Referat Friedrich Wilhelm Schelling

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Friedrich Wilhelm Schelling si de asemenea puteti face Download Referat Friedrich Wilhelm Schelling

Citeste fragmente din Referat Friedrich Wilhelm Schelling

F.W. Schelling Friedrich Wilhelm Schelling (1775-1854) a studiat filosofia şi teologia la Tubingen. Profesează filosofia la Universitatea din Iena, Wurzburg, Erlangen şi Berlin. În filosofie el este preocupat la început de idealismul lui Fichte, care consideră că adevărata filosofie critică trebuie să dea o explicaţie a priori a lumii numai prin noţiuni combinate prin intermediul imaginaţiei şi deducea universul dintr-un singur principiatotcuprinzător. În primele sale lucrări filosofice intitulate „Asupra posibilităţii unei reforme a filosofie in genere” 1794, şi „Despre Eu ca principiu al filosofiei” 1795, Schelling dezvoltă în continuare ideile lui Fichte. Schelling încearcă să repună natura în drepturile ei. Asta el o face în opera „Ideai asupra unei filosofii a naturii” publicată în 1797. El încearcă să creeze un sistem filosofic nou al idealismului obiectiv. Filosofia lui Schelling debutează printr-o modificare a „filosofiei Eului” a lui Fichte şi se sfârşeşte printr-o mitologie fantastică. Rolul lui Schelling în dezvoltarea idealismului a fost să concilieze natura cu cerinţele filosofice ale timpului. Ce este eul pentru fiecare dintre noi? După Schelling eul este subiectul tuturor cunoştinţelor sale – subiectul psihologic. Eul şi non eul sunt termeni corelativi, adică ei nu pot exista de sinestătător unul faţă de altul. Schelling subliniază deosebirea nu numai dintre sistemul său filosofic şi cela lui Fichte , ci şi din alte sisteme filosofice. Schelling spunea că el de deosebeşte de: Descartes prin aceea că el nu declară dualismul absolut, care ar exclude identitatea; Spinoza prin aceea că nu declară identitatea absolută, care nu ar exclude orice dualism; De Leibnitz prin aceea că nu identifică idealul într-un ideal, ci afirmă contrariul real al ambelor principii în unitatea lor. pii ale lumii”. Primul dintre aceste elemente este pământul numit „carbon”. Dezagregîndu-se el se transformă în ideal, în aer. Identitatea acestor 2 elemente, idealul şi aerul, formează focul. Apa este negarea focului. Schelling trecînd de la natura anorganică la cea organică, creează din nou o triadă – planta, animalul, omul şi corespunzător lor – poziţia verticală, orizontală şi universală a organismului. Schelling divizează treptele evoluţiei în două mari categorii: în prima predomină aspectul material al existenţei cosmice, în a doua predomină aspectul ei spiritual. Omul este produsul finit al evoluţiei cosmice. Schelling ajungînd la această treaptă de dezvoltare a filosofiei sale, menţionează că nu orice om se ridică la înălţimea absolutului, spre a se identifica cu el. Omul de rînd care consideră lumea ca străină de natura sa nu poate să atingă absolutul. Cele din urmă manifestări filosofice ale lui Schelling se inspiră din mistica lui Bohme: absolut devine Dumnezeu, existenţa absolută, iar potenţele se transformă în ideile divine, în prototipuri ale lucrurilor sensibile. Această ultimă înfăţişare a filosofiei sale a fost numită de Schelling „filosofie pozitivă” adică o filosofie care preţuind şi subliniind şi elementele neraţionale, emotive, ale existenţei, întregeşte „filosofia negativă”, pur raţională. La Schelling nu vom întâlni o concepţie morală bine sistematizată. El a întrevăzut că semnificaţia de sinestătătoare a naturii faţă de spirit nu poate fi redusă la o simplă sensibilizare sau „materializare a datoriei”. Concepţia lui Schelling despre „libertate este în felul său un răspuns la antinomia kantiană”: omul este liber; omul nu poate fi liber, după spusele lui Kant predomină necesitatea în lumea lucrurilor în sine omul este liber... Schelling a înţeles bine rolul ştiinţei în dezvoltarea societăţii, considerînd-o că este atotputernică. De aici apare şi problema libertăţii omului de ştiinţă. Este insuficient ca acesta să dispună de cunoştinţe bogate deoarece ele pot să slujească nu numai binelui, ci şi răului, de aceea după Schelling ştiinţa şi omul de ştiinţă au nevoie de orientare morală respectivă. Filosoful German consideră că sistemul său filosofic este atotcuprinzător, dat fiind că în el sunt cuprinse trei elemente – Natura, Dumnezeu şi Omul. În majoritatea concepţiilor filosofice anterioare natura lipseşte. În acest aspect, sistemul filosofic a lui Schelling poate fi numit „filosofia naturii”. Schelling admitea posibilitatea că în caz de război e posibilă stabilirea unei păci veşnice între state prin intermediul unui Trata de pace. O problemă importantă ce la ocupat pe filosoful german a fost cea a vocaţiilor spirituale ale omului, moravul, spiritul, şi sufletul. Schelling îşi pune scopul să creeze o „Filosofie populară” care ar fi accesibilă pentru totţi, pe care a numit-o „Epocile mondiale”, pe care însă nu a terminat-o. Această lucrare trebuia să conţină trei epoci- trecutul, prezentul şi viitorul. El face o încercare de aşi expune principiile generale reieşind nu din procesul de dezvoltare a noţiunilor, ci din studierea realităţii propriu - zise. PAGE PAGE 3 쥁@