Referat Despre Libertate

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Despre Libertate si de asemenea puteti face Download Referat Despre libertate

Citeste fragmente din Referat Despre Libertate

Despre Libertate Asa cum putem afla din lucrarea "Statul Atenian" a lui Aristotel, a fost o vreme în care Solon introdusese în rândul delictelor politice si neparticiparea "din indiferenta sau tembelism" a cetatenilor la viata cetatii. Cel gasit vinovat urma "sa fie despuiat de onoruri si scos din rândul cetatenilor". Este interesant modul în care Solon a gândit aceasta problema. Democratia participativa presupune anumite atributii pe care cetateanul trebuie sa le exercite pentru ca aceasta forma de guvernare sa nu fie pusa în pericol. Optiunea politica a fiecarui individ în parte este foarte importanta pentru formarea unei majoritati care sa confere guvernantilor autoritatea de a lua decizii si în acelasi timp de a le putea justifica prin încrederea conferita de actul electoral. Fara aceasta optiune general manifestata nu ar mai putea fi invocata ca justificare a unor decizii mai mult sau mai putin corecte regula majoritatii. Iar acest fapt ar diminua cu mult autoritatea puterii în fata societatii civile. De aceea, cetateanului i se ofera anumite drepturi si libertati individuale pe care, însa, daca nu le foloseste, statul îsi aroga dreptul de a i le retrage, ba chiar de a-i nega chiar si conditia de simplu cetatean. Este o viziune aparte în ceea ce priveste conceptul de libertate. Exista libertatea de opinie, libertatea de a vota, libertatea cuvântului, dar nu exista libertatea de a opta pentru participare sau neparticipare. Aceasta îngradire poate duce în final la obstructionarea si anularea tuturor celorlalte libertati. Practic cetateanului atenian i se impunea sa-si exercite drepturile democratice, în caz contrar autoritatea statala având posibilitatea de a anula aceste drepturi. Se pune întrebarea daca în acest caz se mai poate vorbi sau nu despre libertate. Pentru ca, asa cum spunea Friedman, "nimeni nu va poate sili sa fiti liberi. Aceasta este treaba voastra". Orice constrângere în acest sens înseamna de fapt o anulare a libertatii. Am dat acest exemplu inspirat din originala democratie a statului atenian tocmai pentru a reliefa limitele libertatii. Nu vorbim despre libertate în sensul abstract, filozofic deoarece libertate deplina nu exista, nu este altceva decât o utopie. Totusi, nu este lipsit de interes un demers lamuritor în privinta limitelor pâna la care se poate exprima liber un individ din punct de vedere social, politic, economic. Din legea lui Solon se poate desprinde o concluzie importanta. Libertatea este o notiune relativa, care poate fi înteleasa ca atare într-un anumit cadru istorico - geografic si într-o anumita împrejurare, în timp ce într-o alta situatie ar putea apare drept forma de manifestare a unei constrângeri. Pentru a fi mai expliciti în argumentare, putem sa ne gândim la restrictiile formale care îi sunt impuse unui nevorbitor de limba engleza ce emigreaza în SUA. Desi are dreptul la opinie, are libertatea cuvântului, garantate prin lege, practic acestea nu îi sunt de nici un folos, neputând uza de ele. Neîntelegerea codului de comunicare îi limiteaza foarte mult sfera de actiune. Practic, pentru a se putea exprima, va fi nevoit, constrâns sa învete limba engleza, altfel fiind nevoit sa se limiteze doar la contactele cu cei care îi înteleg propria limba. Acelasi lucru se întâmpla cu orice individ care traieste într-o societate data: este nevoit sa accepte si sa-si însuseasca anumite norme fara de care convietuirea în interiorul societatii respective nu ar fi posibila, libertatile sale nu ar putea fi exprimate dar nici respectate. Conceptele de "libertate negativa" si "libertate pozitiva" Pentru un plus de claritate a celor spuse si a celor ce vor urma, se impune o definire clara a conceptului de libertate, pentru ca, în mod evident, în exemplul de mai sus intra în conflict doua tipuri de libertate pe care Isaiah Berlin le numeste ca fiind "libertate pozitiva" si "libertate negativa". Desigur, termenii sunt de natura sa contrarieze, dar în fond nu este nimic nou fata de conceptul lui Mill despre "libertatea individuala" si "domeniul jurisdictional al societatii" (Economicul, familia, societatea) expus în eseul cu acelasi nume sau conceptul lui Friedman expus în "Capitalism si libertate". Libertatea negativa - este acea forma de exprimare a libertatii în care orice interferenta cu libertatile semenilor este de natura sa restrânga libertatea unui individ. Mill spunea ca "singura libertate ce merita acest nume este aceea de a urmari propriul nostru bine dupa cum credem de cuviinta". Tocmai aici sta problema. Este adevarat ca doar urmarindu-ti propriul interes poti sa atingi maximum de eficienta, însa cum ar arata o societate în care nu ar exista un minim de reguli prestabilite în interiorul carora individul sa se poata misca? Acesta ar intra foarte repede în conflict cu o serie de alti indivizi al caror scop poate sa interfereze, fie si întâmplator cu cel al individului în cauza. Ce se întâmpla atunci? Trebuie sau nu trebuie sa se tina cont de acest lucru? Cine rezolva conflictul daca nu exista nici un fel de regula? De aici si pâna la instituirea unui arbitru nu mai este decât un pas. Sau ne putem baza pe moralitatea individului, mizând pe faptul ca poate acesta îsi va da seama de nevoile celuilalt si va accepta sa le dea prioritate? Însa modelul pe care este construit Homo Oeconomicus la clasici nu este în masura sa ne faca sa tragem astfel de concluzii. Este adevarat ca Smith spunea în cap. I al "Teoriei sentimentelor morale" ca la om "exista evident unele principii în natura sa care îl fac sa se intereseze de soarta celorlalti", dar tot el spunea ca acesta nu urmareste decât maximizarea profitului cu minimum de efort, si ca în acest demers este foarte rational si perfect egoist. Nu se poate miza pe atitudinea de moment a individului, el trebuie sa respecte anumite reguli formale "care au doar un caracter instrumental, în sensul ca se asteapta ca ele sa fie de folos unor indivizi înca necunoscuti, pentru scopurile în care acesti oameni vor socoti de cuviinta sa le întrebuinteze si în împrejurari ce nu pot fi prevazute în detalii". Asadar aceste reguli trebuie sa fie prestabilite si, în mod fundamental, cunoscute de catre toata lumea. Sunt un fel de reguli ale jocului care trebuie respectate de catre toti participantii pentru a fi asigurata buna desfasurare a acestuia. Ele nu sunt de natura restrictiva din moment ce sunt acceptate si însusite de catre toata lumea. În aceste limite stabilite, orice actiune este posibila a fi desfasurata în propriul interes. Se pune întrebarea: ce se întâmpla atunci când regulile jocului sunt încalcate? Trebuie sa existe o autoritate care sa sanctioneze acest lucru, un fel de arbitru impartial care are la îndemâna instrumentele necesare pentru a restabili buna desfasurare a jocului. Aici se mai impune o conditie: acest arbitru sa fie în mod unanim acceptat. De-a lungul timpului, rolul arbitrului si l-a asumat statul. Problema care naste în general controverse este cât de extins trebuie sa fie acest stat pentru a asigura respectarea legilor deja acceptate? Istoria doctrinelor economice ne poate exemplifica un lung sir de forme de guvernare, de diverse dimensiuni, care de-a lungul timpului au asigurat mai mult sau mai putin eficient acest lucru. De la statul minimal, "paznicul de noapte" în viziunea clasicilor, pâna la statul omniprezent, totalitar, fiecare dintre noi poate sa aleaga exemplul care-i este pe plac. Un lucru este sigur: statul, oricât de minimal ar fi, trebuie sa existe. Convietuirea în anarhie nu este posibila. Însa important este ca el sa actioneze în anumite limite, sa fie un stat de drept. În conceptia lui Hayek, acesta ar trebui sa le dea indivizilor diferiti aceleasi posibilitati obiective, regulile sa fie aplicate întotdeauna fara exceptii, individul trebuind "sa prevada actiunea statului si sa faca uz de aceasta cunoastere ca de un dat în alcatuirea propriilor planuri". Unii dintre noi ar fi tentati sa creada ca suprematia statului de drept ar fi posibila în orice tip de societate. Nimic mai fals. Numai o societate liberala este compatibila cu un stat de drept. Restrângerea legislatiei doar la nivelul legilor formale nu face posibila functionarea statului de drept într-o societate centralizata, caci aceasta este nevoita permanent sa adapteze cadrul legislativ la multiplele situatii noi aparute în economie. Mill a delimitat foarte bine sfera de întelegere a notiunii de libertate, în întelesul de libertate negativa. El încerca sa demonstreze ca nu putem vorbi despre libertate decât daca individul îsi urmareste binele propriu, prin metode si mijloace proprii, bineînteles atâta timp cât nu încearca sa lipseasca pe altii de binele lor sau sa-i împiedice sa-l dobândeasca. În limitele impuse de statul de drept, omenirea nu are decât de câstigat lasând pe fiecare sa traiasca asa cum crede el ca e mai bine decât silind pe fiecare sa traiasca asa cum li se pare celorlalti ca ar fi mai bine. În concluzie, libertatea negativa este acea libertate rational posibil a fi exprimata în cadrul unei societati guvernata de un stat de drept, care intervine în limitele unor reguli prestabilite numai acolo unde libertatea individuala este încalcata, si în care fiecare individ îsi exprima propria libertate pâna la limita la care aceasta lezeaza libertatea altui individ. Libertatea pozitiva este un concept cu un înteles mai abstract. Stricto senso, "ea deriva din dorinta fiecarui individ de a fi propriul stapân". Este rezultatul egoismului spiritului uman care vrea sa-si satisfaca propriul interes, fara a fi împiedicat de ceva sau cineva în acest sens. Placerea de a te simti perfect stapân în ceea ce priveste propria-ti persoana, de a nu fi sclavul dorintelor nimanui, de a lua decizii numai în functie de propriile dorinte si nevoi, cam acesta ar fi idealul oricarui adept al libertatii totale. Evident ca acest concept este mult mai apropiat de conceptia scolii clasice despre libertate. Smith ne spune ca individul nu recurge la schimb pentru ca este fortat sau din considerente morale ci pentru a-si satisface propriile nevoi. El participa la actul economic pentru ca asa a decis în mod liber si benevol si nu pentru ca cineva l-ar fi obligat sa faca acest lucru. Aparent întâmplator, el satisface si un interes al societatii, fara ca o forta exterioara sa impuna acest lucru. Omul doreste sa aiba constiinta statutului sau de "fiinta ce gândeste, vrea si actioneaza si care îsi asuma responsabilitatea propriilor alegeri, putând sa le justifice pe baza propriilor conceptii si finalitati". Daca aceste alegeri sunt bune sau rele pentru propria persoana, aceasta nu poate decide decât el însusi, nimeni nu are dreptul sa intervina brutal în viata individului pentru a o comanda, programa si dirija. Fiecare este îndreptatit sa actioneze asupra propriei persoane asa cum doreste si cum îi dicteaza constiinta, nevoile, capriciile sau hazardul. Atâta timp cât actiunile sale nu prejudiciaza alti membri ai societatii, normele nu pot fi impuse. În cazul în care anumite fapte sau actiuni savârsite de catre persoane responsabile nu aduc neajunsuri decât celor care le-au savârsit, atunci nu poate fi apelata drept contraargument decât "îndatorirea catre noi însine". Se poate vorbi despre autorespect si autoevaluare, acestea însa nu sunt obligatorii din punct de vedere social, politic, economic, interventia societatii pentru a-l aduce pe individ pe calea cea buna nefiind îndreptatita în acest caz. Societatea poate sa se dezica de consecintele actiunii respectivului, sa-si deroge orice fel de responsabilitate, sa-l izoleze si sa-l evite, prevenindu-i totodata pe cei neavizati de comportamentul nociv al semenului lor. Asupra individului în cauza nu trebuie sa se intervina coercitiv ci doar pedagogic, atragându-i-se atentia asupra efectelor negative. Kant spunea undeva ca "nimeni nu ma poate sili sa fiu fericit în felul sau". Ca fiinta rationala, am propriul meu sistem de valori în perimetrul caruia actionez, propriile standarde pe care vreau sa le depasesc, propriile obiective si idealuri pe care încerc sa le ating. Nu pot accepta sa renunt la ele pentru ca asa îmi cere societatea. Ma manifest asa cum îmi sugereaza propria constiinta si nu o forta exterioara. Nu sunt o rotita într-un angrenaj, obligata sa faca anumite miscari, altfel riscând a fi înlocuita. Libertatea individuala pozitiva nu poate fi confundata cu libertatea întregului angrenaj. De fapt, aici se nasc cele mai multe conflicte între cele doua aspecte ale conceptului de libertate, libertate negativa si libertate pozitiva, pentru ca anumite decizii apartinând în mod traditional sferei libertatii pozitive pot sa aiba efecte negative asupra celorlalti. Pentru a fi mai explicito, oferim exemplul unui manager al unei firme, foarte bun profesionist si în consecinta foarte valoros, care într-un moment critic pentru propria persoana ia decizia de a se retrage din functie. Acest lucru, asa cum experienta ne-o arata, va avea în mod indirect repercusiuni si asupra actionarilor firmei respective, ale caror actiuni la bursa vor cunoaste o scadere brusca, situatia fiind perceputa pe piata ca una de instabilitate. Actionarii se vor simti frustrati si îndreptatiti sa ceara socoteala consiliului de administratie si managerului în cauza, cerându-i acestuia din urma sa revina asupra hotarârii. Iata asadar o întâmplare care duce la aparitia unor evidente contradictii si la interferente între cele doua niveluri ale libertatii. Si iata cum: situatia demisiei este bineînteles reglementata de legislatie, este prevazuta în statutul societatii, aceasta însa nu poate împiedica aparitia unor neajunsuri atât în ceea ce priveste libertatea pozitiva, cât si în relatiile cu alti membri ai societatii, lezându-le interesele. Evident ca totul se petrece într-un cadru legal prestabilit, creat în acest sens. Pentru a-si proteja investitiile, actionarii fac apel la diverse metode de factura materiala, psihologica, morala pentru a reusi sa revoce decizia managerului. Sunt îndreptatiti ei sa actioneze în acest mod, urmarindu-si propriile interese? În deplina logica liberala, raspunsul ar fi pozitiv. Conflictul nu se naste aici. La acest nivel totul este clar, toti cei implicati, atât timp cât respecta regulile, au dreptul la propria opinie. Actionarii au dreptul sa ia decizii în ceea ce priveste buna desfasurare a activitatii societatii si cum actiunea în cauza este de natura sa creeze probleme, pot sa întreprinda orice actiune legala pentru a-l determina pe respectivul manager sa revina asupra propriei hotarâri. Însa în planul deciziei acestuia apare conflictul. Interesul imediat îi cere sa demisioneze. Totusi, în spiritul ideii de libertate, trebuie sa tina cont si de interesele celorlalti. Daca demisia sa nu ar duce la scaderea valorii actiunilor la bursa, totul ar fi în regula. Dar asa cum stau lucrurile, în mecanismul luarii deciziei se naste un conflict între latura pozitiva si latura negativa. Pentru a atinge libertatea pozitiva, trebuie sa demisioneze, asa a dedus rational ca este cel mai bine pentru persoana sa. Conform conceptului teoretic definit de Berlin, daca nu ar proceda astfel, libertatea sa ar fi aservita ideii generale de bunastare. Cele mai grave concesii în ceea ce priveste valorile liberalismului sunt facute tocmai având ca lait motiv bunastarea colectiva. Insa daca demisioneaza, va leza interesul în slujba caruia s-a angajat. Libertatea negativa, adica aceea de a nu atenta a libertatea semenilor prin actiunile proprii, va fi si ea încalcata. In concluzie, linia de demarcatie între cele doua tipuri de libertate, daca exista, atunci este foarte fragila, existând cazuri în care una este negata sau anihilata de cealalta. Gasirea acestei linii a preocupat multe minti. Filozofi de seama lui Rousseau, Kant, Fische sau gânditori si creatori de teorie economica cum ar fi Adam Smith, David Ricardo, J.S. Mill, Fr. von Hayek , L. von Mises sau M. Friedman, pentru a mentiona doar câtiva din lunga lista ce ar putea fi enumerata în acest sens, s-au simtit derutati când si-au pus o asemenea problema. A trai liber înseamna a te supune ratiunii proprii. Dar, daca sunt rational, atunci trebuie sa admit ca si ceilalti vor dori sa traiasca dupa propria vointa. Ceea ce-mi doresc eu poate constitui obiectul dorintei oricui. Frontiera între dorintele mele si cele ale semenilor trebuie trasata. Ratiunea în numele careia traiesc îmi impune acest lucru. Cum este posibil sa trasez aceasta granita fara a-mi încalca propriile valori? Raspunsul este foarte simplu si nu poate veni decât din directie liberala: facând apel la ratiune. "Un stat rational (adica liber) este acel stat care va fi guvernat de legi cu care oamenii rationali ar fi, în mod nesilit, de acord, pe care ei însisi le-ar promulga daca ar fi întrebati ce anume doresc". Transpusa la nivel economic, aceasta ratiune n-o are decât piata libera. Prin mecanismele sale bine stabilite, într-un cadru liber concurential în care pretul sa reflecte exact situatia existenta la un moment dat, piata este cea mai elocventa exemplificare a rationalitatii. Se stie exact care sunt regulile, modul de reactie al fiecaruia poate fi prevazut, principiile dupa care se actioneaza sunt aceleasi pentru toti: principiul hedonistic si interesul individual. Nimic mai simplu si totodata nimic mai eficient, totul desfasurându-se conform principiilor declarate ale liberalismului. Bibliografie 1 Aristotel Statul Atenian, Edit. Agora, Iasi, 1992 2 Isaiah Berlin Patru eseuri despre libertate, Edit. Humanitas, Bucuresti, 1997 3 Milton Friedman Capitalism si libertate, Edit. Enciclopedica, Bucuresti, 1995 4 Fr. A. Hayek Drumul catre servitute, Edit. Humanitas, Bucuresti, 1997 5 Fr. Von Hayek Constitutia libertatii, Edit. Institutul European, Iasi 6 J.S. Mill Despre libertate, Edit Humanitas, Bucuresti, 1996 쥁@