Referat Consideratii Asupra Ipotezelor Negative Ale Dialogului Parmenide

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Consideratii Asupra Ipotezelor Negative Ale Dialogului Parmenide si de asemenea puteti face Download Referat Consideratii asupra ipotezelor negative ale dialogului Parmenide

Citeste fragmente din Referat Consideratii Asupra Ipotezelor Negative Ale Dialogului Parmenide

Consideratii asupra ipotezelor negative ale dialogului “Parmenide” ~ ce rezulta daca Unu nu este? ~ Cuprins: 1.Scopul lucrarii. 2.Prezentarea ipotezelor si consecintelor acestora. 3.Schema argumentarii folosite in ipoteze. 4.Concluzii. 1.Scopul lucrarii. In aceasta lucrare imi propun sa tratez problema consecintelor ipotezei “daca Unu nu este” asa cum reies acestea din dialogul “Parmenide”.Scopul lucrarii nu este acela de a descoperi vreo eroare in argumentatia de pe parcurasul ipotezelor, ci de a incerca prezentarea pe scurt a problemei puse in discutie impreuna cu consecintele ce se desprind din aceasta.Odata incheiata prezentarea temei voi aduce in discutie cateva posibile interpretari la aceasta problema. 2.Prezentarea ipotezelor si consecintelor acestora. Voi incepe expunerea prin a analiza fiecare ipoteza negativa in parte. λογος despre nefiinta, in cazul de fata “Unu care nu este” poate fi cunoscut.Argumentul este ca din moment ce este pusa in discutie problema unui “Unu care nu este” trebuie stiut scopul discutiei.Acesta nu poate fi stiut fara a avea o “stinta” a “Unului care nu este”. In al doilea rand “Unului care nu este” ii va reveni diferenta.Daca unu nu ar fi diferit de celelalte atunci nu s-ar sti cand se vorbeste de Unu si cand se vorbeste de celelalte. In al treilea rand “Unu care nu este” participa la celelalte.Din moment ce avem “Unu care nu este” este vorba de acel Unu care nu este.Astfel el este individualizat.Prin individualizarea sa este necesar sa acceptam participarea sa la faptul de a fi acela.Deci “Unu care nu este” participa la orice forma ce ii rosteste acest atribut. In al patrulea rand, fiind diferit de celelalte, el va trebui sa fie identic cu sine.Mai mult, nefiind egal cu celelalte este egal cu sine.In cazul in care nu ar fi egal cu sine ar fi egal cu celelalte – ceea ce ar contrazice diferenta. Participarea lui “Unu care nu este” nu se rezuma insa la acele forme de rostire a atributelor sale.Ceea ce surprinde este ca “Unu care nu este” participa la fiinta.Plecand de la ipoteza ca Unu nu este trebuie luata in considerare inexistenta sa.Astfel putem spune in loc de “Unu care nu este” “Unu care este inexistent”.Rostind astfel observam ca Unu participa la fiinta inexistentului.Cu alte cuvinte, pentru ca Unu sa nu fie este necesar ca el sa participe la fiinta inexistentului. Unu are deopotriva fiinta si nefiinta.Dupa cum am vazut el este din moment ce predicam despre el nefiinta sa.A predica despre ceva presupune ca acel ceva sa fie intr-un fel sau altul.Apoi, in acelasi timp, Unu nu este tocmai prin participarea sa la inexistent.Daca este sa nu fie inseamna ca el participa la faptul de a fi inexistent. Ceea ce rezulta din paragraful anterior este ca daca “Unu care nu este” are atat fiinta cat si nefiinta el isi schimba starea.Aceasta schimbare a starii presupune miscare pentru ca “Unu care nu este” se indreapta spre nefiinta.Totodata, daca el nu este asemeni celorlalte, nu se poate misca sau deplasa in vreun fel.Miscarea, stim ca este proprie doar lucrurilor existente.”Unu care nu este” nu se poate misca tocmai pentru ca nu are existenta.Miscarea presupune in cele din urma devenire sau transformare.Asemeni lui Heraclit orice “curge” nu mai este acelasi ci se afla intr-o continua devenire.Deci “Unu care nu este”, daca se misca, inseamna ca devine altceva.In cazul in care ne referim la Unu nemiscat atunci nu rezulta devenire sau transformare.Prin opozitie, Unu care nu se misca implica identitate cu sine in orice moment.Astfel avem ca “Unu care nu este” este deopotriva miscat si nemiscat, devine si nu devine. Urmeaza acum cea de a doua ipoteza (163b – 164b).In aceasta ipoteza urmeaza sa se afle ce urmeaza pentru Unu daca el nu este.Luand in considerare nefiinta in absolut si faptul ca Unu participa la nefiinta absoluta rezulta atunci ca nu s-ar putea spune nimic despre acesta.Despre inexistent nu putem spune ca se misca pentru ca nu are fiinta sau ca are vreun atribut al celor existente.Totodata, nici despre “Unu care nu este” ca nefiind in mod absolut nu se poate spune nimic.Nu se poate predica nici macar vreun atribut al acestuia daca el nu este. A treia ipoteza (164b – 165e) ceceteaza “consecinte derivate din ipoteza Unului care nu este, privitoare la celelalte lucruri, altele decat Unu, pe baza diferentei dintre insusi Diferitul si Altul…”.Pentru inceput avem cateva lamuriri legate de termenii “altul” si “diferit”.Ceea ce se sustine este ca acesti termeni sunt termeni relativi adica ei sunt rostiti mereu in relatie cu altceva exterior lor.Astfel , daca Unu nu este, atunci nici celelalte nu sunt.Celelalte presupun o relatie (cum s-a vazut) cu “Unu care nu este” insa daca Unu nu este atunci celelalte nu se afla in nici o relatie.Daca nu sunt in relatie cu unul atunci inseamna ca sunt in relatie cu altele fata de ele insele.Fiind altele intre ele inseamna ca sunt luate ca multimi, fara vreo unitate din moment ce Unu nu este.De asemenea, daca Unu nu este, altele vor comporta pluralitate.In interiorul lor nu se va putea gasi parul sau imparul daca Unu (impar) nu este.Parul si imparul se detrmina in relatie cu Unul.Apoi, altele decat Unu vor putea fi in acelasi timp finite si infinite.Daca nu exista unitate el pot fi percepute ca infinitate de pluralitati.In celalalt caz, ele sunt finite, unitare, doar prin impresia ca alcatuiesc o unitate (multimea privita in sine).Totodata ele sunt si identice cu sine dar si diferite, si miscate dar si imobile. A patra ipoteza (165e – 166c) priveste relatia dintre “Unu care nu este” si celalalte.Daca Unu nu este atunci celelalte nu sunt nici Unu si nici plurale.Nu sunt Unu datorita diferentei lui Unu de ele.Daca pluralitatea presupune unitate atunci celelalte nu sunt Unu datorita diferentei.Daca pluralitatea nu este unitate atunci celelalte ar fi Unul ceea ce incalca iarasi diferenta.Deci daca Unu nu este celelalte nu pot fi gandite nici ca Unu , nici ca plurale. Am vazut asadar ce consecinte decurg din ipoteza “Daca Unu nu este”.Acestea se rasfrang atat asupra lui Unu insusi cat si asupra celorlalte decat Unu. 3.Schema argumentarii folosite in ipoteze. In continuare voi incerca sa redau o posibila schema a argumentarii mai sus prezentate.Pentru aceasta voi avea in vedere doua aspecte: Daca Unu nu este ce rezulta – a) pentru el insusi; b) pentru celelalte decat el. Ipoteza 1: Daca Unu nu este a) :- poate fi cunoscut; este diferit de altele; participa la fiinta dar si la celelalte; este miscat si nemiscat; este egal cu sine; devine si nu devine; este si nu este. Ipoteza 2:Daca Unu nu este a) :- despre “Unu care nu este”, luat in absolut, nu se poate spune nimic. Ipoteza 3: Daca Unu nu este b) :- celelalte sunt in relatie cu altele fata de ele insele; finite si nefinite; miscate si nemiscate; identice cu ele insele si diferite fata de ele insele. Ipoteza 4: Daca Unu nu este b) :- celelalte nu pot fi gandite nici ca Unu, nici ca plurale. Aceasta schema se poate la fel de bine observa si in structura ipotezelor pozitive.Deosebirea consta numai in faptul ca acelea privesc consecintele ce rezulta “Daca Unu este”. Desi structura poate parea mult prea matematica ea reprezinta o mare parte din procesul de intelegere a dialogului.Cu toate ca la o prima vedere pare imposibil de inteles, aceasta structura inlesneste insusirea modului in care se desfasoara argumentele.Ceea ce prezinta interes in cazul de fata este procedeul prin care sunt trase niste concluzii pe baza unor ipoteze ce postuleaza nefiinta.Eventualele contradictii ce ar putea reiesi din text ar merita obiectate doar din punct de vedere logic.Cu toate acestea discutia se poarta in jurul unei probleme ontologice si nu in jurul uneia logice.Din acest motiv nu voi insista asupra acestui subiect. 4. Concluzii. In concluzionarea celor prezentate mai sus voi folosi, pe langa propriile concluzii, o parere consacrata.In Gandirea speculativa Al.Surdu trateaza in prima parte problema celor cinci genuri supreme la Platon.El considera ca cele cinci genuri sunt fiinta, miscarea, repaosul, acelasi si altul.Intre acestea exista participare insa nu in acelasi sens in care lucrurile participa la idei.Problema participarii celor cinci genuri priveste indeosebi raportul fiintei cu celelalte.Pentru a fi mai explicit voi reda schema cu care lucreaza: Ceea ce ma intereseaza in cazul de fata este faptul ca, potrivit acestei scheme, am putea pune Unu in relatie cu fiinta intr-un sens apropiat de cel din schema.Sagetile indica participarea iar liniile galbene indica raportul de contrarietate.Conform structurii ipotezelor negative ar rezulta ca Unu s-ar afla undeva in centrul acestei scheme.In functie de raportul sau cu fiinta Unu ar avea anumite relatii cu celelalte elemente ale schemei.In cazul lui “Unu care nu este” el ar putea fi considerat in centrul schemei, insa in afara ei. Consecintele ce ar decurge din “Unu nu este” privesc tocmai aceasta relatie prezentata in schema.Pe baza acestora putem vedea in ce relatie sta atat “Unu care este” cat si “Unu care nu este” cu fiinta.Consecintele care decurg din ambele ipoteze privesc in special raportul Unu – celelalte, toate raportate la fiinta.De aceea se cerceteaza daca Unu ESTE sau NU ESTE.In functie de acestea se pot stabili eventualele relatii. In incheiere voi arata ca in cele din urma, dupa cum spune si Al. Surdu, raporturile de contrarietate (vezi schema) nu implica enunturi contradictorii.Enunturile “miscarea participa la fiinta” si “repausul participa la fiinta” nu sunt contradictorii.Participarea unuia la fiinta nu exclude participarea celuilalt.Contradictoriu ar fi daca am spune “F se misca si F este in repaus”.Concluzia, in mare, este ca putem merge pe structura argumentativa a ipotezelor fara a ne impiedica de dificultati de ordin logic.Singura conditie este sa stapanim indeajuns de bine distinctiile ontologice cu care lucreaza Platon. Bibliografie: Al Surdu, Gandirea speculativa, ed. Paideia, Bucuresti, 2000. Al Surdu, Introducere la dialogurile logice, in Platon-Opere VI, ed.Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1989. Sorin Vieru, Lamuriri preliminare la Parmenide, in Platon-Opere VI, ed.Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1989. J.Beaufret, Lectii de filosofie.De la platon la Heidegger, ed. Amarcord, Timisoara, 1999. Voi nota ipotezele negative de la 1 la 4 pentru claritatea expunerii; fac asadar abstractie de numerotarea ce are in vedere intreaga aporetica pentru a ma rezuma la scopul lucrarii. Sorin Vieru, Lamuriri preliminare la Parmenide, in Platon – Opere VI, ed. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1989. Al.Surdu, Gandirea speculativa, ed. Paideia, Bucuresti, 2000. ª « ß © ª « ß à -PAGE PAGE 2 쥁@