Referat Vasile Conta3

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Vasile Conta3 si de asemenea puteti face Download Referat Vasile conta3

Citeste fragmente din Referat Vasile Conta3

CONCEPŢIA DETERMINISTĂ A LUI VASILE CONTA Filozofia lui Vasile Conta include ca o idee principală a sa ideea determinismului universal. Şi in această problemă el s-a oprit asupra problemelor mai complexe, a căror cercetare a inceput să fie realizată cu succes abia în secolul XIX-lea, cum sunt cele psihice şi sociale, spre a demonstra ceracterul lor legic . Militând cu fermitate în favoarea determinismului materialist, gânditorul român a fost un adversar intransigent, al teoriilor indeterministe, în special al teoriei liberului arbitru, care puneau la baza lumii voinţa, indiferent cum era concepută ca o forţă oarbă, inconştientă, ori ca o forţa conştientă naturală sau supranaturală. În concepţia sa asupra determinismului se manifestă clar două tendinţe ce corespund clar celor două direcţii ale luptei duse de el în această problemă: pe de o parte combate voluntarismmul indeterminist, iar pe de alta parte repudiaza “fatalismul religios”, predeterminarea. Împortriva teoriei liberului arbitru , Conta afirmă că toate fenomenele sunt conduse de legi imuabile “fatale“ care exclud întâmplarea şi libertatea voinţei; fatalismul religios îi opune o concepţie ce admite într-o oarecare măsura libertatea de acţiune a omului, bazată pe cunoaşterea cauzalităţii problemelor. Militând in special împotriva indeterminismului, Conta relevă de la început legitatea fenomenelor lumii, afirmând că toate fenomenele de care se ocupă ştiinţele pozitive “ sunt reulate de către legi inflexibile” . Respingând liberul-arbitru el exclude deplina libertate a voinţei: “Prin urmare nu există nimic din ceea ce s-a numit voinţă liberă, lumească sau dumnezeiască “. Deşi Conta îşi îndreaptă eforturile spre a demonstra legitatea fenomenelor psihice şi a celor sociale, el urmăreşte în primul rând să argumenteze ideea că determinismul recunoscut în domeniul fenomenelor fizice există şi în celelalte domenii. Este evident că făcând clasificarea legilor, el recunoaşte specificul legităţii fenomenelor psihice şi sociale dar nu asupra acestui specific îşi concentrează atenţia. În ultimă instanţă el se limitează la extinderea ideii determinismului asupra altor domenii, aşa incât, trăsăturile determinismului susţinut de el sunt similare trăsăturilor acelei concepţii care a apărut mai devrememe fiind condiţionata de dezvoltarea mecanicii şi fizicii. El are meritul de a fi adus argumente convingătoare în sprijinul determinismului social. Deoarece el nu s-a preocupat de specificul legii societăţii şi a conceput necesitatea ca un lanţ neântrerupt de cauze şi efecte, Conta a ajuns inevitabil la un determinism metafizic, denumit de el, Fatalism. În concepţia sa , fatalism înseamnă o necesitate absolută in faţa căreia voinţa omului este neputincioasă, fiindu-i subordonată complet. Filozofia materialist dialectică a folosit termenii obiectiv , obiectivitate, care exprimă mult mai precis însuşirile legilor de a fi proprii lucrurilor, de a nu putea fi desfiinţate sau modificate de oameni. Termenul de fatalism utilizat de Conta se apropie foarte mult de obiectivitate , obiectivism; el păstreatza însă o anumită nuanţă metafizică imprimată de caracterul filozofiei materialiste, care l-a consacrat. Noţiunea de legi fatale se opune , în concepţia lui liberului arbitru. Categoria de lege fatală este incompatibilă în filozifia sa cu noţiunea de voinţă libera sau dumnezeiască, dar în acelaşi timp şi cu întâmplarea. Pentru a dovedi determinismul fenomenelor psihice Conta le-a împărţit în două mari grupe: --- Procesele psihice care condiţionează cunoaşterea; --- procesele psihice care determină comportarea omului. Meritul lui în analiza acestor probleme constă în aceea că a vazut determinismul proceselor psihice în activitatea de reflectare ce se realizează cu ajutorul reflexelor, că a dovedit cu date ştiinţifice caracterul legic al fenomenelor psihice. Orice acţiune reflexă, fiind un fenomen curat fiziologic, atârnă cu totul de cauze materiale adică de forţele naturale ale materiei. “Şi fiindcă aceste legi sunt stapânite de legi fatale, urmează că şi acţiunile reflexe iau naştere şi se executează în chip real.” Conta admite existenţa unor reflexe despre care avem cunoştinţă şi consideră acţiunile omului ca fiind mijlocite de conştiinţă, deosebite deci de mişcările corpurilor neânsufleţite. Referindu-se la o piatră împinsă de un uragan ce se va rosotgoli de pe dealuri până ce se va aşeza intr-o vale, sau la un loc adăpostit şi la un om surprins de un asemenea uragan, care va fugi si se va ascunde, după ce va chibzui poate în deplină cunostinţă, Conta insistă doar asupra indentităţii mişcării corpurilor neânsufleţite şi a celor dotate cu constiinţă, din punctul de vedere al acţiunii cauzale, fară a rlevea specificul determinismuli la fiinţele vii, la cele înzestrate cu constiinţă în special( deşi recunoaşte acest specific). Filozoful român vede unilateral legătura organismului cu mediul, ca o legatură univocă: condiţiile externe determină toate acţiunile omului, chiar dacă aceste acţiuni sunt rezultatul uneia sau al mai multor cauze, chiar dacă aceste cauze sunt cunoscute de om. Conta afirmă: “ Din natura fatalismului rezultă că, dacă noi am cunoaşte cu preciziune toate cauzele care au să influenţeze asupra cutărei persoane la cutare moment din viitor, am putea prezice asemenea cu preciziune , tot ce acea persoană are să simtă, să gândească şi să facă in acel moment, întocmai cum putem prezice apropierea unei comete sau momentul fazelor lunii ori al eclipselor de soare şi lună.” În cel de-al doilea grup al proceselor psihice , aşa-numitele “procese determinative” Conta vede numai “determinări pe care le pecrepem ” (voinţa) şi pe care nu le percepem (instinctul). Aceste procese reprezintă şi ele o parte din lantul cauzelor şi efectelor. “Fatalitatea “ acestor două procese este dovedită de Conta prin explicarea bazei lor fiziologice. Părerea lui este că ceea ce stă la baza actiunilor şi a fenomenelor psihice este actul reflex. Este adevărată ipoteza că fenomenele exterioare sunt cauza deterministă a psihicului, în sensul că psihicul le reflectă în activitatea sa şi afirmaţia lui Conta ca “ fiecare determinare este o simplă verigă întru-un lanţ nesfârşit de cauze şi efecte” pune în evdenţă unilateralitatea concepţiei sale. El nu consideră relevant faptul că aceste condiţii externe determină actiunuile psihicului însă in mod mediat de condiţiile interne, de “organizaţiunile corporale” aşa cum însuşi afirmă uneori. Deci psihicul nu este o simplă veriga întru-un lanţ de cauze şi efecte , ci o verigă care influenţează cauza care îl determină. Conta studiază şi problema determinismului social într-un capitol din “Teoria fatalismului” şi atunci foloseşte date din istorie, economie politică şi unele statistici. Filozoful ieşean priveşte istoria într-un mod cu totul aparte,de ceilalţi filozofi care privesc istoria cea pe ştiinţa cu rol educativ-moralizator.Conta o vede ca pe o ştiinţă care ne arată legătura dintre cauză şi efect , o legătură de evolutie sau de “ metamorfozare între faptele sociale ce se succed in curgerea vremii”. Vasile Conta studiază istoria căutând legăturile dintre anumite “fapte sociale” .În tratarea acestei probleme, Conta a folosit unele ideii ale lui A. Compte şi Th. Buckle. Conta afirmă că şi fenomenele sociale sunt supuse unor “ legi naturale şi imuabile”, deci ele nu pot fi “aproximative şi schimbătoare”. Pe baza unor studii statistice Conta a afirmat că faptele sociale se găsesc in “raporturi fixe şi necesare”, atunci când se referă de exemplu la numarul căsătoriilor şi al delictelor , sau numărul falimentelor ce reprezintă cifre medii , aproape stabile , luate în raport cu unele cauze ca “ starea recoltei, repartiţia bogăţiei publice ” şi altele. În studiile sale, Conta se foloseşte de unele studii statistice ale lui A. Quételet (statistician belgian). Conta apelează şi la cunoştinţele sale de economie politică. Studiind mersul economiei şi fluctuaţiile acesteia, Conta se referă la oerioadele de regres economic. El nu consideră esenţial căutarea firmelor, a persoanelor fizice sau juridice care au determinat apariţia unei stari de regres, ci crede că aceste stări sunt inevitabile , ele având un caracter periodic; consideră ca acese stări sunt “efectul ordinar al unei cauze permanente” . De aceea Conta critică pe cei care aruncă vina pe “cutare sau cutare casă comercială imprudentă sau doloasă ”. Studiind tezele lui Conta despre evoluţia economiei se pot oberva unele influenţe marxiste . Conta afirmă că ceea ce va face “un industriaş” în activitatea sa va fi doar să întreprindă lucruri impuse de o cauză exterioară. Conta afirmă: “Un comerciant sau un industriaş îşi bata zi şi noapte capul ca să facă pentru întreprinderea lui cele mai bune combinaţiuni ... şi nu pune în lucrare un plan decât numai după o deliberare matură. Şi , cu toate acestea , se găseşte la urma urmei ca libera sa determinare n-a făcut decât ceea ce trebuia pentru ca să se îndeplinească cutare fenomen periodic...”. se completează astfel teza sa cu privire la determinismul social. Conta spune “ Fatalitatea domneşta asupra fenomenelor sociale, întocmai ca şi asupra fenomenelor fizice şi fiziologice”. Analizând mai profund se pot observa unele contradicţii intre exemplele sale concrete şi concluziile teoretice limitate, aşa cum afirmau Marx şi Quételet: “el a văzut dincolo de întâmplările aparente din viaţa socială necesitatea internă a fenomenelor ce se repetă periodic. El nu a reuşit însă, ca rgulă să explice această necesitate.” Parcurgând tezele lui Conta se poate ajunge pe o cale greşită aceea a predeterminării , însă Conta respinge această idee. El afirmă: “ Fatalismul meu nu are a face cu fatalismul oriental ” . Conta respinge ipoteza ca o persoană (divină ) s-ar opune intenţiilor noastre şi ne-ar face să acţionăm doar într-un anume sens. Fatalismul lui Conta “dovedeşte că în lume nu sunt decât cauze necesare, care dau naştere la efecte tot necesare. Orice mişcare din lumea asta e născută dintr-o cauză anterioară şi la rândul său , va cauza numaidecât un efect.” Admiţând că omul poate să obţină rezultatul pe care îl doreşte numai dacă acţionează, înseamnă că el are libertatea voinţei. Cu toate acetea Teoria fatalismului se ridica tocmai împotriva acestei libertati a vointei. Chiar un paragraf al acestei lucrari se intitulează nu există libertatea vointei. Se poate conchide ca Vasile conta nu înţelege libertatea deciziei ca liber-arbitru,ca acţiune arbitrară care nu se supune derminismului ci ca o necesitate inţeleasă (fără a o numi liber-arbitru). Se poate observa aici o anumită contradicţie : referindu-se la omul urmarit de uragan, care se ascunde şi işi sapă un bordei, deci care acţionează după cum crede de cuviinţă pentru a scăpa de primejdie, Conta este de acord că omul are libertatea de a acţiona cum crede ca estre mai bine, deci are libertatea voinţei. Ca urmare a unor contradictii a tezelor sale, lui Conta i s-au adus unele critici, ceea ce l-a făcut pe Conta să revină asupra ideilor sale iniţiale. Discutând despre pozitivism, Conta critică pe reprezentanţii acestui curent, care neagă legăturile cauzale între natură şi societate. El se pronunţă in favoarea legii cauzalităţii, bază a legităţii: “Noţiunea lege se uneşte cu principiul scos prin inductie din experienţa noastră: “<>.” Conta a analizat mai pe larg notiunea de legitate şi a aparat-o, împotriva criticii pozitiviste. El este de parere că legea reflectă numai legăturile esenţiale şi permanente. El este astel de acord cu afirmatiile pozitiviştilor care sunt de părere că legile nu pot fi cunoscute, datorită fluenţei realităţii. De aceea Conta spune ca nu este necesar să cunoaştem toate cauzele fenomenelor pentru a le putea înţelege ci este strict necesară doar cunoaşterea cauzelor lor principale. Gânditorul ieşean consideră ca mişcările şi schimbările permanente din natură nu pot împiedica cunoaşterea fenomenelor; el este de părere că deşi fenomenele se schimbă, cauzele şi caracterele lor generale se menţin mai mult timp. Conta îşi argumentează teoria prin exemple din viaţa oamenilor şi prin experienţe de laborator. În lucrarea “Întâiele principii care alcătuiesc lumea”, Conta revine asupra unor teze ale sale exprimate în “Teoria fatalismului”. El spune ca “ nu toate legile sunt absolut trebuitoare ”. Se referă astfel la o anumită elasticitate a materiei. Conta spune: “ cu cât forma materiei este mai complexă şi , prin urmare, conţine o cantitate mai mică de materie, cu atât legile ei sunt mai puţin exacte şi în acelaşi timp mai puţin generale.” Conform marelui gânditor român, Vasile Conta, fenomenele lumii anorganice sunt conduse după legi foarte exacte şi în acelaşi timp foarte generale, fenomenele biologice după legi mai puţin exacte ( sub raport matematic ), iar cele psihologice după legi şi mai puţin exacte, cele mai inexacte fiind legile sociale. În Teoria fatalismului, Conta se apropie de o înţelegere mai justă a acestora, renunţând la concepţia deterministă a lui Laplace care afirmă că toate fenomenele stau în raporturi matematice exacte şi pot fi calculate efectele lor cele mai îndepărtate. Pe baza informaţiilor oferite de ştiinţele naturii, Conta realizează o clasificare a legilor în funcţie de complexitatea formelor şi de cantitatea de materie pe care o dirijează. Conform clasificării lui , legile se împart în: Legi mecanice, fizice şi chimice; Legi biologice propriu-zise; Legi psihologice; Legi sociologice. Se observă astfel o renunţare la ideea că fatalitatea domneşte asupa fenomenelor şi legilor societăţii prin diferenţierea lor în funcţie de specificul lor, de gradul de complexitate şi după forma de mişcare a fenomenelor pe care le guvernează. Bibliografie: “ISTORIA FILOZOFIEI ROMÂNEŞTI”- Editura Academiei R.S.R.,1972 “TEORIA FATALISMULUI”, Vasile Conta. 쥁