Referat Drepturile Omului
Mai jos puteti citi fragmente din
Referat Drepturile Omului si de asemenea puteti face
Download Referat Drepturile omuluiCiteste fragmente din Referat Drepturile Omului
DREPTURILE OMULUI
Desi problematica “Drepturile Omului†pare sa fie o chestiune
specifica secolului XX, ea nu este totusi absolut noua in istoria
umanitatii. Ideea de “drepturi ale omului†isi are radacinile inca
in cele mai vechi timpuri cum ar fi anul 300 i.Hr. in filosofia istorica
greco-romana intemeiata de Zenon. Acesta contura ideea ca fiecare
individ este indreptatit sa pretinda recunoasterea propriei sale
demnitati si respectarea lui ca persoana.
In ceea ce priveste expresia garantarii libertatilor, primul document
relevant il constituie Magna Charta Libertatum din 1215, prin care
nobilimea engleza a reusit sa impuna respectarea privilegiilor ei de
catre rege. A fost urmata de alte documente ca: “Pettition of
Rights†(1628) si “Haleas Corpus Acte†(1679) in Anglia, care
urmareau ingradirea absolutismului monarhic si afirmarea libertatii
individului iar in S.U.A. de “Bill of Rights†(Virginia 1776) si
Declaratia de independenta a S.U.A. de la 4 iulie 1776.
Aceste documente se bazau pe conceptiile filosofice privind libertatea
personala si libertatea politica a filosofilor englezi moderni.
Revolutia franceza de la 1789 a propus un alt document important:
Declaratia Drepturilor Omului si Cetateanului.
Insa cele mai importante documente au aparut in perioada post-belica, ca
expresie a vointei nationale de aparare a drepturilor omului:
Declaratia Universala a Drepturilor Omului (ONU - 10 dec. 1948) ·
Conventia privind prevenirea si pedepsirea genocidului (9 dec. 1948) ·
Conventia Europeana privind protectia drepturilor omului si apararea
libertatilor fundamentale (4. nov. 1950) cu Protocolul aditional din 20
martie 1952. ·
Pactul international privind drepturile cetatenesti si politice (19.
dec. 1966) ·
Documente finale ale Conferintei de la Helsinki (1. aug. 1975)
Una dintre cele mai importante realizari ale Consiliului Europei este
Conventia Europeana a Drepturilor Omului. Acest tratat international
defineste drepturile si libertatile inalienabile ale fiecaruia dintre
noi si obliga statele la garantatarea acestor drepturi pentru fiecare
dintre cetatenii lor. Mai mult, el instituie un sistem international de
protectie: statele si (in anumite conditii) persoanele particulare pot
sesiza institutiile de la Strasbourg in cazul violarii Conventiei.
Trebuie sa amintim si de lupta de veacuri a femeilor pentru egalitate.
Stiati ca de-abia in 1957 prin Tratatul de la Roma femeia a avut dreptul
de a primi aceeasi suma de bani ca si barbatul? Dar si astazi putem
observa cu usurinta emancipata si moderna femeie americana acceptata in
toate domeniile de activitate, in timp ce umila femeie din China ramane
in continuare o unealta in asprul sistem comunist chinez: ca mama, ea
isi vede copilul omorat pentru ca a depasit planul familial sau este
fortata sa avorteze conform politicii de control a nasterii adoptata de
catre guvernul chinez.
De la stoicii greci incoace, omenirea n-a incetat sa trudeasca pentru a
formula ceea ce azi numim drepturile individului. La inceput,
stradaniile au fost mai curand filosofice. Mai tarziu, celebrele Habeas
Corpus si Bill of Rights (1679, 1689 - in Marea Britanie), Declaratia de
independenta a Statelor Unite (1776) si, mai ales, Declaratia franceza a
drepturilor omului si cetateanului (1789) au facut, cu adevarat,
istorie. Istorie, insa, mai ales la scara nationala. Ororile savarsite
in cel de-al doilea razboi mondial au convins totusi, omenirea, ca
trebuie sa faca, impreuna, ceva. Dreptul unui stat (suveran) de a
dispune cum pofteste de propriii cetateni a inceput sa fie pus sub
semnul indoielii: regimurile care si-au tratat barbar "supusii" se
dovedisera, prea adesea, periculoase pentru alte tari si pentru pacea
mondiala.
Astfel a fost conceputa, in 1948, Declaratia Universala ce formula
drepturile universale si indivizibile ale persoanei umane, un ideal
conceput pentru intreaga omenire drept baza si cadru pentru toate
progresele planuite pentru mai tarziu. Declaratia (ce va fi reprodusa
integral in ziarul nostru de sambata) este un cod complet al demnitatii
umane: dreptul la viata, la libertate, la libertatea de constiinta si de
exprimare, prezumtia de nevinovatie, interzicerea torturii, dreptul la
libera circulatie, dar si dreptul la un trai decent, la munca, la
educatie, la concedii platite si asistenta medicala etc., etc.
Nici o tara membra a Natiunilor Unite nu a votat impotriva Declaratiei
Universale. S-au abtinut "blocul sovietic" si Arabia Saudita. Faimosul
Andrei Visinski a comentat sec, in chiar ziua adoptarii: "E o colectie
de fraze pioase".
Stia Visinski ce stia. Declaratia Universala si-a dovedit, decenii la
rand, totala neputinta. Serialul ororilor a continuat cu inversunare.
Nimic n-a putut sta in calea gulagului sovietic, a Canalului si a
Pitestiului de la noi, a Revolutiei Culturale din China, a "campiilor
mortii" din Cambodgia sau a "razboiului murdar" din Argentina. Iar in
vreme ce mirosul de sange plutea, statut, deasupra Pamantului,
drepturile omului erau tot mai mult invocate in retorica ipocrita a
duelurilor caracteristice razboiului rece: America si URSS se acuzau
copios una pe cealalta, sponsorizand, in acelasi timp, dictatori-clienti
care mai de care mai neomenosi. Formula cinica lansata de Roosevelt
facea scoala: "O fi un (dictator) ticalos, dar e ticalosul nostru".
Impotenta pe "teren", Declaratia Universala isi aducea, totusi, pe
lume, cu forcepsul, pruncii: a durat doua decenii pentru formularea
pacturilor privind drepturile politice, civile, economice, sociale si
culturale si aproape 30 de ani pentru ratificarea lor. Abia in anii 70,
ONU a fost autorizata sa cerceteze (mai intai, cu "discretie")
incalcarile flagrante si persistente ale drepturilor omului. Mai aspru
cu cei mici (Cuba, de pilda) si bland cu cei mari (China), Comitetul
pentru drepturile omului si alte organisme au inceput totusi sa-si intre
in paine. De pedepsit, insa, crimele impotriva umanitatii, genocidurile
s.a.m.d. n-au fost pedepsite decenii la rand dupa Nurenberg, desi lumea
a cunoscut de atunci peste 100 de conflicte sangeroase in care primele
victime au fost civili nevinovati.
Ar fi nedrept, insa, sa fie trecut sub tacere ceea ce s-a realizat
totusi, efectiv, in acea vreme, in privinta drepturilor omului. Dojana
Comitetelor ONU a avut un oarecare efect mai ales in tarile cele mai
democratice: Olanda si Canada si-au modificat legislatiile, Japonia a
imbunatatit situatia prizonierilor etc. America a fost sapunita zdravan
- dar cu mai putin succes - pentru abuzuri ale politiei sau mentinerea
pedepsei cu moartea.
Mult mai eficient s-a dovedit, insa, un organism regional - cel mai
celebru dintre toate - Consiliul Europei. Infiintat in 1953 si inzestrat
cu o Curte pentru drepturile omului (Strasbourg), faimosul Consiliu a
impus numeroase puneri la punct legislative in Germania, Franta, Marea
Britanie sau Austria.
Incheierea razboiului rece parea sa puna capat epocii in care progresele
in privinta drepturilor omului erau rezervate "premiantilor". Optimismul
dezlantuit dupa caderea Zidului din Berlin a fost doar in parte
indreptatit. Secolul XX a continuat sa-si etaleze atrocitatile: genocid
in Ruanda, purificarea etnica in Bosnia, maceluri si torturi in Somalia,
Cecenia sau Sri Lanka. Disparitia marilor confruntari ideologice n-a
facut comunitatea internationala cu mult mai obiectiva in condamnarea
celor mai grave incalcari ale drepturilor omului. Interesele militare si
economice au trecut, mai departe, inaintea celor morale in infierarea
"selectiva" a regimurilor vinovate si disculparea prea grabita a altora.
Sfarsitul razboiului rece a prilejuit, insa, o noua revolutie daca nu
in legislatia internationala, cel putin in interpretarea acesteia.
Parafrazand celebra formula a "suveranitatii limitate", inventata de
Brejnev, am putea spune ca anii 90 au adus la rampa "suveranitatea
conditionata". "Neamestecul in treburile interne" a incetat sa mai fie
un scut impenetrabil. Pe de o parte, pentru curmarea unor catastrofe
umanitare au avut loc interventii armate (riscante, mult discutate si,
uneori, cu eficienta indoielnica) in nordul Irakului, Somalia, Ruanda si
Bosnia. Pe de alta parte, in 93, respectiv 94, prin decizia
Consiliului de Securitate, au fost instituite doua Tribunale
internationale pentru fosta Iugoslavie si Ruanda, insarcinate sa judece
autorii crimelor impotriva umanitatii si ai genocidului. 7 persoane au
fost deja condamnate, alte circa 40 de procese sunt in desfasurare.
Multi juristi si politicieni cu greutate ai sfarsitului de secol sunt
convinsi ca atat crimele de razboi cat si cele impotriva umanitatii
intra sub jurisdictia internationala, oriunde s-ar petrece si oricine
le-ar savarsi. In numele acestei convingeri, si generalul Pinochet
asteapta, acum, verdictul autoritatilor britanice si risca sa fie primul
dintr-un lung sir de dictatori sud-americani extradat si judecat pentru
crimele, torturile si "disparitiile" petrecute in vremea regimului
militar.
"Cazul Pinochet" a incins spiritele la Santiago si nu numai. Multi se
intreaba deja: dupa ce tribunalul de la Haga vrea cu inversunare capul
lui Karadjici, dupa batalia pentru judecarea fostului dictator chilian,
cine urmeaza din randurile "marilor sefi"?"Dreptul la ingerinta" si
aducerea in fata tribunalelor internationale a celor suspectati de crime
impotriva umanitatii starneste controverse aprinse. Sunt contestate
autoritatea acestor tribunale, coerenta si gradul de acoperire a
legislatiei internationale, amestecul geo-politic in "punerea pe rol" a
proceselor si formularea verdictelor. Mai mult, continua - mai aprige ca
oricand - acuzatiile ca "noua ordine juridica internationala" nu este
altceva decat o forma de imperialism al democratiei liberale din statele
prospere occidentale impotriva altor culturi care au cu totul alte
valori, incompatibile cu aceasta (valori asiatice, de pilda, sau cele
ale fundamentalistilor islamici). Exista, poate, cate un sambure de
adevar in mai toate aceste contestari si acuzatii. Dar nu-i mai putin
adevarat ca exista nu doar fundamentalism, ci si moderatie - si inca
bine reprezentata - in toate culturile ne-occidentale. Ca si in 1948,
cand propunerile pentru Declaratia Universala au fost surprinzator de
asemanatoare indiferent din ce cultura sau sistem social au provenit,
exista mai multe lucruri care leaga diferite culturi decat cele care le
fac ireconciliabile. Nici budistii, nici musulmanii moderati si nici
macar fundamentalistii nu si-au exprimat, in fond, solidaritatea cu Pol
Pot, unul dintre cei mai mari criminali ai tuturor timpurilor, care s-a
bucurat de impunitate pana la sfarsitul zilelor dupa ce regimul sau a
masacrat o treime din popu latia Cambodgiei.
Un amestec cu geometrie variabila de critici, monitorizare, proteste
diplomatice, sanctiuni, compromisuri, demagogie si gafe istorice impinge
totusi - lent, ezitant dar constant - drepturile omului in avanscena
vietii internationale. Influenta acestora asupra problemelor globale
ramane, totusi, destul de neinsemnata. Ca intotdeauna in ultima jumatate
de secol, actiunea guvernelor e dictata in primul rand de interese
economice si militare iar cancelariile acuza vehement si trec la fapte
sau tac malc mai mult dupa calcule egoiste decat dupa norme morale (sau
legale) universale. Cel mai adesea "principialitatea" guvernelor in
acest domeniu este rezultatul fie al presiunii opiniei publice interne,
fie al comunitatii internationale. Organizatiile neguvernamentale -
intre care cea mai faimoasa si "internationalizata" este Amnesty
International - sunt, probabil, in mod firesc, militantii cei mai
statornici si mai activi ai drepturilor omului.
Balbaielile si progresele lente ale punerii in aplicare ale
drepturilor omului in lumea larga explica poate, macar in parte,
relativa apatie care inca staruie, in aceasta privinta, in randul
opiniei publice. Jocurile cinice ale puterilor mai mari sau mai mici
care au drept paravan Declaratia Universala starnesc si ele, adesea,
lehamite.
Dar daca astazi drepturile omului inflacareaza prea putin oamenii din
multe tari ale lumii, explicatia de capetenie consta, mai curand, in
faptul ca o anumita parte a prevederilor Declaratiei Universale sunt,
pentru mai bine de o jumatate din omenire, inaccesibile. Educatia,
sanatatea, dreptul la o existenta decenta - acele drepturi care nu se
pot obtine in tribunale, fie ele internationale - raman doar o aspiratie
pentru miliarde de oameni. Comunismul a facut, fariseic, caz de ele,
fara ca subiectii sai sa se bucure in fapt de asemenea prevederi ale
Declaratiei de acum 50 de ani. Azi, aceste drepturi pot fi evocate fara
suspiciuni ideologice. Insusi Pierre San‚, secretarul general al
Amnesty International atrage atentia ca "modernizarea in mars fortat a
unor tari in curs de dezvoltare din America Latina, Asia si Europa de
Est se face, adesea, in dispretul celor mai elementare drepturi ale
populatiei defavorizate". Dl San‚ nu poate fi suspectat de "nostalgii
comuniste". Nu poate fi suspectat nici ministrul de externe francez
Hubert V‚drine care avertiza, recent: "In multe regiuni ale lumii,
dramele iau nastere din cauza imploziilor structurilor statului, care
elibereaza toate formele ancestrale de ura intre grupuri umane si lasa
sa se dezlantuie crima organizata. Sa nu uitam niciodata ca, in sintagma
Statul de drept, primul cuvant este Statul".
Daca statul-dictator nu vrea, prin insasi natura sa, sa-si trateze cu
respect cetatenii, statul in degringolada nu poate si nu ii mai pasa de
respectarea drepturilor fundamentale ale omului. Statul "implodat"
favorizeaza, de altfel, vidul care poate deschide calea
statului-dictator. Si intr-un caz si in celalalt, prima victima e
cetateanul, care e agresat in loc sa fie aparat si care devine
prizonierul liberului arbitru al autoritatilor sau, dupa caz, al unor
forte paralele cu acestea.
Dezamagirile si nelinistile romanilor nu sunt singulare. Abuzurile
impotriva drepturilor omului continua, inclusiv dupa 96 (ultimul raport
pentru Romania al lui Amnesty International confirma aceasta situatie),
increderea in justitie este in scadere, "dreptul la ingerinta" tulbura
multi dintre cetatenii nostri, crescuti in traditia suveranitatii
nationale intangibile. Si, mai presus de toate, romanii sunt exasperati
ca drepturile economice si sociale, inscrise in Declaratia universala,
sunt la fel de iluzorii daca nu mai iluzorii decat in vremea
comunismului.
Exasperarea nu este, insa, un sfetnic bun. Fata de Drepturile omului
oamenii se comporta, adesea, precum cu o haina veche, uitata intr-o
debara: nimeni nu mai da doi bani pe ea pana cand altcineva nu pune
ochii pe ea. Haina cea veche si dispretuita isi recapata, abia atunci,
valoarea.
REPERE ISTORICE
Doar constiinta umana va determina o lege, dupa care fiinta umana se va
bucura de drepturile si libertatile fundamentale.
Pentru a putea intelege fenomenele referitoare la aparitia si evolutia
conceptului drepturilor omului, trebuie sa privim aceasta dezvoltare
prin prisma evenimentele care s-au produs de-a lungul etapelor istorice
parcurse de omenire. Pentru aceasta incursiune istorica e necesar sa
apelam la evolutia gandirii filozofice, procesului de cunoastere,
aptitudini ce sunt caracteristice omului, care reprezinta o fiinta
inzestrata cu ratiune.
In acest proces vom apela la ajutorul istoriei care este stiinta
trecutului umanitatii si, mai exact, la cel al istoriei obiective care
este stiinta evenimentelor, precum si la cel al istoriei comprehensive
care studiaza legile generale (economice, socio-logice, politice etc.)
care guverneaza miscarea generala a evolutiei.
Omul, chiar de la aparitia sa a fost inzestrat cu morala, iar morala
este stiinta care pune problema menirii omului in lume si raspunde la
intrebarea:
"Ce trebuie sa fac?" Nu o ultima importanta in determinarea comportarii
omului in societate o are, doctrina religioasa care a avut si are un
impact puternic asupra comportamentului uman. Religia este in sine o
forma de viata, iar filozofia este un mod de a intelege. Legea divina a
stabilit si un comportament egal intre oameni, prin introducerea
respectului fata de Dumnezeu, care i-a creat.
Sub aspect filozofic este interesant faptul ca un raspuns privind
aparitia omului il gasim m una din cele mai vechi si citite carti cum
este Biblia, care la intrebarea "Cum se numesc cei dintai oameni ?" da
un raspuns ce este comentat si interpretat de la aparitia ei:
"Cei dintai oameni se numesc Adam si Eva.
Probabil ca atunci a primit primul om si primele sale drepturi si
obligatii:
- si a fost pus Adam in gradina cea din Eden, ca s-o lucreze si s-o
pazeasca
- toate fiarele campului au fost aduse la Adam, ca sa vada cum le va
numi; asa ca toate fiintele vii sa se numeasca precum le va numi Adam.
Domnul le-a ingaduit sa manance dupa placere din rodul tuturor pomilor,
limitandu-le accesul doar la Pomul Cunostintei binelui si raului, iar
mai tarziu si din pomul vietii".
Tot Biblia ne face cunoscuti si cu prima pedeapsa aplicata oamenilor,
care a constat in izgonirea din Eden si supunerea la greutatile legate
de dobandirea hranei, lucrarea pamantului, pentru femeie in primul rand
chinuirile nasterii…
Deci, oamenilor, chiar de la aparitia lor, constient sau inconstient,
le-a fost caracteristica tendinta de a cunoaste cat mai mult, de a se
realiza si de a obtine cat mai multe libertati si drepturi.
Omenirea a tins sa se afirme prin obtinerea de cunostinte, obtinand
astfel posibilitatea de a se debarasa de intunericul ne-stiintei,
transformand cunostintele sale in drepturi materiale. Iar in tot cursul
istoric de dezvoltare a omenirii o lege era urmata de alta lege mai buna
si mai completa. In fapt, desi drepturile omului sunt considerate
universale, desi toti oamenii se nasc egali si se bucura de drepturi
egale, nu toti au aceleasi posibilitati sa-si reclame si sa-si exercite
drepturile la nivelul corespunzator, astfel exista tendinta de a se crea
inegalitati, de a se afirma drepturile unor grupuri in dauna altora, de
a exclude unele comunitati de la exercitarea deplina a drepturilor
omului.
Convingerea ca oamenilor, in calitatea lot de oameni, li se cuvin
anumite drepturi apare inca din timpurile stravechi si parcurge intreaga
istorie a gandirii sociale. Inca din societatile cele mai vechi exista o
divizare in drepturi si obligatii. Cineva avea o putere mai mare, cineva
avea mai mari obligatii. Exista si o divizare a muncii si a bunurilor.
Fiecare avea rolul sau in comunitate. Fara indoiala ca existau si legi,
unele scrise, altele nescrise. Cu toate acestea, primele lucrari scrise
au ajuns la noi din timpuri nu atat de vechi.
In Grecia antica la Hesiod (700 i.e.n.) in lucrarea "Munci si zile" a
marelui jurist si legiuitor Solon (594 i.e.n.) au aparut primele idei
privind "legalitatea naturala". La randul lui, Pericle (490-429 i.e.n.)
afirma:
"Din punct de vedere al legilor, toti, fara a considera deosebirile
private, se bucura de egalitate pentru accesul la demnitati; fiecare
dupa modul cum se distinge, obtine o preferinta fondata pe merit, nu pe
clasa."
O contributie deosebit de importanta in aparitia progresiva a conceptiei
unui ansamblu universal si etern de reguli si valori a avut-o Platon
(427-347 i.e.n.), care a stabilit o neta distinctie intre idei si
cultura sau traditie. Aceasta conceptie apare foarte limpede si in
lucrarea lui Protagoras, unde se profeseaza o adevarata credinta a
naturii universale, comune oamenilor cu diferentiere intre phusis
(natura) si nomos (conventie)."Voi toti care sunteti prezenti - seria
Platon - va consider pe toti ca fiind parinti, apropiati, cetateni dupa
natura, daca nu chiar dupa lege (Phusis nomos). Dupa natura, semenul
este parintele semenului, dar legea tirana a oamenilor opune naturii
contrastul sau.
Generalizarea gandirii din Grecia antica s-a materializat de fapt in
lucrarile lui Aristotel, "Etica" fi "Politica. Astfel, in Politica,
acesta justificand sclavia, combatea pe cei care considerau "ca este
contra naturii a stapani sclavi, caci numai prin lege devine cineva
sclav ori liber". El aprecia ca: "..prin natura nu se deosebesc intru
nimic ca oranduirea aceasta asadar, nu se intemeiaza pe dreptate, ci pe
violeita". Ideile sale mergeau mai departe, sustinand ca "natura ar
nazui sa creeze deosebite corpurile celor liberi de ale sclavilor,
primii fiind predestinati actiunii politice, iar cei din urma muncii "
Am putea spune ca ganditorii din Grecia antica au fost, intr-un anumit
mod, pionierii teoriei dreptului natural de mai tarziu.
In Roma antica, filosofii si-au pus si ei, deseori asemenea intrebari,
gasind raspunsuri care intr-o oarecare masura reflectau acelasi
continut de idei si conceptii. Amintim aici lucrarile lui Cicero (196-43
i.e.n.) "Despre Republica", "Despre regi", "Despre obligatii", pe cele
ale lui Titus Lucretius (99-55 i.e.n.) "Despre natura lucrurilor, precum
si pe cele ale lui Seneca, toate marcate puternic de ideea dreptului
uman.
Concluzia care se desprinde din ideile umaniste ale inteleptilor din
antichitatea greaca, ebraica etc. este aceea ca ele se refereau, cu
precadere, la egalitatea si libertatea oamenilor liberi, nu si a
sclavilor.
Filosofii antici din Egipt, Babilon, India si China au dat de asemenea,
diferite explicatii cu privire la fiinta umana. La locul si rolul ei in
societate, fapt ce demonstreaza ca problematica legata de om era
prezentata in sistemele de drept respective, facandu-se referire, in
special, la puterile regilor, ale imparatilor, la regulile pentru supusi
etc. Urmand dezvoltarea istorica a societatii omenesti, in Evul Mediu,
filosofii crestini au incercat sa dezvolte ideile de promovare egala a
conditiei umane, pornind de la Decalog (cele 10 porunci) si enuntand pe
aceasta baza anumite drepturi fundamentale.
Biserica crestina a stabilit chiar o ierarhie a diverselor surse de
drept in materie. Aceasta ierarhie, dupa Sf. Toma d Aquino (1225-1247),
acorda pozitia dominanta dreptului divin, pe cea secunda dreptului
natural, iar in al treilea rand se situa dreptul pozitiv, adica normele
uzuale ale relatiilor din societate13.El sustinea, ca individul este in
centrul unei ordini sociale si juridice juste, insa legea divina are
preeminenta absoluta asupra Dreptului laic, asa cum este definit de
imparat, rege sau print.
Dincolo de aceste rigori ale scolasticii asupra conditiei umane,
manifestarile de libertate nu au putut fi stavilite, chiar daca adesea,
cei care le propovaduiau erau considerati in tagma ereticilor si, nu de
putine ori, condamnati de inchizitie la moarte, gandirea lor libera
fiind considerata o crima.
ÃŽn secolele urmatoare, in special secolele XV si XVI, marcate de epoca
Renasterii, se produc serioase mutatii. Astfel, au aparut o serie de
miscari, precum cea husista din Cehia, prin care se proclama libertatea
constiintei si se cerea socializarea proprietatilor.
CONCEPTUL DREPTULUI NATURAL
ÃŽn secolele XVII si XVIII, rationalistii vor pune, in mod progresiv,
bazele stiintifice ale doctrinei drepturilor individuale ale omului,
fundamentand teoria dreptului natural definindu-l ca etern, insa nesupus
unei ordine divine. "Dreptul natural - afirma Hugo Grotius - este intr-o
asemenea masura imuabil, incat nici Dumnezeu mi-l poate schimba".
Stoicii greci ( Poseidon, Seneca, Marc Aureliu, Epictet) au fost primii
care au elaborat notiunea unui drept natural, conform careia legile
stabilite de om sunt replici imperfecte ale unui Drept etern si imuabil
aplicabil Cosmosului si ansamblului, iar legea laica nu are valoare
decat daca corespunde legii universale. Individul se considera ca fiinta
umana, egala cu ceilalti intr-o fraternitate umana universala.
Din ideile rationaliste se va dezvolta ulterior teoria contractului
social, care se fondeaza pe principiul presupus irefutabil, ca orice
contract social trebuie sa fie respectat. Raporturile intre puterea de
stat si indivizii care se afla sub jurisdictia sa sunt considerate ca
fiind fondate pe un contract social, pe care nici una din parti nu l-ar
putea modifica, fara consimtamantul celeilalte parti.
Cel care a avut un rol determinant in evolutia acestei scoli de gandire
a fost filosoful german Johannes Altius (in junil anului 1600), insa nu
se va putea vorbi niciodata de o adevarata si completa istorie a
drepturilor omului fara a se sublinia contributia majora adusa de Jean
Jacques Rousseau, care in lucrarea "Contractul social" aparuta in 1762
sustinea "ca omul este nascut liber, dar pretutindeni este in lanturi".
Pentru apararea persoanei si a omului el preconiza contractul social
prin care omul pierde libertatea sa naturala si dreptul nelimitat de
a-si insusi tot ceea ce il tenteaza, castigand in schimb libertatea
civila si proprietatea a ceea ce poseda".
Un moment deosebit de important il constituie aparitia lucrarilor lui
Thomas Hobbes "Apararea puterii si regelui", "Despre cetateni",
"Dumnezeu nemuritor", care afirma ca, in esenta, oamenii sunt egali in
ceea ce priveste facultatile fizice si spirituale si aceasta egalitate
trebuie sa fie recunoscuta, el preferand astfel cele doua principale
teorii ale dreptului omului din epoca si anume; teoria dreptului natural
si cea a contractului social.
Un alt adept de seama al teoriei dreptului natural si contractului
social a fost John Locke care in lucrarile sale "Primul tratat despre
Guvern" si "Al doilea tratat despre Guvern" isi exprima pozitia fata de
drepturile naturale ale omului, facand referire la viata sociala,
incercand sa dea o explicatie raportului cetatean-societate.
Adept al dreptului natural, Montesquieu are meritul de a fi contribuit
direct la pregatirea ideologica a Revolutiei franceze din 1789. El este
primul filosof care a afirmat, in lucrarea "Despre spiritul legilor", ca
lumea este supusa unor legi obiective, in intelesul cel mai larg - asa
cum sustine el - ele sunt raporturile necesare care deriva din, natura
lucrurilor, si in acest sens, tot ceea ce exista are legile sale.
In gandirea sa despre om, el defineste libertatea unui individ ca fiind
"un drept de a face tot ceea ce ingaduie legile", iar, mai departe
argumenteaza ca, daca un cetatean ar face ce legile ii interzic "el nu
ar avea libertatea pentru ca si ceilalti ar putea sa faca la fel".
Aceasta filozofie are un caracter realmente progresist, deoarece,
referindu-se la componente esentiale ale societatii moderne, afirma:
"dupa cum oamenii au renuntat la independenta lor naturala pentru a trai
sub ascultarea legilor politice, ei au renuntat si la comunitatea
naturala a bunurilor pentru a trai sub ascultarea legilor civile ",
sustinand in concluzie ca primele legi reprezinta libertatea, iar cele
din urma proprietatea.
Daca am face o sinteza a ideilor referitoare la drepturile individului
din epoca Renasterii, precum si din secolul al XVIII-lea, am putea spune
ca, potrivit acestora fiintei umane i-ar reveni doua categorii de
drepturi, prima derivand din dreptul natural, cealalta din contractul
social incheiat, corespunzator celor doua ipostaze in care se afla: de
om si cetatean.
Teoria dreptului natural enunta cum trebuie organizate relatiile umane,
asa incat aceasta organizare sa decurga in mod rational din natura
omului (conciliaza dreptul sau natural cu respectul, cu libertatea
individuala etc., cu necesitatea - naturala si cea - a vietii sociale).
ACTE SI DECLARATII PRIVIND DREPTUMLE OMULUI
Printre primele documente oficiale in legiferarea drepturilor omului pot
fi citate "Magna Charta Libertatum", "The Petitions of Rights" "Habeas
Corpus Act", "Bill of Rights" si "Declaratia drepturilor omului si
cetateanului".
Evenimentul care a fundamentat bazele teoriilor de mai departe asupra
protectiei omului avea sa se petreaca m Evul Mediu odata cu aparitia
unui document remarcabil "Magna Charfa Libertatum" (19 iunie 1215), pe
care au obtinut-o baronii si episcopii englezi revoltati impotriva
regelui Ioan fara de Tara. Cele 63 de articole consacrau de fapt,
drepturile feudale, libertatile Bisericii si ale oraselor impotriva
abuzurilor regelui.
Acest document a avut o dubla semnificatie:
a) el avea forma unui contract intre partida regelui si cea a baronilor,
contribuind astfel la teoria contractului social;
b) continea anumite norme23 care, cateva secole mai tarziu, au inspirat
documente ca "The Petition of Rights "(7 iunie 1628), adresata regelui
de catre parlament24, si "Habeas Cbrpus Act", lege impusa de parlamentul
englez la 26 mai 1679, considerata ca a doua constitutie a Angliei, dupa
"Magna Charta".
Habeas Corpus Act, (in traducere expresia Habeas corpus ad subjiciendum
" ar insemna "ca tu dispui de corpul tau pentru a te prezenta in fata
judecatorului") votata in timpul lui Charles II, interzicea orice
arestare arbitrara, impunand obligatia ca persoana arestata sa fie
prezentata in curs de trei zile in fata unui judecator, in acest fel
fiind asigurata independenta fata de executiv. Habeas Corpus este citata
intotdeauna ca piatra unghiulara de buna sanatate a unei tari in planul
respectarii libertatilor publice.
Ideile lui John Locke au fost transpuse in Anglia, pe plan juridic, in
Petitia drepturilor (An Act Declaring the Rights and Liberties of the
Subject and Settling the Succession of the Crown)" (1628) si Bill-ul
drepturilor (1689), prin care se sustinea, in principal, suprematia
parlamentului, dreptul la alegeri libere, libertatea cuvantului, dreptul
la eliberarea pe cautiune, interzicerea pedepselor cu cruzime, obligatia
de a se comunica imediat unui detinut motivele arestarii, dreptul de a
fi judecat de un tribunal cu juriu s.a.
Prima consacrare a drepturilor omului intr-un document oficial a aparut
peste ocean, in America, in focul razboiului de independenta, dus de
coloniile engleze impotriva Coroanei.
Astfel, in mai 1776, in statul Virginia, a fost adoptata "Virginia Bill
of Rights" (Declaratia drepturilor statului Virginia) in care se afirma;
toti oamenii sunt de la natura in mod egal liberi si independenti si
au anumite drepturi inerente naturii lor, adica dreptul la viata si
libertate, precum si mijlocul de a dobandi si conserva proprietatea si
de a urmari sa obtina fericire si siguranta".
In acelasi an, la 4 iulie, la Philadelphia, se adopta " Declaratia de
independenta" a Statelor Unite ale Americii care, in cel de-al doilea
alineat prevedea: "toti oamenii se nasc egali, cu anumite drepturi
inalienabile, printre care viata, libertatea si dreptul la cautarea
fericirii". De asemenea, se sublinia faptul ca acestea nu au un caracter
declarativ, ci ca in statele uniunii s-au constituit guverne a caror
autoritate emana de la consimtamantul celor guvernati, iar daca forma de
guvernare devine distructiva, poporul are dreptul s-o schimbe sau s-o
inlature. Aceste guverne au datoria sa asigure drepturile mentionate si
tot aici erau consemnate lucruri deosebit de importante privind
independenta judecatoreasca, subordonarea militarilor puterii civile,
libertatea comertului, dreptul de a fi judecat de un tribunal cu jurati.
Aceasta declaratie nu a fost inclusa in Constitutia americana, care a
fost adoptata in 1787,ci a fost adaugata, ca amendament la aceasta, in
anul 1789.
Documentul juridic cel mai important si care a reusit sa releve intr-o
forma moderna problema drepturilor si libertatilor omului, a fost
adoptat la 26 august 1789, in perioada Revolutiei franceze, prin
"Declaratia drepturilor omului si cetateanului".
Titulatura acestei declaratii a fost elaborata de prima comisie special
desemnata de Adunarea constituanta a Revolutiei franceze si reflecta in
mod clar viziunea dualista conturata in randul ideologilor iluministi,
inspirata din teoria dreptului natural (drepturile omului) si din teoria
contractului social (in drepturile cetateanului).
Caracterul progresist al acestui important document rezulta, de fapt,
din toate articolele sale, care, in esenta, contin prevederi privind:
egalitatea in fata legii a tuturor persoanelor, siguranta si rezistenta
la opresiune, dreptul de a participa direct sau prin reprezentanti la
elaborarea legilor ca expresie a vointei generale; garantii cu privire
la retinere, arestare si acuzare; prezumtia de nevinovatie; libertatea
cuvantului si a presei.
Declaratia, in articolul 17, proclama proprietatea ca fiind un drept
sacru si inviolabil. O subliniere importanta este si aceea ca libertatea
consta in "a putea face tot ceea ce nu dauneaza semenului "(art. IV).
Revolutia franceza de la 1789, dar mai ales ideile inscrise in
declaratia si in Constitutia adoptata, privitoare la ocrotirea omului,
au avut o influenta pozitiva asupra multor popoare din Europa deoarece
nici restauratia, nici guvernele conservatoare care au urmat nu au putut
elimina ideile care au stat la baza acesteia, ele fiind incorporate in
legislatiile statelor respective.
Declaratia din 1789 va fi mai tarziu adaptata in Constitutia belgiana
din 1831 si aplicata sub aceasta forma in Spania, Portugalia, Grecia,
Italia, Romania, Serbia si Bulgaria.
ETAPA MODERNA A DREPTUMLOR OMULUI
Doar dupa al doilea razboi mondial a fost posibil sa se acorde o noua
dimensiune reglementarilor de protejare ale drepturilor omului.
Grozaviile acestui razboi n-au lasat, probabil, nici o fiinta umana
indiferenta. Atunci, comunitatea internationala a declarat ca doar
justitia si-ar putea spune cuvantul in privinta actelor savarsite in
timpul acestui razboi inuman. Tribunalul de la Nurmberg a fost o prima
etapa cruciala, care a emis un verdict fara echivoc atrocitatilor. El a
plasat drepturile omului la un nivel mai inalt si a stabilit un
precedent ireversibil anuland toate scuzele superficiale cu privire la
un comportament abominabil.
Vorbind despre drepturile omului, consideram ca principalul tratat care
nu are un continut specific, dar care a generat o multitudine de masuri
pe plan international in aceasta materie, il constituie Carta O.N.U.
care ocupa in dreptul international un loc deosebit si fara de care,
practic, nu se poate concepe istoria si evolutia dreptului
international. Carta prevede mentinerea pacii si securitatii
internationale, dezvoltarea relatiilor de prietenie intre natiuni si
realizarea cooperarii internationale in solutionarea problemelor
internationale cu caracter economic, social, cultural sau umanitar, in
promovarea si incurajarea respectarii drepturilor omului si libertatilor
fundamentale pentru toti, fara deosebire de rasa, sex, limba, sau
religie.
Declaratia Universala a Drepturilor Omului adoptata de catre Adunarea
Generala a O.N.U. la 10 decembrie 1948 reprezinta un text de compromis
intre ideile liberale si teoriile socialiste si care merge mai departe
decat documentele existente anterior la acest capitol. Acest document
dezvolta cu adevarat dimensiunea universala a drepturilor omului,
dimensiune sustinuta si propagata de juristul francez Rene CASSIN, care
a exclus alte calificari posibile, inclusiv cea de internationala".
Lista drepturilor si libertatilor cuprinse in Declaratie reprezinta un
standard comun pentru toate popoarele.
De la adoptarea Declaratiei Universale, m 1948, m cadrul ONU au fost
adoptate un sir intreg de documente internationale referitoare la
drepturile omului, care se refera la genocid, discriminare rasiala,
apartheid, refugiati, apatrizi, drepturile femeii, sclavie, casatorie,
copii, tineri, straini, tortura si tratament degradant etc.
In 1966 au fost adoptate doua pacte asupra drepturilor omului: Pactul
international al drepturilor economice, sociale si culturale, si Pactul
International al drepturilor civile si politice.
Conform articolului 62 al Cartei O.N.U., Consiliul economic si social
(ECOSOC) poate sa faca recomandari in scopul promovarii respectarii
drepturilor omului si libertatilor fundamentale, precum poate sa
infiinteze si comisii in domeniile economic si social pentru protectia
drepturilor omului (att.68).
Un organism important asupra protejarii drepturilor omului, cu un mandat
specific, este Inaltul Comisariat al Natiunilor Unite pentru Refugiati,
infiintat la 1 ianuarie 1951, pentru a ajuta milioanele de refugiati si
persoane deplasate din Europa. in prezent ICNUR se ingrijeste de soarta
a circa 14 milioane refugiati raspanditi in intreaga lume.
Comitetul drepturilor omului al ONU fost creat dupa intrarea in vigoare,
la 23 martie 1976, a Pactului international al drepturilor civile si
politice.
Un alt organ ce are m atentia sa permanenta respectarea drepturilor
fundamentale este Inaltul Comisariat al Natiunilor Unite pentru
Drepturile Omului.
Pot fi mentionate si alte organe care se ocupa la niveluri diferite de
chestiuni ce tin de drepturile omului - Consiliul de Securitate,
Consiliul de Tutela, Comisia de Drept International, Curtea
Internationala de Justitie. In cazuri speciale sunt create Curti de
Justitie speciale; Curtea Penala internationala pentru fosta Iugoslavie,
pentru Ruanda.
La nivel regional, odata cu intrarea in vigoare a Conventiei Europene a
drepturilor Omului la 3 septembrie 1953 a fost creat unul din cele mai
remarcabile mecanisme in cadrul Consiliului Europei, care implica
raspunderea reala a statului fata de persoana, careia I-a fost violat un
drept sau altul. La acest document important au aderat toate statele
membre ale Consiliului Europei.
Pentru respectarea in ansamblu a drepturilor, in ultimul timp s-a
inceput o campanie de subscriere la un alt instrument al Consiliului
Europei - Carta sociala europeana, care are ca obiect drepturile
economice si sociale.
Avand in vedere influenta tot mai mare a Uniunii Europene asupra sortii
Continentului European, in ultimul Tratat de la Amsterdam s-au introdus
noi prevederi referitoare la: a) drepturile fundamentale; b) drepturile
consumatorilor si protectia cetatenilor c) dreptul la informare.
Odata cu intensificarea proceselor de democratizare in tarile Europei de
Est si Centrale, multe evenimente au fost studiate sub un alt unghi,
facandu-se o alta analiza, mai minutioasa, lansandu-se o adevarata
campanie mondiala de informare asupra drepturilor si libertatilor
fundamentale ale omului. Prin vointa proprie sau determinate de situatii
conjuncturale, guvernele devin tot mai mult preocupate de activizarea si
dezvoltarea unei culturi a drepturilor omului in sistemul educational
oficial.
ÃŽn etapa contemporana de promovare si propagare a drepturilor
fundamentale, un rol aparte il au caile de comunicare in masa:
mijloacele tehnice de transmitere si receptionare a informatiei,
difuzarea informatiei prin presa, televiziune, radiodifuziune, carti,
iar in ultimul timp un rol tot mai important il au Internetul si
CD-ROMurile.
In scopul minimalizarii lezarii drepturilor omului, in cadrul mai multor
organizatii internationale guvernamentale si ne-guvernamentale se depun
eforturi considerabile prin elaborarea instrumentelor cat mai eficiente
in scopul respectarii drepturilor si libertatilor fundamentale, se
efectueaza monitorizarea privind respectarea acestor drepturi de catre
state. Sunt create un sir de miscari voluntare si, ceea ce este destul
de important, sunt create mecanisme interstatale privind protectia
drepturilor si libertatilor fundamentale.
EVOLUTIA REGLEMENTARILOR PRIVIND PROTECTIA OMULUI IN DREPTUI NATIONAL
ÃŽn dreptul national evolutiile s-au produs potrivit etapei istorice
parcurse. Momente importante au fost incluse in "Pravila de la
Targoviste" (1542), "Pravila de la Putna" (1581), cea de la manastirea
Bistrita (1618), cea de la Galati, de la inceputul secolului XVII-lea si
altele, care se refera la conditia juridica a persoanelor, la
organizarea familiei - logodna, casatorie, divort - si chiar la unele
prevederi prin care se apara omul, onoarea si demnitatea sa.
In anul 1646, la tipografia manastirii "Trei lerarhi", a fost tiparita
"Cartea romaneasca de invatatura" de catre logofatul Eustratie din
porunca lui Vasile Lupu, care este considerata prima codificare
legislativa cu caracter laic a dreptului nostru, iar in anul 1652 s-a
tiparit la Targoviste "indreptarea legii", cunoscuta si sub denumirea de
"Pravila cea mare". Dispozitiile celor doua codificari se aseamana, in
general, prin ele aparandu-se dreptul de proprietate si relatiile
feudale, iar din punctul de vedere al drepturilor omului este relevant
faptul ca se interzice stapanilor uciderea robilor de pe mosii31. Prin
"Asezamantul" din 1743, domnitorul Tarii Moldovei, Constantin
Mavrocordat, atins sa asigure inviolabilitatea domiciliului locuitorilor
de la orase si sate. "Pe la targuri si la tara pe nicaieri, casa nimanui
cu sila, fara de voia omului si fara de tocmeala de chirie si plata
deplina nimene sa nu o gazduiasca".
Acelasi domnitor, prin "Actul pentru dezrobirea vecinilor in Moldova"
din 1749, abroga iobagia in Principat. In scopul garantarii explicit ca,
in cazurile cand se vor vinde mosiile boieresti, "oamenii sa nu se
vanza, ci ca niste sateni a satelor in sat sa ramaie, facand slujba
obicinuita"...
In anul 1773, la lasi, Nakazul" in limba romana, prin art.34,
familiariza carturarii romani cu conceptul lui Ch. Montesquieu despre
egalitatea in fata legii35. L egalite de tous les citoyens consiste en
ce qu ils soieat tous soumis aux memes Lois"36.
In 1769 era propus un proiect de reformare a oranduirii de stat a
principatului Moldova in care cerintele principiului dreptatii erau
recomandate de autorii proiectului drept fundament si pentru activitatea
demnitarilor din organele judiciare37. Se stipula ca, atat in capitala
Moldovei, orasul lasi, cat si in tinuturile Principatului "toate
judecatile sa se hotarasca dupa dreptate pe pravili". Pornind de la
faptul ca in trecut o parte a proceselor judiciare au fost solutionate
prin incalcarea prevederilor principiului dreptatii, memorandumul
propunea ca cele pe nedrept rezolvate "sa se judece a doua oara"...
Influenta statelor din Europa de vest se facea tot mai simtita la
sfarsitul secolului al XVIII-lea - inceputul secolului al XIX-lea.
Declaratia drepturilor omului si cetateanului, adoptata de catre
Adunarea Constituanta a Frantei la , 26 august 1789, in care se proclama
libertatea, egalitatea in drepturi, proprietatea individuala, rezistenta
in fata asupririi devenisera cunoscute in Moldova deja spre sfarsitul
lunii septembrie 1789.
Principiul de egalitate este tratat si m actul boierilor moldoveni catre
Poarta 1 Otomana din decembrie 1802. Articolul 1 al documentului pleda
in mod explicit, pentru ca reprezentantilor diverselor paturi sociale sa
le fie asigurat un statut juridic identic. "Pentru dreptatile starilor,
sa fie fara de nici o osabire de la obraz la obraz pazite in fieste cari
stare si fiindca cinstea, viata si averea sunt celi intai si mai
obstesti, vor fi paziti toti deopotriva, fara de nici o deosebiri".
Pana la 1812, ideile principiilor dreptatii si egalitatii si-au gasit
cea mai ampla reflectare in opera de codificare particulara a
pravilistului Andronache Donici. El expunea notiunea principiului
dreptatii: "Dreptatea iaste carea fieste caruia da ce i se cuvine a lua,
intocmai dupa cum hotarasc canoanele pravililor" (titlul I,&2), iar
intr-un paragraf aparte, Donici reda regulile comportarii in societate,
prevazute de principiul dreptatii: Fiinta dreptatii iaste ca viata
omului sa fie cinstita, pre nimenea sa nu vatame si lucrul strein sa-1
dea a cui iaste". Desi codicele lui Donici a fost publicat abia in 1814,
noi analizam aportul acestui ganditor la aprofundarea ideilor
principiilor dreptatii, libertatii si egalitatii, reiesind din faptul ca
prima varianta a operei pravilistului, sub forma de manuscrise, se
aplica in instantele judiciare din tinuturile Moldovei deja catre 21
iunie 1805.
Un pas important in domeniul protectiei omului in tara noastra l-a
constituit aparitia "Codului lui Calimach", cunoscut sub denumirea de
Codica tivila a Moldovei", care, initial, a fost tiparita in limba
greaca si a intrat in vigoare in anul 1817, iar in limba romana a aparut
in anul 1833. Printre ideile noi pe care le continea aceasta, era
condamnarea robiei considerata "impotriva firescului drit al omului".
Dupa unirea Principatelor. au fost elaborate, intr-o conceptie noua,
umanista Codul Civil din 1864, care a intrat in vigoare la 1 decembrie
1865; Codul penal (1 mai 1865), Codul de procedura penala (30 aprilie
1865). Important este ca in aceste coduri, care au deschis o noua era in
istoria dreptului, existau prevederi ce sunt valabile si astazi, asa cum
sunt principiul legalitatii pedepsei, al abolirii pedepsei inumane,
dreptul la aparare, egalitatea in fata legii si multe asemenea drepturi
care se inscriu perfect in ceea ce priveste apararea omului.
Momentul anexarii Basarabiei de catre rusi in anul 1812 nu a afectat in
mod radical aplicarea reglementarilor juridice existente. Majoritatea
izvoarelor vechi de drept nu au fost abrogate de guvernul rus niciodata
si au avut putere de lege in Basarabia pana in anul 1928, cand s-a
infaptuit unificarea legislativa a Basarabiei cu Vechiul Regat.
Pentru a percepe spiritul existent al legiuitorilor din primele decenii
ale veacului este deosebit de interesant a studia un proiect al
Constitutiei Basarabiei, elaborat de Comisia Constitutionala a Sfatului
Tarii, dupa votarea de catre acesta a Unirii Basarabiei cu Romania, la
27 martie 1918. Acest proiect demonstreaza clar tendintele de aderare a
legiuitorilor basarabeni la crearea unui regim democratic cu
introducerea unor norme moderne de protejare si respectare a drepturilor
si libertatilor fundamentale. Proiectul Constitutiei prevedea un sir
intreg de drepturi si libertati. Se prevedea ca cetatenii Basarabiei se
bucura de drepturi politice, li se asigura egalitatea in fata legii si
li se garanta libertatea personala. Nimeni nu putea fi privat de
drepturi si supus pedepsei altfel decat in virtutea legii. Locuinta si
secretul corespondentei erau inviolabile. Impozitele nu puteau fi
percepute inainte de votarea lor pe cale legislativa. Pedeapsa cu
moartea si pedepsele corporale se abrogau pentru totdeauna. In acelasi
context se asigura libertatea confesiunii si a constiintei, libertatea
opiniei, libertatea de intrunire si asociere.
Un urmator pas important in apararea drepturilor omului 1-a constituit
si aparitia Constitutiei de la 29 martie 1923, care a consacrat o serie,
de libertati atat pe plan cetatenesc, dar in mod deosebit in ceea ce
priveste apararea fiintei umane.
Participarea activa a miscarilor de femei la dezbaterea proiectului de
Constitutie a avut ca urmare introducerea unor prevederi conform carora
"drepturile civile ale femeilor vor fi stabilite in deplina egalitate de
sex46, iar "prin legi speciale, adoptate cu majoritate de doua treimi se
vor determina conditiile de baza pentru exercitarea drepturilor
politice".
Incalcari masive si flagrante ale drepturilor omului se inregistreaza in
tara inainte de al doilea razboi mondial, cand Uniunea Sovietica incheie
cu Germania hitlerista un tratat de impartire teritoriala, asa-numitul
Pact Molotov- Ribbentropp, in urma caruia Uniunea Sovietica a ocupat la
26-28 iunie 1940 Basarabia si Bucovina de Nord. In acelasi an au fost
ocupate si tarile baltice: Lituania, Letonia si Estonia. Desi nu s-a
opus rezistenta armata in momentul ocuparii de catre U.R.S.S. a acestor
teritorii, in timpul operatiilor militare ale Armatei Rosii au fost
impuscati fara nici un motiv mii de adulti si copii care incercau sa se
refugieze, pentru ca mai tarziu sovieticii sa execute si sa deporteze
alte sute si mii de locuitori pe care ii considerau periculosi pentru
procesul de instaurare a regimului comunist.
Metode de deznationalizare in masa contra bastinasilor au fost aplicate
si mai tarziu intre 1944-1951, cand, pe teritoriul asa-numitei Republici
Sovietice Socialiste Moldovenesti (creatie a aparatului stalinist), au
fost operate alte deportari. Atunci, fara judecata, sute si mii de
moldoveni au fost dusi in Siberia, Kazahstan, pentru ca in locul lor sa
fie adusi alolingvi.
Politica de sovietizare incredintata N.K.V.D.-ului se facea prin
aplicarea metodelor de lichidare a "elementelor dusmanoase" si a
intensificarii ritmului colectivizarii gospodariilor taranesti,
exilarile in masa urmareau si scopul de a-i dezradacina pe romanii
basarabeni de locurile natale si de a schimba componenta etnica a
Basarabiei in favoarea elementului strain. In perioada 1940-1951, in
R.S.S.M. s-au efectuat 3 deportari pe scara larga si zeci de arestari si
deportari locale. in 1941 au fost deportate 3470 familii ale elementelor
anti-sovietice" - 22648 de oameni. in baza hotararii Consiliului de
Ministri al U.R-S.S. nr.1290-467 s.s. "Cu privire la deportarea din
R.S.M.M. a familiilor de chiaburi, a fostilor mosieri, negustori si
complici ai ocupantilor" au fost deportate 11293 de familii - in jur de
40 000 de oameni. In 1951, in urma operatiei Nord au fost fortate sa
plece in alte locuri 723 familii - peste 2600 de oameni. La inceputul
anilor 50 in asezamintele de tip special ale inchisorii popoarelor" se
aflau mai mult de 60 mii de oameni din Moldova.
Perioada de dupa cel de al doilea razboi mondial si pana la inceputul
anilor 90 se caracterizeaza printr-un regim sovietic totalitar in care
au existat prea putine practici politice si democratice in domeniile
vietii sociale si, de fapt, au lipsit reglementarile juridice in
sensibila problematica a drepturilor omului. Acestui sistem ii este
foarte bine cunoscuta practica de violare a dreptului la limba (a fost
elaborata o noua limba "moldoveneasca" cu caracter chirilic, iar limba
rusa a fost impusa ca limba oficiala), dreptului la un proces echitabil
si independent, dreptului la proprietate, dreptului la opinie,
libertatii de constiinta si confesiune, libertatii de intrunire si
asociere etc.
Totusi, Constitutia RSSM prevedea un sir de drepturi si libertati dar
ele nu puteau fi exercitate din cauza, in primul rand a doua motive
serioase:
a) Constitutia era un document declarativ si nu era aplicat de
instantele judecatoresti;
b) toate drepturile si libertatile declarate puteau fi exercitate doar
in concordanta cu politica Partidului Comunist al Uniunii Sovietice,
care era, conform articolului 6, forta conducatoare a societatii
sovietice, nucleul sistemului ei politic, al organizatiilor de stat si
obstesti si care determina perspectiva generala a dezvoltarii
societatii, linia de politica interna y externa a URSS, cu un caracter
planic, stiintific fundamentat in vederea luptei pentru victoria
comunismului.
Din acest motiv, chiar de la proclamarea independentei Republicii
Moldova, ca rezultat al prabusirii imperiului sovietic, s-au ivit
premisele necesare pentru transformarea societatii noastre intr-o
societate democratica, organizata pe principiile pluripartitismului, iar
prin aderarea la un sir important de tratate internationale din domeniul
Drepturilor Omului a fost pus fundamentul unui nou sistem juridic si
social-politic, care in urmatorii ani s-a dezvoltat impresionant.
Atat statul, cat si societatea trebuie sa intreprinda masuri necesare in
scopul reglementarii cat mai eficiente a egalitatii in drepturi, trebuie
sa gaseasca acele instrumente, care ar sigura drepturile individuale,
excluzand marginalizarea si omiterea lor din viata sociala.
Odata cu integrarea Republicii Moldova in cadrul Consiliului Europei si
cu ratificarea Conventiei Europene a Drepturilor Omului si a
protocoalelor aditionale, tara noastra s-a vazut dotata cu cel mai
eficace mecanism supranational de protejare a drepturilor fundamentale.
Doar prin asigurarea reala, echitabila si durabila a respectarii
drepturilor si libertatilor fundamentale poate fi creat un sistem
constitutional trainic. Actualmente in Republica Moldova se contureaza
dar tendinta de a crea anume acele mecanisme si parghii de implementare
a unui sistem national de promovare si respectare a drepturilor omului
care se bazeaza in special pe instrumentele juridice internationale.
DECLARATIA UNIVERSALA A DREPTURILOR OMULUI
La 10 decembrie 1948, Adunarea Generala a O.N.U. a adoptat si proclamat
Declaratia universala a drepturilor omului, al carei text il publicam
mai jos. Dupa acest act istoric, Adunarea Generala a recomandat statelor
membre sa nu precupeteasca nici unul din mijloacele care le stau la
dispozitie pentru a publica in mod solemn textul Declaratiei si "pentru
a face astfel ca el sa fie distribuit, afisat, citit si comentat, in
principal in scoli si in institutii de invatamant, indiferent de
statutul politic al tarilor sau teritoriilor".
Preambul:
Considerand ca recunoasterea demnitatii inerente tuturor membrilor
familiei umane si a drepturilor lor egale si inalienabile constituie
fundamentul libertatii, dreptatii si pacii in lume,
Considerand ca ignorarea si dispretuirea drepturilor omului au dus la
acte de barbarie care revolta constiinta omenirii si ca faurirea unei
lumi in care fiintele umane se vor bucura de libertatea cuvantului si a
convingerilor si vor fi eliberate de teama si mizerie a fost proclamata
drept cea mai inalta aspiratie a oamenilor,
Considerand ca este esential ca drepturile omului sa fie ocrotite de
autoritatea legii pentru ca omul sa nu fie silit sa recurga, ca solutie
extrema, la revolta impotriva tiraniei si asupririi,
Considerand ca este esential a se incuraja dezvoltarea relatiilor
prietenesti intre natiuni,
Considerand ca in Carta popoarele Organizatiei Natiunilor Unite au
proclamat din nou credinta lor in drepturile fundamentale ale omului, in
demnitatea si in valoarea persoanei umane, drepturi egale pentru barbati
si femei si ca au hotarat sa favorizeze progresul social si
imbunatatirea conditiilor de viata in cadrul unei libertati mai mari,
Considerand ca statele membre sau angajat sa promoveze in colaborare cu
Organizatia Natiunilor Unite respectul universal si efectiv fata de
drepturile omului si libertatile fundamentale, precum si respectarea lor
universala si efectiva,
Considerand ca o conceptie comuna despre aceste drepturi si libertati
este de cea mai mare importanta pentru realizarea deplina a acestui
angajament,
Adunarea generala proclama:
Prezenta Declaratie Universala a Drepturilor Omului, ca ideal comun spre
care trebuie sa tinda toate popoarele si toate natiunile, pentru ca
toate persoanele si toate organele societatii sa se straduiasca, avand
aceasta declaratie permanent in minte, ca prin invatatura si educatie sa
dezvolte respectul pentru aceste drepturi si libertati si sa asigure
prin masuri progresive, de ordin national si international,
recunoasterea si aplicarea lor universala si efectiva, atat in sanul
popoarelor statelor membre, cat si a celor aflate sub jurisdictia lor.
Articolul 1
Toate fiintele umane se nasc libere si egale in demnitate si in
drepturi. Ele sunt inzestrate cu ratiune si constiinta si trebuie sa se
comporte unele fata de altele in spiritul fraternitatii.
Articolul 2
Fiecare om se poate prevala de toate drepturile si libertatile
proclamate in prezenta declaratie fara nici un fel de deosebire ca, de
pilda, deosebirea de rasa, culoare, sex, limba, religie, opinie politica
sau orice alta opinie, de origine nationala sau sociala, avere, nastere
sau orice alte imprejurari. In afara de aceasta, nu se va face nici o
deosebire dupa statutul politic, juridic sau international al tarii sau
al teritoriului de care tine o persoana fie ca aceasta tara sau
teritoriu sunt independente, sub tutela, neautonome sau supuse vreunei
alte limitari de suveranitate.
Articolul 3
Orice fiinta umana are dreptul la viata, la libertate si la securitatea
persoanei sale.
Articolul 4
Nimeni nu va fi tinut in sclavie, nici in servitute; sclavajul si
comertul cu sclavi sunt interzise sub toate formele lor.
Articolul 5
Nimeni nu va fi supus la torturi, nici la pedepse sau tratamente crude,
inumane sau degradante.
Articolul 6
Fiecare om are dreptul sa i se recunoasca pretutindeni personalitatea
juridica.
Articolul 7
Toti oamenii sunt egali in fata legii si au, fara nici o deosebire,
dreptul la o egala protectie a legii. Toti oamenii au dreptul la o
protectie egala impotriva oricarei discriminari care ar viola prezenta
declaratie si impotriva oricarei provocari la o asemenea discriminare.
Articolul 8
Orice persoana are dreptul la satisfactia efectiva din partea
instantelor juridice nationale competente impotriva actelor care
violeaza drepturile fundamentale cei sunt recunoscute prin constitutie
sau lege.
Articolul 9
Nimeni nu trebuie sa fie arestat, detinut sau exilat in mod arbitrar.
Articolul 10
Orice persoana are dreptul in deplina egalitate de a fi audiata in mod
echitabil si public de catre un tribunal independent si imtial, care va
hotara fie asupra drepturilor si obligatiior sale, fie asupra
temeiniciei oricarei acuzari in materie penala indreptata impotriva sa.
Articolul 11
Orice persoana acuzata de comiterea unui act cu caracter penal are
dreptul sa fie presupusa nevinovata pana cand vinovatia sa va fi
stabilita in mod legal in cursul unui proces public in care i-au fost
asigurate toate garantiile necesare aparaii sale.
Nimeni nu va fi condamnat pentru actiuni sau omisiuni care nu
constituiau, in momentul cand au fost comise, un act cu caracter penal
conform dreptului international sau national. De asemenea, nu se va
aplica nici o pedeapsa mai grea decat aceea care era aplicabila in
momentul cand a fost savarsit acel act penal.
Articolul 12
Nimeni nu va fi supus la imixtiuni arbitrare in viata sa personala, in
familia sa, in domiciliul lui sau in corespondenta sa, nici la atingeri
aduse onoarei si reputatiei sale. Orice persoana are dreptul la
protectia legii impotriva unor asemenea imixtiuni sau atingeri.
Articolul 13
Orice persoana are dreptul de a circula in mod liber si de a-si alege
resedinta in interiorul granitelor unui stat.
Orice persoana are dreptul de a parasi orice tara, inclusiv a sa, si de
a reveni in tara sa.
Articolul 14
In caz de persecutie, orice persoana are dreptul de a cauta azil si de a
beneficia de azil in alte tari.
Acest drept nu poate fi invocat in caz de urmarire ce rezulta in mod
real dintr-o crima de drept comun sau din actiuni contrare scopurilor si
principiilor Organizatiei Natiunilor Unite.
Articolul 15
Orice persoana are dreptul la o cetatenie.
Nimeni nu poate fi lipsit in mod arbritar de cetatenia sa sau de dreptul
de a-si schimba cetatenia.
Articolul 16
Cu incepere de la implinirea varstei legale, barbatul si femeia, fara
nici restrictie in ce priveste rasa, nationalitatea sau religia, au
dreptul de a se casatori si de a intemeia o familie. Ei au drepturi
egale la contractarea casatoriei si la desfacerea ei.
Casatoria nu poate fi incheiata decat cu consimtamantul liber si deplin
al viitorilor soti.
Familia constituie elementul natural si fundamental al societatii si are
dreptul la ocrotire din partea societatii si a statului.
Articolul 17
Orice persoana are dreptul la proprietate, atat singura, cat si in
asociatie cu altii.
Nimeni nu poate fi lipsit in mod arbitrar de proprietatea sa.
Articolul 18
Orice om are dreptul la libertatea gandirii, de constiinta si religie;
acest drept include libertatea de a-si schimba religia sau convingerea,
precum si libertatea de a-si manifesta religia sau convingerea, singur
sau impreuna cu altii, atat in mod public, cat si privat, prin
invatatura, practici religioase, cult si indeplinirea riturilor.
Articolul 19
Orice om are dreptul la libertatea opiniilor si exprimarii; acest drept
include libertatea de a avea opinii fara imixtiune din afara, precum si
libertatea de a cauta, de a primi si a raspandi informatii si idei prin
orice mijloace si independent de frontierele de stat.
Articolul 20
Orice persoana are dreptul la libertatea de intrunire si de asociere
pasnica.
Nimeni nu poate fi silit sa faca parte dintr-o asociatie.
Articolul 21
Orice persoana are dreptul de a lua parte la conducerea treburilor
publice ale tarii sale, fie direct, fie prin reprezentanti liber alesi.
Orice persoana are dreptul de acces egal la functiile publice din tara
sa.
Vointa poporului trebuie sa constituie baza puterii de stat; aceasta
vointa trebuie sa fie exprimata prin alegeri nefalsificate, care sa aiba
loc in mod periodic prin sufragiu universal, egal si exprimat prin vot
secret sau urmand o procedura echivalenta care sa asigure libertatea
votului.
Articolul 22
Orice persoana, in calitatea sa de membru al societatii, are dreptul la
securitatea sociala; ea este indreptatita ca prin efortul national si
colaboarea internationala, tinandu-se seama de organizarea si resursele
fiecarei tari, sa obtina realizarea drepturilor economice, sociale si
culturale indispensabile pentru demnitatea sa si libera dezvoltare a
personalitatii sale.
Articolul 23
Orice persoana are dreptul la munca, la libera alegere a muncii sale, la
conditii echitabile si satisfacatoare de munca, precum si la ocrotirea
impotriva somajului.
Toti oamenii, fara nici o discriminare, au dreptul la salariu egal
pentru munca egala.
Orice om care munceste are dreptul la o retribuire echitabila si
satisfacatoare care sa-i asigure atat lui, cat si familiei sale, o
existenta conforma cu demnitatea umana si completata, la nevoie, prin
alte mijloace de protectie sociala.
Orice persoana are dreptul de a intemeia sindicate si de a se afilia la
sindicate pentru apararea intereselor sale.
Articolul 24
Orice persoana are dreptul la odihna si recreatie, inclusiv la o
limitare rezonabila a zilei de munca si la concedii periodice platite.
Articolul 25
Orice om are dreptul al un nivel de trai care sa-i asigure sanatatea si
bunastarea lui si familiei sale, cuprinzand hrana, imbracamintea,
locuinta, ingrijirea medicala, precum si serviciile sociale necesare; el
are dreptul la asigurare in caz de somaj, boala, invaliditate, vaduvie,
batranete sau in celelalte cazuri de pierdere a mijloacelor de
subzistenta, in urma unor imprejurari independente de vointa sa.
Mama si copilul au dreptul la ajutor si ocrotire deosebite. Toti copiii,
fie ca sunt nascuti in cadrul unei casatorii sau in afara acesteia se
bucura de aceeasi protectie sociala.
Articolul 26
Orice persoana are dreptul la invatatura. Invatamantul trebuie sa fie
gratuit, cel putin in ceea ce priveste invatamantul elementar si
general. Invatamantul tehnic si profesional trebuie sa fie la indemana
tuturor, iar invatamantul superior trebuie sa fie de asemenea egal,
accesibil tuturora, pe baza de merit.
Invatamantul trebuie sa urmareasca dezvoltarea deplina a personalitatii
umane si intarirea respectului fata de drepturile omului si libertatile
fundamentale. El trebuie sa promoveze intelegerea, toleranta, prietenia
intre toate popoarele si toate grupurile rasiale sau religioase, precum
si dezvoltarea activitatii Organizatiei Natiunilor Unite pentru
mentinerea pacii.
Parintii au dreptul de prioritate in alegerea felului de invatamant
pentru copiii lor minori.
Articolul 27
Orice persoana are dreptul de a lua parte in mod liber la viata
culturala a colectivitatii, de a se bucura de arte si de a participa la
progresul stiintific si la binefacerile lui.
Fiecare om are dreptul la ocrotirea intereselor morale si materiale care
decurg din orice lucrare stiintifica, literara sau artistica al carei
autor este.
Articolul 28
Orice persoana are dreptul la o oranduire sociala si internationla in
care drepturile si libertatile expuse in prezenta declaratie pot fi pe
deplin infaptuite.
Articolul 29
Orice persoana are indatoriri fata de colectivitate, deoarece numai in
cadrul acesteia este posibila dezvoltarea libera si deplina a
personalitatii sale.
In exercitarea drepturilor si libertatilor sale, fiecare om nu este
supus decat numai ingradirilor stabilite prin lege, exclusiv in scopul
de a asigura cuvenita recunaostere si respectare a drepturilor si
libertatilor altora si ca sa fie satisfacute justele cerinte ale
moralei, ordinii publice si bunastarii generale intr-o societate
democratica.
Aceste drepturi si libertati nu vor putea fi in nici un caz exercitate
contra scopurilor si principiilor Organizatiei Natiunilor Unite.
Articolul 30
Nici o dispozitie a prezentei Declaratii nu poate fi interpretata ca
implicand pentru vreun stat, grupare sau persoana dreptul de a se deda
la vreo activitate sau de a savarsi vreun act indreptat spre
desfiintarea unor drepturi sau libertati enuntate in prezenta
declaratie.
PAGE
PAGE 1
ì¥Â@
