Referat Perceperea Celuilalt

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Perceperea Celuilalt si de asemenea puteti face Download Referat Perceperea celuilalt

Citeste fragmente din Referat Perceperea Celuilalt

Perceperea celuilalt Elementul structurii relatiilor interpersonale Perceperea celuilalt – element al structurii relatiilor interpersonale De la tot ce ne inconjoara, de la oameni si lucruri, ne parvin continuu informatii pe baza carora formam imagini primare, cu alte cuvinte reflectam in imagini, percepem lumea existenta obiectiv. Asa cum se stie, perceptia realitatii obiective nu se consuma integral in plan senzorial, imaginile fiind subsumate prin limbaj notiunilor si conceptelor generalizatoare. O floare nu ne ofera doar un conglomerat de stimuli vizuali, olfactivi, tactili, termici etc. Perceptia ei se intregeste prin incadrarea intr-o specie, prin denumirea ei. Ce se intampla insa cu perceperea persoanelor, a oamenilor cu care vin in contact, cu care intram in relatii de cooperare sau competitie? Corectitudinea perceptiei celuilalt Dificultatea formarii unei imagini corecte despre persoanele cu care dezvoltam relatii de prietenie, tovarasie, dragoste etc. rezulta nu numai din complexitatea “obiectului” perceput, ci si din caracteristicile “subiectului” percepator, ca si din insusi procesul perceptiei celuilalt. Sa examinam pe rand sursele de eroare in perceperea persoanelor. Cand percepem ceva, nu o facem gratuit. Avem o anumita motivatie. La fel se intampla si cind incercam sa ne facem o impresie despre oameni: ii percepem prin “ochelarii asteptarilor” noasre. Subiectul percepator are un set de asteptari, un montaj, in raport cu care organizeaza informatiile provenite de la “obiectul” perceput. In virtutea respectivului montaj, imaginea despre celalalt va reflecta mai mult sau mai putin corect realitatea , intrucat perceptia celuilalt apare ca o sinteza a experientei trecute cu faptele de observatie actuale. Orientarea anticipativa a celui care percepe (montajul lui) introduce o puternica segregare a informatiilor. Daca, in baza starii noaste de expectatie (de asteptare), percepem o persoana ca prieten, in imaginea ce ne-o formam vor predomina trasaturile de caracter pozitive. Dimpotriva, daca asteptarea este de ostilitate, vor fi percepute primordial caracteristicile negative. Si intr-un caz si in celalalt nu percepem persoana in mod cuprinzator si nu retinem din imaginea formata totalitatea trasaturilor de personalitate. Asa se explica de ce un indragostit idealizeaza fiinta iubita, in timp ce oamenii aflati in conflict se descriu “in negru”. In mod obisnuit, iti poti da seama de atitudinea cuiva fata de alta persoana dupa felul cum o descrie. Daca, in portretul pe care i-l face, apar doua trasaturi de caracter negative, poti fii sigur ca n-ai intalnit un ptrieten… Ca si in cazul lucrurilor, cand percepem o persoana avem tendinta sa o plasm intr-o categorie anterior cunoscuta. Impresiile prezentate interfereaza cu experienta trecuta, reprezentarile senzoriale cu judecatile evaluative. Un om nu ne ofera doar o imagine individuala. El este roman, tanar sau batran, intelectual sau agricultor, etc. Cand il percepem, il introducem imediat in categoria celuilalt generalizat. Dar oamenii, chiar ei mai tipici pentru categoria in care i-am incadrat, sunt foarte diferiti, departe de tiparul modal. Romanii nu sunt toti la fel. Nici tinerii. Si nici batranii. A ne opri la cunoasterea celuilalt generalizat, cum procedeaza adesea cei fara prea multa experienta in viata, inseamna a nu reusi decat sa percepem specia (grupul, clasa) nu individul. Includerea imaginii celuilalt intr-o anumita categorie nu trebuie sa duca in nici un caz la pierderea individualitatii. In percepera tinerilor de catre persoanele in varsta, acestia sunt prea putin diferentiati. Toti par a fi identici. Aceeasi tendinta se manifesta la tineri, pentru care toti batranii sunt la fel: buni si blanzi. Suprasimplificarea imaginii persoanelor rezulta, asadar, din insusi mecanismul perceptiei, care presupune clasificarea obiectelor percepute. Ea este agravata de limitele inerente intelectului nostru, incapabil sa opereze sinteze dintr-un numar atat de mare de informatii cate ne parvin de la o persoana. Chiar cea mai voluminoasa biografie nu ne ofera decat o imagine suprasimplificata a persoanei. Cu atat mai mult scurtele caracterizari… In “ajutorul suprasimplificarii” - cum remarca Gordon W. Allport (1961) - vin “conceptele monopoliste” care strucutureaza perceperea celuilalt. Afland despre o persoana ca poseda un anumit atribut, strucuturam imaginea in conformitate: daca stim despre cineva ca e “muncitor”, ni-l imaginam serios, chibzuit, prevazator, bun prieten, etc. Daca aflam ca “e pus pe sotii”, il evaluam in mod stereotip ca: ineficient, nepoliticos, nechibzuit, etc. Apelul la judecatile stereotipe si halo-ul (tendinta de iradiere, de extindere a trasaturilor psihice, chiar daca obiectiv ele nu sunt corelate) introduce noi si serioase obstacole in procesul perceperii corecte a celuilalt. In plus, oamenii opreaza in evaluarea celorlalti utilizand doar cateva caracteristici si nu constata decat prezenta sau absenta respectivelor trasaturi de personalitate, astfel ca mai degraba vedem ceea ce avemin minte decat structura reala a personalitatii celuilalt (R. Taguiri, L Petrullo, 1958). Rezulta de aici ca, cu cat avem mai multe cunostinte de psihologie a personalitatii, cu atat putem opera cu mai multe notiuni si, deci, percepem mai complet si mai corect personalitatea celorlalti. Sa nu se inteleaga gresit: psihologii nu sunt obligatoriu cei mai buni cunoscatori ai omului. Prin profesiune, ei stiu insa care sunt erorile in aprecierea celorlalti. De exemplu, s-a constatat ca oamenii observa cu usurinta la ceilalti tocmai ce le este lor caracteristic. Ei proiecteaza asupra celuilalt propriile trasaturi de personalitate (A. H. Hastorf, I. E. Bender, 1952). Adesea similaritatea trasaturilor, presupusa inconstient, ne impiedica sa percepem corect personalitatea celorlalti. In fond, de ce trebuie sa pornim de la premisa ca toti oamenii gandesc si simt la fel ca noi?! Nuantele sunt infinite si doar egocentrismul nostru ne face sa nu le vedem… Pe de alta parte, s-a ajuns la concluzia ca, in evaluarea celorlalti, oamenii asociaza in mod inconstient informatiilor verificate o serie intreaga de presupuneri, pe care le considera de asemenea indubitabile. Daca stim cu siguranta ca cineva este inteligent noi deducem in continuare cu aceeasi siguranta ca el este si activ, chibzuit, eficient, energic, independent, modest, politicos, vesel, echilibrat, cald, curat, spiritual, etc. Fara discernamant, trecem din domeniul certitudinilor in zona probabilitatilor. Si adeseori gresim. De asemenea adeseori gresim cand combinam indicatorii (semne exterioare, observabile) referitori la personalitatea celorlalti, pentru ca in mod spontan avem tendinta de a supraestima unitatea personalitatii (G. Ichheiser, 1943). Ceea ce este disonant se ignora, considerandu-se ca “exceptia confirma regula”. Cand detinem despre o persoana informatii contradictorii, care ies din tiparele noastre de gandire, perceptia se structureaza in functie de asociatiile cu ponderea cea mai mare. Daca, de exemplu, suntem informati ca o persoana este inteligenta si in acelasi timp nechibzuita, deducem ca ea este si lipsita de modestie pentru ca asociatia nechibzuit – lipsit de modestie este mai puternica decat asociatia inteligent – modest. In realitate, respective persoana poate fi la fel de bine inteligenta, nechibzuita si modesta. Cele spuse pana aici nu trebuie sa ne conduca la concluzia ca personalitatea celuilalt ramane pentru noi o necunoscuta, ca nu reusim, datorita subiectivitatii, decat sa ne formam imagini aproximative despre partenerii nostrii. Este foarte adevarat ca perceperea celorlalti este un proces complex: le observam comporamentul, fizionomia lor, mimica, gesturile lor si, inainte de orice, rezultatele muncii lor; facem deductii conform fortei asociatiilor obisnuite; evaluam rapid semnele indicatoare, informatiile, obisnuite; sintetizam experienta trecuta cu cea prezenta. Este tot atat de adevarat ca e greu de precizat care sunt cele mai valide criterii de masurare a corectitudinii perceptiei celuilalt: comparam imaginea ce ne-o formam despre persoanele alaturi de care traim si muncim cu imaginea de sine, pe care si-o fac persoanele insele; confruntam impresia noastra cu judecatile altora, ale colectivelor in care respectivele personae isi desfasoara activitatea; verificam perceptia celuilalt luand ca etalon faptele sale s.a.m.d. De asemena, nu putem tagadui ca nu toti oamenii isi formeaza totodeauna impresii corecte despre ceilalti, ca exista diferente legate de sex, varsta si cultura inevalularea persoanelor. Toate acestea nu indreptatesc insa scepticismul psihosociologilor care considera ca este prematur sa ne punem problema coerectitudinii perceptiei celuilalt adaugand chiar ca nu putem sti niciodata cum sunt cu adevarat persoanele cu care intram in relatie. Asa cum afirama Gordon W. Allport in finalul fascinantei sale lucrari Structura si dezvoltarea personalitatii, corectitudinea perceptiei celuilalt trebuie sa constituie un scop major in relatiile noastre sociale. De corectitudinea perceptiei celuilalt depind in mare masura stabilirea, functionarea si evolutia relatiilor interpersonale. 쥁`