Referat Estetic

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Estetic si de asemenea puteti face Download Referat Estetic

Citeste fragmente din Referat Estetic

LECŢII SI CONVORBIRI DESPRE ESTETICĂ, PSIHOLOGIE ŞI CREDINŢĂ RELIGIOASĂ LUDWIG WITTGENSTEIN Wittgenstein a conceput filosofia sa ca expresie a nevoii de orientare pe care o resimte omul instruit de îndată ce se încumetă să gândească în mod independent. Lucrarea „Lecţii şi convorbiri despre estetică, psihologie şi credinţă religioasă” este doar o selecţie din notiţele luate de studenţi la lecţiile lui Wittgenstein. Pentru el subiectul, estetica, este foarte întins şi înţeles greşit deoarece limbajul ne joacă mereu feste, mai ales atunci când ajungem într-un domeniu nou. Cuvântul se învaţă ca substitut pentru o expresie facială sau pentru un gest. Wittgenstein îi acuză pe filosofii din generaţia actuală, inclusiv Moore, deoarece aceştia când privesc limbajul, ei consideră forma cuvintelor nu modul în care este ea folosită. Dacă am ajunge în mijlocul unui trib străin, a cărui limbă nu o cunoştem deloc şi am vrea să ştim ce cuvinte corespund cuvintelor noastre „bun”, „frumos”, etc., ce anume am căuta”? Probabil că am căuta zâmbete, gesturi, hrană, jucării. Cât de departe ne duc toate acestea de estetica obişnuită! Nu pornim de la anumite cuvinte, ci de la anumite situaţii sau utilităţi. Ce spune un cunoscător în ale îmbrăcăminţii de calitate atunci când probează un costum la croitor? „Asta este lungimea potrivită.”, „E prea scurt.”, „E prea strâmt”. Cuvintele de aprobare nu joacă aici nici un rol, deşi omul va arăta mulţumit când haina i se potriveşte. Cum arăt că un costum îmi place? În principal prin acela că îl port des, că îmi place să fiu văzut, etc. A descrie în ce constă capacitatea de o aprecia nu este doar greu, ci de-a dreptul imposibil. Pentru a descrie în ce constă ea ar trebui să descriem întreaga ambianţă. Cuvintele pe care le numim expresii ale judecăţii estetice joacă un rol complicat dar bine determinat, în ceea ce numim cultura unei epoci. A descrie folosirea lor sau a descrie ce se înţelege printr-un gust cultivat înseamnă a descrie o cultură. În epoci diferite se joacă jocuri cu totul diferite. Ceea ce ţine de un joc de limbaj este o întreagă cultură. Pentru a ne clarifica asupra expresiilor esteticii trebuie să descrii forme de viaţă. Pentru Wittgenstein lucrurile stau în felul următor: există un domeniu de expresii ale plăcerii, când gustăm o mâncare bună, sau simţim un miros plăcut, etc., apoi este domeniul artei care e cu totul diferit, chiar dacă avem aceeaşi expresie pe faţă când ascultăm o piesă muzicală ca şi atunci când gustăm o mâncare bună. Lucrul cel mai important, în legătura cu estetica, este ceea ce s-ar putea numi reacţie de ordin estetic, de exemplu nemulţumire, desgust, indispoziţie. Problemele estetice nu au nimic de-a face cu experimentele psihologice, căci la ele se răspunde în cu totul alt fel. Oamenii continuă să creadă că psihologia va ajunge într-o zi să explice toate judecăţile noastre estetice – psihologia experimentală. Pentru Wittgenstein ceea ce face Freud i se pare cu totul greşit. El oferă ceea ce se numeşte o interpretare a viselor. Freud evidenţează anumite relaţii între imaginile din vis şi anumite obiecte de natură sexuală. Freud are temeiuri foarte ingenioase pentru a spune ceea ce spune, multă imaginaţie dar şi uriaşe prejudecăţi ce sunt în măsură să inducă în eroare pe oameni. Dacă psihanaliza ne conduce să spunem că întradevăr am gândi cutare şi cutare lucru, nu este vorba de descoperire ci de convingere, pentru Wittgenstein. Gândirea nu este ceva ce însoţeşte cuvintele, aşa cum sunt ele rostite sau auzite. Behavioarismul nu neagă existenţa trăirilor şi spun că descrierea pe care o dăm comportamentului este descriererea pe care o dăm trăirilor. Wittgenstein îl critica pe Freud dar evidenţia şi câteva lucruri demne de atenţie care există în ceea ce spune Freud, bunăoară despre ideea de „simbolism al visului” sau în sugestia că, atunci când visezi, într-un anumit sens, „spun ceva”. El încerca să despartă ceea ce este valoros la Freud de acel „mod de a gândi” pe care voia să îl combată. Placând de la concepţia lui Freud, că anxietatea este totdeauna o repetare de un fel sau altul a anxietăţii pe care am resimţit-o la naştere, ne spune că Freud nu stabileşte acest lucru prin raportare la probe – deoarece nu o poate face. Porind de la zicala unui general austriac care a spus cuiva: „Am să mă gândesc la tine după moartea mea, dacă acest lucru va fi posibil”, Wittgenstei dă explicaţile legate de credinţ religioasă. Un grup de oameni ar găsi această afirmaţie grotească şi un alt grup nu ar găsi-o astfel. Presupunem că cineva ar crede în judecata de apoi, iar altcineva nu crede, înseamnă oare aceasta că acel cineva crede opusul, şi anume pur şi simplu ca aşa ceva nu se va întâmpla? Este vorba de o situaţie în care suntem pe alte planuri cu totul diferite. O credinţă nu seamănă cu o stare momentană a minţii. Un om va face totul pentru nu a fi târât în foc. Nu e vorba de inducţie. E doar spaimă. Aeasta este parte din substanţa credinţei şi motivul pentru care în constroversele religioase nu întâlnim acea formă de controversă în care unul este sigur de acest lucru, iar celălalt zice: „Ei bine, e posibil”. Creştinismul nu se fundamentează pe o bază istorică în sensul că credinţa comună cu privire la fapte istorice i-ar putea servi drept fundament. Această credinţă în fapte istorice diferă de credinţa în fapte istorice obişnuite, ele nu sunt tratate ca propoziţii istorice, empirice. Oamenii credincioşi nu pun în aplicare îndoiala pe care ar aplica-o în mod obişnuit oricărei propoziţii istorice. Cuvântul „Dumnezeu” face parte din cuvintele învăţate cel mai devreme. Cuvântul este folosit ca un cuvânt ce reprezintă o persoana. Dumnezeu vede, răsplăteşte, etc. Oamenii sunt religioşi în măsura în care se cred nu atât imperfecţi, cât bolnavi. Orice om cât de cât cinstit, după părerea lui Wittgenstein, crede despre sine că este într-un grad mai înalt imperfect, dar cel religios se crede nenorocit. În viziunea lui, religia cretină e doar pentru acela care are nevoie de un ajutor nemărginit, adică numai pentru acela care simte o mizerie nesfârşită. Lui i se pare că o credinţă religioasă nu poate fi decât ceva de felul unei angajări pasionate faţă de un sistem de referinţă. Deşi este credinţă, ea este defapt un mod de a trăi sau de a judeca viaţa. Credinţa religioasă şi superstiţia sunt cu totul diferite. Una izvorăşte din frică şi este un soi de falsă ştiinţă. Cealaltă este încredere. Gânditorul religios cinstit e aidoma dansatorului pe sârmă. Viaţa te poate educa să crezi în Dumnezeu la fel ca şi experienţele; dar nu viziuni sau alte experienţe ale simţurilor care ne arată „existenţa acestei fiinţe”, ci, de exemplu suferinţele de diferite feluri. Pe Dumnezeu nu în vedem în felul în care o impresie senzorială ne arată un obiect, nici nu ne lasă să îl banuim. Doar experienţele, gândurile – viaţa ne pot impune această noţiune. 쥁