Referat Istoria Filosofiei3

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Istoria Filosofiei3 si de asemenea puteti face Download Referat Istoria filosofiei3

Citeste fragmente din Referat Istoria Filosofiei3

ISTORIA FILOSOFIEI Bibliografie obligatorie Ioan Banu – “Filosofia greacă până la Platon”. Ed. ÅžtiinÅ£ifică 1979 Platon – “Opere”. Ed. ÅžtiinÅ£ifică 1974 sau Dialoguri în diferite ediÅ£ii Aristotel – “Metafizica” . Ed. Academiei 1975 cap. I Bacu Fr. – Noul organon . Ed. Academiei 1957 cartea I Decartes R. – “Discurs asupra metodei de a ne conduce bine raÅ£iunea ÅŸi de a căuta adevărul în ÅŸtiinţă” . Ed. ÅžtiinÅ£ifică 1957 cap. I Kant Im. – “Critica raÅ£iunii pure” . Ed. ÅžtiinÅ£ifică 1969 cap. I Hegel – “ŞtiinÅ£a logicii” . Ed. Academiei 1960 cap. I Bibliografie facultativă Ghilgames – “Epopee” . Ed. Junimea 1977 Bhose AniÅ£a – “Eminescu ÅŸi Iudia”. Ed. Junimea 1978 cap. 6 “Eminescu ÅŸi Budismul” Gh. VlăduÅ£escu – “Introducere în istoria filosofiei orientului” Ed. ÅžtiinÅ£ifică ÅŸi Enciclopedică” 1980 VlăduÅ£escu Gh. – “Filosofia în Grecia Veche” Ed. Alleatros 1954 VlăduÅ£escu Gh. – “Introducere în istoria filosofiei medievale” Ed. Enciclopedică 1973 VlăduÅ£escu Gh. – “Istoria filosofiei moderne ÅŸi contemporane” vol. I Ed. Academică 1984 VlăduÅ£escu Gh. – “Manualul lui Epictet” Ed. Cultura naÅ£ională 1925 Filosofia ÅŸi istoria filosofiei Filosofia, statul, obiect, specific Filosofia ÅŸi istoria filosofiei, importanÅ£a acesteia Filosofia ste o componentă a culturii, a vieÅ£ii spirituale, alături de ÅŸtiinÅ£a literaturii, artă, religie, acestea formează cultura ÅŸi viaÅ£a societăţii. Ea se află în interelaÅ£ii cu celelalte componente dar nu se confundă cu niciuna dintre ele. ÃŽncă din sec. V î.h. Platon spunea că filosofia este cel mai frumos dar pe care l-au dat zeii oamenilor. Hegel spunea că filosofia este floarea cea mai înaltă a culturii. AlÅ£i filosofi au spus că ea este KiutesenÅ£a unei culturi. Dacă vrei să cunoÅŸti cultura unui popor te duci la filosofia acestuia. L. Blaga spunea că filosofia este unul din modurile umane fundamentale pentru a rezolva “ceea ce este”. C-tin R. Matru – ea este o concepÅ£ie în care adevărurile vechi sunt îmbrăcate într-o formă nouă. Filosofia a apărut ca răspuns la întrebările oamenilor, întrebări cum ar fi : Ce este existenÅ£a ? Care este raportul dintre existenÅ£a subiectivă ÅŸi obiectivă ? Cum se constituie valoarea de adevăr bine, frumos, dreptate ? Care sunt cauzele nefericirii omului pe pământ ? Ce este fericirea ? ÃŽn jurul acestor probleme s-a constituit filosofia încercând să dea răspunsuri încât filosofia vizează raportul omului cu lumea cu existenÅ£a. Filosofia încearcă să explice în ce constă condiÅ£ia umană, conceptul de condiÅ£ie umană, deasemenea situaÅ£iile obiÅŸnuite ÅŸi limita. ÃŽn acelaÅŸi timp filosofia se preocupă de locul ÅŸi rolul omului îl ajută pe acesta să ierarhizeze lumea. Filosofia îl ajută pe om să opteze în cunoÅŸtinţă de cauză de ce oamenii optează pentru anumite realieri. Filosofia îl ajută pe om să se cunoască pe sine să-ÅŸi formeze o cunoÅŸtinţă de sine care sunt propriile sale realări dar raportată la realitatea socială, să-ÅŸi formeze conÅŸtiinÅ£a alterităţii care este conÅŸtiinÅ£a respectului pentru ceilalÅ£i alături de care trăieÅŸti. Filosofia s-a format în antichitate la început în obiectul filosofiei erau puse cunoÅŸtinÅ£e din toate domeniile treptat s-a produs o departajare între discursul filosofic ÅŸi cel ÅŸtiinÅ£ific. Tot pe parcursul istoriei s-au constituit domeniile meditaÅ£iei filosofice. PărÅ£i componente Ontologia (grecescul antos = existenţă) ÅŸi care este teoria existenÅ£ei ca existenţă. Gnaseologia (cagnas = cunoaÅŸtere) este teoria filosofică a cunoaÅŸterii ca răspuns la întrebarea cum ar fi dacă omul poate să cunoască sau nu lumea, cum o cunoaÅŸte, până unde este adevărul. Axiologia (axis = valoare) este teoria filosofică a valorilor arată cum se nasc florile, cum se clasifică ÅŸi importanÅ£a lor pentru om. Filosofia istoriei care studiază legile progresului istoric. Logica – este teoria principiilor gândirii corecte. Etica – teoria despre morală. Estetica – teoria filosofică a artei. Problemele teoretice ale filosofiei sunt în legătură în principal cu raportul dintre existenÅ£a obiectivă ÅŸi existenÅ£a subiectivăac. Raport a fost numit ca fiind problema fundamentală a filosofiei. Pentru Kant problema fundamentală a fost : “Cum pot să gândesc unitar cerul înstelat deasupra mea ÅŸi legea morală din mine.” Acest raport în linii mari implică 3 aspecte. 1. Problema primordialităţii este existenÅ£a de factor primordial sau cea sub Filosofia se împarte în concepÅ£ii filosofice maniste care pot fi materialiste ÅŸi idealiste ÅŸi dualiste care pun la baza lumii 2 principii care există paralel. 2. ConcordanÅ£a dintre cei 2 factori respectiv posibilitatea cunoaÅŸterii lumii. 3. Rolul omului în creaÅ£ia valorilor ÅŸi sensul vieÅ£ii. Există mai multe criterii de apreciere a filosofilor. Specificul filosofiei – chiar din sensul etimologic al termenului care este îngemănarea a 2 cuvinte din limba veche greacă. philo – iubire pentru înÅ£elepciune sophia – înÅ£elepciune Specificul filosofiei – din specificul interogaÅ£iilor – din însăţi domeniul care-l studiază. Deoarece filosofia studiază existenÅ£a în general, legile cele mai generale ale existenÅ£ei, ea reprezintă o concepÅ£ie generală despre lume deasemeni cunoaÅŸterea filosofiei este o cunoaÅŸtere generală în sensul că surprinde trăsăturile generale ÅŸi esenÅ£iale ale existenÅ£einaÅ£ionale, sociale ÅŸi umane. CunoaÅŸterea filosofiei spre deosebire de cunoaÅŸterea ÅŸtiinÅ£ifică care este profundă ÅŸi verificabilă cum filosofia este generală ea se sprijină pe cuvânt ÅŸtiinÅ£ific dar nu numai pe acesta ci I-a în considerare ÅŸi practica social istorică, experienÅ£a umană este cuvântul prin care se raportează lumea la om ÅŸi se află locul ÅŸi rolul omului în acea lume. De-a lungul timpului s-a constatat că ÅŸtiinÅ£a are nevoie de filosofie, de viziunea ei generală despre lume, mulÅ£i filosofi au fost ÅŸi oameni de ÅŸtiinţă ÅŸi în acelaÅŸi timp filosofia se sprijină pe datele ÅŸtiinÅ£ei dar nu le preia. Istoria filosofiei Este ÅŸtiinÅ£a care studiază sistemele filosofice în succesiunea lor istorică pune în evidenţă ? s-a realizat progresul în ? filososofie în acelaÅŸi timp pune în evidenţă mari sisteme filosofice. Cu obiectul istoriei filosofice n-au fost de acord toÅ£i filosofii. Istoria filosofică nu poate fi confundată cu istoria ÅŸtiinÅ£ei literaturii religiei, specificul ei este ? de ? Obiectul de studiu ÅŸi de modalităţi proprii prin care studiază lumea. Istoria filosofică pune în evidenţă drumul parcurs de gândirea umană, informarea conÅŸtiinÅ£ei filosofice ÅŸi a conÅŸtiinÅ£ei în general. Ne arată cum s-au format treptat conceptele cu care filosofic pentru că este mai uÅŸor să vezi cum se fac lucrurile încetul cu încetul decât dacă le ei gata formate. Istoria filosofică ajută la înÅ£elegerea ÅŸi interpretarea literaturii. Eminescu mărturisea cine nu cunoaÅŸte filosofia lui Platon. Istoria filosofică ajută la formarea unei concepÅ£ii adecvate despre lume, îl face mai receptiv, mai deschis, să se cunoască pe sine. Istoria filosofică ne ajută să răspundem la o serie întreagă de probleme, să înÅ£elegem schimbările radicale care se produc în ÅŸtiinţă, să ne creem un echi interior ca să putem comunica cu exteriorul. CURS Nr. II 13.10.2000 Filosofia orientului antic Cu privire la istoria filosofiei orientului antic sunt încă discuÅ£ii. Unii spun că nu ar exista o filosofie propriu-zisă, se subestimează cultura orientului, dar alÅ£ii spun că fiolsofia din Grecia antică au cam preluat totul de la orient. Åži o opinie ÅŸi alta pune în evidenţă simplismul cu care este totodată filosofia antică. Studiile care s-au făcut în sec. XX, descoperirile arheologice care s-au realizat precum ÅŸi aprofundarea oparelor fundamentale ale culturii antichităţii au scos în evidenţă că există o filosofie originală în cultura orientului antic. Aceste consideraÅ£ii sunt mai aproape de aevăr. Se cunosc astăzi culturile Egiptului, India, Mesopotamia, China. Cultura mesopotamiană a început să se afirme încă din mileniul al-III lea înainte de Cristos, este o cultură originală ÅŸi prezintă un interes multiplu inclusiv pentru filosofi. Un important monument al culturii sumeniene este ciclul de legende despre eroul GHILGAMEÅž. Acest ciclu poartă numele de “Epopeea lui Ghilgameş” epopee scrisă pe tăbliţă de cronică ÅŸi care conÅ£inea iniÅ£ial 3600 de versuri. GhilgameÅŸ era rege al oraÅŸului URUK astăzi se numeÅŸte WARKA. Legenda îl consideră ca fiu muritor al zeiÅ£ei NINSEN. Opera este incompletă dar are o substasnţă spirituală deosebită rar întâlnită în literatura antichităţii. Epopeea este străbătută de un adevărat patos al cunoaÅŸterii pentru GhilgameÅŸ. A cunoaÅŸte înseamnă să străbaÅ£i valul necunoscutului care-l înconjoară pe om, o luptă împotriva destinului vieÅ£ii. Atingerea acestui Å£el reclamă sacrificii dureroase, pierderi care trebuie înlăturate. După moartea celui mai bun prieten ENKIDE pleacă îndurerat de suferinÅ£ele aoamenilor dar ÅŸi de dorinÅ£a ca el însuÅŸi să fie nemuritor, pleacă în căutarea nemuririi, drumul lung pe care-l străbate îl pune în situaÅ£ia da a lupta cu forÅ£e potrivnice. Această luptă are o semnificaÅ£ie simbolică, pune în evidenţă tragismul credinÅ£ei umane în faÅ£a finetitudinii dar ÅŸi încercările morale la care este supusă fiinÅ£a umană în aspiraÅ£ia ei spre cunoaÅŸtere. Trăirea fundamentală a acestui erou este anxietatea, care este o stare existenÅ£ială izvorâtă din setea de cunoaÅŸtere ÅŸi care înseamnă stare de neliniÅŸte de frământare. ÃŽn filosofia existenÅ£ială conatemporană anxietatea este trăirea fundamentală a omului, este interesată des pe care o face într-o lucrare BLAGA. Cu privire la sentimentul tragicului spunând că sumenobabilinienii erau atât de însetaÅ£i de nemurire încât unul din cele mai înalte sentimente, sentimentul tragicului, apare la ei pentru prima oară dar în legătură strânsă cu viaÅ£a terestră. ÃŽn epopee este redat sentimentul tragismului prin faptul că omul trebuie se înfrunte zeii să le smulgă principala lor însuÅŸire, nemurirea. ÃŽn concepÅ£ia timpului respectiv zeii erau fericiÅ£i pentru că erau nemuritori. GhilgameÅŸ porneÅŸte în căutarea nemuririi spre gura râurilor , un loc anevoie de străbătut. Drumul este îngrozitor ÅŸi mai ales apele morÅ£ii te opresc să te apropii. Este ajutat de un corăbier ca să ajungă la o plantă care ar avea priprietatea de a da nemurirea. ReuÅŸeÅŸte să smulgă această plantă dar în drum spre Uruk obosit se scaldă ÅŸi la rădăcina unui arbore adoarme ÅŸi-I este furată planta de către ÅŸarpe. GhilgameÅŸ deznădăjduit se întoarce în Uruk printre ai săi pentru a trăi ÅŸi a murii ca ei. El n-a obÅ£inut nemurirea, suferă o înfrângere ÅŸi trebuie să accepte resemnat destinul. El trebuie să se supună acestui destin dar dominând destinul prin înÅ£elegere, cunoaÅŸtere ÅŸi creaÅ£ie. De fapt el s-a întors la oameni mai om decât era înainte, pentru că a călătoria făcută nu este un eÅŸec ci una de descoperire. “El a văzut totul până la marginea pământului. Ceea ce-I ascuns el a descoperit.” După întoarcere pune să se scrie tot chinul îndurat în drumul cel lung pentru ca ÅŸi alte generaÅ£ii să ia cunoÅŸtinţă, pune să se construiască zidul Urukului, altare monumente, înfrumuseÅ£ează Urukul cu statui, în felul acesta el dobândeÅŸte nemurirea, este nemurirea creatorului. Nemurirea pe care voia s-o scurgă de la zei nu era numai pentru el, ci pentru a o da ÅŸi oamenilor ca să fie fericiÅ£i ca zeii. Aici străbate unuversul. De fapt GhilgameÅŸ aduce un dar preÅ£ios oamenilor ÅŸi anume cunoÅŸtinÅ£a de sine, arată oamenilor că se poate valorifica prin acte omeneÅŸti. ÃŽn epopee găsim rezonanÅ£e ale umanismului prometeic. Ca ÅŸi Prometeu din legendele greceÅŸti GhilgameÅŸ va înfrunta destinul, zeii, forÅ£ele potivnice, afirmând capacitatea potrivnică a omului. Prin creaÅ£ie omul devine nemuritor, credinÅ£a umană dar ÅŸi ideea prieteniei, iubirii care-l socializează pe om. Filosofia în China antică ÃŽn China filosofia începe în secolul VI î.d.H cel mai de seamă filosof cunoscut este LAO-TZÃŽ. Acesta a elaborat o concepÅ£ie filosofică care s-a transmis timp de 2 secole ÅŸi în secolul IV a fost redată în scris. ConcepÅ£ia despre lume a lui LAO-TZÃŽ se îîtemeează pe cunoaÅŸterea caracterul material necreat al lumii care are la bază un principiu, o substanţă materială. Conceptul cel mai important este conceptul de TAO care înseamnă calea spre concept a fost interpretat diferit, unii ca însemnând calea cerească alÅ£ii ca fiind calea opusă. TAO este un concept care desemnează drumul natural al omului. ÃŽn opoziÅ£ie cu ceea ce este supranatural. Tao este un concept a tot cuprinzător, ordinea naturală, viaÅ£a oamenilor. Interesantă este concepÅ£ia despre om, el spune că cel ce cunoaÅŸte oamenii este înÅ£elept. ÃŽnÅ£elepciunea este mai mult decât o ÅŸtiinţă adunată la un loc pentru că înÅ£elept înseamnă cunoaÅŸtere ÅŸi înfăptuire. Un alt filosof este KONG FU-ZE , a fost latinizat . ConcepÅ£ia lui este opusă concepÅ£ia lui Lao-tzî el s-a remarcat prin doctrina sa etică, a elaborat codul de norme morale privind comportamentul oamenilor faţă de superiori faţă de ceilalÅ£i. ÃŽn centrul doctrinei morale se află ideea arminiei dintre om ÅŸi cosmos. Pe de altă parte este că omul trebuie să tindă spre perfecÅ£iune morală că fericirea depinde de perfecÅ£iune. PerfecÅ£iunea morală ÅŸi fericirea depinde de venerarea tradiÅ£iilor trecutului cu scopul de a se îmbunătăţii climatul prezent. Printre frumuseÅ£iile morale pe care trebuie să le probeze omul 5 (cinci) erau considerate cele mai importante. Să fii generos dar nu risipitor. Să fii mândru dar nu trufaÅŸ. Să ai dorinÅ£e dar nu pofte. Să arăţi inocenÅ£a dar nu asprime. Să faci să sr lucreze fără a crea resentimente Aceste frumuseÅ£i de comportament au valabilitate Å£i astăzi. Filosofia în India Antică ÃŽn India antică se consideră că filosofia începe o dată cu Uponisoe care sunt comentarii la Vede. Vedele sunt cărÅ£i străvechi ale religiei brahmanice ÅŸi constă în culegeri de imnuri, rugăciuni, vrăi. Ele sunt documentare inestimabile ale culturii universale. Uponisodele pun în evidenţă existenÅ£a a două orientări filosofice. O tendinţă spiritualistă după care realul este determinat de un principiu spiritual suprem principiul lui BRAHMAN ÅŸi o tendinţă realistă după care realitatea este determinată de elementele de natură materială, reprezentarea acestei tendinÅ£e este filosofia Hardalake, carew este primul filozof al lumii. Uponisodele conÅ£in elemente importante de filosofie, una din filosofiile importante din secolul IV – V este Budismul (Buddha). Budismul este o filosofie dar ÅŸi o religie, a fost adesea contestat ca ÅŸcoală filosofică sau atestat. Din argumentele pro ÅŸi contra a dus o dublă ipostază mai întâi ca religie iar apoi ca filosofie. Budismul este legat de numele prinÅ£ului SIDDHARTHA din familia SOKYA, a primit numele de BUDDHA care înseamnă iluminatul. Siddhartha era un prinÅ£ dintr-o familie nobilă care impresionat de suferinÅ£ele oamenilor la vârsta de 29 de ani a părăsit familia, bogăţia ÅŸi s-a retras în pustiu unde a stat timp de 7 ani ducând o viaţă de ascet consacrată meditaÅ£iei. ÃŽn jurul acestei personalităţi s-au creat legende. Budda a descoperit sensul profund al vieÅ£ii. Descoperă că trăsătura fundamentală a existenÅ£ei umane este suferinÅ£a. Ajunge la descoperirea celor 4 adevăruri. Adevărul despre existenÅ£a suferinÅ£ei, despre naÅŸterea suferinÅ£ei, despre nimicirea suferinÅ£ei, despre calea ce duce la nimicirea suferinÅ£ei. Din acel moment BUDDHA începe să-ÅŸi propovăduiască filosofia sa dar abia după 300 de ani regele ASOKA îi recunoaÅŸte statutul oficial al acestei filosofii, ridică temple ÅŸi monumente în locurile legate de viaÅ£a ÅŸi activitatea lui BUDDHA. Cea mai importantă carte a budismului se numeÅŸte TRIPITAKA care guvernează lanÅ£ul reîncarnărilor. Orice fiinţă umană este condusă de la o renaÅŸtere la alta prin nesfârÅŸite suferinÅ£e. Moartea nu-l eliberează pe om de suferinÅ£e pentru că după moarte urmează o altă naÅŸtere. Reîncarnarea este în funcÅ£ie de faptele omului, încât oamenii pot trece după moarte în existenţă ca animale, plant, spirite ÅŸi chiar zeităţi. Cea mai înaltă treaptă a reîncarnării o reprezintă existenÅ£a de tip uman pentru că numai în această existenţă este posibilă aflarea adevărului ÅŸi atingerea treptei de iluminat. Importantă este ideea că omul poate rupe lanÅ£ul reîncarnărilor chinuitoare prin propriile sale eforturi conÅŸtiente ÅŸi poate dobândi nirvana, acea stare de beatitudine opusă instabilităţii. Omul ajungând la adevăr îşi anihilează dorinÅ£ele, pasiunile ÅŸi dobândeÅŸte o stare echivalentă cu nirvana, stare de liniÅŸte. Pentru budism lumea înconjurătoare este o permanentă curgere de forme, lumea nu-i ordonată, ci o lume care se formează mereu, este miÅŸcare, ea devine, nu există, totul se modifică necontenit, trece de la starea de nonexistenţă la existenţă. Ceea ce se modifică nu este lumea ca atare, nu sunt lucrurile reale, budiÅŸtii văd miÅŸcarea lumii ÅŸi nu lumea în miÅŸcare, budiÅŸtii participă emotiv la acea miÅŸcare, ei o deplâng, o simt ca o inconstantă, ca o nesiguranţă, de aicea reiese concepÅ£ia pesimistă asupra lumii. Visul budistului este de a se situa deasupra evoluÅ£iei în care se găseÅŸte, să depăşească această transformare, iar idealul este dobândirea nirvanei. ConcepÅ£ia despre nirvana ca ÅŸi filosofia budistă în general a influenÅ£at întreaga cultură europeană. InfluenÅ£ele se resimt la marii poeÅ£i, artiÅŸti. ConcepÅ£ia pesimistă o regăsim în filosofia lui SCHOPENHAUER. Marele poet Eminescu a cunoscut filosofia budistă direct prin încercarea de a traduce lucrări budiste iar indirect citind prelucrări din filosofia budistă. Astfel în opera eminesciană găsim adesea numele lui Buddha faţă de care se exprimă cu admiraÅ£ie. Găsim termeni din filosofia budistă, găsim idei foarte apropiate de filosofia budistă. Cercetătoarea Amita Bhose care ÅŸi-a dat doctoratul cu lucrarea “Eminescu ÅŸi India” în capitolul VI al acestei lucrări face analiza aproape a tuturor poeziilor lui Eminescu de inspiraÅ£ie budistă. ÃŽn afară de ceea ce afirmă autoarea exagerând lucrurile cert este că sunt poezii în care găsim aceste influenÅ£e. Ex.: poezia “Komodewa”. “Eu nu cred nici în Iehova”. Cea mai budistă poezie a lui Eminescu este “Glossa”. Filosofie 20.10.2000 curs nr. III ApariÅ£ia ÅŸi dezvoltarea filosofiei în Grecia Antică Etapa preclasică a filosofiei greceÅŸti Părerea celor mai mulÅ£i cercetători este că în Grecia Antică a existat o filosofie riguroasă, originală ÅŸi nu se confirmă opinia după care grecii au dat puÅ£in ÅŸi au luat mult. Filosofia în Grecia Antică a apărut în perioada genezei a apariÅ£iei relaÅ£iilor de producÅ£ie scavagiste, ca o reflecÅ£ie implicită mai mult sau mai puÅ£in în mitologie, dar ea încearcă să se desprindă treptat de mitologie. Asfel în Iliada ÅŸi Odiseea a lui Homed găsim primele încercări de interpretare filosofică a lumii, primele întrebări ÅŸi primele răspunsuri cu privire la lume. ÃŽn poemul lui Hesiod “Teogonia, munÅ£ii ÅŸi zilele” găsim elemente de filosofie, Hesiod fiind poet.Acesta trece dincolo de originea zeilor ÅŸi se întreabă cum s-a trecut de la haos la cosmos. Această întrebare este filosofică ÅŸi este o prezentare a filosofiei de mai târziu. Trecerea de la poemele hesiodice la filosofia greacă propriu-zisă este considerată un adevărat miracol dar un miracol realizat de oameni pentru că primii filosofi erau stâns legaÅ£i de îndeletnicirile, problemele societăţii ÅŸi au ajuns la filosofie pe cale omenească. Ei contemplau cerul, natura, dar nu o contemplaÅ£ie pură ci pentru a găsi soluÅ£ii pentru problemele cetăţii. Intervalul de timp în care putem vorbi de filosofia greacă este secolul VI î.h. ÅŸi secolul V d.h.(529), când printr-un decret al unui împărat roman este desfiinÅ£ată ÅŸcoala de la Atena. Acest interval de timp a fost împărÅ£it în mai multe etape: Etapa preclasică considerată o etapă cosmologică, între secolul VI ÅŸi începutul secolului V î.h. Etapa clasică considerată o etapă antropologică, între secolul V ÅŸi IV î.h. Etapa elenistică sfârÅŸitul sec.IV ÅŸi începutul sec. I î.h. Etapa romană sec I sec V d.h. Etapele 3 ÅŸi 4 sunt considerate eticizante. Etapa preclasică a filosofiei GreceÅŸti ÃŽn această etapă sunt mai multe ÅŸcoli filosofice cum ar fi : ÅŸcoala milesiană de la Milet ÅŸcoala Pythagoriciană ÅŸcoala Eleată ÅŸcoala Heraclit din Efes ÃŽn Grecia filosofia a apărut mai târziu în cetăţile periferice (Milet, Efes), acestea se găseau pe coastele Mediteraneene, în regiunea numită Ionia. ÃŽn aceste cetăţi exista populaÅ£ie multă, navigatori, negustori care călătoreau pe mare ÅŸi uscat, se întrebau ÅŸi încercau să ÅŸi răspundă.Părintele istoriei, Herodot, a numit Miletul podoaba Ioniei. 1. Åžcoala din Milet – deschizătoare de drumuri în orizontul filosofiei pentru că pentru prima dată reprezentanÅ£ii ei î-ÅŸi puneau probleme filosofice ÅŸi căutau ÅŸi răspunsuri la acestea. Ei se întrebau dacă nu există o natură comună tuturor lucrurilor, dacă nu există un temei. Din acest temei se naÅŸte diversitatea ÅŸi î-ÅŸi puneau ÅŸi o altă problemă filosofică, dacă nu este ÅŸi o unitate în diversitate. Aceste întrebări sunt problemele mari ale filosofiei din toate timpurile (ce este diversitatea, entitatea lumii, etc.). ReprezentanÅ£ii ÅŸcolii din Milet au fost : Thales din Milet, Anaximandru, Anaximene. Thales este cel dintâi filosof al Greciei ÅŸi al lumii europene. El a făcut parte din toate topurile privindu-i pe cei 7 înÅ£elepÅ£i ai lumii Antice. Avea cunoÅŸtinÅ£e din toate domeniile (economie, hidrotehnică, militară,etc.), dar el nu a fost primul filosof pentru că deÅ£inea cunoÅŸtinÅ£e din toate domeniile ci pentru că ÅŸi-a pus problemele filosofiei. Identifică temeiul tuturor lucrurilor. Principiul lui este apa.După el toate se nasc din apă ÅŸi se întorc la apă. Apa vorbind din punct de vedere antologic este începutul, natura comună a tuturor lucrulilor, de aici ÅŸi posibilitatea transformării lucrurilor. Apa este începutul, natura comună, principiul. Thales este primul filosof ce ajunge la natura principiului, pune la baza lumii un element concret, dar interpretat acest element concret prin prisma filosofică are rezonanţă filosofică ÅŸi anume este cauza tuturor lucrurilor. Anaximandru este un urmaÅŸ al lui Thales. Va face un pas înainte în calea abstractizării. Pentru el temeiul (principiul) este o sinteză a mai multor elemente originare ÅŸi anume : apă, aer, foc, pământ. Această sinteză o numeÅŸte apeiron care în traducere ar însemna nelimitatul, indefinitul, sau chiar infinotul. La el găsim folosit ÅŸi termenul de principiu. Anaximene pune la baza existenÅ£ei aerul. S-ar părea că s-a întors la Thales. ÃŽn realitate este un pas înainte chiar faţă de Anaximandru. Se menÅ£ine la înăţimea abstracÅ£iilor pentru că el vorbeÅŸte de noutatea principiului. Aerul se află în miÅŸcare ce presupune comprimare ÅŸi rarefiere astfel anticipândul pe Heraclit din Efes cu ideea dedublării viitorului. 2. Åžcoala Pythagoriciană întemeitorul ei a fost filosoful ÅŸi matematicianul Pythagora. Aceasta se mai numeÅŸte ÅŸi ÅŸcoala italică. Pythagora s-a născut în Insula SameÅŸ în largul Coastelor Ioniei. La vârsta de 40 de ani s-a mutat în Italia în localitatea Crotona unde va fi întemeiată o ÅŸcoala filosofică. La bătrâneÅ£e este nevoit să se refugieze ÅŸi de aici ÅŸi va muri la 90 de ani în Metapont.Biografia conÅ£ine inexităţi chiar din cauza acestuia pentru că el se credea de origine divină, fiul lui Hermes. A călătorit mult ajungând în Caldeea, Egipt, Persia. Åžcoal filosofică intemeiată de Pythagora este apreciată ca un moment de seamă al filosofiei, dar nu era numai o ÅŸcoală filosofică , ÅŸtiinÅ£ifică, ci ÅŸi o sectă relogioasă ÅŸi grupare politică de orientare filo-aristocratică. A avut o evoluÅ£ie sinuoasă ÅŸi contradictorie. Cu această ÅŸcoală avem de a face cu prima formă de învăţământ organizat. Era organizată după principiile unei organizaÅ£ii religioase. Aici se făceau practici complete de intruniri, existau interdicÅ£ii severe, disciplină mistică. O mărturie antică ne spune că tinerii ce veneau la această ÅŸcoală erau mai întâi cercetaÅ£i la fizionomie, deducându-le caracterul ÅŸi temperamentul. Cei ce erau admiÅŸi li se fixa un timp de tăcere. ÃŽn această perioadă se numeau auditori. ÃŽn această etapă lucrurile cele mai grele erau tăcerea ÅŸi ascultarea. După aceea vorbeau punând întrebări ÅŸi spunându-ÅŸi părerea ÅŸi se numeau matematici (geometrie, muzică ÅŸi alte discipline superioare). Cei care î-ÅŸi însuÅŸeau aceste discipline ale ÅŸtiinÅ£ei treceau mai departe la cercetarea universului ÅŸi principiului naturii, numindu-se fizicieni. Din cele arătate mai sus reiese că nui vorba numai de o iniÅ£iere mistică ci de principii pedagogice în ordinea învăţării ÅŸi educaÅ£iei, apoi spunem de tăcere ÅŸi ascultare deci reflecÅ£ie. Era ÅŸi o educaÅ£ie a vorbirii pentru a se putea exprima filosofico-ÅŸtiinÅ£ific. IniÅ£ierea în învăţătura secretă a ÅŸcolii nu era numai religioasă ci ÅŸtiinÅ£ifică ÅŸi filosofică. Păstrarea secretului era o cerinţă categorică. ÃŽn plan filosofic Pythagora avea o adevărată admiraÅ£ie ÅŸi preÅ£uire pentru filosofie. De altfel el a pus în circulaÅ£ie termenul de filosof ÅŸi filosofie. ÃŽntr-un text păstrat ÅŸi care se crede căi aparÅ£ine, el spune “ViaÅ£a este asemeni jocurilor olimpice unde unii caută glorie ÅŸi cununi, alÅ£ii avantaje, iar a treia categorie adevăraÅ£ii filosofi sau preÅ£uitori ai înÅ£elepciunii vor să se delecteze cu cel mai minunat spectacol cu imaginea lui” ÃŽn filosofia lui Pythagora se găsesc conÅ£inute ÅŸi teze de antologie, cosmologie care conÅ£in o serie de elemente miabile. AÅŸa cum remarcă Aristotel , pytagoricienii au fost primii care sau ocupat de matematică ÅŸi au cultivato . Ei au scos ideea după care principiile matematice ar fi principiul lucrurilor, dar după cum în matematică numerele sunt elemente primordiale ei au crezut că celelalte lucruri sunt modele ale numerelor. Numărul fiind considerat substanţă a lucrurilor, rezultă că numărul este principiul lumii. AÅŸa cum este apa la Thalles, apeironul la Anaximandru, aerul la Anaximene. Au elaborat o adevărată simbolistică a numerelor. Ei identifică lucrurile cu câte un număr. Astfel: - cifra 1 este considerată unitatea primordială, esenÅ£a din care au ieÅŸit celelalte numere cifra 2 este primul număr par – esenÅ£a sufletului cifra 3 este primul numă nepereche dar care este perfect pentru că are început, mijloc ÅŸi sfârÅŸit cifra 4 este substanÅ£a justiÅ£iei cifra 5 este substanÅ£a căsătoriei …….. cifra 10 este simbolul întruchipării perfecÅ£iunii supreme. Această cifră va avea adânci rezultate în filosofia Greacă. Pythagora cunoÅŸtea 9 corpuri cereÅŸti. El mai inventează un corp ceresc numit antiterra ca să fie zece (10) . Din filosofia lui Pythagora se desprinde ideea valoroasă după care lucrurile rezultă din armonia forÅ£elor contrare care s-ar elibera. Universul nu este un haos de fenomene ci o armonie, un cosmos guvernat de legi , de necesitate matematică. Åžcoala are o contribuÅ£ie importantă în domeniul filosofiei ÅŸi reÅ£inem: are meritul de a fi sistematizat cunoÅŸtinÅ£ele de matematică aduse din trecut respinge geocentrismul 3. Åžcoala Eleată Numele ÅŸcolii vine de la oraÅŸul Elea la nord de Napoli, ÅŸi astăzi se numeÅŸte Velia. Aceasta era o colonie grecească. Intemeietorul ÅŸcolii este considerat XENOFON din COLOPHON, dar alte surse printre care ÅŸi DIOGENES LAERTIOS care este un învăţat grec ce a trăit în secolul III d.h. ÅŸi care a cules texte, date, despre filosofii care au trăit în perioada preclasică. ÃŽn lucrarea “VieÅ£ile ÅŸi doctrinele filosofilor” arată că un elev al lui Xenofon pe nume PARMEIDES este adevăratul fondator al ÅŸcolii. Parmeides este un filosof care prin gândirea sa uimeÅŸte pe cei contemporani lui, ÅŸui cei din zilele noastre. Problema pe care ÅŸi-o pune este cu privire la posibilitatea ÅŸi modalitatea fiinÅ£ei noastre de a conceptualiza, de a exprima rolul prin ideal , abstracÅ£ie. El începe să se întrebe de ceea ce este ÅŸi merge mai departe cu întrebarea : “Ce este ceea ce este? ÅŸi Ce este?” Răspunsul pe care î-l dă este numai existentul, prin care înÅ£elege principiul, ceea ce întemeiază. După el există numai existentul, iar non existentrul nu există. El pune ÅŸi problema raportului dintre existenţă ÅŸi gândire. Spune că existenÅ£a este ÅŸi poate fi gândită, non existenÅ£a nu este ÅŸi nu poate fi gândită. Prin răspunsurile pe care le dă el adaugă noi caracteristici principiale ÅŸi anume: - principiul este nenăscut, nelimitat. De la el s-a păstrat un poem cu un titlu aproximativ ” Despre natură “ . ÃŽn prima parte a acestui poem vorbeÅŸte despre lucrurile absolut sigure, ÅŸi anume despre adevăr. ÃŽn a doua parte tratează aspectele schimbătoare ale lumii. Aspecte ce nu pot oferi decât cunoÅŸtinÅ£e probabile, adică opinii. După el aspecte de transformare , de diversitate, nu reprezintă decât produsul unor păreri înÅŸelătoare, subiective, proprii muritorilor de rând ce sunt incapabile să se ridice prin cunoaÅŸtere deasupra la ceia ce este sensibil. După el adevărul constă în faptul că existenÅ£a este imuabilă, continuă nenăscută ÅŸi perfect unitară. Ideile sale vor fi continuate ÅŸi dezvoltate de un elev al său ÅŸi anume ZENON din ELEA. Acesta a devenit celebru prin nu mai puÅ£inele celebre aporii care se mai numesc ÅŸi argumente sau chiar paradoxuri. Aporia = înseamnă dificultate – problemă grea sau imposibil de rezolvat. Paradox = enunÅ£ contradictoriu ÅŸi totodată determinabil. Zenon dei Elea a elaborat 40 de aporii. I. Prima aporie este împotriva miÅŸcării : “Pentru ca un corp să ajungă la Å£intă el trebuie mai întâi să ajungă la jumătatea drumului. Dar pentru aceasta trebuie să parcurgă jumătatea primei jumătăţi, ÅŸi aÅŸa mai departe pănă la infinit” – înseamnă că mobilul stă pe loc. Aristotel caută care este greÅŸeala raÅ£ionamentului ÅŸi anume că nu admite că într-un timp finit se pot stabili puncte spaÅ£iale infinite. II. A doua aporie se intitulează AhileÅŸi broasca Å£estoasă : “Zăbavnicul nu va fi ajuns nicicând în fugă de altul mai iute de picior, deoarece cel ce urmăreÅŸte trebuie să ajungă mai întâi în mod obligatoriu acolo de unde a apărut cel ce fuge. AÅŸa că în mod obligatoriu zăbavnicul se va găsi de fiecare dată înainte” . Aristotel arată greÅŸeala acestui raÅ£ionament ÅŸi anume – găsim o fracÅ£ionare la infinit a spaÅ£iului ÅŸi timpului ÅŸi sunt văzute numai sub raportul divizării, discontinuităţii nu ÅŸi al continuităţii. Aceste aporii au stârnit mare interes la vremea respectivă. Zenon n-a vrut să demonstreze că nu este miÅŸcare ci el a vrut să arate cât de greu este să conceptualizezi miÅŸcarea, că se întâmpină numeroase greutăţi. HERACLIT din EFES – numit ÅŸi obscurul, datorită faptului că el trăia izolat era melancolic, dar este filosoful ce a trăit pentru filosofie. Avea încredere nemărginită în raÅ£iune. Diogene Laertios – spune că ar fi scris o carte în mod intenÅ£ionat neclară ca să fie citite numai de cei capabili. Hraclit sub formă metaforică pune în circulaÅ£ie idei fundamentale pentru dedublarea viitorului. El exprimă o întreagă concepÅ£ie despre lume ÅŸi anume "Această lume, aceeaÅŸi pentru toÅ£i n-a fost creată nici de vreunul dintre zei , nici de vreunul din oameni. Ea a fost întotdeauna, este ÅŸi va fi un foc veÅŸnic în care după măsură se aprinde ÅŸi după măsură se stinge” . Prin urmare la el focul este principiul întemeietor . Heraclit susÅ£ine ideia unităţii principiului. Lumea este aceiaÅŸi pentru toÅ£i. Stingându-se focul trece în aer, din aer în apă, din apă în pământ, dar el nu se transformă ca principii ci rămâne foc veÅŸnic viu. Prin urmare apa, aerul, pământul nu sunt forme de înstrăinare a focului ci modalităţi de manifestare a lui. El se aprinde ÅŸi se stinge după măsură. Această măsură poartă numele de LOGOS (TAO, DAO) – un concept crerat de Heraclit în care el denumeÅŸte contradicÅ£ia. ÃŽn acest sens el spune că din cele mai diferite tonuri rezultă cea mai frumoasă melodie, că războiul este comun tuturor lucrurilor, dreptatea este lupta, că nu te poÅ£i scălda de două ori în apele aceluiaÅŸi râu. Prin logos el înÅ£elege că există o ordine în natură, înÅ£elege că natura nu se desfăşoară haotiuc ci după o anumită ordine care-I este proprie, ÅŸi logosul este tocmai această ordine. Ordinea are caracter universal ÅŸi necesar. Prin creaÅ£ia s-a Heraclit a rămas în istoria filisofiei până în zilele noastre. Etapa preclasică a filosofiei se încheie cu activitatea ÅŸi creaÅ£ia a doi filosofi, ÅŸi anume: EMPERACLE din AGRICENTE ÅŸi ANAXAGORA din CLAZANEME, care nu aduc tenme noi în filosofie, ci le redimensionează pe cele vechi, filosofia lor fiind un fel de compendiu. Filosofie 27.10.2000 curs nr.IV Etapa clasică a filosofiei greceÅŸti ÃŽn etapa clasică activează mari creatori de culturi conducând la o adevărată înflorire a culturii. Centrul principal îl reprezintă Atena.Spre Atena se îndreaptă spiritele elevate care vor uimi ÅŸi astăzi cultura. ÃŽn această perioadă trăiesc filosofii sofiÅŸti, Eschil, Sofocle, Euripide.Trăiesc ÅŸi crează arhitecÅ£ii ÅŸi sculptorii Fidias ÅŸi Polycleitos. Se dezvoltă ÅŸi medicina ÅŸi matematica. Secolul V este numit ÅŸi secolul lui Pericle, care a condus Atena tomp de 15 ani, în care ÅŸi-a pus în practică concepÅ£ia s-a asupra democraÅ£iei. El a pus în practică statul democrat Atenian . Tot acum apare ÅŸi umanismul, acel atribut al concepÅ£iei filosofice care porneÅŸte de la om, militează pentru demnitatea omului ÅŸi aÅŸa cum spunea Kant “Tratează pe om ca scop ÅŸi nu ca mijloc”. Secolul V este considerat un adevărat miracol, culminând cu Platon, născut în acest secol dar care îl face posibil pe Aristotel, născut în secolul IV. Filosofii sofiÅŸti Termenul vine din greacă (sophisles = înÅ£elept). Sec. V debutează cu un număr mare de filosofi numiÅ£i sofiÅŸti care aveau concepÅ£ii diferite, dar erau uniÅ£i printr-o activitate comună. Ei predau cunoÅŸtinÅ£e politice, filosofice, oratorice, pentru ca tinerii să poată participa la viaÅ£a publică, contra cost. Meritul sofiÅŸtilor a fost acela de a sesiza că pentru a conduce trebuie să ÅŸtii. Faptul că grupul acesta se mărea la un moment dat sofistica s-a degradat. Aceasta l-a făcut pe Platon să dea un sens peiorativ încât sofiÅŸtii au fost numiÅ£i “vânzători de iluzii”, oameni puÅŸi pe înÅŸelăciune. Sofistica a fost o ÅŸtiinţă iluzorie. Platon ÅŸi Aristotel aveau dreptate când se refereau la partea degradată a sofiÅŸtilor, dar printre aceÅŸtia au fost ÅŸi oameni importanÅ£i despre care Platon vorbea cu deferenţă (respect) – protagoras. Protagoras s-a născut în Abdeea, în nordul greciei, a făcut multe călătorii stabilindu-se la Atena, bucurându-se de aprecierea lui Pericle. A scris “Arta conversaÅ£iei”, “Despre zei”, “Apărători sau dărâmători”. Dintre aceste lucrări s-a păstrat puÅ£in. S-a păstrat un fragment care conÅ£ine o întreagă filosofie : “Dintre toate cele ce sunt, omul este măsura, existenÅ£a celor ce există ÅŸi nonexistenÅ£a celor ce nu există”. Fragmentul acesta a fost interpretat de foarte mulÅ£i filosofi de-a lungul timpului încă din Antichitate. Platon interpretează acest fragment spunând că Protagoras atunci când a spus că “Omul este măsura tuturor lucrurilor” a avut în vedere omul individual ÅŸi de aici decurge faptul că :”AÅŸa cum î-mi pare mie aceste lucruri aÅŸa sunt ele pentru mine; cum î-Å£i par Å£ie aÅŸa sunt ele pentru tine”.ÃŽn acest caz se poate ajunge la ÅŸtiinţă. Interpretarea aceasta simplifică sensurile în acest fragment. ÃŽn sec.XIX, Theodore Gomperz, dă o altă interpretare. Protagoras s-a referit la umanitate în general, dar ÅŸi această interpretare este unilaterală, deoarece îl transformă pe om în conÅŸtiinţă generică. ÃŽn sec. XX critica filosofică este echidistantă între interpretarea lui Platon ÅŸi cea a lui Theodore Gomperz ÅŸi caută sensurile termenului de măsură (metron). A măsura = a lua în stăpânire, a măsura lucrurile ÅŸi a le cunoaÅŸte. ÃŽn sec. XX, teza omului măsură este interpretată din perspectivă gnosiologică. Sub acest aspect omul măsură reprezintă raportul dintre subiect ÅŸi obiect. Omul măsură cu adevărat ÅŸi eroarea. NoÅ£iunea de adevăr ÅŸi eroare este o noÅ£iune a gnosiologiei. Omul măsură este existenÅ£a celor ce sunt ÅŸi nonexistenÅ£a celor ce nu sunt. Omul este în stare să domine, să fie criticul realităţii. ÃŽn acest timp omul valoritează, î-ÅŸi formează critica de ierarhizare.Omul are la ce se raporta, este în stare să se raporteze, el măsoară cu mijloacele sale idealul, el i-a cunoÅŸtinţă de sine, omul capătă o cunoÅŸtinţă de sine. Protagoras pune în centru omul. ÃŽntrbat Protagoras dacă aplică această măsură ÅŸi zeilor, el se abÅ£ine de la un răspuns, dar motivează apelînd la factori obiectivi. Protagoras a fost condamnat la moarte, dar a reuÅŸit să evadeze. Nu după mult timp a murit într-un naufragiu. Prodicos (din Ceos) este o minte luminată ÅŸi el va da noi valenÅ£e tezei omului măsură aducând ca argument principal o nouă teză : “Problema libertăţii unanime” – are o formă alegorică. “Scrierea despre Heracles” – Heracles este pus în situaÅ£ia de a alege calea pe care trebuie să o urmeze. Heracles se retrage în pustiu meditând îndelung “cum vedea astfel două femei de statură înaltă, una era frumoasă la vedere, singura ei podoabă era curăţenia, era modestia…”,”cea din urmă aleargă spre tânăr ÅŸi-i zice : dacă mă i-ei de prietenă te voi duce pe drumul cel mai uÅŸor, vei gusta din toate plăcerile vieÅ£ii”. Virtutea nu-i face nici o promisiune, ea îl îndeamnă să urmeze calea binelui. Fără muncă nici zeii nu hărăzesc nimic oamenilor. Dacă vrei ca toată Grecia să-Å£i admire virtutea, trebuie să te pui în slujba ei. Dacă vrei să te îmbogăţeÅŸti de pe urma turmelor tale, munceÅŸte, îngrijeÅŸtele. Dacă omul urmează calea virtuÅ£ii inseamnă că este o fiinţă care se determină. Omul î-ÅŸi asumă libertatea numai înÅ£elegând ceea ce este pe măsura sa. Libertatea umană se realizează prin alegera căii de urmat. Libertatea presupune alegere, opÅ£iune, dar ÅŸi acÅ£iune. Democrit s-a născut la Abdeeras, a făcut multe călătorii în ţări foarte îndepărtate, apoi vine la Atena unde se stabileÅŸte ÅŸi va duce o viaţă cu multe privaÅ£iuni, dar de meditaÅ£ie profundă. A scris o operă filosofică vastă.Chiar dacă nu toate titlurile de lucrări ce i se atribuie îi aparÅ£in el are în operele sale cunoÅŸtinÅ£e foarte variate. El este filosoful care a gândit despre toate. Are un prestigiu care rezultă din atitudinea faţă de adversar (Platon). Platon a vrut să-i ardă cărÅ£ile. L-a oprit doi pitagoriceni. Platon se foloseÅŸte de ideile lui Democrit. Democrit a depăşit 90 de ani, a orbit, dar nu a renunÅ£at l-a filosofie. Cicero spunea :”Nemaiputând să deosebească albul de negru el deosebea binele de rău”. Diogenes LaerÅ£ios spunea că Democrit a fost un spirit enciclopedist. A scris lucrări de etică, de filosofie naturală, de matematică, literatură, muzicală, de ÅŸtiinÅ£e speciale (medicină, pictură), o serie de comentări. Cu Democrit cercetarea naturală atinge cel mai înalt stadiu. Principala teorie a ÅŸcolii din Abdera este “ Teoria atomilor”. Pentru Democrit tot ce există în lume ar fi alcătuit din elemente ireductibile, necompuse – atomos (atomi).Democrit prin teoria atomului se înscrie într-o problemă filosofică căreia îi dă ÅŸi soluÅ£ii – problema naturală a principiului întemeietor. a = m tomos = împarte Pentru ca atomii să formeze lucruri trebuie să se unească, să se miÅŸte, iar pentru acÅ£iune trebuie să existe un spaÅ£iu liber. Astfel realitatea se compune din plin ÅŸi gol. Plinul ÅŸi golul există ca atare astfel încât ele se implică. Pentru el există ÅŸi existenţă ÅŸi nonexistenţă. ConcepÅ£ia miÅŸcării ca existând în mod real poate fi conceptualizată ÅŸi pe baza miÅŸcării se explică diversitatea lumii. Principiul care stă la baza existenÅ£ei implică ÅŸi miÅŸcare, astfel se defineÅŸte după formă, poziÅ£ie, miÅŸcare. După Democrit ÅŸi sufletul uman este format din atomi, dar ei sunt atomi sui generis (de un fel diferit). Ei sunt mai dinamici, mai subtili, mai rotunzi. La el se intuieÅŸte ideea că a înÅ£eles că între suflet ÅŸi corp sunt deosebiri, sufletul are o altă funcÅ£ionalitate decât corpul; este efortul lui democrit de a înÅ£elege deosebirea dintre ideal ÅŸi real. Socrate (469-393) – o personalitate marcantă a filosofiei. A fost foarte controversat astfel încât s-a considerat ca fiind o inovaÅ£ie, dar a fost ÅŸi susÅ£inut de mulÅ£i. Azi el se prezintă cu enigma rezolvărilor. S-a născut la Atena. Tata era sculptor, mama moaşă. AÅŸa cum mărturisesc contemporanii Socrate n-a scris nimic. Sunt izvoare puternice care atestă existenÅ£a filosofiei sale. Aristofan, Platon în dialogurile sale din tinereÅ£e îl au pe Socrate ca personaj, prezentând viaÅ£a ÅŸi filosofia lui Socrate. ÃŽn dialogul de maturitate ale lui Platon î-ÅŸi transmite propria sa concepÅ£ie. O altă sursă este chiar Aristotel. La 70 de ani Socrate a fost acuzat de coruperea tineretului, nerespectarea zeilor cetăţii. A fost deferit tribunalului poporului, denunÅ£ul a fost dat de un poet numit Meleton, un poet obscur Anitos ÅŸi retorul Lycon.Socrate a refuzat să evadeze, s-a apărat singur, a atacat cu ironiile sale pe judecători ÅŸi acuzatori.Diogene LerÅ£ios ne spune că atenienii au regretat că l-au condamnat la moarte, au închis terenurile de exercitare ÅŸi gimnaziile. Socrate cu demnitate, bea apa cu otravă care i-a adus moartea. Opare socratică înseamnă o orientare nouă în dezvoltarea filosofiei greceÅŸti. Filosofia lui Socrate î-ÅŸi îndreaptă interesul principal spre morală.Principalele preocupări sunt : ÅŸtiinÅ£a vieÅ£ii interioare. Socrate spunea că “Cea mai demnă ÅŸi utilă este cunoaÅŸterea omunlui”.Deviza sa era ceea ce era scris pe frontispiciul templului Delphi – “CunoaÅŸte-te pe tine însu-Å£i!”. A te cunoaÅŸte pe tine însu-Å£i nu inseamnă să-Å£i cunoÅŸti doar numele, să înÅ£elegi ce reprezinÅ£i tu în raport cu realitatea, înseamnă a cunoaÅŸte adevărul, pentru că adevărul se găseÅŸte în fiecare om. El nu este conÅŸtient de acest lucru, dar trebuie să se folosească de orice mijloc pentru a aduce la suprafaţă adevărul. Arta de a cunoaÅŸte adevărul, de a aduce la suprafaţă adevărul se numeÅŸte maieutică. “CunoaÅŸte-te pe tine însu-Å£i!” este o chemare adresată celor care se complac în cultul valorii externe. Externul înseamnă ÅŸi superficial.Cum socratică este o cunoÅŸtinţă etică, inseparabilă de planul acÅ£iunii, este o cunoÅŸtinţă în care vorba ÅŸi fapta formează o unitate. Forma de legătură între oameni este dialogul. El este o formă de comunicare, dar nu pentru a transmite o sumă de cunoÅŸtinÅ£e deja existente ci pentru a îndemna pe cel cu care dialogul supune adevărul. Socrate folosea autoironia , “ştiu că nu ÅŸtiu nimic”.El îi determină pe tineri să participe la dialog pe picior de egalitate :”Eu nu ÅŸtiu”, “Tu nu ÅŸtii”, “împreună vom ÅŸtii”. Socrate a fost vestit prin ironiile sale cu ajutorul cărora denunÅ£a prejudecările contribuind la purificarea interioară.Spunea că filozofia ironizează, dar nu cu scopul de a-l aduce la neputinţă pe celălalt, ci pentru a-l stimula. A folosit îndoiala metodică ÅŸi nu sceptică. A folosit procedeul inductiv, practic – general. El este acela ce a controlat conÅ£inutul unor noÅ£iuni de bază ale moralei : bine, drept, frumos, datorie. Platon spune că socrate a cultivat dreapta raÅ£ională, a fost un adevărat cavaler al dreptului, a fost un adevărat înÅ£elept al greciei.Cicero spunea : “S-a coborât filosofia din cer Ã