Referat Temperamentul

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Temperamentul si de asemenea puteti face Download Referat Temperamentul

Citeste fragmente din Referat Temperamentul

PERSONALITATEA ELEVILOR TEMPERAMENTUL „Ce este personalitatea?” Personalitatea este o construcţie teoretică elaborată de psihologie în scopul înţelegerii şi explicării – la nivelul teoriei ştiinţifice – a modalităţii de fiinţare şi funcţionare ce caracterizează organismul psihofiziologic pe care îl numim persoană umană. Personalitatea cuiva este constituită din ansamblul de caracteristici care permite descrierea acestei persoane, identificarea ei printre celelalte. Orice construcţie teoretică validă referitoare la personalitate trebuie să permită, prin operaţionalizarea conceptelor sale, descrierea conduitelor şi aspectelor psihofizice care fac din orice fiinţă umană un exemplar unic. Cele mai accesibile, uşor de observat şi identificat trăsături de personalitate sunt cele temperamentale. Ele se referă la nivelul energetic al acţiunii, la modul de descărcare a energiei şi la dinamica acţiunii. În mod obişnuit, temperamentul se referă la dimensiunea energetico-dinamică a personalităţii şi se exprimă atât în particularităţi ale activităţii intelectuale şi afectivităţii, cât şi în comportamentul exterior (motricitate şi, mai ales, vorbire). Prima clasificare a temperamentelor care, cu o serie de îmbunătăţiri, a rezistat până în zilele noastre este cea propusă de cunoscuţii medici ai antichităţii, Hipocrate şi Galenus. Aceştia, în concordanţă cu filosofia epocii care considera că întreaga natură este compusă din patru elemente fundamentale – aer, pământ, foc şi apă – au afirmat că în corpul omenesc amestecul „umorilor” (hormones) ce reprezintă aceste elemente determină temperamentul. În funcţie de dominanta uneia din cele patru „umori” (sânge, bilă neagră, bilă galbenă, flegmă), temperamentul poate fi: sanguin, melancolic, coleric, flegmatic. După aproape două milenii, Pavlov propune o explicaţie ştiinţifică a tipurilor de temperament în care caracteristicile activităţii nervoase superioare şi raporturile dintre ele sunt noţiunile fundamentale. Însuşirile sistemului nervos sunt : forţa sau energia – se exprimă prin rezistenţa la solicitări a sistemului nervos; mobilitatea – se manifestă prin uşurinţa cu care se înlocuiesc procesele nervoase de bază observabilă, de exemplu, atunci când se doreşte modificarea unor deprinderi; echilibrul existent între excitaţie si inhibiţie, dezechilibrul avantajând, de regulă, excitaţia. Astfel, baza fiziologică a temperamentelor este constituită de cele patru tipuri de sistem nervos ce rezultă din combinarea acestor trei însuşiri fundamentale : tipul puternic neechilibrat, excitabil, corelează cu temperamentul coleric; cel puternic echilibrat, mobil, se exprimă în temperamentul sangvinic; tipul puternic echilibrat, inert în temperamentul flegmatic; tipul slab (luat global) fiind pus la baza temperamentului melancolic. Cum arată cele patru tipuri clasice de comportament? Colericul este o persoană emotivă, irascibilă, oscilează între entuziasm şi decepţie, cu tendinţă de exagerare în tot ceea ce face; foarte expresivă, uşor „de citit”, gândurile şi emoţiile i se succed cu repeziciune. Sangvinicul se caracterizează prin ritmicitate şi echilibru, au in general o bună dispoziţie, se adaptează uşor şi economic. Uneori marea lor mobilitate se apropie de nestatornicie, periclitând persistenţa în acţiuni şi relaţii. Flegmaticul este o persoană imperturbabilă, inexpresivă şi lentă, calmă. Puţin comunicativă, greu adaptabilă, poate obţine performanţe deosebite în muncile de lungă durată. Melancolicul este la fel de lent şi inexpresiv ca flegmaticul, dar îi lipseşte forţa şi vigoarea acestuia; emotiv şi sensibil, are o viaţă interioară agitată datorită unor exigenţe faţă de sine şi a unei încrederi reduse în forţele proprii. t t ale personalităţii. Am putea spune că temperamentul este expresia manifestării particulare în plan psihic şi comportamental a tipurilor de activitate nervoasă superioară, manifestare mediată de o serie de factori socio-culturali şi psihologici. Cu o bază ştiinţifică incontestabilă, teoria lui Pavlov este, totuşi, mai puţin utilă educatorilor care nu dispun de mijloacele necesare pentru identificarea tipurilor de sistem nervos. După şcoala caracteriologică franceză, caracterul este „ansamblul dispoziţiilor înnăscute, care formează scheletul mintal al individului.” În baza cercetărilor efectuate de psihologi, caracteriologii descriu opt tipuri temperamentale, prin combinare a trei factori: emotivitatea, activitatea şi „răsunetul” (ecoul). Astfel, oamenii pot fi caracterizaţi conform acestor dimensiuni ale căror extreme sunt: emotivitate (E) – non-emotivitate (nE); activitate (A) – inactivitate (nA); primaritate (P), tendinţa de a trăi puternic prezentul, extraversiune – secundaritate (S), tendinţa de a rămâne sub influenţa impresiilor trecute, introversive. Cele opt tipuri temperamentale ce rezultă din combinarea acestor dimensiuni sunt: tipul pasionat (E.A.S.), tipul coleric (E.A.P.), tipul sentimental (E.nA.S.), tipul nervos (E.nA.P.), tipul flegmatic (nE.A.S.), tipul sangvinic (nE.A.P.), tipul apatic (nE.nA.S.), tipul amorf (nE.nA.P.). Emotivitatea şi activitatea, strâns legate de „forţa” şi „echilibrul” proceselor nervoase, sunt caracteristici evidente şi relativ uşor de diagnosticat. Reţinând doar emotivitatea şi activitatea, putem reduce cele opt tipuri la jumătate: Emotivii inactivi – adică nervoşii, care reacţionează rapid la evenimente, şi sentimentalii, care reacţionează lent. Emotivii activi – în care se încadrează colericii, cu reacţii rapide, explozive, şi pasionaţii, care au reacţii lente. Neemotivii activi – adică sangvinicii, cu reacţii echilibrate, rapide, şi flegmaticii, cu mai multă forţă dar lenţi. Neemotivii inactivi – care îi cuprinde pe amorfi, care, deşi cu mai puţină energie, sunt bine ancoraţi în prezent, si pe apatici, a căror lipsă de energie este dublată de in ritm lent al reacţiilor. Această simplificare este importantă pentru un educator (profesor, părinte) pentru a putea stabili dacă un copil este activ sau nu, şi dacă este emotiv sau nu. Astfel dacă un copil este activ, al ar putea fi harnic, energic, indiferent de gradul de emotivitate, iar dacă este inactiv, ar putea fi lent, leneş, fără iniţiativă. De asemenea, dacă este emotiv va avea reacţii emoţionale puternice, va fi implicat afectiv în tot ceea ce face, iar dacă este non-emotiv, astfel de manifestări vor fi minime. Deoarece aceste caracteristici sunt destul de evidente in comportamentul copiilor încă de la vârste mici, educatorii pot lua măsurile necesare stimulării, utilizării şi controlului acestora. Astfel, pentru copii activi este necesară orientarea spre activităţi utile, valorizate social şi temperarea tendinţei de a lua hotărâri pripite, în timp cei inactivii au nevoie de o stimulare constantă, bine dozată, şi de un program de lucru strict supravegheat. De asemenea este subliniată valoarea muncii în grup pentru temperamentele neemotive şi inactive, în timp ce pentru alte tipuri efectele muncii în echipă sunt discutabile; sentimentalii, de exemplu, se integrează mai greu în grup şi preferă să lucreze singuri. În concluzie, putem spune că temperamentul, ca subsistem al personalităţii se referă la o serie de particularităţi şi trăsături înnăscute care, neimplicând responsabilitatea individului, nu pot fi valorizate moral, dar sunt premise importante în procesul devenirii socio-morale a fiinţei umane. PAGE PAGE 1 쥁@