Referat Curs Personalitate

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Curs Personalitate si de asemenea puteti face Download Referat Curs Personalitate

Citeste fragmente din Referat Curs Personalitate

PERSONALITATEA Motto: Dintre lucrurile cele mai de preþ pe care le are omul, acela de a fi capabil sã se introspecteze, de a încerca sã-ºi descifreze propria personalitate, mi se pare a fi un lucru de o însemnãtate excepþionalã. Mulk Raj Anad I. Conceptul de personalitate II. Perspective de abordare a personalitãþii: Perspectiva atomistã Perspectiva structuralã Perspectiva sistemicã Perspectiva psihosocialã Perspectiva umanistã Structura personalitãþii Concluzii I. Conceptul de personalitate Personalitatea este obiectul mai multor ºtiinþe, fiecare dintre acestea considerând-o dintr-un unghi specific (antropologia biologicã ºi culturalã, sociologia, ºtiinþele educaþiei, medicina psihosomaticã, istoria). Personalitatea este un sistem bio-psiho-socio-cultural, care se constituie fundamental în condiþiile existenþei ºi activitãþii, începând cu primele etape ale dezvoltãrii individului în societate. Din punct de vedere psihologic, trebuie fãcutã distincþia în cadrul sistemului psihic uman, dintre fenomenele locale, accidentale, variabile ºi cele constante, invarianþi, sub formã de trãsãturi sau structuri în organizarea psihologicã a subiectului. Fiecare ne naºtem cu un potenþial uman nativ care se valorificã ºi dezvoltã treptat prin socializare ºi enculturaþia (asimilarea valorilor ºi comportamentelor sub forma unei învãþãri continue). II. Perspective de abordare a personalitãþii 1. Perspectiva atomistã este cea mai veche, dar a continuat în diferite forme sã circule pânã în zilele noastre. Ea se bazeazã pe de o parte, pe descompunerea personalitãþii în elementele sale componente, urmãrind studierea legitãþilor lor de funcþionare, iar pe de altã parte, pe identificarea elementului primar sau constituantul fundamental al acesteia. Astfel, cea mai veche orientare este a medicului antic Hipocrates, urmat de Galenus, cu privire la temperament, care este explicat naiv, prin amestecul celor patru humori socotite ca fundamentale (sânge, fiere neagrã, fiere galbenã ºi salivã) din care una ar domina, de unde ºi denumirile care s-au pãstrat de: coleric, sangvinic, flegmatic ºi melancolic. Ipoteza humoralã a fost eliminatã, dar este confirmat faptul cã teoria este constitutiv-organicã. Mult mai târziu, I.P.Pavlov (1849-1936) fiziolog rus, a stabilit cele 4 tipuri de ANS (activitate nervoasã superioarã) în funcþie de modul cum se combinã însuºirile de forþã, mobilitate, echilibru, între cele douã procese nervoase de bazã: excitaþia ºi inhibiþia, în caz de neechilibru neputând sã intervinã numai predominarea forþei excitative. Aceste trei însuºiri de bazã privind funcþionarea sistemului nervos prezintã gradaþii: pentru forþã: puternic/slab, pentru mobilitate: mobil/inert, pentru echilibru: echilibrat/neechilibrat. Prin combinarea dintre însuºiri în prim plan apar patru tipuri de sistem nervos (prin extensie de ANS) care sunt corespondente, relativ, cu cele patru temperamente descrise în antichitate de Hipocrates: -însuºirile de forþã delimiteazã tipul puternic tipul slab -însuºirile de mobilitate (trecerea de la excitaþie la inhibiþie): tipul mobil tipul inert -însuºirile de echilibru: tipul echilibrat tipul neechilibrat Tipul puternic-mobil-echilibrat: temperamentul sangvinic Tipul puternic-neechilibrat-excitabil: temperamentul coleric Tipul puternic-echilibrat-inert: temperamentul flegmatic Tipul slab: la baza temperamentului melancolic Medicul psihiatru german Ernst Kretschmer (1888-1964) propune o tipologie dupã constituþia corporalã, care coreleazã cu o anume tipologie temperamentalã ºi cu predispoziþia pentru anumite maladii psihice. El identificã: Tipul picnic cãruia îi corespunde ca profil psihologic ciclotimicul (gr. Kylos-cerc, thyma-stare), dispoziþie spre o evoluþie tonico-afectivã, ciclicã, sinusoidalã, cu alternanþe între stãri active ºi depresive). Sunt oameni cu talie joasã, scunzi, faþa rotundã, ten fin, strat de grãsime la suprafaþa trunchiului, puþin încrezãtori în puterile lor, temãtori, dintre ei se recruteazã bolnavii maniaco-depresivi ºi hipomaniacii. Tipul leptosom sau astenic, cu talie înaltã, membre lungi ºi subþiri, sistem osteomuscular firav, oameni cu caracter normal, hipersensibili, dominaþi de introversie. Dupã E. Kretschmer aceºtia prezintã predispoziþii pentru boli schizoide ºi schizofrenie. Tipul atletic este un tip intermediar care este dezvoltat armonios din punct de vedere fizic, echilibrat relaþional, apreciat ca fiind normal din punct de vedere psihic. În 1926, W.E.Sheldon propune o tipologie morfo-fizio-psihologicã dupã gradul de dezvoltare a 3 celor foiþe germinative: -endomorf- dezvoltare corporalã predominant internã, dezvoltã: Tipul visceroton(care se apropie de cel picnic din tipologia anterior prezentatã) dominat de activitãþi organice, interne, mai ales de nutriþie, preferã ceremoniile, relaxarea în poziþie de miºcare iar din punct de vedere emoþional reacþiile sunt uniforme; sunt extraverþi; -mezomorf- dezvoltare corporalã echilibratã, dezvoltã: Tipul somatoton dominat de activitatea sistemului muscular; iubeºte sportul, riscul în activitãþi pragmatice, vocea este nereþinutã, maniera de comportare are caracter deschis, direct,uneori durã; -ectomorf-dezvoltare corporalã predominant externã se regãseºte în Tipul cerebroton, dominat de activitatea sistemului nervos; poziþia, miºcãrile îi sunt reþinute, înhibate, tendinþe de însingurare, sociofobii. Se remarcã prin activism intelectual ºi afectiv. În rândul lor schizofrenia este boala psihicã întâlnitã. Hans Y. Eysenck (n.1916-psiholog britanic de origine germanã) a utilizat pentru identificarea aspectelor fundamentale ale personalitãþii o tehnicã ce poartã denumirea de analiza factorialã. El susþine cã existã 2 dimensiuni esenþiale ale personalitãþii în funcþie de nivelul de nevrozism: instabilitate ºi stabilitate. Acestea se coreleazã cu tipologia propusã de C.Gustav Jung (1875-1961), psihiatru elveþian bazatã pe orientarea predominantã spre lumea internã în funcþie de care a descris 2 tipuri: extrovert ºi introvert. Modelul de personalitate al lui H.Y.Eysenck ordoneazã pe douã axe (una verticalã ºi una orizontalã) cei 4 factori ºi astfel delimiteazã urmãtoarele tipuri: -extrovert stabil- sangvinic, -introvert stabil- flegmatic, -extrovert instabil-coleric, -introvert instabil- melancolic. Fiecare factor principal este compus din factori secundari: de exemplu pentru extrovert aceºtia sunt dinamismul, sociabilitatea, disponibilitatea de asumare a riscurilor, impulsivitatea, expresivitea, chibzuinþa ºi responsabilitatea în timp ce pentru introvert sunt respectul de sine, bucuria, teama, obsesivitatea, autonomia, ipohondria ºi vinovãþia. Mai târziu, în 1976 a adãugat ºi a treia dimensiune psihoza, dându-ºi seama cã acest aspect al personalitãþii nu se justificã prin extroversiune ºi introversiune. La majoritatea oamenilor se identificã factori ºi dintr-o categorie ºi din cealaltã ºi aceºtia poartã denumirea de ambivert. O teorie la fel de celebrã, bazatã tot pe analiza factorialã a fost elaboratã, în 1965 de Raymond Cattell, autorul testului 16PF, potrivit cãreia existã 16 factori esenþiali de personalitate pentru definirea profilului oricãrui om. În concluzie, valoroase explicativ ºi analitic, teoriile de tip atomist rãmân totuºi tributare diviziunii componentelor, omiterii unitãþii, integralitãþii personalitãþii. 2.Perspectiva structuralã apreciazã personalitatea pornind de la global, la întreg, de la organizarea ºi ierarhizarea elementelor componente. Pentru ºcoala gestaltistã personalitatea este o configuraþie, un ansamblu de elemente. Perspectiva configuraþionistã, rezultat al trãsãturilor este susþinutã ºi de J.P.Guilford pentru care unicitatea personalitãþii rezultã din modul concret de organizare, structurare ºi interrelaþionare ºi nu din numãrul trãsãturilor. J.P.Guilford a identificat aproape 100 de factori, majoritatea de naturã intelectualã. S-au identificat puncte comune între perspectiva atomistã ºi cea structuralã. Cea mai evidentã este tendinþa de identificare a factorilor dar ºi cea de a doua se impune prin surprinderea caracterului global ºi unitar al personalitãþii ºi are în vedere dinamica sa în baza structurãrii ºi evoluþiei componentelor sale în timp. Kurt Lewin (1890-1947) psihosociolog american de origine germanã, interesat de dinamica grupului, sesizeazã în structura personalitãþii 3 momente succesive: Etapa structurii globale-este una de tip primar, nediferenþiatã, slab structuratã, mai ales în privinþa conexiunilor interne. Este evidentã în jurul vârstei de 3 ani. Etapa structurii semidezvoltate-în interiorul structurii iniþiale se diferenþiazã funcþiile ºi creºte gradul de interdependenþã corelativã. Cel mai pregnant se evidenþiazã în preadolescenþã. Etapa structurilor dezvoltate în care sunt deja maturizate prin tipurile de structuri ºi prin maximalizarea conexiunilor de tip reglator dintre ele, ceea ce asigurã coerenþã, stabilitate. Se dezvoltã dupã vârsta adolescenþei pe mãsura maturizãrii acþionale ºi sociale. Studiile de analizã factorialã sunt folosite pentru identificarea structurii personalitãþii consideratã capacitate definitorie. 3. Perspectiva sistemicã are la bazã teoria sistemicã având ca punct de referinþã sistemul, în cadrul cãruia elementul devine important numai în mãsura în care este interpretat ca sistem, deci ca ansamblu de relaþii, de interacþiuni ºi interdependenþe. Elementul trebuie raportat la context, ceea ce într-un context este element, în altul devine sistem. Acest lucru este posibil pentru cã elementele se unesc în subsisteme. Personalitatea este o unitate integrativã, superioarã, un sistem supraordonat ce nu se poate reduce la procese, funcþii psihice ºi nici nu se adaugã la structurile biologice sau psihocomportamentale primare. Este un sistem dinamic, hipercomplex, cu organizare ierarhicã plurinivelarã, care dispune de intrãri-stãri-ieºiri, asemeni oricãrui sistem. Forþa personalitãþii, unitatea, stabilitatea ei se probeazã mai ales prin puterea de a surmonta, de a domina ºi chiar de a se impune în raport cu o situaþie, ceea ce înseamnã cã existã o dinamicã în evoluþia sa. Din perspectiva dinamismului personalitãþii, contribuþia lui Sigmund Freud (1856-1939), medic austriac, fondatorul psihanalizei (concepþie teoretico-metodologicã centratã pe studierea vieþii psihice interioare a subiectului) este revelatoare. Psihanaliza nu se limiteazã doar la descrierea ºi clasificarea fenomenelor ci are în vedere elementele de determinare ale vieþii psihice interioare ºi schimbarea finalitãþii psihologice de la cea de tip explicativ la una ameliorativã, psihoterapeuticã, umanistã. Dupã S. Freud personalitatea rezultã din acþiunea a 3 forþe dispuse la 3 niveluri supraetajate: eul, supraeul ºi sinele. Sinele reprezintã nivelul inconºtientului, sediul impulsurilor instinctive, dominate de principiul plãcerii, al reducerii tensiunii situat în afara raþionalului. Eul (ego), dimpotrivã este forþa conºtientã, organizatoare ce acþioneazã dupã principiul realitãþii ºi implicã gândire, raþiune, control asupra pornirilor tensionate din inconºtient. Trebuinþa în stare activã este expresia unui dezechilibru care creeazã la nivel inconºtient o puternicã stare de tensiune ce se exercitã ca o forþã asupra conºtientului (al eu-lui) care trebuie sã gãseascã modalitatea de descãrcare, de reducere a tensiunii. Supraeul sau superegoul reprezintã sistemul normelor social-morale însuºite de individ, interiorizate pe bazã de deprinderi morale, de motive. Supraeul deþine atât o zonã din inconºtient cât ºi una din conºtient exercitând control, determinare asupra eu-lui dar ºi asupra sinelui. Este depozitarul valorilor socio-morale. Atâta timp cât între cele 3 instanþe existã echilibru viaþa personalitãþii decurge firesc, în schimb atunci când apar tensiuni, cum este cazul unor instincte care nu pot fi satisfãcute, ele sunt refulate, trimise în inconºtient. Acolo nu dispar, nu sunt inactive, ci pot reveni cu forþã sporitã pentru a fi satisfãcute. Cu cât conflictul dintre libidou (forþa, puterea instinctelor sexuale) ºi conºtiinþã este mai mare, cu atât instinctele refulate cautã cãi proprii de a se satisface, chiar împotriva voinþei ºi vrerii conºtiinþei. La nivelul celor 3 instanþe apar mecanisme de defulare, de descãrcare ce permit organismelor sã se echilibreze: de exemplu unele apar sub forma visului (inconºtient), în cazuri mai grave apar stãri morbide, obsesive, nevrotice. La nivelul subconºtientului se dezvoltã actele ratate (lapsusuri, erori de lecturã, de scris) bazat pe automatisme iar modalitãþile de defulare conºtiente pot fi grosiere (explozii, reacþii nestãpânite, violente) sau rafinate, prin suprimarea tensiunii în alt gen de activitate decât cea obligatorie, curentã ( creaþii, hobby-uri). Dintre cele 3 instanþe, dupã opinia lui Freud, cea mai importantã este a doua, subconºtientul, întrucât trebuie sã satisfacã cerinþele sinelui, ale Supraeului ºi Realitãþii, sã fie un mediator între cerinþele aparatului psihic. 4. Perspectiva psihosocialã are în vedere cunoºterea personalitãþii concrete, aºa cum reacþioneazã firesc în sistemul interrelaþiilor, pe baza statusurilor ºi rolurilor îndeplinite. În aceastã perspectivã, esenþa personalitãþii o reprezintã ansamblul relaþiilor sociale, atât cele macrosociale (economice, politice, juridice, morale, religioase etc.) cât ºi cele microsociale (familiale, ºcolare, profesionale, de vecinãtate, etc.) A.Kardiner vorbeºte de un nucleu de bazã iar R.Linton de personalitãþi de statut, configuraþii psihologice comune membrilor dintr-un anume mediu social sau cu un anume statut. Perspectiva psihosocialã presupune o triplã interpretare a personalitãþii: Situaþionalã- personalitatea ca produs al situaþiilor, împrejurãrilor, o raportare la situaþiile care le trãieºte, provoacã, suportã, valorificã, respectiv la contextul social; Relaþionalã-studiazã personalitatea în relaþie cu alta, pentru a vedea cum se acomodeazã, adapteazã, coopereazã; Grupal-raportarea la grup, considerându-l nu doar ca un simplu context, ci ca instrument de formare a personalitãþii. Dacã individul are personalitate, grupul are similaritate, care cu cât va fi mai puternicã, mai coerentã cu atât va influenþa personalitatea fiecãruia. 5. Perspectiva umanistã Psihologia umanistã, orientare ce s-a impus începând cu a doua jumãtate a secolului XX, prin Abraham Maslow, Carl Rogers, Charlotte Buhler, psihologi americani, J.Cohen (englez) ºi francezul A.de Peretti propune o personalitate care sã trãiascã ºansele împlinirii, satisfacþiei, succesului, sã constuiascã relaþii de colaborare, solidaritate ºi pe aceastã bazã sã se implice în marile probleme ale omului ºi omenirii (boalã, sãnãtate, fericire/nonfericire, exploatare, fraternitate, rãzboi, pace). Pentru Carl Rogers, unul dintre iniþiatorii teoriei umaniste, personalitatea trebuie sã se centreze pe dezvoltarea necesitãþii de autoactualizare ( de dezvoltare a potenþialului propriu) ºi a necesitãþii preþuirii, atât a celei de tip necondiþionat ( fiecare este preþuit de 1,2 persoane indiferent de tipul sãu de comportament) ºi a celei de tip social-valoric, ultima dependentã de ceea ce se numeºte condiþii de valoare, care impun cunoaºtere ºi respectare. Marele caracterolog american G.Allport susþine cã trãsãturile personalitãþii se ierarhizeazã, unele fiind dominante, altele subordonate, la fiecare impunându-se una, douã trãsãturi dominante, cardinale, care le controleazã pe toate celelalte. Acestea sunt urmate de trãsãturile principale, în numãr de 10-15 care, deoarece sunt caracteristice individului se pot identifica cu uºurinþã. În afara acestora, sute, chiar mii sunt trãsãturile secundare, slab exprimate, lipsite de continuitate, uneori negate chiar de subiectul însuºi. George Kelly în 1955 a formulat o teorie potrivit cãreia fiecare dintre noi îºi elaboreazã un set de constructe personale în baza experienþei proprii, le utilizeazã pentru a înþelege lumea, pe cei din jur ºi în luarea deciziilor. Constructele personale pot fi locale sau generale, au caracter bipolar (ex. sensibil, insensibil) ºi sunt folosite în evaluarea celorlalþi. Potrivit lui G.Kelly, fiecare avem un set de 8,9 constructe supraordonate (bun/rãu) ºi altele mult mai numeroase, subordonate. Personalitatea apare ca un sistem de constructe ce se integreazã unele pe altele, constructe de constructe-situate la mai multe niveluri ierarhice. Pentru analiza constructelor personale, el a elaborat o grilã, repertoriu, consideratã a fi primul test de personalitate ce oferã o întãrire profundã a felului în care un om îºi înþelege lumea. III. Structura personalitãþii Structura personalitãþii include: Subsistemul de orientare al personalitãþii (motive, interese, aspiraþii, înclinaþii, convingeri, idealul de viaþã); Subsistemul bioenergetic al personalitãþii- Temperamentul; Subsistemul instrumental al personalitãþii -Deprinderi, priceperi, obiºnuinþe, aptitudini ºi capacitãþi, creativitatea ºi potenþialul creativ; Subsistemul relaþional valoric ºi de autoreglare- Caracterul Concluzii Analizând multiplele teorii ale personalitãþii, Montmolin, aratã cã ideile care apar cel mai frecvent în cadrul diverselor teorii asupra personalitãþii sunt: ideea de totalitate, personalitatea fiind privitã de majoritatea autorilor ca un ansamblu de trãsãturi, ca un agregat, ca un sistem de procese ºi funcþii psihice; ideea de individualitate, care se referã la caracterul unic, original al personalitãþii, pe baza cãruia putem diferenþia un individ de altul; ideea de concret, în sensul cã o cunoaºtere a personalitãþii ne permite o predicþie cu privire la ceea ce va face în mod concret un individ într-o anumitã situaþie; ideea de unitate, personalitatea presupunând organizare, caracter sistemic; ideea de stabilitate, trãsãturile de personalitate reprezântând constante ale comportamentului. BIBLIOGRAFIE Allport G.W., Structura ºi dezvoltarea personalitãþii, E.D.P.,1991; Freud S., Introducere în psihanalizã, Prelegeri de psihanalizã, Psihopatologia vieþii cotidiene,E.D.P., 1992; Hayes N., Orrell S., Introducere în psihologie, Ed.All, 1997; Holdevici I, Psihologia succesului, Ed. Ceres, Bucureºti, 1993; 5. Zlate M., Eul ºi personalitatea, Ed.aIIa, Ed.Trei, 1999. PAGE PAGE 1 Personalitatea reprezintã un ansamblu sistemic, deosebit de complex al programelor, structurilor profunde, trãsãturilor, precum ºi organizarea lor privind omul concret în ceea ce are el unic, original, relativ stabil. Ü¥hà