Referat Psihoterapii De Familie 3

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Psihoterapii De Familie 3 si de asemenea puteti face Download Referat psihoterapii de familie 3

Citeste fragmente din Referat Psihoterapii De Familie 3

PSIHOTERAPII DE FAMILIE Terapia multiplă de familie Terapia multiplă de familie (sau terapia cu grup de familii) a fost creată în anul 1951 de către doi terapeuţi americani şi foloseşte, ca metodă de bază, analogia. Scopul acestei terapii este de a dezvolta comportamente de sprijin şi rezolvarea de probleme în familiile cu dificultăţi, printr-o experienţă de comunicare în care familiile îşi împărtăşesc problemele, îşi oferă modele şi sugestii şi se susţin reciproc într-o manieră terapeutică. Modificarea interacţiunilor familiale se produce pe baza modelării prin analogie, bazată pe comparaţie, experimentare, corecţie pentru optimizarea propriului comportament, prin raportarea la experienţe similare sau diferite din alte familii. Valenţa terapeutică a grupului s-a descoperit întâmplător, într-o clinică de bolnavi somatici, în America, în anul 1951. Clinica trata diabeticii insulino-dependenţi. Atât bolnavii, cât şi familiile lor erau nemulţumiţi de comportamentul medicilor, care discutau fie doar cu bolnavii, fie doar cu membrii familiei. Atunci psihoterapeuţii clinicii s-au hotărât să facă o şedinţă de 15 minute, în care medicii să discute problemele atât cu bolnavii, cât si cu familiile acestora. Întâlnirea s-a dovedit foarte utilă pentru familii, iar ameliorarea stării bolnavilor a fost semnificativă. De aici s-a tras concluzia că factorul familial este foarte important în evoluţia oricărei boli, chiar şi a celor somatice. Procesul terapeutic Un grup de terapie familial cuprinde circa cinci-şase familii (20-25 persoane), incluzând uneori trei generaţii. Grupul este condus de un terapeut, care este asistat de un coterapeut şi de doi sau mai mulţi observatori antrenaţi, plus un supervizor. În alcătuirea grupului intră obligatoriu şi un cameraman. O şedinţă durează aproximativ 60-75 minute; şedinţele au loc cel puţin o dată pe săptămână, de obicei seara. Necesită o ambianţă specială: o încăpere mare, care să permită mişcarea grupului, cu scaune dispuse în cerc. Sunt necesare minim una-două camere video, prevăzute cu un perete de unică vedere (de obicei, dincolo de el stă supervizorul). Supervizorul, de obicei formatorul echipei de terapeuţi, este cel care ţine în mână întreg procesul terapeutic. El urmăreşte ca scenariile personale ale vieţii terapeutului şi coterapeutului să nu interfereze cu scenariile familiilor. Înregistrarea procesului terapeutic este necesară mai ales pentru observarea comportamentului nonverbal, chiar de către membrii grupului. În urma vizionării materialului filmat, unele corecţii se produc spontan. Se evită structurarea excesivă, respectându-se principiul promovării flexibilităţii relaţiilor, a mişcării. Şedinţele urmează fluxul natural, spontan al discuţiilor. Aceste terapii promovează libertatea şi respectul fiecărui membru al familiei; oamenii se pot mişca liber, îşi pot afirma punctele de vedere proprii, sunt acceptate chiar şi mici nereguli. Familia nu este etichetată ca o familie cu probleme; se merge pe principiul întrajutorării: o familie încearcă să ofere ajutor altor familii, prin această modalitate crescând coeziunea familiei respective. Selectarea unui grup de familii se face pe criteriul neomogenităţii caracteristicilor socio-economice, etnice, religioase, politice şi de vârstă. Astfel, singura problemă comună a membrilor grupului va fi cea legată de planul emoţional şi de comunicare. Accentul terapiei cade pe ceea ce oamenii au in comun. Acesta constituie un factor de facilitare a procesului de schimbare. La început, se fac trei-cinci întâlniri pe lună; treptat, numărul lor tinde să se stabilizeze la două pe lună; terapia durează trei-patru ani. O terapie bine efectuată trebuie să dureze cel puţin un an, schimbarea neputând surveni rapid în familie. Există trei modalităţi de implicare a familiilor în terapie: conştiincios (la toate şedinţele), cu toţi membrii; conştiincios, dar numai cu unii membri; sporadic, mai ales când familia constată efectele pozitive ale discuţiilor. Obiectivele terapiei cu grup de familii Terapeutul se centrează pe: Dezvăluirea semnificaţiilor ascunse ale semnelor de respingere, intoleranţă şi ale expresiilor jignitoare; Scoaterea la iveală şi punerea în valoare a sentimentelor unor participanţi, de care aceştia nu sunt conştienţi: ê Î e acoperite, înăbuşite, reprimate, pentru obţinerea autenticităţii personale; Facilitarea conştientizării prin analogie în subgrupurile şi în raporturile intergeneraţionale. În plus, se mai urmăreşte experienţa frustrării, a deprivării, înţelegerea şi acceptarea ei; de asemenea, experienţa înţelegerii soluţiilor alternative pentru depăşirea diferendelor şi diferenţelor între membrii familiei. Etapele şedinţei terapeutice stabilirea „numitorului comun“ – al subiectului de interes comun, care se desprinde din comunicările iniţiale ale participanţilor (discuţii care durează circa 15-20 minute); în acest timp, se filmează interacţiunile participanţilor. vizionarea materialului înregistrat; participanţii privesc şi discută; terapeutul nu se amestecă în discuţiile lor, nici dacă participanţii o cer. În această etapă, membrii grupului îşi pot înţelege atitudinea, anxietatea, dezgustul faţă de un anumit fenomen şi, mai ales, îşi dau seama cum sunt percepuţi de ceilalţi. Are loc o perturbare a imaginii de sine. terapeutul solicită coterapeutului să facă un rezumat al şedinţei şi sunt invitate şi persoanele care nu s-au exprimat în şedinţă să-şi expună punctul de vedere. De multe ori, chiar aceste persoane expun concluziile şedinţei. În finalul şedinţei, toţi membrii grupului trăiesc un sentiment de decompresie, de uşurare. Problemele sau temele-cheie se reiau în mai multe şedinţe. Etapele procesului terapeutic Derobotizarea, demascarea. În primele câteva şedinţe, participanţii ajung să se perceapă ca fiinţe umane cu reacţii. Se produce o uşurare emoţională. La început, ei conştientizau doar vag faptul că modul lor de comportare atrage reacţii de dezgust, agresivitate, frustrare etc. Când fiecare participant ajunge să-şi exprime emoţiile şi nevoile, aceasta reprezintă un pas important. Copiii au aceleaşi drepturi ca şi părinţii. Comunicarea a integrat experienţa criticismului, a deprivării emoţionale. Rezistenţa la tratament. Unii membri ai grupului îşi dau seama că schimbările îi privesc direct; apar ezitări, reacţii conflictuale. Aşteptările participanţilor la terapie devin foarte mari, chiar nerealiste. Aceştia au înţeles că, dacă îşi exprimă emoţiile, se pot produce schimbări, dar nu acceptă schimbarea în propria persoană. Ei vor persista şi reargumenta în favoarea lor. Se discută mai aprins, se abordează cu adevărat problemele. Familii se ancorează într-un mod de a rezista schimbării, spunând că nu mai au probleme. Creşte coeziunea familiei şi încrederea în posibilitatea de a-şi rezolva singură problemele. Învăţarea prin analogie. Este un proces de conştientizare continuă, care se bazează pe modelarea analogică. Modelarea analogică are loc atunci când nu doar preiei prin imitare anumite achiziţii, dar le şi conştientizezi, abia atunci achiziţia devenind validă. Terapeutul se ocupă de remodelarea acestor comportamente, de rescrierea conduitei comunicaţionale perturbate şi analizarea a ceea ce simte fiecare membru. Este un proces de conştientizare continuă. Terapeutul trebuie să aibă grijă la formularea întrebărilor şi la provocarea clienţilor; stilul său nu trebuie să fie directiv. El trebuie să provoace o realitate subiectivă, internă, să-i dea clientului sentimentul că este acceptat orice ar face, că nu va fi judecat. În final are loc validarea, evaluarea câştigurilor şi implementarea în realitate. Unele familii pleacă, altele vin. O familie care şi-a rezolvat problemele devine disponibilă ca agent corectiv pentru celelalte. Concluzie: procesul terapeutic de familie are trei etape importante: Uşurarea emoţională în legătură cu speranţa de schimbare; Ezitare, rezistenţă la schimbare; Deschidere, autodezvăluire, creşterea încrederii în sine, acceptarea greşelilor, ajutorarea necondiţionată a altor familii aflate în dificultate. Examen scris pe 05 ianuarie, la curs, în două serii; 1-2 întrebări; timp de lucru ½ oră. Info: Bibliografie: Terapii de familie, Iolanda Mitrofan Psihoterapie experienţială, Iolanda Mitrofan, Editura Info Medica, 1997 Cursa cu obstacole a dezvoltării umane, Iolanda Mitrofan et al., Polirom, în curs de apariţie (noiembrie 2003) PAGE PAGE 6 쥁`