Referat Deconspiratia Dreptatii

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Deconspiratia Dreptatii si de asemenea puteti face Download Referat Deconspiratia dreptatii

Citeste fragmente din Referat Deconspiratia Dreptatii

Deconspiratia dreptatii Inca din Antichitate s-a incercat definirea omului din diferite perspective. Una dintre cele mai importante a fost cel al dualismului dintre natura si cultura. Sensurile proprii ale celor doua notiuni par incompatibile si irelevante; in plan metaforic, insa, ele releva cele doua aspecte ale fiintei umane. Latura naturala este considerata a fi zestrea biologica, ansamblul de caracteristici pe care omul le dobandeste prin nastere. Latura culturala, pe de alta parte, este reprezentata de toate atributele pe care omul si le insuseste prin educatie si prin interactiunea cu mediul social. Aceasta analiza a omului prin prisma dualismului natura-cultura vizeaza nu doar omul in sine, personalitatea lui, ci si sistemul de valori in jurul caruia isi construieste existenta. Este cunoscut faptul ca exista valori preluate din mediul social si valori inerente fiintei umane, ce fac parte din zestrea sa biologica. Analog, exista drepturi naturale, garantate oricarei fiinte vii inca de la nastere si drepturi pe care omul le dobandeste in cursul vietii pe baza calitatii de cetatean sau a unor merite deosebite. Ce este dreptatea? Este o nevoie inerenta fiintei umane, o nevoie cu care se naste orice om sau este un set de norme sociale pe care omul le interiorizeaza in urma contactului cu mediul social? In consecinta, este dreptatea de origine naturala sau culturala? Aceasta controversa a aparut inca din Lumea Antica. Intr-una din operele lui Platon apare ideea contradictiei dintre Natura si lege: „ Natura si Legea se contrazic de multe ori.”Aceasta opozitie este pretextul introducerii a doua tipuri de ordini: ceea ce este drept dupa natura si ceea ce este drept dupa lege. Aceasta opozitie intre dreptatea naturala si cea legala apare si la sofistul Antiphon. Acesta sustine ideea ca natura reprezinta o ordine originara deviata de lege. Ceea ce este drept dupa natura ar trebui sa primeze in fata legii care are caracter secundar si adaugat. Abuzand de aceasta idee, se sustinea domnia pura a fortei, suprematia celui mai puternic in detrimentul celui mai slab. Legea aparea astfel ca un artificiu nascocit de cei mai slabi pentru a canaliza superioritatea fizica a celor puternici si pentru a impune o definitie a dreptatii care nu mai este nici fizica, nici naturala. La aceasta idee va adera mai tarziu filozoful german Nietzsche, care va afirma ca „trebuie mereu sa-i aparam pe cei puternici impotriva celor slabi.”Nietzsche nu crede in dreptate absoluta.Indeterminist convins, el sustine ca omul isi construieste singur ideile, valorile, precum si dimensiunile si sensurile acestora. . Asadar, nefiind altceva decat produs al mintii omenesti, el considera fireasca stabilirea parametrilor notiunii de dreptate de catre oamenii puternici. Teoriile democratice sustin insa altceva. Dreptatea este vazuta ca egalitate de sanse, egalitate in statut, precum si in sansa oamenilor de a se apara si de a fi aparati cand le sunt incalcate drepturile fundamentale. In esenta, la nivel social dreptatea este o norma, reglementata prin lege si garantata oricarei persoane, in mod egal. Dar sunt oamenii egali, in realitate? Observam ca atat din punct de vedere fizic , cat si intelectual ori temperamental nu exista doi oameni”egali” in sensul capacitatii ori vocatiei necesare indeplinirii vreunui scop. Este cunoscut faptul ca in „grupurile de egali” de obicei puterea este asumata de indivizii ce poseda autoritate carismatica ori, potrivit lui Nietzsche , „vointa de putere”. Ne putem intreba astfel daca nu exista cu adevarat o vointa de putere, vazuta ca vocatie spre a conduce. Si daca ea exista atunci putem presupune ca ea sta la baza alegerii conducatorilor si in cazul guvernamintelor democratice reprezentative. Deci, evitand eroarea asocierii teoriilor neitzsche-iene cu prncipiile sistemului totalitar nazist , putem , in mod paradoxal , afirma ca ele dau seama de procesele interne ale societatilor democratice .Dreptatea in cazul acesta nu poate fi decat o conventie a posteriori, o norma creeata de om pentru a-i facilita viata in societate, o forma indusa de cultura si nicidecum de natura. Tocmai inegalitatea dintre indivizi, impreuna cu aparitia nevoii delegarii puterii, a dus la crearea conceptului de dreptate, pentru a preveni tirania. Putem considera ca la momentul delegarii puterii intr-o societate indivizii care au renuntat la o parte a suveranitatii lor au stabilit o serie de norme care sa-i protejeze in fata guvernamantului, schimband libertatile lor depline pe libertati ce-si aflau garantia tocmai in puterea guvernamantului. Si deci altfel spus dreptatea procedurala nu este decat un set de reguli stabilite de cei slabi (de cei fara vocatia de a conduce, de majoritate) pentru a se apara de cei puternici(de cei in mana carora isi incredintasera libertatea din necesitate). In afara de aceasta dreptate procedurala, culturala, putem distinge, insa, si o dreptate naturala, pe care o regasim tot prin studiul „grupurilor de egali” . Aceasta mai este prezenta doar in circumstantele si grupurile unde relatiile intre membri nu sunt de natura formala, si unde dreptatea procedurala nu actioneaza. Astfel aici dreptatea coincide cu vointa celor cu vocatie spre a conduce, cu mentiunea ca „dreptatea” lor nu lezeaza interesele comunitatii tocmai datorita acelui „spirit de stapan” pe care il poseda cei cu vointa de putere, spirit ce-i indeamna sa fie atenti la nevoile particulare ale comunitatii si indivizilor si sa le sadisfaca . Pana la urma din inegalitatea si diferentele dintre indivizi putem intelege ca dreptatea obiectiva, procedurala , nu este tocmai potrivita tuturor membrilor societatii, insa este o alternativa preferabila tiraniei, ce se poate instala destul de usor in cazul in care actiunile unui guvernamant nu sunt controlate de domnia unei legi unice si egale pentru toti, aflate deasupra tuturor. In concluzie, dreptatea exista atat ca produs cultural cat si ca dat natural (sub forma de lege a autoritatii), insa buna functioare si dezvoltare a societatii nu poate avea loc decat sub auspiciile domniei legii, a dreptatii procedurale (fie ea si exprimare a moralei celor slabi) , unica in stare sa ofere unui sistem de complexitatea statului modern stabilitatea si prosperitatea necesare. 쥁`