Referat Curs Notiunea De Invatare

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Curs Notiunea De Invatare si de asemenea puteti face Download Referat Curs Notiunea de invatare

Citeste fragmente din Referat Curs Notiunea De Invatare

PSIHOLOGIA ÎNVÃTÃRII TEORIILE ÎNVÃTÃRII Notiunea de învãtare: definire, sensuri. Evenimentele învãtãrii Teorii ale învãtãrii: a) Teorii asociationiste: I.P.Pavlov, E. Thorndike, B.F.Skinner b)Teorii cognitive: J.Piaget, Jerome S.Bruner, D.P.Ausubel sI F.Robinson c) Teoriile actiunii -Teoria operational-dinamicã-P.I.Galperin 1. Notiunea de învãtare: definire, sensuri. Evenimentele învãtãrii Învãtarea îzvorãste din necesitatea legitimã a omului de a se informa iar dezvoltarea psihicã este pregãtitã sI ajutatã de învãtare (vezi mecanismul dezvoltãrii psihice sI forta sa activatoare). În literatura de specialitate se consemneazã pentu notiunea de învãtare douã acceptiuni: una extinsã prin care se încearcã sã se cuprindã toate formele sI modurile de învãtare sI o alta, mai restrânsã care se referã numai la învãtarea scolarã. În prima acceptiune, învãtarea este procesul prin care se achizitioneazã experiente noi, se formeazã capacitãti sI deprinderi ce permit individului sã rezolve situatii problematice, care înainte nu puteau fi solutionate, îl ajutã sã optimizeze relatiile sale cu lumea. Esenta învãtãrii constã în: -asimilarea, achizitionarea, dobândirea, însusirea continutului învãtãrii care este reprezentat de: notiuni, concepte, coduri, relatii, operatii, structuri cognitive, modele afective, atitudini, sisteme de valori, reactii comportamentale, sociale, etc.; -asimilarea unui nou continut care va spori resursele rezolutive ale individului în vederea unei mai bune adaptãri. Sunt rezultate ale învãtãrii numai acele modificãri de comportament care: -au loc în sistemul nervos central; -se pãstreazã sI dupã ce stimulul dispare; -sunt proprii individului sI se bazeazã pe interactiunea maturizãrii organismului cu activitatea de învãtare. Acceptiunea restrânsã a conceptului vizeazã învãtarea de tip scolar care este forma dominantã de activitate pentru procesul instructiv-educativ, acoperã întreaga perioadã a scolaritãtii individului sI urmãreste transformarea cunostintelor, priceperilor, deprinderilor din continuturi cu caracter normativ, în fapt psihologic concret, sau cu alte cuvinte în achizitii ale personalitãtii. Evenimentele învãtãrii Diferitele tipuri de învãtare se desfãsoarã în conditii diferite, dar dincolo de acestea, învãtarea prezintã sI caracteristici comune pentru toate tipurile, acestea primind denumirea de evenimente. Evenimentele care au loc pe parcursul a 4 faze succesive sunt: faza de receptare-evenimentul initial trebuie sã fie o stare de atentie fatã de stimulul care duce la perceperea acestora. Perceperea permite individului sã diferentieze un stimul de altul, sau pãrtile lui de alte pãrti, apoi stimulul trebuie sã fie codificat. Deci faza de receptare cuprinde: starea de atentie, perceperea, sI codificarea. faza de însusire: are loc evenimentul de însusire ca atare prin implicarea mecanismelor actionale ale activitãtii nervos superioare. faza de stocare-schimbarea produsã prin evenimentul însusirii psihice stocatã, pãstratã în memorie. faza de actualizare: cunoaste formele de spontanã, dezorganizatã sI deliberatã atunci când readuce un eveniment special învãtat în raport cu rezolvarea unei probleme. Actualizarea este implicatã în fenomenul de transfer în învãtare atunci când subiectului I se cere sã obtinã o nouã performantã într-un nou context. Deosebit de utilã este reactualizarea deprinderilor intelectuale care vizeazã operatii simbolice privind clasificarea, folosirea de reguli, rezolvarea de probleme. 2. Teoriile învãtãrii a) Teoriile asociationiste sau teoriile stimul-rãspuns I.P.Pavlov a demonstrat cã prin coincidenta repetatã a doi stimuli se produc în scoarta cerebralã legãturi temporare. Experiementele sale s-au fãcut pe câine pe care I-a învãtat sã rãspundã prin salivare la sunetul unui metronom. Procedura de învãtare, conditionare a constat în aparitia de fiecare datã a sunetului metronomului care prin experiment se va transforma în stimul conditionat. Dacã initial rãspunsul salivar a apãrut numai atunci când câinele a vãzut praful de carne a fost declansat apoi doar de sunetul metronomului. Obtinut în aceste conditii, rãspunsul salivar a fost considerat rãspuns conditionat. Teoria lui E.Thorndike aplicatã în educatie sI în problemele sociale este cunoscutã sub denumirea de psihologia legãturilor sau conexionism. Dupã behavioristul THORNDIKE atât la animale cât sI la om, învãtarea se realizeazã prin selectare sI conexiune, cu conditia obtinerii unor satisfactii plãcute. Astfel în 1911 a arãtat cã unele rãspunsuri sunt învãtate nu numai fiindcã sunt asociate cu o conexiune stimul-rãspuns existentã, ci fiindcã sunt motivate în functie de succesul sau insuccesul realizat. Aceasta a fost numitã legea efectului sI a constituit punctul de plecare al cercetãrilor unui alt tip de învãtare numit conditionare operantã sau instrumentalã al cãrei fondator este psihologul B.F. Skinner. B.F.Skinner a creat un nou tip de reflex instumental sau operant sI a acordat un rol deosebit întãririi. Autorul diferentiazã douã tipuri de reflexe conditionate: -reflexe de tip S în care întãrirea este conditionatã de aparitia unui stimul sI; -reflexe de tip R în care apare un rãspuns pentru a determina întãrirea. Litera R este flositã tocmai pentu a atrage atentia asupra termenului întãrire (reinforcement). Orice stimul este un întãritor dacã sporeste probabilitatea ca reactia precedentã sã mai aparã sI în viitor. Conditionarea de tip R a fost denumitã conditionare operantã. b) Teoriile cognitive Teoriile cognitive ale învãtãrii considerã cã aceasta depinde de cuostinte care oferã subiectului material pentru ipoteze, reguli de elaborare a informatiei, norme, reguli de conduitã. J. Piaget sI colaboratorii sãi de la Centrul de epistemologie geneticã de la Geneva au studiat învãtarea structurilor logice la copil . Structurile logice se construiesc de-a lungul stadiilor dezvoltãrii intelectului timp în care subiectul se gãseste implicat în situatii sI activitãti spontane dar sI organizate. J. Piaget considerã cã învãtarea poate accelera sau încetini dezvoltarea intelectualã dar în nici într-un caz învãtarea nu aduce dupã sine dezvoltarea asa cum afirma L.S. Vâgotski, însã linia principalã a dezvoltãrii este determinatã de legile sale proprii: pregãtirea, devenirea, asimilarea sI perfectionarea continuã a operatiilor logice. Pentru a nu fi formalã, superficialã, învãtarea trebuie sã se adapteze la nivelul respectiv de dezvoltare. Jerome S. Bruner subliniazã dependenta dezvoltãrii intelectuale de ambianta culturalã determinatã adicã de ceea ce societatea îi oferã ca mijloace de actiune, de reprezentare imaginativã, de simbolizare sI comunicare. Aceste trei categorii de mijloace: enactivã, iconicã sI simbolicã intervin succesiv în ontogenezã ca modalitãti caracteristice pentru un anumit stadiu al dezvoltãrii. Privind dezvoltarea intelectualã, Jerme Bruner subliniazã cã la fiecare stadiu de dezvoltare copilul are un mod propriu de a privi lumea înconjurãtoare sI de a sI-o explica. Pornind de aici învãtarea trebuie sã se bazeze pe principiul cã orice notiune poate fi prezentatã corect sI folositor copiilor potrivit modului lor de gândire. Pentru David. Ausubel sI Robinson, învãtarea trebuie prezentatã de pe pozitia principalelor forme existente în scoalã sI anume: -învãtarea prin receptare; -învãtarea prin descoperire, -învãtarea constientã -învãtarea mecanicã. Învãtarea notiunilor în scoalã este privitã ca un proces constient sI stadial, expresie a unitãtii logicului cu psihologicul. Însusirea notiunilor trebuie sã se facã de la simplu la complex, urmând etapele: -denumire notionalã, -însusirea notiunii, -formarea sI însusirea de propozitii, -rezolvarea de probleme, -creativitatea. Rezultatul acestui demers este o structurã cognitivã, care odatã constituitã se ordoneazã sub forma unei piramide. Aceasta la bazã va avea elementele particulare, de detaliu sI cu cât ideile vor fi mai generale, cu atât se vor afla mai spre vârf. D.Ausubel sI F. Robinson aratã cã existã 3 stadii calitativ diferite în dezvoltarea cognitivã: -perioada prescolarã (preoperationalã); -scoala elementarã (concret-operationalã); -vârsta adultului (nivelul abstract) Fiecare stadiu este marcat de un mod particular, specific de utilizare a experientei. Modelul învãtare-pãstrare-exercitiu-transfer propus de cei doi autori înfãtiseazã o structurã integratã de evenimente, structurã ce se poate regãsi în procesul instructiv de la cel prescolar pânã la finalul studiilor universitare. c) Teoriile actiunii ale învãtãrii Teoria operational-dinamicã are la bazã cercetãrile piagetiene dezvoltate îndeosebi de P.I.Galperin care sustine cã formarea operatiilor mentale parcurge în special la vârsta scolarã micã urmãtoarele faze: -etapa de orientare; -etapa actiunii reale (actiunea se executã cu ajutorul materialului concret); -etapa verbalizãrii; -etapa interiorizãrii În fiecare etapã se elaboreazã anumiti indicatori pentru fiecare parametru sI astfel se pregãtesc conditiile pentru trecerea la etapa urmãtoare. Orientarea dominantã a acestei teorii este concretizatã în promovarea modelului activ al învãtãrii bazat pe feed-back-uri explicative pentru progresul real dintre orientare sI executie, dintre elementele cognitive, afective sI atitudinale, dintre psihogenezã sI sociogenezã. PAGE 1 Ü¥hà