Referat Etape In Dezvoltarea Comunicarii Umane

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Etape In Dezvoltarea Comunicarii Umane si de asemenea puteti face Download Referat Etape in dezvoltarea comunicarii umane

Citeste fragmente din Referat Etape In Dezvoltarea Comunicarii Umane

Etape în dezoltarea comunicării umane Impresionanta noastră abilitate de astăzi de a transmite mesaje instantaneu, la distanÅ£e uriaÅŸe, ÅŸi înÅ£elesuri similare unor milioane de oameni simultan, ne este atît de familiară tuturor, încît ne vine uÅŸor să privim acest lucru cu nonÅŸalanţă. TotuÅŸi, din perspectiva vieÅ£ii umane, aÅŸa cum există ea din timpurile străvechi, ceea ce facem noi astăzi cînd deschidem ziarul, deschidem radioul, mergem la un film sau privim la telivizor reprezintă o schimbare cu adevărat extraordinară în comportamentul legat de comunicarea umană. ÃŽn pofida cercetărilor neobosite ÅŸi a celor mai mari eforturi analitice ale cercetătorilor care au studiat comunicarea în ultima jumătate de secol, nu suntem siguri ce înseamnă această schimbare, cum ne influenÅ£ează ea din punct de vedere individual sau colectiv, sau cum va modela ea viitorul nostru. Cu alte cuvinte, implicaÅ£iile, influenÅ£ele ÅŸi consecinÅ£ele dezvoltării impetuoase a mass-media sunt, pînă în prezent, incomplet înÅ£elese. TotuÅŸi în prezent este clar că mass-media influenÅ£ează publicul ÅŸi întreaga societate. Ceea ce nu înÅ£elegem pe deplin este cum ÅŸi în ce măsură. Cu alte cuvinte, căutăm să înÅ£elegem cum are loc comunicarea de masă ÅŸi ce consecinÅ£e are ea atît pentru indivizi, cît ÅŸi penru ordinea socială. Una din modalităţile de a aborda o astfel de lucrare este să oferim o perspectivă istorică largă, în cadrul căreea apariÅ£ia rapidă a mass-media curente poate fi înÅ£eleasă ca unul din cele mai radicale progrese ce au avut loc în cadrul abilităţii de a comunica a homo sapiens. După cum vom vedea, anumite schimbări revoluÅ£ionare anterioare referitoare la capacitatea oamenilor de a transmite anumite înÅ£elesuri către alÅ£ii au avut influenÅ£e cu adevărat puternice în dezvoltarea gîndirii, comportamentului ÅŸi culturii. Dacă vom înÅ£elege aceste schimbări ÅŸi consecinÅ£ele lor, vom putea evalua mai uÅŸor un aspect important al mass-media contemporane; deÅŸi au apărut foarte recent, ele sunt deja atît de importante pentru viaÅ£a noastră zilnică, încît ar putea să ajute la modelarea destinului speciei noastre, în viitor. DeÅŸi experienÅ£a anterioară nu este un ghid sigur pentru viitor, merită să privimînapoi pentru a vedea ce s-a întîmplat în anumite perioade, cînd oamenii au devenit capabili să comunice pe căi total diferite. Este potrivit aÅŸadar să începem cu începutul ÅŸi să vedem pe scurt unde ÅŸi cînd a apărut comunicarea umană, cum s-a îmbunătăţit brusc în anumite perioade în cursul îndelungat al dezvoltării preistorice ÅŸi istorice ÅŸi cum au afectat acele schimbări cursul vieÅŸii oamenilor obiÅŸnuiÅ£i. Pe baza fragmentelor de fosile adunate cu multe eforturi de către paleoantropologi timp de mai bine de un secol, s-a constatat că procesul evolutiv care, în cele din urmă a avut ca rezultat oamenii contemporani datează de aproximativ 70 de milioane de ani. AceÅŸtea au identificat o creatură mică, asemănătoare ÅŸobolanului (proconsul), care a trăit pe vremea dinozaurilor, ca fiind strămoÅŸul nostru îndepărtat. Pornind de la acest început nefavorabil, a evoluat ordinul primatelor – mamifere cu mîini ÅŸi picioare flexibile, fiecare avînd cinci degete. TotuÅŸi, au trebuit să treacă milioanede ani înainte ca primele animale asemănătoare maimuÅ£ei să populeze Africa sub-Sahariană, probabilul loc de origine al familiei umane. Diferite forme de primate au evoluat în urmîtoarele epoci. Majoritatea erau mici ÅŸi trăiau în copaci. După ÅŸi mai multe epoci, o anumită specie, de mărimea unei pisici domestice, a început să se adapteze la viaÅ£a pe uscat, precum ÅŸi la cea în păduri. Nu era singura capabilă să se deplaseze pe uscat, dar avea o caracteristică importantă: raportul său corp creier era mai mare decît acela al majorităţii contemporanilor săi. Acest tip de capacitate a creierului, care este în principiu corelată cu abilitatea de învăţare, va fi un factor decisiv în evoluÅ£ia fiinÅ£elor omeneÅŸti. Multe forme de primate antice au supravieÅ£uit un timp, dar în cele din urmă au pierdut bătălia pentru hrană sau teritoriu ÅŸi au dispărut. TotuÅŸi, într-un anumit moment, fiinÅ£ele umane contemporane ÅŸi primatele moderne – ca cimpanzeii ÅŸi gorilele – au avut un strămoÅŸ comun (drypithecus). Animalul nu era mai mare decît un cîine obiÅŸnuit, dar avea mîini, picioare, palme ÅŸi tălpi, asemănătoare cu cele a familiilor de maimuÅ£e, aÅŸa cum le cunoaÅŸtem acum. Au fost găsite unele rămăşiÅ£e în Cheile Olduvai din Africa a unei fiinÅ£e numite australopitecul care a trăit cu aproximativ 5,5 milioane de ani în urmă ÅŸi este acceptat ca fiind prima primară clasificată ca un hominid – deci făcînd parte din famila umană. Termenul „australo” înseamnă „din sud” (cu referire la Africa) ÅŸi nu are nici o legătură cu Australia. Prea puÅ£in se cunoaÅŸte despre modul de viaţă de austrolopitec, dar concomitent cu el au existat o serie de fiinÅ£e proto-umane, care mergeau în poziÅ£ie verticală ÅŸi care au ocupat diferite părÅ£i din Europa, Africa ÅŸi Orientul Apropiat timp de mai multe milioane de ani. Modul lor de comunicare, dacă aveau unul , este total necunoscut. TotuÅŸi, pe măsură ce timpul trecea, capacitatea creierului la aceste fiinÅ£e se mărea. ÃŽn cele din urmă, cam acum două milioane de ani, a apărut unul dintre primii noÅŸtri strămoÅŸi (homo habilis). AceÅŸtea au fost foarte importanÅ£i pentru evoluÅ£ia omului. Ei au început să confecÅ£ioneze unelte, apoi a urmat stăpînirea focului. Aceste inovaÅ£ii timpurii – unelte din piatră necioplită ÅŸi îmblînzirea focului – ar putea reprezenta ca primii paÅŸi timizi în evoluÅ£ia culturii umane. Putem încerca să definim cultura ca fiind transmiterea către generaÅ£iile următoare a soluÅ£iilor pentru rezolvarea unor probleme de viaţă. ConfecÅ£ionarea uneltelor ÅŸi folosirea focului de către strămoÅŸii noÅŸtri primitivi i-a diferenÅ£iat definitiv de celelalte animale ale timpului lor. ÃŽn cele din urmă, civilizaÅ£ia umană se va naÅŸte din această bază elementară. Mai tîrziu a apărut un alt hominid (homo erectus), care folosea topoare cioplite, cu doua muchii ÅŸi alte unelte modelate din piatră ÅŸi apoi chiar din cremene. Aceste fiinÅ£e umane erau aproape de mărimea noastră. Raportul corp-creier crescuse. Volumul creierului lui era de 600 de cm cubi; al nostru este de aproximativ 1500 cm cubi. Cu toate acestea, ei evoluau ÅŸi transmiteau urmaÅŸilor moduri de supravieÅ£uire pe care nici o altă specie nu le stăpînea. Erau vînători ÅŸi culegători foarte iscusiÅ£i. Procesul evolutiv al dezvoltării omenirii a durat 70 milioane de ani. ÃŽn acest timp omul s-a dezvoltat pînă la confecÅ£ionarea hainelor, îmblînzirea animalelor, păstrarea ÅŸi confenÅ£ionarea hranei si altele. O teorie a tranzaÅ£iilor Toate aceste consideraÅ£ii despre evoluÅ£ia omenirii constituie un preludiu la anumite întrebări grave care sunt esenÅ£iale pentru preocupările din acest domeniu. După cum am observat mai sus, scopul nostru general este de a încerca să înÅ£elegem consecinÅ£ele marilor schimbări din cadrul comunicării, care au avut loc recent ca rezultat al inventării ÅŸi răspîndirii mass-media. După cum am afirmat mai sus, o cale de a evalua implicaÅ£iile revoluÅ£iei de astăzi în comunicare este să vedem ce s-a întîmplat mai demult cu omenirea, atunci cînd au avut schimbările la fel de radicale în abilitatea de a transmite înÅ£elesuri. ExperienÅ£a timpurie a speciei umane pe planeta noastră este adesea descrisă de către arheologi ÅŸi alÅ£i învăţaÅ£i în termenii epocilor. De exemplu, în epoca pietrei, veche, mijlocie ÅŸi nouă, sau epoca bronzului ÅŸi cea a fierului. Acestea anume se referă la perioade – unele scurte, iar altele de multe secole – în timpul cărora oamenii antici au confecÅ£ionat unelte din diferite materiale sau au elaborat diferite tehnologii pentru a-ÅŸi rezolva problemele în ceea ce priveÅŸte producerea de alimente sau construirea armelor. Acelea intervale ÅŸi subdiviziunile lor (paleolitic, mezolitic, neolitic etc.), sunt fără îndoială utile în urmărirea dezvoltării tehnologiei ÅŸi al abilităţii de a confecÅ£iona unelte, dar nu reuÅŸesc să se concentreze pe un aspect mult mai important al existenÅ£ei umane – abilitatea de a comunica. O modalitate mult mai semnificativă prin care să studiem dezvoltarea umană este să definim o serie de „epoci” în care strămoÅŸii noÅŸtri, atît primitivi cît ÅŸi moderni, au înregistrat progrese succesive în abilitatea de a schimba, înregistra, recupera ÅŸi disemina informaÅ£ii. La urma urmei, chiar aceste abilităti au permis formelor hominide, care s-au succedat de-a lungul erelor de evoluÅ£ii să gîndească în mod progresiv, să inventeze, să acumuleze ÅŸi să transmită unii altora soluÅ£ii unice ale problemelor de viaţă. Dacă observăm dezvoltarea omenirii din punct de vedere al epocilor de comunicare din ce în ce mai sofisticate, aceasta nu înseamnă că alte chestiuni nu sunt importante. Este util să identificăm epocile pe parcursul carora un anumit tip de oameni sau altul loveau animalele cu pietre sau cremene, sau se loveau unul pe celălalt cu topoare făcute din bronz sau fier. Cu toate acestea, progresele semnificative ÅŸi foarte rapide în ceea ce priveÅŸte civilizaÅ£ia făcute de homo sapiens în timpul ultimilor 40000 de ani au deprins mai mult de măiestria sistemelor de comunicare decît de materialele pe care le foloseau pentru a construi unelte. Dacă nu este uÅŸor să facem deducÅ£ii despre condiÅ£ia culturală umană pornind de la oase vechi ÅŸi artefacte, este cu mult mai dificil să reconstituim modalitatea în care oamenii comunicau ÅŸi ce însemna aceasta pentru modul lor de viaţă.TotuÅŸi stăpînirea sistemelor de comunicare, folosite la stocarea informaÅ£iilor, schimbul ÅŸi transmiterea lor, reprezintă punctele de răscruce în istoria ÅŸi chiar preistoria umană. Abilitatea din ce în ce mai mare de a comunica complect ÅŸi precis a fost cea care a condus la dezvoltarea progresivă a tehnologiei comlexe, la crearea miturilor, legendelor, explicaÅ£iilor, logicii, obiceiurilor ÅŸi a regulilor complexe de comportament care fac posibilă civilizaÅ£ia. ÃŽn acest caz, istoria exisenÅ£ei umane ar trebui explicată mai adecvat, print-o teorie a tranziÅ£iilor – adică în termenii unor etape distinctive în dezvoltarea comunicării umane, fiecare dintre ele avînd consecinÅ£e comune asupra vieÅ£ii sociale individuale ÅŸi colective. ÃŽn ansamblu una din aceste etape a fost probabil Epoca semnelor ÅŸi a semnalelor , care a început cu mult înainte ca strămoÅŸii noÅŸtri primitivi să meargă în poziÅ£ie verticală. La început aceste fiinÅ£e comunicau la fel ca ÅŸi animalele, dar pe măsură ce capacitatea creierului se mărea ÅŸi comportamentul de comunicare era mai bine reprezentat. Pe măsură ce capacitatea de învăţare a evoluat de-a lungul a milioane de ani de dezvoltare preumană, sistemele de comunicare, bazate pe semne ÅŸi semnale au devenit, fără îndoială, din ce în ce mai laborate, convenÅ£ionale ÅŸi într-adevăr mai eficiente. O schimbare radicală s-a produs atunci cînd fiinÅ£ele umane au intrat în Epoca vorbirii ÅŸi a linbajului. Acum aproximativ 35.000 de ani, se folosea limbajul. ImplicaÅ£iile traiului într-o societate în care procesul fundamental de comunicare este vorbirea nu reprezintă un mister pentru noi. ÃŽn prezent, există încă societăţi analfabete ÅŸi care rămîn la tradiÅ£ia orală. Evident, toÅ£i oamenii trăiesc astăzi într-o societate orală, dar cei mai mulÅ£i au depăşit limitele acestei etape adăugînd scrisul, tipăritul ÅŸi mass-media moderne. ÃŽn urmă cu numai 5000 de ani, fiinÅ£ele umane au traversat Epoca scisului. Acest instrument important pentru dezvoltarea capacităţii umane a fost inventat în mod independent în mai multe părÅ£i ale lumii. Chinezii au dezvoltat scrisul în mod independent, dar cea mai timpurie tranziÅ£ie a avut loc între sumerieni ÅŸi egipteni în vechea Semilună Fertilă, acolo unde azi sunt unele părÅ£i din Turcia, Irak, Iran ÅŸi Egipt. Mult mai tîrziu am intrat în Epoca tiparului. Dacă de-a lungul istorie au mai ezistat unele încercări nedesăvîrÅŸite, prima carte a fost scoasă folosind o presă de tipărit cu caractere mobile turnate în metal, cu doar cîteva decenii înaintea faimoasei călătorii a lui Columb. Aproape peste noapte tehnologia s-a răspîndit în toată Europa. De acolo s-a extins în alte părti ale lumii ÅŸi a revoluÅ£ionat modul în care noi ne dezvoltăm ÅŸi ne păstrăm cultura. ÃŽn cele din urnă am intrat în Epoca comunicării de masă. Aceasta a fost o tranziÅ£ie care într-un fel s-a declanÅŸat la începutul secolului al XIX-lea, o dată cu apariÅ£ia ziarelor adresate omului de rînd ÅŸi dispozitivelor electrice, cum ar fi telegraful ÅŸi telefonul. ÃŽn termeni mai realiÅŸti, Epoca mijloacelor comunicării de masă a debutat la începutul secolului XX, o dată cu inventarea ÅŸi adoptarea pe scară largă a filmului radioului ÅŸi televiziunii. Aceste mijloace de comunicare au declanÅŸat marea tranziÅ£ie pe care noi ocontinuăm azi. Dar evoluÅ£ia umană ÅŸi acumularea culturală continuă. Noi am păşit recent, destul de nepregătiÅ£i, în Epoca mijloacelor de comunicare computerizate. Nimeni nu ÅŸtie ce înseamnă această epocă pentru comunicare, dar computerile deja ne transformă în ceea ce poartă numele de „societate a informaÅ£iilor”. Mai mult, computerile ÅŸi tehnologiile aferente remodelează ÅŸi extind mijloacele noastre de comunicare de masă. Fără îndoială, ele vor continua să modifice practic toate procesele de comunicare, în anii ce vor urma. Tebuie să reÅ£inem că această teorie a tranziÅ£iilor este una de acumulare, mai degrabă decît o relatare de perioade distincte, aranjate în serie. Adică strămoÅŸii noÅŸtri primitivi au învăţat să folosească semne ÅŸi semnale de timpuriu, ÅŸi noi le folosim încă pe scară largă. S-au adăugat vorbirea ÅŸi limbajul. Apoi s-a adăugat scrisul, urmat de dipărit ÅŸi de comunicarea de masă. Acum se răspîndeÅŸte folosirea computerului. Astfel, istoria comunicării umane a fost una a combinării complexe a sistemelor de comunicare, mai degrabă decît o trecere de la un sistem la altul. Astfel, un principiu pe care este important să-l înÅ£elegem esta acela că natura proceselor de comunicare din cadrul unei societăţi este legată în mod semnificativ de fiecare aspect al vieÅ£ii zilnice a oamenilor care fac parte din ea. Acest principiu este tot atît de adevărat într-o epocă a televiziunii, precum era în timpurile cînd strămoÅŸii noÅŸtri preistorici vînau maimuÅ£i cu suliÅ£e, la marginea marilor gheÅ£ari. DefiniÅ£ia ÅŸi conceptul de comunicare de masă Teorii ale mass-media Trăim într-un spaÅ£iu în care mass-media suferă schimbări rapide. ÃŽn urmă cu numai cîţiva ani, majoritatea oamenilor nu auziseră de multimedia ÅŸi Internet. Acum nici măcar nu poÅ£i să deschizi ziarul fără să întîlneÅŸti o referire la unul dintre cele două domenii sau chiar la amîndouă. ᔥ둨贀ᘀ䙨爟㔀脈࠶㺁Ī䩃 ä©¡ ä¡­Ð˜ä¡³Ð˜á”¥ë‘¨è´€á˜€í©¨ê™–ã”€è„ˆà ¶ãºÄªä©ƒ ä©¡ 䡭И䡳И  virtuală ofertă noi dimensiuni experienÅ£ei participanÅ£ilor. Pare că ne îndreptăm rapid către un nou spaÅ£iu al comunicării dominat de consumatori activi ÅŸi multimedia. BineînÅ£eles, rămîne de văzut către ce conduc toate aceste schimbări. Vor fi oamenii dispuÅŸi să renunÅ£e la ziarul pe care îl citesc la cafeaua de dimineaţă sau la revistele pe care le răsfoiesc pe canapeaua din sufragerie la sfîrÅŸitul zilei? O posibilitate este că noile media să se dezvolte alături de cele „vechi”, care ar putea astfel să nu dispară. O teorie cunoscută este că noile tehnici de comunicare nu au luat niciodată în întrgime locul celor vechi, dar le-au obligat pe acestea să-ÅŸi asume noi roluri. De exemplu, televiziunea nu a eliminat radioul, dar a dus la realizarea unor noi tipuri de programe, cum ar fi talk show-urile sau programe de muzică specializate. Oricare ar fi forma pe care o ia comunicarea de masă, ea va continua să aibă un rol major în viaÅ£a noastră. Mass-media oferă ochii ÅŸi urechile societăţii. Ele pun la dispoziÅ£ie mijloacelea prin care societatea ia decizii ÅŸi prezintă vocea colectivă prin care societatea ajunge să se cunoască. Mass-media reprezintă o importantă sursă pentru transmiterea valorilor societăţii. Una din schimbările determinate de noile tehnologii o reprezintă însăşi punerea sub semnul întrebării a definiÅ£iei comunicării de masă. Comunicarea de masă este definită prin trei caracteristici: Este direcÅ£ionată către o audienţă mare, eterogenă ÅŸi anonimă. Mesajele sunt transmise public, adesea planificate pentru a atinge majoritatea membrilor audienÅ£ei simultan. Comunicarea tinde să fie sau să opereze într-un sistem bine organizat complex ÅŸi care presupune multe cheltuieli. Dar Internetul, listele de e-mail, dezbaterile de la radio la care ascultătorii pot suna, World Wide Web, televiziunea prin cablu ÅŸi hibrizi de tipul cărÅ£ilor care au incluse CD-uri sau cupoane care oferă posibilitatea de a afla mai multe informaÅ£ii despre un anume domeniu nu pot fi atît de uÅŸor catalogaÅ£i ca părÅ£i ale comunicării de masă. Unele din caracteristicile noilor medii de comunicare sunt următoarele: Amestecarea unor tehnologii de tipul tipăritură ÅŸi radio care erau diferite anterior. Trecerea de la lipsa de medie la o abundenţă a mijloacelor de comunicare. Trecerea de la un conÅ£inut adresat masei către un conÅ£inut realizat pentru grupuri sau indivizi. Trecerea de la media unidirecÅ£ionale la media interactive. Este dificil să prevedem în acest moment forma pe care, eventual, ar putea-o lua noul nostru sistem de comunicare. O posibilitate o constituie autostrăzile informaÅ£iei (Information Superhighway), un sistem care transmite informaÅ£ii, divertisment ÅŸi servicii pentru cumpărături oferite de corporaÅ£ii care se ocupă de comunicare. Un model pentru o variantă întru cîtva diferită este oferit de Internet, un sistem de computre legate la o reÅ£ea, model folosit iniÅ£ial de facultăţi ÅŸi de guvern, care a început să fie folosit în urmă cu 20 ani ca o reÅ£ea pentru Departamentul Apărării ÅŸi pentru comunicarea ÅŸtiinÅ£ifică. Rolul ÅŸi obiectivele teoriei comunicării de masă Teoria este rolul de bază al ÅŸtiinÅ£ei. Teoriile sunt afirmaÅ£ii generale care sumarizează înÅ£elegerea noastră despre felul în care funcÅ£ionează lumea .ÃŽn domeniul comunicării de masă, o mare parte a teoriei a fost în trecut implicită. Oamenii se bazau pe folclor, pe înÅ£elepciunea tradiÅ£ională ÅŸi pe „bunul simţ” cînd se foloseau de ceea ce noi numim acum comunicarea de masă. ÃŽn dezvoltarea unei teorii, deseori încercăm să explicăm ceva ce este dificil de înÅ£eles. Scopul teoriei este de a formula enunÅ£uri sau informaÅ£ii care vor avea oarecare putere explicativă. Obiectivele teoriei comunicării de masă sînt următoarele: De a explica efectele comunicării de masă. Aceste efecte pot fi dorite, ca de exemplu, informarea publicului în timpul alegerilor, sau nedorite, ca creÅŸterea violenÅ£ei în societate. De a explica utilizările pe care oamenii le dau comunicării de masă. ÃŽn multe cazuri este mai folositor să înÅ£elegem utilizările pe care oamenii le dau comunicării de masă decît să analizăm efectele acesteia. Această abordare recunoaÅŸte rolul mai activ al audienÅ£ei. Pentru a pune un accent mai mare pe activitatea audienÅ£ei ÅŸi utilizării comunicării de masă au fost combinaÅ£i cîţiva factori. Unul dintre aceÅŸtea este reprezentat de domeniul psihologiei cognitive ÅŸi al prelucrării informaÅ£iei. Un altul este reprezentat de de schimbările care au loc în tehnologia comunicării, care se îndreaptă către o mai slabă centralizare, o posibilitate de alegere mai variată, o mai mare diversificare a conÅ£inutului ÅŸi o angajare mai activă a ztilizatorului individual în conÅ£inutul comunicării. De a explica procesul de învăţare prin mass- media. O întrebare importantă la care încă nu s-a primit pe deplin răspuns este cum învaţă oamenii din mass-media. De a explica rolul mass- media în formarea valorilor ÅŸi opiniilor oamenilor. Politicienii ÅŸi publicul obiÅŸnuit atribuie adesea comunicării de masă un rol important în formarea opiniilor ÅŸi valorilor indivizilor. Cîteodată ei exagerează ÅŸi se angajează în criticarea anumitor programe sau filme care se bazează în cea mai mare parte pe speculaÅ£ii. Efectele comunicării de masă Chiar ÅŸi cu schimbările care au loc în mass-media, efectele comunicării de masă sunt ăncă o procupare majoră a cercetătorilor ÅŸi teoreticienilor comunică- rii. Aceste efecte au constituit o preocupare majoră în secolul XX. O parte dintre primele filme, inclusiv NaÅŸterea unei naÅ£iuni, au fost aclamate de către public. Acesta s-a întrebat care sunt efectele lor posibile asupra audienÅ£elor. Anii 50, epoca de aur a revistelor umoristice, a fost marcată de îngrijorarea referitoare la efectele corupătoare pe care le au aceste reviste asupra tineretului. Puterea evidentă a propagandei din timpul războiului mondial a generat ÅŸi ea o preocupare asupra efectelor comunicării de masă. Modul de a analiza efectele comunicării de masă a parcurs mai multe faze. Unele din primele evaluări au atribuit comunicării de masă o mare putere de influenÅ£are a audienÅ£ei. Acest tip de conceptualizare a efectelor comunicării de masă este cunoscut ca „teoria glonÅ£ului” sau ca modelul „acului hipodermic”. Acest concept prezintă membrii audienÅ£ei ca fiind izolaÅ£i unii de ceilalÅ£iÅŸi ca fiind Å£inte vulnerabile, uÅŸor de influenÅ£at de mesajele comunicării de masă. Modelele de teorii, ca de exemplu teoria agendei sau teoria cultivării atribuie comunicării de masă aÅŸa-zisele „efecte moderate”. Alte teorii, ca „spirala tăcerii” sugerează existenÅ£a a ceea ce am putea numi „efectele puternice ale comunicării de masă”. Unele dintre efecte, ca de exemplu cunoaÅŸterea unor candidaÅ£i politici din relatările unui ziar sunt probabil intenÅ£ionate. Altele, cum ar fi efectul pe care îl au programele TV în comportamentul agresiv, sunt neintenÅ£ionate. Există ÅŸi un ÅŸir de schimbări în teoriilor comunicării de masă, care sugerează că cercetătorii ar trebui să formuleze această teorie în termeni care nu sunt caracteristici numai unei tehnologii specifice. Crcetătorii în comunicare ar putea dori să-ÅŸi deplaseze o parte din intenÅ£ia acordată efectelor către studierea impactului social al comunicării. Roger (1986) a arătat că ÅŸomajul, diferenÅ£a informaÅ£ională între bogaÅ£i ÅŸi săraci, inegalitatea în utilizarea mass-media, supraîncărcarea cu informaÅ£ii, o progresivă intruziune în viaÅ£a privată, descentralizarea puterii în societate ÅŸi segmentarea publicului mass-media au un impact important în noua comunicare. ImportanÅ£a psihologiei maselor Suntem obiÅŸnuiÅ£i să asociem psihologia cu analiza dramei individuale sau, mai recent, cu descrierea modului în care monada neuro-logica procesează informatia. Prin urmare , a vorbi de o psihologie a maselor pare mai degraba dovada unui abuz de limbaj sau unui reducÅ£ionism regretabil. La aceasta se adaugă faptul că studiile din acest domeniu sunt destul de rare ÅŸi ca par a se înscrie mai degrabă în aria eseurilor decît în acea a stiinÅ£ei. Cu toate acestea tema pe care ne propunem să o abordăm în lucrarea de faţă nu este cîtuÅŸi de puÅ£in marginală. Dimpotrivă, impresia de ansamblu este că S. Moscovici (1985, p. 13) nu exagerează deloc atunci cînd scrie: Afirm fără nici o reÅ£inere că, alături de economia politica, psihologia maselor este una dintre cele doua stiinÅ£e ale omului care au facut istoria. Vreau să spun că ele au marcat in mod concret evenimentele epocii noastre. Această istorie, căreia îi cunoaÅŸtem aspectele de coÅŸmar, nu se afla situată doar în spatele nostru. Este de-ajuns să urmarim actualitatea din care media trăiesc (atunci cînd nu inventează, provocînd chiar ele mari adunări, mari “elanuri”), este de-ajuns să privim în jurul nostru pentru a avea dovada existenÅ£ei maselor. Pentru a ne da seama de miza pe care o reprezintă masele,este de altfel suficient să examinăm diversele propagande care li se adresează ÅŸi încrîncenarea corelativa cu care puterea încercă să le controleze. Numărul, în accepÅ£ia sociologică a noÅ£iunii, nu este o invenÅ£ie modernă; totuÅŸi, modernitatea poate fi definită prin valorizarea generalizată a numarului. Åži atunci, care este rolul psihologiei ? Individul care aparÅ£ine unei mase, oricare ar fi definiÅ£ia acesteia, concretă sau abstractă, nu este transformat într-un automat impersonal : el percepe, doreÅŸte, interpreteză, se emoÅ£ionează îşi păstrează mai mult sau mai puÅ£in identitatea. ÃŽn mod simetric, masa nu este un fel de individ global care percepe, doreÅŸte etc. ÃŽn realitate, despre mulÅ£imi sau adunari nu cunoaÅŸtem decît comportamentul lor. Atunci cînd ne referim la mase, recurgem numai printr-un abuz de limbaj, justificat de comoditate, la vocabularul psihologiei individuale: introspecÅ£ionist in vremurile de demult, psihianalitic cu ani în urma, cognitiv sau conativ in zilele noastre. Åžtim că Le Bon recurgea la o metaforă realistă de acest gen atunci cînd vorbea despre „sufletul mulÅ£imii”, la fel cum alÅ£ii invocau „conÅŸtiinÅ£a colectivă” sau „opinia publică” : statutul operaÅ£ional al acestor expresii se bazează inevitabil pe o agregare. Åži atunci, în ce sens poate exista o psihologie a maselor,dacă nu ca o psihologie a individului din cadrul masei? ÃŽn fond, ni se va spune cu naivitate ÅŸi cu o desăvîrÅŸită ignorare a istoriei, societăţile sunt formate din indivizi. ÃŽn acest caz deci, s-ar părea ca raportarea la persoana ar trebui să inglobeze întreaga experienţă umană. ...grupurile umane sunt caracterizate de o anumită manieră de a gîndi, de a simÅ£i ÅŸi de a trăi, diferită de maniera care îi caracterizează pe membrii lor atunci cînd aceÅŸtia gindesc, simt, ÅŸi traiesc izolat. Or, tot ceea ce afirmăm despre mulÅ£imi, despre adunarile efemere, se aplica, a fortiori, la societăţi, care nu sunt altceva decît mulÅ£imi permanente ÅŸi organizate . (Durkhim, 1938, p.71) Nu există deci nici o îndoiala asupra faptului ca instituÅ£iile transcend reacÅ£iile, calculele sau aspiraÅ£iile individuale : aparatele statului au foarte puÅ£in în comun cu psihologia funcÅ£ionarilor. Iar economia, de exemplu,nu poate fi înÅ£eleasă pornind exclusiv de la analiza conduitelor particulare sau a intenÅ£iilor recunoscute ale autorilor săi. Istoria, fie ea ÅŸi „evenimenÅ£ială”,nu se reduce la interacÅ£iunea unor personalităţi într-un teatru care ar avea drept unică funcÅ£ie susÅ£inerea unui decor. Domeniul specific al psihologiei maselor se situiază intre aceste două noÅ£iuni: între procesele care îşi au sediul în individul aflat într-un context de masă ÅŸi caracterizarea generală a maselor, cosiderată o categorie impersonală. Un asemenea proiect de cunoaÅŸtere constă mai întîi în definirea mase drept obiect fenomenal ÅŸi conceptual în acelaÅŸi timp. „Societatea trebuie studiată prin om, iar omul prin sicietate: cei care doresc să trate ze separat politica ÅŸi morala nu vor înÅ£elege niciodată nimic din nici una”.(Rousseau, Emile, IV). Este necesar deci să revenim asupra distincÅ£iei dintre mulÅ£ime ÅŸi masă. AceÅŸti doi termeni au fost adesea, ÅŸi mai sunt încă, folosiÅ£i în variaÅ£ie liberă. Este adevărat totuÅŸi că dacă ne raportăm la fenomenalitate, cele două noÅ£iuni nu sunt echivalente. MulÅ£imea este un dat perceptiv care se vede ÅŸi se aude; masa nu este neapărat astfel. MulÅ£imea este episodică; masa durează. MulÅ£imea este un eveniment; masa este o matrice de evenimente. Le Bon (1917, p. 144) notează, de exemplu, că o „mulÅ£ime nu este în mod necesar o adunare de oameni. Impresiile împărtăşite de indivizi aflaÅ£i la distanţă unii de alÅ£ii, însă pe care presa ÅŸi telegraful îi reunesc din punct de vedere mintal, pot să le confere acestor indivizi aptidunile unei mulÅ£imi”. Tarde (1989, p. 30) susÅ£ine că publicul „este o mulÅ£ime dispersată, în cadrul căreia influenÅ£a reciprocă a spiritelor a devenit o acÅ£iune la distanţă”. Pe de altă parte, redescoperind la rîndul său mulÅ£imea, Moscovici defineÅŸte masa ca „un ansamblu tranzitoriu de indivizi egali, anonimi ÅŸi asemănători, în sînul căreia ideile ÅŸi emoÅ£iile fiecăruia au tendinÅ£a să fie exprimate spontan”. Deci este vorba de număr ÅŸi comunicare, reunire ÅŸi influenţă. Există un ÅŸir de factori care au provocat permanenÅ£a ÅŸi disponibilitatea maselor. Unul din aceÅŸtea este concentrarea populaÅ£iei. NumeroÅŸi indivizi sînt reuniÅ£i într-un spaÅ£iu restrîns, fapt care îi impinge să interacÅ£ioneze frecvent. Se dezvoltă un sentiment al condiÅ£iei comune; dificultăţile sau tulburările care apar mereu ici ÅŸi colo sînt considerate „probleme de societate”; izolarea trece drept negociere, iar individualismul drept egoism; raportul cu natura devine în esenţă un raport cu societatea. Un al doilea factor sunt progresele tehnice care permit creÅŸterea vitezei transmiterii ÅŸi sporirea numărului destinatarilor. Prin aceasta, mijloacele de comunicare au asigurat ÅŸi asigură permanent construirea ÅŸi consolidarea referinÅ£elor umane. Cel de-al treilea factor este chiar economia de consum, în curs de mondializare. Această economie contribuie în egală măsură la fixarea populaÅ£iilor în acceÅŸi reÅ£ea de valori ÅŸi de obiÅŸnuinÅ£e. Aceste trei condiÅ£ii reunite au transformat masele în însăşi expresia modernităţii. Conceptele corespondente sînt numărul, comunicarea ÅŸi economia. Masa tinde în permanenţă să crească; destinul ei este să absoarbă, asemenea unui bulgăre de zăpadă ce se rostogoleÅŸte pe panta Istoriei, un număr tot mai mare de indivizi. Liberă de orice raport sicial sau formal, neavînd nici o ierarhie, masa tinde să instituie în cadrul său egalitatea absolută; ea urmăreÅŸte „densitatea”, scopul ei fiind să ocupe un volum compact, acoperă distanÅ£ele fizice, separaÅ£iile ÅŸi golurile. Masa impune existenÅ£ei unei direcÅ£ii comune apte să îi mobilizeze pe toÅ£i membrii săi, accentuîndu-le asfel egalitatea funcÅ£ională. Masa se conturează asfel ca o fiinţă care posedă caracteristici proprii. Ea defineÅŸte un cadru pentru psihilogiile individuale ale interacÅ£iunii, la fel cum istoria orientează, înglobează ÅŸi determină destinele personale. PAGE PAGE 1 쥁@