Referat Rousseau2

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Rousseau2 si de asemenea puteti face Download Referat Rousseau2

Citeste fragmente din Referat Rousseau2

ROUSSEAU ŞI PROBLEMA VOINŢEI GENERALE Gândirea politică modernă a atribuit istoriei sarcina de a restitui ceea ce filosofia tradiţională numea adevăr ori căutare a adevărului , un concept de care omul modern este străin. Astfel ,în încercarea de a monopoliza cultura mondială, şcoala politică liberală europeană tinde să îşi uite rădăcinile şi diferitele-i variante, acum dispărute. Una dintre ele este şi contractualismul –sistem ce a propus o reconciliere între democraţia antică şi cea modernă, între om şi stat, între libertate şi autoritate sub forma cetăţii guvernate de voinţa generală. Guvernământul legitim e produsul artificial al unui acord voluntar al unor agenţi morali liberi , adică nu există autoritate politică naturală ,potrivit contractualismului , văzut fie ca ,,doctrină a voinţei şi artificiului”1 ,ca ,,acordul voluntar oferă guvernanţilor putere politică”2, ori în multe alte feluri, a cunoscut anticipări în antichitate şi în medievalism , fiind, de asemenea, resuscitat de uni liberali moderni. Contractualismul îşi împleteşte existenţa cu cea a voluntarismului. Pe fondul ideilor creştine, al Reformei, al problematicii responsabilităţii morale a individului şi al chestiuni opţiuni umane, voluntarismul înlocuieşte idealul antic al ,, statului bun” ,cu cel al ,,statului legitim ”. Cotitura în voluntarizarea gândirii sociale occidentale l-a reprezentat Sfântul Augustin care a preluat noţiunea de ,,bonas volontas ” de la Cicero şi Seneca, transformând-o în concept central al moralei adăugându-i legătura consimţămănt-voinţă3. La William Occam şi Nicolaus Cusanos, legitimitatea autorităţii politice depinde de consimţământul liber al supuşilor. Cea mai avansată formă anterioară lui Rousseau o reprezintă „ Tractus de legipus ac Deo legislatore ” (1621) al lui Francisco Suarez, potrivit căruia voinţa liberă şi consimţământul politic sunt paralele, voinţa reprezentând cauza proximă a statului. Voinţa liberă şi consimţământul politic sunt paralele in concepţia sa, voinţa reprezentând cauza proximă a statului :,,voinţa umană este necesară pentru ca oamenii să se poată uni într-o singură comunitate perfectă ”4. „Prin firea lucrurilor, oameni sunt parţial înzestraţi cu capacităţi de a intui , ori crea, comunităţi perfecte”5- această capacitate fiind reprezentată de voinţă. Comunitatea este rezultatul exclusiv al „actului special de voinţă, ori consimţământului general”6. Epoca de Aur a voluntarismului (1650-1800) începe cu „Levithan-ul”lui Thomas Hobbes şi se termină cu „Elementele metafizice ale justiţiei” al lui Kant. În epoca modernă politicul apare legitimat de consimţământ de aici derivând obligaţia şi autoritatea, ce sunt produse ale libertăţii şi responsabilităţii umane originare. Asocierea civilă este cel mai voluntar act din lume, omul fiind liber şi stăpân pe el. Potrivit lui Hegel „ în statele antichităţii, scopul subiectiv coincidea simplu cu voinţa statului7, pe când „în epoca modernă emitem pretenţia la judecata, voinţa şi conştiinţa personală”8. După 1831 Contractul Social este eclipsat de utilitarism (din care derivă actuala democraţie reprezentativă puternic influenţată de individualismul anglo-saxon ) şi de teoriile istorice despre stat (expresie a marxismului). Noul suflu al ideilor contractualiste a fost dat de John Rawls, pentru care societatea dreaptă reprezintă „o schemă voluntară de cooperare”9. Un alt continuator al lui Rousseau este Michells, care s-a ocupat de problemele elitismului si ale oligarhiei , considerând imanentă formarea unei clase administrative cu tendinţe ereditare ,reprezentată în genere de burghezie .Totuşi el susţine modelul democraţiei lui Rousseau înrudită cu cea a cetăţii antice) ,directe, participative(voinţa generală neputînd fi delegată ,decât excepţional şi cu mandat imperativ)pentru care birocratizarea este un fenomen negativ .Aici pot fi găsite asemănări şi în domeniul educaţiei ,Michells reluând ideea înşelării mulţimii de către grupuri de interese .Voinţa generală e văzută de el ca transcendentă, asemenea harului divin ,idealului ori înţelepciunii paternaliste ,ce coboară asupra oamenilor ,inspirându-i .Toate aceste sisteme de gândire au în comun voinţa generală, contractul social, omul şi statul ,si cea mai desăvârşită îmbinare a acestor idei o regăsim la Rousseau. ,,Omul s-a născut liber”10 ,si aceasta îi e specificitatea şi nobleţea –în liberul său arbitru ,care îl face capabil de moralitate şi virtute ,de la asta porneşte Rousseau ,referindu-se la natura umană, în nuditatea sa şi nu la o anume cronologie. Şi continuă arătându-l „în lanţuri pretutindeni”11 ,aservit nevoilor şi semenilor ,crezându-se „stăpânul celorlalţi ,dar este întotdeauna mai sclav decât aceştia”12 în ciuda iluziei excepţiei .Libertatea specific umană nu se regăseşte în viaţa socială, omul social diferenţiindu-se de cel genetic .Omul e prin definiţie un agent liber şi totuşi ,social ,e un sclav din punct de vedere politic şi moral. La acest punct ,Rousseau afirmă că legitimitatea societăţii nu e dată de forţă ,aceasta fiind logic separată de drept ,deşi coexistă alăturat neputînd fi deduse una din alta analitic .,,Cel mai puternic nu este niciodată îndeajuns de puternic pentru a fi întotdeauna stăpân ,dacă nu-şi transformă forţa în drept şi supunerea în datorie”13 ,şi deci nu e vorba de oprimarea masei de către guvernanţi ci de aservirea tuturor faptului social în sine, sclavie generalizată ce este legitimă .,,Nici un om nu are o autoritate legitimă asupra seamănului ,de vreme ce forţa nu fundamentează dreptul”14 .Afară de convenţie ,act de voinţă al libertăţii tuturor, nu există poruncă justificată .Însă prin convenţie individul încetează a mai fi individ ,dobândind o altă natură –de membru al unui corp .Convenţia nu e validă decât daca libertatea rămâne intactă în noua situaţie caracterizată de unirea ei cu forţa pentru a uni şi conduce forţele existente în lipsa altora noi pentru a rezista în faţa constrângerilor naturale .Pentru a nu contrazice libertatea inalienabilă ,omul nu se va supune decât sieşi ,însă efectiv el e nevoit a se supune altuia .Astfel că corpul politic trebuie să fie neutru şi impersonal cetăţeanul supunându-se voinţei generale ,deci sieşi . Ü ᔀfel că uneşte bunăstarea cu principiul social ,definind voinţa generală .Această idee îşi are originea în gândirea lui Malebranche, ca concept ce tinde spre binele general .Voinţa generală nu trebuie să rănească nici un membru al societăţii .Obiectul ei e mai puţin bunăstarea ori interesul general ,cât existenţa societăţii în sine .Ea e dezinteresată ,şi prin ea omul dobândeşte un corp nou ,acelaşi pentru toţi ,individul dobândind o sensibilitate extinsă asupra societăţii .Aici descoperim diferenţele voinţei generale la Rousseau şi Hegel .La Rousseau ea deschide lumea ,spaţiul dreptului, ea fiind benefică doar dacă nu distruge natura. Starea naturală se consideră bună şi fericită însă mai prejos de fericire şi virtute. Membrii societăţii îşi asigură libertatea morală oferindu-şi un nou corp care nu mai reprezintă un destin îndurat, ci efectul celei mai grave decizii ale voinţei. Starea socială regăseşte principiile stării naturale aşezate pe baze raţionale diferite de spontaneitatea naturală, astfel că umanitatea ca specie morală nu se mai află în opoziţie cu umanitatea ca specie naturală. Omul nu poate fi socializat cu costuri derizorii, precum încearcă societăţile moderne, colecţii de spaţii individuale, în care cetăţeanului îi rămâne partea sa de natură. Asemenea compromis amestecă starea naturală cu cea socială contrar dreptului natural. Aici omul devine bogat şi corupt însă nu cetăţean. Organizarea politică trebuie să înglobeze omul în totalitatea sa dând părţii naturale o altă direcţie şi formă. Dacă sufletele oamenilor nu se întrepătrund şi exprimă împreună orice contact sau obligaţie provoacă constrângere şi nefericire. Trebuie să existe pasiuni comune pentru ca pământul unei naţiuni să reacţioneze la orice eveniment precum un singur corp. Voinţa generală este infailibilă şi se bucură de perfecţiune reprezentând cauza existenţei noii creaturi care este societatea bine întemeiată. Orice societate ce dispune de o oarecare legitimitate conţine cel puţin un ecou al acesteia. E drept că unitatea voinţei presupune existenţa unui duşman al corpului politic ce rezidă în inima fiecărui cetăţean în măsura în care acesta se abandonează interesului privat şi amorului propriu. De aici derivă Teroarea roberspierristă ce conduce la înclinaţia catalogării lui Rousseau drept totalitarist. Pentru cetăţean natura e doar o amintire ce poate fi reînviată într-o societate prost întemeiată ,caracterizată de domnia facţiunilor .Voinţa generală trebuie să triumfe în permanenţă ,cu cât ea e mai puternică ,va constrânge mai puţin ,iar când e atotputernică , nu are ce reprima . Trebuie subliniat că voinţa generală nu poate fi interpretată de nici un cetăţean .Democraţia e un cuvânt fără sens dacă legea nu e deasupra oamenilor .E adevărat ,însă , că voinţa ,raportată la instituţii concrete ,apare drept o ficţiune tautologică . Propietatea apare la Rousseau ca drept fundamental al cetăţenilor ,dar nu social ori moral ,ci politic ,rezultat al pactului social ,prin care individul devine simultan proprietar şi cetăţean .Proprietatea nu e un drept anterior instituţiei politice ci e rezultat din aceasta .Pământul ,banii ,oamenii şi tot ce e cuprins în interiorul statului ,trebuie privite dintr-o dublă perspectivă :ca patrimoniu public ,cat şi privat ,chiar dacă corpul politic nu e decât o fiinţă a raţiunii .Nu-ţi poţi însuşi un teritoriu decât constituind oamenii ce-l populează într-un corp politic ,orice însuşire reprezentând o uzurpare . Fiecare corp politic bine întemeiat care există cu adevărat este traversat de o intenţie dreaptă care-l poartă către binele său, resursa adevărului de o stabilite aproape infailibilă. „Voinţa este infailibilă cu toate că poate fi înşelată ”15. Fiecare naţiune se doreşte pe însăşi şi doar subsumat binele comun, utilitatea socială ori justiţia civilă. Rousseau cel care în ciuda numeroaselor critici afirma: ,,Departe de a distruge toate guvernările ,le-am întemeiat pe toate .” Vede că un adevărat corp politic are o identitate şi este cu atât mai bine întemeiat şi mai durabil cu cat membrii săi şi-o asumă şi se topesc în ea. Voinţa colectivă nu resimte slăbiciunile şi ezitările ce i-ar fi fost caracteristice dacă ar fi fost pur şi simplu o sumă a voinţelor individuale întreţesute superficial. Cauza fiecărui popor îl „organizează într-un mod particular şi îi oferă o legislaţie proprie numai lui”16. Reflecţia politică trebuie să înţeleagă autoritatea întregului asupra părţilor, a sursei faţă de emanaţii : este o meditaţie asupra unităţii. Departe de fi voinţa lipsită de finalitate propusă de Hegel, cu nici un alt efect în afara morţii cele mai plate, voinţa generală este voinţa identităţii, voinţa fiinţei a celei mai individuale a vieţii istorice :naţiunea sau cetatea ,o noţiune pe atât de greu de descris şi caracterizat pe cat e şi creatura pe care o fundamentează. NOTE DE FINAL „ Enciclopedia Blackwell a gândirii politice ”, pp.140 Idem Idem Ibidem, pp.141 Idem Idem Ibidem, pp.142 Idem Idem Rousseau, Jean Jaques - ,,Contractul social”,pp. 321 Ibidem, pp.313 Ibidem, pp.319 Ibidem, pp.354 Ibidem, pp.355 Ibidem, pp.366 Ibidem, pp.345 BIBLIOGRAFIE Hegel, Georg Wilhem Friedrich - ,,Fenomenologia spiritului”, Iri, Bucureşti, 1995, traducere de Virgil Bogdan; Manent, Pierre - ,,Istoria intelectuală a liberalismului”, Humanitas, Bucureşti, 1992, traducere de Mona şi Sorin Antohi, prefaţă de Sorin Antohi; Michels, Robert - ,,Political parties:a sociogonical study of the oligarhical tendencies of modern democracy”, Dover Publications, New York, 1959; Rousseau, Jean Jaques – „Contractul social”, Editura Moldova, Iaşi, 1996, traducere de H. H. Stahl, introducere comentarii, note explicative de J. L. Lecercle, postfaţă de Anton Adămuţ; Rousseau, Jean Jaques - ,,Despre contractul social sau principiile dreptului politic” ,Cartea Romanească , Bucureşti, 1922, studiu introductiv de N Dascovic; „Enciclopedia Blackwell a gândirii poetice”, Humanitas, Bucureşti, 2000, pp.140-142, coordonator David Miller; ,,Jean Jaques Rousseau au present” ,L’Association des amis de Jean Jaques Rousseau, Grenoble, 1978; PAGE PAGE 2 쥁`