Referat Istoria Psihologiei

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Istoria Psihologiei si de asemenea puteti face Download Referat Istoria psihologiei

Citeste fragmente din Referat Istoria Psihologiei

Istoria psihologiei Înainte de a deveni o ştiinţă autonomă, psihologia a făcut parte integrantă din filosofie, activitatea psihică fiind obiect al acesteia. Constituirea psihologiei ca ştiinţă independentă, cu caracter experimental, a fost pregătită, pe de o parte, de filosofia empiristă iar pe de altă parte, de succesele obtinute de ştiinţele naturii - îndeosebi de fizică şi fiziologie, prin utilizarea experimentului ca metodă de cercetare, fapt care a influenţat introducerea experimentului şi în cercetarea fenomenelor psihice. În România psihologia începe să se constituie ca disciplină independentă , cu caracter experimental, la puţin timp după ce ea începe să se dezvolte ca ştiinţă experimentală pe plan mondial. Pionierii psihologiei experimentale din România ( E. Gruber, C. Rădulescu-Motru, F. Ştefănescu-Goangă) îşi fac ucenicia în primul laborator de psihologie experimentală , al lui W. Wundt, înfiinţat în 1879 la Leipzig. Din păcate, Eduard Gruber, fondatorul primului laborator de psihologie experimentală din ţara noastră (la Iaşi,1893), se stinge din viaţă în 1896, la numai 35 de ani, regretat, printre mulţi alţii, şi de Dimitrie Anghel şi Şt. O. Iosif. Ca să devină ştiinţifică, psihologia s-a dezvoltat iniţial ca o ştiinţă naturală , pe modelul biologiei sau fiziologiei, devenind experimentală, apoi şi-a lărgit câmpul de activitate spre cele mai variate aplicaţii, devenind, pe lângă o ştiinţă teoretică, şi o ştiinţă aplicată, chiar o psihotehnică. La noi etapa aceasta n-a fost atinsă plenar decât între cele două războaie mondiale, deci după Unirea din 1918. După primul război mondial, în pofida condiţiilor grele create ca urmare a acestuia şi apoi ale crizei economice prin care a trecut ţara noastră, activitatea ştiinţifică este reluată în cele două universitaţi din Bucureşti şi Iaşi, la care se adaugă noul şi puternicul centru universitar de la Cluj. Psihologia românească cunoaşte acum un avânt deosebit, datorită dezvoltării celor trei centre de cercetare de pe lânga catedrele de psihologie ale celor trei universităţi. La Bucureşti, C. Rădulescu-Motru înfiinţează Laboratorul de psihologie experimentală (la 1906), cu condiţii vitrege de dezvoltare, în timpul războiului, mare parte din aparatura cu care a fost înzestrat fiind distrusă. Imediat după război, C. Rădulescu-Motru intervine în repetate rânduri pentru obţinerea fondurilor necesare pentru refacerea laboratorului; intervenţiile sale se soldează cu promisiuni care nu sunt respectate decât în parte şi cu mare întârziere. Laboratorul nu devine unitate de cercetari ştiinţifice originale, decât după 1929, când au intrat în serviciul lui oameni ca I.M. Nestor, G. Zapan, G. C.Bontilă, C. Georgiade, C. Zahirnic, care au fost întradevăr experimentalişti, adică psihologi de laborator, axaţi predominant pe genul acesta de cercetări. Cartea lui C. Rădulescu-Motru, "Curs de psihologie" (aparută în 1923, ediţia a II-a 1929), este- după mărturisirea autorului- "rezumatul cursului de psihologie" ţinut în anii precedenţi la Universitatea din Bucureşti; cartea îşi propune să fie o carte cu caracter strict ştiinţific, care nu este scrisă "în sprijinul unui sistem filozofic, sau al vreunei concepţii sociale", o carte care vrea "să lase celui ce citeste, libertatea să-şi formeze singur o părere în problemele discutabile", o carte care, chiar atunci când nu dă "răspuns la anumite întrebări", îl pregăteşte pe cititor "să aibă o înţelegere matură pentru a judeca şi primi din altă parte răspunsurile pe care le caută". "Cursul de psihologie" duce mai departe, dezvoltă şi precizează unele idei din "Problemele psihologiei" (carte aparută în 1898), confrutându-le în permanenţă cu ultimele date ale ştiinţei şi completându-le cu altele noi, care nu intraseră în preocupările cărţii."Cursul" conţine capitole ample referitoare la corelaţiile biologice ale fenomenelor psihice, la rolul sistemului nervos în viaţa de relaţie (organism-mediu), la fiziologia sistemului nervos central şi a organelor de simţ, la localizările cerebrale, la chimismul intern dar şi capitole în legătură cu conditionarea socială a psihicului. C. Rădulescu-Motru considera ca psihicul în toată complexitatea sa nu poate fi explicat numai prin noţiuni biologice; în explicarea faptelor de conştiinţă trebuie să ţinem seama în plus de interveţia unei noi serii de condiţionări şi determinări ale mediului social:"psihogeneza îşi are rădăcinile în biogeneză, după ale cărei legi se explică diferenţierea sensibilităţii, iar vârful şi-l are în viaţa sociala, pentru întreţinerea căreia concură toate manifestările conştiinţei individuale". În concepţia lui, personalitatea umană este rezultatul "convergenţei condiţiilor materiale prin care a trecut întregul univers. Ea este produsă de corelaţiunile organice, iar corelaţiunile organice de convergenţa condiţiilor materiale ale mediului extern". În problema metodelor de cercetare, necesare pentru constituirea psihologiei ca ştiinţa care trebuie să descrie, să explice şi să prevadă desfăşurarea fenomenelor psihice, pledează pentru utilizarea concertată a mai multor metode: observaţie internă/externă, metoda experimentală, comparativă, patologică etc. Ideile psihologice promovate în decursul întregii sale activităti didactice şi ştiinţifice, mai ales prin cărţile sale "Probleme de psihologie"-1898, "Curs de psihologie"-1923 şi prin multe dintre studiile şi articolele de psihologie publicate în revistele pe care le-a înfiinţat ("Studii filozofice"- 1897-1919, "Revista de filozofie"- 1923-1943; "Revista de psihologie experimentală şi practică"-1931; "Analele de psihologie"- 1934-1943; "Jurnalul de psihotehnică"- 1937-1941 ( reprezintă una dintre cele mai importante contribuţii la constituirea psihologiei ca ştiinţă experimentală în România. Activitatea lui C. Rădulescu-Motru în domeniul psihologiei a fost precumpănitor pozitivă. Concepând psihologia ca ştiinţă exactă, el a relevat legătura de dependenţă a proceselor psihice de cele fiziologice, a încurajat dezvoltarea cercetărilor experimentale şi a luat în consideraţie acţiunea factorilor sociali asupra vieţii psihice. El a înţeles importanţa cercetărilor experimentale pentru dezvoltarea psihologiei şi le-a sprijinit, organizând un laborator de psihologie în cadrul catedrei sale şi contribuind la pregătirea unora dintre elevii săi în această direcţie. A încurajat şi sprijinit aplicarea psihologiei în diverse domenii de activitate (şcoala, industrie, armată etc.). Aportul lui principal în istoria psihologiei româneşti constă în ocuparea şi organizarea celei dintâi catedre de psihologie specializată din ţara noastră, în formarea unor psihologi de profesie prin mijloace didactice naţionale şi asigurarea unor cadre organizatorice, instituţionale (laborator, bibliotecă, asociaţii, reviste etc.) pentru desfăşurarea unor activităţi permanente şi adâncite. De numele lui C. Rădulescu-Motru se leagă primele eforturi de la noi de a asigura psihologiei condiţiile obiective ale trecerii de la speculaţia filozofică spre ştiinţă, de la compilaţie spre cercetări originale. | de problemele "aplicării psihologiei la viaţa economică şi socială", militînd neobosit pentru organizarea unor servicii de psihologie aplicată într-o serie întreagă de domenii ale vieţii publice: la Calea Ferată, la Poştă şi telegraf, în armată, la Ministerul Justiţiei, la Ministerul Sănătaţii şi Asistenţei Sociale şi Ministerul Muncii. Publică în 1929 "Selecţionarea capacităţilor şi orientarea profesională" iar în 1940 "Măsurarea inteligenţei". Problema aptitudinilor şi a diagnozei acestora l-a preocupat în cel mai înalt grad tocmai datorită implicaţiilor ei practice. În unităţile didactice şi ştiinţifice conduse de el, dar mai ales prin trimiteri sistematice în străinătate, s-au format o serie întreagă de psihologi români: N. Mărgineanu, Al. Roşca, A.Chircev, M. Beniuc, M. Peteanu şi alţii. Institutul de psihologie din Cluj a avut un periodic propriu, "Revista de psihologie", precum şi o colecţie intitulată "Studii şi cercetări psihologice" şi alta "Teste, chestionare, fişe". Fl.Ştefănescu-Goangă şi-a consacrat o mare parte din activitatea sa adaptării şi creării instrumentelor de lucru, a mijloacelor de investigaţie: teste, chestionare, fişe de observaţie necesare pentru cunoaşterea personalităţii, pentru măsurarea aptitudinilor. Deşi elev al lui W. Wundt, el nu s-a situat pe poziţiile filozofice ale acestuia. În cursurile sale el susţinea unitatea fiziologicului şi a psihicului precum şi unitatea dintre organism şi mediu, dar interacţiunea dintre acestea era prezentată cu un accent insuficient pe condiţiile sociale ale existenţei omului. Meritul deosebit al lui Ştefănescu-Goangă este de a se fi dedicat, pe plan ştiinţific, exclusiv psihologiei, pe care o concepea ca pe o ştiinţă de sine stătătoare, de a fi promovat mai ales ramura ei experimentală, care este cea mai sigură şi cea mai capabilă de a duce la rezultate originale şi de a contribui la dezvoltarea psihologiei aplicate în România. Deşi nu a utilizat niciodată metoda experimentală în activitatea sa din perioada 1923-1938, timp în care a fost profesor la Universitatea din Iaşi, Mihai Ralea a adus o contribuţie importantă la constituirea psihologiei ştiinţifice în Romania, în special prin pertinentele analize critice ale unor curente din psihologia vremii (behaviorism, structuralism) şi prin orientarea psihosociologică a unora din lucrările publicate. După ce a obţinut licenţa în filozofie şi litere şi licenţa în drept la Universitatea din Iaşi (1918), Mihai Ralea a plecat pentru desăvîrşirea studiilor în străinatate, la Paris unde a obţinut titlul de doctor în ştiinţe economice şi politice. La revenirea în ţară în anul 1923 este numit conferenţiar de pedagogie socială şi legislaţie şcolară, naţională şi comparată, la Facultatea de filozofie şi litere a Univesitaţii din Iaşi. În 1926 este numit profesor de psihologie la aceeaşi facultate iar în 1938 este transferat la Universitatea din Bucureşti. Dintre studiile publicate la Iaşi mai importante sunt "Formarea ideii de personalitate- studiu de psihologie genetică" (1924), "Problema inconştientului" (1925) "Asupra expresiei sociale a emoţiilor". În concepţia psihologică a lui Mihai Ralea, problema individualitaţii şi a personalităţii ocupa o poziţie centrală. Pornind de la unele idei ale lui Pierre Janet, Mihai Ralea defineşte inconştientul ca o regresiune, "ca o deprimare, o cădere dintr-o fază sufletească superioară şi recentă [conştiinţa], într-o stare primitivă şi veche, cădere datorită oboselii centrilor nervoşi". În studiul "Pragmatism şi psihologie", Mihai Ralea analizează critic psihologia pragmatistă, comportamentistă americană (behaviorismul watsonian) şi psihologia conduitelor a lui P. Janet. În "Ipoteze şi precizări în ştiinţa sufletului"(1926), "Psihologia şi viaţa"(1938), se ocupă cu aplicaţiile practice ale psihologiei în diverse domenii: organizarea ştiinţifică a muncii, orientare şi selecţie profesională, organizarea reclamei comerciale, pedagogie, medicină şi justiţie. “Psihologia- scrie Mihai Ralea în încheierea studiului " Pragmatism şi psihologie"- aduce o contribuţie fecundă la adaptarea cât mai perfectă a omului modern la complexul său mediu”. Această "adaptare" la care se referă, nu are numai un caracter pasiv, ci şi activ. Ideea studierii psihologice a omului total, a omului concret, acţionând în contextul social căruia îi aparţine, ideea dublei determinări, biologice şi sociale, a personalităţii, ideea condiţionării sociale a psihicului uman, a proceselor psihice superioare şi a rolului activ al individului în societate sunt câteva din contextele activităţii psihologice a lui Mihai Ralea, activitate care a constituit o contribuţie deosebit de importantă în procesul de scientifizare a psihologie româneşti. Alături de preocupările de psihologie socială, un loc la fel de important însă, în opera lui Mihai Ralea, îl ocupă preocupările de psihologia artei. În România, psihologia artei are vechi tradiţii. Preocupări sporadice pentru unele probleme de psihologia artei găsim în opera filozofică a lui Vasile Conta, ca şi în studiile de estetică şi critică literară a lui Titu Maiorescu şi C. Dobrogeanu-Gherea. În perioada dintre cele două războaie, o contribuţie dintre cele mai importante o va aduce însă, în domeniu, Mihai Ralea. Psiholog, sociolog, estetician şi critic literar, Mihai Ralea ocupă în istoria acestor preocupări una dintre poziţiile cele mai interesante, el abordând atât problemele psihologie creaţiei cât şi pe cele ale receptării operei de artă. El pledează pentru o explicare ştiinţifică a procesului de creaţie, a unor fenomene mai misterioase în aparenţă ca de pildă cele cunoscute sub numele de inspiraţie. A contribuit la crearea Institutului de psihologie al Academiei, a "Revistei de psihologie", la înfiinţarea Asociaţiei psihologilor din România, la afirmarea psihologiei româneşti pe plan internaţional. Între cele două războaie se dezvoltă simţitor activitatea şi în laboratoarele de psihologie aplicată înfiinţate pe lângă diferite instituţii, laboratoare conduse de reputaţi psihologi: conf. dr. P.Tomescu, dr.V.Atanasiu, C.Rădulescu-Motru, Vl. Ghidionescu, G.G. Antonescu, G.Zapan, G. Bontilă, I.M. Nestor, şi alţii. Lucrările de psihologie al căror număr creşte simţitor în special în deceniul al patrulea, vor fi cu precădere lucrări de psihologie aplicată .Nu vor fi neglijate însa nici problemele teoretice fundamentale. Vor apărea lucrări care pun ipoteze, emit teze şi se străduiesc să generalizeze şi să sistematizeze rezultatele obţinute în ţara noastra şi în alte ţări, sub forma unor studii mai vaste sau a unor lucrări cu caracter monografic. Dintre acestea amintim lucrări de informare asupra dezvoltării psihologice contemporane semnate de L.Rusu, L.Bologa, N.Mărgineanu, Al.Roşca, D. Todoranu, I.M. Nestor, A. Manoil, C.Georgiade, V.Pavelcu, M.Peteanu. În aceasta perioadă este realizată prima scară românească de inteligenţă (Fl. Ştefănescu-Goangă "Măsurarea inteligenţei"-1940) şi sunt publicate lucrări privind : alcătuirea şi utilizarea testelor (G. Bonţilă-1935, G. Bonţilă, A. Chiappella, G .Zapan- 1939); măsurarea temperamentului şi caracterului (M. Peteanu, N. Mărgineanu, D. Todoranu); folosirea metodei evaluării (N. Pârvu) şi autoevaluării (Al. Roşca); studiul emotivităţii (G. Marinescu, L. Copelman). Opera interesantă a lui C.Rădulescu-Motru şi Fl. Ştefănescu-Goangă, sinteză originală a diferitelor orientări din psihologia contemporană, a fost continuată, dezvoltată şi diversificată de elevii lor. Psihologii români au realizat în operele lor sinteze originale ale diverselor orientări din psihologia modernă. O serie de idei psihologice au fost formulate concomitent şi uneori chiar înainte de a fi fost formulate în alte ţări cu mai vechi tradiţii culturale. O bună parte din aceste idei îşi păstrează interesul şi astăzi. Valorificarea critică a activitătii psihologice desfăşurate în această perioadă, activitate care are multe aspecte pozitive, valoroase în general nu numai din punct de vedere istoric, utilizarea experienţei acumulate, în special în anii 30-40, se impune cu necesitate, căci din experienţa trecutului, cu umbrele şi luminile lui, putem deopotrivă să învăţăm. Bibliografie 1. Bejat, M., Geneza psihologiei ca ştiintă experimentală în România, Editura didactică şi pedagogică , 1972. 2.Ralea, M., Botez, C.,Istoria psihologiei, Editura Academiei ,Bucureşti, 1958 3.Roşca, Al.,Bejat, M., Istoria ştiinţelor în România.Psihologia, Editura Academiei, Bucureşti, 1976. 4.Roşca, Al.(coordonator), Psihologie generală, ediţia a II-a, Editura didactică şi pedagogică, 1976. 쥁@