Referat Influenta Factorilor Socio-culturali Asupra Memoriei Si Gandirii

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Influenta Factorilor Socio-culturali Asupra Memoriei Si Gandirii si de asemenea puteti face Download Referat Influenta factorilor socio-culturali asupra memoriei si gandirii

Citeste fragmente din Referat Influenta Factorilor Socio-culturali Asupra Memoriei Si Gandirii

Influenta factorilor socioculturali asupra perceptiei, memoriei si gandirii Influenta factorilor socioculturali asupra perceptiei Din perspectiva lui Zlate, percepţia este definita ca reflectare subiectiva nemijlocita, în forma de imagine a obiectelor şi fenomenelor externe, ce actioneaza în momentul dat, asupra noastră, prin ansamblul insusirilor şi componentelor lor. Din aceasta definiţie a percepţiei, se observa deosebirea ei de senzaţie, definită ca reflectare de tip secvenţial- unidimensional, a unor însuşiri singulare ale obiectului. Se subliniază de asemenea de asemenea, prezenta şi acţiunea directa a stimulului complex asupra analizatorilor. Reflectând obiectul în unitatea insusirilor sale componente, percepţia constituie un nivel calitativ superior de realizare a cunoaşterii senzoriale, care permite nu numai simple discriminări, ci şi operaţii mai complexe de identificare şi clasificare. P. Golu in ,,Fundamentele psihologiei sociale” analizeaza faptele de cercetare care atesta pezenta persoanei in perceptie, faptul ca diferite componente ale comportamentelor perceptive suporta influenta experientei trecute a individului, a apartenentei la grup si la normele socioculturale. I. Autorul se refera in primul rand la date etnologice. I.1. In cercetarile lui Malinovski (1927) se gaseste un exemplu interesant de modelare a experientei vizuale prin factori culturali. a) La populatia Trobiandais, notiunea de asemanare dintre parinti si copii si dintre copiii acelorasi parinti este strict regizata de normele sociale, fapt care, intr-o anumita masura, poate merge chiar impotriva marturiei simturilor. De pilda, asemanarea cu tatal este considerata ca naturala si convenabila; existenta ei este intotdeauna pp. si afirmata. A insinua ca este o asemanare intre copil si mama ar fi o grava injurie. b) In al doilea rand s-a convenit ca fratii nu seamana intre ei. Aceasta actioneaza ca o dogma: chiar daca fiecare seamana cu tatal lor, fiecare va nega ca exista vreo asemanare intre ei doi. A proceda altfel ar insemna o infractiune la adresa moravurilor. Credinta membrilor acestei colectivitati in asemanarea copiilor cu tatal pare cu atat mai surprinzatoare cu cat ei ignora rolul tatalui in procesul procreerii, atribuindu-i o functie pur mecanica. O problema care se pune este aceea de a sti daca perceptia individuala a fost realmente afectata in acest caz, adica daca indivizii populatiei mentionate vad real neasemanarea dintre cei doi frati, care pentru noi par ca asemanatori. Se pare ca ei nu remarca semanarea pentru ca nu vor s-o faca su pentru ca nu asteapta sa gaseasca vreo asemanare. I.2. Datele lui J.F. Lips (1937) ilustreaza, de asemenea influenta reglatoare a normei sociale asupra perceptiei individuale. Un pictor englez, care voiaja prin Noua Zeelanda, a executat portretului unui numar de indigeni, inclusiv portretului unui sef batran, a carei fata era acoperita de un tatuaj in spirala, caracteristic pentru cei de rangul sau. Aratand tabloul modelului sau are o mare surpriza. Batranul refuza tabloul spunand: ,,acesta nu este ceea ce sunt eu”. Rugat sa-si faca propriul potret acesta a redat doar tatuajul care exprima raporturile sale cu tribul, spunand: ,,Iata ce sunt eu!”. Lips isi explica aceasta prin faptul ca, la tribul cercetat, nu notiunea de individ, ci cea de comunitate era suprema. II. Interesante sunt si variatiile, de la un grup la altul, ale perceperii culorilor si diferitelor tonuri cromatice, variatii care se produc adesea sub influenta terminologiei privind culorile. II.1. Potrivit datelor lui Wallis (1926), incapacitatea aparenta a membrilor unor grupuri de a recunoaste anumite culori, ca si tendinta lor de a combina culori au o origine lingvistica. Astfel, tribul Ashantis nu au denumiri distincte decat pentru negru, rosu si alb. Termenul de ,,negru” este utilizat, deopotriva pentru toate culorile intunecate: bleu, purpuriu, brun, in timp ce ,,rosu” serveste pentru roz, oranj, galben. La aceiasi concluzie ajunge si Margaret Mead care, potrivit constatarilor ei asupra indigenilor din Noua Guinee, arata ca, la acestia, clasificarea culorilor este atat de diferita incat ei vad galbenul, olivul, bleul verde si bleul lavanda ca varietati ale aceleiasi culori. II.2. Observatiile lui Seligman (1901) in Noua Guinee arata ca, practic, localnicii nu confunda totusi culorile. El a dat unor subiecti sarcina sa sorteze fire de lana de culori diferite, el a constatat ca ei nu au pus intotdeauna laolalta firele a caror culoare se subsuma aceluiasi nume. Ceea ce nu depinde direct de particularitaile anatomo-fiziologice ale organului vizual este sistemul de culori prin care este conceptualizata lumera vizuala. Acesta este instrumentul cultural. III. Observatii asemanatoare s-au facut in legatura cu fenomenele auditive. Imbinarea sunetelor potrivit anumitor intervale poate sa para consonanta pentru unele comunitati si disonanta pentru alte comunitati. IV. Variatiile de la o cultura la alta s-au constatat si la nivelul mirosului si al gustului. Membrii unei populatii unui trib din Africa au fost impresionati foarte neplacut de mirosul autentic al unei vechi branze din Olanda si au facut sa circule ,,zvonul” ca albii consuma murdariile cele mai dezgustatoare. Mirosurile de apa de colonie sau de sapun parfurmat, de asemenea, le repugna. V. In ceea ce priveste perceptia timpului, se stie ca exista o serie de ritmuri organice interne – genrate de intervalele la care s ne sunt satisfacute trebuintele biologice fundamentale – care ne furnizeaza informatii cu privire la scurgerea timpului. Importanti pentru perceptia timpului sunt si factorii sociali. Timpul variaza de la o cultura la alta. Unitatile lui sunt determinate de ritmul vietii colective si ele se diferentiaza calitativ si cantitativ dupa credintele si obiceiurile comune grupurilor sociale. Cercetarile experimentale efectuate cu privire la influenta cadrelor sociale asupra perceptiei (M. Sherif – cercetare asupra importantei ,,cadrelor de referinta” in perceptia vizuala; G. Razran – efectul stereotipiilor in perceptia vizuala; Asch - ,,perceptiei” trasaturilor de caracter) alaturi de datele etnologice arata ca structurile perceptive, desi inseparabile de natura organelor de simt si de sistemul nervos, sunt dobandite totusi in cursul experientei noastre personale si sociale. Ele se supun legilor invatarii si educatiei, care le comunica o motivatie sau alta, facandu-le sa se organizeze si sa functioneze selectiv in raport cu diferitii stimuli in mediu. Influenta factorilor socioculturali asupra memoriei Memoria este una din functiile psihice centrale ale persoanei, ea realizand sinteza dintre trecut si prezentsi furnizand persoanei constiinta unitatii si a continuitatii trairilor sale psihice. Definitii Conceptul de memorie se refera la relatiile functionale existente intre doua grupe de conduite observabile separate printr-un interval de durata variabila, primele conduite apartinind fazei de achizitie, iar celelalte fazei de actualizare. Memoria cuprinde mecanismele prin care o achizitie oarecare ramine disponibila, putind fi reamintita si utilizata. Memoria este capacitatea unui sistem de tratare natural sau artificial de a encoda informatia extrasa din experienta sa mediul, de a o stoca intr-o forma apropiata si apoi de a o recupera si utiliza in actiunile pe care le efectueaza. Dupa P. Golu, memoria consta in reflectarea realitatii sub forma intiparirii, fixarii, recunoasterii experientei anterioare, fie aceasta de natura cognitiva, motrica, voluntara sau afectiva. Ea comporta, in principal, 3 faze: achizitie, retinere, reactivare. Una din cele mai importante caracteristici ale memoriei – care ilustreaza prezenta cadrelor sociale in procesele ei – este selectivitatea. Nu exista o suprapunere mecanica intre trecutul persoanei si memorarea trecutului si nu pur si simplu de a-l repeta. El memoreaza mai repede, pastreaza mai trainic, reproduce mai fidel, uita mai greu, tot ceea ce prezinta pentru el o anumita semnificatie, iar aceasta izvoraste din legatura memoriei cu trebuintele, inclinatiile, sentimentele si atitudinile omului. Trebuintele si interesele dau un sens situatiei in care se produce memorarea. Memorarea este o functie simbolica in sensul ca, asa cum spunea Maurice Holbwachs, posibilitatea de a ne aminti depinde de posibilitatea de a avea idei generale, de a gandi amintirile. Or tocmai societatea este aceea care pune la dispozitie persoanei instrumentul necesar simbolizarii – limba. In memorie, semnificatia nu are numai o functie tehnic-intelectuala, de grupare si organizare intr-un tot semnificativ, inteligibil, a datelor perceptive, ci ne da greutatea situatiei, valorifica. Cum se realizeaza aceasta? Reconstituirea trecutului implica localizarea si ordonarea experientei nterioare in timp. La aceasta ajuta o serie de ,,amintiri privilegiate”, ,,amintiri – repere”, care dispun de o mai buna fixare in timp. Dar aceste repere personale sunt legate de imprejurari sociale: ele sunt sociale inainte de a fi personale, pentru ca reflecta anumite cadre-date, anumite ritualuri si traditii sociale. Memoria individuala se sprijina pe memoria colectiva a grupurilor sociale. Un asemenea grup social, cu o importanta influenta asupra memoriei indivizilor, este familia. I. P. Golu prezinta, o serie de date etnologice si experimentale, care pun in evidenta fenomenul modelarii memoriei prin normele sociale. I.1. Intr-o cercetare intreprinsa asupra a 2 grupuri de scolari din Africa, apartinand, la 2 triburi diferite (Nadel), li se da subiectilor aceeasi sarcina: sa repete din memorie, o povestire care le-a fost citita si sa descrie, dupa memorie, continutul unei imagini care le fusese aratata. Se constata diferente mari intre cele 2 grupuri: - primii raspund intr-o maniera fragmentara, fara preocupari de integrare si organizare; - ceilalti subliniaza sensul general aceea ce au vazut si raportul dintre parti. Autorul consemneaza analogia dintre aceste rezultate si diferitele aspecte ale culturii celor 2 triburi: la primul grup, zeitatile si spiritele se prezinta ca un conglomerat de parti, ale caror raporturi mutuale nu sunt niciodata clar definite si ale caror functiuni sunt relativ independente unele de altele; la celalalt grup, zeitatile se prezinta ca un tot structurat, cu o ordine ierarhica neta si cu o diviziune a puterii si raspunderii. Asemenea cercetari au fost efectuate si de Bartlett si Zilling. Allport si Postman au efectuat cercetari asupra zvonului. ,,Zvonul este o afirmatie generala, care se prezinta ca adevarata fara sa aiba date concrete care sa permita verificarea exactitatii sale”. Autorii pornesc de la ipoteza ca, in interiorul unui grup, propagarea zvonului privind un subiect determinat este in raport direct cu natura ambigua si cu importanta acestui subiect pentru fiecare din membrii gupului. Metoda de cercetare consta in urmatoarele: se proiecta pe ecran o imagine reprezentand o scena mai mult sau mai putin dramatica, bogata in detalii. Un numar de sb. care nu au vazut imaginea asteapta intr-o camera vecina. Este introdus primul sb., care este asezat de o asa maniera incat sa nu poata vedea ecranul. Cercetatorul ii descrie imaginea, dandu-i un anumit numar de detalii. Este introdus un al doilea sb., caruia primul ii relateaza tot ceea ce stie despre imagine. In continuare, se procedeaza la fel cu un lant de 6-7 sb., fiecare dintre ei ascultand povestirea celui care il precede si relatand-o celui care urmeaza. In camera experiementala este prezent un public in masura sa observe deteriorarea mesajului comparand versiunile date de subiecti cu stimulul-imagine, care ramane pe ecran de inceput pana la sfarsit. Rezultatele arata ca informatia sufera o distorsiune complexa, remarcandu-se 3 tendinte mai importante: reductia – pe masura ce circula, un ,,zvon” tinde sa devima mai scurt, mai usor de inteles si de povestit. Versiunile succesive contin din ce in ce mai putine detalii. In cursul a 5-6 transmisii, curba arata ca sunt eliminate 70% din 100 de detalii. Comparand aceasta curba cu aceea a lui Ebbinghaus privind dinamica retentiei individuale, se constata ca memoria sociala efectueaza in cateva minute o reductie ecivalenta cu cea executata de memoria individuala in cateva saptamani. Reductia nu merge pana la disparitia totala a mesajului. Efectele ei se produc dupa urmatoarele legi: cu cat o povestire este mai scurta si mai concisa, cu atat are mai mult sansa de a fi reprodusa fidel; cand sb. are de ales intre mai putine detalii, riscul distorsiunii ulterioare este redus; povestirea retransmisa devine atat de simpla incat memoria mecanica este suficienta pentru a o retine accentuarea – dintr-un context mai larg sunt concepute,retinute si reproduse selectiv un numar limitat de detalii. In jurul detaliului accentuat se organizeaza intreaga povestire. Dimensiunile mari se impun si se retin. Sunt accentuate, de asemenea, simbolurile familiare. asimilarea – forta de atractie, in directia subsumarii, exercitate asupra unui mesaj de habitudinile, interesele celui caruia i se adeseaza. Se desprind mai multe tipuri de asimilare: asimilarea la tema principala asimilarea prin condensare asimilarea prin anticipare asimilarea la stereotipuri verbale preexistente asimilarea subsumata motivatiei personale Reductia, accentuarea, asimilarea sunt procese interdependente. Ele actioneaza simultan si exprima un fenomen de subiectivizare, avand ca rezultat autismul si deformarea caracteristica zvonului. Procesul de structurare subiectiva se declanseaza de indata ce situatia ambigua a fost perceputa, dar efectele sale devin mai importante cand intervine memoria. Mesajul are cu atat mai mult sansa sa se transforme, cu cat in transmisie este implicat un numar mai mare de persoane. In procesul memorarii, ceea ce era obiectiv devine subiectiv, ceea ce era exterior devine interior. Nucleul de informatie primit de individ este integrat dinamismului vietii sale mentale, astfel incat transmiterea unui mesaj este adesea – un mecanism de proiectie. Influenta factorilor socioculturali asupra gandirii : „ gândirea este un sistem ordonat de operaţii de prelucrare, interpretare şi valorificare a informaţiilor, bazat pe principiile abstractizării, generalizării şi anticipării şi subordonat sarcinii alegerii alternativei optime din mulţimea celor iniţial posibile”. P. Golu considera gandirea reprezinta reflectarea mijlocita si generalizata a insusirilor si raporturilor esentiale, necesare si cauzale ale obiectelor si fenomenelor din realitate. Aceasta definitie nu epuizeaza insa nici pe departe complexitatea procesului gandirii. Gandirea este, dupa cum afirma Jean Stoetzel, si o mentalitate, un mod de a reactiona al persoanei, o trasatura a acesteia. & la maniere de a gandi foarte diferite, orientandu-I spre clasificari si conceptualizari distincte. Prin intermediul limbii, comportamentele noastre inteligente se desfasoara in contexte culturale concrete. Din acest punct de vedere, se poate spune ca nu exista rationamente valabile intr-un mod neconditionat si ca logica gandirii, pe langa coordonatele ei universale, are si un caracter situativ, functional, variabil in functie de trecerea individului de la un grup la altul, de la o activitate la alta. In toate aceste cazuri noi ne ajustam la conditii diferite de comunicabilitate si logica. Exemple concludente cu privire la conditionarea parametrilor gandirii de catre factorii socioculturali ne ofera datele etnologice rezultate din cercetarea vietii si gandirii asa-numitelor societati primitive. Un astfel de exemplu este totemismul. La baza acestui sistem de gandire si de atitudini se afla o logica practico-teoretica, o ,,sociologica”, ale carei componente au o valoare formala si, care constituie o modalitate de asigurare a convertibilitatii ideale a diferitelor nivele ale realitatii sociale. PAGE 1 PAGE 1 쥁@