Referat Stresul - Mecanisme Fiziologice Si Psihologice2

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Stresul - Mecanisme Fiziologice Si Psihologice2 si de asemenea puteti face Download Referat stresul - mecanisme fiziologice si psihologice2

Citeste fragmente din Referat Stresul - Mecanisme Fiziologice Si Psihologice2

STRESUL – MECANISME FIZIOLOGICE ŞI PSIHOLOGICE; STUDIU DE CAZ ÎN MEDIU ORGANIZAŢIONAL EDITURA INSTITUTUL DE ECOLOGIE SOCIALĂ ŞI PROTECŢIE UMANĂ - FOCUS - CAPITOLUL II STRESUL ORGANIZAŢIONAL Factori psihosociali ai stresului organizaţional I nteresul faţă de starea individului la locul de muncă şi relaţia cu performanţele sale profesionale au generat o serie de cercetări în domeniul psihologiei sociale industiale. Din această categorie fac parte şi cercetările efectuate în SUA de către Kahn şi colaboratorii săi.14 Aceştia au putut constata, în urma cercetărilor efectuate, că 5 persoane din 6 se simt supuse unor tensiuni la locul de muncă, tensiuni ce sunt suficient de intense pentru a fi resimţite negativ atât de cei în cauză, cât şi de organizaţie. De asemenea, s-a putut constata faptul că 88% dintre subiecţii cercetării reclamă presiunile exercitate descendent (de către conducere), iar restul de 12% au acuzat presiunile exercitate de subalterni. Ipoteza de la care au pornit în efectuarea studiului Kahn şi colaboratorii săi, ipoteză confirmată de altfel ulterior de numeroase cercetări, a fost aceea că în cadrul organizaţiilor se poate vorbi de un stres specific, stresul organizaţional. Stresul organizaţional poate fi definit ca fiind: “Răspunsuri fizice şi emoţionale, vătămătoare, ce apar atunci când solicitările locului de muncă nu corespund capacităţilor, resurselor, trebuinţelor persoanei, putând conduce la deteriorarea sau chiar vătămarea stării de sănătate.”15 “O reacţie emoţională, cognitivă, comportamentală şi fiziologică la aspectele agresive şi nocive ale specificului muncii, mediului de muncă şi a climatului organizaţional; este o stare caracterizată de nivele ridicate de distres şi adesea prin sentimentul de neputinţă în soluţionarea sarcinilor.”16 “Stresul reprezintă reacţia individului expus la o presiune excesivă sau la alte tipuri de solicitări ale mediului său.”17 Organizaţia trebuie privită ca un sistem deschis, dinamic, ce se caracterizează printr-un proces continuu de intrare, transformare şi ieşire. Intrările sunt concretizate prin: resursele umane, materiale, energetice şi financiare cu ajutorul cărora organizaţia furnizează produse sau servicii care influenţează comportamentul membrilor săi, ce duc la bun sfârşit sarcinile specifice ale societăţii. Cu alte cuvinte, organizaţiile implică oameni, iar în final depind de efortul oamenilor. Esenţa fiecărei organizaţii o reprezintă efortul resurselor umane, iar eficienţa şi eficacitatea acesteia sunt influenţate, în mare măsură, de comportamentul membrilor organizaţiei. Organizaţiile sunt implicate în viaţa noastră de zi cu zi, reprezentând locul în care consumăm cea mai mare parte a timpului. Comportamentul fiecărui membru al organizaţiei este influenţat de o serie de factori, cum ar fi: tipul organizaţiei din care face parte şi normele sale generale; relaţiile sale cu ceilalţi membrii ai colectivului, relaţii ce pot fi formale sau informale; relaţiile sale cu alte persoane din afara organizaţiei (familie, prieteni). Comportamentul fiecărui membru al organizaţiei este influenţat de comportamentul colegilor săi de muncă, dar totodată comportamentul acestei persoane poate influenţa, la rândul său, conduita celorlalţi colegi. Organizaţia se menţine, funcţionează şi se dezvoltă numai în măsura în care persoanele care o compun sunt motivate în vederea îndeplinirii sarcinilor ce le sunt alocate. Cei doi agenţi centrali, de natură psihologică, care se află la baza apariţiei stresului organizaţional sunt: conflictul de rol şi ambiguitatea rolului.18 În cadrul unei organizaţii fiecare membru al acesteia joacă un rol, cu alte cuvinte îndeplineşte o funcţie. Rolul reprezintă ansamblul comportamentelor pe care ceilalţi le aşteaptă în mod legitim de la o persoană. Altfel spus, termenul de rol utilizat în psihologia socială industrială, reprezintă grupul de activităţi pe care o anumită persoană îl efectuează conform postului pe care îl ocupă. Îndeplinind o funcţie anume, persoana contribuie prin activitatea sa la îndeplinirea scopurilor generale ale organizaţiei. Conflictul de rol poate apare în situaţiile în care o persoană ce ocupă o anumită funcţie în cadrul unei organizaţii este supusă unor solicitări, presiuni cu caracter contradictoriu, deseori incompatibile între ele. Presiunile cărora poate fi supusă o persoană au o anumită intensitate şi orientare, fie de facilitare, fie de împiedicare a exercitării rolului. În faţa acestor presiuni, persoana respectivă poate alege dacă să se conformeze sau nu. În final, la nivelul persoanei în cauză, aceste presiuni dau naştere unor forţe psihice motivaţionale sau de rezistenţă. În majoritatea cazurilor, persoana care se confruntă cu conflictul de rol se află la mijloc. Situaţiile conflictuale pot căpăta forme diferite. Un exemplu în acest sens îl poate constitui cazul în care diferiţi şefi emit dispoziţii contradictorii. Alteori conflictul poate apare între solicitările impuse rolului din cadrul organizaţiei şi cele determinate de situaţia individului ca membru al familiei sau de influenţele prietenilor. O altă situaţie poate fi reprezentată de conflictul generat de supraîncărcarea cu sarcini. În acest caz persoana este incapabilă să reacţioneze şi să ierarhizeze sarcinile pe care trebuie să le îndeplinească şi cele pe care trebuie să le amâne. Persoana nu refuză sarcinile ce îi sunt impuse din dorinţa sau din teama de a nu fi etichetat ca fiind incapabil, iar în final se dovedeşte că nu poate realiza toate aceste sarcini din cauza varietăţii lor şi a tipului limitat pe care îl are la dispoziţie. Toate aceste presiuni la care este supusă o persoană, ce exercită un anumit rol, tind să modifice comportamentul acesteia. Un alt factor psihosocial al stresului organizaţional îl constituie ambiguitatea rolului. Kahn şi colaboratorii săi, referindu-se la acest factor generator de stres, compară ambiguitatea cu condiţia atmosferică. Astfel, ambiguitatea “obiectivă” este asemuită cu condiţia atmosferică nefavorabilă (ceaţă, vizibilitate redusă etc.), iar în cazul în care atmosfera este clară, persoana nu poate face bine distincţiile, dar de această dată din cauze subiective (fiziologice sau psihologice).19 Ambiguitatea rolului desemnează lipsa sau insuficienţa informaţiilor clare şi oportune solicitate de rezolvarea corectă a sarcinilor. Persoana care se confruntă cu ambiguitatea rolului nu cunoaşte cu exactitate obiectivele şi sarcinile ce îi revin, performanţele aşteptate de organizaţie, precum şi criteriile de control, evaluare şi motivare. Lipsa de informaţie, în cadrul unei organizaţii sau a unui compartiment dintr-o organizaţie, poate fi efectul a numeroase cauze. În unele situaţii informaţia pur şi simplu nu există, iar în alte situaţii, informaţia, chiar dacă există ea nu este pusă la dispoziţia celor care au nevoie de ea. Ambiguitatea trăită de membrii unei organizaţii, derivă din ambiguitatea obiectivă, fiind diferită şi marcată de trăsăturile proprii de personalitate. Intensitatea stresului generat de ambiguitatea rolului este în strânsă legătură cu capacitatea de a tolera, în general, ambiguitatea, capacitate diferită de la un individ la altul. Cu cât ambiguitatea trăită este mai mare, cu atât cresc tensiunea nervoasă şi anxietatea. Cauzele apariţiei şi menţinerii stresului organizaţional În urma cercetărilor efectuate în SUA s-a putut constata faptul că majoritatea oamenilor apreciază pozitiv rolul muncii şi al apartenenţei la o organizaţie. Din populaţia investigată, 4 persoane din 5 afirmă că munca este aceea care le îmbogăţeşte conţinutul vieţii, că fără muncă sau fără oamenii cu care cooperează ar fi pierduţi şi prin urmare ar continua să muncească chiar dacă nu ar avea nici o nevoie financiară. Dar cu toate acestea majoritatea persoanelor doresc “să lucreze în altă parte”. Prin urmare nu munca este stresantă, ci condiţiile, ambianţa socială în care se desfăşoară.20 Atât conflictul cât şi ambiguitatea rolului se manifestă în diferite forme în cadrul unei organizaţii şi sunt percepute cu intensităţi diferite de membrii care o compun. Diferenţele de percepţie sunt datorate nu numai caracteristicilor individuale, ci şi poziţiei pe care persoana respectivă o ocupă în cadrul organizaţiei. Cercetările de psihologie socială au scos în evidenţă faptul că managerii sunt mult mai expuşi efectelor conflictului de rol, în comparaţie cu executanţii.21 De exemplu, un director de departament trebuie să urmărească îndeplinirea sarcinilor, a obiectivelor departamentului pe care îl conduce, iar pe de altă parte trebuie să se preocupe de bunăstarea subalternilor săi. Presiunile la care este supus acest director vin, conform cercetărilor, mai mult din partea superiorilor, dar şi din partea subalternilor. În urma analizei cauzelor generatoare de stres organizaţional se poate face distincţia între cele care acţionează exclusiv la nivelul managerilor şi cele ce se regăsesc în rândul executanţilor, precum şi existenţa unor cauze comune, şi anume22: cauze generatoare de stres manifestate la nivelul managerilor: Complexitatea, diversitatea şi caracterul de noutate frecventă a sarcinilor cu care se confruntă managerul. Solicitările contradictorii provind din gradul ridicat de dificultate şi urgenţă al sarcinilor şi lipsa de timp şi/sau de cunoştinţe profesionale actualizate cerute de rezolvarea sarcinilor. Responsabilităţile ridicate pe care le presupun funcţiile de management, caz în care presiunile pot apare din dorinţa de a împăca interesele organizaţiei cu cele ale diferitelor categorii de persoane, precum: acţionari, angajaţi, clienţi, furnizori etc. De multe ori un manager este pus să aleagă şi să sacrifice unele interese în favoarea altora. Toate aceste responsabilităţi fiind întotdeauna însoţite de emoţii şi sentimente puternice. Preocuparea pentru viitorul organizaţiei. În majoritatea timpului său, managerul trebuie să rezolve într-un timp scurt o serie de probleme complexe şi foarte importante. Se poate observa cu uşurinţă faptul că unii manageri au tendinţa de a se lăsa copleşiţi de o serie de probleme cotidiene urgente, dar care nu au o foarte mare importanţă şi care pentru a fi rezolvate consumă foarte mult timp în dauna preocupărilor pentru problemele de perspectivă. Presiunea exercitată de schimbările frecvente din mediu conduc la tot mai multe situaţii în care luarea deciziilor se face în ritm alert. Starea de stres poate apare, în acest caz, prin conştientizarea posibilelor efecte ale unei decizii insuficient elaborate. Stilul de management neadecvat, fapt ce reflectă conflictul existent între tipul de manager care utilizează un anumit stil de conducere şi caracteristicile diferite fie ale activităţii, fie ale grupului pe care îl conduce. Centralizarea excesivă a autorităţii. Stresul este generat de conflictul dintre dorinţa de a dirija şi controla cât mai multe activităţi şi capacităţile fizice, psihice, intelectuale şi resursele de timp limitate. Existenţa unor subordonaţi slab pregătiţi din punct de vedere profesional. În această situaţie stresul se datorează conflictului dintre dorinţa de realizare a obiectivelor grupului şi lipsa autorităţii necesare selecţiei sau concedierii suborodnaţilor. Prelungirea programului de lucru datorită apariţiei unor situaţii de genul: termene scadente, schimbări frecvente în priorităţile organizaţiei etc. cauze generatoare de stres manifestate la nivelul subordonaţilor: Incompatibilitatea cu tipul de manager. Stresul este generat ca urmare a conflictului dintre dorinţa subordonatului de a-şi menţine postul şi tendinţa de a riposta faţă de anumite atitudini, comportamente sau gesturi ale managementului percepute ca fiind neadecvate. Delegarea în exces practiactă de unii manageri. Presiunile contradictorii pot apare între dorinţa de afirmare şi promovare şi efortul necesar rezolvării atât a propriilor sarcini, cât şi a numeroaselor şi dificilelor sarcini primite din partea managerului. Teama de pierdere a postului, caz în care stresul este generat de concedieri, nesiguranţa privind posibilitatea găsirii unui alt loc de muncă. Deşi această cauză afectează în mod deosebit subordonaţii, cu toate acestea în unele condiţii poate afecta şi persoanele ce ocupă funcţii de conducere. cauze comune generatoare de stres: Presiunea termenelor limită manifestată ca discordanţă între obligaţia de a rezolva sarcini complexe, dificile şi timpul alocat rezolvării acestora. Conflictul dintre aşteptările unei persoane ca urmare a rezultatelor obţinute şi percepţia, aprecierea diferită a acestora de către superiori reflectă motivaţia nesatisfăcătoare a persoanei respective, motivaţie ce poate genera stres. Dispoziţiile inaplicabile primite din partea superiorilor pot provoca apariţia stresului datorită presiunii dintre autoritatea, respectiv ameninţatea posibilei sancţiuni şi realitatea situaţiei ce nu permite aplicarea dispoziţiei în forma primită. Încercarea unei persoane de a explica superiorului situaţia inadecvată ar putea fi interpretată de către acesta ca un reproş faţă de incompetenţa sau gradul redus de informare a acestuia. Pe de altă parte, a nu aplica dispoziţia primită înseamnă nerespectarea procedurilor şi a obligaţiilor subordonatului. În situaţiile în care selecţia şi promovarea personalului se face după alte criterii decât cele legate de competenţa profesională, stresul poate fi provocat de lipsa aptitudinilor sau a pregătirii corespunzătoare postului. Conflictul intervine, pe de o parte între dorinţa de putere şi cea de satisfacere a trebuinţelor primare, iar pe de altă parte neliniştea datorată posibilei constatări a performanţelor profesionale scăzute. Altă cauză a stresului resimţită de orice persoană ale cărei dorinţe, nevoi, aspiraţii depăşesc puterea şi/sau veniturile financiare oferite de postul deţinut o reprezintă aspiraţia spre funcţii superioare. De data aceasta nevoile pot intra în conflict cu perspectivele reduse de avansare oferite de organizaţie, cu criteriile de selecţie sau promovare cărora persoana nu le poate face faţă, cu standarde de performanţă inaccesibile. Tensiunile familiale pot genera, la rândul lor, stres ca urmare a timpului mare alocat rezolvării problemelor profesionale, precum şi a interesului alocat acestora în detrimentul problemelor familiale. Deficienţele în proiectarea postului. Nesiguranţa, insatisfacţia în muncă, frustrarea pot fi cauzate de exprimarea defectuoasă a obiectivelor sau chiar de lipsa precizării acestora în fişa postului, sarcinile nedelimitate care dau naştere unor lucrări repetate sau paralele la nivelul altor posturi sau compartimente. Sistemul informal puternic, capabil să pună în circulaţie informaţii neoficiale aflate în evident dezacord cu informaţiile furnizate prin canalele oficiale. Sistemul informaţional inefieicent, prin furnizarea de informaţii incomplete, inoportune, nerelevante, poate constitui, de asemenea o cauză generatoare de stres. Factori ce afectează rezistenţa la stres Cu toţii suntem afectaţi într-un moment sau altul de stres, mai ales în condiţiile fenomenului economiei româneşti, specifice perioadei de tranziţie. Deşi stresul nu este nici pe departe un fenomen nou, totuşi, acesta capătă tot mai mult caracter globalizat şi afectează atât toate ţările, toate categoriile socio-profesionale, cât şi familia şi societatea în general. Factorii ce afectează vulnerabilitatea la stres pot fi: personalitatea, vârsta, sexul, nivelul de dezvoltare economică etc. M.Friedman şi R.H.Rosenman, cardiologi americani, în urma cercetărilor efectuate, au arătat că există o strânsă legătură între stres, frecvenţa bolilor cardio-vasculare şi tipul de personalitate, identificând totodată două tipuri majore de personalitate A şi B şi un tip intermediar, AB.23 Personalitatea afectează în mod frecvent modul în care individul va răspunde la stres şi de asemenea, modifică impactul stresului asupra organismului. Pentru unii oameni stresul face parte din viaţa lor. Oricine a văzut astfel de persoane care îşi privesc tot timpul ceasul în mod nervos sau care, pe şosea, claxonează cu disperare din autoturism. Persoanele care se comportă astfel sunt reprezentanţi ai tipului A de personalitate, o structură caracterizată prin nelinişte, agitaţie şi un stil de lucru contra-cronometru. Spre deosebire de aceştia, o persoană care manifestă tipul B de comportament este în general lent, contemplativ şi relaxat. Persoanele ce aprţin tipului A se concentrează spre realizări superioare, sunt foarte competitivi, intoleranţi şi, chiar, agresivi când întâmpină dificultăţi. Totuşi, în exces, tipul A - denotă nivele ridicate de stres, conducând astfel la probleme legate de sănătate. În unele studii realizate pe femei, cele cu tip A de comportament au fost găsite cu o rată de 4 ori mai ridicată decât cele din tipul B, în ceea ce priveşte bolile cardiace. Nu toţi specialiştii din domeniul stresului agreează ideea că cele două tipuri în această manieră pot fi conexate cu sau fără prezenţa problemelor de sănătate. Unii experţi au identificat o trăsătură de personalitate, numită - serie de caracter ce poate atenua efectele stresului. Indivizii puternici manifestă trei trăsături fundamentale ale personalităţii, ei tind să devină puternic implicaţi în ceea ce fac, acţionează de obicei cu convingerea că prin munca lor vor face ceva diferit şi percep majoritatea schimbărilor din viaţă ca fiind benefice şi normale pentru dezvoltarea personală. Datorită sentimentului lor puternic de eficienţă de sine, indivizii cu personalitate puternică sunt capabili să reziste la stres. Unii specialişti consideră că tăria de caracter acţionează ca un tampon împotriva bolii. Caracterul puternic, ca trăsătură de personalitate se corelează cu o tensiune arterială scăzută, nivel scăzut de acizi graşi în sânge, tensiune psihologică redusă şi o stare de fericire accentuată. Din administrarea numeroaselor teste de personalitate au rezultat trei caracteristici ale caracterelor tari: Acordul. Sunt devotaţi muncii lor, familiei, cât şi altor valori importante. Controlul. Au un sentiment de control propriu asupra vieţii lor. Provocarea. Abordează modificările vieţii ca ocazii de autotestare. Vârsta. Din cercetările efectuate pe un eşantion de manageri cu vârste cuprinse între 30–60 ani a reieşit faptul că aceştia resimt în familie influenţele stresului organizaţional, în proporţii variabile şi dependente de grupele de vârstă26: 58% din cei cuprinşi în grupa de vârstă 30–40 ani; 46% din cei aflaţi între 41–50 ani; 38% cei peste 50 ani. Cu alte cuvinte, presiunile din partea familiei vin tocmai în perioada, la vârsta la care persoana respectivă se află pe curba ascendentă a aspiraţiilor profesionale şi a potenţialului de muncă. S-a demonstrat faptul că, în general, vârstele tinere (până în 40 de ani) datorită capacităţii sporite de rezistenţă a organismului acţionează ca un amortizor al stresului. Agenţii stresori specifici organizaţiei generează o tensiune nervoasă ce afectează personalul angajat indiferent de sex. Totuşi o diferenţă există, şi anume în modul de reacţie. În stare de stres, femeia poate deveni pasivă, dezorientată, marcată de un puternic sentiment de vinovăţie, manifestând tendinţa de subapreciere şi retragere. Răspunsul la stres al bărbatului este diferit, acesta reacţionând prin agresivitate, nervozitate, desconsiderarea normelor şi valorilor sociale, manifestând tendinţa evidentă de defulare şi de a se descărca nervos. În cazul în care femeia deţine o funcţie de conducere, s-a putut observa existenţa unor situaţii specifice ce se pot transforma cu uşurinţă în agenţi stresori, şi anume27: conflictul de rol profesional şi familial generat de dorinţa de a rezolva sarcini multe şi foarte diferite; absenţa susţinerii atât din partea familiei, cât şi din partea colegilor sau a persoanelor de sex feminin subordonate; posibilităţile reduse de relaxare după o zi de muncă, comparativ cu cele ale bărbaţilor, fapt ce provoacă oboseală fizică etc. Dacă în urmă cu câţiva ani categoriile profesionale considerate prin definiţie stresante erau: piloţii de încercare, controlorii de trafic aerian, cosmonauţii, lucrătorii de la căile ferate şi medicii, mai ales chirurgii; astăzi, lista s-a mărit adăugându-se printre altele: managerii şi economiştii. În cadrul organizaţiilor, angajaţii din compartimentele de contabilitate, desfacere şi aprovizionare sunt mult mai expuşi stresului organizaţional decât cei din alte compartimente. Referitor la nivelul de calificare se poate spune că spre deosebire de muncitorii necalificaţi, persoanele cu studii superioare sunt supuse frecvent conflictelor de rol, tolerând cu greu ambiguitatea rolului. Un studiu interesant a fost efectuat de către compania Gallup vizând relaţia dintre stres şi dimensiunea organizaţiei.28 Studiul s-a derulat pe un eşantion de 845 manageri americani grupaţi după dimensiunea organizaţiei, rezultatul acestuia indicând faptul că relaţia dintre nivelul stresului managerial şi mărimea organizaţiei este invers proporţională. Efectele stresului În condiţii de normalitate, oamenii trebuie să-şi găsească echilibrul şi răspunsuri noi faţă de situaţii noi. Stresul nu este neapărat un fenomen negativ şi, de aceea poate constitui o greşeală concentrarea doar asupra efectelor sale patologice. Un nivel moderat de stres poate fi chiar un important factor motivaţional sau poate fi un instrument în dobândirea unei adaptări dinamice la noi situaţii. Dacă sănătatea este considerată un echilibru dinamic, stresul este o parte a acestuia. Nu există stare de sănătate fără o interacţiune cu alţi indivizi sau cu alte medii. Doar stresul excesiv devine patologic. De aceea, unele tipuri de stres sunt chiar ceva normal şi necesar, atât la serviciu cât şi în afara lui. În cazul în care stresul este intens, continuu sau repetat, atunci acesta poate deveni un fenomen negativ ce poate conduce la îmbolnăvire fizică şi tulburări psihologice. În contextul organizaţional, aceasta generează adesea adaptări inadecvate la situaţii. Din timpuri străvechi, fiinţele umane au dezvoltat genetic o reacţie la ameninţări şi presiuni, ca obiectiv primordial în pregătirea lor pentru activităţi fizice intense, de tipul “luptă sau fugi”. Acest fapt implică o accelerare a ritmului cardiac, cât şi a respiraţiei şi irigarea accentuată a musculaturii. Eliberarea adrenalinei şi noradrenalinei ridică nivelele de glucoză şi de acizi graşi liberi în fluxul sanguin, pentru a asigura mai multă energie. Nivelul ridicat de stres, vătămător, conduce la o varietate de tulburări şi boli. Acestea includ o plajă largă de consecinţe patologice, ce se întind de la oboseală cronică la depresie, şi includ: insomnia, anxietatea, migrene, accese emoţionale, alergii, abuz de alcool şi tutun. Pe termen lung, stresul poate contribui la declanşarea hipertensiunii şi, ca o consecinţă la dezvoltarea bolilor de inimă şi cerebro-vasculare, cât şi la ulcer peptic, boli inflamatorii ale vezicii şi probleme musculo-scheletale. De asemenea, poate altera funcţiile sistemului imunitar care, în cele din urmă, pot facilita dezvoltarea formelor de cancer. Luate laolaltă, aceste tulburări sunt responsabile pentru o mare parte de boli, decese, infirmităţi şi spitalizări. Oamenii cred că ei sunt suficient de bine adaptaţi la stres, dar în lupta de rezistenţă sau de realizare a adaptării la agentul stres, ei sunt adesea inconştienţi de compromisurile pe care le fac. Oamenii nu conştientizează stresul generat de situaţii de genul a ajunge prea târziu la o întâlnire importantă sau a presta o muncă fizică dificilă la temperatură ridicată. Ei consideră că se pot obişnui la o luminozitate scăzută, gălăgie, vizibilitate redusă şi la conflicte continue în familie sau la locul de muncă. V ̤̀☊଀ᑆጀ碤愀̤摧䙣Í ̤̀☊଀ፆጀ碤愀̤摧䙣Í ␃ጃ碤愀̤摧䙣Í ̤̀☊଀ᕆጀ碤愀̤摧䙣Í ꐓx摧䙣Í ̤̀☊଀ᝆഀ߆栁āː༆킄ጂ碤帀킄愂̤摧䙣Í ␃ጃ碤愀̤摧䙣ÍЀ 摧䙣Í଀␃ጃ碤᐀¤愀̤摧䙣Íᤀea efecte negative asupra comportamentului unei persoane, având ca rezultat incapacitatea de a acţiona în modurile de promovare a unei stări de sănătate. Pe termen lung, stresul poate afecta în mod serios o perioadă deja vulnerabilă la boală şi îmbolnăvire. Există persoane pentru care stresul reprezintă un factor puternic energizant. Aceste persoane dispun nativ sau şi-au dezvoltat prin antrenament rezistenţa la stres şi pot fi remarcate după următoarele trăsături: siguranţa de sine în diferite situaţii; schimbarea este considerată nu ca o ameninţare, ci ca o provocare la competiţie; capacitatea de a-şi asuma riscuri; implicarea profundă în viaţa profesioanlă şi personală; flexibilitatea în opinii şi în acţiuni; conştientizarea faptului că nu pot schimba situaţiile stresante, dar le pot accepta şi depăşi etc. Efectele potenţiale ale stresului pot fi grupate în cinci mari categorii, şi anume29: efecte subiective: anxietate, agresiune, apatie, plictiseală, oboseală, indispoziţie, scăderea încrederii în sine, nervozitate, sentimentul de singurătate; efecte comportamentale: predispoziţie spre accidente, alcoolism, abuz de cafea, tendinţa de a mânca şi/sau de a fuma excesiv, comportament impulsiv; efecte cognitive: scăderea abilităţii de a adopta decizii raţionale, concentrare slabă, scăderea atenţiei, hipersensibilitate la critică, blocaje mentale; efecte fiziologice: creşterea glicemiei, a pulsului, a tensiunii arteriale, uscăciunea gurii, transpiraţii reci, dilatarea pupilelor; efecte organizaţionale: absenteism, productivitate scăzută, izolare, insatisfacţie în muncă, reducerea responsabilităţii, reducerea loialităţii faţă de organizaţie, demisii. Stresul şi comportamentul. Impactul stresului asupra unei persoane se poate manifesta într-o varietate de forme. După cum am menţionat anterior, stresul poate afecta modul în care individul abordează boala şi răspunde la starea de disconfort. De asemenea, stresul face ca o persoană să devină iritabilă, retrasă, precaută, energică, optimistă, aceasta depinzând de natura stresului, dacă este negativ sau pozitiv. În timp ce eustresul poate avea efecte benefice, distresul poate conduce la comportamente cum ar fi: abuzul de drog şi abordarea unor conduite ce pot duce la vătămări. Aceste comportamente, cât şi altele asemănătoare reprezintă modalităţi negative de soluţionare a stresului. Pentru a se elibera de stres, mulţi oameni recurg la droguri, tutun, alcool etc. Totuşi, stresul nu trebuie să conducă neapărat la abuz. Consumul de băutură este considerat o reacţie la/sau mijloc de soluţionare a evenimentelor de stres major, tipice unei grupe de vârstă, cum ar fi: pensionarea sau decesul partenerului de viaţă. Totuşi, observaţii atente realizate asupra persoanelor sugerează că acelea care au reuşit în general în controlul stresului, nu recurg la astfel de strategii. Stresul poate afecta şi comportamentul alimentar al persoanei. Unele persoane tind să mănânce mai puţin, atunci când se simt stresate, în timp ce altele recurg la mese supradimensionate. Pentru o perioadă de timp aceasta nu constituie o problemă, dar stresul cronic poate contribui la problemele de greutate cât şi la problemele asociate unei diete şi alimentaţii sărace. Observaţiile au arătat că unele alimente activează producţia de endorfine în creier ceea ce diminuează stresul şi disconfortul. Cercetările30 au sesizat că, cu cât o persoană se situează mai mult timp sub acţiunea stresului, cu atât mai ridicat va fi nivelul de endorfine în sânge. Natura acestor conexiuni este încă neclară, dar ele sugerează posibile legături între endorfine şi pofta pentru anumite alimente. Stresul poate afecta comportamentul şi prin creşterea riscului la accidente. De exemplu, capacitatea de şofat a unei persoane se poate deteriora dacă persoana se situează sub un stres sever. În mod similar, lipsa de concentrare poate fi periculoasă în sensul că aceasta cauzează persoanei neglijarea factorilor de risc în mediul său. Comportamentul suicidal poate fi corelat cu stresul. Ştirile cotidiene ne semnalează că majoritatea suicidelor în rândul tinerilor sunt precedate de evenimente stresante, evenimente de genul problemelor cu legea, întreruperea unei prietenii şi probleme acasă sau la şcoală. Stresul şi boala. Dacă o persoană are deja o boală, cum ar fi o boală de cord sau o formă de diabet, atunci accentuarea tensiunii musculare şi creşterea nivelului de zahăr din sânge, generate de stres, pot agrava aceste suferinţe. Studiile au arătat că stresul prelungit este corelat cu debutul unei boli sau maladii. Gradul în care stresul contribuie la dezvoltarea bolii este încă neclară. Aceste probleme rămân încă în studiu. Dacă cercetările au demonstrat o puternică corelaţie între stres şi anumite răspunsuri fizice şi fiziologice, totuşi, nu s-a dovedit o relaţie directă de cauză - efect. Aşa că nu se poate concluziona că stresul însăşi generează de fapt oricare dintre bolile specifice. Există dovezi consistente că stresul poate elimina capacitatea sistemului imunitar de a lupta cu boala, ca în cazul infecţiilor virale, a maladiilor în care sistemul imunitar nu funcţionează la parametri şi astfel sunt atacate ţesuturile (maladii de autoimunizare şi unele forme de cancer). Mai mult decât atât, se cunoaşte că stresul poate afecta modul în care indivizii abordează boala, cum ar fi modul lent sau rapid în recunoaşterea faptului că ceva nu este în regulă sau alterarea modului în care reacţionează la disconfort. Plecând de la aceste consideraţiuni se pot face unele conexiuni dintre stres şi diferite maladii. Hipertensiunea. Deoarece tensiunea arterială a unor indivizi se ridică uneori în reacţiile la un stresor, cercetătorii au suspectat o posibilă legătură între stres şi hipertensiune. Hipertensiunea cronică - stare anormală susţinută prin tensiune arterială înaltă ce poate conduce la boală cardiovasculară - este apreciată ca fiind legată de stres. Studiile au dezvăluit că indivizii ce au lucrat sub mare presiune psihologică (de exemplu, piloţii de aeronave) şi acei care sunt expuşi la stresul susţinut al mediului (persoanele care lucrează în locuri cu nivele ridicate de zgomot) tind să dezvolte o tensiune arterială mai ridicată decât acele persoane care trăiesc şi muncesc într-o atmosferă mai puţin încărcată de tensiune. Bolile de inimă. Se consideră că stresul este un factor ce contribuie la instaurarea bolii de inimă. S-a identificat prin observaţii sistematice că există legături ce pot fi explicate între boala de inimă şi anumite comportamente de tip A, ce deja au fost asociate cu nivele ridicate de stres. Astfel s-ar putea spune că personalitatea predispusă la boală coronariană este una care suspectează motivele altora, se simte în mod frecvent furioasă şi îşi exprimă ostilitatea neţinând cont de sentimentele acestora. Unii cercetători nu sunt convinşi că nu există o legătură între comportamentul de tip A şi boala de cord. Astfel, studiile31 acestora sugerează că factorii de risc pentru boala de cord nu ar avea legătură cu tipul A şi cu agresiunea, ci cu problemele emoţionale cum ar fi: incapacitatea de a percepe şi verbaliza emoţiile negative (de exemplu, exprimarea furiei) şi de a le soluţiona în mod eficient. Se pare că, deşi stresul poate fi un factor secundar în incidenţa bolii de inimă, el totuşi nu trebuie subestimat. Cancerul. Rolul stresului în dezvoltarea cancerului este foarte mult dezbătut. Există informaţii că tensiunea psihică poate juca un rol în debutul cancerului la anumite persoane ce pot fi predispuse să dezvolte această maladie. Deşi unii cercetători nu sunt încă convinşi că anumite emoţii sau trăsături de personalitate pot accentua riscul persoanelor pentru cancer, totuşi posibilitatea unei astfel de relaţii este încă în studiu. Alţi cercetători, de la Centrul de Oncologie din New York, au concluzionat că stările şi trăsăturile psihologice pot afecta transformarea celulelor normale în celule canceroase. Ei au identificat trei tipuri de factori de risc: stresul, trăsăturile de personalitate (sau stilurile de soluţionare) şi obiceiurile personale, de exemplu: fumatul. Este cu totul acceptat că odată ce individul este diagnosticat ca având cancer, starea emoţională a acestuia se va constitui într-unul din factorii ce determină reuşita tratamentului. Registrele medicale32 conţin nenumărate rapoarte ale pacienţilor care consideră că o vor lua de la început sau au descoperit ceva pentru care să trăiască şi au ajuns în remisie (stare în care simptomatologia dispare) ori s-au refăcut complet. În alte cazuri, la acei pacienţi care erau în remisie, traumele emoţionale severe au fost asociate cu reapariţia cancerului. Bolile infecţioase şi sistemul imunitar. Prin alterarea sistemului nervos şi a celui hormonal, stresul persistent creează într-un fel climatul fertil pentru maladie. Nu se cunoaşte mecanismul exact. Stresul poate avea un efect direct asupra sistemului imunitar - grup de mecanisme din organism ce lucrează laolaltă pentru a lupta cu infecţia - prin reducerea capacităţii sale de funcţionare eficientă. De asemenea, stresul poate acţiona în manieră indirectă asupra rezistenţei organismului la infecţie. Dacă persoana are o alimentaţie săracă îşi neglijează întreţinerea fizică, nu doarme, fumează sau bea prea mult sau manifestă o conduită prin care îşi poate periclita sănătatea. Persoanele care au înregistrat stres psihologic pe termen lung ca rezultat al evenimentelor stresante în viaţă, tind să manifeste modificări imunologice ce pot conduce la infecţii cât şi la maladii maligne. Chiar dacă cineva s-a îmbolnăvit, evoluţia bolii depinde totuşi de agenţii vătămători la care persoana a fost expusă şi de starea de sănătate a persoanei înainte de evenimentul de viaţă stresor. Formele de diabet şi ulcerul (digestiv). Atât diabetul cât şi ulcerul au conexiuni directe cu stresul. În cazul formelor de diabet, atunci când stresul generează creşterea nivelului de glucoză în sânge, celulele pancreatice reacţionează, producând insulină, un hormon ce ajută la reglarea nivelului de glucoză în sânge. Stresul cronic poate distruge aceste celule, care nu pot fi înlocuite, eliminând sever capacitatea pancreasului de a elabora insulina necesară pentru a controla nivelul glucozei în sânge. Acest fapt are ca rezultat un risc crescut pentru declanşarea diabetului în special la acei indivizi care au predispoziţie genetică la boală. Ulcerul digestiv este o inflamare în “căptuşeala” stomacului, cauzată prin secreţia excesivă de acid gastric, producând în mod frecvent durere severă şi putând genera sângerări dacă peretele stomacului se perforează. Chiar dacă încă nu se cunoaşte cauza ulcerelor digestive, se acceptă în general că stresul poate agrava această stare. Astmul şi alergiile. Deoarece stresul afectează răspunsul imunologic al organismului, acesta a afost asociat cu astmul şi alte alergii, cum ar fi febra fânului. Aceste stări rezultă adesea din reacţia sistemului imunitar al organismului la un agent de invadare. Organismul invadat produce lanţuri de evenimente prin care organismul produce substanţe denumite anticorpi, care, la rândul lor stimulează eliberarea substanţelor chimice ce vor genera modificarea fiziologică, multe fiind poate mult mai iritante şi vătămătoare decât agentul de invadare original. Dereglări ale pielii. Se consideră că stresul agravează câteva aspecte ale pielii, cea mai severă fiind eczema. Această stare de inflamare33 este caracterizată prin înroşire, mâncărime şi leziuni create de transpiraţie ce devine crustă sau întărită. Eczema poate dispare sau persista câteva luni sau chiar ani. Medicii au observat că, atunci când nivelul de stres este ridicat, eczema sau alte tulburări ale pielii se extind. Tulburări mentale. Stresul generează frământări emoţionale, care pot agrava dereglările emoţionale existente. Totuşi este dificil de stabilit rolul stresului în producerea tulburărilor emoţionale şi mentale. În zilele noastre există numeroase teorii despre posibilele relaţii dintre stres şi disfuncţia mentală. Observaţiile au evidenţiat o incidenţă ridicată a evenimentelor de stres major din viaţă cu puţin timp înainte de debutul schizofreniei, depresiei şi tulburărilor non-psihotice. Unele teorii presupun că unii indivizi se nasc cu predispoziţie la tulburările mentale, care pot transpare sub acţiunea unui stres neobişnuit. Stresul şi depresia În societatea modernă depresia majoră constituie una din cele mai întâlnite tulburări de natură psihiatrică. Nu numai că depresia are efecte devastatoare asupra planului afectiv al individului dar, tulburarea însăşi reprezintă o provocare majoră pentru sistemul de sănătate publică. De aceea, s-au dezvoltat o mulţime de studii pentru identificarea factorilor de risc ale depresiei majore. Aceste studii au evidenţiat puternica contribuţie a factorilor constitutivi în dezvoltarea depresiei majore, inclusiv baza genetică, sexul şi trăsăturile de personalitate. Ideea unei determinări genetice a depresiei este sprijinită puternic de descoperirile realizate asupra gemenilor şi adopţiilor cât şi din observaţiile asupra persoanelor cu depresie în istoricul familiei, fapt care ar conduce la dezvoltarea depresiei. De asemenea, s-a arătat că femeia manifestă de două ori mai multe şanse faţă de bărbat să dezvolte depresie majoră iar trăsăturile de personalitate ale nevrotismului predispune la depresie. Pe lângă dovezile referitoare la predispoziţia constituţională în dezvoltarea depresiei majore, a fost emis şi rolul predominant al factorilor de mediu în ceea ce priveşte patogeneza tulburării . Numeroase studii au investigat relaţia dintre stresul psihosocial şi dezvoltarea depresiei majore. Multe dintre acestea au conceptualizat stresul psihosocial din prisma evenimentelor majore ale vieţii într-un cadru de timp dat. Evenimentele majore ale vieţii pot fi definite ca “momente de cumpănă”care induc modificări în cursul vieţii şi care implică adaptarea individului. Astfel, evenimentele majore ale vieţii sunt fapte distincte de frecuşurile zilnice minore cât şi de formele cronice ale stresului psihosocial. Utilizând scale de evaluare a evenimentelor majore din viaţă, numeroase studii au evidenţiat o asociaţie între expunerea la evenimentele de viaţă, stresante, şi instaurarea episoadelor de depresie majoră. Pe lângă descoperirile reliefate din cercetarea evenimentelor vieţii, anumite studii au înregistrat asociaţii între stresul cronic, cum ar fi stresul organizaţional şi dificultăţile conjugale şi, instaurarea depresiei. (Notă: CRF= Factor de eliberare a corticotropinei Fig.1 Reprezentare schematică a rolului stresului în dezvoltarea depresiei. Expunerea la stres pe parcursul vieţii alterează reglarea genetică conducând la modificări biologice aducând astfel anumite categorii de indivizi în starea de “vulnerabilitate”. În absenţa unei intervenţii adecvate, expunerea ulterioară în viaţă la factori stesori poate induce depresia la aceşti indivizi. Săgeţile reprezintă cursul normal al evenimentelor vieţii. Costul stresului Pe lângă efectele potenţiale ale stresului asupra stării de sănătate şi bună dispoziţie a indivizilor, stresul manifestă şi un impact economic şi social. Stresul poate diminua performanţele şi productivitatea la locul de muncă, afectând astfel evoluţia afacerii şi în cele din urmă, economia ca întreg. De asemenea, poate contribui la susţinerea tensiunilor societăţii care se manifestă prin frustrări îndreptate împotriva liderilor şi a altor autorităţi, cât şi prin intoleranţa şi nerăbdarea îndreptată faţă de ceilalţi parteneri. Costul economic Stresul economic reprezintă în România una din racilele majore. Printre cauzele acestuia identificăm slaba implicare în luarea deciziilor, execuţia unui volum mare sau prea mic de muncă, obiective de muncă neclare şi confruntarea cu solicitările conflictuale, toate pe fondul unei economii distruse. Pentru România nu există statistici asupra costurilor stresului ocupaţional. Referindu-ne la ţări dezvoltate (S.U.A.), costul stresului economic la nivelul anului 1999 era de 150 miliarde $. În S.U.A. orice zi de muncă înregistrează 1 milion de muncitori absenţi de la locul de muncă datorită tulburărilor legate de stres, şi anume: dureri de cap, dureri de spate, ulcere, insomnie, anxietate, depresie, probleme de cord, hipertensiune şi probleme gastrointestinale. Uniunea Europeană estimează că stresul afectezaă cel puţin 40 milioane de muncitori din spaţiul celor 15 state membre, iar costurile Uniunii se ridică la cel puţin 20 de miliarde dolari anual.34 “…Este îngrijorător să constatăm că 26% din populaţia activă care a înregistrat vătămări, stări de indispoziţie, boală, au suferit din cauza stresului în ultimele 12 luni şi că acest procent se accentuează simţitor în anumite sectoare (de exemplu, 47% din mediul financiar şi al asigurărilor şi 44% din domeniul educaţiei).”35 (Sursa: Stress at Work, National Institutute for Occupational Safety and Health (NIOSH), USA) Problema specifică actuală la locul de muncă este oboseala cronică, sindrom caracterizat prin epuizare fiziologică şi emoţională şi adesea generat prin frustrare la nivel cronic, de locul de muncă cuplat cu volumul prea mare sau prea mic de muncă. Simptomele includ: Creşterea consumului de alcool, cafea şi chiar droguri; Depresie, respectul de sine scăzut, pesimism şi singurătate; Creşterea absentismului, a întârzierilor; Oboseală, iritabilitate, tensiune musculară şi probleme stomacale; Pierderea simţului umorului şi accentuarea sentimentului de vinovăţie. Stresul corespunzător locului de muncă nu trebuie considerat neapărat rău. Dacă tensiunea şi stresul asociat unui post sunt direcţionate constructiv, afacerile şi persoanele implicate pot obţine beneficii. Într-o anume măsură, stresul caracteristic unui post poate stimula gândirea creativă, poate facilita performanţa şi creşterea productivităţii muncii. Costul social Stresul nu înregistrează doar un cost economic, ci şi un cost social. Societatea românească aflată în plin proces de stratificare conţine o diversitate de indivizi şi grupuri de oameni a căror trebuinţe şi dorinţe, atitudini, convingeri şi moduri de viaţă diferă (din ce în ce mai mult) şi uneori se confruntă. Stabilitatea unei societăţi depinde şi de menţinerea unui echilibru acceptabil între aceste grupuri. Totuşi, stresul poate distorsiona acest echilibru. Dacă stresul devine cronic, efectele sale pot afecta mecanismele societăţii, ducând la tensiuni crescute între oameni şi la accentuarea frustrării faţă de autorităţile şi instituţiile statului de drept. Deoarece stresul este atât de răspândit, acesta determină un cost ridicat pentru indivizi, companii, organizaţii, cât şi pentru societate în ansamblu. Pentru individ, pe lângă impactul devastator al deteriorărilor severe ale stării de sănătate la care ne-am referit, poate conduce la scăderea eficienţei în muncă, cum ar fi pierderea oportunităţilor carierei, cât şi a calităţii de angajat. Acest fapt accentuează încordarea din relaţia familială şi cea cu prietenii, iar în cele din urmă generează depresie, deces sau suicid. Pentru organizaţie, costurile legate de stres îmbracă multe forme. Acestea includ absenteismul, costuri medicale ridicate şi dereglarea fluxului de producţie, asociat cu alte costuri pentru recrutarea şi pregătirea de noi angajaţi. S-a observat, de asemenea, că stresul a devenit o mare problemă în ceea ce priveşte productivitatea şi eficienţa. În vest, nenumărate companii au implementat în mediul organizaţional programe şi măsuri pentru a ajuta angajaţii în vederea soluţionării stresului. Un procent crescător de experţi în domeniul combaterii stresului declară că se poate obţine un succes în controlul stresului doar dacă se acţionează atât la nivelul individului, cât şi la nivelul organizaţiei. Acest fapt implică acţiunea la trei nivele distincte: la nivel primar, acţiunea se impune pentru identificarea agenţilor stresori de la nivelul organizaţiei, în sensul prevenirii stresului; la nivel secundar, prin tehnici de intervenţie care să ajute angajaţii sau grupurile organizaţionale să poată dezvolta prin educaţie şi pregătire, strategii de soluţionare şi de creştere a rezistenţei la stres; la nivel terţiar, asistenţa de specialitate poate asigura angajaţilor suportul necesar vindecării simptomelor stresului. Dacă o organizaţie nu a întreprins acţiuni de identificare a stresului, aceasta demonstrează o lipsă de înţelegere a costurilor reale, cât şi a beneficiilor ce pot fi obţinute din prevenire. Unul din primii paşi în dezvoltarea unui program de prevenire a stresului îl constituie evaluarea sau diagnoza incidenţei stresului, efectele şi costurile acestuia.36 Orice acţiune de evaluare a stresului trebuie adaptată cu precauţie la situaţia organizaţiei, la structurile şi departamentele sale. 14 cf. R. Floru, op.cit., p.69. 15 Stress at work, United States National Institute of Occupational Sfety and Health, Cincinnati, 1999. 16 Guidance on work-related stress: Spice of life - or kiss of death, European Commission, Directorate-General for Employment and Social Affairs 17 Managing stress at work: Discussion document, United Kingdom Health and Safety Commission, London, 1999. 18 cf. R. Floru, op.cit., p.70–71. 19 R. Floru, op.cit., p.73. 20 R. Floru, op.cit., p.75. 21 T. Zorlenţan, E. Burduş, G. Căprărescu, op.cit., p.141. 22 T. Zorlenţan, E. Burduş, G. Căprărescu, op.cit., p.141–143. 23 T. Zorlenţan, E.Burduş, G. Căprărescu, op.cit., p.144. Alfred B.Heilbrun Jr şi Eric B.Friedberg, Type A Personality Self Control and Vulnerability to Stress, Journal of Personality Assessment 52, no.3 (1988), citat în Marvin R.Lery, Mark Dignam, Jenet H.Shirreffs, “Targeting Wellness: The Core”, Mc Graw Hill, Inc, 1992. Deborah J. Weibe, Debra Moehle McCallum, Health Practices and Hardiness as Mediators in the Stress-Illness Relationship, Health Psychology 5, no.5 (1986), în lucrarea Marvin R.Lery, Mark Dignam, Jenet H.Shirreffs, “Targeting We