Referat Educatia Permanenta

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Educatia Permanenta si de asemenea puteti face Download Referat Educatia permanenta

Citeste fragmente din Referat Educatia Permanenta

EDUCATIA PERMANENTA INTRODUCERE IMPORTANTA SI MOTIVATIA TEMEI Educatia nu trebuie (nu poate) sa se rezume la ceea ce ofera scoala de toate gradele, oricat de elevata ar fi ea. Educatia trebuie sa continuie concomitent cu scoala, exercitata de alti factori educativi (familia, mass media) cat si dupa absolvirea scolii si facultatii, sa continuie tot timpul si toata viata. Aceasta pentru a feri omul de suficienta, de limitele instruirii si dezvoltarii personalitatii sale. Educatia permanenta este un sistem educational deschis, compus din obiective, continuturi, forme si tehnici educationale, care asigura intretinerea si dezvoltarea continua a potentialului cognitiv, afectiv si actional al personalitatii, al capacitatilor si deprinderilor de autoeducatie, formarea de personalitati independente si creative. Educatia permanenta este nemijlocita legata de diagnoza si prognoza educatiei, de programare si de inovare pe termen lung a educatiei. Educatia permanenta ne fereste de imbatranirea timpurie din punctul de vedere cerebral si psiho-social, ne mentine tineretea spirituala. Savantul japonez Matsuzawa spunea: sa gandesti activ, continuu si intens caci opresti imbatranirea creierului (desigur, pentru o anumita perioada) si obtii performante deosebite, pana la creatii de mare valoare si eficienta. Educatia permanenta, pentru a fi de valoare si eficienta, trebuie sa se bazeze pe educatie, fapt care cere invatamantului sa pregateasca tineretul studios pentru autoeducatie (Ioan Bontas Educatia permanenta a devenit o speranta a scolii contemporane, scoala supusa excesiv perspectivei ingust-specializate. Ea se impune, de asemenea, ca o idee calauzitoare a elaborarii formelor de educatie aadultilor. De aceea, analiza cercetarilor actuale in domeniul educatiei permanente este o necesitate obiectiva pentru promovarea gandirii si actiunii pedagogice. In primul rand, pentru ca prin actiunile in spiritul educatiei permanente devine posibila o sinteza a gradelor si profilelor de invatamant, a institutiilor scolare, intemeiata pe logica proceselor educationale si desfasurata potrivit unui sistem format din unitati functionale integrate. Conceptul si sistemul educatiei permanente ofera raspunsuri la numeroasele probleme ale relatiei predare-invatare.” Cea mai larga acceptie a educatiei permanente exprima aria sa sociala, ca tendinte si perspective ale vietii educationale contemporane:”Educatia permanenta este educatia tuturor oamenilor pe tot parcursul vietii lor”. “Educatia permaneneta este educatia tuturor oamenilor pe tot parcursul vietii lor”. ~1~ Explicitand, aceasta formulare vizeaza, pe de o parte, un invatamant in numeroase reprize-perioade ale vietii-in miscare verticala, “de la tinerete pana la batranete”; pe de alta parte, un invatamant in miscare orizontala, care ofera caile de trecere, la scoli de profil diferit si realizeaza o imbinare continua a educatiei institutionalizate cu influentele educationale si cultulale informale, difuze. O asemenea definitie nu precizeaza insa continutul pedagogic si metodele unui proces educativ de lunga durata, complex, si prin natura sa exigent. Or, obiectivele ambitioase, fara prevederea si aplicarea mijloacelor corespunzatoare raman mereu nesaturate”(Leon Topa, p12) Educatia ca activitate complexa, incepe din primul an de viata si se continua pe tot parcursul vietii prin cele trei forme: educatia formala, informala si non-formala. De aici rezulta caracterul permanent al educatiei. Necesitatea permanentei educatiei in plan individual si istoric a fost intuita de mult timp. Comenius afirma: “Pentru fiecare om, viata sa este o scoala de leagan pana la mormant”. Fiind un fenomen social si societatea fiind supusa unei permanente deveniri fiinta umana este si ea supusa aceluiasi proces de educatie pe tot parcursul vietii. Educatia permanenta este dependenta de educatia formala pentru ca omul are nevoie de o pregatire realizata in scoala “pentru a invata sa invete”. Obiectivele educatiei permanente nu pot fi disociate de cele ale educatiei realizate in general, de cele ale educatiei scolare, in primul rind.principiul educatiei permanente trebuie pus in relatie directa cu produsul individual si social. Educatia permanenta este studiata de stiintele educatiei in mai multe directii de abordare stiintifica Educatia permanenta ( este principiul fundamental al educatiei conform caruia fiinta umana este supusa influentei educationale inca de la nastere prin mediul social in care se dezvolta si se formeaza in ontogeneza. Educatia permanenta ( presupune formarea unor comportamente specifice educatiei, prin integrarea individului uman intr-un sistem de invatamant. Abilitatea cu deprindere de munca intelectuala si cu o atitudine pozitiva fata de invatare prin care se asigura pregatiea pentru autoeducatie. In pedagogia sociala educatia permanenta este abordata din perspectiva relatiei societate-educatie. Caracterul permanent al educatiei este definit pe doua coordonate mari: Ca proces cu caracter social-istoric (educatia a aparut odata cu tipul de oranduire sclvagista si a continuat intr-un sistem specific in fiecare tip de oranduire sociala devenind un proces din ce in ce mai complex). Ca dimensiune a vietii individului de la nastere pana la varsta retragerii din activitate. Sistemul de invatamant prin planul de invatamant si programele scolare trebuie sa proiecteze obiectivele educatiomale generale pe care pot fi abilitate tinerele generatii, cu instrumente de munca intelectuala si deprinderi psiho-motoriinecesare unei educatii permanente. 1.2. CONSIDERATII GENERALE Educatia permanenta constituie un mod coerent de a da raspuns acestor noi conditii prin conducerea sistemica a proceselor educationale si organizarea acestora potrivit unei strategii. ~2~ “ Conceptul si sistemul educatiei permanente se leaga indisolubil de principiile educatiei integrale, omnilaterale, pe care se intemeiaza elaborarea continutului si metodelor invatamantului. In mod esential, educatia permanenta este conditionata de libertatea tuturor cetatenilor de a participa la viata culturala si, intr-o masura mereu largita, descientizarea muncilor profesionale, de participarea directa si responsabila a maselor la conducerea si organizarea vietii colectivitatilor. Inscrierea dreptului la cultura si educatie a tuturor cetatenilor in constitutia statelor socialiste constituie o mare cucerire a timpurilor noastre, atat pe linia promovarii educatiei generalizate si continue, cat si pe linia desavarsirii culturii intregului popor. Conceptul si sistemul educatiei permanente nu constituie insa numai rezultatul logicii interne a dezvoltarii invatamantului, stiintelor si tehnicilor contemporane. Reciclarile in intreprinderea contemporana nu sunt doar expresia unor nobile dar vagi aspiratii cultural-stiintifice, ci probleme de productie calculate in nevoi reale de profesiuni si numar de specialisti, dupa tipuri de pregatire sau grade si functuni necesare. In aceste procese de perfectionare profesionala nu intra numai executantii, masa de salariati, ci si tehnicienii cu pregatire superioara, cadrele de conducere. Intreprinderile si institutiile moderne actioneaza in consecinta in domeniul perfectionarii profesionale potrivit unor norme care sunt incluse in planul operational de conducere si organizare economica.”( Leon Topa p18). 1.3. CONCEPTUL DE EDUCATIE PERMANENTA Ultimul deceniu a impus pe plan mondial o noua viziune asupra educatiei-educatia permanenta-concept cu implicatii principale, structurale si practice cu adevarat innoitoare. Acest concept nu este nou. Pentru prima data, 1919, Comitetul pentru educatia adultilor din Anglia lanseaza ideea educatiei permanente, pentru ca in 1929 sa apara chiar o lucrare cu acest titlu. In general, trebuie precizat ca ideea educatiei permanente-indiferent de termenii folositi-a aparut in sistemul educatiei adultilor si nu intamplator. Educatia adultilor a experimentat si generalizat, cel putin sub aspectul formelor si al metodelor, modalitati instructiv-educative de autentica modernitate: studiul care alterneaza cu munca; activitatea in grup; coparticiparea la la elaborarea si desfasurarea programelor educative; autodidaxia etc. Toate acestea au determinat ca, tocmai in sistemul educatiei adultilor si specialistilor lui, sa se contureze cu o sporita limpezime conceptul de educatie permanenta. Daca, in 1948 la Conferinta internationala asupra educatiei adultilor de la Elseneur (Danemarca) aceasta idee a aparut in mod cu totul sporadic la cea de-a doua conferinta de la Montreal, in 1960, conceptul era aproape definit, pentreu ca in 1972, la cea de-a treia Conferinta de la Tokio sa se poata discuta chiar despre “educatia adultilor in sistemul educatiei permanente”. Nu exista,pana in prezent,o definitie consacrata asupra educatiei permanente si de aceea se opereaza,mai curand ,cu caracteristici conceptuale.Intr-o lucrare ,aparuta in urma cu cativa ani, sub egida Institutului de Educatie Permanenta de pe langa UNESCO (Bazele educatiei ~3~ permanente) se insereaza 30 asemenea caracteristici conceptuale, asa cum apar in diferite materiale de specialitate editate in mai multe tari din lume. Sintetizand aceste caracteristici, se poate aprecia ca educatia permanenta se constituie ca un ansamblu de mijloace puse la dispozitia oamenilor de orice varsta, sex, situatie sociala si profesionala, pentru ca ei sa nu inceteze sa se formeze de-a lungul vietii, cu scopul de a-si asigura deplina dezvoltare a facultatilor si participarea eficienta la progresul societatii. Fata de aceasta apreciere quasi-generala, s-au profilat mai multe puncte de vedere care in fapt, nu se afla in opozitie, ci se completeaza unul pe altul. Rene’Maheu opineaza, de pilda, ca educatia permanenta este “...o dimensiune a vietii. E o anumita atitudine de insertie in real si nu pur si simplu o pregatire pentru existenta activa si responsabila” Paul Lengrand vede educatia permanenta o actiune in stare “sa favorizeze creearea sructurilor si metodelor care sa ajute fiinta umana, in tot cursul existentei sale, in procesul continuu, de pregatire si dezvoltare; sa pregateasca individul pentru ca acesta sa devina cat mai mult propriul subiect si propriul subiect al dezvoltarii sale prin intermediul multiplelor forme de autoinstruire”(Paul Lengrand; p.49-50). Bertrand Schwartz defineste educatia permanenta ca o “...integrare a actelor educationale intr-un veritabil continuum in timp si spatium, prin jocul unui ansamblu de mijloace (institutionale, materiale umane) care fac posibila aceasta integreare”(Bertrand Schwartz; p.53). Ca atare, dupa opinia lui, educatia nu se limiteaza la un singur sub sistem educativ, de pilda scoala, ci inglobeaza toate activitatile sociale care sunt purtatoare de educatie. In perspectiva, “...ideea de permanenta a educatiei va fi in asa masura in obicei, incat nu se va mai vorbi decat de educatie, notiunea de permanenta fiind inclusa in insasi ideea de educatie”(op. cit., p.53-54). Pentru Bogdan Suchodolski, extinderea educatiei permanente va determina ca aceasta sa devina “...un mijloc de dezvoltare a nevoilor si interesului pentru valorile culturale, pentru ca ea corespunde orientarii preferintelor si inclinatiilor umane si pentru ca ea face viata noastra mai colorata si mai valoroasa” (Bogdan Suchodolski; p. 312). In consens cu Bogdan Suchodolski, un alt reputat specialist in domeniu, Majid Rahnema considera ca educatia permanenta “isi propune sa se adreseze ansamblului fiintei in devenire, in toate domeniile si de-a lungul intregii vieti...ea transcede nu numai barierele artificiale intre educatia scolara si non scolara si distincia clasica intre invatamantul public general si educatia adultilor, dar se bazeaza deasemenea in mod esential pe unitatea dintre procesele educative si viata care formeaza personalitatea umana...ea se refera in acelasi timp la educatia fundamentala, la formatia personala, la dreptul la timpul liber sub aspectul sau activ, cultural si aristic, si la accesul permanent la mijloacele educative in stare sa dezvolte potentialul creator, intelectual si fizic al omului (Ioan Jinga p12-14). ~4~ 2.CUPRINS 2.1. OBIECTIVELE EDUCATIEI PERMANENTE Educatia permanenta trebuie sa raspunda schimbarilor care se produc in socieate, in stiinta, tehnica, cultura, etica, justitie, economie, profesiuni etc. Ea necesita, astfel, realizarea unui sistem de obiective si cerinte, pritre care mentionam : intelegerea necesitatii educatiei permanente atat la nivelul factorilor de decizie, a unitatilor de invatamant si a altor factori educativi, cat si al individului tanar si adult ; asigurarea improspatarii si imbogatirii sistematice si continue a cunostntelor generale si speciale ; perfectionarea capacitatilor si deprinderilor intelectuale si profesionale, iar pentru educatori si a celor pedagogice-metodice, precum si dezvoltarea aptitudinilor generale si speciale : adaptarea pregatirii profesionale, a calificarii la shimbarile si mutatiile stiintifico-tehnice, profesionale etc.,mergand in unele situatii, pana la schimbarea profesiei (calificarii), fenomen cerut de economia libera de piata, asigurand integrarea individului in activitatea social-utila in continua prefacere ; scientizarea si culturalizarea vietii sociale ; asigurarea progresului social continuu ; diminuarea efectelor “uzurii morale”a cunostintelor teoretice si practice (a deprinderilor) prin reimprospatarea continua cu noi informatii si noi tehnologii (retehnologizari) ; dobandirea de tehnici si deprinderi de educatie permanenta si altele(Ioan Bontas p278) 2.2 CONSIDERATII SOCIAL-PSIHOLOGICE PRIVIND VARSTA ADULTULUI La unii dintre psihologii din R.F.G., care cerceteaza empiric si sunt orientati sociologic, apare destul de clar critica interpretarii rezultatelor cercetarilor de psihologia invatarii si dezvoltarii, in lumina teoriei biologice a perioadelor la varsta adultului. Pe primul loc pot fi citati Thomae (1956, 1959 a, b, 1960 s.a.) si Bergler (1966) Cercetarea lui Bergler (1966) pleaca de la premise teoretice si de la analize empirice referitoare la psihologia dezvoltarii in perioadele de varsta adulta. Tematica centrala a lucrarii sale se refera la problema: “formele atitudinilor umane in timp, in manifestarile lor diverse si in conexiunile lor”. In acest context “a putut fi verificata...ipoteza unui model multitidimensional de dezvoltare”. Inca in unele cercetari premergatoare a fost verificata “importanta centrala a variabilelor sociale pentru determinarea tuturor proceselor de orientare si conucere in cursul vietii”Bergler (1966) subliniaza ca nu toate fenomenele evolutiei la varsta adultului se lasa “subsumate unei curbe a vietii continuu ascendente si apoi descendente”, respectiv “numai sub aspectul intiparirii, asa cum le interpreteaza...psihologia abisala sau si sub aspectul altor modele imaginate” Pe baza cercetarilor sale empirice, Thomae (1959a) ajunge la constatarea ca particularitatile psihologice ale invatarii si dezvoltarii adultului nu pot fi intelese, “nici prin efectele datorate primei copilarii, nici prin presiunea situatiilor nemijlocite”. De aceea i se pare corespunzator scopului sa i-a in considerare problemele psihologiei si dezvoltarii la varsta adultului “ca determinate si structurate prin confruntarea macar cu unele, daca nu cu cele mai ~5~ multe dintre urmatoarele situatii fundamentale. Situatia concurentei profesionale si economice. Necesitatea de a se afirma. Situatia familiei. Interiorizarea imperfeciunii lumii reale. Frictiunea cu monotonia propriei vieti cotidiene. Interiorizarea caracterului definitiv al propriului destin. Confruntarea cu caracterul finit al existentei in lumea reala. Bazat pe aceste concepte, Thomae intreprinde “o analiza tematica a varstei adultului”. In toate lucrarile sale, Thomae ajunge la o respingere totala a periodizarilor, deoarece cursul vietii umane ar fi structurat pe “amprentele trairilor subiective”. El aste de parere ca un asemenea sistem de referinta permite sa se rezolve “toate contradictiile dintre diferitele rezultate ale cercetarilor”, privind varsta adultului. Din aceasta ar rezulta si “o cunoastere a unei legitati, care, in mod firesc, nu asculta de impulsurile endogene, ci creste din aciunea unitara a unui trecut asimilat sau neasimilat, dintr-un prezent constructiv sau obstaculat si dintr-un viitor deschis, respectiv opac sau chiar amenintator”. Nu putem sa fim cu totul de acord cu el, totusi apreciem ca demna de atentie constatarea sa, potrivit careia particularitatile psihologiei invatarii si dezvoltarii la varsta adultului pot fi intelse pe deplin prin prin “studiul concret” al “rolurilor” si “sarcinilor”, care il maturizeaza “pe omul obisnuit, pe calea trecerii de la tinerete la batranete”(Hans Lowe). 2.3. EDUCATIA ADULTILOR SI EDUCATIA PERMANENTA Delimitarea acestor doua concepte este necesara, deoarece, in ultimul timp, recunoasterea tot mai larga de care se bucura, pe plan mondial, educatia permanenta, cat si diversitatea sau fluiditatea sensurilor sale uzuale creeaza o oarecare incertitudine in ceea ce priveste indreptatirea educatiei adultilor de a exista ca notiune pedagogica si ca activitate efectiva. Educatia adultilor apare, uneori, ca o realitate perimata, suplinita de una noua, mai “la moda” si cu un numar mai mare de aderenti. Alte ori, educatia permanenta este insa considerata numai ca o expresie menita sa reliefeze caracterul intrinsec si eminamente contempranal procesului educational sau numai ca un deziderat al vremurilor noastre, in timp ce educatia adultilor ar desemna numai unele activitatiaporadice, sau procesele de reciclare profesionala. Ideea de educatie permanenta si-a gasit primii promotori in Franta prin G.Bachelard, Gaston Berger, Paul Lengrand, Jean Le Veugle, Jean Capelle de la Universitatea din Paris, Marcel Hignette de la Centrul National de formare permanenta, Bertrand Schwartz de la Universitatea din Nancy si multi altii. Expresia “educatie permanenta” circula in Franta, la inceput, cu doua sensuri : un sens uzual care se refera la ansamblul de mijloace prin care individul îsi dezvolta ceea ce a dobandit in scoala si asimileaza achizitiile ulterioare ale stiintelor si tehnicilor care il intereseaza in profesie ; un sens restrans la perioada scolara si referitor la organizarea educativa care inglobeaza existenta elevului inclusiv timpul sau liber Acestor sensuri,care sunt destul de inguste si nu depasesc sfera educatiei copilului sau a ~6~ adultului, Paul Lengrand si Jean Le Veugle le dau o extindere care conduce la semnificatia actuala a educatiei permanente asa cum a fost ea adoptata in cadrul celor douasprezece teme majore de reflectie si de actiune pe care Conferinta generala a UNESCO in cea de-a cincisprezecea sesiune a sa, le-a propus statelor membre in vederea Anului international al educatiei. Cea mai cuprinzatoare perspecctiva asupra educatiei permanenete o aduce Jean Le Veugle, chiar daca, in formularea sa, pune accentul pe aspectul organizarii materiale a educatiei permanente. Potrivit acestui autor, ea este ansamblul mijloacelor puse la dispozitia oamenilor de orice varsta, sex, situatie sociala si profesionala pentru ca ei sa nu inceteze daca doresc, sa se formeze si sa se informeze cu scopul de a-si asigura deplina dezvoltare a facultatilor si participarea la progresul societatii. Remarcam faptulca notiunea de educatie permanenta se intemeaza pe un mod de concepere a educatiei pe care l-am putea califica drept maximal. Educatia este inteleasa acum-ca sa folosim cuvintele pedagogului A.Kriekemans-ca “o truda care trebuie sa absoarba in intregime pe orice persoana si aceasta pe tot timpul vietii sale.” Desigur, o asemenea dilatare a semnificatiei educatiei si a functionalitatii sale reclama, din partea pedagogilor, un efort de acomodare a opticii lor si de iesire curajoasa din fagasurile batatorite ale unor indelungate obisnuinte. Dupa cum observa pedagogul canadian J.R.Kidd, “cei mai multi educatori...nu sesizeaza pe deplin sensul educatiei permanente.ei concep educatia ca o pregatire pentru viata. Convingerea lor cea mai profunda este ca trebuie sa-i pregatesti pe tineri, sa-i lansezi pe drumul vietii, sa le dai ca provizii de drum cateva adevaruri si deprinderi (J.R.Kidd p. 125) Noul concept sparge tiparele unor conceptii anterioare si disloca structurile prin care se desfasoara procesele educationale, impunand noi orientari si noi organizari. 2.4.EDUCATIA PERMANENTA IN VIZIUNEA MAI MULTOR PEDAGOGI 2.4.1.EDUCATIA PERMANENTA IN ACCEPTIUNEA LUI BERTRAND SCHWARTZ Principiul permanentei educatei cere ca, in orice moment al vietii, dupa perioada de obligativitate scolara, orice individ sa poata intreprinde studii de promovare (la un nivel mai inalt), de reconversiune profesionala, studii cu caracter complementar, de reciclare sau dezvoltare generala si culturala. S-a si aratat ca acest principiu este strans legat de acela al egalitatii sanselor.”Recurenta” formarii nu va fi decat o etapa catre permanenta, fiindca ceea ce trebuie sa urmarim in cele din urma este acea educatie care “integreaza toate perspectivele vietii globale a individului” (Schvartz). Formarea trebuie sa devina o dimensiune normala a vietii individuale: omul trebuie educat pentru viata, ca o componenta a “naturii”sale sociale, iar societatea trebuie sa organizezeraspunsul la aceasta trebuinta prezenta pretutindeni in spatiu si in timp, intr-un cuvant, in viata... In aceasta perspectiva, posibilitatea efectiva de generalizare a principiului permanentei depinde in mod clar de aplicarea la fel de generala a principiului de orientare si “ghidare” care trebuie sa garanteze in fiecare etapa de formare-obligatorie sau “adulta”-“situara” fiecaruia la nivelul optim al motivatiei si posibilitatilor proprii. Intr-adevar, majoritatea ~7~ persoanelor s-ar dovedi incapabile de a opera o alegere judicioasa, fara informatii, fara o constientizare a situatiei si fara indrumare, intr-un sistem complex de optiuni oferite in paralel cu insesi activitatile intregii vieti sociale.(Bertrand Schvartz p. 14-15) 2.4.2. EDUCATIA PERMANENTA IN CONCEPTIA LUI PAUL LENGRAND Viata inseamna pentru oameni-spune Paul Lengrant-o succesiune de “sfidari”: imbatranirea, boala, pierderea unor fiinte iubite, alegerea tovarasului de viata, razboaiele, enigmele universului, sensul vietii, profesia, nevoia de bani, rivalitatile, angajamentele politice si altele. La acestea, putem adauga si alte “sfidari” adresate omului de epoca in care traim: accelerarea schimbarilor care parcurg existenta unei generatii, in contrast cu epocile anterioare cand mai multe generatii parcurgeau o etapa fara schimbari fundamentale; expresiunea demografica; evolutia rapida a cunostintelor stiintifice si a tehnologiei. In afara de aceasta, permanenta cducatiei este obiectiv necesara, intrucat progresele stiintifice si ale tehnicii descompleteaza sau chiar perimeaza rapid orice formatie, indiferent de domeniu. Un regim educational incapabil sa asigure adaptarile necesare ar deveni o frana an activitatii economice. Fara indoiala ca, cheltuielile unei autentice permanente a educatiei, cu toate implicatiile sale, atat umane cat si financiare, vor fi considerabile. Ele vor trebi insa asigurate, deoarece educatia devine prin ea insai unul din factorii cei mai intensivi de progres al productiei. Intr-o perspectiva nedemocratica a sistemului educational, tratarea adaptiva a oamenilor ar risca sa se transforme in cea mai vatamatoare dintre servituti si dintre alienari, omul devenind un simplu purtator de calificari tehnice si un simplu “obiect” deformare reinnoita strict pentru nevoile intreprinderii... Intemeiata pe un sistem care sa nu fie la discretia unei intreprinderi ahtiate de profit, ci controlat in chip democratic de muncitori, la toate nivelurile, si conceput pentru a-i initia in toate dimensiunile meseriei lor, in asociere cu o pregatire de ordin general si cultural, educatia permanenta devine, dimpotriva, factor de eliberare si de implinire a omului. Repetam,totul depinde de context Prin urmare, educatia permanenta trebuie in mod absolut necesar sa aiba un continut-vital-de formare generala si culturala. Ea trebuie sa se realizeze prin autoformare si pe baza unei cogestiuni a cadrelor didactice si a beneficiarilor acesteia. In afara de unele imprejurari exceptionale, nici o autoritate exterioara nu intervine pentru a-l sili sa studieze, sa se perfectioneze, sa devina un cetatean mai bun, un tata de familie mai bine pregatit si mai intelegator. Atat timp cat adultul nu sesizeaza interesul deosebit pe care il prezinta pentru el un anumit gen de efortin domeniul profesional, obstesc sau cultural, se abtine de a-l face. Si chiar atunci cand s-a angajat intr-o actiune, poate sa se retraga oricand. In aceste conditii, educatia adultilor si, in general, orice forma de educatie care nu are un caracter obligatoriu, inclusiv educatia extrascolara a tinerilor, este propice innoirilor. Intr-adevar, in cadrul unor astfel de programe au luat nastere forme de educatie a caror importanta universala este recunoscuta azi, in special munca in grup, discutiile organizate, participarea la activitati productive, seminariile si stadiile de studiu, metodele neimpuse, folosirea intensa a mijloacelor audio-vizuale etc. Viitorul educatiei, considera in ansamblul sau, si capacitatile ~8~ sale de reinnoire depind deci de educatia adultilor. Educatia permaneta intervine , de asemenea, ca un element de solutie in unele situatii ale societatii noastre, acelea care rezulta din relatiile dintre diferite generatii. Dupa cum reiese din diferite exemple, comunicarea si schimbul intre tineri si cei mai in varsta se fac uneori greu, astfel ca in multe cazuri dialogul dintre tata si fiu, intre profesor si eleveste in mod practic intrerupt. Insa acest schimb este pretios si necsar, atat pentru imbogatirea reciproca a indivizilor , cat si pernru echilibrul societatilor.(Paul Lengrand p. 54) 2.4.3 EDUCATIA PERMANENTA IN CONCEPTIA LUI TOPA LEON Educastia permanenta nu se identifica cu nici o institutie scolara sau prescolara,cu activitatile organizate sau informale cultural-profesionale pentru adulti, colective sau individuale,intemeiate pe o metodologie clasica sau libera.Ea trebuie inteleasa ca un sistem de obiective, metode si tehnici educationale clasice si moderne, validate si in plina revolutionare, capabile s dezvolte insasi educabilitatea, o mobila si continua deschidere educationala potrivit conditiilor de munca si de viata ale generatiilor de oameni si ale fiecarui indivi in parte. Potrivit conceptiei lui Topa Leon educatia permanenta este termenul cel mai adecvat sa exprime o dezvoltare metodica, prin actiunea educativa multilaterala a omului si a colectivitatilor sociale, sa includa actiuni cu obiective largi, de lunga durata si sa dezvolta libertatea de optiune a celui educat, ca si a educatorului.In acest context, in studiul nostru, nu numai ca nu inlocuim pe “educator” cu “instructorul”, fasonator implacabil, ci referindu-ne la actiunile cultural-educative, preferam sa facem loc “animatorului”cultural. Se identifica educatia permanenta cu educatia adultilor, uneori cu autoeducatia si autoinstruirea.in ambele cazuri sunt vizate arii si cai ale educatiei permanente, ca proces postscolarsi ca o metodologie educationala a tineretului in plina maturizare sau a adultilor.Paul Lengrand a scos in evidenta faza actuala aeducatiei permanente :”In mod esential, (ea) desemneazainca o terminologie, o serie de concepte si de principii, o ordine de preocuparisi de cercetare”.Dar aceasta, dupa parerea lui Topa Leon impune o treptata depasire afazei incipiente. Expresia “educatie permanenta”, are o legatura directa cu expresia “scoala permanenta”folosita prima oara in 1938 de catre filosoful G. Bachelard si cu expresia peda- gogie permanenta”a aceluiasi filosof.Planul de invatamant elaboratin 1947 de Langevin-Vallon prevedea mijloace ale educatiei permanente, iar planul Billiers(1956)a reluat aceasta prevedere.(Topa Leon p. 14-16) 2.4.4. EDUCATIA PERMANENTA IN CONCEPTIA LUI RENE MAHEU Dupa Rene Maheu, educatia permanenta este menita s rezume si sa inspire eforturile de innoire in educatia moderna: “Nici o reconversiune nu cere de fapt studii atat de atente pentru o prospectiva atat de vasta si atat de complexa. Nu este vorba, in fond, decat de a ingloba invatamantul scolar si universitar intr-o sinteza totalizanta, in care educatia extrascolara si asa-numita educatie a adultilor, considerate in mod general azi inca drept marginale, sunt destinate sa apara ca centrul si esenta disciplinei spiritului,” ~10~ Pana acum UNESCO a organizat unele conferinte aceasta tema. Tot mai multi oameni, printr-o scolarizare tot mai indelungata, folosind mijloace tot mai ingenioase si mai variate isi insusesc un cuantum tot mai mae de cunostinte si priceperi a caror uzura evine tot mai rapida. 2.4.5. EDUCATIA PERMANENTA IN CONCEPTIA LUI JEAN PIAGET Pana la J.J.Rousseau, intre copil si adult nu se concepeau deosebiri esentiale. A urmat o perioada in gandirea psihopedagogica in care copilul era considerat o fiinta “autonoma”, originala, cu totul deosebita de omul adult (Ellen Key). In vremea noastra se releva deosebirile calitative intre copil si adult, si similitudinile, corespondentele, liniile dezvoltarii continue. Una din aceste linii continue ale dezvoltarii psihice, deosebit de importanta pentru problematica educatiei permanente o aduce constatarea ca si adultul este “nedesavarsit”. Conceptia veche pleca de la ideea ca adultul atinge o stare plenara, o suficienta si mai ales o autoritate social-statutara, pe care copilul trebuie abia sa o cucereasca. Dupa Jean Piaget pe parcursul vietii omului se inregistreaza functiuni constante, intru cat actiunea presupune totdeauna un interes care sa o declanseze si o inteligenta care sa o inteleaga si sa raspunda nivelelor dezvoltarii. Totodata, dezvoltarea in timp a personalitatii inregistreaza structuri variabile: intresele se schima si explicatiile evolueaza intre individ si mediul sau se stabilesc circuite l distante tot mai mari si, prin continutul lor, tot mai complexe. Notiunea de maturitate nu exprima un moment unitar, o stare de imobilitate, si nu semnifica o “fixare”, dupa cum se afirma in vechea psihologie “adultul are tot atat de largi si de multiple probleme noi de rezolvat si de inteles ca si copilul. Aceasta varsta isi are perioadele ei de tranzitie crizele ei. Pe o perioada a dezvoltarii aproape de acelasi rang ca si copilaria si adolescenta. (Topa Leon p. 34-35) 2.5. SCOALA SI EDUCATIA PERMANENTA Scoala, invatamantul reprezinta o etapa indispensabila in dezvoltarea personalitatii umane. Educatia scolara este menita sa deschida caile unei instruiri continue,sa determine un proces de autoinstruire si autoeducatie. Ea asigura formarea deprinderilor de munca intelectuala prin care sa dobandeasca posibilitatea de a invata pe tot parcursul vietii si dezvoltarea sistemului de operatii intelectuale indispensabile unei activitati creatoare.foarte importanta este intelegerea de catre elevi a necesitatii invatarii pe ttot parcursul vietii,prin dezvoltarea motivelor de tip superior.instruirea si educarea elevilor in vederea crearii posibilitatii de autoinstruire si autoeducare presupun raporturi noi intre proesor si elev. Considerarea elevului ca element activ, participant direct si permanent la propria sa formare, ca subiect al educatiei, modifica pozitia profesorului care va avea astfel un rol mai complex. Educatia scolara ca forma organizata in mod stiintific, planificata dupa planul de invatamant si progra mele scolare se raporteaza la obiective generale cu caracter formativ-informativ specifice tuturor componentelor educatiei:educatia intelectuala, educatia moral-civica, educatia estetica, educatia fizica si educatia profesionala. In perspectiva educatiei permanente, prioritate capata obiectivele formative ale acestor componente exprimate prin “a invata sa inveti”-deprindere de munca intelectuala, prin ~11~ motivatie pentru invatare care se reflecta in atitudinea fata de invatare. Educatia morala vizeaza formarea comportamentelor si atitudinilor morale fundamentale pentru viata sociala ,cultivarea trairii sentimentului religios.Educatia estetica vizeaza sensibilizarea gustului estetic si cultivarea sentimentului estetic si a creativitatii valorilor estetice.Educatia profesionala formeaza atitudinea fata de profesie si munca, ajuta la cultivarea unei gandiri specifice mobilitatii profesionale si a unei motivatii a individului in raport cu mobilitatea profesionala.Educatia scolara trebuie sa pregatesca un tineret sanatos cu rezistenta la efort fizic, vointa, posibilitatea de adaptare la conditii mai dure de viata. Educatia permanenta implica procese de invatare fundamentate stiintific si nu poate fi confundata cu expresia “educatie de-a lungul vietii”care vizeaza mai mult procesele invatarii spontane.Educatia permanenta inseamna invatare continua ,creativa, novatoare si este posibila in toate formele scolare si postscolare. Educatia permanenta promoveaza o pregatire si perfectionare profesionala care permite fiecarui individ sa-si insuseasca cunostintele sideprinderile necesare autoeducatiei.Ea este o inventie sociala, caracteristica societatii contemporane in care mobilitatea profesionala este foarte rapida. Educatia permanenta cotribuie la dezvoltarea procesului de instruire si cultivare ;faciliteaza posibilitatea fiecarui om de a-si completa studiile, de a se perfectiona in munca, de a-si insusi o cultura superioara. 3. CONCLUZII Educatia peranenta nu este deci o simpla continuare a educatiei traditionale. Ea reprezinta o serie de noi abordari ale unor elemente esentiale pentru existenta fiecauia, incepand prin insusi sensul acestei exsitente.Ea permite sa se descopere o multitudine de situatii fundamentale, in care indivizii apar intr-o noua ipostaza, si aduce solutii inedite unor probbleme cruciale ale destinului indivizilor si societatilor. Educatia constituie partea constienta, voluntara si competenta a acestui continuu mers inainte, care este legea tuturor fiintelor umane. Desigur, nu trbuie supraestimat locul si rolul educatiei in realizarea destinelor individuale si colective. Cu cat insistam mai mult asupra necesitatii acestui efort cu atat trebuie sa ne reamintim ca exista structuri favorabile si structuri defavorabile infloririi personalitatii. Mizeria fizica provoaca si intretine mizeria morala si intelectuala. Oamenii care traiesc la limita subzistentei se afla in acelasi timp la limita conditiei umane. (Paul Lengrand) Relatia intre dezvoltarea sociala si educatie este prima si cea mai importanta coordonata social-integrativa pentru modelarea si conducerea educatiei permanente. O educatie rupta de contextul vietii sociale, lipsita de valente integrative si creative in viata sociala nu poate primi atributul de educatie permanenta. Ea contribuie la dezvoltarea societatii, a relatiilor sociale superioare, a vietii cultural-artistice si spirituale. Coordonatele soial-integrative si de creativitate imprima educatiei si invatamantului un caracter deschis mobil si prospectiv. Indrumarea si orientarea scolara si profesionala a elevilor, studentilor, adultilor, tinand ~12~ seama de mobilitatea profesionala, preferinte, aptitudini aspiratii actuale si de perspectiva constituie filonul social-integrativ ale educatiei permanente. “Educatia permanenta a aparut si s-a impus ca un raspuns la solicitarile vietii contemporane, ca singura solitie pentru adaptarea omului la epoca noastra. Revolutia tehnico-stiintifica este insotita de numeroase “explozii”-informationala, tehnica -,de sfidari aruncate in fata omului-cum numeste Paul Lengrand exigentele la care contemporaneitatea constrange fiinta umana. Gaston Berger rezuma tabloul epocii actuale la cateva trasaturi care sunt tot atatea probleme pentru educatia omului aflat in acest tablou:interdependenta crescanda din lume;mobilitatea indivizilor, maselor si situatiilor; accelerarea istoriei, care actioneaza ca factor de diferentiere si de selectie.”(Tiberiu Popescu p. 29). BIBLIOGRAFIE Ioan Jinga – “Educatia Permanenta” Editura Stiintifica si enciclopedica , Bucuresti-1979. Ioan Bontas – “Pedagogie” Editura All ,Bucuresti-1996. Ioan Nicola – “Pedagogie” Editura didactica si pedagogica ,Bucuresti-1969 Paul Lengrand – “Introducere in educatia permanenta” Editura didactica si pedagogica ,Bucuresti-1973. Leon Topa – “Sociologia educatiei permanente” Editura stiintifica, Bucuresti-1973 Tiberiu Popescu – “Educatia adultilor” Editura didactica si pedagogica , Bucuresti-1974. Bertrand Schwartz – “Educatia maine” Editura didactica si pedagogica, Bucuresti-1976. Pavel Muresan – “Educatia Permanenta” Educatia stiintifica si enciclopedi- ca, Bucuresti-1983. Gaston Berger – “Omul modern si educatia sa” Editura didactica si Pedagogica, Bucuresti-1973. Hans Lowe – “Introducere in psihologia invatarii la adulti” Editura didactica si pedagocica, Bucuresti-1978. ~13~ PAGE 쥁`