Referat Probleme Psihologice Ale Varstei Prescolarului

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Probleme Psihologice Ale Varstei Prescolarului si de asemenea puteti face Download Referat Probleme psihologice ale varstei prescolarului

Citeste fragmente din Referat Probleme Psihologice Ale Varstei Prescolarului

CRESTEREA SI DEZVOLTAREA PSIHICà A COPILULUI DE VÂRSTà PRESCOLARà Preºcolaritatea aduce schimbãri importante atât în planul dezvoltãrii somatice, a celei psihice, cât ºI în planul vieþii relaþionale. Apar diferenþe de solicitãri faþã de cele ale mediului familial, din partea învãþãmântului preºcolar, diferenþe ce presupun noi condiute de adaptare, precum ºI adâncirea contradicþiilor dintre solicitãrile externe ºI posibilitãþile interne ale copilului de a le satisface. Jocul, deºI reprezintã activitatea dominantã, începe sã se coreleze ºI cu sarcini instructiv - educative. Aceastã cauzã va conduce la complicarea ºI adâncirea proceselor de cunoaºtere, la schimbarea atitudinii faþã de mediul înconjurãtor. Dacã antepreºcolaritatea a fost perioada expansiunii subiective, preºcolaritatea este vârsta descoperirii realitãþii, a realitãþii fizice, umane ºI mai ales a autodescoperirii. Dacã în perioada anterioarã trãia într-un univers instabil, modificat dupã dorinþe adeseori, acum copilul descoperã cã existã o realitate externã care nu depinde de el ºI de care trebuie sã þinã cont dacã vrea sã obþinã ceea ce doreºte. Paul Osterrieth << unei lumi în care e de ajuns sã doreºti sau sã mimezi pentru a fi satisfãcut îi urmeazã treptat o lume în care treabuie sã respecþi regula jocului, în care trebuie sã faci ce este necesar>>. Adulþii îi <> un anumit mod de a se comporta, <<îl obligã>> la diverse reguli de folosire a obiectelor, mimarea unei acþiuni (se fãcea cã scrie la 3 ani) este înlocuitã cu învãþarea, cu atitudinea mult mai realistã (învaþã sã scrie). Realitatea îºI face apariþia pe toate planurile, nu numai fizic. Astfel în plan uman, dacã pânã acum el se confunda cu alte persoane, mai ales cu mama sa acum începe sã-I recunoascã acesteia o individualitate proprie. Extinderea cadrului relaþional cu obiectele, cu alþii, cu sinele constituie o premisã pentru dezvoltarea psihicã pe toate planurile. Se contureazã germenii conºtiinþei morale iar dobândirea unor diverse categorii de deprinderi sporeºt gradul de autonomie. Dacã aceastã tendinþã îi est refuzatã apar conduite de opoziþie sau de rivalitate; de asemenea, dacã existã diferenþe de solicitãri din partea grãdiniþei ºI a familiei poate apare dedublarea comportamentului. Aspecte ale dezvoltãrii psihice la antepreºcolar Motricitatea Miºcãrile bruºte, necoordonate de la 3 ani sunt treptat înlocuite de miºcãri tot mai bine armonizate. Pe prim plan trece încãrcãtura psihologicã a miºcãrii, repetarea ei la obiecte, imagini, intenþii. Preºcolarul simte o adevãratã plãcere sã imite adulþii, sã-ºI exprime trãirile emoþionale prin gesticã, mimicã ºI pantomimicã. Din acest motiv, preºcolaritatea a mai fost denumitã ºI vârsta graþiei. Graþia se dezvoltã ºI pentru cã preºcolarului îi place sã fie în centrul atenþiei, sã fie admirat ºI lãudat. Cu timpul, graþia începe se devinã tot mai palidã, locul fiind luat de rigoare, de precizie, acestea devenind principalele caracteristici ale moticitãþii copilului. Este perioada în care prin stereotipizare, miºcãrile duc la formarea deprinderilor,la îmbogãþirea conduitelor. Nevoia de acþiune, trãitã prin executarea miºcãrilor stã la baza dezvoltãrii psihice ( percepþia se formeazã în cursul acþiunii cu obiectele, ea se corecteazã, se verificã numai astfel). De aceea, se recomandã lãrgirea posibilitãþilor de acþiune cu obiectele. Împreunã cu motricitatea, acþiunea cu obiectele, sprijinã nu numai îmbogãþirea planului cognitiv, ci ºI dezvoltarea personalitãþii. Senzorialitatea Spaþiul în care se deplaseazã copilul se extinde considerabil; de la interiorul casei la cel al grãdiniþei, a strãzilor parcurse pentru a ajunge la aceasta, dar ºI pentu a se juca în faþa blocului. Se dezvoltã numeroase trebuinþe, dintre care cea de cunoaºtere, de investigare este prezentã. Prin sensibilitatea vizualã ºI cea auditivã se capteazã cele mai multe informaþii. Încep sã diferenþieze ºI sã denumeascã culorile, diferite tipuri de activitãþi, de unelte, semne de circulaþie. Sensibilitataea auditivã devine de 2 ori mai finã în aceastã perioadã iar cea tactilã se subordoneazã vãzului ºI auzului ca modalitãþi de susþinere a lor ºI de control. Se dezvoltã mult auzul verbal ºI cel muzical, fapt care-I va da posibilitatea recunoaºterii obiectelor dupã sunetele provocate de atingere, lovire, etc. DeºI încãrcate afectiv ºI situaþional, senzaþiile vor fi integrate percepþiilor, surprinzând caracteristicile reale. Apar noi forme de percepþie cum este observaþia cu scop, organizatã ºI planificatã. Percepþia mãrimii obiectelor ca ºI a constantei de mãrime sunt deficitare. Douã cutii de aceeaºI formã, culoare dar diferite ca mãrime sunt diferenþiate nu atât dupã mãrime cât dupã aºezarea lor spaþialã. Percepþia distanþei, a orientãrii în raport cu anumite repere sus, jos, stânga, dreapta se face treptat, pe mãsur implicãrii în diferite activitãþi; încep sã aparã ºI forme ale percepþiei succesiunii timpului. Desprinderea unor însuºiri mai importante ale obiectelor, întãrirea lor prin cuvinte constituie premisa formãrii reprezentãrilor care la aceastã vârstã sunt încãrcate de însuºiri concrete ºI situaþionale. Are un rol imens în viaþa copilului, pentru cã pe de o parte îl ajutã sã cunoascã obiectele în absenþa lor (animale, plante), iar pe de alta sã-ºI reactualizeze experienþa ºI s-o integreze în cea prezentã. Încep sã-ºI dezvolte atât reprezentãri bazate pe memorie cât ºI pe imaginaþie ( reprezentarea personajelor din diferite basme). Caracteristicile intelectuale Intelectul, formaþiune psihicã deosebit de complexã, cuprinde procese ºI activitãþi psihice variate ºI dificile precum: gândire, memorie, limbaj, imaginaþie, atenþie, care îl ajutã sã se desprindã de stimulul concret, sã depãºeascã exprienþa senzorialã. DeºI încã în formare, intelectul în periada preºcolarã înregistrazã importante restructurãri. Gândirea Copilul opereazã cu o serie de constructe, care nu sunt nici noþiuni individualizate, dar nici noþiuni generale, ceea ce înseamnã cã are un caracter preconceptual, cvasiconceptual. Cu ajutorul cuvântului, care este un simbol, peconceptele câºtigã în generalitate ºI precizie ºI treptat se ajunge la construirea claselor logice. TotuºI gândirea are un caracter intuitiv, rãmâne tributarã caracteristicilor concrete, senzoriale, este strâns legatã de percepþii, de imagine. Însuºirile perceptive sunt considerate ca absolute, nu sunt puse în relaþie unele cu altele. Copilul gândeºte ceea ce vede, raþionamentul lui are încã un curs aderent la sensul unic al percepþiei ºI nu o organizare de ansamblu. Gândirea preconceptualã ºI intuitivã este o gândire egocentricã ºI magicã, nereuºind sã facã distincþie între realitatea obiectivã ºI cea personalã, genereazã egocentrismul, crezându-se centrul universului. Confuzia dintre eu ai lume duce la caracterul aninist al gândirii care constã în atribuirea de calitãþi umane, obiectelor. Din egocentrism derivã o altã caracteristicã ºI anume artificialismul, convingerea cã totul este fabricat de om. Treptat, gândirea începe sã se desprindã de egocentrism, prin compararea cu gândirea altuia, trece la analiza mai obiectivã a realitãþii, începe sã imitã lucrurile reale, sã þinã cont de partenerul de joc. TotuºI, rãmâne la o gândire sincreticã, bazatã pe relaþionarea la întâmplare a însuºirilor obiectelor, face confuzii între parte ºI întreg. Aceastã caracteristicã se explicã prin caracterul inconsistent al reprezentãrilor ºI slaba dezvoltare a acapacitãþii de a raþiona. O altã caracteristicã la fel de importantã este conturarea primelor operaþii ºI organizarea structurilor operative ale gândirii. Piaget considerã cã este perioada preoperatorie a gândirii, bazã pentru apariþia noþiunilor empririce. Copilului îi este greu sã treacã peste aspectele de formã, culoare, nu surprinde relaþii privind permanenþa, invarianþa. De ce-urile copilului aratã existenþa precauzalitãþii intermediare între cauza eficientã ºI cauza finalã; cautã o relaþie, procesele fizice sunt asimilate la acþiunile proprii. Trepat, precauzalitatea nu se mai asimileazã cu acþiunile proprii, ci cu operaþiile, acestea fiind coordonãri generale, ale acþiunilor. Preºcolarul întimpinã de asemenea dificultãþi în ceea ce priveºte aprecierea ordinii directe ºi inverse. Piaget considerã cã preºcolaritatea este o perioadã de organizare ºI pregãtire a dezvoltãrii gândirii, abia între 7,8 ani ºI apoi între 11,12 ani are loc desãvârºirea operaþiilor concrete. Limbajul Limbajul copiilor de 3 ani este destul de dezvoltat, în sensul cã poate chiar susþine o conversaþie. TotuºI, limbajul preºcolarului se deosebeºte de cel al adultului prin: -pronunþarea este imperfectã, mai ales la începutul preºcolaritãþii. Sunt posibile omisiuni, substituiri, inversiuni de sunete; -privind structura gramaticalã-în utilizarea verbelor cel mai bine se frixeazã timpul prezent, care sextinde ºI asupra altor timpuri. Numãrul erorilor scade treptat ºI îºI însuºeºte morfologia ºI sintaxa în practica vorbirii. În ceea ce priveºte structura limbajului, încã mai dominã limbajul de situaþie , din faza antepreºcolarã, care are caracter concret, este legat de situaþiile particulare la care participã cei implicaþi. Treptat se face trecerea spre limbajul contextual. Cele douã forme coexistã, deºI ca o tendinþã generalã trebuie semnalatã diminuarea caracterului situativ odatã cu intrarea în preºcolaritatea mare. Din limbajul monologat apare treptat la începutul preºcolaritãþii limbajul interior care are un rol mare în ordonarea, proiectarea ºI reglarea acþiunilor. Sub raport cantitativ, vocabularul se îmbogãþeºte substanþial. De la 5-10 cuvinte pronunþate de copil la un an, la 300,400 de cuvinte pronunþate la 2 ani, 800, 1000 de cuvinte pronunþate la 3 ani, 1600-2000 de cuvinte la 4 ani, 3000 la 5 ani, ajunge pânã la 3500 de cuvinte la 6,7 ani, deºI semnificaþiile cuvintelor nu sunt precise. O altã caracteristicã este ºI formarea independentã a cuvintelor, inventarea lor pe baza creºterii capacitãþii de generalizare a unor relaþii gramaticale deja învãþate. Pot apare ºI defecte de vorbire sub formã de dislalie, pronunþia incorectã a unor forme, prin înlocuirea lor cu altele sau prin omitere; rnilalie sau nazalizare, alterarea majoritãþii sunetelor, bâlbâiala-întreruperea cursului firesc al vorbirii prin repetarea unor sunete, silabe sau oprirea bruscã înaintea pronunþãrii lor. Memoria Dacã la vârsta antepreºcolarã, memoria are un caracter spontan, în preºcolaritate, datoritã dezvoltãrii gândirii ºI mai ales a limbajului interior, alãturi de memoria mecanicã se dezvoltã memoria inteligibilã, alãturi de cea neintenþionatã apare cea intenþionatã. Aceasta din urmã se dezvoltã mai ales atunci când informaþiile au semnificaþie pentru copil. Memoria este strâns legatã de interesele copilului. Conþinutul memoriei este foarte bogat: miºcãri, stãri afective, imagini, cuvinte, idei. Este semnificativã creºterea intervalului de timp în care devine posibilã recunoaºterea unui material dupã o singurã percepþie. TotuºI memoria copilului rãmâne difuzã, incoerentã, nesistematizatã. Imaginaþia Ceea ce ne impresioneazã este amploarea vieþii imaginative a copilului, uºurinþa cu care el trece în orice moment din planul realitãþii în cel al ficþiunii. Se apreciazã cã dacã afectivitatea este motorul activitãþii copilului, imaginaþia este calea, mijlocul, metoda de realizare a ei. Imaginaþia este prezentã în activitatea creatoare regãsitã în joc, în desen, dar ºI când reproduce o poezie, un cântec. În interpretarea realitãþii copilul manifestã aninism (însufleþeºte lucrurile) ºI artificialism (credinþa cã totul este fabricat de om), ºI una ºI alta sunt opera imaginaþiei infantile. Confuzia ºI nediferenþierea percepþiilor, saturaþia emoþionalã îl fac pe copil sã .nu diferenþieze precis planul realitãþii de cel al închipuirii, ceea ce doreºte sã aibã de ceea ce are. De asemenea imaginaþia copilului este mai activã, mai liberã decât a adultului care este mai controlatã de realitate, mai disciplinatã. Imaginaþia îndeplineºte la copil un rol de echilibrare sufleteascã; rezolvã contradicþia dintre dorinþele ºI posibilitãþile copilului. Atenþia Atenþia este capacitatea de orientare, focalizare ºI concentrare asupra obiectelor ºI fenomenelor în vederea reflectãrii lor adecvate. În preºcolaritate începe sub influenþa gândirii ºI a limbajului organizarea atenþiei voluntare; sporeºte capacitatea de concentrare ca ºI stabilitatea prin activitate. De asemenea se mãreºte volumul atenþiei care capãtã un caracter tot mai selectiv. TotuºI în preºcolaritate predominã atenþia involuntarã, de aceea pot fi uºor distraºI de la sarcinile de îndeplinit. Se pun douã probleme: trezirea atenþiei involuntare ºI menþinerea atenþiei voluntare pentru o perioadã cât mai mare. Afectivitatea Cunoaºte expansiune, modificãri, reorganizãri generate de: -pãtrunderea copilului într-un nou mediu instituþionalizat unde cunoaºte persoane noi de vârste diferite; -contradicþiile dintre dorinþele copilului de a-l satisface pe adult, pe care-l iubeºte, apoi de autonomie ºI de restricþiile impuse. Se produc fenomene de transfer afectiv ºI de identificare afectivã. Copilul îºI transferã dragostea ºI atenþia cãtre educatoare cu care se ºI identificã, fiind pentru el pentru o perioadã de timp un substitut al mamei. Identificarea se realizeazã cu modelele umane cele mai apropiate. Aceasta începe încã din antepreºcolaritate prin adoptarea unor conduite, gesturi ºI atribute urmãrind modelul. Când cei doi pãrinþi sunt amândoi admiraþi copilul se strãduieºte sã se identifice cu ambii. Apar stãri afective de vinovãþie (la 3 ani), de mândrie (la 4 ani) mustrat public. Cercetãrile au descris sindromul bomboanei amare: starea afectivã de ruºine ce apare în urma unei recompense nemeritate, bucuria fiind însoþitã de neliniºte, agitaþie ºI sindromul de spitalizare: reacþia afectivã, violentã când copilul urmeazã sã fie internat pentru un tratament, datoritã despãrþirii, abandonãrii celor dragi. Se contureazã apariþia unor sentimente morale: ruºine, ataºament, prietenie, respect, sentimente intelectuale, mirare, curiozitate, satisfacþie precum ºI sentimente estetice. În privinþa ordinii obiectelor care provoacã sentimente estetice s-au stabilit urmãtoarele: obiectele propriu-zise, culorile, animalele, natura. Formarea ºI dezvoltarea personalitãþii preºcolarului Preºcolaritatea este perioada formãrii iniþiale a personalitãþii, a apariþiei primelor relaþii ºI atitudini care constituie un nivel superior de organizare a vieþii psihice. Organizarea ºI relativa stabilizare a comportamentelor sunt posibile datoritã modificãrilor esenþiale care se produc în structura activitãþii psihice. Cele mai semnificative elemente ale activitãþii care suportã modificãri sunt motivele, dar ele încã nu sunt conºtientizate ºI ierarhizate în motive esenþiale ºI neesenþiale mai ales la vârsta preºcolarã micã. Treptat, în schimb se supun unui proces de ierarhizare, astfel el poate efectua chiar o activitate neinteresantã dacã I se cere, dacã I se oferã jucãria doritã. Desfãºurarea activitãþii pe baza unor motive corelate, care se întãresc reciproc, ierarhizarea ºI stabilizarea lor constituie condiþia esenþialã a formãrii personalitãþii copilului. Cu privire la EU, în preºcolaritate simþul corporal devine mai profund (toate pãrþile corpului au importanþã pentru el); începuturile de reciprocitate îl ajutã sã înþeleagã pãrerile celorlalþi; creºte respectul faþã de sine prin dorinþa de a lucra singur. G. Allport adaugã douã aspecte importante care sporesc individualitatea copilului: existenþa Eului ºI imaginea Eului. Primul aspect este legat de apariþia simþului de proprietate, considerã cã îi aparþin foarte multe lucruri, persoane (tatãl meu, mingea mea). Al doilea aspect se caracterizeazã printr-un început de conºtiinþã a copilului care începe sã sesizeze ce cer adulþii de la el. O altã dimensiune este conºtiinþa moralã care include unele elemente (reprezentãri, noþiuni) ºI unele ceva mai complexe (sentimente, obiºnuinþe). Specific pentru conºtiinþa moralã sunt urmãtoarele particularitãþi: -are un caracter situativ; -conduitele morale pozitive sunt mult mai apreciate decât cele negative; conduitele morale ale altora sunt mai apreciate decât cele proprii; -adeziunea la normele morale este mai mult afectivã decât cea raþionalã; aprecierile sunt dihotomice. Piaget considerã cã existã un paralelism logic între constituirea conºtiinþei logice ºI cea a conºtiinþei morale. Astfel, dacã în dezvoltarea gândirii existã o perioadã de egocentism ºI apoi de realism, la fel ºI în dezvoltarea conºtiinþei morale existã faza comportamentului egocentric ºI faza realismului moral. În constituirea conºtiinþei morale, relaþiile de cooperare bazate pe respect mutual, pe confruntarea punctelor de vedere sunt superioare celor constrângãtoare, care promoveazã respectul unilateral. Primele genereazã independenþa spiritului ºI autonomia moralã, celelalte un egoism moral. Se apreciazã cã la preºcolari întâlnim o conºtiinþã moralã primitivã marcatã mai ales de sentimente ºI nu de sisteme de valori. Ü¥hà