Referat Trasaturi De Personalitate Si Succes Profesional

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Trasaturi De Personalitate Si Succes Profesional si de asemenea puteti face Download Referat Trasaturi de personalitate si succes profesional

Citeste fragmente din Referat Trasaturi De Personalitate Si Succes Profesional

TRASATURI DE PERSONALITATE SI SUCCES PROFESIONAL Personalitatea constituie o problemã complexã a psihologiei, complexitate datã æi de cele peste 100 de definiåii de care aceasta a beneficiat de-a lungul timpului æi pânã în prezent. H. Pieron defineæte personalitatea ca fiind “organizare dinamicã a aspectelor cognitive, afective, conative, fiziologice æi morfologice ale individului”. Aceastã organizare dinamicã se manifestã prin conduita omului în societate. Ea se formeazã în procesul de interacåiune dintre individ æi lumea obiectivã. Trãsãturile de bazã ale personalitãåii sunt: Aptitudinile, Temperamentul, Caracterul. Aptitudinile: Succesele ce se obåin în cadrul unor domenii ale activitãåii umane presupun existenåa unor însuæiri psihice, denumite aptitudini. Acestea reprezintã particularitãåile individuale ale oamenilor care se constituie ca o condiåie a realizãrii unor activitãåi la un nivel superior. Astfel, orice însuæire consideratã din punct de vedere al rezultatelor obåinute, este o aptitudine. Aptitudinile sunt fie ereditare fie se dezvoltã în cursul unei activitãåi în funcåie de mediu æi de educaåie. Dezvoltarea economicã fiind un proces de creare de noi cerinåe, stã la baza unui proces de creare de noi aptitudini. În aceste condiåii ne intereseazã posibilitatea de a prevedea reuæita profesionalã plecând de la constatarea existenåei anumitor aptitudini. Reuæita profesionalã nu este determinatã de o aptitudine izolatã, generalã sau specialã, ci de un grup de aptitudini, dar æi de cunoætinåe, deprinderi, interese, atitudini æi motivaåie. O formã superioarã de manifestare a aptitudinilor este talentul. Talentul se defineæte ca ansamblul dispoziåiilor funcåionale, ereditare æi a sistemelor operaåionale dobândite ce mijlocesc performanåe deosebite æi realizãri originale în activitate (P. Popescu - Neveanu , 1978). Forma cea mai înaltã de dezvoltare a aptitudinilor care se manifestã într-o activitate creatoare de însemnãtate istoricã o constituie geniul. Tipuri de aptitudini: generale: memoria spiritul de observaåie atenåia inteligenåa speciale: aptitudini tehnice aptitudini psihomotorii aptitudini senzoriale aptitudini speciale aptitudini de conducere æi de organizare Temperamentul: Formã de manifestare a personalitãåii sub, aspectul energiei, rapiditãåii regularitãåii æi intensitãåii proceselor psihice. Este latura dinamicã a personalitãåii cu influenåã asupra caracterului. Clasificarea clasicã desemneazã patru tipuri de temperamente: 1. Sangvinic – rapiditate, vioiciune, calm, intensitate a emoåiilor æi superficialitate a sentimentelor, nãzuitã spre schimbare, instabilitate a intereselor æi înclinaåiilor, distribuåie æi comutare uæoarã a atenåiei, maximã adaptabilitate, rezistenåã, menåinere a rezistenåei æi echilibrului psihic. 2. Flegmatic – calm, lentoare, slabã reactivitate afectivã, durabilitatea sentimentelor, rãbdare naturalã, înclinaåie spre rutinã, refuz pentru schimbãri. 3. Melancolic – capacitate de lucru redusã în condiåii de suprasolicitare, slabã rezistenåã neuropsihicã, sensibilitate acutã. 4. Coleric – nestãpânire se sine, impulsivitate, agitaåie tumultozitate, nerãbdare, explozivitate emoåionalã, oscilaåi între activism impetuos æi depresie, înclinaåie spre stãri de alarmã æi angoasã. Caracterul sau trãsãturile de caracter Reprezintã motivele æi scopurile acåiunilor omului faåã de muncã æi societate, sau faåã de sine însuæi. G. Allport clasificã trãsãturile de caracter în: - trãsãturi cardinale (1-2) – trãsãturi persistente, dominante æi reprezentative pentru subiectul în cauzã; - trãsãturi centrale sau principale (20-30) – definesc profilul persoanei; - trãsãturi secundare – foarte numeroase, puåin clare æi au o existenåã minorã æi latentã. PERSONALITATEA MANAGERULUI Prin personalitate se înåelege, de obicei, „subiectul uman” considerat ca unitate bio-psiho-socialã, ca purtãtor al funcåiilor epistemice, pragmatice æi axiologice. Psihologia considerã personalitatea ca un macrosistem al invarianåilor informaåionali æi operaåionali, ce se exprimã constant în conduitã æi sunt definitorii sau caracteristici pentru subiect” (cf. Paul Popescu-Neveanu, Dicåionar de psihologie, Editura Albatros, Bucureæti, 1978, p. 532-533). Personalitatea este o trãsãturã ce se dezvoltã în componentele sale majore în jurul vârstei se 5 ani. Freud a identificat 4 surse majore de tensiune: procesul de dezvoltare psihologicã, frustrãrile, conflictele æi ameninåãrile. Procesul de reducere a acestor tensiuni este considerat cheia dezvoltãrii personalitãåii(Freud 1949). Personalitatea individului este o trãsãturã care se dezvoltã permanent în timp, sub incidenåa tuturor factorilor de mediu, sociali, culturali æi educaåionali cu care omul vine în contact de-a lungul dezvoltãrii sale. Personalitatea managerialã nu este un dat æi nu poate fi asimilatã în baza exclusivã a unor deprinderi cognitive. Ea se construieæte treptat, în timp, practica efectivã având un rol deosebit de important în conturarea æi definitivarea acesteia. Psihologia managerialã studiazã personalitatea managerului din perspectiva realizãrii funcåiilor sale: prevederea, decizia, organizarea, comanda, coordonarea æi controlul. Psihologia managerialã se ocupã cu investigarea sistemului psihic æi implicarea lui în actul æi procesul managerial. Ea pune în evidenåã ponderea diferitelor fenomene psihice în realizarea performantã a activitãåii manageriale. Psihologia managerialã are în vedere relaåiile dintre manager æi colaboratori, se intereseazã de optimizarea lor în vederea realizãrii funcåiilor manageriale într-un mod silenåios, cu minimum de efecte tensionale æi conflictuale æi maximum de activitãåi cooperante, productive æi de satisfacåie. Prin cooperare cu psihologia comportamentalã, psihologia managerialã studiazã comportamentul managerului în realizarea creatoare a funcåiilor manageriale. Åinând seama de faptul cã nu toåi cei care ocupã funcåii manageriale au æi calitãåi reale de manageri, psihologia managerialã se intereseazã între altele, æi de selecåia pe criterii valorice æi pregãtirea profesionalã a managerilor, având în vedere atât fondul lor de predispoziåii, cât æi capacitatea de învãåare a activitãåii manageriale spre a deveni performanåi. Capacitatea managerului se defineæte prin reuæita în a influenåa colaboratorii sã obåinã maximum de eficienåã æi maximum de satisfacåii socio-umane. Managerul trebuie sã-i facã pe alåii sã facã (Tr. Herseni, Psihologia organizãrii întreprinderilor industriale, Editura Academiei, Bucureæti, 1969). Principala funcåie a managerului „Constã în coordonarea eforturilor unui grup, în organizarea æi îndrumarea acestuia în aæa fel încât sã se asigure realizarea optimã a sarcinii de îndeplinit, atingerea scopului urmãrit” (Tr. Herseni, 1969 ). A fi un bun manager, adicã a proba o capacitatea managerialã bunã nu presupune a îndeplini efectiv sarcinile sau obiectivele ce sunt subsumate unei anumite activitãåi, ci dimpotrivã, înseamnã capacitatea acelei persoane de a coordona æi conduce un grup de oameni pe care sã îi mobilizeze în vederea obåinerii rezultatelor scontate. Activitatea managerialã este una complexã, ea având înglobatã atât o componentã educaåionalã, profesionalã cât æi una umanã. Arta de a dialoga cu subalterni, de a gãsi modalitatea optimã prin care trebuie sã transmiåi sarcinile de servici sau sã fixezi obiectivele ce trebuiesc atinse în cadrul realizãrii unei activitãåi performante este una dintre caracteristicile de bazã ale unei personalitãåi manageriale de succes. În acest context, prin sistem psihic, înåelegem un ansamblu de pãråi psihice într-o interacåiune ordonatã. Psihicul e un sistem de transformãri ale informaåiei de intrare în informaåie de ieæire (J. Piaget, Structuralismul, Editura Ætiinåificã, Bucureæti, 1973). Pãråile psihologice în relaåie sunt: 1. Senzaåiile; 2. Percepåiile; 3. Reprezentãrile; 4. Memoria; 5. Gândirea; 6. Imaginaåia (fantezia); 7. Limbajul; 8. Atenåia; 9. Conætiinåa; 10. Inconætientul; 11. Inteligenåa; 12. Intuiåia; 13. Motivaåia; 14. Afectivitatea; 15. Voinåa; 16. Deprinderile; 17. Predispoziåiile; 18. Aptitudinile (capacitãåile); 19. Temperamentul; 20. Caracterul; 21. Comportamentul (conduita). Aptitudinile, temperamentul æi caracterul sunt considerate drept însuæiri psihice de bazã ale personalitãåii. Pãråile pot fi socotite subsisteme, compuse æi ele din elemente (sau subelemente, nuanåe, detalii, aspecte etc.). Se evidenåiazã faptul cã în condiåii grave, de crizã, ce pun în pericol existenåa structurii organizaåionale (instituåiei, firmei etc.) sunt preferaåi conducãtorii energici, autoritari, curajoæi, deciæi, ce se orienteazã repede în context, chiar dacã recurg la mijloace ferme pentru a depãæi obstacolul). Pe câtã vreme, în situaåii normale, în care se cer decizii bine chibzuite, bazate pe depistarea æi analiza completã a alternativelor, sunt preferaåi conducãtorii calmi, bine echilibraåi, rãbdãtori, cu mãsurã, democraåi, cu deplinã stãpânire de sine, cu un rol tonifiant æi stimulativ în activitatea grupului (Tr. Herseni, 1969). Temperamentele sunt modalitãåi comportamentale dinamice, ce se manifestã diferenåiat atât în raport cu sarcina ce trebuie rezolvatã, cât æi în relaåiile umane. Conceptele de temperament æi tip de activitate nervoasã superioarã (A.N.S.) au fost riguros definite æi cercetate experimental începând cu I.P.Pavlov. I.P.Pavlov æi-a fundamentat cercetarea temperamentelor pe cele douã procese nervoase fundamentale ale sistemului nervos central: excitaåia æi inhibiåia, luând în considerare trei trãsãturi ale acestora, æi anume: foråa, echilibrul æi mobilitatea. Foråa = puterea proceselor nervoase fundamentale, puterea celulei nervoase care, desigur, îæi are corespondent în puterea proceselor psihice, ca suport anatomo-fiziologic al acestora æi chiar în foråa muscularã. Echilibrul = raportul dintre cele douã procese nervoase fundamentale, excitaåia æi inhibiåia, proporåia lor la nivelul funcåional al unei anumite persoane. Mobilitatea = rapiditatea proceselor nervoase fundamentale, excitaåia æi inhibiåia, viteza cu care aceste procese se transformã unul în celãlalt, având un corespondent la nivelul fenomenelor psihice, în fluenåa acestora. I.P.Pavlov descrie patru tipuri de A.N.S. (Prin luarea în considerare a unor elemente suplimentare, I.P.Pavlov descrie æi alte variante tipologic-teperamentale. În momentul de faåã, modele tipologice sunt extrem de diversificate. A se vedea P. Popescu-Neveanu, Tipologia, în Op. cit., p. 735-753). TIPUL PUTERNIC, ECHILIBRAT, MOBIL Corespunzãtor temperamentului Sangvin din clasificarea lui Hipocrate, beneficiazã de prezenåa tuturor celor trei însuæiri. TIPUL PUTERNIC, NEECHILIBRAT, MOBIL Corespunzãtor temperamentului Coleric, deficitar la echilibru. TIPUL PUTERNIC, ECHILIBRAT, INERT Corespunzãtor temperamentului Flegmatic, deficitar în ceea ce priveæte mobilitatea. TIPUL SLAB Corespunzãtor temperamentului Melancolic, deficitar mai ales în ceea ce priveæte foråa proceselor nervoase fundamentale. Existã încã cinci tipuri-temperamentale. Åinând seama de structura lor æi de asemãnarea cu tipurile-temperamentale de bazã, le vom numi în felul urmãtor: tipul neechilibrat, lipsit de mobilitate, puternic va fi numit temperament Coleric-Flegmatic; tipul echilibrat, mobil, slab va fi numit temperament Sangvin-Melancolic; tipul echilibrat, lipsit de mobilitate, slab va purta denumirea de temperament Flegmatic-Melancolic; tipul neechilibrat, mobil, slab este numit temperament Coleric-Melancolic; iar tipul negativ la toate trãsãturile va fi numit temperament Deficitar . Spre deosebire de modelul clasic, în aceastã variantã nu mai apare temperamentul Melancolic „pur” (destul de discutat în literatura de specialitate), ci o îmbinare a Melancolicului cu Sangvinul, Flegmaticul cu Colericul. De asemenea, apare o îmbinare a Colericului cu Flegmaticul. Poate cã acest model, care ia în considerare æi asociaåiile dintre diferite tipuri de temperamente, descrie mai bine situaåia realã, care, cum preciza chiar I.P.Plavov, ne oferã un mozaic temperamental æi mai puåin temperamente în stare „purã”. În literatura de specialitate existã 2 direcåii de investigare a stilului managerului. – de naturã funcåionalã – în care se cerceteazã stilul managerial (democrat, autoritar, permisiv) sub raportul manifestãrilor, fãcând abstracåie de structura persoanei; aceastã direcåie de cercetare a acumulat o vastã experienåã, æi-a diversificat tipologia. – de naturã structuralã – care investigheazã stilul managerial pornind de la structura persoanei, funcåiile stilistice, fiind deduse din structurã. Ambele direcåii de cercetare sunt complementare, întregindu-se reciproc. Stilul managerial constã într-o serie de particularitãåi ale persoanei prin care managerul realizeazã fiecare din funcåiile manageriale, æi care trebuie raportat æi la structura, specificul æi dinamica microgrupului în care managerul îæi exercitã activitatea de conducere. Caracterul unei persoane æi stilul ei de a conduce: - Caracterul poate fi definit ca o constelaåie de atitudine valori, norme, acte de conduitã, fenomene cognitive, afective æi volitive, integrate într-un sistem complex, deschis, relativ stabilizat. Conåinutul caracterului este dat de o mulåime de trãsãturi orientarea caracterului = capacitatea persoanei de a selecta influenåele externe, naturale æi socio-culturale dupã criterii moral-valorice; stãpânirea de sine = posibilitatea de a-æi domina impulsurile, de a amâna reacåia atitudinal-comportamentalã, sau în anumite condiåii impuse de împrejurãri, de a direcåiona conform normelor moral valorice, sau de a o suprima total; bogãåia caracterului = multitudinea æi complexitatea atitudinilor, valorilor, normelor asimilate care au devenit elemente perene ale persoanei; consistenåã = concordanåa dintre idee, atitudine, vorbã æi faptã; generozitatea = sensibilitatea faåã de nevoile altora, dorinåa de a le veni în ajutor într-o formã dezinteresatã, compasiune; puterea = capacitatea persoanei de a domina împrejurãrile æi de a se domina pe sine; supleåea = deschiderea persoanei la lumea valorilor; disciplina = încadrarea unei persoane într-un sistem de norme æi respectarea lor cu stricteåe; optimismul = încrederea persoanei în sine în ceilalåi æi în viaåã. Psihologia managerialã este o componentã indispensabilã conturãrii unei personalitãåi manageriale complexe æi performante. Din pãcate, pânã în prezent, majoritatea managerilor ce ocupã funcåii de conducere nu au la bazã o pregãtire solidã æi fundamentatã în mod ætiinåific. Ei conduc de cele mai multe rânduri în mod empiric, fãrã a avea fundamentãri serioase æi riguroase vis-a-vis de deciziile pe care le iau. Dialogul cu subalternii este fãcut de cele mai multe ori în virtutea educaåiei generale primite în familie sau æcoalã, fãrã a da importanåã formelor specializate de dialog social æi profesional cu care un manager ar trebui sã opereze. Formarea unui manager, presupune o bogatã activitate de perfecåionare profesionalã, pe principii ætiinåifice æi într-un mediu socio-economic adecvat. A fi manager nu este o calitate, un lucru cu care te naæti, ci o deprindere care se dezvoltã æi se perfecåioneazã continuu pe tot timpul vieåii. Bibliografie: 1. Consiliere privind cariera: Marin Plosca, Augusta Mois, Editura Dacia, Cluj Napoca, 2001 2. Tratat de Psihiologie Managerialã: Anton Tabachiu, Ion Moraru, Editura Didacticã æi Pedagogicã, R.A. Bucuresti, 1997 3. Psihologia Muncii, Gh. Iosif, M. Moldovan 쥁@