Referat Curs Tipuri De Invatare

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Curs Tipuri De Invatare si de asemenea puteti face Download Referat Curs Tipuri de invatare

Citeste fragmente din Referat Curs Tipuri De Invatare

TIPURI DE ÎNVÃÞARE Tipologia învãþãrii potrivit concepþiei lui R.Gagne În concepþia lui R. Gagne dezvoltarea umanã apare ca efect, ca schimbare de lungã duratã, pe care subiectul o datoreazã atât învãþãrii cât ºI creºterii. Învãþarea nu se face oricum, ci se bazeazã pe o serie ordonatã ºI aditivã de capacitãþi. Ierarhizarea acestor capacitãþi de face în baza criteriului trecerii succesive de la învãþarea capacitãþilor simple, la cele complexe, generale. Întreg ansamblul de capacitãþi pe care-l posedã subiectul pentru R.Gagne reprezintã condiþiile interne. Acestea se deosebesc de condiþiile externe a cãror acþiune este independentã de subiect. Având în vedere varietatea condiþiilor externe, R.Gagne considerã cã existã tot atâtea forme sau tipuri de învãþare. Principalele tipuri de învãþare sunt: învãþarea de semnale; învãþarea stimul-rãspuns; învãþare de tipul înlãnþuirilor; învãþarea asociativã-verbalã; învãþarea prin discriminare; învãþarea noþiunilor; învãþarea de reguli sau de principii; învãþarea socialã. 1. Învãþarea de semnale este larg rãspînditã atît la animalele domestice cît si la om (cîinele fuge din mijlocul soselelor atunci cînd aude semnale ce avertizeazã apropierea unui automobil). Conditia esentialã pentru ca învãtarea semnalului sã aibã loc este sã se asigure o prezentare aproape simultanã a 2 forme de stimulare: stimulul produce o reactie generalã, asa cum vrem sã obtinem si stimulul semnal. Învãtarea are un caracter involuntar si se concretizeazã în rãspunsuri care nu se aflã sub control voluntar. Este cunoscutã sub denumirea de conditionare clasicã si a fost descrisã pentru prima datã la sfîrsitul secolului al XIX lea de I.V.Pavlov. În pedagogie acest model a fost aplicat de J.Watson, fondatorul behaviorismului. Învãþarea stimul-rãspuns Este un alt tip fundamental de învãtare care fac posibil ca individul sã realizeze o actiune atunci cînd doreste sã dea un rãspunds precis la un stimul discriminat. Ed. Thorndike l-a denumit învãtarea prin incercare si eroare, Skinner, învãtarea operantã, Kimble, învãtarea instrumentalã. Asa cum aratã si denumirea acestui tip de învãtare se desprind 2 caracteristici: o astfel de învãtare se referã la o singurã legãturã între stimul sã rãspuns nu la legãturi multiple; stimulul si rãspunsul apar total legate într-un mod care nu se întîlneste la tipul de învãtare anterior. Învãtarea sub formã de asociere a rãspunsului a reactiei la stimul depinde de ceea ce se întîmplã dupã o reactie, anume dacã are loc recompensa sau întãrirea. Întãrirea, recompensa faciliteazã învãtarea fie cã este esentialã sau nu întrucît face ca o manifestare de comportament deja caracteristicã individului sã aparã mai frecvent. Tehnicile de întãrire stau la baza instruirii programate. Vîrsta ca si mediul din care provine elevul influenteazã aplicabilitatea si semnificatia tipurilor de întãrire. Acest tip de învãtare genereazã guverneazã formarea deprinderilor de pronuntie la copilul mic, de pronuntare într-o limbã strãinã la adulti (pentru adulti, întãrirea fiind compararea propriei pronuntii cu cea a unui specialist). Mai mult chiar, o activitate preferatã poate servi ca întãrire pentru una mai putin preferatã cu conditia sã o facem pe prima dependentã de sãvîrsirea celei de a doua. Învãþare de tipul înlãnþuirilor Înlãntuirea este un tip special de învãtare larg aplicatã la toate vîrstele. Are la bazã legarea a douã sau mai multe reactii de tipul stimul-rãspuns învãþate anterior. Actiunea care urmeazã sã fie învãtatã reprezintã o succesiune de acte. Fiecare din aceste acte a fost învãtat anterior dar în acest caz al înlãntuirii esentialul este respectarea ordinii lor, asigurarea întãririi întregului lant si a reusitei ultimei verigi. Aceasta trebuie sã conducã la satisfactie, sã fie întãritã. Pentru dirijarea succesiunii executiei se apeleazã la indicii ajutãtoare exterioare, necesare mai ales în selectia verigilor exacte ale lantului si la instructiuni verbale. Atunci cînd instructiunea verbalã este autoadministratã devine parte integrantã a înlãntuirii ce trebuie însusitã. O altã conditie este contiguitatea adicã executarea actelor într-o succesiune temporalã strictã fãrã întreruperi, ezitãri, întîrzieri. Învãþarea asociativã-verbalã Cu toate cã sunetele pe care le produce omul sunt în numãr limitat, modelele obtinute prin combinarea lor sunt de o diversitate practic nelimitatã. Asociatia verbalã reprezintã învãtarea de lanturi verbale. Cele mai simple înlãntuiri verbale sunt reprezentate de activitatea de denumire a unui obiect. În acest caz se constituie un lant cu cel putin 2 verigi: prima este o relatie care leagã aparitia obiectului de un rãspuns rezultat din observarea unor aspecte ale obiectelor, iar a doua este o conexiune are face ca individul sã se autostimuleze si sã denumeascã obiectul. Învãtarea eficientã a asociatiilor vebale necesitã folosirea unor verigi intermediare care au rol de mediere sau de codificare. Aceste verigi se produc în intimitatea celui care învaþã, sunt implcite su nu se manifestã în comportamentul exterior, explicit. Învãþarea prin discriminare Acest tip de învãtare este impus de faptul cã indivul înca din primii ani ai vietii trebuie sã stie sã dea n rãspunsuri de identificare diferite la tot atît de multi stimuli care prezintã într-o mãsurã mai mucã sau mai mare similitudini din punct de vedere fizic. Cu toate cã învãtarea fiecãrei conexiuni stimul-rãspuns este un eveniment simplu, conexiunile au tendinta de a se interfera cu orice altã retinere. Ni se cere sã distingem de-a lungul întregii vieti de la culori, forme geometrice, texturi, distante la tesuturi anatomice, mãrimea stelelor, modele de stucturi moleculare. Învãtarea discriminãrii sprijinã modeleleperceptive privind: obiectele, spatiul, evenimentele, imaginile si simbolurile. În acest cadru trebuie sã se opereze cu trãsãturi distinctive ale obiectelor. Învãtarea literelor, as numerelor reprezintã o învãtare de discriminare multiplã pe mãsurã ce se avanseazã în învãtare, probabilitãtile de confuzie provocate de dificultãti în discriminare sporesc. De o importantã majotrã este dezvoltarea preciziei de discriminare a stimulilor prin învãtarea lor prealabilã. Învãtarea notiunilor Se referã la însusirea clasificãrilor proprietãtilor obiectelor si fenomenelor, evenimentelor. Notiunile sunt concrete si definite (abstracte). Notiunile concrete se referã la clase de obiecte observabile sau de calitãti ale obiectelor. Însusindu-si o notiune, individul devine capabil sã generalizeze aceastã notiune asupra altor situatii-stimul care nu au avut rol în învãtarea propriu-zisã. Efectul învãtãrii notiunilor este de a elibera individul de sub controlul exercitat de stimulii specifici. În învãtarea notiunilor ca instrumente ale gîndirii si comunicãrii nu trebuie sã se piardã din vedere faptul cã ele au referinte concrete. Învãtarea prin actiune, învãtarea în laborator preîntîmpinã pericolul superficialitãtii verbale. Învãtarea corectã a notiunilor este hotãrîtoare pentru om, întrucît acesta citeste întermeni notionali, comunicã, gîndeste, interrelationeazã prin notiuni. Subiectii curiosi, interesati de prestatia activitãtii de învãtare la nivel ridicat de analizã, comparatie sunt mai atrasi de metodele de descoperire. Conditia internã, fundamentalã pentru însusirea lantului de notiuni care alcãtuiesc regula sau principiul este cunoasterea temeinicã a notiunilor. Alte conditii sunt: instruirea verbalã, reamintirea conceptelor folosirea unor puncte de sprijin verbale pentru ordonarea corectã a notiunilor. 7. Învãþarea de reguli sau de principii; În termenii cei mai simpli, o regulã este un lant de concepte care formeazã ceea ce în general denumim cunostinte. Conceptul este unitatea iar regula, principiul reprezintã relationarea utilã a unitãtilor conceptuale. De aceea învãtarea regulilor este dependentã de învãtarea conceptelor componente. Înlãntuirea conceptelor în perspectiva formulãrii principiilor se poate face cel putin prin douã metode principale: se porneste de la pronuntarea principiului, desprinderea caracteristicilor si apoi specificarea posibilitãtilor sale aplicative în actiuni directe si implicite (metoda deductivã); fie se prezintã împrejurãri, experiente în care se opereazã principiul de cãtre profesor iar elevii sunt solicitati sã combine conceptele în ordinea adecvatã (metoda inductivã sau a descopunerii dirijate). Tehnicile deductive de predare sunt adecvate pentru retinerea fapticã a principiului iar tehnica de descoperire dirijatã stimuleazã învãtarea independentã de cãtre subiect. În alegerea metodei trebuie sã se ia în vedere suportul motivational al celui care învatã. Învãþarea socialã Are drept obiect asimilarea unor modele comportamentale, a noi modele comportamentale, a noi forme si scheme de interactiune interpersonalã si prin aceasta a noi trãsãturi de personalitate. În sens larg, toatã învãtarea umanã este socialã pentru cã se petrece în contexte culturale si este dirijatã de modele educationale. Existã o învãtare socialã în sens restrîns specializatã în a face experienta legãturii cu realitatea, cu valorile si normele interpsihologice. În învãtarea socialã existã si un nivel socioperceptiv, de imitare spontanã, necriticã a modelului bazt pe imagini, conduite interpersonale, pe impulsuri motivationale situative, nivel întîlnit mai ales va vîrstele mici. El poate fi întîlnit chiar si la preadolescenti si adolescenti unde nu mai este vorba de lipsa de experientã socialã ca la cei mici, ci de absenta cultivãrii pîrghiilor de autocontrol din cauza unui deficit educational. Existã si un nivel sociognostic al învãtãrii sociale definitorii pentru adolescenti, ghidat de modelele furnizate de educator în mod constient. În acest caz partenerii intercomunicã, se interapreciazã se atrag în baza similitudinii unor calitãti cu profundã rezonantã moralã care emerg din interior. Bandura sustine cã în toate tipurile de modelare de la imitarea unei simple actiuni la reproducerea comportamentului social complex sunt implicate patru deprinderi mediatoare: orientarea tentiei asupra aspectelor relevante ale comportamentului; retinerea trãsãturilor critice ale performantei mnezice; copierea comportamentului modelului; motivatia de a reproduce comportamentul observat si justificarea ei sub forma recompensei interne, externe sau substitutivã. Învãtarea socialã este întotdeauna o interinvãtare si ea are drept continut experientele pe care si le transmit reciproc cei care intrã în actiune în calitatea lor de indivizi, grupuri sau colectivitãti. Toate formele de învãtare amintite sunt secondate permanent de o învãtare afectivã, motivationalã, psiho-moralã ºI psihocomportamentalã care angajeazã resorturile cele mai intime ale edificiului constiintei. Ü¥hà