Referat Organizarea Bugetara In Romania

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Organizarea Bugetara In Romania si de asemenea puteti face Download Referat Organizarea bugetara in Romania

Citeste fragmente din Referat Organizarea Bugetara In Romania

1. Organizarea bugetară în România 1.1. Conţinut, interpretări şi semnificaţii cu privire la bugetele publice BUGETELE PUBLICE apar prezente în practica financiară prin corelarea a două poziţii: =una, pe fondul teoriei relaţiilor specifice în sensul conţinutului lor economic =alta, ca instrumente de acţiune din partea statului şi a unităţilor administrativ teritoriale. D.p.d.v. al exprimarii şi sensului dat de conţinutul economic=relaţii economice băneşti ce apar în procesul repartiţiei valorii nou create (venitului naţional) cu prilejul constituirii şi repartizării de fonduri centralizate (la şi de la dispoziţia statului şi a unităţilor administrativ teritoriale) în scopul satisfacerii unor nevoi generale, de ordin public, atât la nivel central cât şi local. D.p.d.v. al conţinutului economic=exprimă relaţii băneşti în contextul economico-social în legătură cu mobilizarea şi repartizarea de fonduri între stat (ori/şi unităţile administrativ-teritoriale), pe de o parte şi „partenerii” lui , pe de altă parte, aflaţi într-o dublă ipostază de contribuabili şi de consumatori ai banului public. Mobilizarea mijloacelor băneşti, cu titlul de venit bugetar, la dispoziţia statului, are loc, în cea mai mare măsură, în economie respectiv, în procesul realizării de produse, mărfuri, al prestărilor de servicii şi al executării de lucrări. Sunt relaţii economice sub formă bănească, de o factură specifică, prin prezenţa, încadrarea şi manifestarea lor în baza economică a societăţii. Individualizarea bugetelor publice ca relaţii economice specifice potrivit cu afirmaţia de mai sus este susţinută de necesitatea constituirii şi repartizării unor fonduri publice, la şi de la dispoziţia statului, în vederea satisfacerii unor nevoi de interes general (şi comun) ale populaţiei. Respectivele relaţii, într-un sens mai restrâns, apar pe fondul repartiţiei valorii nou create (venitului naţional) la care participă cei implicaţi în realizarea acesteia atât în mod direct cât şi indirect. La fel, ca în cazul finanţelor, în sensul determinării (apariţiei) lor, pornind de la stat şi la bugetele publice apare în prim plan, acelaşi organizator al activităţilor social-economic în societate, statul. Structura activităţilor în care este implicată populaţia este de o pronunţată diversitate şi complexitate. Totuşi, în planul unor grupări ori aşezări structurale respectivele activităţi pot fi clasificate în două sfere: activităţi materiale (producătoare de bunuri, prestatoare de servicii, realizatoare de lucrări, toate comensurabile, ca efort şi efect) activităţi nemateriale (concretizate în nevoi de ordin educativ, cultural, de protecţie socială, de apărare, de justiţie). Funcţie de aceste două sfere de activitate, venitul naţional se repartizează în două etape (distribuire şi redistribuire) către stat şi „partenerii” lui din relaţiile bugetare. ÎNTR-O PRIMĂ FAZĂ, A DISTRIBUIRII SAU REPARTIŢIEI PRIMARE=se mobilizează la dispoziţia statului de la regiile autonome, societăţile comerciale cu capital de stat şi instituţiile publice mijloace băneşti cu titlu de vărsăminte, contribuţii, prelevări, impozite şi taxe. Distribuirea valorii nou create are loc în cadrul proprietăţii de stat. Practic, de la întreprinderile, domeniile şi instituţiile statului, potrivit cu sensul comun de „obiect al aşezărilor veniturilor bugetare” sunt preluate mijloace băneşti cu destinaţia fondurilor publice centralizate, în cadrul aceleiaşi forme de proprietate. ÎN FAZA REDISTRIBUIRII VENITULUI NAŢIONAL=având drept cauzalitate sfera activităţilor nemateriale, tot la dispoziţia statului, se mobilizează din celelalte forme de proprietate (particulară şi cooperatistă sau de grup), sume de bani cu titlu de impozite, taxe şi contribuţii. Repartiţia secundară (derivată) a venitului naţional conturează în materie de relaţii bugetare, în mare măsură, sensul şi semnificaţiile date de fiscalitate (în plan instituţional şi procedural). Formele concrete, ca exprimare bănească a relaţiilor bugetare, rezultate prin repartiţia venitului naţional, mobilizate la dispoziţia statului, sunt folosite cu sensul de repartizare având drept destinaţii pe acelea care exprimă satisfacerea unor interese de ordin public.Conţinutul economic al bugetelor publice este dat, potrivit cu cele menţionate, de locul în care se manifestă cu preponderenţă relaţiile bugetare de mobilizare a resurselor la dispoziţia statului. În acest sens, sunt relevante dimensiunile pe care le are în bugetele publice, veniturile provenite de la agenţii economici sub formă de impozite, taxe şi contribuţii ce ajung să reprezinte până în jur de 65-75% din acestea. Participarea populaţiei ocupate în ramurile şi domeniile economice la formarea fondurilor din bugetele publice poate conduce la mărimi relative mult mai mari şi astfel sensul de apartenenţă la relaţiile economice a celor bugetare este mai bine conturat. D.p.d.v. al instrumentelor economico-financiare de acţiune, bugetele publice sunt balanţe financiare operative unde relaţiile specifice se regăsesc sub forma de indicatori ai finanţelor publice, separat, pentru venituri şi separat, pentru cheltuieli Indicatorii de venituri =sunt înscrişi în bugetele publice în dimensiuni minimale, sigur de realizat şi cu o repartizare relativ uniformă şi echilibrată pe întregul an bugetar. Înscrierea veniturilor ca limite minimale în bugetele publice are scopul să genereze siguranţă în alimentarea cu mijloace băneşti a nevoilor publice aprobate sub forma indicatorilor de cheltuieli. Cheltuielile din bugetele publice= privite ca balanţe financiare operative, sunt exprimate prin indicatori care au dimensiuni date de subdiviziunile clasificaţiei bugetare atât, cu caracter funcţional, (părţi, capitole, subcapitole) cât şi cu caracter economic (titluri, articole, alineate). Ele au limite maximale de înscriere în respectivele balanţe, cu sensul de a nu fi depăşite pe parcursul execuţiei bugetare, nici global şi nici structural (în raport de subdiviziunile clasificaţiei bugetare). Limitele minimale (la venituri) şi maximale (la cheltuieli) conturează atitudini şi comportamente în plan tehnic şi procedural care plasează bugetele publice ca instrumente economico-financiare într-o anumită zonă specifică de administrare şi gestiune a banilor publici. Prin bugete ca balanţe se are in vedere menţinerea stării de echilibru în gestiunea banilor publici. Minimul de la venituri trebuie să asigure susţinerea cheltuielilor în cifrele maximale aprobate. De aici, aparenta idee de egalitate a veniturilor cu cheltuielile în bugetele publice. Unele dintre ele, în interiorul unei ţări şi în anumite perioade se pot găsi în starea de egalitate. Totuşi, la nivel de ţară, cu referire la bugetul de stat, ca fiind cea mai importantă componentă a sistemului de balanţe financiare operative, starea de echilibru ca egalitate între venituri şi cheltuieli se regăseşte mai greu în realitatea practică. Explicaţia se poate găsi într-o constatare generală şi anume că, din totdeauna, în evoluţia societăţii umane, atât la individ cât şi la nivel de stat (ţară) necesităţile au fost, sunt şi vor fi mai mari decât posibilităţile de acoperire în sensul valoric a cantităţii de bani disponibile. În practica bugetară din ţările cu economie de piaţă, rezultă că bugetele de stat sunt mai întotdeauna, chiar din faza de elaborare, deficitare (cheltuieli mai mari decât venituri). În fapt, cheltuielile de ordin public au dimensiuni mai mari pentru care veniturile posibil de mobilizat nu sunt suficient de acoperitoare. În planul interacţiunii dintre cele două poziţii de abordare a bugetelor publice se poate afirma existenţa unor raporturi de determinare şi de influenţare cu consecinţe în circulaţia şi administrarea banului public generat de nevoi, cerinţe şi trebuinţe ale colectivităţilor umane aflate în anumite situaţii de ordin social, economic, cultural, educativ etc. Ca expresie a unor relaţii economice specifice, bugetele publice fac parte din baza economică a societăţii şi determină structura şi configuraţia balanţelor financiare operative unde, sunt concretizate sub forma de venituri şi respectiv de cheltuieli. La rândul lor, ca balanţe financiare, bugetele publice pot influenţa relaţiile specifice producând modificări în cadrul acestora. Cu dublă ipostază a bugetelor publice, în practica economico-financiară, se poate contura sfera de manifestare şi administrare a banului public, atât la mobilizarea acestuia, cât şi la repartizarea şi respectiv utilizarea lui. Mijloacele, metodele, tehnicile ori procedeele utilizate de către cei implicaţi în circuitul fondurilor publice sunt diferite esenţial pe latura mobilizării de cea a utilizării lor Relaţiile bugetare concretizate în indicatori de venituri şi indicatori de cheltuieli în balanţe financiare se produc între stat şi unităţile administrativ teritoriale, pe de o parte, şi „partenerii” lor pe de altă parte. În ipostaza ultimă, se regăsesc agenţii economici (societăţi comerciale, regii autonome, organizaţii cooperatiste etc), instituţiile publice şi populaţia (potrivit cu o anumită structură socio-demografică). Astfel, implicarea în gestiunea banului public revine instituţiilor statului specializate în acest sens şi celor care au fie, calitatea de contribuabili fie, pe cea de consumatori de fonduri publice. În acest sens sunt stabilite răspunderi şi competenţe, în timp şi spaţiu, pe tot traseul mijloacelor băneşti reflectat cu ajutorul bugetelor publice. 1.2.Sistemul bugetar BUGETELE PUBLICE prin conţinutul lor economic pot alcătui un sistem de relaţii specifice a căror reprezentare în acest sens să fie dată de trăsături şi caracteristici comune reprezenta ansamblul (totalitatea) relaţiilor economice sub formă bănească, rezultat al repartiţiei venitului naţional, ce apar cu prilejul constituirii şi repartizării de fonduri centralizate la şi de la dispoziţia statului precum şi a unităţilor administrativ-teritoriale, în scopul satisfacerii de interese generale ale societăţii ori colectivităţilor publice. Caracteristicile tuturor relaţiilor specifice menţionate constau în: conţinutul economic; exprimarea valorică; rezultatul repartiţiei valorii nou create; constituirea şi repartizarea de fonduri centralizate; implicarea puterii de stat; satisfacerea unor interese de ordin public. în ipostaza de balanţe financiare operative pot să constituie un sistem prin conţinutul şi forma lor de exprimare. În structura lor, veniturile şi cheltuielile au drept criterii de grupare criteriul financiar corelat cu cel administrativ (sau de ramură). VENITURILE =sunt grupate după provenienţă iar cheltuielile după destinaţie astfel încât subdiviziunile care le exprimă se găsesc aşezate într-un sistem corelat de indicatori a finanţelor publice. În plan tehnic, determinarea (aşezarea şi calculul) veniturilor se bazează pe legi şi norme metodologice de aplicare constituite pe principii şi reguli comune unde elementele de lucru (procedurile şi operaţiunile) sunt în mare măsură asemănătoare. Spre exemplu, veniturile de ordin fiscal au drept acte normative de referinţă comună Codul fiscal şi Codul de procedură fiscală pe lângă faptul că fiecare venit în parte îşi are şi legea specifică de instituire. CHELTUIELILE= apar prezente aceleaşi considerente de conţinut şi de formă prin care indicatorii reprezentativi sunt structuraţi cu ajutorul unei clasificaţii comune (a indicatorilor finanţelor publice), în care complementaritatea este susţinută mai întâi de clasificaţia funcţională şi apoi de cea economică. În gestiunea cheltuielilor bugetare , noţiunile utilizate cu acelaşi sens pornesc de la credite bugetare şi ordonatori de credite bugetare după care urmează metodele, tehnicile şi procedeele de finanţare, în general asemănătoare între bugetele publice. Tot cu exprimare comună sunt şi consemnările informaţionale prin cele trei forme de evidenţă: statistică, tehnic-operativă, contabilă. Opus, dar nu antagonic ideii de sistem, pentru bugetele publice apare autonomia, individualitatea cestora care le separă în sistemul de complementaritate mai sus menţionat. Diferenţele şi de aici specificitatea fiecărui buget public sunt determinate de : structura intereselor generale de susţinut în centrale şi locale; împărţirea administrativ-teritorială a ţării; cerinţe de ordin public tot mai mari de acoperit pentru care sunt necesare alte mijloace băneşti de mobilizat; gospodărire (administrare ori gestiune) mai eficientă a fondurilor publice prin implicări instituţionale responsabile şi competente etc. - 2 6 l n F La acestea se poate adăuga, prin prisma cadrului juridic de acţiune dat de legislaţia finanţelor publice, mai multe categorii de bugete care se referă, prin comparaţie cu cele menţionate de noi (exceptând bugetul asigurărilor sociale de sănătate), şi la alte individualizări bugetare ca: bugetele instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetele locale; bugetele împrumuturilor interne şi externe contractate sau garantate de autorităţile administraţiei publice locale; bugetul trezoreriei statului; bugetele instituţiilor publice autonome, etc. În ceea ce ne priveşte, credem că asigurările sociale de sănătate, atât ca relaţii de mobilizare şi repartizare a fondului specific cât şi ca mod de gestionare (inclusiv instituţional) pe baza monopolului pe care îl are statul în acest sens prin Casa Naţională a Asigurărilor de Sănătate, se regăsesc în sistemul bugetar, cu asemănări faţă de asigurările sociale de stat dar şi prin comparaţie cu celelalte componente. Totodată, fondul asigurărilor de sănătate este sub incidenţa execuţiei de casă a bugetelor publice, unde Trezoreria Finanţelor Publice ca reprezentant financiar-bancar al statului, în acest sens, apare în structura administrativă a Ministerului Finanţelor Publice. Componentele sistemului bugetar pot fi abordate din cele două puncte de vedere prezentate iniţial (1.1) şi anume: conţinutul lor economic exprimând relaţii economice specifice ca instrumente economico-financiare de acţiune sub forma de balanţe de venituri şi cheltuieli. Fig. nr. 1. Structura sistemului bugetar din România BUGETUL DE STAT exprimă relaţii economice băneşti ce apar în procesul repartiţiei venitului naţional cu prilejul constituirii şi repartizării unui fond centralizat cu adresare generală la şi de la dispoziţia statului în scopul satisfacerii unor interese de ordin naţional. Ca balanţă financiară cuprinde o diversitate pronunţată de venituri şi de cheltuieli la care sunt implicate toate categoriile de contribuabili (persoane juridice şi persoane fizice) şi de consumatori de fonduri bugetare (ordonatori de credite bugetare), din diverse domenii de activitate. La venituri= cuprinde o diversitate pronunţată de surse de formare şi categorii de indicatori: Plătitorii acestora sunt persoane juridice (agenţi economici şi instituţii publice) şi persoane fizice (îndeosebi salariaţi). Veniturile reprezentative, ca pondere, sunt: impozitul pe salarii, impozitul pe salarii, impozitul pe profit, taxa asupra valorii adăugate, taxele vamale şi accizele care deţin între 80% şi 90% din total. La cheltuieli=se remarcă aceeaşi diversitate de indicatori prin regăsirea lor la ramuri şi domenii de activitate din cele mai diverse (învăţământ, sănătate, cultură, justiţie, apărare, cercetare ştiinţifică, economie, ordine publică, etc.). Cu caracter exclusiv numai în bugetul de stat apar la cheltuieli: apărarea şi siguranţa naţională, justiţia, datoria publică, cercetare ştiinţifică, etc. Răspunderea efectivă a administrării bugetului de stat revine, ca instituţii specializate, în numele Guvernului, Ministerului Finanţelor Publice şi unităţilor sale din teritoriu. BUGETELE LOCALE reflectă relaţii economice băneşti care apar în procesul repartiţiei venitului naţional cu prilejul constituirii şi repartizării de fonduri centralizate cu adresare generală la şi de la dispoziţia unităţilor administrativ-teritoriale în scopul satisfacerii unor interese ale colectivităţilor publice locale. mai sunt cunoscute şi sub alte denumiri ca: bugete ale consiliilor locale, bugete ale unităţilor administrativ-teritoriale, bugete ale localităţilor. Ca balanţe financiare, bugetele locale cuprind, pe de o parte, venituri şi pe de altă parte, cheltuieli. Ambele categorii de indicatori se găsesc într-o structură diversă. Veniturile din bugetele locale= se află într-o situaţie particulară prin comparaţie cu celelalte componente ale sistemului. Astfel, o primă parte a acestora o constituie veniturile proprii reprezentate de impozite şi taxe locale (impozit pe clădiri, impozit pe terenuri, taxa asupra mijloacelor de transport, etc.), care deţin în medie, pe total bugete locale între 30% şi 40% din totalul venituri ale acestora. Diferenţa pentru completare, până la concurenţa mărimii cheltuielilor o reprezintă veniturile de echilibrare ce provin din bugetul de stat, realizate în teritoriu, pentru echilibrarea bugetelor locale. În ultimii ani bugetari s-a folosit ca venit de echilibrare, impozitul pe salarii. Dacă veniturile de echilibrare atribuite în sume absolute nu sunt suficiente în acoperirea diferenţei dintre cheltuieli şi venituri proprii se apelează la subvenţii ce reprezintă sume de bani fără nominalizare de surse din bugetul de stat, unde apar la cheltuieli la capitolul „Transferuri către bugetele locale”. Nivelul scăzut al veniturilor proprii în bugetele locale este rezultatul gradului diferit de dezvoltare economică a localităţilor ţării, a zonelor, a regiunilor, a judeţelor, ca urmare a unui cumul de factori de ordin geografic, istoric, climateric, politic. Pe de altă parte, atitudinea societăţii faţă de populaţie cu privire la acţiuni de interes major ca: învăţământul, cultura, sănătatea, asigurările sociale şi asistenţa socială conduce, în profil teritorial, potrivit cu remarca anterioară, la redistribuiri de mijloace băneşti din bugetul de stat către acele localităţi unde sunt resurse insuficiente în aceste direcţii. Cheltuielile la bugetele locale=sunt determinate şi de nevoia de implicare a autorităţilor la acest nivel pentru a acţiona în interesul localităţilor şi cetăţenilor pe domeniile menţionate, în sensul dezvoltării şi susţinerii bazei tehnico-materiale a instituţiilor implicate în educaţie, cultură, asistenţă socială. Structural, cheltuielile din bugetele locale se referă la acţiuni social-culturale, de gospodărire comunală, administraţie publică locală, ordine publică, etc. Răspunderea gestiunii bugetelor publice revine consiliilor de la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale prin componentele de specialitate organizat în acest sens. BUGETUL ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT exprimă relaţii economice băneşti ce apar în procesul repartiţiei venitului naţional cu prilejul constituirii şi repartizării unui fond specific centralizat la şi de la dispoziţia statului în scopul satisfacerii unor interese generale ale populaţiei aflată într-o anumită structură socio-demografică. Prin prisma balanţei financiare specifice în care se găseşte înregistrează la venituri o structură relativ simplă cu surse reduse unde reprezentativi ca indicatori sunt: contribuţia pentru asigurările sociale de stat şi contribuţia pentru constituirea fondului de ajutor pentru şomaj, plătite de angajatori şi de angajaţi. La cheltuieli, indicatorii apar într-o structură mai diversificată şi totuşi limitată la semnificaţia acestui buget. Aici, reprezentative ca pondere, sunt cheltuielile privind pensiile (pentru limită de vârstă, pentru boală, pentru urmaşi, etc.), urmate de cele privind protecţia socială, cu accent pe starea de şomaj. BUGETUL ASIGURĂRILOR SOCIALE DE SĂNĂTATE exprimă relaţii economice sub formă bănească rezultate din repartiţia venitului naţional cu prilejul constituirii centralizate şi repartizării descentralizate a unui fond specific la şi de la dispoziţia unei instituţii specializate a statului în scopul satisfacerii unor necesităţi de sănătate manifestate la populaţie. Interesul acestui fond este de ordin general, întrucât nu se mai cunosc exact la constituire beneficiarii lui. La utilizare, însă, beneficiarii apar strict individualizaţi potrivit cu dirijarea prestaţiilor medicale către cei care contribuie la constituirea fondului şi se află în situaţia de a solicita servicii de specialitate. se constituie şi ca balanţă financiară-operativă, reflectând, pe de o parte, veniturile şi pe de altă parte, cheltuielile. La venituri=reprezentative sunt cele două contribuţii specifice plătite de angajaţi, respectiv de angajatori. La cheltuieli=situaţia este mai complexă prin prisma concretizării şi definirii lor, doar dacă prin raportare la indicatori, aceştia pot fi uşor individualizaţi ţinând de ceea ce se întâmplă în instituţiile sanitare ca activităţi şi acţiuni. Înscrierea cheltuielilor, atât în bugetul specific, cât şi în bugetele de venituri şi cheltuieli ale instituţiilor sanitare, se face pe baza unor contracte cadru de prestări de servicii medicale încheiate între instituţia specializată în gestiunea asigurărilor de sănătate(Casa Naţională a Asigurărilor de Sănătate) şi instituţiile existente în sistemul sănătăţii care beneficiază de fonduri băneşti, potrivit cu anumite destinaţii şi din bugetul de stat prin intermediul Ministerului Sănătăţii). BUGETELE FONDURILOR SPECIALE se constituie ca o componentă distinctă în sistemul bugetar şi reprezintă relaţii economice băneşti ce apar în procesul repartiţiei venitului naţional, cu prilejul constituirii şi repartizării centralizate a unor fonduri la şi de la dispoziţia statului în scopul susţinerii unor activităţi şi acţiuni de interes general bine delimitate. Fiecare fond special, în parte, are un buget propriu, ca balanţă financiară, în care la venituri este consemnată contribuţia specifică plătită, de regulă, de agenţii economici desemnaţi prin lege, iar la cheltuieli este destinaţia care urmează să aibă ca finalitate o activitate sau o acţiune bine definită. Răspunderea gestiunii bugetelor fondurilor speciale revine unor ministere ori instituţii centrale desemnate de executiv. 1.3. Procesul bugetar 1.3.1. Conţinut şi semnificaţii privind procesul bugetar PROCES BUGETAR este un ansamblu de acţiuni şi activităţi din domeniu, care se derulează potrivit cu o anumită succesiune prestabilită. De aici, necesitatea unor clasificări sau aşezări informaţionale care să definească mai bine reperele şi elementele caracteristice termenului menţionat. reprezintă un ansamblu de măsuri şi acţiuni prin care entităţi organizatorice şi populaţia, responsabilităţi şi competenţe bine precizate, procedează la fundamentarea şi realizarea veniturilor şi cheltuielilor de ordin public prin balanţe financiare potrivit cu o anumită succesiune de etape prin care trec acestea. Într-o primă interpretare poate fi caracterizat ca un ansamblu de măsuri, mijloace şi instrumente prin intermediul cărora entităţi organizatorice stabilite de lege procedează atât, la proiectarea indicatorilor de venituri şi cheltuieli prin balanţe financiare specifice cât, şi la realizarea acestora în sensul colectării de mijloace băneşti pentru efectuarea de plăţi în susţinerea cheltuielilor generate de interese de ordin public. În acţiunea de cuantificare previzională ori efectivă a indicatorilor de venituri şi ai celor de cheltuieli sunt prezente metode, tehnici, procedee şi operaţiuni specifice potrivit cu momentele presupuse de circuitul banilor publici (1.3.5). Într-o altă interpretare poate fi definit ca o succesiune de etape (faze, stadii) prin care trec bugetele publice ca balanţe financiare în legătură cu fundamentarea şi realizarea indicatorilor consemnaţi în acestea. Etapele parcurse de bugetele publice în misiunea lor social-economică sunt: elaborarea proiectelor de bugete publice; aprobarea (adoptarea) bugetelor publice; execuţia bugetelor publice. Elementele definitorii ale procesului bugetar pot fi sintetizate prin enumerarea următoarelor repere: prezentarea bugetelor ca balanţe financiare având o anumită structură de indicatori; etape parcurse de la fundamentare la execuţie; responsabilităţi şi competenţe instituţionale în acţiune; măsuri şi acţiuni prevăzute de lege în derularea activităţilor bugetare; metode, tehnici, procedee şi operaţiuni folosite; cadru juridic de acţiune. Derularea procesului bugetar, în mod simplificat, este exprimată prin figura nr. 2. Fig. nr. 2. Desfăşurarea procesului bugetar în timp cu referire la etapele legale de parcurs (potrivit legislaţiei finanţelor publice) ***Legea nr. 500/11.07.2002 privind finanţele publice, art 1, alin. 2 şi introducerea la cap. 1.3.3. din prezenta lucrare PAGE PAGE 11 Sistemul bugetar Bugetul de stat Bugetul asigurărilor sociale de stat Bugetul asigurărilor sociale de sănătate Bugetul fondurilor speciale Bugetele locale Bugetele proprii ale judeţelor Bugetele Consiliului General al Municipiului Bucureşti Bugetele municipiilor Bugetele oraşelor Bugetele sectoarelor Municipiului Bucureşti Bugetele comunelor 2004 An bugetar de referinţă 11-12 11-12 31 dec 1 ian 10 04 cu reflectare în structura legilor bugetare privind anul 2007 3)Execuţia bugetelor publice privind anul 2005 3’)Încheierea execuţiei bugetelor publice pentru 2005 (prin contul general de încheiere a exerciţiului bugetar privind anul 2005) 1)Elaborarea proiectelor de bugete publice pentru anul 2005 2)Aprobarea (adoptarea) bugetelor publice pentru 2005 Legendă: 04, 10, 11, 12 reprezintă lunile anului cu semnificaţie în derularea procesului bugetar 2005 2006 쥁@