Referat Paralizii De Nervi Periferici Ale M.I.2
Mai jos puteti citi fragmente din
Referat Paralizii De Nervi Periferici Ale M.I.2 si de asemenea puteti face
Download Referat paralizii de nervi periferici ale M.I.2Citeste fragmente din Referat Paralizii De Nervi Periferici Ale M.I.2
PLANUL LUCRÄ‚RII
PARTEA I.
I.Generalităţi – definiţie, clasificare, date epidemiologice
II.Etiopatogenie – cauze, mecanisme, anatomie patologică
III.Criterii de susţinere a diagnosticului:
a). examenul clinic – semne subiective şi obiective
b). Investigaţii paraclinice – ex. radiologic probe de
laborator
IV. Evoluţie şi prognostic
V. Tratament:
1. tratament profilactic
2. tratament igieno-dietetic
3. tratament medicamentos
4. tratament ortopedico-chirurgical
PARTEA a II-a: tratamentul BFT.
1. principiile ÅŸi obiective
tratamentului BFT
2. tratamentul prin
hidro-termoterapie
3. tratamentul prin electroterapie
4. tratamentul prin masaj:
Efectele fiziologice ale masajului
ă a regiunii
Tehnica masajului
Mobilizarea articulaţiilor (kinetoterapie)
Gimnastică medicală
5. terapia ocupaţională
6. tratamentul balneologic (ape
minerale, nămoluri)
BIBLIOGRAFIE
Recomandări: fonturi de 14, margini de 2 cm, 20 pagini.
METODE DE RECUPERARE MEDICALÄ‚ B.F.T ÃŽN
PARALIZII DE NERVI PERIFERICI ALE
MEMBRELOR INFERIOARE
PARTEA I.
I. GENERALITĂŢI – definiţie, clasificare, date epidemiologice
Implicarea nervilor periferici în cazul unor traumatisme ale
membrelor conferă de la început un grad crescut de gravitate pentru
viitorul funcţional al segmentelor respective.
ÃŽn cadrul leziunilor complexe postraumatice, interesarea nervilor
este aproape regulă. Este întâlnită destul de frecvent şi în
traumatisme cu fracturi închise.
Paraliziile izolate ale nervilor periferici sunt datorate unor cauze
locale. Nervii periferici pot suferi diferite traumatisme, intoxicaţii
sau infecţii sau pot fi interesaţi într-un proces alergic. Nevrita,
oricare ar fi cauza ei, realizează o întrerupere parţială sau
totală a influxului nervos în nervul periferic, provocând tulburări
motorii, senzitive sau senzitivomotorii în teritoriul corespunzător.
La aceste tulburări se asociază fenomene trofice şi vasomotorii,
precum şi manifestări dureroase, de un anumit tip, care traduc lezarea
fibrelor vegetative.
În cadrul paraliziilor periferice intră paralizia rădăcinilor,
plexurilor, a trunchiurilor nervoase ÅŸi a ramurilor periferice.
II. ETIOPATOGENIE – cauze, mecanisme, anatomie patologică
Etiologie. Se recunosc aceleaÅŸi grupe de factori pentru toate
paraliziile de nervi periferici.
Traumatismul direct, cu impact imediat, prin plăgi pe traiectul
nervului, fracturi de pelvis şi femur, contuzii fesiere (prin cădere
pe fesă), fracturi ale oaselor gambei, luxaţii coxo-femurale,
tibio-peroniere proximale sau manevre de reducere a luxaţiei, sau
tardiv prin înglobarea nervului într-un calus vicios sau într-un
Å£esut cicatricial.
Factori compresivi prin tumori de vecinătate ale cavităţii
pelviene sau abces al psoasului pentru nervul crural, anevrisme de
arteră femurală sau poplitee. Compresiunea prelungită în poziţie
„picior peste picior†sau parchetari – pentru nervul sciatic
popliteu extern. Nervul tibial posterior poate fi comprimat în tunelul
tarsian (situat sub ligamen-tul inelar intern, pe faţa internă a
gleznei) – realizând sindrom de canal tarsian.
Factori iatrogeni: aplicaţii de forceps, intervenţii chirurgicale
pe bazin sau canalul inghinal, compresiuni în poziţii operatorii care
necesită abducţie sau flexie maximă a coapselor, compresiune prin
garou sau braţele mesei ginecologice, injecţii intrafesiere greşit
aplicate, tracţiuni asupra membrelor inferioare la nou născut.
Cauze generale: toate paraliziile de nervi periferici a căror
cauză locală nu este evidenţiabilă trebuie să impună cercetarea
unui diabet zaharat, unei periartrite nodoase, unei hemofilii
(generatoare fie de hematoame ale psoasului, fie de hemoragii în teaca
nervului), unei intoxicaţii cu alcool, plumb sau arsen, etc. fie a unui
factor infecţios în special viral.
Din punct de vedere anatomo-patologic, leziunile de nerv periferic
pot fi:
Secţiune totală a nervului: este leziunea cea mai gravă, fără nici
o şansă de vindecare spontană.
Distrugerea axonului, dar păstrarea intactă a ţesutului conjunctiv al
nervului.
Lezarea teci de mielină, este leziunea caracteristică după
compresiuni prelungite; de regulă se vindecă spontan. Se produce numai
un blocaj trecător de conductibilitate.
III. CRITERII DE SUSÅ¢INERE A DIAGNOSTICULUI.
a) Examenul clinic – semne subiective şi obiective.
Examenul clinic amănunÅ£it („testingâ€Â-ul neuromuscular) trebuie
să stabilească ce nerv (sau nervi) au fost lezaţi – respectiv să
determine ce muşchi şi mişcări sunt afectate.
Leziunea unui nerv periferic se traduce printr-un tablou clinic care
cuprinde în general:
Un deficit senzitiv cutanat, izolat, cu limite precise după teritoriul
de inervaţie a nervului considerat, toate modalităţile senzitive
fiind interesate:
Un deficit motor interesând muşchii dependenţi de nervul respectiv,
acompa-niat de hipo sau areflexie OT, hipotonie şi atrofie musculară.
Tulburări vegetative şi trofice a căror intensitate şi aspect
variază mult de la un nerv la altul.
ÃŽn cea mai mare parte a cazurilor leziunea nervilor periferici
asociază aceste trei categorii de simptoame.
Paralizia de nerv sciatic popliteu extern, (nerv peronier
comun)
Ram terminal al marelui sciatic, din spaţiul popliteu nervul
sciatic popliteu exten înconjoară gâtul peroneului, pătrunde în
loja antero-externă a gambei, asigurând inervaţia motorie pentru
muÅŸchii gambier anterior, muÅŸchii peronieri, extensorii degetelor ÅŸi
pedios. Senzitiv inervează faţa antero-externă a gambei şi 2/3
externe a feţei posterioare, 3/4 interne a feţei dorsale a piciorului
şi faţa dorsală a primelor falange a primelor trei degete şi 1/2
internă a celei de a patra.
Leziunea nervului sciatic popliteu extern antrenează o paralizie a
lojei antero-externă a gambei cu abolirea mişcărilor de flexie
dorsală a piciorului şi a falangelor proximale ale degetelor, de
abducţie şi ridicare a marginii laterale a piciorului. Mişcarea de
adducţie a piciorului şi ridicarea muşchiului tibial posterior
(inervat de sciaticul popliteu intern). Urmarea acestui deficit, mersul
devine dificil, stepat – bolnavul este obligat să ridice genunchiul
şi să flecteze mult gamba iar când se sprijină, piciorul loveşte
solul întâi cu vârful.
Mersul pe călcâi devine imposibil, nu poate bate tactul cu
piciorul afectat. Atrofiile interesează loja antero-externă a gambei.
Paraliziile şi atrofiile induc o atitudine particulară „picior în
picătură†sau „picior în varus ecvinâ€Â
Senzitiv – subiectiv rareori dureri, obiectiv – hipo sau
anestezie în teritoriul cutanat al nervului.
Paralizia nervului sciatic popliteu intern, (nervul
tibial)
Al doilea ram terminal al nervului mare sciatic, nervul sciatic
popliteu intern continuă traectul acestuia pe faţa posterioară a
gambei angajându-se sub muşcii gemeni şi plantar subţire după care
trece pe sub arcada solearului luând numele de nerv tibial poasterior.
Străbate apoi canalul tarsian, înapoia şi dedesubtul maleolei interne
şi ajunge la plantă unde se împarte în ramurile terminale: nervul
plantar intern ÅŸi plantar extern.
Înervează motor, la gambă, muşchii regiuni posterioare:
tricepsul sural (muÅŸchii: solear, gemen extern ÅŸi intern), gambier
posterior, flexor comun al degetelor ÅŸi flexor propriu al degetului
mare, plantar subţire; la flexorul scurt, abductorul şi
adductorul halucelui, flexorul scurt al degetelor, muÅŸchii interosoÅŸi
ÅŸi lumbricali, flexorul scurt ÅŸi adductorul degetului mic.
Senzitiv teritoriul sciaticului popliteu intern cuprinde regiunea
tendonului Ahile, planta, marginea externă a piciorului şi 1/4
externă a feţei sale dorsale şi faţa dorsală a ultimei falange.
Conţine un important număr de fibre vegetative.
Leziunea nervului sciatic popliteu intern duce la abolirea
mişcărilor de flexie plantară a piciorului, flexie a degetelor,
abducţia şi adducţia degetelor, flexia primei falange şi extensia
celorlalte două. Sunt diminuate adducţia ridicarea marginii interne a
piciorului, posibile totuşi prin acţiunea muşchiului tibial anterior
inervat de sciaticul popliteu extern.
Atrofiile se instalează în regiunea posterioară a gambei şi la
nivelul piciorului. Distribuţia paraliziilor şi amiotrofiilor dau
piciorului un aspect caracteristic „picior valgus†(flexie dorsală
şi abducţia piciorului) cu „degete în ciocan†(hiperextensia
primei falange şi flexia celorlalte două). Reflexele ahiliene şi
medio-plantar sunt abolite.
Senzitiv, se pot întâlni dureri cu caracter cauzalgic, obiectiv
hipo sau anastezie în teritoriul cutanat deschis.
Tulburări vegetative şi trofice sunt importante: modificări
vasomotorii (edem, hipotermie locală) şi sudorale, modificări ale
fanerelor, pielii, ulcere trofice.
Leziunile nervului sciatic popliteu intern sunt rare, el poate
uneori însă să fie afectat în tunelel tarsian realizând un sindrom
canalar (analog sindromului de canal carpian – dar mult mai rar) –
sindrom de tunel tarsian. ÃŽn acest caz nervul tibial posterior ÅŸi
ramurile sale sunt comprimate în canalul osteo-fibros situat înapoia
ÅŸi dedesubtul maleolei internei sub ligamentul inelar intern. Deficitul
motor este moderat şi se limitează la o pareză a flexorilor
degetelor.
Tulburările senzitive sunt pe primul plan, senzaţie de arsură sau
parestezii ale degetelor şi plantei. Simptoamele se agravează după
efort şi în cursul nopţii, sunt ameliorate de repaus. Semnul Tinel
este pozitiv. Cauza sindromului de tunel tarsian rămâne de cele mai
multe ori necunoscută, uneori se regăsesc vechi traumatisme ale
piciorului.
b) Investigaţii paraclinice – ex. radiologic, probe de laborator
Trebuie să vizeze două obiective:
Demonstrarea naturii leziunii nervoase. Se poate realiza prin
electromiografie
de detecţie şi examen de stimulodetecţie cu măsurarea vitezei de
conducere în fibrele senzitive sau motorii. Măsurarea etajată a
vitezei de conducere nervoasă poate localiza, în cazul unei
încetiniri selective (bloc de conducere), nivelul lezional, fapt
deosebit de important, în special în diagnosticarea sindroamelor
canalare. Examenul electric are însă şi o importanţă prognostică:
o denervare totală se va traduce prin absenţa în totalitate a
potenţialului de unitate; apariţia de fibrilaţii musculare în
repaus, semn de atingere axonală permit un prognostic rezervat cu
recuperare lentă eventual incompletă. Apariţia de potenţiale de
unitate motorie polifazice ÅŸi accelerate sunt martore ale procesului de
reinervare.
Precizarea cauzei care a produs leziunea.
Cu ajutorul investigaţiilor paraclinice, trebuie ghidată de un examen
clinic corect ÅŸi examen electric pentru un diag-nostic topografic mai
întâi. Examenele biologice uzuale – VSH, hemoleucograma, glicemie,
etc. vor fi orientate de la caz la caz. Examene radiologice (rg.
standard, radiografii funcţionale, radioculografii, CT sau IRM),
examenul Doppler al vaselor cervicale sunt uneori necesare pentru
diagnosticul etiologic.
IV. EVOLUÅ¢IE ÅžI PROGNOSTIC.
Sunt în funcţie de cauza care a provocat leziunea nervului
respectiv, examenul electric putându-ne oferi elemente de prognostic
asupra recuperării.
După numai câteva zile, sensibilitatea de la periferia zonei
denervate începe să se refacă, pe baza preluării acesteia de către
nervii din teritoriul vecin. Orice ameliorare în continuare nu se mai
face însă decât pe baza regenerării nervului lezionat.
Viteza de regenerare este variabilă, în funcţie de nerv. Viteza
este în funcţie şi de tipul lezional, fiind mai mare în leziunea
axonului decât în secţiunea totală.
Obţinerea mişcării voluntare este mai bună din acest punct de
vedere la mână decât la picior şi mai rapidă la coplil decât la
bătrân.
V. TRATAMENT.
1. Tratament profilactic.
Trebuie să aibă în vedere prevenirea cauzelor locale sau generale
care pot să inducă suferinţa trunchiurilor nervoase:
Local: prevenirea atitudinilor vicioase, în special în actul
profesional, prevenirea accidentelor iatrogene prin injecţii, aplicări
de garou, fixarea pe masa de operaţie, etc. în poziţii greşite,
cunoaşterea corectă a structurilor anatomice, în efectuarea actului
chirurgical, manevre blânde în reducerea luxaţiilor.
General: tratamentul corect al bolilor metabolice, al celor
infecţioase (preventiv prin vaccinare şi curativ), supravegherea
corectă a tratamentelor cu potenţial toxic asupra fibrei nervoase,
alimentaţie raţională, evitarea abuzului de alcool sau altor
substanţe toxice.
2. Tratamentul igieno-dietetic.
ÃŽn recuperarea paraliziilor de nervi periferici este foarte
important repausul la pat. Acesta trebuie să fie totuşi unul activ,
bolnavul încercând să facă contracţii voluntare ale muşchiilor
membrelor inferioare, pentru a se evita atrofia musculară.
Tratamentul dietetic constă în regim alimentar hiposodat atunci
când bolnavului i se administrează AINS. Scopul este de a evita
retenţia hidro-salină care poate duce la creşterea tensiunii
arteriale.
3. Tratament medicamentos (curativ)
Poate fi etiopatogenic ÅŸi simptomatic.
Tratamentul etiopatogenic: în paraliziile de nervi periferici de
cauză compresivă tratamentul trebuie să îndepărteze factorul
compresiv prin intervenţie chirurgicală, reducerea unei luxaţii,
radioterapie sau medicaţie citostatică.
În paraliziile de nervi periferici de cauză generală este necesar
tratamentul afecţiunii de bază: reechilibrarea diabetului,
antibioterapie şi seroterapie în boli infecţioase, corticoterapie în
colagenoze.
Asociat prescripţiilor de mai sus se va stimula procesul de
regenerare a nervului prin administrarea de vitamine grupul B indiferent
de sediul leziuni sau natura cauzei.
Tratamentul simptomatic vizează combaterea:
Durerii, prin substanţe analgezice uzuale ca Acid acetilsalicilic,
antiinflamatoare nesteroidiene – Fenilbutazona, Indo-metacin, Brufen,
neuroleptice cu efect analgezic – Cloropromazina, Levomepromazina,
antiepileptice cu efect analgezic – Carbamazepina şi substanţe
anestezice locale (procaină, xilină – utilizate în special sub
formă de infiltraţii locale);
Hipotoniei- cu stricnină 1-4 mg/zi injectabil subcutanat;
Amiotrofiilor – prin utilizarea anabolizantelor (Naposimn Decanofort,
Nerobolin), Vitamina E, Glicocol, Uteplex, Fosfobion.
Tratamentul recuperator – de o deosebită importanţă în
tratamentul afecţiunilor nervilor periferici este fiziobalneoterapia
cuprinzând hidrotermoterapia, electroterapia, chinetoterapia (pasivă
şi activă) şi balneoterapia şi masajul..
PARTEA a – II – a: TRATAMENTUL BFT.
1. Principiile ÅŸi obiectivele tratamentului BFT
Nervii periferici reacţionează la răceala printr-o diminuare a
excitabilităţii şi conductibilităţii. Căldura şi mai ales
fierbinţeala de scurtă durată cresc sensibilitatea iar caldura de
lungă durată scade sensibilitatea.
Obiective urmărite de tratamentul B.F.T. sunt următoarele:
Combaterea dureri,
Refacerea echilibrului muscular,
Tonifierea musculaturi,
Refacerea mobilităţii articulare,
Refacerea staticii piciorului.
Factorul termic (caldura) prezintă o deosebită importanţă prin
efectele pe care le are asupra organismului cum ar fi:
Creşterea hiperemiei cutanate prin fenomenul de vasodilataţie;
Efect decontraturant si de relaxare a musculaturi;
Scaderea vâscozităţi lichidului articular uşurând astfel realizarea
mişcărilor printr-o creştere a mobilităti;
Efect antialgic;
CreÅŸterea fluxului sanguin la nivelul muÅŸchilor.
Lezarea nervilor periferici determină, aşa cum am văzut, în
funcţie de patomorfismul lezional, 3 sindroame clinico funcţionale:
A. Sindromul motor-se urmăreşte:
1. Evitarea apariţiei deformărilor şi atitudinilor vicioase;
Aplicaţii de parafină,
Unde scurte, ultrasunetul,
Exerciţii pasive.
2. Evitarea artofiei muşchilor paralizaţi-aici se vor face:
Mobilizări pasive,
Curenţii de medie frecvenţă, curenţii interferenţiali,
Masajul.
3. Creşterea funcţiei fibrelor musculare restante sănătoase şi
recâştigarea imaginii kinestezice:
Mobilizări pasive, pasive-active, active şi active cu rezistenţă
Terapia ocupaţională.
4. Recâştigarea coordonării mişcărilor:
Terapie ocupaţională
5. Recuperarea mobilităţii şi forţei segmentelor neafectate de
paralizie:
Exerciţii active , exerciţii izometrice.
B.Sindromul senzitiv
Terapia ocupaţională.
C. Sindromul vasculo-nutritiv-se va efectua:
Posturile antideclive,
Mobilizările pasive, active, ale musculaturi rămase indemne sau
parţial paralizate., contracţii izometrice;
Gimnastica generală, exerciţii de respiraţie;
Băile parţiale de CO2;
Hidrotermoterapia alternantă;
Ultrasunetul etc;
Masajul executat pe planurile superficiale ÅŸi profunde.
Obiectivele recuperării în urma unui traumatism cu interesare de
nerv sunt reprezentate de tratarea acestor trei sindroame.
2. TRATAMENTUL PRIN HIDRO-TERMOTERAPIE.
Hidroterapia-este aplicarea în scop profilactic si curativ al unui
număr variat de proceduri care au la bază apă la diferite temperaturi
şi sub diverse stări de agregare ca şi unele tehnici strâns legate
de acestea.
ÃŽn paraliziile de nervi periferici ale membrelor inserioare se
utilizează următoarele proceduri:
Baia de jumatate sau halbbad. Tehnica de aplicare-această baie se
efectuează într-o cadă mai mare decât cele obişnuite cu apă la
temperatura de 320 C. Se umple cada până la înalţimea de 28-30cm,
apa trebuie să acopere jumatatea inferioară a bolnavului până la
ombilic. Bolnavul se aşează în aşa fel în baie încât în spatele
lui să rămână un spaţiu suficient pentru manipulaţiile
tehnicianului. Bolnavul este invitat să-şi spele faţa şi să se
fricţioneze uşor pe mâini, torace şi abdomen.
Tehnicianul se aşează la stânga şi puţin în spatele bolnavului
ia în mâna dreaptă un vas special cu capacitate de 1,5l şi face
10-15 turnări rapide asupra spatelui şi umerilor bolnavului, realizate
prin lovirea şi proiectarea în acelaşi timp a apei din cadă asupra
corpului pacientului.
După aceea execută fricţiuni rapide cu apă pe spate şi
părţile laterale ale toracelui în direcţie verticală de sus în jos
şi invers. Tehnicianul se mută apoi şi execută aceleaşi turnări
şi fricţiuni şi pe faţa anterioară a corpului.
Halbbadul poate fi completat cu o turnare energică executată de la
1-1,5m asupra toracelui şi abdomenului în scopul stimulării
respiraţiei, circulaţiei şi creşterii tonicităţii muschilor din
regiunea interesată. Durata băii este de 3-5 minute.
Modul de actiune- factorul termic si mecanic. Acţiunea este
excitantă , tonifiantă, sedativă şi antitermică.
Baia kineto-terapeutică. Este o baie caldă la care se asociază
mişcări în toate articulaţiile bolnavului. Mişcarea în apă
reprezintă un important mijloc de recuperare care se bazează pe
principiul legi lui Arhimede “ Asupra unui corp scufundat într-un
lichid acţionează o forţă de jos în sus egală cu greutatea
volumului deslocuit “.
Tehnica de aplicare-baia kineto se efectuează într-o cadă mai
mare care se umple 3/4 cu apă la temperatura de 36-380 C. Bolnavul este
invitat să se aseze în cadă şi timp de 5 min. este lăsat liniştit
să se obişnuiască cu ambianţa. După aceea tehnicianul execută sub
apă la toate articulaţiile pacientului în mod pasiv toate mişcările
posibile în timp de 5 min. după aceea pacientul este lăsat puţin
în repaus după care este invitat să repete singur mişcările
arătate de tehnician.
Durata băi este de 20-30 min. după care bolnavul este şters şi
lăsat să se odihnească.
Modul de actiune-factorul termic si mecanic. Mobilizarea în apă
este mai puţin dureroasă din cauza relaxării musculare care se
produce sub influenţa apei calde şi pierderi greutăţii corpului
conform legi lui Arhimede.
Importanţa mişcării pasive este esenţială în recuperarea mai
ales în stres psihic pentru că pacientul înţelege că articulaţia
este funcţională şi recuperarea este posibilă.
Baia cu masaj. Tehnica de aplicare-într-o cadă cu apă 3/4 la
temperatura de 360-390 C se execută masajul asupra regiunii indicate
prin tehnica cunoscută..
Durata variază în funcţie de regiunea pe care se face masajul.
Modul de acţiune-factorul termic si mecanic.
Băile de picioare. Materiale necesare: căzi speciale sau găleţi
obiÅŸnuite.
Bolnavul aşezat pe un scaun îşi introduce picioarele în apă în
aşa fel încât apa să urce la 1 lat de palmă sub genunchi.
Băile reci de picioare se prescriu cu apă sub 150 C şi durează
1-2 minute.
Mod de actiune-cele de durată scurtă 1-2 min. au o acţiune
desconges-tionată asupra organelor toracelui şi creierului. Cele de
durată mai lungă de 5-10 min. au acţiune antiinflamatorie şi
antisudorală.
Băile calde de picioare se prescriu cu apă la 350-400 C şi
durează 10-20 minute.
Modul de acţiune-aceste băi provoacă o vazodilataţie periferică
şi influenţează reflex circulaţia coronariană înlăturând spasmul
vascular.
Băile alternante de picioare se practică cu ajutorul a 2 vase:
unul cu apă caldă la 380-420 C, celălalt cu apă rece la 180-200 C.
Conform băilor alternante se începe cu cald şi se termină cu rece.
Manevra se repetă de 3-5 ori terminând obligatoriu cu apa rece.
Mod de actiune-efectul se bazează pe alternanţa factorului termic
cald şi rece care activează circulaţia periferică şi
descongestionează organele toracice. Băile alternante fac de fapt
gimnastica vasculară
Băile ascendente de picioare Se foloseşte cada pentru picioare în
care se pune apă la 350 C. La interval de 1-2 minute se creşte
temperatura cu 10 C treptat prin adăugare de apă fierbinte, în 5-6
min. se ajunge la temperatura apei de 400-440 C şi se stă aici 15-30
minute.
Mod de acţiune-factorul termic cu hiperemie lentă care alternează
vasodilataţia atât a vaselor superficiale cât şi a celor profunde,
atât a vaselor cu elasticitate bună cât şi a vaselor cu elasticitate
proastă.
Băile cu flori de muşeţel sau mentă. Se folosesc 1kg flori
uscate care se prepară prin infuzie în alt fel prin decoct (fierberea
plantelor). Mod de actiune: efect sedativ asupra sistemului nervos.
Băile cu bule de diferite gaze. Băile cu bule de diferite gaze se
practică în căzi obişnuite care au adaptat un sistem de legătură
la tuburi de gaze şi altă legătură la generatorul de bule plasat pe
fundul căzi. Băile se prescriu la 30-350 C cu o durată de 5-20 min.
Ele se aseamănă cu băile carbogazoase naturale.
Efectul mecanic (senzaţia de înţepătură şi căldură) datorat
bulelor care fac micromasaj tegumentar.
Efectul chimic-prin rezorbţia gazelor prin tegument şi hiperemia
activă. Prin vazodilataţia periferică scade tensiunea arterială.
Baia cu bule de oxigen şi aer. Se pregătesc ca şi cele cu gaze.
Prin masajul fin tegumentar produs prin spargerea bulelor excită
terminaţiile nervoase periferice şi cu rol calmant în activitatea
sistemului nervos central.
Duşurile sul. Datorită formei şi presiunii coloanei de apă au
acţiune mecanică cea mai puternică. Duşurile sul se aplică reci,
calde sau alternante numit şi duşul scoţian.
Duşul scoţian- se practică cu ajutorul a două tuburi de cauciuc
mobile şi orizontale prevăzute cu capete metalice de îngustare a
coloanei de apă.Temperatura apei este de 180-200 C şi 380-400 C.
Bolnavul este aşezat în faţa duşului la distanţă de 2-4m în
raport cu presiunea coloanei de apă care este de 1,5-2 atmosfere. Se
aplică pe regiunea prescrisă, la început coloana de apă caldă 10-15
secunde apoi coloana de apă rece 5-10 secunde, alternativ de 2-4 ori.
Duşul scoţian are o acţiune excitantă asupra sistemului nervos
tonifică, sistemul neuro-muscular şi activează foarte intens
circulaţia.
Duşul masaj. Reprezintă aplicarea mai multor duşuri rozetă cu
apă la temperatura de 38-400 C asociat cu masaj. Mai frecvent se
aplică parţial mai rar general. Durata masajului este de 8-15 min.
Duşul masaj produce o hiperemie importantă cu un însemnat efect
resorbtiv şi de tonifiere prin acţiunea combinată a masajului şi a
factorului termic.
Duşul subacval. Constă în aplicarea sub apă a unui duş sul de
mare presiune 3-6 atmosfere cu temperaturi diferite a apei de baie. El
se poate efectua într-o cadă cu apa la 350-380 C cu ajutorul unui duş
sul mobil cu presiune mare.
Duşul cu temperatură de 1-20 C mai mare decât apa din cadă se
introduce în apă pe segment sub controlul uneia dintre mâinile
asistentului până la 5-10cm de regiunea de aplicat. Durata proceduri
este de 5-10min.
Acţiunea intensă a duşului subacval se datorează temperaturii
diferite băii plus duş precum şi masajului puternic al coloanei de
apă care comprimă puternic ţesuturile.
Efectul este asemănător duşului masaj dar este suportat mai bine
datorită băi calde.
Împachetările cu parafină. Acestea fac parte din procedurile
termo-terapice şi se aplică pe regiuni limitate de corp.
Tehnica de aplicare: se topeşte într-un vas o cantitate de
parafină albă în aşa fel încât să mai rămână câteva bucăţi
neâncălzite, în scopul evitării supraâncălzirii.
Cu ajutorul unei pensule late se pensulează repede regiunea
interesată de mai multe ori până ce se realizează un strat de
parafină de 0,5-1cm grosime. Peste stratul de parfină se pune o
bucată de flanelă şi se acoperă regiunea cu pătura.
Durata este de 30 min. Regiunile păroase se rad sau se ung cu ulei
înainte de aplicarea parafinei. Pe regiunile nepăroase înlăturarea
parafinei se realizează foarte uşor din cauza transpiraţiei produsă
de parafină.
Pentru picioare se pot efectua băi de parafină cu bule reci.
Pacientul introduce piciorul îl scoate şi aşteaptă până ce
parafina se întăreşte pe tegument. Se repetă manevra de 2-3 ori
introducând de fiecare dată segmentul la un nivel inferior faţă de
precedentul. Când temperatura devine suportabilă extremitatea se lasă
în parafină un timp mai îndelungat.
Acţiune-parafina provoaca o supraâncălzire profundă şi
uniformă a ţesuturilor. Pielea se încălzeşte la 38-400 C provocând
o transpiraţie locală abundentă.
La desfacerea parafinei se evidenţiază hiperemia produsă. După
împachetare se aplică o procedură rece.
3. TRATAMENT PRIN ELECTROTERAPIE.
Electroterapia este aceea parte a fizioterapiei, care studiaza
utilizarea actiunii diverselor forme ale energiei electrice asupra
organismului, cu scop curativ sau profilactic.
Galvanizarea simplă.
Electrozii sunt plăci metalice din plumb laminat de diferite
dimensiuni în funcţie de regiunea de aplicare si efectele de
polaritate.
Se aplică pe diferite regiuni: aplicarea transversală - electrozii
sunt asezaţi de o parte şi de alta a regiunii de tratat; aplicare
longituninală - când electrozii sunt plasaţi la distanţă unul de
celălalt.
Este obligatoriu folosirea stratului hidrofil între electrod si
tegument pentru prevenirea arsurilor, care trebuie spalat după fiecare
utilizare.
Intensitatea curentului - care este strâns legată de
sensibilitatea şi toleranţa tegumentului, de evoluţia afecţiunii, de
mărimea electrozilor şi de durata aplicaţiei. Sensibilitatea
tegumentului este variabilă în funcţie de regiunea anatomică.
Durata - este de aprozimativ 30 de minute. Numărul şi ritmul
şedinţelor-este variabil cu diagnosticul. În general se folosesc
8-10 sedinţe în afectiuni acute şi 12-20 sedinţe în afecţiuni
cronice.
Poziţia bolnavului - în timpul şedinţei trebuie să fie în cea
antalgică care depinde şi de funcţia regiunii tratate.
Băile galvanice.
Sunt indicate pentru tratarea unor regiuni intinse sau chiar a
intregului corp. În această modalitate se combină atât acţiunea
curentului continuu cât şi efectul termic al apei, fiind mijlocitoare
între electrod şi tegument.
Densitatea curentului - este redusă micşorându-se riscul de
arsură la intensitatea aplicată. Se pot aplica: băi parţiale sau
4-celulare, generale sau stenger.
Băile parţiale - sunt alcatuite din: 4 cădiţe de porţelan
conectate la electrozi au reprezentare pe un tablou de comandă. Apa din
cădiţe variază între 36-380C
4-celulare sunt 2 pentru membrele superioare ÅŸi 2 pentru membrele
inferioare.
De pe tabloul de comandă putem realiza combinaţii diferite ale
electrozilor în funcţie de efectele urmărite.
Durata unei şedinţe - este între 10-30 min. Şi ritmul de
aplicare este zilnic sau la 2 zile. Numărul de şedinţe - este de
10-15 sedinţe.
Băile generale - sunt formate dintr-o cadă prevăzută cu 8
electrozi fixaţi în pereţi căzi. Sensul curentului - este dirijat de
la un panou de comandă în multiple variante: descendent, ascendent,
transversal sau chiar în diagonală.
Intensitatea curentului - este mai mare decât cea de la băile
parţiale .Durata -15-30 min. Ritmul una la 2-3 zile totalizând 6-12
sedinţe.
Acţiunea: se bazeză pe efectul termomecanic al apei, pe efectul
curnetului continuu cât şi pe efectul chimic când se foloseşte
ionizarea.
Are efect excitomotor, vasodilatator, trofic, de stimulare a
excitabilităţii musculare.
Ionogalvanizarea.
Reprezintă procedura prin care introducem în organism cu ajutorul
curentului continu diferite substanţe medicamentoase care au o acţiune
farmacologică.
Principiul general al ionizării: se bazează pe disocierea
electrolitică a diverselor substanţe medicamentoase şi transportarea
anionilor (-)ÅŸi a cationilor (+) spre electrozi de semn contrar
încărcările lor electrice.
Cu soluţia conţinând iodură de potasiu 2% se îmbibă stratul
hidrofil de sub electrodul activ. De aici acesta migrează prin
tegumentul intact prin orificiile glandelor sudoripare ÅŸi sebacee spre
polul opus ajungând în interiorul organismului de unde sunt preluaţi
de reţeaua limfatică şi circulaţia sancvină superficială, ajugând
în circulaţia generală.
Dovada pătrunderii în organism a ionilor terapeutici este
regăsirea lor în urină.
Diferenţa dintre ionizare si galvanizarea simplă constă numai în
îmbibarea stratului hidrofil în soluţie medicamentoasă în loc de
apă. Pentru eficienţă maximă polul activ trebuie să fie mai mic
decât cel pasiv
Durata proceduri - este de aproximativ 30 min. La efectul
farmaco-dinamic al soluţiei medicamentoase se adaugă şi efectul
analgezic al curentului continuu.
Efect de depozit - realizat de acumularea substanţelor
farmacologice introduse la nivelul electozilor.
Efectul de pătrundere pâna la stratul cutanat profund are o
acţiune reflexă cutii viscerale la nivelul dermatoamelor. Este
posibilă dozarea precisă a substanţelor medicamentoase aplicate.
Se pot obţine efecte bune cu cantitaţi foarte mici de substanţe
medicamentoase evitându-se tractul gastro-intestinal.
Curenţii diadinamici.
Se fac aplicaţii pe punctele dureroase bine determinate, cu
electrozi generali de plumb mici rotunzi sau chiar punctiformi ÅŸi
aplicaţii transversale la nivelul articulaţiilor cu electrozi polari
de diferite mărimi. Electrodul negativ-este asezat direct pe locul
dureros. Electrodul pozitiv-este asezat la 2-3 cm. distanţă.
Se începe cu difazatul fix totdeauna intensitatea să nu atingă
pragul dureros (valoarea minimă a intensităţi care produce o
contracţie musculară) şi creştem treptat intensitatea datorită
instalări fenomenului de acomodare.
În general durata proceduri este de 4-8 min. dacă depăşim
această durată se diminuă eficacitatea analgetică.
Dacă avem mai multe regiuni dureroase ce impun aplicarea
procedurii, durata acesteia trebuie scăzută cu câte 1min. la fiecare
nouă procedură în cursul aceleaşi sedinţe.
În cazul acţiunilor vasculotrofe şi neurotrofe se poate menţine
o durată mai indelungată de 20-30min.
Ritmul şedinţelor-este determinat de stadiul afecţiuni dacă
intensitatea durerii este mare aplicăm de 2 ori pe zi, dacă este mai
mică 1 procedură pe zi.
Numărul şedinţelor-pentru acţiune analgetică sunt utile 8-10
sedinţe consecutive eventual cu o pauză de 7-10 zile după care se
reiau. În scop dinamo-gen putem folosi peste 10 sedinţe.
Monofazatul fix - efect excitator, creÅŸte tonusul muscular,
acţionează ca un adevărat masaj profund electric, evidenţiază
zonele dureroase din cadrul neuromialgiilor reflexe. Acţioneză
vazoconstrictor şi tonifică pereţii arteriali la frecvenţa de 50 Hz.
Difazatul fix - are acţiunea cea mai antialgică-ridică pragul
sensibilităţi dureroase. Îmbunătăţirea circulaţiei arteriale prin
inhibarea simpaticului. Se utilizează la frecvenţe de 100 Hz.
Perioada scurtă - are un efect excitator tonicizant, acţionează
ca un masaj profund mai intens, are o acţiune vazoconstrictoare de unde
reiese rolul rezorbtiv cu acţiune rapidă asupra hematoamelor şi a
edemelor posttraumatice sau din staza periferică.
Perioada lungă-are un efect puternic analgezic şi miorelaxant,
acest efect este persistent timp mai îndelungat, are deasemenea un
efect anticongestiv. Se utilizează la frecvenţe de 100 Hz.
Curentul faradic
Este obţinut din curentul continuu cu ajutorul unui inductor şi
este format dintr-o curbă neregulată în care undele pozitive cu
valori crescute alternează cu unde negative.
Curenţi de joasă frecvenţă cu impulsuri sunt folosiţi în
terapie pentru:
1. Electrostimularea musculaturii striate normoinervateâ€â€Folosirea
acestor curenţi cu inpulsuri realizează o adevărată
electro-gimnastică musculară.
Se bazeză pe acţiunea de excitare a impulsurilor electrice asupra
substraturilor excitabile: muÅŸchii ÅŸi fibrele nervoase.
Se realizează printr-o descărcare electrică a membranelor
celulare numită şi depolarizare.
Musculatura striată, scheletică normal inervată - răspunde la
impulsuri cu durată relativ scurtă şi frecvenţă relativ rapidă în
jur de 30Hz.
Efectul de contracţie-se obţine la o durată de 0,1-5 mili sec.
şi frecvenţa de 40Hz.
Această acţiune tetanizantă sau de contracţie maximă se
menţine atâta timp cât curentul străbate muşchiul.
Sunt folosite în general următoarele forme de curent:
Curenţi dreptunghiulari mici;
Trenurile de inpulsuri;
Curenţi modulaţi de lungă perioadă;
Curenţi faradici;
Curenţi neofaradici;
Au frecvenţa de 50Hz durata de un impuls este de 1min. şi pauza
dintre inpulsuri de 19 mili sec.
Efectele fiziologice-sunt:
Excitator,
Vazomotor producând o vazodilataţie prelungită,
Trofic,
Antialgic,
Revulsiv în cazul unei vazodilataţi maxime.
2. Electrostimularea musculaturiI total denervatăâ€â€ÃƒÅ½n acest caz
se obţine un răspuns selectiv la stimularea prin impulsuri
exponenţiale de lungă durată cu panta de creştere lentă sau foarte
lentă. Folosirea excitări selective cu astfel de impulsuri poate duce
la obţinerea capacităţi de contracţie musculară.
Forme de curenţi ce pot fi folosiţi:
Curenţi cu inpulsuri trapezoidale-sunt folosiţi în stimularea
diferitelor grupe musculare .
Curenţi cu inpulsuri triunghiulare-cu fronturile de creştere liniare
sau exponenţiale.
Electrostimularea –previne instalarea atrofiei musculare. Nu este
o metodă de recuperare în sine ci pregăteşte iniţierea
kineto-terapiei recuperatorie.
Tratamentul- cu aceşti curenţi trebuie instituit precoce la 7-10
zile de la denervare.
Unde scurte
Aceste unde au acţiune electrolitică şi electrochimică şi nu
produc fenomene de polarizare. Aceste unde nu provoacă excitaţii
neuromusculare.
Au efecte calorice de profunzime fără a produce însă leziuni
cutanate.
Spre deosebire de tehnica de aplicare a curenţilor de joasă şi
medie frecvenţă în care era nevoie de un contact direct între
electrozi şi tegument, la undele scurte electrozi nu se aplică direct
pe tegument.
Aceşti curenţi de înaltă frecvenţă se pot aplica fie în:
câmp inductor fie în câmp condensator
1. Aplicare în câmp condensator-introducerea bolnavului direct în
câmpul rezonator între cele 2 plăci ale armăturilor condensatorului.
2. Aplicarea în câmp inductor-foloseşte electrozi flexibili ce
sunt acoperiţi de un cauciuc vulcanizat.
Acţiunea asupra sistemului nervos periferic-creşte
excitabilitatea, creÅŸte
viteza de conducere, scade reobaza şi scurtează cronaxia.
Acţiunea asupra musculaturii: scade tonusul muscular, relaxează
musculatura antagonistă, îmbunătăţeşte circulaţia locală.
Efectele sunt: efect hiperemizant, actiune analgetică, efect
miorelaxant ÅŸi antispastic
efect de activare metabolică
Undele scurte produc endotermie nemijlocită cu efect remanent (de
lungă durată) de aproximativ 48-72h.
Ultrasunetul.
Ultrasunetele au o frecvenţă de 800-1000 KHz. Este nevoie de un
contact perfect între suprafaţa emiţătoare şi tegument care se
realizează folosindu-se un strat de gel, ulei sau apă.
Capul emiţător se plimbă pe tegument prin intermediul gelului sau
al altui unguent, fără a se apăsa prea tare, în sens circular sau
liniar în funcţie de regiunea de tratat, şi cu o viteză foarte
mică.
Ultrasunetul este folosit în:
Câmp continu - când unda ultrasonică este longitudinală şi
neântreruptă având o acţiune continuuă asupra mediului respectiv cu
producerea unui micromasaj tisular profund ÅŸi cu efect termic
important.
Este foarte important ca emiţătorul să păstreze un contact
perfect cu toată suprafaţa tegumentului şi să fie menţinut în
poziţie verticală cu acesta. Trebuie evitate în cursa emiţătorului
toate zonele cu proeminenţe osoase precum şi regiunile vascularizate.
Câmp discontinu-când avem o întrerupere ritmică cu o anumită
frecvenţă a ultrasunetului din câmp continuu şi când trebuie să
Å£inem seama de forma ÅŸi durata impulsului, durata pauzei ÅŸi de
frecvenţa intercalări radiaţiilor respective.
Într-o baie călduţă se introduce piciorul bolnav înpreună cu
capul emiţător. Se vor executa mişcări lente liniare sau circulare
la o distanţă de aproximativ 3 cm faţă de tegument având grijă ca
suprafaţa emiţătoare să fie paralelă cu tegumentul.
Se utilizează substanţă de contrast ca să nu reflecte raza
ultrasonică, durata este de până la 10 minute şi tratamentul se face
zilnic sau la 2 zile.
Acţiunea asupra musculaturi striate şi netede
La musculatura hipertonă-produce scăderea tonusului muscular, iar
la musculatura atrofică-realizează tonifierea. De cele mai multe ori
se urmăreşte efectul anti-spastic decontracturant muscular şi de
relaxare generală.
Se obţin următoarele efecte fiziologice: analgetice, miorelaxante,
hiperemiante,
tonifiante, neuro-musculare; excitate de sistemul nervos.
La amplitudini mici se obţin efecte sedative, iar la amplitudini
mari acţiuni de stimulare şi excitare.
4. TRATAMENT PRIN MASAJ:
Efectele fiziologice ale masajului:
Masajul este o prelucrare metodică a părţilor moi ale corpului,
prin acţiuni manuale sau mecanice în scop fiziologic sau
curativo-profilactic. Spunem că masajul este o „prelucrareâ€Â,
deoarece se acţionează din afară asupra corpului, Subiectul masat nu
cheltuieşte energie şi nu i se cere o participare activă la
efectuarea lui.
Efectele fiziologice ale masajului sunt de 2 feluri:
1. Locale:
Acţiunea sedativă-asupra durerilor de tip nevralgic muscular articular
(calmarea).
Acţiunea hiperemiantă- îmbunătăţire a circulaţiei locale care se
manifestă prin înroşirea şi încălzirea tegumentului, asupra
căruia se execută masajul.
Acţiunea înlăturări lichidelor interstiţiale de stază- cu
accelerarea
proceselor de rezorbţie în regiunea masată.
Acţiunile directe, mecanice-influenţează ţesuturile subcutanate
conjunctive şi grăsoase, favorizând schimburile nutritive, prin
sporirea aportului de sânge.
Îmbunătăţeşte şi proprietăţile funcţionale ale muşchilor
(excitabilitatea, condu-ctibilitate, contractibilitatea) ÅŸi ale
nervilor motori, făcând să crească impulsul motor şi capacitatea de
contracţie a muşchilor.
2. Generale:
Stimularea funcţiilor aparatului circulator- îmbunătăţeşte
circulaţia venoasă, creşte cantitatea de hemoglobină din sânge,
sporirea numărului de leucocite şi hematii.
Stimularea funcţiilor aparatului respirator-uşurează schimburile de
gaze.
CreÅŸterea metabolismului bazal
Alte efecte ale masajului sunt:.
Efecte favorabile asupra: stări generale a pacientului,
îmbunătăţirea somnului, îndepărtarea oboseli musculare.
Efectul mecanic- produs de manevrele mai dure ca frământarea:
contratimpul, mângăluirea, rulatul, ciupitul, tapotamentul care se
face transversal pe fibrele musculare ceea ce duce la tonifierea
musculaturii, îmbunătăţirea funcţiei şi forţei musculare care
participă la mişcarea într-o articulaţie.
Mecanismul reflex- în piele există numeroase terminaţi nervoase
(numite exteroceptori) în muşchi, ligamente şi tendoane,
proprioceptori la nivelul cărora iau naştere stimuli de diferite
intensităţi care pornesc spre sis-temul nervos central.
DESCRIEREA ANATOMICÄ‚ A REGIUNII.
REGIUNEA FESIERÄ‚.
Regiunea fesieră este formată din oasele coxale care sunt în
număr de 6 (3 perechi), ilon, ischion şi pubis.
Muşchii regiunii fesiere formează în partea posterioară a
bazinului, un relief muscular caracteristic omului. Sunt inervaţii de:
nervul fesier inferior ÅŸi superior. AceÅŸti muÅŸchii fac: extensia
coapsei, abducţia şi rotaţia laterală şi rotaţia medială a
coapsei.
Ei sunt aşezaţi pe mai multe planuri:
1. MuÅŸchii fesieri superficiali:
MuÅŸchiul fesier mare.
2. MuÅŸchii fesieri profunzii:
MuÅŸchiul fesier mijlociu;
MuÅŸchiul fesier mic;
3. MuÅŸchii pelvitrohanterieni:
MuÅŸchiul piriform;
MuÅŸchiul obturator intern;
MuÅŸchii gemeni superior ÅŸi inferior;
Muşchiul pătrat femural;
MuÅŸchiul obturator extern;
REGIUNEA COAPSEI.
Coapsa este formată din: osul femur considerat cel mai lung os al
organismului.
Muşchii coapsei au acţiune de: extensie şi flexia a gambei pe
coapsă, flexia coapsei pe bazin, o rotează lateral, contribuie şi la
abducţia şi adducţia coapsei şi la extensia genunchiului, rotaţia
laterală şi rotaţia medială a gambei.
Inervaţia coapsei este asigurată de nervul femural, nervul sciatic
ÅŸi nervul popliteu.
Muşchii coapsei sunt împărţiţi în trei grupe:
1. MuÅŸchii anteriori (extensorii):
MuÅŸchiul cvadriceps femural;
MuÅŸchiul croitor;
MuÅŸchiul tensor al fasciei lata.
2. MuÅŸchii mediali (adductori):
MuÅŸchiul gracilis;
MuÅŸchiul pectineu;
MuÅŸchiul adductor lung;
MuÅŸchiul adductor scurt;
MuÅŸchiul adductor mare.
3. MuÅŸchii posteriori (flexori):
MuÅŸchiul bicepsul femural;
MuÅŸchiul semitendinos;
MuÅŸchiul semimembranos;
REGIUNEA GAMBEI
Gamba este formată din tibie şi peroneu. Muşchii gambei sunt
inervaţi de nervul fibular profund (tibial anterior), nervul fibular
comun, sciatic popliteu intern. Prin acţiunea lor execută mişcările
de: flexie dorsală şi plantară a piciorului, extensia şi flexia
degetelor, pronaţia piciorului şi abducţia plantară.
Muşchii gambei se împart în 3 grupe
1. MuÅŸchii anteriori ai gambei:
MuÅŸchiul tibial anterior;
MuÅŸchiul extensor lung al degetelor;
MuÅŸchiul extensor lung al halucelui;
Muşchii peronieri, care au rol de a face pronaţia;
2. MuÅŸchii posteriori ai gambei-sunt dispuÅŸi pe 2 planuri:
a). MuÅŸchii planului superficial:
MuÅŸchiul triceps sural;
Muşchii gemeni-sunt în număr de 2: unul median şi altul lateral;
MuÅŸchiul solear;
Muşchiul plantar subţire;
b). MuÅŸchii planului profund:
MuÅŸchii popliteu;
MuÅŸchiul tibial posterior;
MuÅŸchiul flexor lung al degetelor;
MuÅŸchiul flexor lung al halucelui;
3. MuÅŸchii laterali ai gambei
MuÅŸchiul peronier lung;
MuÅŸchiul peronier scurt.
ARTICULAÅ¢IA GENUNCHIULUI.
Este articulaţia dintre condilii femurali, patelă şi condilii
tibiali. Condilul medial al femurului coboară mai jos ca cel lateral,
încât femurul formează cu tibia un unghi de 1740. incongruenţa
dintre feţele articulare este completată de două meniscuri de forma
literei "C".
Meniscul median-este cel mai rezistent ÅŸi mai mobil.
Meniscul lateral.
Articulaţia genunchiului este un trohoginglim. Mişcările sunt de
flexie extensie şi, în măsură foarte redusă de rotaţie şi
înclinaţie laterală.
REGIUNEA PICIORULUI.
Scheletul piciorului propiu-zis este alcatuit din trei segmente:
Tars - este alcătuit din 7 oase, dispuse pe 2 rânduri;
Metatars - este format din 5 oase
Phalange - sunt în număr de 14, câte 3 pentru fiecare deget în parte
cu excepţia halucelui care are numai 2 falange.
Muschii piciorului se împart în 2 grupe: sunt inervaţi de nervii:
plantar medial şi lateral, ramură terminală a nervului tibial. Prin
acţiunea lor participă la extensia degetelor,
1. MuÅŸchii dorsali ai piciorului:
MuÅŸchiul extensor scurt al degetelor (muÅŸchiul pedios);
2. Muşchii plantari ai piciorului: se împart în 3 grupe:
a). MuÅŸchii plantari mediali (muÅŸchii halucelui)-corespund
eminenţei tenare:
MuÅŸchiul abductor al halucelui;
MuÅŸchiul flexor scurt al halucelui;
MuÅŸchiul adductor al halucelui;
b). MuÅŸchii plantari laterali (muÅŸchii degetului mic):corespund
eminenţei hipotenare:
MuÅŸchiul abductor al degetului mic
MuÅŸchiul flexor al degetului mic
MuÅŸchiul opozant al degetului mic
c). Muşchii regiunii plantare mijlocii: sunt aşezaţi în 3
planuri:
Planul superficial:
MuÅŸchiul flexor scurt al degetelor
Planul mijlociu:
Muşchiul pătrat al plantei
MuÅŸchii lombricali-sunt patru muÅŸchii mici. Cei doi lombricali
laterali, şi cei doi lombricali mediali. Aceştia efctuează flexia
primei falange şi extensia ultimelor două.
Planul profund:
MuÅŸchii interosoÅŸi ai piciorului
Muşchii înterosoşi ai piciorului-sunt în număr de 7 dintre
care 3 interosoşi plantari şi 4 interosoşi dorsali. Prin acţiunea
lor, fac flexia falangelor proximale, extensia ultimelor două falange
ale degetelor şi adducţia degetelor.
MuÅŸchii interosoÅŸi plantari; .
MuÅŸchii interosoÅŸi dorsali;
TEHNICA MASAJULUI
Prin noţiunea de masaj se înţelege o serie de manipulaţii
manuale variate aplicate sistematic pe suprafaţa organismului în scop
terapeutic sau profilactic (de prevenire).
Pentru efectuarea masajului se foloseÅŸte:
Pudră de talc,
Diferite unguente (care conţin medicamente),
Uleiuri,
Săpun.
Se controlează starea tegumentului eventuale echimoze. Se evită
masarea aluniţelor.
Masajul se execută în sensul de circulaţie venoase de întoarcere
de la periferie spre centru.
MASAJUL ARTICULAÅ¢IEI COXO-FEMURALE
Este format din:
Capul femurului-care se articulează cu cavitatea acetabulară a
osului coxal.
Pentru masajul coxo-femural se masează coapsa şi regiunea
fesieră.
Se face netezirea specifică cu partea cubitală a mâini şi
fricţiune pe plica fesieră şi în jurul articulaţiei coxo-femurală.
În partea anterioară poziţia pacientului este pentru fricţiune:
membrul inferior fiind în flexie şi abducţie uşoară.
MASAJUL REGIUNI FESIERE.
Poziţia bolnavului- este în decubit-ventral.
Neteziri-se execută sub formă circulară şi pieptăne.
Frământare-toate formele de frământări de la plica fesieră în
sus.
Geluiri-pe toată suprafaţa regiunii cu degetele sau cu pumnul.
Fricţiuni-cu pumni sau cu articulaţiile interfalangiene.
Se execută ciupitul şi toate formele de tapotament şi
vibraţiile.
MASAJUL REGIUNI COAPSEI.
Masajul se începe pe partea posterioară a pacientului fiind
aşezat în decubit-ventral.
Netezire-cu ambele mâini şi mână după mână pornind de la
spaÅ£iul popliteu până la plica fesieră Ã…Å
