Referat Principiile Producerii Bugetare
Mai jos puteti citi fragmente din
Referat Principiile Producerii Bugetare si de asemenea puteti face
Download Referat principiile producerii bugetareCiteste fragmente din Referat Principiile Producerii Bugetare
PRINCIPIILE PROCEDURII BUGETARE
Autor: Raportoru Georgeta, studenta, anul II
Facultatea de Drept
Procesul bugetar reprezinta ansamblul actiunilor si masurilor
intreprinse de autoritatea statala competenta cu privire la etapele
consecutive ale procedurii bugetare: elaborarea proiectului de buget,
aprobarea acestuia, executarea sa, incheierea, controlul si aprobarea
executiei bugetare.
Elaborarea proiectului bugetului de stat, prima etapa a procedurii
bugetare, cuprinde activitatea de determinare a veniturilor si
cheltuielilor bugetului public national.
Potrivit practicii internationale, insitutia specializata in elaborarea
proiectului de buget este fie Ministerul Finantelor, in Europa, fie
biroul bugetar care functioneaza pe langa presedintele executivului,
situatie specifica S.U.A.
In statele europene, lucrarile privind elaborarea bugetului sunt
pregatite de aparatul Ministerului Finantelor, care intocmeste un
anteproiect ce are la baza evaluarea veniturilor si cheltuielilor
bugetare dupa metode care difera de la o tara la alta si de la o etapa
la alta si anume: metoda automata sau a penultimei, metoda majorarii sau
a diminuarii si metoda evaluarii directe.
Metoda automata sau a penultimei este o metoda mai putin laborioasa si
consta in evaluarea veniturilor si cheltuielilor bugetare pe baza
rapoartelor obtinute in penultimul an, ceea ce este de natura a nu
reflecta realitatea.
Metoda majorarii sau a diminuarii consta in determinarea volumului si
structurii veniturilor si cheltuielilor bugetare pe baza stabilirii
ratei medii anuale de crestere sau descrestere a veniturilor, respectiv
a cheltuielilor bugetare, pornind de la analiza rezultatelor executiei
bugetare din anii precedenti, insa nici aceasta metoda nu tine seama de
impactul oscilatiilor de preturi si proceselor inflationiste asupra
bugetului de stat.
O metoda superioara de elaborare a bugetului este metoda evaluarii
directe, metoda ce consta in evaluarea fiecarei categorii de venituri,
respectiv cheltuieli, pornind de la cheltuielile aprobate in anul curent
si de la previziunile privind dezvoltarea economiei in perioada
urmatoare, conform programului guvernamental.
Ministrii, ordonatorii principali de credite, elaboreaza cu ajutorul
directiilor specializate din ministere propuneri de cheltuieli bugetare
si le inainteaza Ministerului Finantelor cu ocazia centralizarii
cererilor de fonduri formulate de ministere.
Neconcordantele ce pot aparea intre propunerile formulate de ministere
si evaluarile Ministerului Finantelor sunt transate de primul ministru,
iar in cazul in care aceste divergente nu sunt solutionate, in unele
tari discutiile sunt supuse arbitrajului presedintelui republicii.
Criteriile care stau la baza procesului de conciliere vizeaza
prioritatile stabilite in programul de guvernare pentru diferitele
sectoare de activitate finantate de la buget, precum si eficienta,
eficacitatea si economicitatea apreciate in raport cu indicatorii de
performanta specifici fiecarui domeniu bugetar.
Finalizarea proiectului de buget se materializeaza intr-o serie de
documente si anume: expunerea de motive si proiectul legii bugetului de
stat, anexele la proiectul de lege bugetara, precum si informatii
documentare cu privire la modul de fundamentare a bugetului, informatii
ce sunt utile parlamentului cu ocazia analizei si dezbaterilor in
vederea aprobarii proiectului de lege privind bugetul de stat.
Proiectul de buget, una dintre cele mai importante decizii ale puterii
executive, este insusit de Guvern in ansamblul sau, dar si de membrii
acestuia care au obligatia, in virtutea solidaritatii guvernamentale,
sa-l sustina, alaturi de ministrul finantelor, in cadrul dezbaterilor
parlamentare.
In S.U.A., proiectul bugetului federal, elaborat de catre Biroul
Bugetar, o comisie speciala ce functioneaza pe langa presedintele
executivului american si insusit de catre presedintele republicii, este
inaintat Congresului, insotit de un mesaj. Acest raport cuprinde
principiile generale ale politicii interne si externe ale S.U.A.,
proiectul de buget pentru anul bugetar urmator, contul de executie
bugetara pe anul anterior, informatii privind executia bugetului pe anul
in curs.
Aprobarea bugetului presupune dezbaterea si votarea, de catre parlament,
a legii de aprobare a bugetului public national. Institutia publica
imputernicita prin Constitutie sa aprobe proiectul de buget este
parlamentul.
Caracterul democratic si de larg impact economico- social al deciziilor
de politica financiara relectate in proiectul de buget conduce in mod
obiectiv la solutia aprobarii prevederilor bugetare de catre forul
legislativ, organ reprezentativ al intereselor tuturor cetatenilor.
Cu prilejul dezbaterii proiectului de buget, in unele state,
parlamentul are dreptul sa propuna amendamente, de pilda majorarea sau
reducerea veniturilor si cheltuielilor propuse de guvern, iar in alte
state, dezbaterile parlamentului au loc nu numai in plenul lui, dar si
in comisii sale sau in culise.
Executarea bugetului de stat incepe dupa adoptarea sa de catre parlament
si consta in incasarea veniturilor la termenele si in cuantumul prevazut
si efectuarea cheltuielilor conform destinatiei aprobate prin legea
bugetara anuala.
Aceasta etapa este cea mai importanta, intrucat presupune realizarea
concreta a previziunilor aprobate de parlament.
Intreaga raspundere cu privire la aducerea la indeplinire a
autorizatiei parlamentare privind executia bugetara revine guvernului
care, prin institutii specializate, asigura realizarea veniturilor si
efectuarea cheltuielilor, trebuind sa dovedeasca capacitatea de
administrare atat a procesului de colectare a veniturilor, cat si a
procesului de utilizare eficienta a alocatiilor bugetare. De asemenea,
in executarea bugetului, guvernul va urmari efectuarea cheltuielilor in
limitele si conditiile stabilite, precum si evitarea deturnarii
fondurilor de la destinatia lor bugetara legala, prevenirea risipei si
abuzurilor.
Realizarea veniturilor constituie o obligatie pentru guvern, in timp
ce, executarea cheltuielilor bugetare, pana la nivelul aprobat,
constituie un drept al acestuia. Executia veniturilor bugetare este un
proces distinct de executia cheltuielilor bugetare. Incasarea
veniturilor cuvenite bugetului si, respectiv, efectuarea platilor de la
buget se realizeaza fie printr-o institutie specializata aflata in
subordinea Ministerului Finantelor (trezoreria statului), fie prin
sistemul bancilor comerciale, pe baza de conventii privind prestarea de
servicii, incheiate intre acestea si Ministerul Finantelor.
Realizarea veniturilor bugetare consta in derularea mai multor etape:
asezarea, lichidarea, emiterea titlului de percepere a impozitului si
perceperea propriu- zisa a acestuia.
Asezarea impozitului reprezinta operatiunea de identificare si
dimensionare a materiei impozabile de care dispune o persoana fizica sau
juridica.
Lichidarea consta in determinarea cuantumului impozabil datorat de
persoana fizica sau juridica.
Emiterea titlului de percepere a impozitului consta in deschiderea
rolului, adica inscrierea sumei respective in debitul respectivei
persoane fizice sau juridice si poate imbraca anumite forme: un titlu de
incasare, atunci cand debitorul achita spontan suma datorata sau un
ordin de incasare, atunci cand se trece la executarea silita a
debitorilor care nu-si respecta obligatia fata de stat in termenele
stabilite.
Perceperea propriu- zisa a impozitului consta in operatiuni de incasare
a acestuia in cuantumul si la termenele stabilite si include si
urmarirea. In cazul executarii silite, prin urmarire se pot naste
litigii care sunt solutionate fie pe cale juridica, fie pe cale
administrativa.
Asezarea, lichidarea si emiterea titlului de perceptie a impozitului se
executa prin organe specializate ale Ministerului Finantelor, iar
incasarea propriu- zisa a creantelor se realizeaza prin contabili
(incasatori) din serviciul trezoreriei.
Asemanator se procedeaza si in cazul impozitelor indirecte, precum si
al altor venituri bugetare.
Efectuarea cheltuielilor publice presupune respectarea destinatiei si a
cuantumului aprobat pentru fiecare categorie de cheltuieli bugetare si
impune parcurgerea mai multor faze procedurale succesive, pentru fiecare
alocatie bugetara, dupa cum urmeaza: angajarea, lichidarea, ordonantarea
si plata.
Angajarea reprezinta asumarea obligatiei de catre stat de a plati o
anumita suma de bani furnizorilor diferitelor bunuri si servicii
publice, obligatie ce rezulta dintr- un contract, hotarare
judecatoreasca, decizie ministeriala sau orice alt act legal. Angajarea
este facuta de catre ordonatorii de credite principali (ministri) sau,
in mod exceptional, de catre ordonatorii secundari, dar numai in limita
stabilita in buget pentru actiunile sau obiectivele respective.
Lichidarea este faza in care se constata realizarea serviciului in
favoarea statului si se stabileste cuantumul platii ce urmeaza a fi
efectuata. Lichidarea are la baza documente justificative si furnizarea
efectiva a bunurilor si/sau serviciilor contractate.
Ordonantarea consta in operatiunea de emitere, din partea unei
institutii publice, a unei dispozitii sau ordin de plata a unei sume din
alocatia bugetara in favoarea unui tert, furnizor de bunuri si/sau
servicii publice sau creditor.
Plata este operatiunea prin care se stinge obligatia statului fata de
persoanele fizice sau juridice, furnizori sau creditori si consta in
achitarea efectiva de catre institutia publica a sumei datorate.
Operatiunile specifice primelor trei faze (angajarea, lichidarea si
ordonantarea) sunt efectuate, pe baza avizelor serviciilor operationale,
de catre conducatorii institutiilor publice (sau mandatarii acestora),
denumiti si ordonatori de credite bugetare. Ordonatorii de credite
bugetare sunt clasificati in ordonatori de gradul I (conducatorii
ministerelor si agentiilor guvernamentale din subordinea guvernului), de
gradul II (structurile de conducere si coordonare din teritoriu ale
ministerelor: directii sanitare judetene, inspectorate scolare judetene
etc.) si de gradul III (institutiile publice operationale: spitale,
scoli, teatre, muzee etc.).
Actele emise de ordonatorii principali sau secundari trebuie sa poarte
viza controlului financiar, pe baza acestora efectuandu- se plati ce vor
afecta resursele statului.
Plata este efectuata de catre gestionarii de bani publici: contabili,
casieri, platitori.
Toti functionarii publici participanti la fazele executiei
cheltuielilor publice ale unei institutii bugetare raspund solidar
pentru calitatea si legalitatea gestionarii banilor publici.
Incheierea exercitiului bugetar este etapa urmatoare incasarii
veniturilor si efectuarii cheltuielilor pentru un an bugetar si consta
in intocmirea unei dari de seama complete cu privire la modul de
realizare a veniturilor si de efectuare a cheltuielilor pentru anul
bugetar expirat.
Caracteristic acestei etape este intocmirea contului de incheiere a
executiei bugetare, care permite determinarea rezultatelor executiei
bugetare, adica raportul dintre venituri si cheltuieli. Contul de
incheiere a executiei bugetare este alcatuit din totalitatea veniturilor
realizate si a cheltuielilor efectuate si reflecta rezultatul executiei
bugetare care poate fi un deficit sau un excedent bugetar.
Contul de incheiere a executiei bugetare, intocmit de Ministerul
Finantelor, este prezentat Guvernului, care, dupa discutare, il supune
spre dezbatere si aprobare Parlamentului.
Controlul executiei bugetare este determinat atat de ratiuni de ordin
politic, in sensul ca parlamentul este interesat ca guvernul, in
realizarea programului sau, sa nu depaseasca limitele autorizatiei
parlamentare ce i-a fost acordata, cat si de ratiuni de ordin financiar,
guvernul fiind interesat de buna gestionare a fondurilor publice,
evitarea risipei, prevenirea deturnarilor si a delapidarilor.
In functie de obiectivele urmarite si de organele care efectueaza
controlul bugetar, acesta poate fi: politic, administrativ si
jurisdictional.
Controlul bugetar politic este realizat de parlament fie cu ocazia
examinarii si adoptarii proiectului de buget, fie in timpul executiei
bugetare, la cerere sau din oficiu,de catre comisiile financiare de
specialitate ale acestuia si in baza rapoartelor prezentate de guvern in
cursul anului bugetar, fie cu prilejul examinarii si aprobarii contului
de incheiere a exercitiului bugetar.
Controlul bugetar administrativ este realizat de catre organele de
specialitate ale Ministerului Finantelor si prin controlul ierarhic
exercitat de catre ordonatorii bugetari principali, cu privire la modul
in care au fost cheltuite alocatiile bugetare de catre subordonatii
acestora.
In S.U.A., controlul administrativ este efectuat de catre Directia
Generala a Controlului si de catre organele controlului intern
administrativ, iar in Franta, de catre controlorii cheltuielilor
angajate, care functioneaza pe langa fiecare minister, de catre
contabili, cu ocazia incasarilor sau platilor pentru sau de la bugetul
de stat sau prin inspectia finantelor.
Controlul jurisdictional este efectuaut de un organism specializat,
denumit Camera sau Curte de Conturi, care are ca principala atributie
controlul compet al executiei bugetului, si anume: controleaza
activitatea ordonatorilor bugetari, examineaza actele justificative
prezentate periodic de contabili si se pronunta asupra legalitatii
acestora si examineaza conturile de executie ale bugetului de stat.
La noi in tara, atributiile de control ale executiei bugetare revin
urmatoarelor organe: Parlamentul (Adunarea Deputatilor si Senatul), care
exercita un control politic; Curtea de Conturi, care exercita un control
jurisdictional; Ministerul Finantelor, care exercita un control
administrativ specializat.
Aprobarea executiei bugetare. Pe baza raportului privind contul de
executie bugetara elaborat de institutia suprema de control al
finantelor publice care, in cele mai multe tari, poarta denumirea de
Curte de Conturi, Parlamentul declanseaza procedura de dezbatere si
aprobare a acestuia.
Intai are loc analiza raportului in comisiile permanente reunite de
buget- finante ale forului legislativ, iar apoi se dezbate in plenul
Parlamentului proiectul de lege privind aprobarea contului de executie
bugetara. In continutul acestui proiect de lege, pe langa articolele
privind aprobarea contului respectiv, pot fi introduse prevederi
referitoare la continuarea verificarii de catre Curtea de Conturi a
anumitor aspecte ale executiei bugetare si la raportarea catre Parlament
a rezultatelor constatate si a masurilor legale aplicate.
Votul final favorabil asupra proiectului de lege privind aprobarea
contului de executie bugetara marcheaza incheierea etapelor procesului
bugetar.
Durata in timp a intregului proces bugetar cunoaste unele deosebiri, de
la o tara la alta. Luand in calcul etapele procedurii bugatare, aceasta
se prelungeste pe parcursul a trei ani calendaristici (cazulanualitatii
bugetare), intrucat elaborarea proiectului incepe in anul precedent
celui pentru care se intocmeste, executarea bugetului continua in cursul
anului respectiv si se definitiveaza prin contul de incheiere a
exercitiului bugetar in anul urmator.
Principiile procedurii bugetare in statele cu economie de piata
definesc: modul de reflectare a veniturilor si cheltuielilor publice in
bugetul de stat, adica sfera de cuprindere a acestuia; durata de timp
pentru care parlamentul autorizeaza guvernul sa realizeze exercitiul
bugetar; relatia care trebuie sa existe intre veniturile si cheltuielile
bugetare; informarea opiniei publice despre sursele veniturilor si
destinatia acestora.
La noi in tara, la baza elaborarii si executiei bugetului
administratiei centrale de stat, a bugetului asigurarilor sociale si a
bugetelor locale stau principiile universalitatii, echilibrului si
realitatii, aplicabile la specificul fiecarui buget (art. 4 al Legii
finantelor publice, nr. 72/1996). Pe langa aceste principii, formulate
in mod expres in textul legii, din analiza celorlalte texte mai reies,
implicit, si alte principii: al unitatii (art. 19, alin. 1), al
neafectarii veniturilor (art. 10), al echilibrului bugetar (art. 1),
anualitatea (art.75) si publicitatea (art.4 din aceeasi lege).
In terminologia de specialitate a teoriei financiare, ca si in
practica financiara a statelor, sunt intalnite urmatoarele principii
ale procedurii bugetare: universalitatea bugetara, echilibrul bugetar,
realitatea sau specializarea bugetara, unitatea (unicitatea) bugetara,
neafectarea veniturilor, anualitatea si publicitatea procedurii
bugetare.
Universalitatea bugetara. Potrivit acestui principiu, veniturile si
cheltuielile statului trebuie sa figureze in buget cu sumele lor totale.
Respectarea principiului universalitatii permite cunoasterea si
controlul sumelor exacte a veniturilor si cheltuielilor publice. Bugetul
intocmit cu respectarea principiului universalitatii poarta denumirea de
buget brut si presupune ca veniturile sa fie inscrise in buget cu
produsul lor brut, iar cheltuielile cu cifra lor totala, iar nu cu
soldul dintre acestea. In practica, acest principiu nu este respectat si
se trece astfel la bugetul net, care cuprinde numai rezultatul final al
actiunilor producatoare de venit si al celor generatoare de cheltuieli,
ca apoi sa se ajunga la bugetul mixt, in care la unele pozitii figureaza
cifre totale, iar la altele numai soldul dintre venituri si cheltuieli.
Practicarea unui sistem bugetar mixt este determinata de actiunea unor
factori ce vizeaza evolutia rolului si functiilor statului.
Prin infiintarea unor unitati economice sub forma de regii autonome, cu
personalitate juridica si o larga autonomie functionala, statul a dat
posibilitatea unor reglementari financiare diferite de cele aplicabile
institutiilor de drept public, asa incat ele nu mai figureaza cu
totalitatea veniturilor si cheltuielilor in bugetul de stat, ci numai cu
sumele pe care le varsa, respectiv le primesc de la buget. De asemenea,
unitatile administrativ- teritoriale figureaza numai cu eventualele
subventii primite sau varsate catre buget.
Unele institutii publice locale fara scop lucrativ, care au dobandit
personalitate juridica si implicit dreptul de a- si organiza gestiunea
financiara dupa alte criterii decat cele specifice serviciilor publice,
isi retin veniturile pe care le realizeaza din diverse surse pentru
acoperirea propriilor cheltuieli, primind de la buget subventii in
completare. Asemenea institutii sunt centrele de cercetare stiintifica,
universitatile, spitalele etc. In mod similar, organizatiile care
gestioneaza fondurile asigurarilor sociale de boala, invaliditate,
somaj, pensii de batranete etc. se bucura de o existenta de sine-
statatoare, de personalitate juridica si dispun de o autonomie
financiara, fapt ce le indreptateste sa nu figureze cu veniturile si
cheltuielile lor totale in bugetul de stat.
Echilibrarea bugetului este principiul bugetar considerat a fi
“cheia de bolta†a finantelor publice si care presupune nu numai
intocmirea unui buget ale carui cheltuieli sa fie acoperite integral din
veniturile bugetare, ci si respectarea acestui echilibru pe parcursul
intregului exercitiu bugetar. Urmarea fireasca a politicii de
militarizare a economiei nationale, a majorarii cheltuielilor pentru
functionarea aparatului de stat, a cresterii datoriei publice este
inregistrarea unui dezechilibru bugetar sub forma deficitului bugetar.
Pentru acoperirea deficitului bugetar se recurge, de regula, la
venituri extraordinare care provin din imprumuturi de stat si emisiune
monetara fara acoperire. Emisiunea monetara duce la cresterea masei
monetare in circulatie, fara acoperirea corespunzatoare in marfuri si
servicii, fapt cu consecinte negative asupra economiilor nationale.
Astfel, se reduce puterea de cumparare a banilor, se inregistreaza o
crestere substantiala a preturilor si implicit a cheltuielilor publice,
ceea ce genereaza, in ultima instanta, noi deficite bugetare.
In prezent, statele dezvoltate ale lumii solutioneaza problema
deficitului bugetar recurgand la imprumuturi sau emisiuni monetare, la
bonuri de tezaur sau operatiuni de stat sau la vanzari de aur din
rezerve de stat.
Realitatea bugetara (specialitatea) este principiul bugetar potrivit
caruia, veniturile bugetare trebuie sa fie aprobate de catre parlament
pe surse de provenienta, iar cheltuielile bugetare pe categorii de
destinatii si obiective. In scopul realizarii acestei cerinte si pentru
a se oferi parlamentului o imagine cat mai clara asupra bugetului de
stat, veniturile si cheltuielile au fost grupate dupa o anumita schema,
luand astfel nastere clasificatia bugetara.veniturile si cheltuielile
care se inscriu in bugetul administratiei centrale de stat se grupeaza
in: venituri si cheltuieli ordinare si extraordinare, cheltuieli curente
si de capital, cu specificitatea naturii veniturilor si cheltuielilor si
detalierea acestora pe baza clasificatiei bugetare.
Calsificatia bugetara este un document tehnic, conceput si realizat de
Ministerul Finantelor pe baze stiintifice, grupand veniturile si
cheltuielile intr-o anumita ordine si dupa anumite criterii, si care
arata: sursele veniturilor bugetare, repartitia cheltuielilor bugetare,
institutiile publice prin care se realizeaza veniturile si se efectueaza
cheltuielile prevazute in buget. Clasificatia bugetara trebuie sa fie
cat mai simpla si cat mai clara, pentru a putea fi inteleasa si de cei
care nu au pregatire de specialitate.
Unele tari (Franta) utilizeaza, pe langa clasificatia economica, si o
clasificatie functionala, in care cheltuielile sunt grupate dupa
obiectivele urmarite de stat, bugetul functional avand urmatoarea
structura: functii economice (industrie, energie, transporturi,
constructii); functii sociale (educatie, invatamant, asistenta sociala);
functii regaliene (politie, justitie, aparare, relatii externe); functii
tutelare (locuinte, urbanism, gospodarie comunala).
La noi, clasificatia bugetara tip, elaborata de Ministerul Finantelor
si publicata in Monitorul Oficial, grupeaza veniturile si cheltuielile
intr-o anumita ordine, pe titluri, capitole, subcapitole, articole si
paragrafe, dar si aliniate, atunci cand este necesara o si mai mare
detaliere.
Unitatea bugetara, principiu corelat cu principiul universalitatii
bugetare, presupune ca toate veniturile si cheltuielile bugetare sa fie
inscrise intr-un singur document, formula in masura sa ofere o imagine
clara si cuprinzatoare a situatiei financiare a statului.
Un buget unitar, sub aspect politic, faciliteaza controlul parlamentar,
dand posibilitatea organului legislativ sa examineze politica
financiara a guvernului aflat la putere si sa propuna amendamente cu
privire la cuantumul veniturilor si cheltuielilor bugetare sau la
oportunitatea, prioritatea ori necesitatea aprobarii unor cheltuieli.
Sub aspect financiar, unitatea bugetara constituie o regula de ordine
si claritate, reflectand starea reala a situatiei financiare a tarii,
eliminand posibilitatea unor artificii de disimulare. Cu timpul, acest
principiu nu a mai fost respectat, trecandu- se la intocmirea, pe langa
bugetul general al statului, si al altor bugete, cum sunt, de pilda,
bugetele extraordinare, bugetele anexe, bugetele autonome, conturile
speciale de trezorerie si taxele parafiscale.
De la principiul unitatii, in Romania, legea finantelor publice
prevede unele derogari, prin reglementarea bugetelor anexe (art.19,
alin. 2, Legea nr. 72/1996), precum si a altor bugete constituite prin
lege (art.19, alin. 1). Bugetele anexe se constituie in afara bugetului
administratiei centrale de stat, ca fonduri speciale pentru cazurile
autorizate de lege si se aproba de parlament o data cu bugetul public
national
Practica bugetara cunoaste mai multe modalitati de eludare a
principiului unitatii bugetare, precum si numeroase dificultati pe care
parlamentele le intalnesc in examinarea si aprobarea veniturilor si
cheltuielilor bugetare. In scopul ocolirii controlului parlamentar se
recurge la asa- numita debugetizare, adica la scoterea unor venituri si
cheltuieli publice in afara bugetului de stat.
Neafectarea veniturilor bugetare este principiul bugetar potrivit
caruia, veniturile publice incasate trebuie sa se depersonalizeze pentru
a servi la acoperirea cheltuielilor bugetare, privite in ansamblul lor.
Altfel spus, nu se admite ca un anumit venit bugetar sa fie afectat
pentru finantarea unor anumite cheltuieli. Aceasta, deoarece nu exista
un raport corespunzator intre randamentul unui venit si necesarul de
fonduri pentru finantarea unei cheltuieli publice. Astfel, daca
incasarile din venitul cu o afectare speciala ar depasi suma necesara
pentru finantarea actiunii respective, s-ar obtine un excedent care ar
incita la risipa fondurilor disponibile. In situatia inversa,
dimpotriva, actiunea respectiva nu s-ar putea realiza in buna masura,
din cauza insuficientei fondurilor afectate.
Principiul neafectarii veniturilor nu se aplica cu strictete in
practica financiara, abaterile de la principiul unitatii bugetare
constituind tot atatea forme de derogare de la principiul neafectarii
veniturilor.
De pilda, atunci cand se instituie un nou impozit sau se majoreaza
cuantumul unuia existent, guvernul, pentru a atenua starea de
nemultumire a contribuabililor, indica si scopul in care vor fi utlizate
incasarile provenite din impozitul respectiv. Mai mult, in unele tari,
legea admite afectarea unor venituri chiar in cadrul bugetului ordinar.
Anualitatea bugetara este principiul bugetar potrivit caruia perioada de
timp pentru care se intocmeste si in care se executa bugetul de stat
este de un an.
In practica statelor, anul bugetar poate coincide sau nu cu anul
calendaristic. Inceputul anului bugetar in tarile in care acesta nu
coincide cu anul calendaristic este determinat de factori de natura
economica, de traditie, de regimul de lucru al parlamentului. In tari ca
Austria, Belgia, Brazilia, Franta, Germania, anul bugetar coincide cu
anul calendaristic; in alte tari ca Anglia, Danemarca, Japonia, anul
bugetar se desfasoara in intervalul 1 aprilie a.c. - 31 martie , anul
urmator; in Italia si Suedia, anul bugetar este cuprins intre 1 iulie -
30 iunie; in S.U.A., anul bugetar se desfasoara de la 1 octombrie - 30
septembrie.
La intocmirea proiectului de buget, intr-o tara cu un pronuntat
caracter agricol, este necesar a se cunoaste perspectivele recoltei,
deoarece resursele financiare ale statului in anul pentru care se
ibtocmeste bugetul depind in mare masura de veniturile realizate din
agricultura in anul de baza. De asemenea, intr-o tara dezvoltata este
necesar sa se cunoasca evolutia productiei industriale, conjunctura pe
piata interna si pe cea externa, evolutia preturilor si a altor factori
care influenteaza nivelul veniturilor si cresterea economica.
Procedura parlamentara, numarul de sedinte rezervate dezbaterii
proiectului de buget, modul de solutionare a eventualelor divergente
dintre guvern si parlament, ori dintre camerele parlamentare pot
influenta momentul inceperii anului bugetar.
In unele state, traditia are un rol important in stabilirea si
perpetuarea unei anumite practici bugetare.
Romania a cunoscut o experienta interesanta cu privire la principiul
anualitatii. Practica romana a imbratisat de la inceput principiul
anualitatii impozitelor directe, fiind influentata de practica franceza
si belgiana. In practica bugetara din tara noastra, anul bugetar a
inceput la diferite date. Astfel, pana in anul 1880, anul bugetar
coincidea cu anul calendaristic. Dupa anul 1880, anul bugatar a inceput
la 1 aprilie. Din anul 1923, s-a trecut din nou la 1 ianuarie ca data a
inceperii anului bugetar.
In practica financiara a statelor dezvoltate se cunosc abateri de la
anualitatea bugetara. In Franta, de pilda, se aplica formula “legilor
program†pentru cheltuielile esalonate pe o perioada mai indelungata
de timp. Legea program nu are caracter obligatoriu , ci numai valoarea
unei declaratii de intentii.
In unele state, principiul anualitatii bugetului de stat, sub aspectul
duratei exercitiului bugetar, se reflecta in practica bugetara in asa -
numitul sistem de exercitiu, care presupunein plus o perioada de trei
sau sase luni, de la scadenta anului bugetar pana la momentul incheierii
exercitiului bugetar, interval in care se continua incasarea veniturilor
si efectuarea cheltuielilor. Acest sistem prezinta dezavantajul
coexistentei in paralel a doua bugete - bugetul anului expirat, cu
privire la care se extinde perioada executiei bugetare pentru
lichidarea operatiunilor aferente si bugetul in curs - fapt ce creeaza
dificultati in activitatile de evidenta si control bugetar.
Publicitatea bugetului este principiul potrivit caruia bugetul de stat
este adus la cunostinta opiniei publice, in scopul informarii cu privire
la resursele preconizate de guvern si la destinatia data banilor
publici. Asrfel cu prilejul dezbaterilor parlamentare, cifrele
proiectului de buget sunt comentate nu numai in salile de sedinte ale
organelor legislative, ci si in presa, la radio si televiziune.
Dupa adoptarea legii cu privire la bugetul de stat, aceasta este data
publicitatii, aparand atat in publicatii oficiale (Monitor Oficial,
Buletin etc.), cat si in culegeri de acte normative. Asemanator se
procedeaza si cu contul general de incheiere a exercitiului bugetar,
care este aprobat de parlament si dat publicitatii in forma oficiala .
acesta reprezinta, de fapt o forma de control din partea parlamentului
si a opiniei publice a modului in care a fost executat bugetul de stat
adoptat cu un an in urma. Pentru ca opinia publica sa se poata informa
asupra situatiei finantelor publice, bugetul de stat ar trebui sa fie
intocmit intr-o forma simpla, clara si precisa, insa, practic, legea cu
privire la bugetul de stat si anexele sale este voluminoasa si cuprinde
dispozitii redactate intr-un limbaj de stricta specialitate, inaccesibil
cetateanului de rand.
Publicarea informatiilor cu privire la bugetul de stat este o
necesitate atat pe plan intern, cat si pe plan extern, intrucat situatia
finantelor publice, evolutia puterii de cumparare a monedei nationale,
alaturi de dinamica productiei industriale si de cresterea economica
influenteaza decisiv pozitia si creditul de care se bucura un stat pe
piata internationala de capitaluri.
PAGE 2
ì¥Â`
