Referat Hormonii Corticosuprarenalieni

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Hormonii Corticosuprarenalieni si de asemenea puteti face Download Referat hormonii corticosuprarenalieni

Citeste fragmente din Referat Hormonii Corticosuprarenalieni

HORMONII CORTICOSUPRARENALIENI IMPLICAŢIILE HORMONILOR GLUCOCORTICOZI ÎN METABOLISM Ca produşi de secreţie endocrină ai ţesutului glandular corticosuprarenal, hormonii corticosteroizi au fost descoperiţi târziu, de abia după ce Hartmann (1930) a semnalat că extractele totale de corticosuprarenală ca urmare a îndepărtării dezechilibrelor metabolice (hipoglicemie, hiponatremie, hiperpotasemie, creşterea eliminării urinare a apei şi a sodiului) şi funcţionale (hipotensiune, astenie, hipotermie, scăderea rezistenţei la stres etc.) create de extirparea suprarenalelor. În perioada 1934 – 1943, Kendall, Reichstein şi colab au izolat corticosteronul, cortizonul şi cortizolul, iar în 1953, Tait şi Simpson au indentificat electrocortina sau aldosteronul. În prezent se cunosc peste 30 de compuşi izolaţi în cortexul suprarenal, din care numai doi sunt de importanţă primordială pentru funcţia endocrină a glandelor corticosuprarenale. Aceştia sunt cortizolul, ca principal hormon glucocorticoid, şi aldosteronul ca mineralocorticoid. Toţi hormonii corticosuprarenali sunt compuşi sterolici formaţi din colesterol circulant absorbit de celulele glandulare prin endocitoză. Mici cantităţi se sintetizează local din acetil coenzima A. Din nucleul comun ciclopentano-perhidrofenantrenic al colesterolului se formează, cu ajutorul unui echipament enzimatic diferenţiat, nucleii specifici celor trei categorii de hormoni corticosuprarenali. Sinteza glucocorticoizilor are loc în zona fasciculată şi, într-o mică măsură, şi în cea reticulată. Secvenţa reacţiilor este următoarea: Colesterol Pregnenolon 17-OH-Pregnenolon 17-OH-Progesteron 11-Dezoxicortizol Cortizol Localizarea intracelulară a reacţiilor implicate în biosinteza cortizolului este atât mitocondrială, cât şi în reticulul endoplasmatic. Hidroxilarea în mitocondrii a 11-dezoxicortizolului prezintă caracter critic şi limitant. La rândul său sinteza aldosteronului, principalul mineralocorticoid, se realizează exclusiv în zona glomerulată. Ea parcurge aceleaşi etape ca în zona fasciculată, până la stadiul de progesteron. Prin hidroxilarea progresivă a progesteronului la carbonul din poziţiile 21, 11 şi 18 se obţine dezoxicorticosteronul, corticosteronul şi 18-hidroxicorticosteronul. Enzima 18-hidroxilaza găsindu-se numai în zona glomerulată, oxidarea hidroxilului din C18 al hidroxicorticosteronului şi fomarea unei grupări aldehide în poziţia respectivă duc la sinteza aldosteronului.   ¢ È Æ Æ ᘎと蕒䌀᱊愀᱊㐀prevăzuţi cu acţiuni egale sau mai puternice decât ale cortizolului. La rândul lor mineralocorticoizii sunt reprezentaţi nu numai de aldosteron, ci şi de precursorii acestuia, corticosteronul şi dezoxicorticosteronul. În timp ce aldosteronul ocupă 95% din activitatea mineralocorticoidă, ceilalţi derivaţi sunt mult mai puţin activi. Cortizolul şi cortizonul posedă, de asemenea, o slabă activitate mineralocorticoidă. Dintre glucorticoizi doar dexametazonul este lipsit de proprietăţi mineralocorticoide. Derivatul sintetic 9 alfa-fluorocorizolul este, din contră tot aşa de activ ca aldosteronul. Concentraţiile variază cu vârsta, sexul şi ritmul diurn, fiind mai mari dimineaţa decât seara. Dacă secreţia zilnică medie a cortizolului este în jurul de 15 mg, cea a aldosteronului atinge doar 150 μg. Cortizolul circulant este legat în proporţie de până la 90% de o globulină plasmatică sintetizată în ficat şi denumită transcortină, cu greutate moleculară de 52.000 de daltoni. Concentraţia normală a acesteia este de 3 mg%. Ea posedă o capacitate de legare a cortizolului de 20 μg%. Aceasta creşte în timpul sarcinii sau al administrării de estrogeni. Forma legată fiind inactivă numai fracţia liberă, care nu depăşeşete 10% din concentraţia cortizolului plasmatic, exercită efecte fizio-farmacologice. Aldosteronul, combinându-se mai slab cu proteinele plasmatice transportoare, circulă sub formă liberă în proporţie de 50%. Datorită acestui fapt, perioada de înjumătăţire a aldosteronului circulant este de 15 minute în timp ce ce a cortizonului variază în jur de 90 minute. Inactivarea hormonilor corticosuperarenali se realizează în ficat, transformându-se tetrahidroderivaţi ai acestora, care prin conjugare cu acizii glucuronic şi sulfuric, formează glucuronizi şi sulfaţi, excretaţi în proporţie de 75% în urină şi restul de 25% în bilă, în materiile fecale. Dintre produşii de metabolizare ai cortizolului, determinarea 17-hidroxicorticosteroizilor prezintă interes clinic deosebit întrucât reflectă excesul sau deficitul secretor de glucocorticoizi. Catabolizarea hormonilor sexoizi în 17-cetosteroizi a fost deja menţionată. Reprezentând 2/3 din conţinutul în 17-cetosteroizi al urinei, determinarea lor oferă indicaţii asupra activităţii secretorii a glandelor suprarenale. BIBLIOGRAFIE I. Haulică – „Fiziologie umană”, Ediţia a II-a, Ed. Medicală, 2000, 771-774. PAGE PAGE 3 쥁@