Referat ALIAJE NOBILE UTLIZATE PENTRU REALIZAREA SCHELETULUI METALIC

Mai jos puteti citi fragmente din Referat ALIAJE NOBILE UTLIZATE PENTRU REALIZAREA SCHELETULUI METALIC si de asemenea puteti face Download Referat ALIAJE NOBILE UTLIZATE PENTRU REALIZAREA SCHELETULUI METALIC

Citeste fragmente din Referat ALIAJE NOBILE UTLIZATE PENTRU REALIZAREA SCHELETULUI METALIC

ALIAJE NOBILE UTLIZATE PENTRU REALIZAREA SCHELETULUI METALIC Pentru realizarea unor coroane mixte sau a unor a unor corpuri de punte mixte metalo-ceramice se pot utiliza atât aliaje nobile (cu conţinut crescut sau redus de aur) cât şi aliaje nenobile. Aliajele nobile conţin o serie de componente de bază: aur, platină, paladium, etc. Lor li se adaugă alte elemente (staniu, fier, iridium,galiu, crom) care asigură formarea stratului de oxizi necesar legării ceramicii. Aliajele nobile au un preţ de cost foarte ridicat. De aceea prin anii 1974 – 1975 au fost lansate primele aliaje fără conţinut de aur pe bază de paladium – argint, ulterior pe bază de paladium – cupru şi paladiu – cobalt. PROPRIETĂŢI ALE ALIAJELOR Dintre proprietăţile mecanice ale acestor aliaje interesează cu precădere duritate şi modulul de elasticitate. Cu cât modulul de elasticitate este mai mare cu atât componentele mecanice pot fi confecţionate mai subţiri. Duritatea aliajului este cea care determină posibilitatea corectării raporturilor ocluzale, finisarea marginilor şi ablaţia lucrărilor. Proprietăţi pe care trebuie să le îndeplinească aliajele destinate metalo-ceramice: Interval de topire ridicat acesta trebuie să fie mai ridicat cu minimum 150-200 °C decât temperatura de ardere a maselor ceramice; masele ceramice care se ard pe aliaje fac parte din categoria celor cu interval de sinterizare scăzut (850-1100 °C); pentru a asigura prelucrarea uşoară, intervalul de topire al aliajelor este indicat să se situeze sub 1300°C; masele ceramice cu punct ridicat de sinterizare (1400 °C) denumite şi mase ceramice dure ar îmbunătăţii decisiv proprietăţile mecanice şi chimice ale placării ceramice, însă ele pretind utilizarea unor aliaje cu interval de topire situat între 1550 şi 1600°C şi a unei tehnologii sofisticate care reclamă un preţ de cost ridicat al aparaturii aferente. Rezistenţă la temperaturi înalte să nu se deformeze la temperaturile de ardere a maselor ceramice (aproximativ 980°C). Coeficientul de dilatare termică să fie aproximativ egal cu cel al maselor ceramice ar fi ideal ca şi coeficientul lor de dilatare termică să fie mai mare decât cel al maselor ceramice, în intervalul de transformări al acestora (500-600°C) pentru a împiedica aparaţia forţelor de forfecare sau tangenţiale de la interfaţă din cursul fazelor de răcire. Variaţii volmetrice bine determinate pentru a putea fi compensată de masele de ambalat dilatarea termică, respectiv contracţia la răcire, trebuie să fie de 1,6%. Dacă această valoare nu reprezintă exact 1,6%, pot survenii inexactităţi care se traduc prin greutăţi la adaptare pe bont şi tensiuni interne care pot genera fisuri sau desprinderi ale componentei ceramice. Posibiltăţi de călire aliajele obişnuite îşi pierd din duritate după aducearea în fază de incandescenţă. În cazul aliajelor care pot fi călite, incandescenţa urmată de o răcire bruscă duce la creşterea rezistenţei lor mecanice; după fiecare ardere a maselor ceramice aliajele se durifică astfel încât după ultima ardere se obţine o valoare a durităţii mai mare 220KP/mm. Prag ridicat de deformare plastică rezistenţa la tracţiune trebuie să se situeze după călire la valoarea de 620 N/mm2 tracţiune. Această valoare trebuie atinsă pentru ca scheletul metalic să nu sufere deformări plastice în timpul masticaţiei ceea ce ar avea drept consecinţă fisurarea sau desprinderea masei ceramice. Modul de elasticitate crescută modulul de elasticitate al aliajului trebuie să fie apropiat de cel al maselor ceramice pentru a nu se deforma. Rezistenţa la coroziune aliajele nobile cu conţinut ridicat de aur-platină sunt cele mai rezistente la factorii agresivi din mediul bucal, dar sunt mai puţin dure decât restul aliajelor; aliajele nenobile pe bază de Ni-Cr-Co-Mo au o duritate foarte mare, sunt ieftine şi rezistente la coroziune; aliajele care conţin beriliu sunt mai puţin indicate din cauza toxictăţii ridicate a acestui element. Granulaţia fină a componenţilor aliajelor permite obţinerea unui amestec omogen al acestora, adausurilor şi chiar a impurităţilor (Fe, Sn, In, Ni, Ir, etc), precum şi o stabilitate şi o duritate mare. Adeziune optimă la masele ceramice legătura aliaj – ceramică trebuie să reziste la forţe de forfecare de cel puţin 28 N/mm; în acest sens se admite acţiunea a cel puţin trei mecanisme: Microretenţii mecanice; Forţe Van der Walls; Legături ionice între oxizii de la suprafaţa aliajului şi cei din masa cermaică. O comparaţie generală a proprietăţilor aliajelor nobile şi nenobile pentru ceramică arată că aliajele de bază au durităţi şi module de elasticitate mai mari şi densităţii mai mici. Datorită temperaturilor de topire mai mici şi durităţilor inferioare, aliajele nobile sunt mai uşor de turnat şi finisat decât cele din metale de bază. Titanul în special este greu de turnat datorită temperaturilor sale de topire. Adeziunea corespunzătoare a ceramicii la metal se poate raliza în toate cazurile; totuşi, legarea cu unele aliaje metalice de bază este mai sensibilă la tehnică. Chiar dacă există puţine menţiuni în literatura de specialitate despre adeziunea ceramicii la aliajele de titan se pare că legarea se realizează dacă sunt utilizate ceramici speciale. DEOSEBIRI ÎNTRE ALIAJELE PENTRU COROANA METALO-CERAMICĂ ŞI COAROANA METALO-ACRILICĂ Există şase deosebiri între aliajele pentru tehnica metalo-ceramică şi tehnica metalo-acrilică. Un aliaj pentru metalo-ceramică trebuie să fie capabil să producă oxizi pe suprafaţa sa pentru a putea realiza legături chimice cu ceramica dentară. Aliajele de bază care sunt formate din metale comune au trebuinţă naturală de a forma oxizi când se ridică temperatura la cea de fuziune a ceramicii. Pe de altă parte, aliajele nobile se prezintă complet diferit, mai ales cele cu conţinut mare de Au. Componentele nobile nu oxidează, de aceea este nevoie de procente mici de metale comune: Cu, Zn, pentru a se putea produce oxizi. Un aliaj metalic pentru metalo-ceramică va fi astfel elaborat încât coeficentul său termic de expansiune să fie puţin mai mare decât al învelişului de porţelan pentru a menţine sub tensiune fixarea ceramicii pe capă metalică. Cu toată legatura chimică puternică între ceramică si oxizii aliajului metalic poate apărea fractura învelişului ceramic dacă aliajul şi ceramica nu sunt compatibile termic. Aliajul metalic trebuie să aibă interval de topire mult mai înalt decât cel pentru aliajul ars pe el. Această diferenţă de temperatură este necesară pentru ca sinterizarea ceramicii în faza matură (de glazurare) să se faca fără distorsiuni sau chiar topirea aliajului de suport. Aliajul nu trebuie să se distorsioneze la temperatura de ardere a porţelanului. Proprietatea de a nu avea schimbări dimensionale la temperaturi înalte se mai numeşte „rezistenţa la temperatură” sau „rezistenţa la prăbuşire”. Orice aliaj care este dificil de topit, turnat, prelucrat şi lustruit nu este preferat de tehnician chiar dacă celelalte proprietăţi sunt foarte bune (legaturi chimice puternice…). Un aliaj pentru metalo-ceramică trebuie să fie biocompatibil. Uşurinţa prelucrării de către medic şi tehnician, preţul de cost accesibil nu trebuie să predomine asupra riscului pentru sănătatea pacientului. CLASIFICAREA ALIAJELOR PENTRU METALO-CERAMICĂ În anul 1984 consiliul de materiale dentare al A.D.A. a făcut o clasificare bazată pe conţinutul de metal nobil. - ² ´ º ^ l n p r t Œ ª ¬ º æ ´ p r t ª ¬ ̤̀☊ଁॆ愀̤摧簿x ̤̀☊ଁॆ愀̤摧㿩’ h@ & F F F F F & F F @ h• h@ ฆᆄༀ„ᄀ梄崁ᆄ帀„怀梄愁̤摧穨”ༀClasificarea A.D.A. pentru aliaje cu conţinut de Au Clasificare Condiţii 1. Înalt nobil Conţinut în Au>40% Conţinut în metale nobile(Au, Pt, Pd)>60% 2. Nobil Metale nobile>25%(Au, Pt, Pd) 3. Predominant de bază Metale nobile<25%(Au, Pt, Pd) Clasificarea A.D.A. nu poate sistematiza,ordona multitudinea de aliaje care au inundat piaţa dentară. O clasificare alternativă celei A.D.A. se bazează pe compoziţie şi a fost făcută de Naylor în 1986. Clasificarea lui Naylor împarte aliajele pentru metalo-ceramică în două grupe mari: -Aliaje nobile -Aliaje de bază Clasificarea aliajelor pentru tehnica metalo –ceramică Sistem Grupa 1.Aliaje nobile Au-Pt-Pd conţinut mare de Ag Au-Pd-Ag conţinut scăzut de Ag Au-Pd Pd-Ag cobalt conţinut mare de Pd cupru Ag-Au cu Berilium 2.Aliaje de bază Ni-Cr fără Berilium Co-Cr Alte sisteme TIPURI DE ALIAJE NOBILE PENTRU METALO-CERAMICĂ Sistemul Au-Pt-Pd Este unul din cele mai vechi sisteme de aliaje pentru ceramică, dar azi sunt foarte puţin folosite deoarece sunt foarte scumpe. Nivelul compoziţional de Au-Pt-Pd variază considerabil. La unele aliaje procentul de paladium este mai mare decât cel de platină, astfel încât aliajele sunt denumite ca aliaje de Au-Pt-Pd.. Alte aliaje nu au deloc paladium, fiind denumite aliaje de Au-Pt. COMPOZIŢIE: Aur 75-88%; Palladium până la 11%; Platina până la 8%; Argint până la 5%; urme de Indium, Fier, Staniu pentru oxizi de legatură cu masa ceramicaă. Dacă conţinutul de paladium depăşeşte conţinutul de platină, atunci aliajul poate fi numit Au-Pd-Pt. AVANTAJE: -turnare excelentă; -excelente legături cu ceramica; -uşor de prelucrat şi lustruit; -înalt nivel de nobilitate; -rezistenţă mare la mătuire şi coroziune -biocompatibilitate foarte bună; -unele aliaje sunt galbene; -sunt burnisabile. DEZAVANTAJE: -preţ mare de cost; -duritate scazută -greutate specifică mare (grele=scumpe) -rezistenţă scăzută la îndoire (nu pot fi folosite pentru punţi întinse). SISTEMUL AU-PD –AG Aceste aliaje au fost create pentru a compensa defectele sistemului Au-Pt-Pd, şi anume rezistenţa scăzută la îndoire, duritatea scăzută şi preţul de cost mare. În cadrul sistemului sunt două grupe, cu conţinut înalt de argint şi cu conţinut scăzut de argint. Datorită faptului că este tot un aliaj bazat pe aur, ambele grupe seamănă cu sistemul Au-Pt-Pd, creând multe avantaje şi dezavantajele acestui sistem. COMPOZIŢIE: Aur 39-53%; Palladium 25-35%; Argint12-22%; urme de metale oxidabile pentru legăturile cu ceramica. AVANTAJE: -mai puţin scump decât sistemul Au-Pt-Pd -rezistenţa crescută la îndoire -grad înalt de „nobilitate”. DEZAVANTAJE: -conţinutul crescut de Ag creează posibilitatea de schimbare a culorii masei ceramice; -cost ridicat; -coeficient de dilatare termică crescut. SISTEMUL AU-PD Acest sistem particular de aliaj a fost realizat pentru a rezolva două mari probleme prezente la primele două sisteme, şi anume modificările de culoare ale porţelanului şi coeficientul mare de dilatare termică. COMPOZIŢIE: Aur 44-55%; Paladium 35-45%; Galiu până la 5%; Indiu; Staniu 8-12%. Indiul,galiu,staniu sunt elemente oxidabile pentru legăturile metalo-ceramice. AVANTAJE: -turnare excelentă; -legături chimice metalo-ceramice foarte puternice; -rezistenţă la coroziune şi matuire; -duritate scăzută; -rezistenţă crescută la deformare; -densitate scăzută . DEZAVANTAJE: -nu sunt compatibile termic cu expansiunea maselor ceramice; -cost ridicat. SISTEMUL PD-AG A fost primul sistem „fără aur” introdus în S.U.A. în 1974, oferit ca o alternativă economică la sistemele cu aur foarte scumpe. Pe piaţă se găseşte în două sisteme:cu Pd 55-60% si cu Pd 50-55%. COMPOZIŢIE: 1) Pd 55-60%; Ag 28-30%; In, Sn. 2) Pd 50-55%; Ag 35-40%; Sn,In. AVANTAJE: -cost mic; -turnare bună; -bune legături chimice cu ceramica; -sunt burnisabile ; -duritate mică; -foate bună rezistenţă la îndoire; -nivel nobil mediu; -rezistenţă bună la matuire şi coroziune; -favorabil pentru punţi întinse. DEZAVANTAJE: -discolorări; galben, brun, verde pot apărea la anumite mase ceramice; -la turnare pot apărea probleme; -Pd şi Ag absorb gaze; -cer o curăţire periodică a cuptorului de porţelan; -pot forma şi intern oxizi; -nu trebuie turnate în creuzete de carbon; -se recomandă mase de ambalat fosfatice fără carbon; -au un coeficient mare de expansiune termică. SISTEMUL CU CONŢINUT CRESCUT DE PALADIUM GRUPA PD-CO COMPOZIŢIE: Pd 78-88%; Co 4-10%; urme de Ga,In. AVANTAJE: -preţ de cost mic; -bună rezistenţă la formare; -densitate mică; -se topeşte şi se toarnă; -lustruire bună DEZAVANTAJE: -produce un strat de oxid negru; -stratul de oxid poate produce o albăstreală a porţelanului; -predispoziţie la absorbţie de gaze; -nu există o experienţă pe termen lung. GRUPA PD-CU COMPOZIŢIE: Pd 70-80%; Cu 9-15%; Au 1-2%; Pt1%,urme de Ga,In,Sn pentru producerea legăturii cu ceramica. AVANTAJE: -bună topire şi turnare -cost scăzut -densitate mică -rezistenţă la coroziune şi matuire -compatibilitate cu marea majoritate a mărcilor de ceramică DEZAVANTAJE: -produce un strat gros de oxid negru -poate produce discolorări (gri) la unele mărci de cermică -nu se toarnă în creuzete de grafit (topire electrică) -predispoziţie la absorbţia de gaze -nu sunt recomandabile pentru punţi întinse -nu există experienţă pe termen lung -se lustruiesc mai greu -duritate mare GRUPA PD-AG-AU COMPOZIŢIE: Pd 75-86%; Au2-6%; Ag 1-7%; Pt 1%.Urme de Ga,In. AVANTAJE: -preţ de cost scăzut ; -densitate mică; -rezistenţă mare la deformare; -strat de oxizi uşor coloraţi. DEZAVANTAJE: -nu există o experienţă pe termen lung; -predispoziţie la absorbţie de gaze; -nu se toarnă în creuzete de grafit BIBLIOGRAFIE BRATU D., LERETTER MARIUS, MIHAI ROMINU, MEDA NEGRUTIU, MIHAI FRABRIKY: Coroana mixtă, Ed. Helicon-Timişoara-1998; BURLUI V.,NORINA FORNA,GABRIELA IFTENI: Clinica si terapia edentaţiei parţiale intercalate reduse, Ed.Apollonia-Iasi, 2001; BURLUI V.:Protetica dentară,Iaşi,1988, GĂUCAN CONSTANTIN: Cartea tehnicianului dentar, Ed.Medicală, Bucureşti, 1999; RÂNDAŞU I.: Materiale dentare, Ed.Medicală, Bucureşti, 2000; ROBERT CRAIG:Materiale dentare restaurative, Ed. Medicală All, Bucureşti, 2000. 쥁@