Referat Paralizia Nv. Radial

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Paralizia Nv. Radial si de asemenea puteti face Download Referat paralizia nv. radial

Citeste fragmente din Referat Paralizia Nv. Radial

PLANUL LUCRĂRII DE DIPLOMĂ I GENERALITĂŢI ŞI DEFINIŢIE II ETIOPATOGENIE (CAUZE ŞI MECANISME DE PRODUCERE) III ANATOMIA PATOLOGICĂ IV SIMPTOMATOLOGIE A. ANAMNEZA GENERALĂ B. STAREA PREZENTĂ C. EXAMENUL CLINIC V CRITERII PENTRU SUSŢINEREA DIAGNOSTICULUI A. CLINICE B. RADIOLOGICE C. DE LABORATOR VI DIAGNOSTIC DIFERENŢIAL VII EVOLUŢIE ŞI PROGNOSTIC VIII TRATAMENT PROFILACTIC CURATIV TRATAMENT IGIENO-DIETETIC CORECŢIA STĂRII PSIHICE MEDICAŢIA TRATAMENT ORTOPEDIC ŞI TRATAMENT CHIRURGICAL TERAPIA FIZICALA SI DE RECUPERARE (HIDROTERMOTERAPIE, ELECTROTERAPIE) MASAJ KINETOTERAPIE CULTURĂ FIZICĂ MEDICALĂ TERAPIE OCUPAŢIONALĂ CURA BALNEO-CLIMATERICĂ BIBLIOGRAFIE I. Definiţie şi generalităţi Nervii periferici sunt nervi care asigură transmiterea informaţiilor de la centrii nervoşi medulari la organele efectoare, vase de sînge, viscere, glande, precum şi invers, de la organele efectoare la centrii nervoşi medulari. Paralizia constă în întreruperea totală sau parţială a circulaţiei influxului nervos pe aceste trasee, cu diminuarea sau abolirea funcţiilor organelor la care se distribuie nervul afectat. Nervul radial se naşte din trunchiul secundar posterior şi din regiunea axilară se îndreaptă în jos şi înafară, înconjoară humerusul şi ajunge în lungul feţei posterioare a braţului, apoi trece în gutiera bicipitală externă, la nivelul capului radiusului, împărţindu-se în două ramuri terminale: Anterioară (senzitivă) Posterioară (motorie) Este nervul extensiei şi supinaţiei, inervînd la braţ tricepsul, iar la antebraţ muşchii din regiunea postero-externă. Senzitiv inervează 1/3 mijlocie a feţei posterioare a braţului, antebraţului, 2/3 laterale a feţei dorsale a mîinii, faţa posterioară a policelui şi a primei falange a degetului II, III şi ½ a inelarului. Deţine fibre vegetative. Afecţiunile neurologice determină importante deficienţe motorii, senzitivo-senzoriale şi psiho-comportamentale care transformă bolnavul, cel puţin într-o primă etapă, dependent de serviciile medicale specializate, iar apoi de asistenţa socială sau familială. Recuperarea, şi mai ales readaptarea, unui individ cu deficite neurologice începe încă din faza acută a bolii, extinzîndu-se în timp, cel puţin doi ani, perioadă în care bolnavul poate redobîndi un anume grad de autonomie. II. Etiopatogenie Cauzele paraliziile de nerv radial sunt multiple : Cauze locale: 1. Traumatisme directe - sunt cauzele cel mai des întîlnite în paralizia de nerv radial . Traumatismele pot antrena paralizii imediat⁥慳⁵慴摲癩⹥ paraliziile imediate se pot produce prin plăgi cu leziuni de nerv (directă sau prin fragment osos – fracturi de humerus, radius sau cubitus), strivire sau elongatie acută a nervului. paraliziile tardive sunt progresive şi pot rezulta din înglobarea nervului într-un calus vicios sau într-un ţesut cicatricial sau poate fi urmarea unei elongaţii progresive în cursul unei atitudini vicioase posttraumatice. Fracturile diafizei humerale sunt foarte frecvent cauza unor paralizii a nervului radial, fie indirect prin elongaţie în timpul manevrelor de reducere a focarului de fractură, fie direct prin contuzia sau secţionarea nervului în timpul fracturii. În cazul reducerii focarului de fractură prin osteosinteza cu placă, riscul paraliziei de nerv radial este mai mare la scoaterea montajului decît la aplicarea lui. 2. Compresiunea prelungită - acţionează acolo unde nervul este în imediata apropiere a unei suprafete osoase, în circumstanţe favorizante cum ar fi scăderea nivelului de vigilenţă musculară (somn, anestezie, comă), consumul exesiv de alcool. Compresiunea prelungită mai este numită şi "paralizia de duminică dimineaţa”, "paralizia îndrăgostiţilor" sau "paralizia beţivilor". Compresiunea prelungită poate apare în cursul actului profesional: şoferi, dirijori de orchestră. 3. Paralizii posturale - pot să apară în cadrul neuropatiilor recurenţiale familiale. Diagnosticul va fi pus pe baza biopsiei care evidenţiază leziuni de demielinizare. 4. Factori iatrogeni - apar datorită aplicării de garou, compresiunii pe marginea mesei de operaţie, injecţii intraarticulare în regiunea posterioară a braţului. Cauze generale - toate mononeuropatiile a căror cauza locală nu poate fi precizată trebuie să impună un examen clinic şi paraclinic minuţios pentru depistarea unei afecţiuni generale: diabet, periartrita nodoasă, boli infecţioase sau intoxicaţii. III. ANATOMIE PATOLOGICĂ Traumatismul nervului periferic poate afecta toate ţesuturile: vasele, fibrele nervoase, ţesutul conjunctiv. La ora actuală există, şi este acceptată, clasificarea în 5 grade de traumatism al nervului periferic, bazată pe modificările histologice ale structurilor fibrelor nervoase şi ale trunchiului nervos: a) gradul I - dă naştere la o blocare a conducerii pentru fasciculul nervului periferic, ceea ce corespunde neuropraxiei. Este vorba de un blocaj de conducere strict localizat, niciodată extins proximal sau distal traumatismului. După o perioadă de "linişte" blocajul dispare, iar funcţia este complet restabilită. b). gradul II - se caracterizează prin discontinuitate axonală, dar nu şi a tubului endoneural. Este un traumatism intrafascicular care după o perioadă ceva mai lungă de "linişte" începe regenerarea axonală. Recuperarea va fi completă. c). gradul III - este mai serios, existînd o ruptura nu numai a axonului, ci şi a peretelui endoneural, în această situaţie dînd naştere la adevaratul traumatism intrafascicular. d). gradul IV - este vorba de un traumatism cu ruptură fasciculară şi a ţesutului de susţinere al perimerului. e). gradul V - îl constituie completa separare în două bonturi terminale ale nervului periferic. Nervul radial -se desprinde din fascicolul posterior al plexului brahial avînd origine în rădăcinile C5-T1. Are raporturi anatomice cu capul humeral (în axilă), cu faţa posterioară a acestuia (în treimea superioară) şi apoi cu cea antero-externă (în treimea inferioara) , de unde se desface în ramurile terminale. La antebraţ intră în raport cu capul şi gîtul osului radial, iar distal cu stiloida aceluiaşi os. Toate aceste raporturi, ca şi poziţia lui relativ superficială îl fac vulnerabil în fracturile membrului superior, ca şi în alte traumatisme. În raport cu topografia, leziunea de nerv radial poate fi: paralizia totală a nervului, rară, datorită leziunii acestuia în regiunea axilară în 1/3 medie a braţului (respectă tricepsul) în 1/3 inferioară (respectă tricepsul şi lungul supinator) sub arcada fibroasă, între cele două capete ale scurtului supinator IV. SIMPTOMATOLOGIE Leziunile unui nerv periferic se traduce printr-un tablou clinic care cuprinde in general: un deficit senzitiv cutanat, izolat, cu limite precise un deficit motor, interesînd muşchii dependenţi de nervul radial, acompaniat de hipoflexie şi atrofie musculară. tulburări vegetative şi trofice, a căror intensitate variază mult. În paralizia totală sunt abolite sau diminuate mişcările de extensie ale: cotului (triceps) mîinii (radiali şi extensor ulnar al capului), a primei falange a degetelor (extensor comun şi extensor propriu al degetelor II şi V), mişcările de supinaţie ale antebraţului (scurt şi lung supinator) abducţie a policelui (lung, scurt extensor şi lung abductor police) Hipotonia şi amiotrofia dezvoltate tardiv afectează muşchii posteriori ai braţului şi antebraţului. Pe faţa dorsală a carpului, în leziunile vechi se poate observa o proeminenţă determinată de o subluxaţie a osului mare şi a semilunarului. Reflexele osteotendinoase tricipital şi stiloradial sunt abolite. Distribuţia tulburărilor motorii induce o atitudine caracteristică a membrului superior cu antebraţul în semiflexie şi pronaţie, cu mîna cazută în hiperflexie, " gît de lebadă" şi degetele semiflectate. Tulburările de sensibilitate - hipo sau anestezia, cuprind întreg teritoriu senzitiv al nervului, dar practic intereseaza în special faţa dorsală a policelui şi a primului spaţiu interosos. Pacientul cu paralizie de nerv radial se află în imposibilitatea de a extinde mîna în gestul salutului militar sau de a aşeza mîna (marginea sa medială) pe cusătura laterală a pantalonului " semnul vipuştii " Componenta vegetativă a radialului este puţin importantă, motiv pentru care tulburările vascular-trofice sunt rare . Forţa de pretensiune (flexia degetelor) este slab, deşi flexorii nu sunt atinşi. Aceasta se datorează imposibilităţii de a fixa pumnul în extensie cînd se flectează degetele. Dacă se fixează pasiv pumnul se constată că flexorii au forţa normală. Musculatura extensoare se atrofiază tîrziu, iar primul muşchi afectat este scurtul supinator. Sindromul scurtului supinator asociază o durere ce pleacă din regiunea epicondiliană şi merge pe faţa posterioară a antebraţului şi a mîinii cu un deficit motor al unuia sau al tuturor muşchilor extensori. Examenul clinic al unui pacient cu paralizie de nerv radial nu este uşor, deoarece ne putem înşela asupra diagnosticului din cauza "mişcărilor trucate" ce pot fi realizate. De aceea, acest examen trebuie făcut cu multă atenţie. Mîna cu paralizie de nerv radial poate prezenta o serie de " mişcări trucate " care trebuie evitate cu grijă în timpul reeducatorii motorii. În leziunile definitive, însă, trebuie promovate: după flexia puternică a pumnului şi a mîinii, relaxarea poate da impresia extensiei pumnului, deşi extensorii sunt paralizaţi. Dispariţia acestei mişcări trucate este un prim semn că a început recuperarea. extensia la metacarpofalangiene se poate realiza datorită interosoşilor. Dacă cerem pacientului să facă această mişcare, vom observa de fapt o flexie datorită contracţiei muşchilor intrinseci (interosoşi). Dacă menţinem metacarpofalangienele aproape extinse şi solicităm extensia degetelor, observăm că ea se produce din articulaţiile interfalangiene datorită interosoşilor, dar în acelaşi timp, metacarpofalangienele se flecteaza. Cel mai precoce semn al recuperării este dispariţia acestei "mişcări trucate". deşi scurtul şi lungul extensor al policelui sunt paralizaţi, pacientul poate executa totuşi extensia ultimei falange, dar numai cînd policele este abdus şi puţin flectat. Prin anamneză se realizează primul contact dintre medic şi pacient. De aceea, importanţa ei depaşeşte simpla valoare a culegerii de date pur medicale, deschizînd o cale a cunoaşterii pacientului sub raport psihologic, social şi educaţional, aspect deosebit de important în alcătuirea programului de recuperare (mai ales a celui pe termen lung). Datele anamnestice trebuie se cuprindă atît date generale despre bolnav, cît şi pe cele care lămuresc sediul şi caracterul durerii, antecedentele evoluţiei bolii, factorii care o agravează şi cele care o ameliorează, cît şi impactul pe care îl are paralizia de nerv radial asupra mobilităţii articulare.  V. CRITERII PENTRU SUSŢINEREA DIAGNOSTICULUI Semne clinice În cazul paraliziei de nerv radial, examinarea pentru punerea unui diagnostic corect se bazează pe existenţa unei paralizii flasce cu abolirea reflexelor osteo-tendinoase şi atrofie musculară. La acestea se adaugă: absenţa evidenţierii tendoanelor extensorilor de pe faţa dorsală a mîinii în mişcarea de abducţie forţată a degetelor. absenţa corzii lungului supinator în mişcarea de flexie forţată a antebraţului, contra rezistenţă. imposibilitatea de a extinde mîna în gestul salutului militar imposibilitatea de a aşeza marginea medială a mîinii pe cusătura laterală (semnul vipuştii) Semne paraclinice Acestea trebuie să vizeze două obiective: demonstrarea naturii neurogene a leziunii precizarea cauzei care a produs leziunea Se vor face: examenul electric (electromiografia) ce arată dacă denervarea este parţială sau totală (se va traduce prin absenţa în totalitate a potenţialului de unitate). Apariţia de fibrilaţii musculare în repaus, semn că atingerea axenală există, permite un prognostic rezervat cu recuperare lentă şi eventual incompletă. examenul de stimulodetecţie cu măsurarea vitezei de conducere în fibrele senzitive şi motorii. examenul radiologic, (standard), computer tomografia, etc., sunt uneori necesare pentru diagnosticul etiologic. Examenele biologice uzuale (VSH-ul, hemoleucograma, glicemia, etc) vor fi orientate de la caz la caz.  VI. DIAGNOSTIC DIFERENŢIAL Atrofia musculară sau paralizia flască nu sunt întotdeauna consecinţa lezării neuronului motor periferic. Diagnosticul diferenţial se face cu: bolile primitive musculare atrofiile leziunilor osteo-articulare paralizia flască de la debutul unor sindroame de neuron motor central instalat brusc. sindromul scurtului supinator asociază o durere ce pleacă din regiunea epicondilială şi merge pe faţa posterioară a antebraţului şi mîinii cu un deficit motor al unuia sau al tuturor muşchilor extensori. Acest deficit motor este cel care permite diagnosticul diferenţial cu o epicondilită banală. VII. EVOLUŢIE ŞI PROGNOSTIC Paralizia nervului este o afecţiune gravă deoarece compromite satisfacerea unor necesităţi din viaţa cotidiană. În cazul leziunilor bilaterale ale nervului radial funcţionalitatea membrelor superioare se efectuează dificil. Evoluţia şi prognosticul acestei afecţiuni sunt în funcţie de cauza care a produs leziunea nervului radial. Aprecierea refacerii nervului radial, a evoluţiei spre vindecarea lezională este mai dificilă decît în cazul nervilor cubital şi median datorită marii varietăţi a posibilelor sedii lezionale de-a lungul nervului. Din acest motiv s-a propus ca fiind cea mai practică aprecierea capacităţii de prehensiune a mîinii, deşi radialul nu inervează direct muşchii principali ai prehensiunii: S-a constatat că în paralizia radialului se conserva doar 25 % din capacitatea de prehensiune a mîinii. Cînd muşchii radiali ajung la forţa 3 capacitatea de prehensiune a mîinii ajunge la 50 % din cea normală. Atunci cînd se reface şi cubitalul posterior cu extensorul comun al degetelor, forţa de prehensiune ajunge la 60-70 % din normal. Ca orientare generală, ritmul de refacere a nervului radial este de 1 mm zi.  VIII. TRATAMENT În cazul paraliziilor de nervi periferici, şi deci şi în cazul paraliziei nervului radial, tratamentul trebuie să fie profilactic, curativ şi recuperator. Tratamentul profilactic trebuie să aibă în vedere prevenirea cauzelor locale sau generale care pot să traduca suferinţa trunchiurilor nervoase. Local se previne atitudinea vicioasă, în special în actul profesional, cît şi prevenirea accidentelor prin injecţie, aplicări de garou sau fixarea pe masa de operaţie în poziţii greşite. De asemenea, presupune şi o cunoastere corectă a structurilor anatomice în efectuarea actului chirurgical, cît şi efectuarea unor manevre blînde în reducerea luxaţiilor. Cauzele generale se referă la tratamentul corect al bolilor metabolice, al celor infecţioase, dar şi supravegherea corectă a tratamentelor cu potenţial toxic asupra fibrei nervoase. Tratamentul curativ este mai complex şi cuprinde : tratamentul igeno-dietetic presupune o alimentatie ratională şi evitarea abuzului de alcool sau de alte substante toxice. ca şi în cazul oricarei alte afecţiuni, indiferent de natura ei, corecţia stării psihice a pacientului are deosebită importanţă. Bolnavul trebuie convins că participarea la programul recuperator are o deosebită importanţă în recîştigarea capacităţii funcţionale a mîinii, că afecţiunea sa nu-l face inferior faţă de cei din jur şi că, respectînd programul de recuperare şi indicaţiile medicului se poate reface într-un interval de timp mai scurt sau mai lung. Bolnavul trebuie cîştigat ca prieten în întreg programul recuperator. repausul total al membrului superior afectat este impus de durerile declanşate de cele mai mici mişcări sau presiuni. Lupta contra edemului nu trebuie neglijată: pozitionarea antideclină a antebraţului şi mîinii, alături de masaj şi celelalte metode luptă împotriva instalării edemului la nivelul acestor segmente.  Tratamentul medicamentos vizează: folosirea în doze mari de vitamina B1, B6, B12. stricnina în doze progresive pîna la 18-20 mgzi în mai multe prize. regeneratoare nervoase, cum ar fi acidul adenozin trifosforic. antiinflamatoare nesteriodiene: fenilbutazonă, indometacin, ibuprofen. în cazul aparitiei de redori articulare şi contracturi musculare se prescriu decontracturante de tip midocalm, clorzoxazonă, diazepam. se pot folosi de asemenea, pentru combaterea durerii, substanţe anestezice locale cum ar fi: procaina, xilina ce sunt utilizate în special sub formă de infiltraţii locale. pentru combaterea hipotoniei se administrează stricnină 1-4 mgzi injectată subcutanat. Tratamentul ortopedic presupune prevenirea retracturilor antagoniştilor musculaturii paralizate, care obligă la reposturarea în poziţie neutră cu ajutorul atelelor fixe (lemn, sîrma, plastic, gips). Aceste atele sunt destul de incomode şi, în plus, blochează orice manevră recuperatorie. Din acest motiv se preferă utilizarea "atelelor active" care nu numai că previn deviaţiile, dar permit şi o oarecare functionalitate a mîinii. Ortezarea mîinii în paralizia nervului radial trebuie privită cu maximă prudenţa, preferabil fiind să fie utilizată numai cu scop functional şi cu intermitenţă. Aceasta orteza are menirea de a menţine pumnul şi articulaţia meta-carpo-falangiană în rectitudine, policele în abducţie, lăsînd liberă faţa palmară a mîinii şi a degetelor. Tratamentul chirurgical este indicat în neuropatiile de cauză compresivă, unde trebuie îndepărtat factorul compresiv prin intervenţie chirurgicală. Scopul interventiei microchirurgice este de a restaura continuitatea anatomică. Se practică grefa de nerv sau transplantul de tendon. Dupa o suturare chirurgicală a nervului radial sau chiar şi acolo unde nu s-a intervenit chirurgical, dar paralizia unui segment de membru este totală, se pune problema pentru o perioadă scurtă de timp a imobilizării acelui segment sau a membrului superior în totalitate. În general imobilizarea are 3 indicaţii principale : a. protejarea unei suturi sau a unei grefe a nervului; b. tratamentul simultan al unei leziuni asociate traumatismului nervului radial (fractură, luxatie, entorsă). c. prevenirea dezvoltării unor poziţii vicioase datorate dezechilibrărilor musculare provocate de leziunea nervului postoperator.  De o deosebită importanţă în tratamentul afecţiunilor nervilor periferici este tratamentul fizical - kinetic care cuprinde termoterapia, electroterapia, masajul, kinetoterapia. Înainte de începerea tratamentului de recuperare se va evalua funcţia motorie astfel : m0 = paralizie completă m1 = contracţie vizibilă m2 = musculatura antebraţului capabilă să se contracte împotriva gravitaţiei (abia vizibil) m3 = contracţie împotriva gravitaţiei m4 = contracţie împotriva unei rezistenţe m5 = contracţie cu forţa normală. ELECTROTERAPIA Cele mai importante efecte ale electroterapiei sunt: stimularea electrică eficientă a muşchilor denervaţi, cu scopul menţinerii tonusului şi metabolismului lor pe perioada necesară pînă la reinervarea eficientă şi reluarea funcţiei. stimularea electrică a muşchilor cu inervaţie păstrată, cu efecte de creştere a forţei de contracţie stimularea cu frecvenţe adecvate pentru modularea durerilor acute şi cronice realizarea prin curenţi unidirecţionali (galvanic, curenţi de joasă frecvenţă) a unor efecte de pătrundere transcutană a unor substanţe farmacologice în formă ionizată (ionoforeză) stimularea cu parametrii adecvaţi a musculaturii netede efecte termice obţinute cu unde electromagnetice de înaltă frecvenţă (unde scurte şi microunde) Electrostimularea musculaturii denervate se poate realiza numai cu curenţi exponenţiali de joasă frecvenţă (10 – 200 Hz), după un prealabil electrodiagnostic care stabileşte parametrii optimi de excitaţie. Stimularea se realizează cu stimuli apropiaţi de cei electrofiziologici, cu pantă progresivă (triunghiulari, trapezoidali, exponenţiali), cu durate diferite ale impulsurilor, pauzelor şi frecvenţelor, în funcţie de gradul de degenerare indicat de curbele de intensitate / durată, de coeficientul de acomodare şi de datele EMG. Contraindicaţiile electrostimulării: leziuni iritative la nivelul pielii regiuni inflamate aparate electronice sau endopreteze implantate (pacemaker) sarcină aplicarea în regiunea inimii Alte manevre folosite sunt: Baia galvanică – combină acţiunea curentului galvanic cu efectul termic al apei, apa fiind mijlocitoare între tegument şi electrod şi un bun conductor de electricitate. Se folosesc intensităţi reduse ale curentului, evitîndu-se astfel producerea arsurilor. Baia galvanică poate fi celulară sau generală. În cazul paraliziei de nerv radial se va aplica baia celulară, avînd ca timp de aplicare între 10-30 min, într-un ritm zilnic sau la două zile. Ultrasunetul se poate aplica în două feluri : - prin contact direct cu tegumentul, folosindu-se ca strat intermediar gel, ulei sau vaselină. - prin contact indirect (în apă), cînd se interpune între capul emitaţor şi tegument un strat de apă. În cazul aplicării prin contact direct, capul emiţator trebuie să se plimbe pe tegument prin intermediul gelului fără a se apăsa prea tare şi impunînd o mişcare circulară. Este important să se folosească o viteză cît mai mică a capului emiţator şi trebuie să se urmărească ca în permanenţă să aibă un contact perfect cu tegumentul şi să fie în poziţie verticală faţă de acesta. De asemenea, în cursa emiţătorului trebuiesc evitate zonele cu proeminenţe osoase, cît şi pe cele bogat vascularizate. Undele scurte - au efect hiperemiant, de activare a circulaţiei şi a metabolismului tisular, cît şi efect analgezic şi decontracturant. Bolnavul trebuie să fie aşezat pe o canapea care să aibă o saltea izolatoare şi să nu conţină piese metalice, sau pe un scaun de lemn. El nu trebuie dezbrăcat deoarece undele scurte străbat ţesăturile din bumbac, lînă, material sintetic sau chiar gips. Trebuie înlăturate obligatoriu toate obiectele metalice de pe pacient, deoarece acestea concentrează cîmpul electric putînd provoca arsuri şi compromite astfel tot programul recuperator.  TERMOTERAPIA Termoterapia cuprinde proceduri ce dezvoltă o mare cantitate de căldură. Efectele de bază ale termoterapiei sunt: analgezia, hiperemia, hipertermia locală şi sistemică, reducerea tonusului muscular, creşterea elasticităţii ţesutului conjunctiv. Aceste efecte cumulate sunt favorabile pentru pregătirea programelor de kinetoterapie şi masaj. Metodologia de termoterapie include tehnici variate de aplicaţii: Căldură profundă, produsă de diatermie şi ultrasunete Căldură superficială, produsă de celelalte tehnici, în care efectul de penetraţie este mai redus, de numai cîţiva centimetri de la tegument. 1. Impachetarea cu parafină Constă în aplicarea pe zona interesată a unei cantităţi de parafină la o temperatură mai ridicată. Manevra se repetă de 2 - 3 ori. Acţiunea împachetărilor cu parafină: parafina provoacă o supraîncălzire profundă şi uniformă a ţesuturilor, pielea se încălzeşte la 38 - 40°C provocând o transpiraţie locală abundentă. La desfacerea parafinei se evidenţiază hiperemia produsă. După îrnpachetare se aplică o procedură de răcire. 2. Împachetarea nămol Constă în aplicarea nămolului la o temperatură de 38 - 40°C pe o anumită regiune. Durata unei şedinţe este de 20 -- 40 minute. Acţiunea: nămolul are mai multe efecte: - efect mecanic, producând excitaţia pielii datorită micilor particule componente; - efect fizic, temperatura corpului creşte cu 2 - 3°C; - efect chimic prin rezorbţia unor substanţe biologic active prin piele din nămol. ln timpul împachetării cu nămol sunt mobilizate depozitele sangvine, producându-se intensificarea circulaţiei în anumite teritorii. 3. Cataplasmele – constau în aplicarea în scop terapeutic a diverselor substanţe, la temperaturi variate asura diferitelor regiuni ale corpului. Ele acţionează prin factorul termic. Cataplasmele calde se folosesc pentru efectul lor hiperemiant şi rezorbiv, precum şi pentru acţiunea antispastică şi antialgică. La cataplasmele cu plante medicinale se mai adaugă şi efectul chimic. MASAJUL în paralizia nervului radial Reprezintă totalitatea mişcărilor, a manevrelor manuale sau mecanice care mobilizează un ţesut sau un segment al corpului în scop terapeutic. Aceste mişcari manuale sau mecanice sunt efectuate pe tegumente, fascicule, tendoane şi muşchi, acţionînd şi asupra circulaţiei locale, nervilor periferici şi receptorilor. Efectele masajului sunt: diminuarea durerii relaxarea musculară şi generală stimularea activităţii şi troficităţii musculare. Descrierea regiunii anatomice Antebraţul reprezintă al doilea segment al membrului superior şi este format din două oase : radius (situat lateral) şi cubitus (medial). Scheletul mîinii este format din mai multe oase, împarţite în 3 grupe: carpiene (8 oase), care sunt situate pe două rînduri : metacarpiene (5 oase), falange (14 oase), Muşchii antebraţului se grupează astfel : a. Muşchii regiunii anterioare : m. rotund pronator – pronator şi flexor al braţului m. flexor radial al carpului – flexor al braţului, abductor şi flexor al artic. pumnului m. palmar lung – flexor al artic. cotului şi pumnului m. flexor ulnar al carpului - flexor al artic. cotului; flexor şi adductor al artic. pumnului m. flexor superficial al degetelor - flexor al artic. cotului, pumnului şi degetelor m. flexor comun profund al degetelor - flexor al artic. pumnului; flexor al degetelor m. flexor propriu al policelui - flexor al artic. pumnului şi policelui m. pătrat pronator - pronator b. Muşchii regiunii posterioare: m. extensor comun al degetelor – extensor al braţului, mîinii şi degetelor II - IV m. extensor lung al degetului mic – extensor al degetului V m. extensor ulnar al carpului - extensor şi adductor în artic. pumnului m. anconeu – extensor al antebraţului m. supinator - supinaţie m. abductor lung al policelui m. extensor scurt al policelui. m. extensor lung al policelui m. extensor al indexului. c. Muşchii regiunii laterale: 1. m. branhioradial – pronator şi flexor al cotului 2. m. extensor lung al carpului – extensor şi abductor al pumnului 3. m. extensor scurt al carpului - extensor şi abductor al pumnului Muşchii mîinii - se împart astfel : a. muşchii regiunii tenare - m. abductor scurt al policelui - m. opozant al policelui - m. flexor al policelui - m. abductor al policelui b. muşchii regiunii hipotensoare - m. palmar scurt - m. flexor scurt al degetului mic - m. abductor al degetului mic - m. opozant al degetului mic c. muşchii lojei mijlocii – m. lombricali (4)  Masajul membrului superior cuprinde masajul celor 3 segmente: braţ, antebraţ şi mînă. 1). Masajul braţului se începe cu neteziri cu o mînă împingînd toata masa musculară a tricepsului, în timp ce cu cealalta mînă se fixează în uşoară flexie antebraţul pe braţ. Urmează apoi netezirea regiunii anterioare, care se poate combina cu o vibraţie usoară. Se continuă cu frămîntarea de jos în sus, putîndu-se aplica "mînă dupa mînă", dar şi un tapotament uşor, presiuni şi tracţiuni ascendente. 2). Masajul cotului se începe cu netezirea regiunii cubitale şi a tricepsului, iar apoi se face frămîntarea cu ambele mîini, cu policele acestora în sanţurile paraoleocraniene. Se continuă cu fricţiunea spre epicondili, făcîndu-se neteziri de întrerupere între manevre. 3). Masajul antebraţului se începe cu netezirea părţii anterioare, cu o mînă sau cu ambele mîini de jos în sus şi de la pumn la cot. Se continuă netezirea feţei posterioare cu o singura mînă. Framîntarea se face pentru grupul flexorilor prin presiuni executate cu o mînă sau cu ambele mîini dispuse în inel, prin mişcari ascendente . Se fac de asemenea mişcări de stoarcere pe partea radială spre epicondili. Pe regiunea posterioară, aceste presiuni se fac cu o singura mînă. Se mai pot face bateri uşoare cu partea cubitală a degetelor, dar şi vibraţii, de asemenea, se va masa articulaţia pumnului şi mîna propriu-zisă, luîndu-se fiecare deget în parte, executîndu-se manevrele posibile. Fiecare sedinţă de masaj se va încheia cu tracţiuni manuale, executate în axul membrului superior. Se execută succesiv tracţiuni şi decontracţiuni corelate cu ritmul respirator, care favorizează circulaţia şi troficitatea locală. Forţa de tracţiune va fi moderată . Contraindicaţiile masajului inflamaţia acută a articulaţiilor membrului superior boli hemoragice (în hemofilie există riscul apariţiei hemartrozei) boli de piele în regiunea respectivă fragilitate vasculară fracturi recente Kinetoterapia se aplică cu succes în medicina sportivă şi recuperatorie, asigurînd prevenirea instalării unor deficite, tratînd disfuncţiile instalate şi asigurînd în final o recuperare cît mai completă. Kinetoterapia se va aplica dupa efectuarea bilanţului deficitului motor, a bilanţului articular, tonigen şi trofic, urmînd a se stabili folosirea unor tehnici anakinetice şi kinetice. Obiectivele kinetoterapiei sunt: prevenirea şi corectarea deviaţiilor menţinerea forţei musculaturii inafectate prevenirea redorilor articulare tratarea tulburărilor vasculotrofice reeducarea motorie a muşchilor paralizaţi refacerea abilităţii de mişcare a mîinii În general, programul de recuperare se începe folosindu-se mişcările pasive. Acestea sunt realizate de kinetoterapeut în sensul mobilizării fiziologice .Aceleaşi mişcări pot fi produse şi prin intermediul unor aparate specializate în mobilizarea activă, mecanică. Kinetoterapia activă presupune existenţa unei contracţii musculare voluntare. Mobilizarea activă poate fi liberă, completată cu cea pasivă şi cu rezistentă, în funcţie de scopul urmărit şi de restantul functional. Tehnicile kinetice statice pot realiza contracţia izometrică şi relaxarea musculară. În faza de paralizie se vor executa mişcări pasive în amplitudinea maximă permisă de articulaţie. Poziţionarea pentru mişcările pasive este cu antebraţul în semipronaţie şi mîna sprijinită pe masă cu marginea cubitală, deoarece, în principal paralizia de nerv radial înseamnă deficit de extensie a degetelor şi a mîinii, precum şi deficit de supinaţie, se vor executa prin aceste mişcări. Un alt exercitiu pasiv este acela cînd, asistentul menţine în extensie pumnul pacientului, iar acesta apucă mîna asistentului pe care o va strînge intermitent. De asemenea, asistentul cu aceeaşi mînă ca cea paralizată, va apuca mîna pacientului (ca atunci cînd se strînge mîna) şi îi va cere pacientului să flecteze deget după deget peste mîna asistentului. Din aceeaşi pozitie se vor face pronaţii. Pacientul va executa şi miscări de flexie ale degetelor şi mîinii în timp ce asistentul va opune rezistenta. O dată cu intrarea în faza de refacere a inervaţiei, se va lucra cu fiecare muşchi in parte prin miscari active astfel : 1. Pentru brahioradial se vor face urmatoarele exercitii: - cu antebraţul în semipronaţie, se cere pacientului să ridice pumnul de pe masă, iar apoi se flecteaza cotul. Aceste mişcări sunt la inceput libere, iar apoi cu rezistenţă crescută progresiv. 2. Pentru primul şi al doilea radial (extensorii mîinii) se vor executa următoarele mişcări : cu mîna sustinută de asistent, pacientul executa latero-deviaţia radiala a mîinii. Apoi pacientul se opune încercării blînde a asistentului de a-i aduce mîna în laterodeviaţie cubitală. din aceeasi poziţie, se mentine pumnul in extensie si se executa miscari de deschidere a pumnului. din pozitia de extensie maxima a pumnului sustinuta se executa contractii izometrice. cu antebraţul in semipronatie pe masa si pumnul extins se realizeaza flexia pumnului. Apoi, fara intrerupere se va incerca executarea extensiei inapoi. 3. Pentru cubitalul posterior se vor executa: cu mîna sustinuta de asistent,pacientul executa laterodeviatie cubitala. cu degetul mic flectat dininterfalangiene,se executa abductia lui. 4. Pentru extensorul comun al degetelor se vor executa urmatoarele miscari: cu mîna cu palma in jos si sprijinita pe masa si cu degetele flectate, pacientul extinde degetele incercind sa desfasoare pe masa palma si degetele .asistentul ajuta la inceput aceasta miscare. cu mîna sanatoasa tinind pumnul in extensie ,se fac extensii ale degetelor. cu mîna cu palma in jos si intinsa,se incearca ridicarea in aer a degetelor (hiperextensie). 5. Pentru extensorul lung si scurt al policelui se vor face urmatoarele exercitii: cu artculatia interfalangiana flectata si cu cea meta-carpo-falangiana extinsa,se extinde liber falanga distala, iar apoi contra unei rezistente se executa pense de tip "o" intre police si fiecare deget in parte, asistentul incercind sa rupa pensa. cu mîna in semipronatie si sprijinita cu partea cubitala pe masa ,se extinde policele din articulatia carpometacarpiointerfalangiana .la inceput ,apoi din meta-carpo-falangiana si in final din interfalangiana.la inceput,aceasta miscare va fi libera iar apoi cu rezistenta. 6. Pentru abductorul lung al policelui se vor executa urmatoarele miscari: asistentul prinde mîna pacientului (police pe police) si simte cum se contracta tendonul abductorului. cu fata dorsala a mîinii pe masa se executa abductia policelui,ce va fi la inceput libera,iar apoi cu rezistenta . cu palma pe masa se ridica mîna cu toate articulatiile in extensie (pumn, degete police),mentinindu-se paralela cu masa .nu se permite flexia in nici o articulatie. Acest exrcitiu pune in actiune toti extensorii afectati de leziunea nervului radial. Pe masura ce se inregistreaza progresul in forta musculara, exercitiile vor devenii mai complexe prin introducerea rezistentei tot mai intense, ca si a scurtelor momente de izometrie pe parcursul amplitudii de miscare. Refacerea sensibilitatii este o problema secundara in paralizia de nerv radial, deoarece deficitul de sensibilitate nu este nici constant, nici sever si in nici un caz nu afecteaza functionalitatea mîinii. Daca totusi se va pune aceasta problema, reeducarea sensibilitatii se va realiza prin kinetoterapie. Prevenirea redorii articulare, care se instaleaza prin lipsa de mobilizare normala, zilnica a umarului, cotului si pumnului se face cu ajutorul unor miscari pasive, pasivo-active, autopasive la scripete, ca si cele active in apa (hidrokinetoterapie) sau in sala. Refacerea abilitatii de miscare a mîinii este etapa finala a oricarei reeducari motorii si senzitive. Ea utilizeaza exercitii combinate, complexe (proximo-distale si distalo-proximala), ca猠⁩散敬洠楡瘠牡慩整瀠潲散敤⁥污⁥整慲楰楥漠畣