Referat Ingrijirea Pacientilor Cu Pielonefrita2

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Ingrijirea Pacientilor Cu Pielonefrita2 si de asemenea puteti face Download Referat ingrijirea pacientilor cu pielonefrita2

Citeste fragmente din Referat Ingrijirea Pacientilor Cu Pielonefrita2

LUCRARE DE DIPLOMǍ ÎNGRIJIREA PACIENŢILOR CU PIELONEFRITǍ PLANUL LUCRǍRII Motivaţia Capitolul I INGRIJIREA BOLNAVILOR CU PIELONEFRITǍ Capitolul II PLANURI DE ÎNGRIJIRE ALE PACIENŢILOR CU PIELONEFRITǍ Capitolul III CONCLUZII Anexe Bibliografia MOTIVAŢIE Numai o viaţǎ scurtǎ ne este acordatǎ pe planeta PǍMÂNT şi fiecare trebuie sa-şi punǎ întrebarea: “Cum aş putea sǎ investesc în puterile mele aşa încât sǎ aduc cel mai mare folos?” “Cum aş putea face mai mult pentru sǎnǎtatea mea şi pentru folosul semenilor mei?” Pentru cǎ viaţa, numai atunci are valoare când este folositǎ pentru atingerea acestor scopuri. CAPITOLUL I I.1 NOŢIUNI GENERALE DE ANATOMIE ŞI FIZIOLOGIE ALE APARATULUI RENAL Metabolismul celular produce CO2 si anumite substanţe finale provenite în special din catabolismul proteic, aportul oxigen poate şi el realiza cantitǎţi excesive de anumiţi electroliţi (apa, NaCl, diferite sǎruri minerale) care trebuie eliminaţi. Plamânii elimină CO2 şi alte substanţe volatile, iar substanţele nevolatile inutilizabile sau în exces sunt eliminate împreună cu o anumită cantitate de apă, în cea mai mare parte prin rinichi şi accesorii prin sudoare şi materii fecale. Prin eliminarea substanţelor nevolatile rinichiul reprezintă principalul organ care menţine constant volumul, concentraţia electroliticǎ şi reacţia chimică a lichidelor organismului. Rinichiul mai are şi alte activităţi: prin secreţia de renină contribuie la reglarea tensiunii arteriale, prin eritropoietină controlează eritropoieza, prin schimbările ionice contribuie la menţinerea echilibrului acido-bazic. APARATUL SECRETOR se compune din: rinichi, orgene de excreţie, căi urinare: calice-mici calice-mari pelvis renal uretere vezică urinară uretră. I.1.a RINICHI Sunt organe pereche situate retroperitonal, de o parte şi de alte a coloanei vertebrale lombare. Rinichiul are formă caracteristică, circa 300 grame, are două feţe (anterioară şi posterioară) şi două margini (laterală convexă şi medială concavă). In zona marginii concave se găsesc hilul şi pediculul renal în care se văd vasele renale (artera şi vena), uretrul şi fibre nervoase vegetative. Selecţionând rinichiul în lungul liniei mediane, din partea convexă spre cea concavă se observă: papilele şi calicele renale: formaţiuni membroase prin care se scurge urina; parenchimul renal, cu structură zonală: corticală şi medulară. Zona corticală este formată în principal din glomeruli, tubi uriniferi şi vasele de sânge care le aparţin. Zona medulară conţine 6-18 piramide renale (Malpighi), formate din tubi colectori care drenează mai mulţi nefroni. Piramidele sunt orientate cu baza spre periferie şi vârful spre sinusul renal, deschizându-se în papilele renale, acestea se deschid în calicele mici care confluează formând calicele mari (2-3) şi apoi pelvisul renal (bazinet) continuat cu ureterul. O piramidă Malpighi cu substanţa corticală din jurul său formează un lob cortical. NEFRONUL Este unitatea morfofuncţională renală; îndeplineşte toate procesele complexe care au ca rezultat formarea urinii. Nefronul este alcătuit duntr-o capsulă şi un tub unifer lung. Capsula Bowman, extremitatea pronimală, închisă dilaterală a nefronului, are forma unei cupe cu pereţi dubli, mărginind o cavitate ce continuă lumenul tubului. In adâncitura capsulară se află un ghem de 4-12 bucle capilare (glomerul), care rezultă prin diviziunea arteriolei aferente şi care se reunesc la ieşirea din capsulă, în arteriola aferentă. Capsula împreună cu glomerulul alcătuiesc capsulul renal Malpighi. Segmentul pronimal al tubului urinifer este constituit dintr-o porţiune contortă, tubul contort proximal (care se află în cortica renală) şi este format dintr-un strat de celule a căror membrană, spre lumen, prezintă o “margine în perii”, formată din microvili, care măresc mult suprafaţa membranei. Segmentul intermediar (ansa Heule), subţire este format din două braţe (descendent şi ascendent) unite între ele printr-o buclă, are epiteliul turtit, fară microviri. Nefronii care au glomerulii în zona corticală externă are ansa Heule scurtă, în timp ce nefronii cu glomeruli în zona externă a corticolei (juntamedulari) are ansa lungă, care coboară profund în medulară. Segmentul distal este format dintr-o porţiune dreaptă, ascendentă, care ajunge în corticală în vecinătatea glomerulului propiu, în imediat contact cu arteriala aferenta. La acest nivel epitelul tubular, la fel ca şi celulele musculaturii netede a arteriolei aferente, prezintǎ modificări şi formează aparatul juxtaglomerular care secretǎ reninǎ. Urmează o porţiune contortǎ situată în întregime în corticală. Mai mulţi tubi distali se unesc şi se deschid în tubul colector din structura piramidelor Malpighi. VASCULARIZAŢIA RENALĂ Este extrem de bogată, primind 20-25% din debitul cardiac de repaos. Artera renală, ramură a aortei abdominale, pătrunde prin hil şi apoi se împarte în ramuri interlobare (între piramide), din care se desprind arterele arcuate, ce formează o ansă în jurul bazei piramidelor, arterele interlobulare, din care glomerulul. După ce se regrupează în arteriole, se capilarizează din nou în jurul tubului respectiv (în medulară) şi se deschid în venele interlobulare, apoi în venele arcuate. Venele, având un traiect aproape asemănător cu cel al arterelor, se colectează în vena renală care se deschide în vena cavă inferioară. INTERVAŢIA RENALĂ Provine din plexul situat în hilul organului format în majoritate din fibre simpatice, dar şi din câteva fibre parasimpatice venite prin nervul vag. Fibrele nervoase, situate perivascular, se distribuie celulelor musculare din peretele arteriolar şi componentelor tubulare. I1b. FORMAREA URINEI Mecanismul de formare a urinei cuprinde trei procese fundamentale: ultrafiltrarea plasmei la nivel glamerular; reabsorbţia; secreţia anumitor constituenţi în tubi. ULTRAFILTRAREA GLOMERULARĂ Este un proces dirijat de forţe fizice în urma căruia aproximativ 20% din cantitatea de plasmă care irigă rinichii trece prin membrana filtrantă glomerulară, extrem de subţire, în cavitatea capsulară. Membrana filtrantă nu se comportă ca o membrană inertă ei, prin proprietăţile ei fizico-chimice, permite trecerea selectivă doar a unor constituenţi şi blochează trecerea altora. Ultrafiltratul glomerular (urina primară) are o compoziţie electrolitică identică cu cea a plasmei; dar este lipsit de proteine, deci este o plasmă deproteinizată. Ultrafiltrarea glomerulară este rezultatul presiunii efective de filtrare, care se exercită la nivelul capilarelor glomerulare şi reprezintă suma algebrică a unor presiuni care controlează schimburilor lichidiene la nivelul tuturor capilalelor din organism. CONSTITUENT U.M. FILTRARE REABSORŢIE SECREŢIE EXCREŢIE APA (1) 170 168,5 - 1,5 Na+ (mEq/l) 26000 25850 - 150 K+ (mEq/l) 900 900 100 100 Cl- (mEq/l) 18000 17850 - 150 UREE (moli) 870 460 - 410 CREATININA (moli) 12 1 1 12 ACID URIC (moli) 50 49 4 5 GLUCOZĂ (moli) 800 800 - 0 La nivelul tubilor uriniferi au loc procese extrem de active, anumiţi constituenţi ai ultrafiltrajului fiind reabsorbiţi complet (glucoza) sau doar parţial (Na+, Cl-, Uree), alţii fiind iniţial reabsorbiţi şi apoi secretaţi (K+). Reabsorbţia tubulară Este procesul prin care sunt recuperate anumite substanţe utile organismului din ultrafiltratul glomerular, menţinându-se astfel homostazia lor plasmatică. Procesul este selectiv, în sensul că se realizează maximal pentru fiecare substanţă într-un segment tubular prin acţiunea unor mecanisme celulare specifice, fiind condiţionat de debitul substanţei respective şi de necesitǎţile organismului. Reabsorbţia (transportul) diferiţilor constituenţi din ultrafiltrat prin peretele tubului urinifer se face prin mecanisme active şi pasive. Transferul activ se realizează contra unor gradiente de concentraţie sau electrice, necesitând un consum de energie furnizată prin hidroliza ATP. Mecanismele de transport, activ au capacitate limitată pe unitatea de timp şi intervin în reabsorbţia glucozei, anumitor aminoacizi, acidului uric, unor vitamine (B12, C), fosfaţilor anorganici, sulfaţilor şi a principalilor ioni ai filtratului (Na+, k+, HCO3). Transportul pasiv se face sub acţiunea unor gradiente fizico-chimice nu necesită consum energetic, nu este limitat de o capacitate maximă şi contribuie la resorbţia a trei constituenţi principali ai ultrafiltrajului: apa ureea şi Cl-. Apa se reabsoarbe în toate segmentele tubului, cu intensităţi diverite, pe baza legilor difuziunii şi a osmozei, astfel încât din cei 125 ml filtraţi glomerular pe minut, în vezică ajunge numai 1ml/min (deci se absorb 124ml). În tubul contort şi mai ales în cel colector se realizează reabsorbţia facultativă a apei şi Na+ sub controlul ADH şi aldosteronului, ajustându-se eliminările în funcţie de starea de hidratare a organismului. SECREŢIA TUBULARĂ Este procesul invers celui de reabsorbţie, transportând anumite substanţe din capilarele peritubulare în lumenul tubului. Are rolul de a elimina atât substanţele străine organismului, cât şi substanţele prezente obişnuit în sânge (K+, acid uric), unele numai când se află în concentraţii mari (creatina). Se realizează activ şi pasiv. Secreţia activă, având sediul la nivelul tubilor pronimal şi distal, se face împotriva unor gradiente electrochimice şi de aceea necesită un consum energetic ridicat (secreţia de H+). Prin eliminarea H+ tubii deţin un rol fundamental în menţinerea echilibrului acido-bazic al organismului. Secreţia pasivă implică transportul unor constituenţi în sensul gradientelor de concentraţie şi de aceea nu necesită consum energetic direct. Acest mecanism intervine în secreţia K+, a bazelor şi a acizilor slabi. I1c REGLAREA ACTIVITĂŢII RENALE Se face pe cale nervoasă (activitatea glomedulară) şi pe cale umorală (activitatea tubulară). REGLAREA NERVOASĂ Se realizează prin fibrele vegetative care se distribuie arteriorelor, glomerulului şi tubilor. Sistemul vegetativ nu contribuie direct la controlul elaborării urinei, ci doar indirect, prin influenţarea condiţiilor de irigaţie renală. De altfel, se ştie că rinichiul denervat şi chiar transplantat continuă să funcţioneze aproape normal. Stimularea nervilor renali şi a unor zone presoare din bulb, hipotalamus şi scoarţa cerebrală determină vasoconstricţie renală şi scăderea diurezei până la anurie. Stimularea nervilor vegetativi renali produce şi scăderea eliminărilor urinare de Na+, prin creşterea reabsorbţiei tubulare a ionului. REGLAREA UMORALĂ Considerată a deţine rolul principal, se realizează de mai mulţi hormoni. Hormonul antidiuretin (A.D.N.), secretat de nucleii hipotalamici şi eliberat din neurohipofiză, controlează eliminările urinare de apă, acţionând la nivelul segmentului distal al nefronului. Sub acţiunea AND creşte reabsorbţia de apă în tubii distali şi colectori, concomitent cu diminuarea volumului şi creşterea concentraţiei urinei. Mineralocorticoizii, în special aldosteronul, controlează eliminările urinare de Na+ şi K+ la nivelul segmentului distal al nefronului, stimulând reabsorbţia de Na+ şi excreţia de K+. Parathormonul mobilizează sărurile minerale din oase, stimulează eliminările renale de fosfaţi, K+ şi reţine Ca+ şi Na+. Hormonii tiroidieni intensifică metabolismul celular, în special pe cel protidic şi prin creşterea generării de produşi finali de metabolism, măresc diureza, acelaşi efect având şi alterarea legării apei şi a sării în ţesuturi. Rinichiul în condiţii de irigaţie insuficientă sau ca urmare a unor modificări ale compoziţiei chimice a urinei ajunsă în tubii distali, descarcă o enzimă-renină-care acţionând asupra unei globuline plasmatice, produce angiotensina I, care se transformă enzimatic în plasmă şi ţesuturi în angiotensina II, cel mai puternic vasoconstructor natural şi stimulator al secreţiei de aldosteron. La nivelul renal, angiotensina II, acţionând asupra musculaturii arteriorelor glomedulare modifică intens rata filtrării şi prin aldosteron influenţează eliminările urinare de Na+ şi K+. I1d MICŢIUNEA Urina elaborată de rinichi ajunge prin tubii colectori la nivelul papilelor, umple calicele şi bazinetul, apoi prin contracţia acestora, este eliminată în ureter. Prin unde de contracţie urina este transportată de-a lungul ureterului până în vezica urinară. VEZICA URINARĂ Este un organ cavitar muscular în care se acumulează urina între micţiuni. Urina, descărcată în jeturi prin cele două orificii ureterale, nu poate reflua în uretere din cauză că acestea au traiect oblic în peretele vezical şi nici nu poate curge prin uretră, deoarece colul vezical este prevăzut cu două sfictere, unul neted, involuntar care înconjoară începutul uretrei şi celălalt striat, controlat voluntar. Vezica urinară are proprietatea de a-şi mări capacitatea în timpul umplerii, fără modificări importante ale tensiunii pereţilor şi ale presiunii intravezicale. Această propietate, denumită plasticitate, este rezultatul unei adaptări a tonusului musculaturii vezicale la creşterea conţinutului. Înregistrarea presiunii intravezicale a arătat că, după o uşoară creştere iniţială la primele jeturi de urină, presiunea înregistreză un platon în tot timpul umplerii vezicale până la volumul de 300-400 ml, când are loc o creştere bruscă a presiunii şi este declanşată micţiunea reflexă când împrejurările permit. Prima senzaţie de plenitudine vezicală este percepută la un volum de 100-150ml, la 150-200ml este resimţită prima dorinţă de micţionare, iar peste capacitatea fiziologică vezicală (250-400ml) apar contracţii puternice ale musculaturii peretelui vezical, care determină senzaţia necesităţii imperioase de a urina. Micţiunea este rezultatul unor reflexe declanşate de distensia pereţilor vezicali. Impulsurile aferente sunt transmise unui centru lombar (simpatic), de unde se descarcă impulsuri aferente care, prin fibrele hipogastrice, inhibă contracţiile, relaxează muşchii vezicali şi întăresc tonusul sfincterului neted al colului vezical. Concomitent distensia vezicală declanşează impulsuri care ajunse la măduvă pe calea nervilor ruşinoşi sunt conduse apoi pe căi aferente nespecifice spre centrii nervoşi superiori, ajungând până la nivelul scoarţei cerebrale, determinând senzaţia de a urina. Dacă micţiunea nu este posibilă, impulsurile pornite de la cortex, prin centrii medulari, inhibǎ tonusul muşchiului vezicul, concomitent măresc tonusul sfincterului extern, mărind continenţa vezicală. Dacă condiţiile permit, are loc micţiunea. Refluxul micţiunii este declanşat de distensia vezicală, impulsurile ajung pe fibre averente din nervii pelvici la un centru sacrat parasimpatic al micţiunii, de unde se descarcă impulsuri care tot prin fubre al enervilor pelvici produc contracţia musculaturii vezicii şi relaxarea sfincterului intern al colului vezical. Concomitent are loc relaxarea voluntară a sfincterului extern striat şi urina începe să se evacueze din vezică. Procesul evacuării este ajutat de contracţia musculaturii abdominale şi a diafragmului care, crescând presiunea intraabdominală, comprimă vezica. Reflexul medular al micţiunii este controlat de numeroşi centrii supramedulari cu rol facilitar sau inhibitor. I.2. PIELONEFRITA DEFINIŢIE: Pielonefritele sunt inflamaţii acute sau cronice care afecteză ţesutul interstiţial renal (spaţiul dintre nefroni). Importanţa lor se datoreşte frecvenţei mari şi în continuă creştere a infecţiilor urinare (cauza obişnuită a infecţiilor interstiţiale), gravităţii lor (20-60-60% conduc la R.C.de 3-4 ori mai mult decât G.N.A.). Circa 15-20% din cadravele autopsiate prezintă leziuni de pielonefrită. Vârfurile de frecvenţă a pielonefritei interesează nou-născutul, copii mici până la vârsta de 2 ani. Incidenţa este de 3 ori mai mare la femeie comparativ cu bărbatul. ETIOPATOGENIE: Germenii cei mai frecvenţi întâlniţi sunt: Escherichia Colli (85-90%), Proteus, Klebsiella, Piocianic, Stafilococ, Levuri. La pacienţii sondaţi domină Klebsiella şi Proteus, în timp ce Piocianicul este întotdeauna semn de suprainfecţie. În formele cronice se întâlnesc adesea asocieri microbiene care agravează prognosticul. Obişnuiţii factori favorizanţi sunt obstacolele de la nivelul căilor excretoare renale: afecţiuni renale congenitale, tumorile pelviene, la femei (fibrom, chist de ovar), tumorile prostatei la bărbaţi, hidronefroza, cistita, litiaza urinară, unele manevre urologice (sondă a`demeure, cateterisme repetate). ANATOMIE PATOLOGICĂ: În pielonefrita acută, mucoasa căilor uterine este inflamată, rinichii sunt mari şi congestionaţi, iar în spaţiile interstiţiale se găsesc limfocite polinucleare, edeme şi microabcese. În formele cronice, rinichii sunt mici, atrofici. Leziunile sunt iniţial tubulare. Ulterior, cuprind tot nefronul şi sistemul său vascular. I.3. CLASIFICARE Pielonefrita se găseşte sub formă acută şi cronică. PIELONEFRITA ACUTĂ Tabloul chimic este de infecţie urinară iar debutul nu se caracterizează întotdeuna prin semnele generale de infecţie: febră cu instalare brună sau progresivă, frisoane, transpiraţie, cefalee. Manifestările urinare constau în dureri lombare, mai frecvent unilaterale, surde sau cu caracter de colică renală (polakiurie, adeseori nocturnă şi micţiune dureroasă). DIAGNOSTICUL: Se bazează pe două semne capilare: LEUCOCITURIA: este pusă în evidenţă cu ajutorul probei Addis-Hamburger), se găsesc mai mult de 5000 de leucocite. BACTERIURIA: se găsesc mai mult de 100000 germeni/ EVOLUŢIA: Este favorabilă în condiţiile unui tratament corect. Boala dureroasă 1-4 săptămâni. Complicaţiile sunt rare, dar cronicizarea este frecventă. PIELONEFRITA CRONICĂ DEFINIŢIE: Boala cu evoluţie cronică, carcterizată prin inflamaţia ţesutului interstiţial renal, cu semne clinice de suferinţă precoce a tubilor renali, cu afectarea tardivă a glomerulilor şi cu evoluţie progresivă spre insuficienţă renală. Se cunosc două forme clinice: -hematogenă (rară); -ascendentă (frecventă). Este una dintre cele mai întâlnite afecţiuni renale. TABLOUL CLINIC: Se contureză după luni sau ani de la episodul acut de pielonefrită. Intervalul de latenţă este întretăiat de recidive, fiecare puseu acut adăugând noi leziuni renale. Alteori evoluţia este latentă, diagnosticul fiind stabilit în faza de IR, de aici rezultă valoarea explorărilor bioligice. Când apar şi semne generale, acestea sunt de infecţie cronică: stări subfebrile sau febrile intermitente, cefalee, oboseală, scăderea apetitului şi greutăţii. EVOLUŢIA: Este îndelungată, prognosticul de obicei este sumbru. DIAGNOSTICUL: Se bazează pe semnele clinice, leucociturie şi bacteriurie. Diagnosticul în stadiu de IR este sugerat de poliuria cu densitate scăzută, pierderea de electroliţi şi acidoză. I.4. SEMNE, SIMPTOME, MANIFESTĂRI DE DEPENDENŢĂ DURERI LOMBARE: mai frecvente, unilaterale, surde sau cu caracter de colică renală. FEBRĂ: debutează violent cu frson, febră (39-40oC).Uneori febra creşte la 3-4 zile după debut. TULBURĂRI DIGESTIVE INTENSE: vărsături, greaţă, balonare, constipaţie alternând cu semne diareice. POLAKIURIE: disurie, nicturie. SCĂDEREA APETITULUI şi GREUTĂŢII HIPERTENSIUNE ARTERIALĂ ASTENIE, ANSIETATE CEFALEE TRANSPIRAŢII ATINGEREA INTERSTIŢIULUI RENAL STAREA GENERALĂ ALTERATĂ, manifestările urinare fiind pe plan secundar. PROBLEME: Alterarea ritmului cardiac şi circulator; Alimentaţie inadecvată cantitativ şi calitativ; Eliminare urinară insuficientă calitativ şi cantitativ; Dificultatea de a se odihni; Deficit de autoîngrijire; Alterarea imaginii de sine; Comunicare insuficientă la nivel afectiv; Dificultatea de a acţiona conform propriilor credinţe şi valori; Nelinişte faţă de semnificaţia propriei existenţe; Dificultate în a îndeplini activităţi recreante; Lipsa cunoştiinţelor faţă de afecţiunea sa. I.5. PARTICIPAREA ASISTENTEI MEDICALE LA INTEVENŢII AUTONOME, INTERVENŢII DELEGATE ŞI TRATAMENT DE SPECIALITATE I.5.a. PARTICIPAREA ASISTENTEI MEDICALE LA INVESTIGAŢII Una din sarcinile importante ale asistentei medicale este colaborarea şi examinarea clinică a bolnavului. Participarea acesteia este o datorie sau o obligaţie profesională. Ajutând medicul şi bolnavul, asistenta crează un climat favorabil pentru relaţia medic–pacient–asistentă. Pentru aceasta, asistenta trebuie să ţină cont de următoarele sarcini: -să pregătească fizic şi psihic pacientul; -să pregătească materialele şi instrumentele necesare examinării; -să asigure condiţiile de desfăşurare a examinării; -să pregătească documentele medicale (fişă de consultaţii, foaia de observaţie clinică, rezultatele examinării); -asigură iluminaţia necesară examinării unor cavităţi naturale a organismului; -fereşte pacientul de traumatisme, curenţi de aer; -asigură liniştea necesară desfăşurării examenului; -pregăteşte produse biologice ale pacientului, pentru a le arăta medicului la vizită. Examinările de laborator efectuate produselor biologice şi patologice le trece în fişele de observaţie. Completează simtomatologiile bolilor cu elemente obiective, exprimând modificările apărute în morfologia, fiziologia şi biochimia organismului. Aceste elemente confirmă sau infirmă diagnosticul clinic, reflectă evoluţia bolii şi eficacitatea tratamentului, confirmă vindecarea sau semnalează apariţia unor complicaţii. Utilitatea şi obiectivitatea examinărilor de laborator depind de modul de recoltare al produselor care se analizează şi de modul cum se efectuează examenul de laborator. Recoltarea produselor este efectuată de asistenta medicală care trebuie să respecte următoarele norme generale: -orarul recoltărilor; -efectuează pregătirea fizică şi psihică a pacientului; -pregătirea instrumentarului şi a materialelor necesare pentru recoltare; -tehnica de recoltare propiu-zisă; -completarea buletinului de trimitere la laborotor şi etichetarea produselor recoltate; -păstrarea şi transportul în condiţii optime a produselor recoltate. Efectuarea pregătirii psihice a bolnavului constă în instruirea acestuia privind comportamentul său în timpul recoltării, colaborarea sa pentru reuşita tehnicii. Pacientul este pregătit psihic printr-un regim alimentar, repaus la pat, aşezându-l într-o anumită poziţie în funcţie de recoltarea ce se va efectua. RECOLTAREA SÂNGELUI Pentru recoltarea sângelui se folosesc materiale şi instrumente în funcţie de scopul pentru care se fac acestea, dar şi de locul unde se va recolta sângele. RECOLTAREA SÂNGELUI PENTRU V.S.H. Asistenta medicală pregăteşte materialele necesare: -seringă de 2ml de unică folosinţă; -ace sterile de unică folosinţă; -soluţie de Citrat de Na 3,8%; -periuţă muşama, eprubete, tăviţe renale, garou, vată, alcool 70o. Se pregăteşte pacientul psihic, explicându-i cu 24h înainte necesitatea efectuării examinării. Se pregăteşte pacientul fizic. Se anunţă să nu mănânce şi să păstreze repaos fizic. EFECTUAREA TEHNICII -asistenta medicală se spală pe mâini cu apă şi săpun; -îmbracă mânuşile sterile; -aspiră în seringă 0,4ml Citrat de Na 3,8%; -aplică garoul pacientului pentru a pune în evidenţă vena; -puncţioneazǎ vena şi desface garoul; -aspiră sânge până la 2ml (1,6ml); -retrage acul şi aplică un tampon cu alcool; -scurge amestecul sânge-citrat în eprubetă şi omogenizează lent; -aşează eprubeta în stativ; -îngrijeşte pacientul după puncţie; -pregăteşte produsul pentru laborator, completând buletinul; -etichetează produsul şi-l trimite la laborotor; -reorganizează locul de muncă. RECOLTAREA SÂNGELUI PENTRU H.L.G.+F.L.+I. Recoltarea se face prin puncţie nervoasă strict 2ml de sânge pe cristale E.D.T.A.(acid-etilen-diamino-tetraacetic 1%) 0,5ml. RECOLTAREA SÂNGELUI Pentru: -uree: 5-10ml sânge pv; -creatină: 5-10ml sânge pv; -aci uric: 5-10ml sânge pv; -glicemie: 2ml sg/florură Na 4mg pv; -fibrinogen: 0,5ml Citrat de Na 3,8%+ 4,5ml sânge pv. RECOLTAREA CU VACUTAINER Eprubete cu dop MOV Se recolteazǎ HLG +F+T. Conţine autocoagulant (E.D.T.A.) Eprubete cu dop NEGRU Se recolteazǎ V.S.H. Conţine coagulant (citrat de Na 3,8%) Eprubete cu dop ROŞU Nu conţine anticoagulant Se recolteazǎ analie de bio-chimie (ex: uree, creatinina, acid uric) Eprubete cu dop BLEU Se recolteazǎ Fibrinogene. Conţine anticoagulant (citrat de Na 3,8%). Eprubete cu dop GRI Se recolteazǎ Glicemie. Conţine anticoagulant (florura de Na). RECOLTAREA URINII Examen sumar de urina Se face sediment urina + ex. Biochimic Materiale: Urinar, plosca, muşama, alezǎ, materiale pentru igiena organelor externe. Se pregǎteşte pacientul psihic: Se instrueşte privind folosirea bazinetului; sǎ urineze fǎrǎ defecaţie, sǎ verse imediat urina în vasul colector. Se pregǎteşte pacientul fizic: Se face toaleta organelor genitale externe. Se aşeazǎ plosca sub pacient. Se recolteazǎ prima urinǎ de dimineaţǎ. Dupǎ recoltare urina se eticheteazǎ şi se trimite la laborator (un eşantion de 100-150 ml). Proba ADDIS-HAMBURGER Pune în evidenţǎ studiul cantitativ al elementelor figurate şi al cilindrilor. Se învaţǎ pacientul ca la ora stabilitǎ (3) sǎ urineze şi urina se aruncǎ. Dupǎ trei ore în care pacientul nu mai consumǎ lichide, urineazǎ toatǎ cantitatea într-un bazinet curat. Toatǎ urina se colecteazǎ într-un recipient şi se trimite la laborator, dupǎ ce în prealabil s-a etichetat. Recoltarea urinii pentru uroculturǎ Urocultura stabileşte prezenţa bacteriilor in urinǎ. Se recolteazǎ urina de dimineaţǎ. Se pregǎteşte pacientul psihic. Se informeazǎ pacientul asupra tehnicii. Acest examen este indicat a se face înaintea începerii tratamentului cu antibiotice. Prima cantitate de urina emisǎ (50ml se eliminǎ. Apoi, fǎrǎ sǎ întrerupem jetul urinar se recolteazǎ aproximativ 5 ml de urinǎ într-o eprubetǎ de unicǎ folosinţǎ, dupǎ care etichetǎm. Se transportǎ la laborator unde se însǎmânţeazǎ şi se pune la termostat. RADIOGRAFIA RENALǍ SIMPLǍ Definiţie Explorarea radiologicǎ fǎrǎ substanţǎ de contrast, care poate evidenţia controlul şi poziţia rinchilor, calculi renali, ureterali sau vezicali radioopaci. Materiale necesare: -cǎrbune; -ulei de ricin; -materiale necasare explorǎrii clismei, evacuatoare. Se pregǎteşte pacientul din punct de vedere psihic. Se anunţǎ şi se explicǎ necesitatea tehnicii. I se va explica tehnica şi regmul alimentar necesar pentru reuşita acesteia. Se face pregǎtirea alimentarǎ a pacientului. Cu 2-3 zile înaintea examenului va consuma un regim alimentar fǎrǎ alimente ce conţin celulozǎ (adicǎ fǎrǎ fructe, legume, zarzavaturi, paste fǎinoase, pâine) şi ape gazoase. In ziua precedentǎ examenului regimul va fi hidric: supe, limonade, ceai, apǎ. In seara precedentǎ examenului va consuma o canǎ cu ceai şi o felie de pâine prǎjitǎ. In dimineaţa examenului nu mǎnâncǎ şi nu consumǎ lichide. Dupǎ examen regimul alimentar este obişnuit. Pregǎtirea medicamentoasǎ a pacientului Cu 2-3 zile înaintea examenului se administreazǎ cǎrbune şi triferment de 3 ori pe zi câte 2 tablete. In dimineaţa şi seara precedente examenului se administreazǎ 2 linguri de ulei de ricin şi se efectueazǎ clisma evacuatoare simplǎ. Inaintea examinǎrii pacientul îşi goleşte vezica urinarǎ şi se controleazǎ radioscopic dacǎ nu mai existǎ aer în intestin. Bolnavul este condus la serviciul de radiologie. Este ajutat sǎ se dezbrace şi sǎ se aşeze în decubit dorsal pe masa radiologicǎ. Dupǎ efectuarea radioscopiei bolnavul este condus în salon şi instalat comod în pat. Examenul se noteazǎ în Foaia de observaţie. UROGRAFIA Definiţie Este o metodǎ curentǎ de examinare morfofuncţionalǎ a rinichilor şi a cǎilor urinare, utilizând substanţe iodate hidrosolubile, administrate intra-venos. Materiale necesare -toate materiale necesare radiografiei renale simple; -substanţe de contrast: Odiston 30-60-75%; -medicamente antihistamice; -medicamentaţia de urgenţǎ; -seringi de 20;10;2 ml de unicǎ folosinţǎ; -ace de unicǎ folosinţǎ pentru intra-venoase şi intra-musculare. Se pregǎtesc materialele. Se efectueazǎ pregǎtirea psihicǎ, alimentarǎ şi medicamentoasǎ descrisǎ la radiografia renalǎ simplǎ (în plus se reduce cantitatea de lichide de la regimul cunoscut). Se face testarea sensibilitǎţii organismului la substanţa de contrast. Se injecteazǎ un ml Odiston intra-venos prin omogenizare cu sânge. Se comunicǎ pacientului sǎ nu se sperie la unele simptome ce pot sǎ aparǎ: ameţeli, greţuri sau dureri abdominale care dispar repede şi fǎrǎ consecinţe. Dacǎ pacientul prezintǎ reacţii hiperalergice se întrerupe administrarea şi se anunţǎ medicul. Dacǎ toleranţa este bunǎ se administreazǎ intra-venos substanţe de contrast: -pentru adulţi: -20 ml Odiston 75% -25 ml Odiston 60% -pentru copii - în funcţie de vârstǎ -5-15 ml Odiston 60% sau 50% La 8-10 minute de la efectuarea injecţiei se executǎ radiografii în serie, aproximativ la 30;60;90;180 minute. Dupǎ examen pacientul este condus la salon. Examenul se noteazǎ în Foaia de observaţie. I.5.b INTERVENŢIILE ASISTENTEI MEDICALE PRIVIND ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU PIELONEFRITǍ Asigurarea condiţiilor de microclimat in salon (aerisirea salonului, temperatura de 37oC. Asigurarea repausului la pat. Aplicarea de cǎldurǎ pe regiunea lombarǎ. Asigurarea unei alimentaţii echilibrate, complete excluzând alcoolul, cofeina, condimentele, lichidele în cantitate mare. Regimul acidifiant conţine carne, ouǎ, cereale fǎinoase. Acesta influenţeazǎ pH-ul în sens acid. Regimul alcanizant conţine fructe, lactate care influenţeazǎ pH-ul în sens bazic. Regimul este prescris de medic şi se noteazǎ în foaia de temperaturǎ. Administrarea tratamenului prescris de medic (antibiotice, analgezice). Recoltarea produselor pentru ca examenele de laborator sǎ se facǎ corect. Igiena organelor genitale şi a regiuni. Asanarea oricǎror procese infecţioase de vecinǎtate (vulvo-vaginal), a litiazei renale. Dispensarea diabeticilor corectǎ. Evitarea distensiei VU prin golirea completǎ. Dobândirea obişnuiţelor corecte de eliminare. Educaţia pacientului. I.5.c PARTICIPAREA ASISTENTEI MEDICALE LA ACTE TERAPEUTICE Tratamentul se administreazǎ de asistenta medicalǎ doar la indicaţiile medicilor. In general, tratamentul are drept scop îndepǎrtarea infecţiei urinare şi apoi tratamentul simptomatic. Tratamentul etiologic antiinfecţios constǎ în indentificarea germenului prin trei uroculturi consecutive şi testarea sensibilitǎţii prin antibiogramǎ. In formele grave se administreazǎ antibiotice majore: -AMPICILINǍ –activǎ în infecţii cu Escherichia, Colli, Proteus; –inactivǎ pentru Pseudomonas Aeruginosa (Pioccianic) Klebsiella; –nu este toxicǎ: efecte secundare apar rar (greaţǎ vǎr-sǎturi, diaree); –reacţii de hipersensibilitate (cazinofilie); –se adminstreazǎ per os sau intra-muscular 500 mg – 1g de 4 ori/zi. -KANAMICINǍ –activǎ în infecţii cu E. Colli, Klebsiella, Proteus; –inactivǎ pentru Pseudomonas Aeruginosa; –este nefrotoxicǎ şi ototoxicǎ, dozele vor fi reduse în caz de I.R. şi la bǎtrâni; –se adminstreazǎ intra-muscular sau intra-venos 500 mg la 12 ore (cure scurte). -GENTAMICINǍ –activǎ în infecţii cu E. Colli, Klebsiella, Proteus, Pseudomonas Aeruginosa, Stafilococ; –este nefrotoxicǎ, dozele mari administrate la pacienţii cu I.R produc leziuni vestibulare ireversibile; –se adminstreazǎ intra-muscular sau intra-venos 1-3 mg, repartizate în 3 doze la interval de 8 ore. -CEFALEXIN –activ în infecţiile cu E. Colli, Klebsiella, Proteus, Pseudomonas, Stafilococ; – reacţii secundare (greaţǎ vǎrsǎturi, diaree); – dacǎ se depǎşeşte doza de 4 g/zi se contraindicǎ în caz de I.R.; –nu este nefrotoxicǎ în doze mici; –se administreazǎ per os 500 mg de 4 ori/zi; –în formele mai puţin grave se adminstreazǎ sulfamide. -NITROFURANTOIN –acţiune bactericidǎ pentru germeni: Gram(-) şi Gram (+) –produce semne de intoleranţǎ gastricǎ (greţuri, vǎrsǎturi cefalee, erupţii cutanate); – reacţii secundare (greaţǎ vǎrsǎturi, diaree); – contraindicat la pacienţii cu I.R.; –se administreazǎ per os 5-10 mg/kg corp/zi repartizat in 4 prize; –în tratamentul de lungǎ durere se administreazǎ jumǎtate din doza obişnuitǎ. -CICLOSERINǍ –acţiune bactericidǎ pentru E.Colli, Proteus, Pseudomonas; – contraindicat la pacienţii cu I.R. care pot prezenta convulsii, stǎri depresive; –se administreazǎ in tratamentul de atac <50 mg/2 ori/zi ( 14 zile; –în tratamentul de întreţinere 250 mg /zi sau la 2 zile. -ACID NALIDIXIC sau NEGRAM –activ infecţiile cu bacterii Gram(-) –inactiv la Pseudomonas; –nu este nefrotoxic, dar dezvoltǎ rapid forme rezistente de bacterii; –reacţii secundare (greaţǎ vǎrsǎturi, diaree, cefalee, edem papilar); –se administreazǎ per os 1g la 6 ore; Tratamentul simptomatic constǎ în administrarea de: -analgezice: -antispastice: -pentru scǎderea valorilor tensionale: -acidifierea urinii se face cu clorurǎ de amoniu sau METENAMIN, contraindicate la bolnavii cu acidozǎ. Se pot face asocieri de antibiotice: ex: AMPICILINǍ+KANAMICINǍ AMPICILINǍ+GENTAMICINǍ Nu se prescriu antibiotice şi sulfamide la persoanele alergice. Tratamentul dureazǎ 1-3 luni, respectându-se regulat urocultura cu antibiograma. I.6. EVOLUŢIE, PROGNOSTIC, COMPLICAŢII PIELONEFRITA ACUTǍ EVOLUŢIA şi PROGNOSTICUL Sunt favorabile în contestul când tratamentul este aplicat corect şi factorii favorizanţi sunt îndepǎrtaţi. În urma aplicǎrii tratamentului, deşi toate semnele bolii au dispǎrut, nu se poate vorbi de vindecare decât dupǎ controlul repetat al bacteriuriei în urmǎtoarele sǎptǎmâni sau luni. S-a observat cǎ pielonefrita acutǎ, chiar atunci când nu este tratatǎ se amelioreazǎ, febra şi piuria dispar în câteva zile însǎ boala poate trece în cronicitate. În evoluţia pielonefritei este posibilǎ apariţia urmǎtoarelor complicaţii care sunt de fapt foarte rare: I.R.A. necrozǎ papilarǎ, pionefroza, flegmonul prinefritic, septicopioemia. Cea mai frecventǎ complicaţie este însǎ pielonefrita cronicǎ. PIELONEFRITA CRONICǍ In timpul evoluţiei este posibilǎ însǎ izbucnirea unei infecţii grave, care poate evolua rapid, în câteva zile în exitus. Trebuie subliniat faptul cǎ apariţia H.T.A. reprezintǎ un factor important care duce cǎtre dezvoltarea rapidǎ a I.R.. In general, evoluţia si prognosticul depinde de precocitatea diagnosticului si eficacitatea tratamentulului medical. Complicaţiile pielonefritei cronicei apar odatǎ cu progresiunea leziunilor anatomice. HTA din PNC poate evolua cǎtre malignitate. Uneori este posibilǎ instalarea unor leziuni grave de necrozǎ papilarǎ. I.7. EDUCAŢIE PENTRU SǍNǍTATE Ingrijiri de prevenire primarǎ Dobândirea obişnuinţelor corecte de eliminare. Evitarea inhibǎrii reflexului de micţiune, deoarece se produce distenzia vezicii urinare STAZA URINARǍ, care poate favoriza formarea calculilor. Evitarea consumului de medicamente cu efect diuretic sau nefrotoxic fǎrǎ prescripţie medicalǎ. Efectuarea corectǎ a toaletei regiunii perineale pentru a evita pǎtrunderea microorganismelor în tractul urinar. Evitarea aportului excesiv de sǎruri minerale. Se vor evita frigul, umiditatea, oboseala, traumatismele, agenţii toxici, afecţiunile cardiovasculare, deoarece sunt factori favorizanţi în apariţia şi voluţia afecţiunilor renale. Se vor efectua exerciţii fizice pentru creşterea tonusului musculaturii perineale şi abdominale, acestea favorizând contracţiile vezicii urinare şi al sfincterului extern al uretrei. Ingrijirea de prevenire secundarǎ Depistarea precoce a infecţiunilor renale şi dispensarizarea lor corectǎ. Tratamentul corect al acestor afecţiuni dupǎ dipǎ sfatul medicului. Colaborarrea asitentei si echipei de ingrijire cu pacientul. Evitarea complicaţiilor. Ingrijiri de prevenire terţiarǎ Reintegrarea în societate a individului cu afecţiuni cronice. CAPITOLUL II II.A PLAN DE INGRIJIRE AL PACIENTEI R.S. cu PIELONEFRITǍ 1.CULEGEREA DATELOR Sursa de date: -PACIENTA -ECHIPA MEDICALǍ -FOAIA DE OBSERVAŢIE Date relativ stabile: -Numele şi prenumele:R.S. -Vârsta: 70 ani -Sex: feminin -Stare civilǎ: vǎduvǎ de 6 ani -Domiciliu: Baba Ana -Ocupaţie: pensionarǎ lucrat ca vânzǎtoare -Naţionalitate: românǎ -Religie: ortodoxǎ -Condiţii de viaţǎ: locuieşte singurǎ într-o casǎ cu 3 camere; în condiţii salubre. Are 2 copii, cǎsǎtoriţi, care o viziteazǎ regulat. -Obiceiuri: îi place sǎ citeascǎ, sǎ croşeteze, sǎ se uite la televizor. Elemente fizice RH – pozitiv Grupa sanguinǎ – 0.1 Date Antropometrice Greutate –69 kg Inǎlţime – 1.51 m Elemente biografice legate de sǎnǎtate -A.H.C. -fǎrǎ importanţǎ -A.P.F. -menarha 13 ani -douǎ naşteri la termen fǎrǎ complicaţii -menopauza la 50 de ani -A.P.P. -apendicectomie la 19 ani -H.T.A. -de 10 ani -nefrectomie stângǎ (din cauza unui accident de maşinǎ întâmplat în urmǎ cu 20 ani) -litiazǎ renalǎ dreaptǎ Motivele internǎrii -Cefalee occipitalǎ -ameţeli -poliatralgii -fatigabilitate Istoricul bolii Veche hipertensivǎ cu rinichi unic chirurgicalǎ. Se interneazǎ pentru cefalee occipitalǎ, ameţeli, poliatralgii, fatigabilitate, simptomatologie ce s-a accentuat în ultima vreme fǎrǎ un motiv clinic aparent. Este internatǎ la Spitalul Judeţean – Secţia Nefrologie. Diagnostic medical la internare Pielonefrita cronicǎ - HTA stadiul II Durata internǎrii 15-25. X .2000 2.ANALIZA ŞI INTERPRETAREA DATELOR NEVOILE FUNAMENTALE NEVOIA FUN-DAMENTALǍ MANIFESTǍRI SURSA DE DIFICULTATE DE INDEPENŢǍ DE DEPENDETNŢǍ 1. A respira şi a avea o bunǎ circulaţie -respiraţie de tip costal superior -ambele hemitorace prezintǎ aceleaşi mişcǎri de ridicare şi coborâre în timpul respiraţiei şi expiraţiei -respiraţie liniştitǎ în timpul somnului -mucoasa respiratorie umedǎ, secreţii reduse transparente -zgomote cardiace bine bǎtute -dispnee -palpitaţii la efort -T.A.: 200/100 mm Hg -proces infecţios -afecţiunea HTA st II 2. A bea şi a mânca -reflex de deglutiţie, prezent -mucoasa bucalǎ roz şi umedǎ -masticaţie uşoarǎ -dentiţie bunǎ (conform vârstei) -vǎrsǎturi alimentare -greţuri -fatigcibilitate -inopetenţǎ -consum redus de lichide, alimente, sǎruri minerale -alterarea mucoasei digestive 3. A elimina -urina clarǎ diluatǎ sau concentratǎ -pH 4,5-7,5 -cantitate 1200-1400 ml/24h -scaun normal, de consistenţǎ bunǎ -frecvenţǎ scaun 1/zi -micţiuni 10-12/zi -polakiurie -disurie -micturie -dureri lombare -tulburǎri digestive, greţuri, vǎrsǎturi -transpiraţii -proces infecţios 4. A se mişca, a avea o bunǎ posturǎ -posturǎ adecvatǎ în ortostatism, şezând şi clinostatism -poziţii antalgice -dificultate în a se deplasa (a merge, aşeza, ridica) -durerea 5.A dormi, a se odihni -durata somnului 7-9 ore -somn clar cu vise regulate -somn profund -adoarme greu -ochii încercǎnaţi -aţipiri în timpul zilei -stare depresivǎ -durerea -spitalizarea 6. A se îmbrǎca şi dezbrǎca -veşminte curate, îngrijite - veşminte adecvate climatului ( ( 7. Amenţine temperatura corpului în limite normale -temperatura mediului între 18-25oC -temperaturǎ 39-40oC -frison -transpiraţii -tegumente palide -proces infecţios 8. A fi curat, îngrijit -prezintǎ deprinderi igienice -prezintǎ (dupǎ baie) cǎile nazale libere, urechi curate) -pǎr, unghii curate bine îngrijite -piele curatǎ, cutatǎ -vârsta 9. A evita pericolele -cunoaşte mǎsurile de prevenire a accidentelor -risc de deshidratare -risc de infecţii, netratarea ducând la complicaţii mai mari -agitaţie, anxietate -teamǎ, fricǎ -stare depresivǎ -boalǎ 10. A comunica -debit verbal normal -ordin biologic, funcţionare adecvatǎ a organelor de simţ -ordin psihologic: exprimare uşoarǎ -ordin sociologic: relaţii armonioase ( ( 11.A practica religia -credincioasǎ -participǎ la slujbe religioase ( ( 12. A se realiza ( -dezinteres faţǎ de ce este nou -vârsta 13. A se recrea ( -tristeţe -plictisealǎ -lipsa treburilor zilnice -afecţiunea 14. A învǎţa -receptivǎ la ceea ce este nou ( ( PROBLEME ACTUALE PROBLEME POTENŢIALE -disconfort datoritǎ durerii surde, localizatǎ lombar -eliminǎri inadecvate cantitativ şi calitativ -alimentaţie inadecvatǎ în surplus calitativ şi cantitativ -dificultǎţi în a respira -alterarea temperaturii corporale -alterarea perfuziei tisulare  ò  Ð Ú Ü Ü Þ à â ä æ è ê ì î ð ò H N t H J L N t t v ¨ ì úöúöúöúöúïúïúæúæúßúßúæúæúæúæúæúæúæïæ úïúÝúïúïúßúÖúÏúÏúÏúÖúÖúÖúÖúöúÖöúÖúÖú ÖúöúÖúÖúÖú 혈F鐃櫿怶혆᠉ 怀︆᠈ 혈鐄櫿ḉ‶혆᠉ Ø kdX Ø Ø Ø 阂l혅᠘ ᠀ Ø Ø Ø Ø 阂l혅᠘ ᠀ Ø 阂l혅᠘ ᠀ Ø 阂l혅᠘ ᠀ Ø 阂l혅᠘ ᠀ Ø 阂l혅᠘ ᠀ Ø Ø -dificultǎţi în a se recrea -lipsa cunoştinţelor despre boalǎ -dezechilibru hidro-electrolitic -risc de infecţii masocomiale -risc de complicaţii -I.R.A., I.R.C. DIAGNOSTIC NURSING Alterarea temperaturii corporale datoritǎ procesului infecţios manifestat prin hipertermie, frisoane. Eliminare urinarǎ insuficientǎ calitativ şi cantitativ, datoritǎ procesului infecţios manifestat prin disurie şi polikiurie. Alterarea respiraţiei datoritǎ durerii şi HTA manifestatǎ prin dispnee. Alimentaţie inadecvatǎ calitativ şi cantitativ datoritǎ tulbulǎrilor digestive, manifestate prin greţuri, vǎrsǎturi. Dificulltate în a se deplasa datoritǎ durerii manifestate prin poziţii altalgice. Alterarea perfuziei tisulare datoritǎ atingerii interstiţiului renal manifestat prin disurie. Dificultate în a se recrea manifestatǎ prin dezinteres datoritǎ afecţiunii. GRAD DE DEPENDENŢǍ: II Pacientul are nevoie de echipa de îngrijire pentru a-i explica ce trebuie sǎ facǎ. 3,4,5, PLANIFICAREA, APLICAREA, EVALUAREA INGRIJIRILOR PROBLEME OBIECTIVE INTERVENŢII EVALUARE AUTONOME DELEGATE 1. Disconfort Pacienta sǎ prezinte o stare de bine fizic 5 zile -am asigurat repaus la pat -am asigurat condiţii optime în salon: temp. 220C, aer curat, fǎrǎ curenţi de aer şi zgomot, bine luminat -am educat pacienta sǎ descrie corect durerea, localizare, iradiere -am educat pacienta sǎ adopte poziţii antalgice -am aplicat cǎldurǎ uscatǎ, local, deasupra sinufizei pubiene -am pregǎtit pacienta pentru explorǎri radiologice 15-17X -am administrat antialgice şi antispastice: algocalmin 2 fl/zi i.m. Papaverinǎ 1 fl/zi i.m. Indometacin 2 sup/zi 18-20X idem. 15-17X -în urma interven-ţiilor pacienta susţine cǎ durerile persistǎ 18-19 X -durerea a scǎzut în intensitate 20-25 X -pacienta nu mai prezintǎ dureri 2.Tulburǎri de micţiune Pacienta sǎ prezinte eliminǎri fiziologice în decurs de 5 zile -am asigurat repaos la pat -am asigurat un climat cald şi confortabil -am calculat bilanţul ingesto-excreta -am cântǎrit zilnic bolnava -am administrat un regim bogat în lichide: supe, compoturi, ceaiuri diuretice -am educat pacienta sǎ aibe un regim hiposodat, hipoprotidic, normoglucidic -educ pacienta sǎ nu consume bǎuturi carboga-zoase, grǎsimi -am asigurat un regim hidric: 2-3l lichide pe 24h -am educat pacienta cum sǎ recolteze sumarul de urinǎ, urocultura, testul Addis – Hamburger -am observat şi notat zilnic diureza -am asigurat zilnic lenjerie de pat şi de corp -am educat pacienta sǎ-şi schimbe lenjeria de corp ori de câte ori este nevoie şi sǎ-şi efectueze o igienǎ riguroasǎ 15-17 X -am recoltat sânge pentru : HLG, VSH, UREE, CREATININA acid uric, ionogramǎ şi urinǎ, uroculturǎ şi testul Addis-Hamburger -am administrat perfuzie liticǎ -ser fiziologic 9% 500 ml -SCOBUTIL 1 fl -MIALGIN 1 fl 18-20 X -perfuzie liticǎ -antibiotic CIPROFLOXACIN 2 tab/6 ore. 21-25 X antibiotic 15-17 X în urma intervenţiilor pacienta mai prezintǎ tulburǎri urinare 18-20 X tulburǎrile s-au diminuat dar nu au dispǎrut 21-25 X tulburǎrile urinare au dispǎrut, pacienta prezentând eliminǎri urinare fiziologice -pacienta a înţeles importanţa respec tǎrii regimului alimentar 3. Tulburǎri digestive: greţuri, vǎrsǎturi -pacienta sǎ se alimenteze corespunzǎtor stǎrii sale pe perioada spitalizǎrii -am asigurat care sǎ favorizeze vǎrsǎturile: decubit dorsal cu capul într-o parte -am protejat lenjeria de pat cu muşama şi alezǎ -am izolat patul cu paravan -am ajutat şi susţinut pacienta în timpul vǎrsǎturilor -am educat pacienta sǎ respire profund la dispariţia senzaţiei de vomǎ -am oferit un pahar cu apǎ aromatǎ pentru clǎtirea gurii -am educat pacienta sǎ schimbe lenjeria de corp ori de câte ori este nevoie -am aerisit salonul -am educat pacienta sǎ consume lichide reci în cantitǎţi mici X am administrat antiemetice: METOCOPRAMID 1 fl/zi in venǎ. 15-17 X pacienta susţine cǎ senzaţia de vomǎ s-a diminuat 18-20 X pacienta afirmǎ cǎ numai prezintǎ greţuri, vǎrsǎturi 21-25 X pacienta se alimenteazǎ corespunzǎtor stǎrii sale 4.Hipertermie frisoane -pacienta sǎ prezinte temperaturǎ corporalǎ în limite normale pe perioada spitalizǎrii -am aerisit salonul -am educat pacienta sǎ schimbe lenjeria de câte ori este nevoie -am menţinut tegumentele intacte şi curate -am aplicat comprese reci pe frunte -am mǎsurat temperatura -am încǎlzit pacienta cu pǎturi la apariţia frisoanelor -am educat pacienta sǎ consume fructe -am calculat bilanţul ingesto-excreta -am învǎţat pacienta cum sǎ-şi menţinǎ tegumentele şi mucoasele curate şi integre, cum sǎ-şi efectueze baia zilnicǎ 15-17 X am administrat antitermice şi antiinflamatorii: Ampicilinǎ 500 mg la 6 ore i.m. Aspirinǎ 3 tab/zi oral Aminofenozǎ 2 sup/zi 15-17 X pacienta nu mai prezintǎ frisoane 17-25 X pacienta este afebrilǎ 5.Alterarea respiraţiei şi circulaţ0iei -pacienta sǎ prezinte resoiraţie şi circulaţie corespunzǎtor vârstei şi afecţiunii pe perioada spitalizǎrii -am asigurat condiţiile de microclimat în salon -am învǎţat pacienta cum sǎ facǎ exerciţii de respiraţie -am asigurat repaos la pat -am mǎsurat T.A. -am învǎţat pacienta sǎ stea liniştitǎ când cresc valorile tensionale -am asigurat pacientei un climat de încredere -am asigurat pacientei efectuarea unor activitǎţi recreative 15-17 X am administrat normotensionare NEFEDIPIN 2 capsule/ zi NITROPECTOR 3 cap/zi EXTRAVERAL 2 cap/zi 18-20 X NIFEDIPIN 2 cap/zi NITROPECTOR 2 cap/zi 21-25 X idem 15-17 X pacienta nu pre-zintǎ TA în limite normale -respiraţia este corespunzǎtoare vârstei -pacienta nu este agitatǎ 18-20 X T.A. r