Referat Recenzie - Etapele Educatiei.Doc

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Recenzie - Etapele Educatiei.Doc si de asemenea puteti face Download Referat Recenzie - Etapele Educatiei.Doc

Citeste fragmente din Referat Recenzie - Etapele Educatiei.Doc

“Etapele educatiei” a aparut la Paris, in 1952. Autorul, Maurice Debesse, a conceput aceasta carte bazandu-de pe faptul ca educatia trebuie facuta tinandu-se cont de varsta celui educat. Cartea are la baza o conceptie genetica asupra educatiei considerate de-a lungul etapelor sale succesuve. Marile etape ale cresterii corespund unor realitati distincte care permit sa defineasca tot atatea educatii destincte. Autorul insista pe ideea ca daca o singura etapa este neglijata, exista un risc foarte mare ca elevul sa nu mai poate fi recuperat. Cartea este structurata in sase capitole, intitulate succesiv astfel: “Educatia genetica”, “Varsta cresei”, “Varsta micului faun”, “Varsta scolara”, “Varsta nelinistilor pubertare”, “Varsta entuziasmului juvenil”. Ultimile 5 capitole au fost denuite astfel dupa cele cinci etape ale educatiei delimitate de autor. In primul capitol Debesse defineste conceptul de educatie genetica. Dupa modelul lui Bourjade, el incearca o alta structurare a primilor 20 de ani ai elevului, impartind aceasta perioada in 5 varste succesive: Varsta cresei, Varsta “micului faun”, Varsta scolara, Varsta nelinistilor pubertare, Varsta entuziasmului juvenil. Deoarece in cursul primilor trei ani mediul familial are rolul capital in educatie, Debesse numeste aceasta etapa “varsta cresei”. Aceasta etapa dureaza pana in momentul in care copilul incepe sa stapaneasca primele mecanisme ale limbajului. Activitatea senzorio-motorie se manifesta prin explorarea corpului, a spatiului imediat, apoi a spatiului locomotor arunci cand stie sa mearga. De la 3 la 7 ani, copilul amesteca realul cu creatiile fanteziei sale. In aceasta etapa, numita de autor varsta “micului faun”, dominanta functionala este jocul, expresie a gandirii sale sincretice. Din punct de vedere moral, este etapa “bunelor deprinderi” pe care mediul se straduieste sa i le dea pentru a- i disciplina impulsurile sale anarhice. Ce-a de-a treia etapa – 6-13 ani – este perioada scolara prin excelenta. Memoria tinde sa joace rolul de dominanta. Cumostintele scolarului se organizeaza intr-un anumit numar de notiuni fundamentale si aceasta trecere de la gandirea de copil la stadiul notional o apropie in mod sensibil de ganderea logica. Pubertatea facea ca eu-l sa treaca pe primul plan al preocuparilor educative. Munca de explorare continua ca si in cea de-a doua etapa, dar acum este vorba mai ales de descoperirea propriului eu. Deversitatea carecterelor se accentueaza. Sentimentul devine dominanta functionala sub un dublu impuls: emotivitatea si imaginatia. Regulilor morale exterioare si celor sociale li se substituie modelele de viata, personaje pe care adolesccentul le imita si din care se inspira personalitatea sa instabila. Educatia in aceasta perioada intampina dificultati dintre cele mai mari. Pentru cea de-a 5-a si ultima etapa este imposibil sa nu se faca o deosebire intre educatia baietilor si cea a fetelor. Este etapa exaltarii juvenile pe care educatia culturala trebuie s-o lumineze, s-o umanizeze. Autorul constata un conflict intre adeptii educatiei prin joc si cei ai educatiei prin constrangere. Dupa parerea sa, alegerea trebuie facuta in functie de etapa. Pentru educarea unui prsti este neaparat necesar sa se foloseasca drept punct de sprijin activitatea de joc si creativa, atragatoare si totodata singura posibila in acel moment. Dar atunci cand copilul creste, munca ce implica un efort mai putin placut devine posibila si dorita. Ceea ce trebuie evitat este atat dragostea pentru propria persoana, cat si efortul de dragul efortului. In lucru este cert: de la un capat la altul, educatia trebuie strabatuta de voie buna, si trebuie sa pastreza ceva din atmosfera jocului fara sa se identifice cu el. Debesse mai identifica alte doua conflicte: intre educatia sociala si cea individuala, pe de o parte, si intre instructie si educatie pe de alta parte. Pe parcursul acestor cinci etape, rolul educatorului variaza dupa etapa considerata. La varsta cresei, educatoarea il tine in brate pe copilul care nu poate inca sa mearga singur. La varsta scolara, atunci cand insusirea cunostintelor se afla pe primul loc, in bun educator ghideaza mana elevului sau la inceputurile uceniciei sale in domeniul scrisului si al cititului. Raporturile dintre pedagog si elev se schimba in momentul pubertatii. In cursul ultimei etape, apropierea maturitatii, trebuie sa stim sa dam cale libera adolescentului. Urmatoarele cinci capitole dezvolta pe larg etapele delimitate de autor. Capitolul II, “Varsta cresei”, descrie perioada de la nastere pana la 3 ani. Autorul noteaza ca la aceata varsta, a-l educa pe bebelus inseamna a-i alimenta cum trebuie corpul si activitatile tot mai numeroase. In cursul acestei perioade datele biologice si psihologice conditioneaza indeaproape activitatea educatorului. Varsta cresei cuprinde doua faza de crestere. Prima dureaza vreo douasprezace luni, faza infansu-lui adica a copilului care nu vorbeste inca. In cea de-a doua, care se intinde intre 2 si 3 ani, se relizeaza trei cuceriri decisive: intarcarea, mersul si vorbirea. Ocupatiile fundamentale ale sugarului sunt simple: el doarme, mananca, si agita. Somnul ocupa in prima luna 88% din timp, iar la sfarsitul primului an 55%. Mesele sau mai degraba suptul acapareaza jumatate din orele in care ramane treaz. Restul timpului este marcat de activitati musculare din ce in ce mai intense raspunzand unor stimuli ca zgomotul sau lumina. Inca din primele luni apare insa un aspect important: miscarile spontane de explorare care nu sunt legate de excitari precise si care treptat se vor transforma in gesturi pentru a apuca, a pipai, a suge. Cand a implinit un an, copilul normal a parcurs prima faza a varstei cresei. Cei doi ani care urmeaza sunt mai inportanti. Intarcatul, mersul si mai ales insusirea limbajului transforma comportamentul copilului. Intarcarea alimentara marcheaza completa separare a copilului de organismul matern. De acum inainte el va duce o viata autonoma. Intarcarea sugarului nu este de fapt decat prima etapa a unui fenomen capital, intarcatul psihologic care se va regasi pe parcursul intregii cresteri. Mersul il apropie pe copil de noi si-i accelereaza intreaga sa evolutie mintala, deoarece aceasta activitate cere din partea sa o participare foarte activa. Limbajul constituie o achizitie foarte importanta. Copilul invata sa vorbeasca din al doi-lea an de viata, prin imitarea adultului. In fiecare etapa a cresterii, prima misiune a educatiei este de a oferi elevului un mediu favorabil. Insa acest lucru nu este in nici o alta etapa mai imporatnt decat la inceputul vietii copilului. Satisfacerea celor doua nevoi fundamentale – hrana si somnul – constituie totodata ocazia primelor reglaje educative. Suptul, patul, baia, plimbarea la ore regulate, sunt obisnuinte care se inscriu foarte repede in ritmurile unui organism infantil sanatos. Ele faciliteaza in mod deobit sarcina parintilor si in acelasi timp cresterea copilului. Gesturile, vocea, atitudinile capata intr-adevar valoarea unui semnal capabil sa declanseze reactii adecvate. Se poate spune ca educatia copilului este reusita atunci cand are stilul de viata propriu varstei sale, un copil capabil sa se faca inteles prin limbajul sau scurt. Datele psihologice fundamentale care conditioneaza educatia unui copil intre 3 si 7 ani – varsta “micului faun” – pot fi reduse la trei: copilul traverseaza o faza de excitare a sentimentului personalitatii; el ajunge sa-si formeze in acelasi timp o prima reprezentare a lumii carecterizata prin sincretism; in sfarsit, gaseste un mod de exprimare natural intr-o activitate complexa si bine structurata, jocul. In jurul varstei de 3 ani, apare o conturare a personalitatii, un inceput de constientizare de sine. Acum copilul incepe sa foloseasca pronumele personale de tipul “EU”, “MIE”. Aparitia sentimentului de personalitate corespunde unei vieti afective intense. Atasamentul fata de mama sau fata de un alt membru al familiei poate fi insotit de tensiuni, de rivalitati. Nerezolvate, complexele micii copilarii raman in inconstientul infantil. Reprezentarea asupra lumii care se contureaza in aceasta etapa are cu ce sa uimeasca pe educatorul ce nu e prevenit. Trei ani reprezinta varsta intrebatilor. Cu ajutorul raspunsurilor care i se dau sau care si le da singur, copilul isi construieste un univers pe masura sa. Finalizand orice, el crede ca fiintele si obiectele au fost creeate pentru folosinta sa si in interesul sau. Jocul constituie la aceasta varsta modul de activitate natural. Activitatea bazata pe joc debuteaza cu mult inaintea varstei de 3 ani, dar ajunge la o adevarata inflorire in anii care urmeaza. La jocurile functionale ale bebelusului se adauga jocurile inventate ale pustiului. Ele corespund nevoilor de creatie si de exprimare personale, de o mare profunzime in acest moment. In jurul varstei de 5 ani gama jocurilor este foarte extinsa, mai ales la fete: jocuri motorii, jocuri intelectuale, jocuri de grup, ce variaza uneori dupa sex, dar mai ales de la un mediu la altul di de la un individ la altul. Pornind de aici, se poate deduce care ar trebui sa fie punctele de sprijin ale unui pedagog. Varsta intrebarilor traduce o curiozitate plurivalenta determinata de mirarea pe care i-o provoaca tot ce nu cunoaste sau nu intelege si de dorinta fara margini de a sti tot mai mult. Curiozitatea lui nu are nimic gratuit, ea implica o participare activa. Este una din cele mai solide parghii ale educatiti sale. Metoda de educatie a “micului faun” este in principal jocul. Atitudinea careacteristica muncii apare in jurul varstei de 6 ani. Este normal, prin urmare, sa i de acorde un loc pentru a facilita tranzitia de la jocul copilului la munca vesela a scolarului. In aparenta toata aceasta activitate de educatie este foarte modesta. In multe domenii viata copiilor ramane inca putin diferentiata de domeniul impulsurilor si instinctelor. Etapa respectiva marcheaza totusi un progres enorm fata de varsta precedenta: o personalitate umana se contureaza si reusiste sa se exprime. In cursul celei de-a treia copilarii, adica varsta intre 6 si 13 sau 14 ani, in functie de sex, orice elev este practic scolar. Pe acest fundament trebuie sa se bazeze educatia sa. In ansamblul evolutiei mintale aceasta etapa apare ca perioada de stabilitate relativa si de adaptare usor de realizat. Poate fi caracterizata ca varsta ratiunii, varsta cunoasterii, varsta sociala, varsta activa. Dupa gandirea sincretica urmeaza gandirea relatiilor care furnizeaza copilului o interpretarea lumii exterioare mult mai apropiata de interpretarea noastra. Concomitent au loc si alte schimbari. Aptitudinea de munca se dezvolta, ceea ce presupune ducerea la bun sfarsit a unei sarcini incepute si obtinerea de rezutate. Tulburarile de afectivitate atat de obisnuite pentru varsta precedenta devin mai rare. Tot in aceasta perioada, posibilitatile memoriei sporesc rapid, mai ales incepand cu varsta de 9 ani. Progresele in domeniul insusirii cunostintelor sunt rapide. O buna educatie scolara este prin urmare aceea care il face pe scolar sa participe la insusirea cunostintelor prin activitati si studii personale, care ii favorizeaza initiativele si modurile de exprimare. Scolarizarea constituie procesul foarte complex prin care copilul devine scolar, ajungand intr-un mediu de viata profund diferit de mediul familial si la care el se adapteaza treptat. Cel de-al cincilea capitol “Varsta nelinistilor pubertare” prezinta adolescenta, perioada inclusa intre 12 si 18 sau 20 de ani, in functie de sex si de indivizi. Ea este o perioada foarte diferita de etapele precedente. Pe plan biologic ea corespunde trezirii functiei de reproducere care se manifesta prin fenomenul pubertatii. Din punct de vedere psihologic, ea prezinta caractere mai complexe dar la fel de nete: influenta crescanda a afectivitatii asupra conduitei; largirea rapida a orizontului gandirii datorita unor interese multiple; interiorizarea mai mult sau mai putin marcata a vietii mintale risipita pana atunci in acte; individualizarea accelerata a comportamentului prin accentuarea deosibirilor datorate sexului, mediului si individului, astfel incat se observa de-a lungul adolescentei mai curand formae variate ale dezvoltarii decat o succesiune de stadii ca in copilarie. Din punct de vedere sociologic ea pregateste insertia individului in mediul adult datorita unui ansamblu de cunostinte din domeniul social si cultural. In cursul primilor ani ai adolescentei, educaia elevului devine preocuparea principala, iar in anii urmatori pe primul plan trece educatia culturala. Cu toate ca aceasta perioada (12-20 ani) este unitara, autorul delimiteaza doua varste bine definite: stadiul nelinistilor pubertare de la 12 la 16 ani si cel al entuziasmului juvenil de la 16 la 20 de ani. Pubertatea reprezinta o perioada a nelinistilor, atat pentru elev, cat si pentru educator. Nelinistile lor sunt insa foarte diferite. La adolescent nelinistea apare ca un rasunet al transformarilor organice asupra vietii sale mintale. La pedagog, sentimentul respectiv este determinat de pericolele pe care le vede el, in mod justificat sau nu, in jurul elevului sau si de noile dificultati pe care le intampina el in misiunea pe care o are. Se stie ca maturatia corpului este marcata de doua serii de fenomene care se produc sub actiunea glandelor endocrine: un ultim puseu de crestere in inaltime si apoi in greutate, mai precoce la fete decat la baieti; aparitia caracterelor sexuale secundare, semne ale unui fenomen central. Aceste transformari profunde insotite adesea si de dificultati trecatoare ale cresterii actioneaza asupra psihicului in ansamblu, iar turbulenta pe care o determina capata mai multe aspecte carecteristice. Emotivitatea se accentuaeaza si in acelasi timp se erotizeaza exacerbandu-se uneori in hiperemotivitate. Se trezeste atentia fata de corp. Spre sfarsitul acesui stadiu, camaraderia cedeaza locul unui sentiment mai exigent si mai selectiv, prietenia care seveste adesea drept preludiu al dragostei. Efervescenca intelectuala se traduce atat prin modificarea si instabilitatea intereselor si opiniilor, cat si prin gustul pronuntat pentru discutii. O bogaie a imaginatiei inca insuficient controlata, strans legata de viata emtiva, taransforma impulsurile afectivitatii in semtimente care devin dominanta intregii vieti mintale. Tulburarile de caracter sunt mult mai sensibile. Opozitia fata de anturaj, in special fata de mediul familial si de cel scolar, merge de la nesupunere la fuga. Ea este dovada unei tendinte de afirmare a personalitatii. Timiditatea frecventa mai ales la baieti, traduce dificultatea de a stabili un contact cu cei din jur, dar ea ascunde totodata si o constientizare a propriei valori. Tinerii adolescenti isi asuma cu placere roluri, admira cu inflacarere persoanele luate ca modele. Ei sunt in cautarea propriei identitati. Personalitatea lor, alcatuita din imprumuturi care se adauga la elementele permanente ale modului lor natural de a fi, continua sa fie necoordonata, prost echilibrata si instabila. Pornind de la aceste careacteristici generale, sarcinile educatiei in etapa pubertatii sunt tot atat de usor de definit pe cat de greu de realizat. Este vorba mai intai de a-i ajuta pe adolescenti sa traverseze acesti ani agitati, sa evite niste cautari sterile sau niste experiente periculoase. Insa odata cu pubertatea acest contact afectiv devine mai dificil. Ei nu mai doresc, ca scolarii, un profesor a carui stiinta sa-i uimeasca. Acum doresc o persoana intelegatoare, capabila sa-i critice cand este nevoie, dar care sa-i si sprijine in momente dificile. Niciodata educatia nu seamana asa de mult cu prietenia ca in acesta perioada. La acesta varsta, prezenta unui diriginte este fara indoiala absolut necesara. El poate sa actioneze mai eficace asupra formarii tinerelor personalitati. O alta dificultate apare datorita faptului ca in aceasta perioada se precizeaza diversitatea caracterelor. Educatia trebuie adaptata din ce in ce mai mult la varietatea naturilor individuale: nu pot fi tratati in acelasi fel un impulsiv si un visator, un pasionat si un flegmatic. De aici utilitatea cunostintelor de caracterologie. Educatia intelectuala la varsta pubertara are un scop dublu: sa favorizeze progresele gandirii conceptuale si sa demareze o orientare a pregatirii conform aptitudinilor elevilor. Ultima etapa a educatiei analizata de Debesse este “varsta entuziasmului juvenil”. Autorul evidentiaza faptul ca intre adolescenta juvenila si adolescenta pubertara nu exista nici o ruptura. Caracteristica acestei varste o costituie o agitatie de acum orientata, dar mai ales negativa a comporatamentului. Noua etapa este cea a afirmarii pozitive de sine. Educatia are sarcina de a regla acest elan fara a-l sfarama, dand drept scop exaltarii juvenile cucerirea celor mai inalte calitati umane. Emotiile puternice dar confuze inca ale pubertatii cedeaza locul unor sentimente pasionate al caror obiect este mai precis, pe care imaginatia continua sa-l impodobeasca din belsug cu calitati. Eul este in cautarea unui nou echilibru datorita contactelor sociale mai variate si mai usor de stabilit dacat in perioada pubertatii. Intarcarea psihologica ia sfarsit, si noi raporturi se stabilesc cu familia. Adolescentii mai mari sunt capabili sa se pasioneze pentru valorile culturale, fie ca sunt politice, estetice, morale sau religioase. Toata aceasta efervescenta culmineaza intr-un plan de viata pe care adolescentul si-l face mai mult sau mai putin clar. El ese nerabdator sa actioneze, sa realizeze lucruri mari. Incepand cu varsta de 20 de ani exaltarea nu mai este generala. Un calm relativ se instaleaza odata cu trecerea la prima maturitate. Dorinta de a se integra in mediu tempereaza gustul pentru aventura. Deseori activitatea profesionala si apor crearea unui camin comtribuie la stabilirea conduitei. Cresterea ia sfarsit. Ub acest moment educatia trebuie sa fie daca nu terminata cil putin reusita. Rolul normal al educatorului se termina in furul varstei de 20 de ani in masura in care el echivala cu o tutela. Chiar daca isi contimua studiile, elevul trebuie obinuit sa munceasca, sa gandeasca s sa hotareaca singur. Aceasta lucrare se termina cu comcluzii ale autorului. El privese educatia ca fiind o activitate creatoare. “A educa inseamna a creste”, adauga Debesse. “Nu este vorba despre inventarea unei fiinte alcatuite din piese separate. Ru cred numai ca bazandu-se pe patrimoniul sau ereditar si pe multiplele achizitii pe care mediul i le impune, elevul este capabil, daca elanul sau gaseste sprijinul necesar, sa adauge ceva nou la tipul uman obisnuit. Educatia nu-l creeaza pe om, ea il ajuta sa se creeze.” 쥁