Referat Sida

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Sida si de asemenea puteti face Download Referat Sida

Citeste fragmente din Referat Sida

- 1 - Ce este HIV ? HIV ( Human Immunodeficiency Virus ), respectiv virusul imunodeficienþei umane, face parte din clasa retrovirusurilor, familia Lentivirinae. El determinã, în timp, deteriorarea gravã a imunitãþii persoanelor pe care le infecteazã. Acest virus a fost descoperit în anul 1983 în Franþa de cãtre doctorul Luc Montagnier de la Institutul Pasteur. Descoperirea acestuia a fost confirmatã un an mai târziu în America de cãtre doctorul Robert Gallo de la Institutul de Cancer din Bethesda. De atunci ºi pânã în prezent cercetãtorii au identificat douã tipuri de HIV, denumite HIV -1 ºi HIV -2. Acestea au o rãspândire inegalã pe glob , HIV (1 fiind mult mai des întâlnit. Astãzi se ºtie cã HIV -1 are o mare variabilitatea geneticã, ceea ce a dus la o clasificare a sa într-un grup major M, care cuprinde subtipuri notate de la A la I ºi un grup mai restrâns O ( outlier). În România, predominã subtipul F, care mai poate fi întâlnit cu o pondere mare în America de Sud, Africa Centralã ºi Thailanda. Ca toate retrovirusurile, HIV -1 are în structura sau un ARN ( acid ribonucleic) ºi o enzimã ( reverstranscriptaza), care permite convertirea genomului ARN într-un provirus ADN, integrat în genomul celulei infectate. Celulele organismului uman dotate cu receptori CD4 sunt în principal: ( limfocitele T4 ( helper) ( unele limfocite B ( macrofagele ( celulel epidermice Langherthas ( celule epiteliale Ce este SIDA ? SIDA ( în francezã) sau AIDS ( în englezã) se traduce în limba românã ca sindromul de imunodeficienþã dobândite. Sindromul înseamnã o sumã de manifestãri de boalã care pot fi întâlnite în diverse maladii. Imunodeficienþa se manifestã prin scãderea puterii naturale a organismului de a se apãra împotriva infecþiilor - 2- Imunitatea unui organism se datã de : . ( celulele albe din sânge ( leucocitele) ºi de alte celule din organism ( anticorpii produºi de celulele albe. Imunodeficienþa care apare în SIDA se produce prin alterarea ambelor componente ale imunitãþii. Spre deosebire de alte "imunodeficienþe" cu care omul se poate naºte sau prin care poate sã treacã temporar, în cazul SIDA imunodeficienþã este dobânditã prin infecþia cu HIV, care determinã prãbuºirea imunitãþii, în special prin distrugerea limfocitelor T4 . O persoanã cu SIDA are imunitate compromisã , motiv pentru care pot apãrea foarte uºor infecþii cu diverse virusuri, paraziþi, ciuperci, bacterii, care în mod obiºnuit nu produc îmbolnãviri. Tot astfel se justificã ºi apariþia unor cancere. Cum se transmite infecþia cu HIV? La nivelul cunoºtiinþelor actuale, se poate afirma cã virusul imunodeficienþei umane, se transmite pe trei cãi care recunosc mai multe variante: ( prin sânge infectat ( prin contact sexual infectat ( vertical, respectv de la gravida infectatã la nou-nãscut. ( Transmiterea prin sânge infectat cu HIV Aceasta recunoaºte urmãtoarele variante: ( transfuzia de sânge sau produse din sânge necontrolat ( injecþii cu ace ºi seringi reutilizate, fãrã a fi în prealabil sterilizate ( intervenþii invazive de orice fel cu instrumente tãioase sau care înþeapã ºi care sunt murdãrite de sânge ce poate proveni de la o persoana infectatã cu HIV . ( HIV se poate transmite ºi prin transplant de organe, în cazul în care donatorul este infectat. Utilizatorii de droguri administrate intravenos îºi împumutã adesea seringile, contribuind astfel la transmiterae infecþiei cu HIV de la unul la altul în cazul în care unul dintre aceºtia este infectat. - 3 - ( Transmiterea HIV prin contact sexual În cazul contactelor sexuale întâmplãtoare, cu persoane necunoscute, fãrã protecþie cu prezervativ, HIV se poate transmite pe orice cale: vaginalã, analã, oralã. Iniþial s-a crezut cã SIDA este o boalã a homosexualilor , primele cazuri de îmbolnãvire fiind recunoscute la aceºtia. În prezent, predominã calea de transmitere heterosexualã, ambele sexe fiind expuse la risc în mod egal. Fertilizãrile artificiale cu spermã pot fi incriminate în transmiterea infecþiei cu HIV, dacã donatorul de spermã este infectat. ( Transmiterea verticalã sau perinatalã O mamã infectatã cu HIV riscã sã transmitã infecþia propriului copil: în timpul sarcinii ( înainte de naºtere); în timpul naºterii ; dupã naºtere ( prin alãptare). Conform statisticilor publicate, riscul de transmitere a infecþiei cu HIV pe cale verticalã variazã, în funcþie de mãsurile profilactice, între 12% ºi 80%, fiind în medie de 25% pentru fiecare naºtere în parte. ( Alte riscuri prevãzute HIV recunoaºte aceleaºi cãi de transmitere cu cele ale virusului hepatitei B , de aceea nu trebuie sã fie folosite în comun periuþa de dinþi, lama de bãrbierit, briciul, instrumentarul de maninchiurã , aparatele depilatoare, alte obiecte de uz intim. Nu trebuie ignorate nici " frãþiile de cruce", tatuajele, perforarea urechii pentru cercei, "tãiatul sub limbã". ( Cum se transmite HIV ? În prezent este unamim acceptat cã HIV nu se transmite prin urinã, fecale, salivã, lacrimi, transpiraþie, secreþii nazale, dacã acestea nu conþin sânge infectat cu HIV în cantitãþi vizibile cu ochiul liber. Tusea ºi strãnutul nu reprezintã nici un pericol. Pe baza experienþei acumulate pânã în prezent este sigur cã nu existã riscuri de transmitere a infecþiei cu HIV prin : strângere de mânã; îmbrãþiºare; folosirea în comun a locurilor de joacã, a jucãriilor, a rechizitelor, a tacâmurilor ºi veselei, a WC-urilor ºi a grupurilor sanitare; sãrutul pe obraz; vizitarea unui bolnav de SIDA la spital - 4 - sau acasã; în cursul consultaþiilor medicale; în cursul relaþiilor de serviciu; în cursul jocurilor sportive; în bazinele de înot; prin conveþuirea în familie ( dacã se respectã normele elementare de igienã ºi de protecþie sexualã). Receptivitatea Receptivitatea faþã de infecþia cu HIV este generalã. Aceasta înseamnã cã orice persoanã se poate infecta cu HIV , dacã se expune riscului de infecþie, voluntar sau accidental. Categoria cea mai expusã infecþiei cu HIV este populaþia activã sexual ºi în special tinerii, care , prin naivitatea caracteristicã vârstei, se expun neprotejat. O altã categorie cu risc este cea a lucrãtorilor din domeniul sanitar, îndeosebi cei care activeazã în specialitãþi în care intrã în contact cu sângele. Centrul de Control ºi Prevenire a Bolilor din Atlanta, SUA, a prezentat în anul 1994 un studiu asupra riscului profesional de infectare cu HIV în rândul lucrãtorilor din domeniul sanitar. Au fost prezentate mai multe cazuri de SIDA, sigur infectate prin expunere în timpul exercitãrii profesiei: 28 asistente medicale; 7 medici; 1 tehnician de dializã; 1 infirmierã; 1 femeie de serviciu. Sursa de infecþie au constituit-o în principal pacienþii bolnavi de SIDA , respectiv 72%, iar restul pacienþii infectaþi cu HIV asimptomatici. Factorii care influenþeazã riscul profesional de infectare cu HIV sunt: - durata contactului profesional cu persoane infectate; - stadiul infecþiei HIV a pacienþilor, care constituie sursa de infecþie pentru personalul sanitar ( sângele provenit de la un pacient cu SIDA este mai infectant decât cel provenit de la un pacient asimptomatic); - volumul de sânge infectat care a fost inoculat ( înþepãtura cu un ac de seringã este mai periculoasã decât cea produsã de un ac chirurgical, deoarece primul conþine mai mult sânge). - calea de inoculare; - întinderea ºi profunzimea leziunii accidentale; - frecvenþa inoculãrii; - procedurile care implicã introducerea de ace în vene sau artere; - echipamentul de protecþie; - educaþia sanitarã privind protecþia în timpul activitãþii profesionale; - 5 - - atitudinea postexpunere la infecþie ( administrarea de medicamente anti-HIV , imediat dupã expunere, poate reduce riscul de infectare cu aproximativ 80%). Testarea HIV Pentru a putea ºti cu certitudine dacã o persoanã este infectatã cu HIV, ea trebuie sã fie testatã în acest sens. Testele utilizate ( ELISA) evidenþiazã anticorpii anti-HIV pe care persoana testatã îi produce dacã este infectatã. Sunt niºte teste indirecte. Identificând anticorpii anti-HIV la o persoanã, se poate spune cã aceasta este sigur infectatã. De la momentul infectãrii ºi pânã la pariþia anticorpilor specifici anti-HIV se scurge un timp care poate varia de la câteva sãptãmâni pânã la 6 luni. Aceastã perioada de negativitatea a testului HIV la o persoana infectatã se numeºte "fereastrã imunologicã". De aceea, pentru a avea certitudinea unui test corect, acesta trebuie repetat ºi la 6 luni de la ultima expunere cu risc infectant . Pentru confirmarea unui test HIV pozitiv se efectueazã în laboratoare cu o dotare superioarã testul Western Blot. Acesta este un test indirect , dar mult mai sensibil, mai laborios ºi mai scump. Principiul pe care se bazeazã este de punere în contact a serului analizat cu antigene HIV purificate ºi separate prin electroforezã. Testele care evidenþiazã direct virusul sunt încã prea scumpe, motiv pentru care sunt utilizate în scopuri clinice restrânse. Testele ELISA la copiii nãscuþi din mamele infectate cu HIV au o particularitate în interpretare. Aceasta pentru cã toþi nou-nãscuþii din mame HIV pozitive sunt pozitivi la începutul vieþii, chiar dacã nu sunt infectaþi. Acest fenoomen apare deoarece anticorpii anti-HIV de la mamã traverseazã placenta ºi ajung la copil. Cu timpul aceºti anticorpi, dispar. Dacã copilul nu este infectat cu HIV, în câteva luni testul sãu ELISA devine negativ.Dacã însã este infectat, acesta va începe sã-ºi producã proprii anticorpi specifici, iar testul ELISA rãmâne pozitiv, chiar ºi dupã 18 luni, perioada acceptatã pentru ca un copil nãscut din mamã HIV pozitivã sã se debaraseze de anticorpii preluaþi de la aceasta. De aceea interpretarea acestor teste trebuie sã fie efectuatã de personal calificat. Semne de boalã în cadrul infecþiei cu HIV Infecþia cu HIV este consideratã de majoritatea specialiºtilor ca o infecþie cu incubaþie îndelungatã. Mai simplu spus, din momentul infecþiei ºi pânã la apariþia - 6 - semnelor de boala caracteristice pentru SIDA pot trece mulþi ani, în medie 10 ani. Evoluþia naturalã a infecþiei cu HIV se caracterizeazã prin : ( manifestãri stadiale ( infecþia acutã, ARC, SIDA ) ( prezenþa unor semne de boalã determinate de HIV însuºi ºi a altora datorate scãderii imunitãþii ( infecþii oportuniste, cancere) ( persistenþa pe viaþã a virusului în organismul pe care l-a infectat. Infecþia acutã Apariþia ºi evoluþia infecþiei acute cu HIV este necaracteristicã ºi, în general, favorabilã , motiv care , uneori , trece neobservatã sau este uitatã. Dupã perioada infecþiei acute ( sau primare) urmeazã o perioadã variabilã în timp în care persoana infectatã este total asimptomaticã, dar contagioasã. În cadrul infecþiei acute pot fi întâlnite manifestãrile clinice: Generale : Febrã; faringitã; adenopatie; artralgii; mialgii; letargie; anorexie; scãdere ponderalã. Neurologice: Cefalee; dureri retroorbitare; menigoencefalitã;neuropatie perifericã; radiculopatie; nevritã brahialã; sindrom Guillain -Barré; alterare a funcþiilor cognitive ºi afective. Dermatologice: Erupþii cutanate eritematoase maculopapuloase; sindrom rubeoliform; urticarie; descuamare; alopecie; ulceraþii mucocutanate. Gastrointestinale: Candidozã oralã, lingualã, faringianã; greaþã, vãrsãturi; diaree. Respiratorii : Tuse uscatã; pneumonie acutã interstiþialã. Infecþia simptomaticã Infecþia simptomaticã cuprinde manifestãri clinice multiple ºi diverse, unele necaracteristice inþial, dar care cu timpul grupeazã , începând sã sugereze medicului diagnosticul de infecþie cu HIV . În cadrul unor stadializãri mai vechi, în cursul infecþiei cu HIV era prezentatã o perioadã intermediarã între infecþia asimptomaticã ºi SIDA, denumitã ARC ( AIDS Related Complex). Faza finalã a infecþiei simptomatice o reprezintã SIDA ( sindromul de imunodeficienþã dobânditã ), când persoana infectatã cu HIV prezintã numeroase boli - 7 - infecþioase greu de tratat, în special datoritã imunitãþii compromise ºi rezistenþei agenþilor patogeni oportuniºti. Aceºtia sunt bacterii, virusuri, ciuperci sau paraziþi care în condiþii de imunitate nealteratã nu reuºesc sã determine îmbolnãviri . Acestor infecþii li se asociazã adesea ºi unele forme de cancer, care bineînþeles cã întunecã ºi mai mult speranþa de supraveþuire a persoanei infectate cu HIV. Criteriile de diagnostic ale sindromului de imunodeficienþã dobânditã adoptat de Ministerul Sãnãtãþii din România în anul 1990. ( Definiþia cazului de SIDA dupã aceste criterii þine seama de nivelul de þarã subdezvoltatã al României), se prezintã mai jos: Semne majore: ( Scãdere ponderalã peste 10% ( Febrã prelungitã peste o lunã ( Infecþii respiratorii inferioare severe/trenante ( Diaree cronicã, peste o lunã( Semne minore : ( Adenopatie generalizatã ( Candidozã orofaringianã ( Dermatite generalizate ( Infecþii multiple/recidivante ( Herpes zoster varicelizat ( Herpes simplex recidivant/cronic (Parotidã cronicã ( Hepato-spleno-megalie ( Boala asociatã definitorie pentru SIDA : ( Sarcom Kaposi ( Limfoame ( Pneomonie limfoidã ( Infecþii oportuniste ( Wasting sindrome ( " sindrom de devastare") ( Encefalopatie HIV ( Cancer cervical ( uterin) ( Tuberculozã ( Pneumonie recidivantã ( Posibiltãþi de tratament Îngrijirea bolnavilor cu SIDA presupune un complex de îngrijiri medicale completate cu o serie de mãsuri de ordin social care au rolul de a eficientiza eforturile medicale . Schematic, îngrijirea cuprinde : - Tratament anti-HIV - Tratamentul bolilor asociate înfecþiei cu HIV: ( antibacterian ( antifungic ( antiprotozoaric ( antiviral ( al cancerelor asociate ( al afecþiunilor hematologice ( al sindromului de slãbire ( al encefalopatiei ( etc. - Imunoterapie - 8 - - Alimentatie hipercaloricã ºi hiperprotidicã - Fizioterapie - Psihoterapie - Suport social pentru bolnav ºi familia afectatã - Educaþie ºi control Tratamentul anti-HIV Scopul tratamentului antiretroviral este de a împiedica , atât cât se poate, dezvoltarea HIV, ºi prin aceasta, de a îndepãrta cât mai mult în timp, dezastrul imunologic pe care HIV îl determinã. Tratamentul trebuie început înainte ca imunodepresia sã devinã manifestã. Tratamentul iniþial trebuie sã conþinã o combinaþie de minimum douã medicamente. Modificãrile schemei terapeutice trebuie sã vizeze înlocuirea sau adãugarea a cel puþin douã medicamente neutilizate anterior la pacientul respectiv. Monitorizarea tratamentului prin determinarea limfocitelor CD4 ºi a încãrcãturii medicale este esenþialã. Rãspunsul favorabil la tratament pare sã se obþinã prin combinaþia a câte doi analogi nucleozidici inhibitori de reverstranscriptazã cu un al treilea agent ( inhibitor de proteazã sau inhibitor nenucleozidic de reverstranscriptazã ) sau prin combinaþia a doi inhibitori de proteazã. Actualele combinaþii terapeutice nu garanteazã vindecarea. Se prezintã în continuare grupele mari de medicamente anti-HIV care se încearcã în þãrile dezvoltate : ( inhibitori nucleozidici de reverstranscriptazã ( inhibitori de proteazã ( inhibitori de integrazã ( inhibitori de glicozidazã ( inhibitori -Tat ( oligonucleotide antisens ( inhibitori ai proteinelor accesorii ( terapie genicã. Un program de tratament modern anti-HIV în þãrile în curs de dezvoltare presupune însã o serie de implicaþii foarte serioase : costul tratamentului este foarte ridicat, supravegherea medicalã de înaltã specialitate este foarte scumpã, vieþile persoanelor infectate cu HIV pot fi prelungite într-o aorecare mãsurã ºi fãrã tratament specific anti-HIV. - 9 - În aceste condiþii , un program naþional anti-HIV este dependent de factorii de decizie politicã, care trebuie sã þinã seama de condiþiile specifice ºi posibilitãþile locale. Prevenirea infecþiei cu HIV În situaþia în care tratamentul curativ anti-HIV nu a dat încã satisfacþiile aºteptate este firesc ca fiecare individ sã conºtientizeze cã trebuie sã participe efectiv la prevenirea rãspândirii infecþiei. SIDA este o problemã de sãnãtate publicã deosebitã, depãºind graniþele sectorului sanitar ºi implicând toate sectoarele vieþii sociale. Organizaþia Mondialã a Sãnãtãþii a lansat din 1987 un program global de luptã anti-SIDA. În 1994, conducãtorii a 42 de guverne au adoptat prin Declaraþia de la 1 decembrie, la Paris, o strategie comunã în combaterea problemelor ce decurg din rãspândirea infecþiei cu HIV. În cadrul acestor reacþii de amploare la scarã mondialã, în România a fost adoptat Programul naþional de luptã anti-SIDA , care are în vedere îmbunãtãþirea cadrului legislativ ºi asigurarea suportului material pentru desfãºurarea mãsurilor preventive ºi curative. Activitatea de prevenire a rãspândirii infecþiei cu HIV presupune: ( identificarea surselor de infecþie ºi supravegherea grupelor de risc ( mãsuri faþa de cãile de transmitere, respectiv educaþie sexualã ºi de promovare a utilizãrii prezervativului, controlul sângelui de transfuzat, controlul sterilitãþii instrumentarului medical ºi consilierea femeiii în sensul prevenirii transmiterii verticale ( de la mamã la copil) ( protecþia poulaþiei receptive, care presupune educaþie sanitarã ºi vaccinare. Vaccinul ideal ar trebui sã aibã urmãtoarele calitãþi: ( sã fie sigur ( sã aibã efect îndelungat ( sã inducã imunitate la toate porþile de intrare ale virusului ( sã inducã un rãspuns imunologic celular ºi umoral împotriva celulelor deja infectate de HIV ( sã asigure protecþie faþã de toate tipurile de HIV ( sã nu producã reacþii adverse severe. Pânã în prezent nu s-a reuºit obþinerea unui vaccin corespunzãtor. În aceste condiþii, singura modalitate de a proteja populaþia de infecþia cu HIV este educarea acesteia. Filipovici Florin-Cristian Clasa a -IX-a B Ü¥hà