Referat Fumatul5

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Fumatul5 si de asemenea puteti face Download Referat Fumatul5

Citeste fragmente din Referat Fumatul5

Fumatul Dintre adversarii vechi şi noi ai sănătăţii fumatul candidează la primele locuri, prin efectele sale deosebit de nocive asupra organismului, prin gravele dezechilibre funcţionale şi biologice pe care le generează. Este îngrijorător faptul că deşi rolul nefast al fumatului de ţigară se cunoaşte de multă vreme, deşi cercetările ştiinţifice au demonstrat din ce în ce mai convingător impactul tutunului cu o gamă tot mai largă de afecţiuni, numărul fumătorilor şi al producţiei de ţigări se menţine în cele mai multe ţări la un nivel incredibil de ridicat. Cultura tutunului se practică aproape în toate ţările cu excepţia regiunilor cu climă extrem de rece. Aproximativ 120 de ţări cultivă tutunul pentru consumul intern şi pentru export, iar în ţările în curs de dezvoltare, producţia de tutun creşte cu o mare rapiditate. O statistică din 1976 arată că numărul de ţigarete produse în acel an în lume se ridica la 3850 miliarde. În general consumul cel mai mare de ţigări se semnalează în ţările cele mai industrializate. Primul loc în lume îl deţin Statele Unite, cu cel mai mare consum de ţigări, în medie 2700 ţigări de persoană pe an. În majoritatea ţărilor europene peste 50% dintre bărbţii adulţi fumează în medie 15 ţigări pe zi. În timp ce în rândul bărbaţilor se semnalează o tendinţă procentuală de scădere a fumătorilor, numărul femeilor fumătoare sporeşte an de an. Statisticile atestă că femeile devin din ce în ce mai mult victimele cancerului de plămâni şi ale bolilor coronariene în legătură directă cu consumul sporit de ţigări. Consumul de ţigări a crescut şi în rândul tineretului, cu toate consecinţtele sale nefaste asupra organismelor tinere. Date statistice menţionează că în Belgia 50% dintre tineri fumează de la vârsta de 15 ani; în Germania 36% dintre copii de la 10 – 12 ani sunt fumători antrenaţi; în Italia 60% dintre băieţi sunt fumători de la 15 ani. O anchetă în America Latină arată că în această parte a globului 45% dintre bărbaţi şi 18% dintre femei, fumează. În prezent nu mai există nici un dubiu asupra faptului că afecţiuni foarte grave care constituie în momentul de faţă importante cauze de morbiditate în lume, sunt legate – unele excusiv de altele în măsură – de abuzul de tutun. Statistici diferite ca şi cele din ţara noastră demonstrează legătura strânsă între tutun, creşterea morbidităţii şi diminuarea speranţei de viaţă. Există o relaţie directă între gradul tabagismului şi mortalitatea fumătorului care depăşesc cu 30 – 80% pe cea a nefumătorilor. Procentul se referă mai ales la fumătorii de ţigarete, fiind mai ridicat la cei care consumă un numar mai mare de ţigari zilnic. Se remarcă faptul că morbiditatea este cu atât mai mare cu cât tabagismul este mai precoce. În acest sens se remarcă că morbiditatea este mai mare la grupele de vârstă între 45 – 55 ani. Folosirea pipei sau a ţigării de foi expune la cel mai mic risc, cu condiţia ca fumătorul să nu fi folosit niciodată înainte ţigarete. Fumătorul de ţigarete care trece la pipă păstrează în general obiceiul de a inhala fumul, ceea ce nu fac fumătorii exclusiv de pipă sau tigări de foi (Ozun). Doctorul Pierre Theil din Franţa consideră că fumatul cu regularitate a două ţigări pe zi scurtează viaţa unui om cu doi ani şi jumătate. Un pachet pe zi înseamnă reducerea duratei de viaţă cu 5 – 6 ani, iar două pachete pe zi, cu încă doi ani. Conform unor statistici de Anglia, din 100 de nefumători în vârstă de 35 de ani, 69,7% au şanse să mai fie în viaţă la 70 de ani. În cazul fumătorilor a două pachete pe zi, numai 46,2% ar avea şansa să mai atingă această vârstă. Aceste date au permis ca fumătorii, aceşti consumatori de „iarbă rea” să fie consideraţi într-o măsură mai mare sau mai mică „sinicigaşi de cursă lungă”! De ce sunt ţigările atât de dăunătoare? Până în prezent s-au izolat 1350 de constituienţi ai fumului de ţigară şi se pare că numărul lor este mult mai mare. În fumul de ţigară se regăsesc cu o singură excepţie, cele 481 de substanţe cancerigene izolate de către Hartwell. La originea tulburărilor cardiovasculare la fumători stau în principal două dintre elementele principale ale fumului de ţigară: nicotina şi oxidul de carbon. Acesta din urmă împreună cu hemoglobina formează un component stabil, carboxihemoglobina, care se comportă în sângele marilor fumători ca un element extrem de nociv, provocând tulburări de oxigenare, tramboze şi infarcte. După cum arată o revistă franceză, Institutul Naţional Francez al Sănătăţii impută tabacismului 70000 din decesele anuale din ţară. Din cele 70000 de victime, 20000îşi pierd viaţa ca urmare a infractelor miocardice, ceva mai mult de 15000 din cauza bronşitelor şi 35000 în urma cancerului. Printre numeroasle substanţe nocive identificabile, 46 de dubstanţe chimice dozabile din tutun s-au dovedit a fi canceriogene. Cercetările recente au arătat că fumul de ţigară se combină cu aerul şi formează compuşi cancerigeni, aşa numitele nitrozamine, care reprezintă de fapt un pericol şi pentru nefumători. Legătura dintre fumat şi cancer este demonstrată indiscutabil. Dacă anual mor în lume de cancer 5 – 6 milioane de oameni, un sfert din aceste decese au drept cauză fumatul. ÎN afară de substanţele conţinute în tutun cu efect cancerigen prin ele însele (gudron etc.), altele favorizează dezvoltarea cancerului şi sunt cancerigene. Acţiunea lor nocivă se execrcită atât la nivelul văilor aero-digestive, cât şi asupra organismului în general. Fumatul este implicat în numeroase localizări ale cancerului: bronho-pulmonar, buze, limbă, orofaringe, laringe, esofag, stomac, vezică urinară etc. Evident că pot interveni şi alţi factori cancerigeni (alcoolul etc.) dar un lucru este demonstrat şi anume faptul cş frecventa cancerului pulmonar este proporţională în toate ţările cu consumul de ţigarete. Relaţia este aşa de evidentă încât 90% dintre marii fumători, de peste 40 de ţigări pe zi, fac cancer pulmonar. În timp ce cu două decenii în urmă cancerul pulmonar ocupa locul opt în rândul localizărilor de cancer în general, în momentul de faţă el se situează pe locurile 1 – 2 şi tinde spre ocuparea locului întâi. Deosebit de concludentă este această evoluţie în cadrul cancerului pulmonar la femei. În urmă cu trei decenii, la zece cancere la bărbaţi revenea unul la femei, fapt ce oglindea numărul mare de fumători în rândul bărbaţilor. În prezent, ca rezultat al creşterii numărului femeilor fumătoare, acest raport este de 1 la 4 pe ţară şi 1 la 3 în Bucureşt, el prezentând tendinţă de înrăutăţire. Două treimi din rândul celor decedaţi sunt persoane la vârste active (Trestioreanu). În general riscul este proporţional cu cantitatea de tutun consumată. La consum egal intervin alţi factori: inhalarea fumului, începutul fumului la vârste tinere, rapiditatea cu care se fumează fiecare ţigară şi numărul de fumuri reţinute; obiceiul de a ţine ţigara între buze timp mai îndelungat, sau de a reaprinde o ţigară stinsă, lungimea filtrului, expune la alţi factori cancerigeni (Ozun). Astăzi nici un specialist sau cercetător în domeniul oncologiei nu se mai îndoieşte că fumatul reprezintă cauza favorabilă şi determinantă a cancerului pulmonar. La substanţele cancerigene din tutun amintite, se adaugă unele hidrocarburi aromate policiclice, fenoli, care au acţiune directă cancerigenă. Pensularea pielii animalelor cu aceste substanţe a dus la apăariţia unor cancere cutanate, iar inhalarea lor de durată, tot la animale, a determinat cancere pulmonare confirmate histopatologic. Aceste cancere experimentate sunt cu totul asemănătoare celor întâlnite la fumători, care nu fac astăzi altceva decât să repete pe pielea şi plămanii lor proprii, aceste experimente şi să demonstreze că ceea ce s-a constatat la animalele de experienţă, se verifică şi la om (Anastasatu). Pe bună dreptate se întreabă acest autor că dacă acest lucru este demonstrat, de ce mai este nevoie ca atâtea milioane de fumători de pe glob să repete tragica experienţă a celor care i-au precedat şi şi-au plătit viaţa cu astfel de experimente? În afara cancerului bronho-pulmonar primul ca frecvenţă la fumătorii înveteraţi, numeroase studii au dovedit o relaţie directă între fumat şi frecvenţa cancerului care atinge organe mai îndepărtate de contactul cu atmosfera poluată de tutun. Astfel riscul de a face cancer al vazicii urinare este de două ori mai mare la fumători decât la nefumători, pentru cancerul esofagului de 5 ori, pentru cancerul cavităţii bucale şi al faringelui de 6 ori, iar pentru cancerul laringelui de 10 ori (Bungeţeanu). Tutunul este de asemenea implicat în apariţia bolilor respiratorii acute şi a bronhopneumopatiilor cronice obstructive. Bolile respiratorii acute, traheitele, bronşitele, pneumoniile sunt de 2,2 ori mai frecvente la fumători decât la nefumători. Bronmatul ocupă primul loc, sunt de asemenea mai frecvente la fumători decât la nefumăşitele cronice, în determinarea cărora futori şi proporţional cu cantitatea de tutun consumată. După Holland, bronşita cronică se întâlneşte la 8% dintre nefumători faţă de 27% la fumătorii cu un consum până la 10 g tutun pe zi, 40% la fumătorii ce consumă 12 – 24 g pe zi şi 50% din fumătorii ce consumă peste 25 g tutun pe zi. Fumul de tutun provoacă o hipersecreţie a mucoasei bronşice şi consecutiv o cilio – toxicitate care împiedică drenajul secreţiilor bronşice acumulate. Îndepărtarea particulelor depuse în căile aeriene se face în mod diferit la fumători faţă de nefumători. La nefumători, îndepărtarea începe imediat după inhalare. Ea este rapidă pentru toate particulele depuse pe căile aeriene mai largi şi mai centrale, apoi mai lentă pentru particulele depuse pe căile aeriene mici şi periferice, astfel încât nu se mai observă nici o retenţie. La fumători, fenomenele de epuraţie sunt întârziate şi prelungite având loc un stocaj anormal al particulelor străine în căile respiratorii. Alături de cilio – toxicitatea tutunului există şi toxicitate celulară directă în sensul unei inhibiţii a activităţii celuleor care intervin în mecanismele de epurare bacteriană. Este de menţionat de asemenea fenomenele de sensibilizare la tutun puse în evidenţă la unii astmatici. Evoluţia bronşitei cronice obstructive în cazul în care nu se abandonează fumatul duce la îngustarea căilor respiratorii, la tulburări ventilatorii progresive, la insuficienţa respiratorie gravă incompatibilă cu cel mai mic efort şi în final la dependenţă socială şi la pierderea vieţii. Fumatul este implicat în apariţia numeroaselor boli cardiovasculare. Desigur că el nu este factorul exclusiv dar este una din cauzele importante alături de modul de alimentaţie, sedentarism, stresul nervos, hiperlipoproteinemia, hipertensiunea arterială etc. Fumatul antrenează o constricţie vasculară şi o reducere a temperaturii cutanate cu 0,5 – 3 grade la nivelul extremităţilor. Sunt considerate de asemenea ca efecte secundare ale fumatului: modificările turbidităţii plasmatice, concentraţioa de colesterol şi beta lipoproteine, adezivitatea şi agregarea trombocitelor. Tabagismul este cauza majoră a cardiopatiei ischemice. Riscul fumătorilor de a muri de cardiopatie coronariană este de două ori mai mare decât la nefumători. Studii efectuate la persoane cu coronaropatii au arătat că fumatul unei ţigări are un efect similar cu al unei injecţii cu nicotină, în sensul că el produce o creştere imediată a presiunii sanguine, a debitului cardiac şi o reducere a capacităţii globulelor roşii de a transporta oxigenul la organele vitale. Implicaţiile fumatului în evoluţia coronaropatiilor şi arteriopatiilor s-ar datora acţiunii directe asupra celulelor ganglionare ale sistemului nervos vegetativ şi efectului imediat al nicotinei asupra suprarenalelor şi hipofizei. În legătură cu suferinţele coronariene la fumători studii statistice au arătat că există o relaţie strânsă între fumat şi ingestia de zahăr. Fumatul ar fi asociat cu creşterea numărului de ceşti cu băuturi calde consumate zilnic (cafea, ceai) şi cu zahărul ingurgitat. Astfel fumatul cât şi consumul concomitent de zahăr sunt implicate în determinismul bolii degenerative coronariene. Printre alte boli cardiovasculare în care este incriminat fumatul amintim hipertensiunea arterială şi arteriopatia obliterantă a membrelor inferioare care duce la gangrene, amputaţii etc. S-a constatat că 95% din arteritiei ar fi mari fumători şi că 11,4% din amputaţiile efectuate la arteritici ar fi putut fi evitate dacă s-ar fi abandonat tutunul. Consecinţele nefaste ale fumatului se înregistrează şi la nivelul aparatului digestiv. Astfel, ulcerul gastroduodenal este de două ori mai fecvent la fumători faţă de nefumători. Durerea ulceroasă este mai intensă şi mai durabilă la fumători, iar complicaţiile ulcerului sunt mai frecvent la aceştea. Principalul mecanism în inducerea ulcerului la fumători ar fi inhibiţia secreţiei pancreatice alcaline care tamponează aciditatea conţinutului gastric ajuns în duoden. Agentul care produce această inhibiţie se presupune a fi nicotina. Fumul de tutun reduce capacitatea de apărare a organismului, riscul fumătorului de a contracta afecţiuni mai multe şi cu evoluţie mai severă fiind mult mai mare. Printre multiplele efecte toxice ale tutunului este şi acela al afectării sistemului imun, ducând la scăderea producerii de anticorpi. Nivelul redus al imunoglobulinelor la fumători poate fi un factor care contribuie la infecţiile respiratorii cronice mai frecvente şi mai severe la aceştia. Reacţiile imunitare ale tutunului ca şi radioactivitatea fumului de ţigară au fost incriminate în determinarea a multor complicaţii la fumători, inclusiv a cancerului. Razele alfa la care se expune un fumător care consumă un pachet şi jumătate de ţigări pe zi, achivalează cu radiaţia provocată de 300 de radiografii consecutive! Fumatul dăunează gravidităţii şi noului născut, produce avorturi, malformaţii, naşteri de copii morţi, debili sau distrofici. Complicaţii ale naşterii, ruptura prematură a membranelor, placenta praevia, pielonefrita, sunt mai frecvente la gravidele fumătoare. La femeile gravide sau care alăptează, la numai 5 minute după terminarea fumatului, produşii toxici din tutun se regăsesc în glandele mamare făcând ca sugarul să sufere consecinţele şigării. Când părinţii fumează în prezenţa copiilor, nicitina apare în urina acestora tot după cateva minute. S-a observat că aprinderea unei ţigări de către o persoană din ambianţa unui nou născut poate determina refuzul mâncării al acestora întrucât ficatul lor incomplet dezvoltat nu poate anihila efectul nicotinei. Am mai putut adăuga şi alte boli legate de fumat cum ar fi cele ale sistemului nervos (congestiile cerebrale sunt de două ori mai frecvente la fumători) cele endocrine precum şi scăderea acuităţii vizuale şi auditive. Dacă la baza incitaţiei pentru consumul de tutun stau factori sociali şi psihologici, persistenţa ulterioară a acestei deprinderi este dependentă, în mare parte, de efectele farmacologice ale nicotinei, instalându-se un veritabil fenomen de obişnuinţă şi făcând din fumat o toxicomanie socialmente perfect acceptată. Cât priveşte relaţia dintre obezitate şi fumat, nocivitatea tutunului pentru coronare este tot aşa de recunoscută, ca şi aceea a obezităţii. Cu alte cuvinte, obezul, cumulat a unor importanţi factori de risc vascular, dacă este şi fumător, adaugă un risc suplimentar unanim recunoscut pentru ateroscleroză în general şi pentru coronaropatie în special. Discuţia principală privind relaţia dintre obezitate şi tutun se poartă în legătură cu faptul că multe persoane se îngraşă odată cu abandonarea fumatului. Aceasta a făcut pe Bernheim să asemene această dilemă cu „Scilla şi Caribda”. În adevăr, observaţii numeroase făcute pe fumători înveteraţi au scos în evidenţă faptul că oprirea intoxicaţiei duce la creşterea progresivă în greutate. Un studiu făcut în Ţara Galilor pe 10482 lucrători dintr-un combinat siderurgic, cu vârsta cuprinsă între 20 şi 65 de ani a semnalat 65% fumători, 20% exfumători (persoane care au abandonat fumatul de cel puţin 2 ani) şi 15% nefumători. Media generală a greutăţii raportată la talie a fost la toate cele trei grupe mai crescută faţă de valorile standard. Grupa fumătorilor avea un exces mediu de 6,8 kg, în raport cu greutatea ideală, iar cea a nefumătorilor un exces mediu de 13,6 kg. Cei care au abandonat fumatul au avut o evoluţit ponderală care-i apropie treptat de nefumători. Datele acestora atestă existenţa unei relaţii inverse între tutun şi obezitate, când consumul variază între 15 şi 35 g tutun pe zi (consum mediu). Când consumul de tutun este mai crescut, relaţia este mai puţin netă. Foarte probabil ca în această relaţie să intervină, într-o oarecare măsură modificările de la nivelul tubului digestiv la fumători. Am amintit deja faptul că fumatul inhibă secreţia pancreatică la om, iar la marii fumători răspunsul secretor pancreatic la secretină este mult mai scăzut. Secreţia alcalină pancreatică fiind cel mai important tampon pentru conţinutul gastric acis ajuns la nivelul duodenului, inhibiţia secreţiei pancreatice prin nicotină a fost considerată un important factor în explicarea incidenţei crescute a ulcerului duodenal la fumători. Credem că modificările în digestie şi absorbţie secundare inhibiţiei secreţiei pancreatice pot fi puse în legătură şi cu ameliorarea stării de nutriţie după abandonarea fumatului, care duce la un bilanţ pozitiv al greutăţii corporale. Deşi s-au făcut afirmaţii în sensul că excesul ponderal de 4,5 kg este mai periculos pentru sănătate decât fumatul a 20 de ţigări pe zi, considerăm că relaţia dintre tutun şi obezitate este oarecum precizată, în sensul că fiecare factor luat izolat constituie un risc de o importaţă crescândă pentru bolile degenerative cardio-vasculare. Dat fiind riscul major pe care-l prezintă tutunul şi dispunând de mijloace variate şi deloc nocive pentru cura de slăbire, în nici un caz nu vom indica fumatul ca remediu pentru îngrăşare şi nici nu vom înceta să sfătuim pe obezi de a renunţa la consumul de tutun, care le aduce prejudiciile suplimentare menţionate. În afara complicaţiilor multiple şi grave, consecinţe ale fumatului la consumatorii de ţigări direcţi, fumul de ţigară constituie şi o veritabilă agresiune împotriva întregei colectivităţi. Aşadar, pe lângă fumătorii voluntari există „fumători involuntari sau la mâna a doua”, victime inocente ale fumatului cum le numeşte foarte plastic, într-o publicaţie, un medic. Este vorba de fumatul degajat în cameră de la o ţigară care are concentraţii superioare de substanţe toxice, pe care îl inhalează şi nefumătorii. Întrucât aproximativ 2/3 dintr-o ţigară arde în scrumieră, fumul degajat în cameră reprezintă cea mai mare parte din fumul total al ţigării. Mai mult decât atât, acest curent secundar (faţă de curentul principal pe care îl aspiră fumătorul) conţine de 8,1 ori mai mult oxid de carbon, de 2,7 ori mai multă nicotină, de 2,6 ori mai mult fenol. Cât priveşte substanţele cancerigene (metil-naftan, dimetilnitriformină, gudron etc.) acestea sunt în cantitate de 10 – 39 ori mai mare în curentul secundar decât în cel principal. Autorul de mai sus menţionează că un nefumător, fumează involuntar o ţigară la 7 consumate de un fumător din preajmă. S-a constatat că în locurile aglomerate unde se fumează mult (localuri publice, baruri, săli de şedinţă) nefumătorii inhalează tot atât substanţe cancerigene din fumul de ţigară cât un fumător a 30 de ţigări. Este motivul pentru care specialiştii atribuie apariţia unei treimi din cancerele nefumătorilor faptului că au trăit în preajma celor care fumează şi au inhalat fumul degajat în încăpere, care este mai bogat în substanţe cancerigene decât cel tras în piept direct din ţigară. Alte dovezi ale agresiunii fumului de tutun pentru ambianţa fumătorilor sunt prezenţa nicotinei în urina nefumătorilor din preajma fumătorilor, blocarea a 4 – 7% din hemoglobină sub formă de carboxihemoglobină la persoanele din anturajul imediat al fumătorilor. Ne dăm seama odată în plus cât de dăunătoare este această poluare a aerului prin fum de tutun mai ales cînd este vorba de copii, de vârstnici sau de persoane deja suferinde. Cele menţionate demonstrează clar că viciul fumatului nu mai poate fi considerat o problemă strict personală a fumătorului întrucât ea are implicaţii deosebit de serioase asupra ambianţei, deci a întregii societăţi. Practic nu poate fi vorba de un calcul real care să estimeze totalitatea daunelor individuale şi sociale provocate de fumat. Este vorba de îmbolnăvirile grave şi de decesele survenite ca urmare a cancerelor şi a altor complicaţii redutabile ale fumatului, de cheltuielile enorme pentru tratarea bolilor provocate sau agravate de fumat, de ajutoarele medicale de boală, de pensii, de pierderile provocate producţiei prin reducerea capacităţii de muncă. Dincolo de toate aceste nejunsuri, paguba cea mai mare şi de neînlocuit pentru societate pe care o aduce fumatul este pierderea de vieţi omeneşti, care interesează oameni la vârste active, oameni în plină activitate creatoare, deosebiot de utili familiilor lor şi societăţii. Diverse statistici dau cifre îngrijorătoare, demonstrând că fumatul ucide de 4 ori mai mult decât accidentele de circulaţie. Datorită intoxicaţiei şi uzurii prin fumat s-a ajuns anual la 300 000 decese în SUA, la 70 000 în Germania, 50 000 în Anglia, 35 000 în Franţa etc. Pe drept cuvânt s-a considerat fumatul drept flagelul secolului XX, iar Organizaţia Mondială a Sănătăţii la sem,nalul de alarmă dat împotriva fumatului a dat şi răspunsul cel mai labil: Fiecare să aleagă, fumatul sau sănătatea! Creşterea cea mai accentuată a numărului fumătorilor din ultimii ani se constată în rândurile femeilor şi tineretului, numărul tinerilor fumători fiind mai mare în rândul celor care provin din familii de fumători. Într-un studiu făcut de Barnea printre studenţii din diferite centre universitare din ţara noastră s-a constatat că procentul studenţilor fumători se situează între 50 – 60%, iar al studentelor fumătoare a fost de 27 – 32%. Pe parcursul cercetărilor efectuate în timp de diverşi autori se constată de asemenea o tendinţă periculoasă şi anume aceea a reducerii progresive a vârstelor de debut ale fumatului. Deşi sunt bine cunoscute efectele vătămătoare imediate şi îndepărtate ale fumatului asupra sănătăţii, tinerii şi tinerele încep să fumeze ocazional sau devin fumători permanenţi din cele mai diferite cauze, unele puerile: din curiozitate, din imitaşie, din dorinţa „de a fi în rândul oamenilor”, de a părea maturi, de a părea emancipaţi, de a nu fi consideraţi „papă lapte”, de a căpăta un plus de independenţă, de a „rezista” mai mult la oboseală, la efort intelectual (!) sau ca antidot al stresurilor diferite (!). Iată deci că de la nişte motivări banale, lipsite de orice fundament logic, tinerii devin victimele unui viciu cu implicaţii negative dintre cele mai grave asupra sănătăţii. Întrucât flagelul fumatului a luat proporţii îngrijorătoare se pune problema intervenţiei hotărâte pentru combaterea acestuia. Cum tabagismul nu poate fi rezolvat prin mijloace clasice ale medicinii preventive, măsurile trebuie să vizeze obiectivele variate, susceptibile să ducă la diminuarea progresivă a fumatului şi implicit a consecinţelor sale nefaste. Informarea în materie de sănătate a adulţilor, educaţia sanitară în şcoli, este una din măsurile importante, cu condiţia ca ea să fie dublată de exemplul personal al educatorilor. Medicii de asemenea trebuie să renunţe la fumat şi să fie un exemplu demn de urmat pentru bolnavii lor. În privinţa educaţiei sanitare se poate că „terapia în grup” este mai eficientă decât metoda individuală. Toate măsurile educative trebuie să aducă la eviatrea acestei deprinderi sau la abandonarea fumatului de către fumătorii ocazionali sau înveteraţi. Elementul principal este voinţa cum trebuie să ducă la renunţarea totală şi definitivă la fumat, indiferent dacă aceasta se face brusc sau prin reducere treptată a numărului de ţigări fumate. Unii cercetători recomandă această ultimă metodă întrucât s-a observat că la unii fumători întrreruperea bruscă dă uneori tulburări neplăcute – insomnii, irascibilitate, scăderea poftei de mâncare etc. – motive frecvente de reluare a obiceiului fumatului. Campania împotriva fumatului nu prea a fost luată în seamă decenii întregi. Situaţia a început să se schimbe abia în 1950, când medicii au atras atenţia asupraefectului cancerigen al fumatului, odată cu creşterea îngrijorătoare a cancerului pulmonar. În 1962, Italia este prima ţară în care se interzice reclama pentru tutun, iar în 1970, Organizaţia Mondială a Sănătăţii intervine cu părestigiul ei, avertizând că numeroase boli sunt legate de tutun şi susţinând prin toate mijloacele lupta antitabacică. În diverse ţări s-au luat măsuri menite să ajute pe fumători în a abandona această deprindere şi de a proteja totodată pe nefumători. Este vorba de interzicerea fumatului în instituţiile publice, birouri, mijloacele de transport în comun, spitale, reuniuni publice, şedinţe etc. S-au luat măsuri tehnologice care să ducă la limitarea efectelor nocive ale ţigărilor prin limitarea substanţelor toxice (gudron şi nicotina) cu efect cancerigen şi s-au introdus în ţigări unele substanţe care înlocuiesc tutunul. Se extinde tot mai mult obligativitatea de a se menţiona substanţele toxice conţinute ăn ţigări, concomitent cu limitarea publicităţii pentru diversele tipuri de ţigarete. O altă metodă de luptă antitabacică este şi politica preţurilor prin taxarea acestora după gradul de nocivitate, îndemnând astfel pe fumători către consumul de ţigări „mai ieftine”. Pretutindeni unde a fost lansată campania contra fumatului, s-a remarcat o diminuare a consumului de ţigarete şi odată cu aceasta scăderea incidenţei consecinţelor grave amintite. În America, printr-o campanie antitabacică susţinută, numărul fumătorilor adulţi a scăzut de la 52 la 39%. În anul 1975, 3 fumători bărbaţi din 7 renunţaseră la obiceiul lor. În prezent, cea mai mare parte dintre medicii din Anglia sunt nefumători sau au încetat să fumeze. Anchetele efecuate în rândul acestora au indicat o scădere notabilă a incidenţei cancerului pulmonar şi a altor boli asociate tabagismului. Aceste date ne întăresc convingerea că stă în puterea noastră să eredicăm acest flagel care aduce atât a suferinţă omenirii şi putem asista chiar în decursul unei generaţii la efectele favorabile asupra sănătăţii, odată cu lupta antitabagică susţinută şi eficientă. Cunoscând toate relele pe care le aduce fumatul, ni se pare justificată afirmaţia lui Arnolde din 1977: „Dacă folosirea tutunului ar fi de apariţie recentă, ne întrebam dacă această iarbă nu ar fi pusă sub aceeaşi interdicţie ca şi marijuana! Ar merita în orice caz”! PAGE PAGE 7 쥁