Referat Proiet De Diploma In Obezitate

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Proiet De Diploma In Obezitate si de asemenea puteti face Download Referat proiet de diploma in obezitate

Citeste fragmente din Referat Proiet De Diploma In Obezitate

Metode de recuperare B.F.T. în OBEZITATE PLANUL LUCRĂRII PARTEA I. I.Generalităţi – definiţie, clasificare, date epidemiologice II.Etiopatogenie – cauze, mecanisme, anatomie patologică III.Criterii de susţinere a diagnosticului: a). examenul clinic – semne subiective şi obiective b). Investigaţii paraclinice – ex. radiologic probe de laborator IV. Evoluţie şi prognostic V. Tratament: 1. tratament profilactic 2. tratament igieno-dietetic 3. tratament medicamentos 4. tratament ortopedico-chirurgical PARTEA a II-a: tratamentul BFT. 1. principiile şi obiective tratamentului BFT 2. tratamentul prin hidro-termoterapie 3. tratamentul prin electroterapie 4. tratamentul prin masaj: Efectele fiziologice ale masajului Descrierea anatomică a regiunii Tehnica masajului Mobilizarea articulaţiilor (kinetoterapie) Gimnastică medicală 5. terapia ocupaţională 6. tratamentul balneologic (ape minerale, nămoluri) BIBLIOGRAFIE Recomandări: fonturi de 14, margini de 2 cm, 20 pagini. Metode de recuperare B.F.T în obezitate PARTEA I. I. GENERALITĂŢI. Este o afecţiune nutriţional metabolică, cu largă răspândire în epoca actuală, caracterizată printr-un exces ponderal, ce depăşeşte cu peste 20% greutatea ideală. Marea majoritate a nutriţioniştilor sunt de acord că bărbaţii care au mai mult de 25% grăsime corporală şi femeile care au mai mult de 30% grăsime corporală sunt persoane obeze. Obezitatea este produsă printr-un aport alimentar crescut, la subiecţii cu o anumită predispoziţie genetică şi generează numeroase complicaţii cardio-vasculare, metabolice, locomotorii şi de altă natură. Frecvenţa obezităţii este în creştere, odată cu vârsta, fiind mai mare la sexul feminin. În ţara noastră se apreciază că prevalenţa depăşeşte 20-30%. Prin complicaţii pe care le produce, obezitatea scurtează durata de viaţă cu circa 9-10 ani. II. ETIOPATOGENIE. Factorii individuali: 1. Factorii genetici-factorul genetic este prezent în obezitate (cel puţin în anumi-te tipuri) şi că este de natură poligenică. Clinicienii pot lua în considerare componenţa genetică în situaţii de genul următor: părinţi obezi, de la vârsta sub 30 ani; un părinte, doi bunici şi cel puţin un frate obez, de la vârsta sun 30 ani; greutatea la naştere peste 4000g; mai ales când mama nu este înaltă şi nici diabetică; obezitate din copilărie, iniţiată sub vârsta de 2 ani şi menţinută cel puţin 5 ani sau după pubertate; tip somatic endomorf; absenţa ori influenţa redusă a factorilor de mediu. 2. Reglarea ingestiei alimentare se face printr- un sistem larg supus influenţei factorilor psihologici, integrând elemente nervoase, digestive şi metabolice, primind numeroase semnale şi răspunzând după alternativa „a mânca” sau „a nu mânca”. Suferinta emotionalã este, poate, cea mai dureroasă parte a obezitãţii. Societatea asociazã adesea atractivitatea cu silueta, mai ales la femei. Asemenea mesaje fac persoanele supraponderale sã se simtã neatractive. Emoţiile şi stresul pot modifica apetitul şi senzaţia de saţietate. Persoanele obeze suferã adesea de prejudicii sau discriminãri la scoalã, în situaţii sociale sau pe piaţa locurilor de muncã. Sentimentele de rusine, depresie sau respingere sunt foarte des întâlnite. În cursul unor maladii psihiatrice, cum ar fi mania, există o importantă creştere în greutate. Mulţi oameni mãnâncã ca rezultat al unei stãri emoţionale negative cum sunt: tristeţea, frica, plictiseala. 3. Factorii mtabolici-sunt, de asemenea, importanţi. Dintre aceştia o contribuţie determinată aparţine proprietăţilor adipocitelor şi ţesutului adipos brun. Ţesutul brun joacă un rol important în termogeneza şi în reglarea metabolismului energetic, ca răspuns la expunerea la frig şi la ingestia de alimente. Poate apare în hipotiroidie, depresia şi anumite probleme neurologice, administrarea cu anumite medicamente cum sunt steroizii, antidepresivele, corticosteroizi, insuficienţa hormonului de creştere, castrare şi menopauza. Factori de mediu. 1. Aportul şi disponibilitatea de hrană: anumite deprinderi, legate de tipul şi cantitatea elementelor, care pot avea o influenţă pe termen lung. Disponibilitatea generoasă de alimente şi stimularea constantă a consumului, în particular a alimentelor cu conţinut glucidic crescut, reprezintă caracteristici ale societăţilor bogate. 2. Factorii familiali, sociali şi culturali. Există de obice în familie anumite „tipare” alimentare, care pot acţiona pe termen lungă. La acestea se pot adăuga influenţe sociale şi culturale (centrate pe preferinţe alimentare, modularea formei corpului ş.a.). Astfel de factori sunt curent implicaţi în dezvoltarea şi menţinerea obezităţii. Mecanismele de producere a obezităţii sunt multiple: 1. Creşterea aportului alimentar-se întâlneşte în majoritatea situaţiilor. Sistemul de control al ingestiei alimentare include un centru al saţietăţii, situat în hipotalamusul centromedial şi un centru al foamei, situat în hipotalamusul lateral. O excitare a centrului saţietăţii determină inhibiţia centrului foamei şi întreruperea ingerării de alimente. Excitarea centrului foamei induce creşterea aportului alimentar. Există desigur o integrare superioară, corticală a activităţii centrilor respectivi. 2. Reducerea consumului energic- este realizat prin scăderea cheltuierilor datorate eforturilor fizic şi o scădere a energiei necesare procesului de termoreglare. 3. Perturbarea metabolismului adipocitar- include: sporirea lipogenezei, reducerea lipolizei, sporirea conţinutului de colesterol. Activitatea lipoproteinli-paza este crescută în obezitate, fenomen despre care nu se ştie însă dacă este primar şi cauzal sau secundar. Anatomie patologică. Masa ţesutului adipos depinde, în ultimă instanţă, de numărul şi volumul adipocitelor. Se apreciază că, în mod normal, numărul acestora s-ar situa în jurul valorii de 3∙ 1010. La copiii supraalimentaţi şi cu predispoziţie pentru obezitate există o creştere a număru-lui de adipocite ( hiperplazie ). În obezităţile constituite la vârsta adultă se poate întâlni doar o creştere de volum a celulelor adipoase ( hiportrofie ), fără modificări numerice. Cel mai frecvent pare să fie, de fapt tipul mixt. III. CRITERII DE SUSŢINERE A DIAGNOSTICULUI a) Examenul clinic Tabloul clinic. La început este prezent doar excesul ponderal ca atare, evidenţiat prin aspectul somatic, măsurarea pliului cutanat şi prin cântărire. Treptat, din cauza încărcării hemodinamice şi respiratorii, apar palpitaţii, dispnee de efort, edeme maleolare; dease-menea apar dureri articulare, în special în zonele suprasolicitate: glezne, genunchi, lombe. Ulterior trec pe primul plan simptomele legate de complicaţii. Forme clinice. Obezitatea poate îmbrăca un aspect generalizat, sau un aspect seg-mentar: tipul „android”, în care ţesutul adipos predomină la nivelul trunchiului şi tipul „ginoid”, cu o predominanţă a ţesutului adipos în jumătatea inferioară a corpului. Unele forme particulare de obezitate se întâlnesc în cadrul sindroamelor genetice. De asemenea obezitatea există ca o manifestare secundară în cadrul mai multor boli şi sindroame endocrine (sindrom Cushing, mixedem etc.). b) Investigaţii paraclinice. Date paraclinice. Pentru evaluarea riguroasă a masei ţesutului adipos se pot folosi metode laborioase, cum ar fi diluţia izotopică. În practică sunt utilizate unele forme de calcul, ca de exemplu formula Asigurărilor Metropolitane din New York: V - 20 GI = 50 + 0,75 (Î – 150) + ▬▬▬ în care: 4 GI = greutatea ideală (în Kg); I = înălţimea (în cm); V = vârsta (în ani). Rezultatul obţinut este valabil pentru bărbaţi. În cazul femeilor, acest rezultat trebuie înmulţit cu 0,9. obezitatea este definită prin depăşirea greutăţii ideale cu 20%. Diagnostic. Este relativ simplu, dacă se iau în considerare aspectul somatic, eva-luarea greutăţii corporale şi a mesei totale a ţesutului adipos şi datele ce rezultă din aplicarea formulelor. Diagnosticul formelor clinico-patogenice de obezitate şi cel al complicaţiilor şi al asociaţiilor morbide sunt deasemenea obligatori. IV. EVOLUŢIE ŞI PROGNOSTIC. EVOLUŢIE. În evoluţia obezităţii există mai întâi o fază „dinamică”, caracterizată prin hiperfagie şi lipogeneză accentuată. Urmează o fază „statică”, în care se realizeaz o stabilizare ponderală; de fapt, în această fază se instalează treptat mumeroasele complicaţii ale bolii. Complicaţii cardiovasculare- sunt frecvente şi importante. Hipertensiunea arterială însoţeşte aproape invariabil obezitatea. Se apreciază că frecvenţa HTA în rândul obezilor este de 50-90%. În obezitate se realizea-ză o hiper-tensiune arterială prin debit cardiac crescut. Frecvenţa HTA este de aproximativ trei ori mai mare la supraponderali decât la normoponderali. Reducerea greutăţii la o persoană obeză conduce la scăderea valorilor tensionale. Ateroscleroza. Obezitatea pare să favorizeze dezvoltarea aterosclerozei cu aproxima-tiv 10 ani mai devreme, datorită unui cumul al factorilor de risc vascular: un sindrom dislipidemic (cu hiperlipemie, hipercolesterolemie, creşterea raportului beta /alfalipo-proteine, creşterea acizilor graşi liberi ); hipertensiunea arterială; sedentarismul; diabetul zaharat; o activitate fibrinolitică mai scăzută; reducerea efortului fizic etc. Insuficienţa cardiacă. Este favorizată de efortul suplimentar impus inimii, modificări-le hemodinamice induse în circulaţia pulmonară şi în circulaţia sistemică, ca şi prin alterări miocardice; infiltraţia cu grăsime în pericard şi miocard; alte complicaţii mecanice: mărirea abdomenului, diminuarea mişcărilor diafragmatice, respiraţie super-ficială etc. Ventricolul drept este cel care suferă în mod deosebit. Varicele membrelor inferioare sunt, deasemenea, frecvente la obezi; sunt favorizate de hipotonia venoasă: în eficacitatea acţiunii de pompaj a musculaturii creşterea presiunii abdominale, constipaţia, ele se complică cu tromboflebite varicoase şi cu tulburări trofice. Obezitatea reprezintă, deasemenea, un factor de risc pentru trombozele venoase profunde (în asociaţie şi cu alţi factori de risc). Complicaţii metabolice. Diabetul zaharat de tip 2 ( insulino-independent ) apare adeseori pe fond de obezitate, intre cele 2 afecţiuni fiind o strânsă legătură. Hiperlipoproteinemiile şi hiperuricemiile se asociază, deasemenea cu obezitatea. Complicaţiile respiratorii. În obezităţile importante se produce o disfuncţie ventila-torie de tip mixt ( predominent restrictivă ). Cu timpul se dezvoltă un tablou de insufi-cienţă respiratorie şi eventual hipertensiune pulmonară. Alte complicaţii se realizează la nivelul: Aparatului osteo-articular: ele predomină la membrele inferioare şi la coloana vertebrală; pe măsură ce severitatea obezităţii creşte, modificările degenerative osteo-articularen se accentuează. Aparatului digestiv: litiaza biliară este şi ea mai frecventă la obezi decât la normo-ponderali; calculii sunt predominent de colesterol. Aparatului genital: anumite forme de cancer sunt mai des întâlnite la obezi. De exemplu: cancerul uterin, de sân şi al veziculei biliare la femei; cancerul de colon, rect şi prostată la bărbaţi. Sistemului neuropsihic obezitatea se asociază frecvent cu problemele psihologice complexe, unele dintre ele având importante consecinţe socio-familiale. PROGNOSTIC. Depinde de gradul şi vechimea obezităţii, la început, atât prognosti-cul vital, cât şi cel funcţional şi al capacităţii de muncă pot pot fi relativ favorabile; cu timpul – pe măsura apariţiei complicaţiilor – prognosticul depinde de severitate acestora şi mai puţin de obezitate. Obezitatea se asociază cu o mortalitate crescută. Efectul obezităţii cardiovasculare generale se realizează prin legătura cu alţi factori de risc, cum ar fi: HTA, diabetul şi hiperlipoproteinemia. Totuşi obezitatea are şi o contribuţie independentă la creşterea mortalităţii, demonstrată de numeroase studii epide-miologice. V. TRATAMENT. Deşi pare simplu la prima vedere, tratamentul eficient al obezităţii reprezintă în practică un deziderat greu de obţinut. 1. Tratamentul profilactic. Prevenirea supraâncărcării ponderale şi a consecinţelor sale reprezintă unul din obiectivele majore ale modului de viaţă raţional, propus omului modern. Pentru atingerea lui nu sunt suficiente doar efeorturile reţetei medicale, ci este nevoie de angajarea tuturor factorilor de care depinde starea de sănătate a populaţiei. Faza primară a profilaxiei include depistarea, ameliorarea sau suprimarea factorilor de risc ai obezităţi. Profilaxia secundară cuprinde depistarea activă şi precoce şi tratamentul ficărui caz, iar profilaxia terţiară se adresează complicaţiilor. 2. Tratamentul igieno-dietetic- are rol de bază. În esenţă, el constă din negativarea bilanţului energetic, prin administrarea unei raţii calorice reduse, dar care – pe cât posibil – să nu provoace un dezechilibru nutritiv. Regimul va fi deci hipocaloric, hipo-glucidic, hipolipidic, normoproteic, hiposodat. În dieta obezului va creşte considerabil proporţia legumelor şi fructelor ( cu un conţinut glucidic mic ); acestea realizează mai uşor senzaţia de saţietate, sunt bogate în vitamine şi minerale. Este obligatoriu fracţiona-rea meselor: 4-5 pe zi. Recomandări generale: Nu trebuie consumate alimente între mesele prescrise Trebuie evitat abuzul de sare În zilele în care carnea se înlocuieşte cu 50g parizer, şuncă sau cren-vuşti, nu se adaugă untdelemn peste salate, ci ulei de parafină şi lămâie sau oţet. Ciorbele, supele şi soteurile nu se prepară din morcov, ţelină, sfeclă, mazăre verde Supele nu se îngroaşe cu făinoase Supele şi ciorbele se asezonează cu verdeţuri aromate de tip pătrunjel, mărar, leuştean, tarhon. Sosurile se prepară din supă de carne degresată şi se dreg cu o lingură de iaurt, lămâie, verdeţuri, cimbru sau dafin. Cărnii i se dă gust cu cimbru şi puţin usturoi, iar salatelor cu lămâie oţet şi chimen. Se pot consuma lichide în cantitatea dorită, excluzându-se băuturile îndulcite şi cele alcoolice. Se interzice: zahărul, dulciurile concentrate, făinoasele, fructele uscate, fructele oleaginoase, strugurii, prunele, perele „Bergamotte” şi celelalte fructe foarte dulci Meniurile trebuie să fie cât mai variate, pentru ca regimul să poată fi menţinut timp îndelungat. Model de regim hipocaloric săptămânal (cu un total de 4 500 – 4 900 calorii; în medie cca 650 – 700 calorii pe zi) Luni Marţi Miercuri Joi Vineri Sâmbătă Duminică 600 calorii 1 000 calorii numai legume şi fructe 1 000 calorii numai legume şi fructe 600 calorii 1 000 calorii Pentru zilele cu 600 calorii se pot folosi: cca 1,5l lapte sau 2 pachete de brânză de vaci slabă sau 2 bucăţi de carne slabă (150g) sau combinaţii. Lipidele – nu trebuie să depăşească 40 g pe zi, fiind de preferat cele de natură vegetală (ulei de porumb, de soia, de floarea soarelui), ţinând seama că valoarea calorică a lipidelor este mai mult decât dublă în comparaţie cu glucidele. Pentru acelaşi individ ele nu trebuie să depăşească 35 g pe zi, adică 0,50 kilocorp de greutatea ideală, această cantitate găsindu-se în grăsimea necesară preparării mâncărurilor. Glucidele – vor fi reduse la 110 – 130 g /zi, adică 1,5 – 2 kilocorp din greutatea ideală. Această cantitate rezultă din consumul de pâine, care nu trebuie să depăşească 100 –120 g zilnic şi din legumele şi fructele prescrise. Se vor alege legumele a căror concentraţie în zahăr nu depăşeşte 3-5% (spanac, ştevie, salată, mărar, pătrunjel, andive, usturoi, ceapă, varză conopidă), iar fructele de preferate sunt citricele (portocale, mandarine, lămâi, ), sau zmeura merele, căpşunile, fragi.glucidele datorită tendinţei lor de a se transforma în lipide sunt socotite inamicul principal al obezilor. Cura de slăbire este contraindicată în caz de tuberculoză pulmonară, insuficienţă rena-lă, psihoze acute depresive, vârstă înaintată. 3. Tratamentul medicamentos are un rol ajutător. Se folosesc mai multe tipuri de medicamente. Medicamente ce produc o scădere a aparatului. În obezitate se mai utili-zează medicaţie catabolizantă ( preparate tiroidiene ), diuretice, medicamente ce reduc absorţia intestinală a glucidelor sau a lipidelor. Exerciţiul fizic, fizioterapia, psihoterapia. Pot fi un ajutor important în terapeutica obezităţii, cu condiţia să fie folosite corect. Se ştie că efortul fizic reprezintă cel de al doilea consumator de energie al organismu-lui, după metabolismul bazal. De aceea, cele mai eficiente metode de slăbire sunt realizate prin combinaţia dintre restricţia calorică şi exerciţiile fizice. Toţi pacienţii cu obezitate pot beneficia de pe urma mişcării, dacă aceasta este folosită pe baza unui pro-gram raţional. În practica medicală, procedurile kineto-terapice pentru obezi includ: mersul pe jos, cura de teren, alergarea, excursiile, jocurile sportive, gimnastica medica-lă. Indiferent de tipul activităţii fizice, aceas-ta trebuie efectuată ritmic şi cu o intensitate medie. Sunt contraindicate eforturile fizice mari, sporadice, bruşte, care generează febra musculară, astenie, sete şi foame excesive. 4. Tratamentul chirurgical poate include intervenţii cu rol estetic, dar şi intervenţii de scurtcircuitare a unor segmente digestive. Tratamentul chirurgical nu are un rol major în tratamentul obezităţii şi este urmat adesea de probleme complexe de patologie digestivă. PAGE PAGE 5 쥁