Referat Organismul Si Functiile Sale
Mai jos puteti citi fragmente din
Referat Organismul Si Functiile Sale si de asemenea puteti face
Download Referat Organismul si functiile saleCiteste fragmente din Referat Organismul Si Functiile Sale
GHENCIU LIGIA
CRISTINA
Educaţie pentru
Sănătate
Clasa a IX-a B
ORGANISMUL
ÅžI
FUNCÅ¢IILE
SALE
Funcţiile de nutriţie
Alimentele si importanţa lor pentru organism
Digestia reprezintă totalitatea transformărilor suferite de hrană.
Sistemul digestiv este format din: tub digestiv( cavitate bucală,
faringe, esofag, stomac, intestin subţire/gros); glande anexe( glande
salivare, ficatul, pancreasul); cavitatea bucală( limba, dinţii,
peretele superior- bolta palatină şi omuşor, peretele inferior- limba
şi papilele gustative, pereţii laterali-obrajii, mucoasa bucală ce
este umezită de saliva produsă de glandele salivare).
Atât pe maxilar cât şi pe mandibulă se găsesc dinţii înfipţi
în alveolele dentare care sunt organe vii şi dure. Adulţii au 32 de
dinţi: incisivi, canini, premolari şi molari cu formula dentară(i.
2/2, c. 1/1, Pm. 2/2, m. 3/3). Copiii au 20 de dinţi, dentiţia se
numeşte de lapte, nu au premolari şi formula dentară este: i. 2/2, c.
1/1, m. 3/3.
Un dinte este format din: coroană( smalţ, dentină); rădăcină(
vase de sânge, pulpă dentară).
Faringele este locul de întâlnire al căii digestive cu calea
respiratorie. Intrarea în faringe este străjuită de amigdale, organe
de apărare împotriva bacteriilor şi viruşilor ajunse aici prin
hrană sau prin aerul inspirat. Esofagul străbate cutia toracică şi
muşchiul diafragm deschizându-se în stomac prin orificiul cardia.
Mucoasa esofagului are numeroase cute care-i permit acestuia să se
dilate în timpul trecerii lobului alimentar. Musculatura faringelui şi
a esofagului participă la înghiţirea hranei. Stomacul este segmentul
cel mai dilatat al sistemului digestiv situat în stânga cavităţii
abdominale, sub muşchiul diafragm. Se deschide în duoden prin
orificiul pilor. Mucoasa stomacală are numeroase cute şi glande care o
protejează. Musculatura se află dispusă în 3 benzi( longitudinal,
circular şi oblic). Hrana este amestecată cu sucul gastric şi
împinsă în duoden prin orificiul pilor. Intestinul subţire este cel
mai lung segment al tubului digestiv, are 4-6 m. Åži este format din:
duoden( partea fixă a intestinului care formează numeroase bucle sau
anse intestinale. Intestinul subţire prezintă o mucoasă formată
dintr-un singur strat de celule şi prezintă cute circulare şi
milioane de vilozităţi intestinale care măresc mult suprafaţa de
prelucrare a hranei şi absorbţia. Digestia se termină în intestinul
subţire. Intestinul gros- are o lungime de 1,5 m. şi prezintă la
început apendicele, se termină cu orificiul anal. Mucoasa prezintă
pliuri ÅŸi glande care produc mucus.
Rolul mucusului este acela de a ajuta la formarea materiilor fecale.
Glandele anexe îşi varsă produşii de secreţie prin canale speciale
în segmente ale tubului digestiv.
Glandele salivare produc saliva şi prin canale speciale o elimină în
cavitatea bucală;
Ficatul este cea mai voluminoasă glandă din corp, situat în dreapta
cavităţii abdominale, sub muşchiul diafragm;
Pancreasul se află în spatele stomacului şi secretă sucul
pancreatic. Atât bila secretată de
ficat cât şi sucul pancreatic se varsă în duoden. Tubul digestiv
este căptuşit de o mucoasă care are următoarele roluri: secretă
sucurile digestive; participă la absorbţia substanţelor nutritive
rezultate în urma digestiei.
Hrana ingerată pe măsură ce străbate tubul digestiv este supusă
unui ansamblu de transformări: mecanice, fizice şi chimice care
reprezintă digestia. Alimentele sunt mai întâi transformate mecanic
şi fizic pentru a uşura prelucrarea lor chimică desfăşurată sub
acţiunea unor substanţe din sucurile digestive numite enzime. Digestia
începe în cavitatea bucală cu: transformările mecanice(masticaţie),
transformări chimice(se realizează sub acţiunea enzimelor. În
salivă există enzima care descompune amidonul în produşi glucidici
mai simpli, cu gust dulce. Rezultatul digestiei din cavitatea bucală
este bolul alimentar care în timpul deglutiţiei străbate faringele-
laringele se închide imediat cu un căpăcel care se numeşte
epiglotă- esofagul şi ajunge în stomac prin orificiul cardia.
Digestia gastrică- hrana este depozitată temporal şi prin amestecarea
cu sucul gastric ce formează o masă pătoasă numită ahim-gastric.
Acidul clorhidric împiedică alterarea alimentelor şi activează
enzimele gastrice. Mucusul protejează mucoasa stomacală de
acidităţile gastrice şi chiar de atacul enzimelor proprii. Hrana
ajunsă în stomac este transferată chimic de două categorii de
enzime, astfel proteinele sub acţiunea proteczei sunt transformate în
proteine mai simple; lipidele sub acţiunea lipazei sunt transformate
în lipide mai simple. Digestia intestinală este rezultatul acţiunii
bilei şi sucului pancreatic ajunse în duoden prin canale speciale;
sucului intestinal produs de glandele mucoasei intestinale. Bila
conţine apă şi pigmenţii biliari care-i dau culoarea verde. Pe
lângă aceştia mai conţine nişte săruri biliare care emulsionează
grăsimile făcându-le mai uşor de atacat de către lipazele enzime.
Bila nu conţine enzime. Rezultatul digestiei intestinale este
obţinerea produşilor finali ai digestiei: nutrimentele. Resturile
nedigerate sunt preluate de intestinul gros ÅŸi supuse unor
transformări la care participă şi bacteriile prezente aici. Acestea
au următoarele roluri: sintetizează vitaminele din grupele B şi R;
fermentează resturile; realizează procesul de putrefacţie; materiile
fecale vor fi eliminate în procesul de defecaţie.
Organismul are nevoie de substanţe care să-i asigure creşterea, să-i
permită repararea uzurilor şi să-i furnizeze energia necesară
activităţilor fizice şi psihice. Aceste substanţe şi le procură
din alimente.
Produsele alimentare fiind diferite, este necesară cunoaşterea
conţinutului lor. Deosebit de important este să ştim şi modul în
care alimentele trebuie preparate, manipulate şi păstrate.
Alimentele conţin: apă, substanţe organice care ard şi săruri
minerale(cenuÅŸa).
Unele componente alimentare, ca, de exemplu, apa, unele săruri
minerale şi vitaminele sunt utilizate de organism fără a fi
prelucrate, iar alte componente sunt transformate în organism într-o
serie de produşi mai simpli, din care acesta sintetizează substanţele
proprii organismului. Astfel sunt proteinele, grăsimile(lipidele) şi
zaharurile(glucidele).
Factorii nutritivi satisfac în mod diferit necesităţile
organismului. Unii sunt folosiţi, în special, ca material de
construcţie, deci au un rol plastic; alţii furnizează energia
necesară organismului-au rol energetic, iar alţii înlesnesc
desfăşurarea anumitor activităţi-rol catalizator(vitamine, hormoni,
enzime).De aceea putem grupa necesităţile alimentare ale organismului
in necesităţi plastice si necesităţi energetice.
Ca substanţe alimentare cu rol plastic menţionăm, în primul rând,
proteinele.
Proteinele se găsesc atât în produse alimentare de origine animală
cât şi vegetală. Carnea, ouăle, peştele, mezelurile, brânzeturile
etc. sunt bogate in proteine. Leguminoasele uscate(mazărea, fasolea,
lintea), cartofii, pâinea etc. conţin proteine vegetale.
Alimentaţia normală trebuie să urmărească asigurarea
substanţelor plastice necesare organismului, printr-un aport echilibrat
de proteine animale ÅŸi vegetale.
Între substanţele organice, menţionăm glucidele, pe care le găsim
în pâine, cartofi, paste făinoase, dulceaţă etc. Aceste substanţe
se oxidează la nivelul celulelor si ţesuturilor, eliberând energia
care este necesară desfăşurării normale a tuturor activităţilor
din organism.
Tot substanţe alimentare energetice sunt şi lipidele care, alături
de glucide, furnizează o mare parte din energia necesară organismului.
Alimentaţia normală trebuie să satisfacă nevoile energetice ale
organismului, cuprinzând produse care conţin glucide si lipide.
În alimentaţia omului, o importanţă deosebită prezintă apa şi
sărurile minerale.
Apa este unul din componenţii citoplasmei celulare, în care sunt
dizolvate diferitele substanţe. Pe lângă aceasta, apa constituie
lichidul circulant în organism(sub forma de sânge, limfă), realizând
schimburile nutritive. Apa îndeplineşte şi alt rol, de uniformizare a
temperaturii corpului. Deci, apa nu poate lipsi din alimentaţie, este
indispensabilă vieţii.
Sărurile minerale mai importante sunt cele de sodiu, calciu, fosfor,
potasiu, fier, magneziu şi altele. Sărurile de calciu şi de fosfor
sunt indispensabile dezvoltării oaselor şi dinţilor şi le găsim in
lapte, brânzeturi, legume uscate. De asemenea, fierul este un element
indispensabil în alimentaţie, deoarece, după cum vom vedea, intră
în alcătuirea globulelor roşii. Carnea, legumele şi fructele sunt
principalele surse alimentare de fier.
Importanţa pentru o alimentaţie normală prezintă şi vitaminele: A,
B, C, D, etc. Vitaminele A şi D sunt necesare în special copiilor şi
tinerilor aflaţi în faza de creştere; celelalte vitamine -B şi C-
sunt necesare bunei funcţionări a organismului la orice vârstă.
Vitamina A se găseşte într-o serie de produse animale: gălbenuş
de ou, brânzeturi, ficat, unt etc. Legumele verzi conţin o substanţă
denumită caroten(prezentă mai ales în rădăcina morcovului), care
poate fi transformată în vitamina A de către organism. Insuficienţa
vitaminei A produce tulburări de vedere, uscarea si îngroşarea pielii
ÅŸi a mucoaselor.
Vitamina D(vitamina antirahitică) se găseşte în cantitate mică
în produsele alimentare. Ouăle, untul, brânzeturile, untura de peşte
conţin vitamina D. Se prepară pe cale industrială, putând fi
administrată sub formă de picături uleioase, drajeuri sau injecţii.
Lipsa vitaminei D din alimentaţie produce rahitismul, o boală a
oaselor prezentă la unii copii.
Vitaminele B(B1,B2,B6,B12 ÅŸi altele)sunt indispensabile creÅŸterii,
multiplicării si funcţionării normale a celulelor. Le găsim mai ales
în carne, produse lactate, pâine neagră, fasole uscată, legume şi
fructe. Lipsa lor produce boli cum sunt: beri-beri, anemia.
Vitamina C (vitamina antiscorbutică) o găsim mai ales în legume şi
fructe proaspete: ardei şi ceapă verde, salată, sfeclă, varză,
roşii, măceşe, mere, lămâi, portocale etc.
Spre deosebire de celelalte vitamine, care sunt rezistente la
căldură, vitamina C se distruge prin fierbere; de aceea se recomandă
ca fructele şi legumele să se consume în special crude.
Carenţa din alimentaţie a vitaminei C produce scorbutul, o boală
care apare la navigatorii hrăniţi numai cu conserve, la copiii
alimentaţi numai cu lapte fiert, ca şi la persoanele care nu consumă
alimente crude şi proaspete. Boala se manifestă prin umflarea şi
sângerarea gingiilor, clătinarea şi căderea dinţilor, apariţia de
pete hemoragice sub piele. Ea se vindecă prin administrarea vitaminei C
în tablete şi injecţii, consumarea fructelor şi a sucurilor de
fructe proaspete etc.
Elemente de igienă a aparatului digestiv
Igiena aparatului digestiv stabileşte condiţiile prin care organele
digestive îşi menţin starea de sănătate necesară desfăşurării
optime a funcţiei de prelucrare şi absorbite a alimentelor. Acestea
se referă la factorul alimentar, introdus în organism şi supus
proceselor digestive şi la factorii de risc care pot îmbolnăvi
organele digestive, compromiţându-le funcţia.
Norme de igienă alimentară. Ştim că nevoile de substanţe plastice
şi energetice, de lichide, săruri minerale şi vitamine ale
organismului sunt foarte variate şi trebuie satisfăcute cât mai
corespunzător diferitelor situaţii în care ne aflăm: de creştere,
activitate şcolară sau productivă, sportivă, repaus etc.
Produsele alimentare sunt ÅŸi ele foarte diferite ÅŸi pot satisface
toate nevoile variate ale organismului, dar trebuie să le cunoaştem
conţinutul şi modul de preparare şi întrebuinţare corespunzător
acestor trebuinţe. Pentru aceasta este necesar să alcătuim un meniu
zilnic şi săptămânal în care să prevedem felurile de mâncare în
care să se gătească, în mod proporţionat şi echilibrat, toţi
factorii nutritivi.
Reţineţi şi respectaţi următoarele reguli de igienă alimentară:
-Păstraţi alimentele alterabile la rece; feriţi-le de contaminare
prin praf, insecte, rozătoare.
-Consumaţi, în mod regulat, fructe şi legume crude, după o atentă
spălare prealabilă.
-Consumaţi hrana proaspătă şi corect preparat pentru ca alimentele
să nu-şi piardă calităţile nutritive.
-Mâncaţi la ore regulate, în cantităţi necesare, pentru a da
posibilitatea organelor digestive să lucreze ritmic şi să se
odihnească.
-Mestecaţi bine şi încet alimentele înainte de a le înghiţi,
‚ţinând corpul drept; nu vă aplecaţi deasupra farfuriei.
-Utilizaţi corect apa potabilă, bând numai la sfârşitul meselor,
pentru a nu dilua sucurile gastrice.
-Menţineţi la masă o bună stare de dispoziţie. Evitaţi
situaţiile care vă pot perturba apetitul şi atenţia de la mâncare:
starea de oboseală, discuţiile în timpul mesei, lectura, audiţiile
radio-tv etc.
-Respectaţi cele trei mese principale ale fiecărei mese, precum şi
orele la care le serviţi;
MESE ALIMENTE CANTITATE (GRAME)
Mic dejun Cafea cu lapte 200g.
2 felii de pâine cu unt
Dejun + cină Salată verde 100g.
Carne, fructe 150 g.
cartofi 200g.
brânză 50g.
pâine 300g.
- în afara meselor, dezobişnuiţi-vă să gustaţi diverse alimente
sau să mestecaţi gumă, evitând astfel pierderea poftei de mâncare;
-în alcătuirea meniului ţineţi cont de cantitatea alimentelor şi
evitaţi mâncărurile prea condimentate;
-mâncarea trebuie să fie corect pregătită, frumos prezentată, să
aibă gust şi miros plăcut;
Cunoaşterea factorilor de risc vă va ajuta, de asemenea, să vă
protejaţi sănătatea sistemului digestiv.
FACTORI DE RISC
MECANICI FIZICI CHIMICI BIOLOGICI
- obiecte ascuţite o dată cu alimentele - temperatura prea
ridicată sau prea scăzută a alimentelor consumate - substanţe
chimice, acizi şi baze puternice înghiţite accidental -microbi care
pătrund în corp pe cale digestivă
-muşcarea limbii sau obrajilor în timpul masticaţiei - temperatura
scăzută a apei când după masă faceţi baie - legume, fructe tratate
cu insecticide; - viermi paraziţi
- obiecte de îmbrăcăminte prea strâmte
- substanţe toxice din ciupercile otrăvite
- spargerea unor obiecte dure cu ajutorul dinţilor
- consumul de alcool, cafeină, nicotină
- rănirea limbii, a obrajilor -arsuri ale mucoasei bucale, faringele -
arsuri ale tubului digestiv - febra tifoidă
- carii dentare - spargerea smalţului dinţilor -intoxicaţii
-dizenteria
-rănirea stomacului, a intestinului subţire -Încetinirea digestiei
-ulcer gastric, duodenal -hepatita virală
-ulcer gastric, duodenal - cancer la nivelul diferitelor organe
digestive - holera
-cancer la nivelul diferitelor organe digestive; moartea -moartea -
oreionul (umflarea glandelor salivare, boală cu poartă de intrare
respiratorie a virusului)
EFECTELE ACÅ¢IUNII FACTORILOR
Boli digestive. Prevenirea şi combaterea lor. La nivelul cavităţii
bucale sunt destul de răspândite cariile dentare, care se formează
sub acţiunea diferiţilor microbi, şi progresează în interiorul
dinţilor, distrugându-i uneori cu totul. Acestea sunt adevărate
focare de infecţie, provocând inflamaţii, amigdalite, abcese locale
sau infectarea la distanţă a unor organe importante ca inima, ficatul,
rinichii, etc. Problema cariilor dentare se poate evita respectând
regulile de igienă dentară, acordând o atenţie deosebită spălării
dinţilor: spălarea dinţilor din faţă de jos în sus; spălarea
laterală a dinţilor de sus în jos; spălarea feţei masticatoare a
măselelor. Iată de ce este importantă profilaxia cariilor dentare
prin spălarea regulată a dinţilor. Tot ca o regulă de igienă se
recomandă şi evitarea spargerii între dinţi a unor obiecte tari care
pot distruge smalţul dentar, permiţând infectarea şi formarea
cariilor dinţilor.
Pentru a evita acţiunea diverşilor factori de risc asupra corpului
omenesc pe lângă respectarea regulilor de igienă se impune luarea
unor măsuri de prevenire a îmbolnăvirii: cumpărarea alimentelor doar
din magazine specializate, unde se respectă în mod obligatoriu
regulile de igienă; verificarea termenului de garanţie înscris pe
fiecare produs alimentar preambalat pe care îl cumpăraţi; păstrarea,
prepararea şi consumarea alimentelor în condiţii stricte de igienă;
igiena perfectă a mâinilor în momentul servirii mesei, precum şi a
cavităţii bucale după fiecare masă.
Între bolile care afectează celelalte nivele ale aparatului digestiv
menţionăm parazitozele intestinale(oxiuriaza, ascaridioza, teniaza
etc.), infecţiile digestive nespecifice(gastrita, enterocolita,
apendicita) şi bolile infecţioase transmisibile specifice(febra
tifoidă, dizenteria, hepatita epidemică, poliomelita şi
toxiinfecţiile alimentare), produse de agenţi patogeni(bacterii
patogene, virusuri etc.).
Prevenirea îmbolnăvirilor digestive se face prin măsuri igienice de
evitare a contactului cu sursele de infecţie sau infestaţie, care sunt
destul de numeroase şi complicate, vaccinare preventivă(în febra
tifoidă, poliomelita, hepatita epidemică etc.).
Tratarea acestor boli se face de către medic, în unele fiind
obligatorie internarea la spital(bolile infecţioase transmisibile).
Consumu7l de ciuperci neavizat din punct de vedere sanitar a avut drept
consecinţă, în ultimii ani, numeroase îmbolnăviri. Astfel de
accidente sunt datorate faptului că unele din substanţele produse de
acestea sunt otrăvitoare pentru om. Trecând, prin absorbţie
intestinală, în sânge substanţele toxice sunt transportate în tot
corpul şi blochează funcţionare sistemului nervos. Dintre organismele
microscopice capabile să producă boli ale sistemului digestiv
menţionăm bacteria holerei şi amiba dezenteriei. Zilnic, organismul
uman are nevoie de toate substanţele anorganice şi organice din care
este alcătuit, precum şi de o anumită cantitate de energie rezultată
din arderea nutrimentelor. Aceste nevoi sunt variabile ÅŸi depind de
vârsta fiecărui individ; de exemplu, în greutate de 70 kg., lucrând
iarna pe un ÅŸantier, va avea nevoie de o cantitate de alimente net
superioară unei femei, în greutate de 55kg., care lucrează într-un
birou. Nevoile cantitative se măsoară în kilocalorii sau în
kilojouli. Nutrimentele furnizează prin ardere următoarea energie: 4,1
kcal (17 kj.) se obţin dintr-un gram de glucide sau dintr-un gram de
proteine; 9,3 kcal(37 kj.) se obţin dintr-un gram de lipide
ATENŢIE!: pentru a ne orienta mai uşor în alegerea diverselor
produse este bine să examinăm cu atenţie datele înscrise pe
ambalajele acestora cu privire la conţinutul şi valoarea lor
energetică.
ÅžTIAÅ¢I CÄ‚?
în timpul vieţii sale, pentru a se hrăni, omul consumă un timp egal
cu
4 ani;
zilnic, se consumă circa 2000g. Alimente, din care, după prelucrare a
lor în tubul digestiv, se elimină 200-400 grame excremente;
propunându-şi să determine populaţia să folosească o alimentaţie
echilibrată, o organizaţie franceză de educaţie pentru sănătate a
editat un afiş pe care este plasată o floare, fiecare petală a florii
având o culoare diferită în care era expusă câte o categorie de
alimente (lactate, fructe, legume, mezeluri);
„La fiecare prânz, cel puÅ£in un aliment de pe fiecare culoareâ€Â;
sunt sfătuiţi cei ce privesc afişul.
REGIMUL ALIMENTAR ÅžI IMPLICAÅ¢IILE SALE
Să te hrăneşti cu alimente care să cuprindă toate substanţele
organice ÅŸi anorganice de care are nevoie organismul, este o
necesitate. O raţie alimentară echilibrată constă în asigurarea
unei juste acoperiri a nevoilor organismului ( echilibru cantitativ).
Dacă nevoile cantitative nu se respectă şi se consumă prea mult, se
ajunge la obezitate. Din păcate se întâmplă şi invers: pentru o
mare parte a populaţiei globului, deficienţa în proteine şi
insuficienţa caloriilor duce la degenerescenţă şi la dispariţia
prematură a celor în suferinţă. Această situaţie este, de fapt,
rezultatul subnutriţiei populaţiei, al alimentaţiei cantitative
insuficiente. În prezent, în lume, un om din opt suferă de foame.
Prin malnutriţie se înţelege o alimentare calitativă deficitară:
de pildă, unul din doi locuitori ai planetei are foame de proteine. La
copii, adolescenţi şi femeile gravide, efectele malnutriţiei sunt
destul de grave. Dezvoltarea fizică şi mintală a copilului vor fi
afectate dacă, în timpul sarcinii, mama este insuficient hrănită şi
îngrijită. Chiar dacă, după ce naşte, i se oferă o hrană
echilibrată, urmările pot fi uşor de recunoscut: slabe,
îmbătrânite prematur, aceste fiinţe umane nu vor avea niciodată
putere de muncă, iar speranţa lor de viaţă va fi mică. După cum se
vede, hrănirea nu este numai un act fiziologic, ci şi un act social.
Tocmai de aceea, un regim alimentar echilibrat, cantitativ ÅŸi
calitativ, se impune cu necesitate, în perioada de creştere a
organismului, cu atât mai mult cu cât de dezvoltarea normală a
fiecărui individ depinde, în cele din urmă, starea de sănătate a
întregii societăţi şi implicit viitorul acesteia. Sigur că nu
întotdeauna individul dispune de condiţii optime pentru realizarea
unui astfel de deziderat. Ceea ce depinde, însă, în exclusivitate, de
propria sa voinţă este formarea unui comportament alimentar corect şi
a unui regim de viaţă raţional.
RESPIRAÅ¢IA ÅžI ORGANELE SISTEMULUI RESPIRATOR
Omul poate trăi 5 săptămâni fără hrană, 5 zile fără apă, dar
nu poate rezista nici măcar 5 minute fără aer. Creierul şi inima nu
pot rezista fără oxigen. Viaţa şi sănătatea noastră depind în
primul rând de aportul respirator, de calitatea aerului respirat cât
şi de prevenirea acţiunii factorilor de risc şi a efectelor acestora:
mecanici( obiecte introduse pe căile respiratorii, particule de praf
din atmosferă; asfixie, hemoragie, intoxicaţie, silicoză); fizici(
temperatura aerului prea scăzută sau prea ridicată; amigdalită,
laringită); chimici( vaporii toxici emanaţi în atmosfera de
mijloacele de transport, nicotina, acidul clorhidric, gudroanele din
fumul de ţigară; intoxicaţie, asfixie, bronşită, cancer);
biologici( microbi, ciuperci microscopice; gripă, amigdalită,
laringită, bronşită, pneumonie, tuberculoză).
Aşadar, oxigenul din aer este gazul care întreţine arderea ( în
sobă), dar tot sub acţiunea lui au loc oxidările ( arderi fără
flacără, lente) substanţelor energetice din celule.
Oxigenul este luat din aerul care intră în plămâni, de unde, prin
intermediul sângelui, ajunge la celule. Dioxidul de carbon rezultat din
oxidările celulare ajunge la plămâni, tot prin intermediul sângelui,
de unde este eliminat. Important este că prin aceste oxidări se
eliberează energia necesară desfăşurării proceselor vitale.
Organele care servesc la introducerea oxigenului ÅŸi eliminarea
dioxidului de carbon formează aparatul respirator.
ANATOMIA APARATULUI RESPIRATOR
Aparatul respirator este alcătuit din: căile
aeriene(respiratorii)-organe specializate prin care aerul intră şi
iese din organism şi plămânii- organe la nivelul cărora are loc
schimbul de gaze.
Căile aeriene sunt conducte prin care se asigură pătrunderea aerului
încărcat cu oxigen în plămâni şi eliminarea aerului încărcat cu
dioxid de carbon în mediul exterior.
-Fosele nazale sunt două canale care se găsesc la nivelul nasului.
Ele comunică cu exteriorul prin nări, iar cu faringele prin două
orificii numite coane.
Interiorul foselor nazale este căptuşit cu o mucoasă mereu umedă.
Aceasta, fiind puternic vascularizată, contribuie la încălzirea
aerului inspirat.
Aţi observat ca în aer există praf şi alte impurităţi care sunt
reţinute de mucusul secretat de unele celule ale mucoasei. Acelaşi rol
îl îndeplinesc şi perişorii, mai numeroşi spre nări.
Faringele este un organ în care se încrucişează calea aerului cu
calea alimentelor. Mucoasa faringelui produce excrescenţe sau
vegetaţii numite polipi care îngreunează circulaţia aerului dinspre
fosele nazale spre faringe.
Laringele, porţiunea următoare, este în acelaşi timp şi organul
vorbirii. Are pereţii formaţi din mai multe cartilaje mobile; cel din
faţă prezintă o proeminenţă -((mărul lui Adam((.Mucoasa care
căptuşeşte laringele formează două perechi de pliuri (cute) ,numite
coarde vocale. Între ele se găseşte un orificiu-glota. Rol în
producerea sunetelor au numai coardele vocale inferioare. Intrarea în
laringe este străjuită de un căpăcel cartilaginos-epiglota care, în
timpul înghiţirii, împiedică pătrunderea bolului alimentar în
calea respiratorie.
Traheea, un tub de 11-12 centimetri, coboară vertical prin faţa
esofagului. Este formată din 15-20 inele cartilaginoase, de forma unei
potcoave incomplete spre esofag. Această porţiune este completată cu
un ţesut moale, datorită căruia esofagul are posibilitatea să se
dilate atunci când prin el trec bolurile alimentare spre stomac. Când
încercăm să înghiţim un bol voluminos, simţim că ne sufocăm
(esofagul apasă asupra traheei). Interiorul traheei este căptuşit de
o mucoasă, care are celule ciliate şi celule care secretă un lichid
mucos(desăvârşesc purificarea şi umezirea aerului).Cilii,
mişcându-se întotdeauna, de jos în sus, antrenează impurităţile
spre laringe, de unde apoi sunt eliminate.
Bronhiile; la partea inferioară, traheea se ramifică în două
ramuri-bronhiile principale, fiecare intrând în câte un plămân.
Bronhia dreaptă dă trei ramuri, iar cea stângă, două ramuri
(bronhiile secundare). Structura bronhiilor este asemănătoare cu a
traheei , inelele cartilaginoase sunt insă complete.
Plămânii, în număr de doi, sunt aşezaţi în cutia toracică,
cuprinzând între ei inima. Sunt organe moi, de culoare roz şi aspect
buretos.
Plămânul drept este format din trei lobi, iar plămânul stâng din
doi lobi. Fiecare lob este format din lobuli. El primeşte câte o
bronhie secundară care se ramifică, formând un adevărat arbore
bronhic. Ultimele ramificaţii-
Bronhiolele-sunt lipsite complet de un schelet cartilaginos. Câte o
asemenea bronhiolă intră în fiecare lobul, dând naştere acinilor
pulmonari, ai căror pereţi prezintă alveole pulmonare.
Alveolele pulmonare au pereţi subţiri, aşezaţi pe o membrană
foarte fină ce conţine o bogată reţea elastică. Această structură
a alveolelor permite destinderea plămânilor. Numărul alveolelor
pulmonare este foarte mare(150-200 milioane în cei doi plămâni), aşa
încât realizează o suprafaţă enormă (până la 200 metri
pătraţi). Alveolele pulmonare sunt înconjurate de o bogată reţea de
capilare provenite din artera pulmonară. Sângele oxigenat iese din
plămâni prin venele pulmonare (câte doua pentru fiecare plămân).
Plămânii sunt înveliţi în două foiţe, pleure. Foiţa internă
aderă pe suprafaţa plămânului, iar cea externă este lipită de
faţa internă a cutiei toracice. Între ele există o peliculă de
lichid.
Lobulul pulmonar: are formă piramidală şi este alcătuit din acini
pulmonari; în ei pătrund ultimele şi cele mai mici ramificaţii ale
arborelui bronşic, adică bronhiolele respiratorii. Acinul pulmonar are
forma unui ciorchine în care fiecare bobiţă reprezintă o alveolă
pulmonară. Alveolele pulmonare sunt înconjurate de vase de sânge la
nivelul lor jucându-se schimbul de gaze. Plămânii sunt acoperiţi de
pleură formată dintr-o foiţă internă şi una externă.
RESPIRAŢIA LA NIVELUL PLĂMÂNILOR ŞI ŢESUTURILOR
Căile respiratorii şi plămânii servesc la realizarea schimbului de
gaze dintre organism şi mediul înconjurător, schimb numit
respiraţie. Respiraţia cuprinde de fapt două etape:
respiraţia pulmonară (externă)-schimb de gaze la nivelul
plămânului;
respiraţia celulară(internă)- schimb de gaze la nivelul ţesuturilor
ÅŸi celulelor.
Prin mărirea şi micşorarea volumului cutiei toracice, se realizează
intrarea şi ieşirea aerului din plămâni.
Prin contracţia unor muşchi numiţi respiratori (muşchii
intercostali) coastele se ridică, iar sternul este împins înainte
şi, ca urmare cutia toracica se lărgeşte. În acelaşi timp,
diafragma, prin contracţie, din bombată spre torace, devine plată.
Datorită faptului că cele două pleure nu se separă,
plămânul-organ ce dispune de elasticitate-urmează toracele,
mărindu-şi volumul. Prin mărirea volumului plămânului scade
presiunea aerului din interior şi, ca urmare, aceasta pătrunde în
plămân. Aceasta este inspiraţia.
Urmează relaxarea muşchilor respiratori şi, deci, revenirea cutiei
toracice la poziţia iniţială, apăsând asupra plămânului. Ca
urmare, o parte din aerul din plămâni este eliminat. Aceasta este
expiraţia.
Inspiraţia si expiraţia sunt mişcări ritmice, pe care le facem de
16-18 ori pe minut. Ritmul mişcărilor respiratorii este mai mare la
copil decât la omul adult. De asemenea ritmul creşte în timpul
activităţii şi scade în timpul somnului.
În afară de inspiraţia şi expiraţia normală, putem efectua, după
voinţă, inspiraţii şi expiraţii profunde, forţate, în care caz
intră în joc şi alţi muşchi.
Volumele de aer pe care le introducem şi le dăm afară din plămân
în timpul inspiraţiilor şi expiraţiilor normale şi ale celor
profunde sunt:
-(0,5l)-aerul introdus în inspiraţie sau eliminat în expiraţia
normală;
-(1,5l)-aerul introdus în inspiraţie forţată;
-(1,5l)-aerul eliminat prin expiraţie forţată;
-aerul care nu poate fi eliminat niciodată. Însumând aceste volume
obţinem capacitatea totală a plămânilor. Aceasta poate fi măsurată
cu aparate numite spirometre.
La nivelul plămânului se face un schimb permanent de gaze: dioxidul
de carbon din sânge trec în alveolele pulmonare(de unde va fi
eliminat), iar oxigenul din alveole trece în sânge. Acest lucru este
posibil întrucât atât peretele alveolelor cât şi al capilarelor
este foarte subţire, iar suprafaţa de schimb este foarte mare.
Sângele care vine la plămân are culoarea roşie-închisă ( conţine
mult dioxid de carbon), iar sângele care pleacă de la plămân are
culoarea roşie-deschisă( este bogat în oxigen).
Respiraţia celulară. În celule, oxihemoglobina(compus instabil) se
desface. Oxigenul rezultat participă la o serie de procese care au
drept rezultat eliberarea energiei conţinută în substanţele supuse
oxidării. Dioxidul de carbon ce rezulta în urma acestor procese este
preluat de sânge. O parte este sub formă de carbohemoglobină, iar în
altă parte, dizolvat în plasmă, ajunge la inimă, apoi la plămâni,
de unde va fi eliminat. AÅŸadar, la nivelul celulelor are loc un schimb
de gaze (invers ca la nivelul alveolelor) şi anume: oxigenul trece în
celule, iar dioxidul de carbon trece în sânge.
Reţineţi!
-Aprovizionarea celulelor cu oxigen (plămâni- inimă-celule) şi
eliminarea dioxidului de carbon (celule- inimă- plămâni) se fac prin
intermediul sângelui.
ELEMENTE DE IGIENÄ‚ A APARATULUI RESPIRATOR
Aparatul respirator trebuie ţinut în perfectă stare de sănătate şi
antrenat să-şi realizeze cât mai eficient funcţia. În acest sens
trebuie respectate normele igienice privind calităţile aerului
respirator.
Igiena aerului şi a respiraţiei. Pentru ca să fie respirabil, aerul
trebuie să aibă o anumită temperatură( optim între 18 şi 20 grade
C.), umiditate şi puritate. În acest sens natura a înzestrat
organismul cu anumite funcţii care ajută la îmbunătăţirea
calităţii aerului. După cum ştiţi, cavitatea nazală este astfel
alcătuită încât încălzeşte, umezeşte şi curăţă aerul
inspirat.
Însă acest lucru nu este întotdeauna suficient. De aceea trebuie avut
în vedere ca în încăperile în care se locuieşte sau se lucrează
să existe în permanenţă aer proaspăt şi curat, cu un anumit grad
de temperatură şi umiditate, ceea ce se realizează prin măsuri
simple de ventilaţie.
Viata în aer curat, oxigenat, asigură cantitatea de oxigen necesară
arderilor din organism, deci menţinerea şi întărirea sănătăţii.
Ea previne oboseala ÅŸi contactarea diferitelor boli.
Aerul degradat, poluat , lipsit de cantitatea normală de oxigen,
poate cauza îmbolnăvirea organismului, în general, şi a aparatului
respirator, în mod special.
Deosebit de dăunător este fumatul. Tutunul conţine, după cum se
ştie, o substanţă toxică foarte dăunătoare, nicotina. Aceasta,
absorbindu-se în organism, din fumul de ţigară, atacă în special
sistemul nervos. Alte substanţe inhalate cu fumul în plămâni( oxidul
de carbon, acidul cianhidric etc.) au un anumit rol în producerea
cancerului pulmonar, boală gravă, care este mai frecventă la
fumători decât la nefumatori.
Igiena respiraţiei se referă la câteva reguli cu privire la
desfăşurarea procesului respirator şi la îngrijirea ce trebuie
acordată aparatului respirator pentru a fi în perfectă stare de
funcţionare.
O primă şi importantă regulă în acest sens este aceea că
respiraţia normală trebuie să se facă prin nas, şi nu prin gură.
De aceea, nasul trebuie menţinut în perfectă stare de curăţenie.
Eliminarea corectă a secreţiilor nazale se face mai întâi printr-o
nară, apoi prin cealaltă. Suflatul cu putere şi prin ambele nări
favorizează împingerea secreţiei nazale spre urechi, care se pot
astfel infecta.
Tot de igiena respiraţiei ţine şi practicarea sistematică a
exerciţiilor fizice şi a sportului, a gimnasticii respiratorii, a
drumeţiilor şi plimbărilor etc. Măsurile vizează, în primul rând,
persoanele care, prin ocupaţia lor zilnică, sedentară, respiră
superficial şi stau mult timp în încăperi închise, cu aer viciat.
Şcolarii se pot găsi şi ei în asemena stare, la şcoală sau acasă.
Prevenirea bolilor aparatului respirator. La nivelul organelor
aparatului respirator se pot instala diferiţi agenţi patogeni,
producând o serie de îmbolnăviri care tulbură funcţia respiratorie
şi pun în pericol sănătatea întregului organism. Între acestea,
cele mai obiÅŸnuite sunt: guturaiul, amigdalita, laringita, bronÅŸita,
pneumonia, tusea, convulsia, rujeola, tuberculoza pulmonară etc.
Toate aceste îmbolnăviri sunt infecţioase, transmiţându-se de la
bolnav la omul sănătos prin aÅŸa numita „ ploaie de picăturiâ€Â.
Prevenirea este eficientă când se respectă normele de izolare şi
evitare a surselor de infecţie, se ţine batista la nas şi la gură
în caz de tuse sau strănut, sau se face vaccinarea antituberculoasă.
ÃŽn cazul recunoaÅŸterii efectelor factorilor de risc asupra sistemului
respirator, apar diverse boli ce afectează starea întregului organism.
Amigdalele aflate la baza limbii se pot infecta adesea. Boala poate
dăuna maxilarelor şi chiar inimii. E de preferat înlăturarea
amigdalelor prin operaţie.
Gripa e o boală infecţioasă care se datorează unui virus şi poate
fi periculoasă mai ales la copii şi la persoanele în vârstă. Este
recomandabilă vaccinarea anuală contra virusului. Laringita este
inflamarea mucoasei laringelui datorită iritării acesteia prin
consumul de băuturi reci, suprasolicitării coardelor vocale,
inspirării pe gură a aerului rece. Bronşita este inflamarea
bronhiilor datorită frigului, prafului, gazelor toxice. Forma toracică
a bronÅŸitei, duce la acoperirea cililor mucoasei bronhiilor, cu
formarea unui stat ce se încearcă a fi eliminat prin accesele de tuse.
Pneumonia e o boală infecţioasă a plămânilor. Tuberculoza e o
boală gravă a plămânilor provocată de o bacterie numită bacilul
Koch rezistentă la atacul leucocitelor. Ea se manifestă prin
următoarele simptome: tuse seacă, slăbirea organismului, faţa
palidă şi ochii strălucitori, temperatură ridicată la sfârşitul
zilei, transpiraţie abundentă noaptea.
ACORDAREA PRIMULUI AJUTOR ÃŽN CAZ DE ASFIXIE ÅžI ÃŽNEC
Organismul nu poate trăi fără oxigen mai mult de câteva minute.
Dacă, din anumite motive accidentale: pătrunderea unui corp străin
în căile respiratorii, înec, îngropare prin surparea unui mal de
pământ, a unei galerii de mină etc., aerul este împiedicat să
pătrundă în plămâni, apare fenomenul denumit asfixie. Asfixia poate
apărea şi în caz de electrocutare, trăsnet, insolaţie etc., când
sunt paralizaţi muşchii respiratori; de asemenea, la persoane care se
află în încăperi mici, aglomerate, neaerisite sau când în aer apar
produse toxice.
Asfixia poate să fie fatală dacă nu se iau măsuri imediate de prim
ajutor.
Semnalele asfixiei sunt: încetarea respiraţiei, faţa devine
vânătă sau violacee (uneori aproape negricioasă), mâinile şi
picioarele sunt reci, inima bate slab, aproape interceptibil. Asfixia e
provocată de o oprire temporară a respiraţiei.
Tipuri de asfixie: asfixia prin înec: scoateţi capul accidentatului
di apă, ţineţi-l aplecat înainte, pentru a elimina apa din tubul
digestiv şi trahee, cu o bucată de pânză, curăţaţi-i gura de
nisip şi ierburi, aşezaţi-l pe o suprafaţă tare, faceţi-i
respiraţie artificială, începând cu o expiraţie până îşi
recapătă respiraţia normală; asfixia prin electrocutare: asfixia e
provocată de blocajul muşchilor şi oprirea inimii, întrerupeţi
curentul şi înlăturaţi firul electric, solicitaţi ajutor de
specialitate, faceţi-i celui asfixiat respiraţie artificială şi
dacă e nevoie, masaj cardiac; asfixia cu gaze toxice: nu atingeţi
comutatorul electric, evitând astfel riscul unei explozii, deschideţi
larg ferestrele, scoateţi intoxicatul la aer curat. În toate cazurile
de asfixie cea mai eficace metodă de respiraţie artificială este
metoda „gură la gură†: capul asfixiatului se ţine pe spate ( cu
o mână ), cu cealaltă mână se strâng nările accidentatului,
inspiraţi şi suflaţi în gura asfixiatului aerul inspirat ( 16
respiraţii/ min.), îndepărtaţi-vă puţin pentru a lăsa
accidentatul să respire pasiv, reluând apoi mişcarea.
Radioscopia pulmonară evidenţiază în cazul unei tuberculoze în
stadiu avansat apariţia în plămân a covernelor, unde ţesutul
pulmonar a fost distrus. Bolnavul elimină prin salivă o substanţă
în care se găsesc bacili. Contaminarea cu bacili se face prin contact
direct cu bolnavul. Vindecarea bolii cere timp, tratament medical
susţinut, odihnă în sanatoriu etc. Şi în acest caz e mai uşor să
previi boala decât s-o tratezi. Prevenirea se face prin vaccinul BCG
care vi se administrează la şcoală, şi prin buna igienă generală.
Cancerul pulmonar are drept consecinţă distrugerea ireversibilă a
ţesutului pulmonar. Cauza pulmonară a declanşării acestei grave
melodii este fumatul. Mortalitatea prin cancerul plămânilor depinde de
vârsta la care se începe fumatul şi de numărul ţigărilor pe zi.
Speranţa de viaţă a unui fumător înrăit e redusă cu opt ani
faţă de cea a unui nefumător. Tutunul conţine numeroase substanţe
toxice: nicotina, substanţe iritante, gudronul, monoxidul de carbon.
Din păcate şi nefumătorii care trăiesc în apropierea fumătorilor
se îmbolnăvesc de astmă bronşic ( respiraţie dificilă şi tuse).
În zilele noastre, agravată prin dezvoltarea industriei, încălzirea
locuinţelor cu cărbuni sau petrol şi extinderea traficului rutier,
poluarea aerului a devenit o sursă importantă a bolilor respiratorii,
chiar dacă se încearcă limitarea cantităţilor de praf şi de
produşi toxici eliminaţi în atmosferă.
ATENŢIE! Pentru prevenirea îmbolnăvirii trebuie să fie respectate
măsurile de viaţă sănătoasă: utilizaţi corect căile
respiratorii, respiraţi pe nas şi suflaţi-l regulat, dezvoltaţi-vă
cutia toracică, prin practicarea exerciţiilor fizice, faceţi cât mai
multe ieşiri în aer liber, aerisiţi regulat camerele, evitaţi fumul
de ţigară, nu fumaţi.
Primul ajutor va urmări:
-scoaterea victimei din locul în care s-a produs asfixia şi
îndepărtarea cauzei care a declanşat-o;
-eliberarea căilor respiratorii ale accidentatului;
„Bolnavul†va fi culcat pe spate, cu capul într-o parte. Cu două
degete, înfăşurate într-o pânză, se curăţă gura până la
fundul gâtului. Între dinţi se introduce o bucată de lemn pentru a
menţine gura deschisă. Se desface gulerul de la cămaşă, cravată,
cureaua de la pantaloni, cordonul de la rochie, pentru a asigura
libertatea mişcărilor respiratorii. Toate aceste mişcări se vor
executa cu maximum de viteză, deoarece fiecare minut pierdut poate
costa viaţa accidentatului;
-executarea respiraţiei artificiale urmăreşte restabilirea
oxigenării asfixiatului. Ea se poate face folosind diferite metode şi
se continuă timp îndelungat (uneori câteva ore), până se revine la
respiraţia normală. În prealabil, se aşează bolnavul pe o
suprafaţă tare sau pe pământ. Se începe apoi respiraţia
artificială cu o respiraţie, pentru a expulza eventualele
mucozităţile din căile respiratorii.
Mişcările trebuie practicate ritmic şi rar( 15-16 mişcări pe minut)
şi continuate până la reluarea respiraţiei normale.
Probleme respiratorii legate de activitatea profesională
Se ştie că presiunea aerului- din care organismul îşi preia oxigenul
necesar vieţii- este aproape constantă, dacă ne menţinem la aceeaşi
înălţime. Astfel, la nivelul mării, presiunea atmosferică este de
760 mm. Coloană de mercur, presiunea la care este adaptată marea
majoritate a locuitorilor planetei. Totuşi, în destul de multe
situaţii, omul se află în condiţii cu totul diferite. De pildă,
alpiniştii şi meteorologii care lucrează la mare altitudine trebuie
să suporte scăderea presiunii atmosferice şi rarefierea aerului. O
dată cu creşterea altitudinii, scăzând treptat presiunea
atmosferică scade şi presiunea parţială a oxigenului; ca urmare, se
diminuează şi saturaţia cu oxigen a hemoglobinei. Din cauza scăderii
cantităţii de oxigen, ţesuturile nu mai sunt oxigenate suficient şi
apar tulburări, precum oboseala, starea de somnolenţă, dureri de cap,
ameţeli, transpiraţii reci, greutate în respiraţie, dereglarea
pulsului. În alte meserii, omul trebuie să suporte dimpotrivă, o
presiune ridicată. Aceasta este, de pildă, cazul scufundătorilor. În
apă presiunea creşte cu o atmosferă la 10 m. Omul nu poate suporta o
presiune mai mare de 10-15 atmosfere. Sub acţiunea presiunii ridicate,
azotul din aer se dizolvă în sânge şi se depozitează în ţesutul
gras din organism. Dacă revenirea scafandrului la suprafaţă se face
rapid, azotul intră în capilare şi formează bule de gaze, iar acesta
moare prin astuparea vaselor sangvine. De aceea, ieşirea la suprafaţă
se face în mod obligatoriu, treptat, iar timpul de lucru sub apă este
limitat. Când un om planează în apă şi se scufundă, unii parametri
caracteristici activităţii cardio-respiratorii se modifică. Astfel,
la 20-30 de secunde după imersie, scufundătorul va avea frecvenţa
cardiacă scăzută la 50-55 bătăi pe minut, ca principală reacţie a
consumului de oxigen. Probleme respiratorii se ivesc şi în cazul
practicării unor anumitor meserii într-o atmosferă viciată.
Saturismul este o boală profesională provocată de intoxicarea cu
săruri de plumb, intrate pe calea respiratorie, care apare la
lucrătorii din metalurgia plumbului, sudura cu aliaje de plumb. Boala
se manifestă prin anemie, dureri abdominale şi articulare,
complicaţii renale şi nervoase, tremuratul mâinilor. Silicoza e o
boală de plămâni apărută în urma inhalării prafului de dioxid de
siliciu şi apare la lucrătorii din mină, cariere de piatră şi
gresie etc. Astfel de boli profesionale necesită un tratament medical
serios şi măsuri de profilaxie. Mult mai uşor de suportat li de
combătut e iritarea căilor respiratorii de care suferă unele persoane
care îşi desfăşoară activitatea într-o atmosferă a cărei
calitate lasă de dorit: cântăreţii în atmosfera sălilor de
contact, profesorii lângă tabla plină de praf de cretă, sportivii
în sălile de sport mai puţin aerisite.
ŞTIAŢI CĂ: la o temperatură normală de 20 0 C, un om tânăr
inspiră şi expiră cantităţi diferite de aer, în funcţie de
poziţia în care se află şi de mişcările pe care le face.
Cantitatea de aer ventilat într-un minut variază de la 6 l. Când este
culcat, 7l. Când este aşezat şi 8 l. Când se află în picioare,
fără a se mişca, la 14 l. Când merge, 43l. Când aleargă şi poate
ajunge la 100l. Când depune un efort fizic intens. La nivelul
miocardului se realizează cel mai mare consum de oxigen din organism,
apoi urmează: scoarţa cerebrală, rinichii, ficatul, encefalul,
muşchii scheletici şi nu în ultimul rând sângele.
IGIENA SISTEMULUI LOCOMOTOR
Cu trecerea timpului, mediul ambiant a devenit din ce în ce mai poluat
provocând treptat mici dereglări ale organismului nostru.
Igiena sistemului locomotor şi a organelor de simţ a devenit tot mai
importantă cu trecerea timpului, omul simţind nevoia de a-şi menţine
senzaţia de prospeţime şi curăţenie a pielii. Piaţa comercială a
fost invadată de produse ce au diferite însuşiri: unele pentru
protecţie împotriva microbilor; altele fac pielea mai mătăsoasă,
mai fină şi majoritatea au un miros plăcut ce îl atrage pe
cumpărător. O bună igienă zilnică ne poate diferenţia dintr-o
mulţime şi ne poate fi un atu în diferite situaţii.
Igiena aparatului locomotor se referă la cunoaşterea condiţiilor în
care cele două sisteme-osos şi muscular se pot dezvolta si funcţiona
în mod corespunzător.
Un aparat locomotor normal se remarcă atât prin dezvoltarea
armonioasă a sistemelor osos şi muscular, cât şi printr-o ţinută
corectă, frumoasă şi o capacitate de mişcare armonioasă a
sistemelor osos şi muscular, cât şi printr-o ţinută armonioasă a
întregului organism.
La toate acestea contribuie: o alimentaţie corectă, echilibrată in
substanţe plastice si energetice din care să nu lipsească
vitaminele(în special vitamina D), sărurile de calciu Å
