Referat Specii Pe Cale De Disparitie

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Specii Pe Cale De Disparitie si de asemenea puteti face Download Referat Specii pe cale de disparitie

Citeste fragmente din Referat Specii Pe Cale De Disparitie

Specii pe cale de disparitie Peste 19.000 de specii de plante şi 5.000 de specii de animale de pe Glob sunt clasificate ca fiind pe cale de dispariţie. Alte câteva mii de speciii ajung în pragul dispariţiei în fiecare an înainte ca biologii să le poată identifica. Principalele cauze ale dispariţiei speciilor de plante şi animale sunt: distrugerea habitatelor, exploatarea comercială (colectarea de plante, vânatul iraţional şi braconajul), distrugerile produse de către speciile aclimatizate şi poluarea. Dintre aceste cauze, distrugerea habitatelor reprezintă cea mai mare ameninţare pentru aceste specii. De-a lungul erelor geologice, diferitele specii de plante şi animale au evoluat încet şi au dispărut din cauza schimbărilor climatice radicale şi a imposibilităţii de a se adapta competiţiei pentru supravieţuire. Totuşi, din anii 1600, rata de dispariţie a crescut progresiv, odată cu creşterea populaţiei umane şi consumarea resurselor naturale. Mulţi oameni de ştiinţă consideră că de la dispariţia dinozaurilor, în urmă cu 65 de milioane de ani, astăzi ne aflăm în mijlocul celei mai mari perioade critice, de distrugere ireversibilă a numeroase specii de plante şi animale. Menţinerea ecosistemelor actuale, precum pădurile, recifurile de corali sau mlaştinile, depinde în mare măsură de biodiversitatea lor. Dispariţia uneia dintre speciile care alcătuiesc un astfel de lanţ trofic poate duce la declinul ecosistemului respectiv. Scăderea ireversibilă a biodiversităţii are un impact serios asupra nivelului de trai al oamenilor. Ecosistemele sănătoase asigură hrană, aer curat, apă şi soluri fertile pentru agricultură. De asemenea, 40% din medicamentele moderne provin de la plante şi animale. Cauzele disparitiei speciilor sunt diverse: - Distrugerea habitatelor de către activităţile umane este cauza primară a dispariţiei unor specii de plante şi animale. Pe măsură ce vieţuitoarele evoluează, ele se adaptează unor habitate specifice, care le asigură condiţiile optime de viaţă de care au nevoie. Poluarea, drenarea mlaştinilor, defrişarea pădurilor, urbanizarea şi construcţia de drumuri (Transamazonianul, Transsiberianul) duc la distrugerea sau fragmentarea acestor medii de viaţă. Astfel, speciile pierd contactul cu celelalte populaţii, reducându-se astfel diversitatea genetică şi adaptându-se mai greu la condiţiile climatice schimbătoare. În unele cazuri, habitatul fragmentat devine o zonă prea restrânsă pentru a suporta o populaţie mare. - În ultimii 400 de ani, exploatarea comercială mondială a animalelor pentru hrană şi alte produse a crescut simţitor. Multe specii de balene au ajuns în pragul dispariţiei după ce au fost pur şi simplu măcelărite pentru ulei şi carne. Un alt exemplu concludent este rinocerul negru african, ucis pe scară largă pentru cornul său, care este preţuit ca medicament şi afrodisiac. De asemenea, familii întregi de cactuşi şi orhidee sunt ameninţate cu dispariţia din cauza culegerii lor iraţionale. - Speciile aclimatizate introduse unui nou ecosistem au cauzat, de multe ori, declinul speciilor native. În 1959, coloniştii britanici au introdus bibanul de Nil în lacul Victoria în Africa de Est. Acest peşte de pradă a redus drastic populaţiile native de peşti şi a cauzat dispariţia a nu mai puţin de 200 de specii endemice, care se hrăneau cu alge. Astfel, vegetaţia acvatică din lacul Victoria a crescut extrem de mult şi echilibrul natural a fost dereglat, ireversibil până în ziua de astăzi. - O altă cauză majoră care a dus şi duce la diminuarea drastică a faunei şi florei este poluarea mediului. Diferite chimicale toxice s-au răspândit tot mai mult în circuitul hranei în cadrul ecosistemelor. Poluarea apei şi temperaturile ridicate ale apei au făcut să dispară numeroase specii de peşti endemici. Ploile acide au distrus, până la sfârşitul sec.XX, 118 milioane m3 de material lemnos în Europa. De asemenea, deversările chimice au afectat pentru mult timp şi fundul oceanic. Lista de specii de plante şi animale recunoscute ca fiind pe cale de dispariţie este destul de mare. Exemple mai concludente sunt: - Porumbelul pasager deţinea cândva supremaţia absolută ca număr de exemplare între păsări şi mamifere. În anul 1813, s-au numărat peste 1 miliard de porumbei în statul american Kentucky; peste un secol, în acelaşi stat, a încetat din viaţă ultimul exemplar din această specie. - Pasărea “dodo”, asemănătoare porumbelului, dar nezburătoare, a fost zărită prima oară în anul 1598, în insula Mauritius din Oceanul Indian; ultimul exemplar a dispărut în jurul anului 1681. - Condorul californian, considerat ca cea mai mare pasăre pe cale de dispariţie, a intrat în atenţia specialiştilor care au luat ultimele exemplare din mediul lor natural şi le-au trecut în rezervaţii speciale, unde se încearcă înmulţirea lor. - Vulturul pleşuv, cu capul alb şi acoperit de pene, în ciuda numelui său, a fost declarat în anul 1782 ca pasăre simbol a S.U.A. Existenţa sa a fost pusă în mare dificultate din cauza poluării excesive, dar în urma măsurilor energice luate de specialişti, numărul lui s-a redresat simţitor. Multi papagali sunt grav amenintati de distrugerea nemiloasa a padurilor din habitatele lor tropicale si subtropicale, si de cererea mare de pasari de colivie. Printre speciile amenintate este ara lui Spix, din nord-estul Braziliei, din care se crede ca doar un singur mascul mai traieste in salbaticie. Kakapo din Noua Zeelanda este alt papagal amenintat, impins aproape la disparitie de pradatori ca hermeline, pisici, sobolani introdusi in habitatul lor de colonistii europeni. Dintre cele 4600 specii de mamifere cunoscute, se consideră că peste 1000 de specii sunt puternic afectate, multe fiind pe cale de dispariţie, printre care: - Lupul tasmanian, al cărui ultim exemplar a murit în captivitate în anul 1936. - Ursul panda uriaş din China a devenit simbolul mondial al animalelor pe cale de dispariţie şi se fac eforturi pentru prezervarea lui. - Irbisul (leopardul zăpezilor), având habitatul în Himalaya şi în zonele învecinate, îşi are existenţa pusă în pericol din cauza vânării excesive pentru blana sa valoroasă. - Yakul tibetan, cândva în număr foarte mare, a fost redus simţitor ca număr de exemplare datorită vânării lui extensive. - Fiind vânate fără milă pentru pielea lor deosebită, speciile de crocodil american şi crocodil de Nil îşi văd astăzi existenţa periclitată. - Elefantii sunt la randul lor amenintati cu disparitia datorita comerciantilor de fildes care pun mare pret pe acest produs. In 1979 in Afica mai traiau in salbaticie 1,3 milioane de elefanti dar din cauza braconajului acest numar a scazut la 600.000 in 1989. Elefantul indian -ca specie- este intr-o situatie mult mai grea. Din cauza reducerii habitatului, in salbaticie mai traiesc 35000-54000 de exemplare, majoritatea lor in India. Alte 16000 de exemplare sunt tinute ca animale domestice in diferite tari din Asia. - Rinocerul s-a aflat si el mult timp in tinat vanatorilor, ceea ce a dus la o scadere drastica a numarului de exeplare ale speciilor lui. Rinocerul alb, rinocerul de Sumatera si de Borneo, rinocerul de Java si cel african se gasesc acum numai in cateva sute de exemplare - Focile sunt de asemenea amenintate datorita vanatorilor, care erau interesati doar de pielea si blana animalelor. Populatia de foci inelate a ajuns de la catev asute de mii la doar 10000 de exemplare in regiunea arctica-canadiana. Foca calugar, care traieste in ape calde, este cea mai rara dintre foci, in unele regiuni ea fiind deja disparuta. - Primatele se afla si ele pe lunga lista a animalelor amenintate cu disparitia, fapt datorat reducerii suprafetelor ocupate cu paduri tropicale. Specia cea mai periclitata este urangutanul. Numarul gorilelor de munte a scazut si el la doar 350 de indivizi ramasi in salbaticie. Alte animale pe cale de extinctie sunt vidrele marine si cele uriase, soparla de Komodo, balenele ucigase si cele cu cocoasa, tigrul siberian, unele specii de hiene, jaguarul si unele specii de reptile si amfibieni, cum ar fi broasca testoasa uriasa de Galapagos, broasca aurie, tuatara sau iguana. Situaţia nu stă mai bine nici în ţara noastră. Odinioară în număr foarte mare, bourul şi acvila au mai rămas doar ca simboluri pe stema Moldovei şi a Munteniei. Zimbrul nu mai figurează decât în legendele legate de Dragoş-Vodă. Falnicul zăgan a rămas doar în toponimia muntelui Zăganu. Dropia, care odinioară împânzea Câmpia Bărăganului, a fost redusă numeric la câteva exemplare existente astăzi în Dobrogea. Râsul, capra neagră şi cocoşul de munte sunt astăzi animale ocrotite de lege. În acelaşi regim legislativ se află şi multe plante din patria noastră, reduse multe cantitativ, printre care: floarea de colţ, garofiţa Pietrei-Craiului, tisa, bujorul românesc, sângele voinicului şi altele. PASĂREA DODO B* B* 摧█ ᔀPasărea dodo a fost descoperită de navigatorii olandezi care au debarcat pe insula Mauritius în 1598. Ei au fost uimiţi de această pasăre plinuţă, cu cioc urât, incapabilă să zboare.Lor li s-a părut o pasăre exotică. Şi pentru că fuseseră abătuţi de la curs, iar foamea pusese stăpânire pe ei, marinarii s-au gândit să o mănânce. Aşa a început tristul destin al păsării dodo. În numai 150 de ani specia fiind ştearsă de pe faţa pământului. Acum "Extinct" călătoreşte alături de Dr Julian Hume în Mauritius pentru a afla ce s-a întâmplat. Cu ajutorul unor schelete el confirmă că Dodo aparţinea unei rase de porumbei uriaşi, ce depăşeau dimensiunile unui curcan! Este posibil ca pasărea Dodo să fi supravieţuit timp de 3 milioane de ani şi să se fi adaptat perfect insulei sale de baştină, lipsite de prădători naturali. Julian ajunge la Universitatea Oxford - unde se află singurele mostre de carne şi ţesut ale unui exemplar de dodo. ADN-ul acestui specimen a fost prelevat de către Dr Beth Schapiro, rezultatele analizei au dezvăluit că pasărea a evoluat acum câteva milioane de ani din porumbelul indonezian. În Mauritius, arheologul Pieter Floore a descoperit dovada clară care arată că dispariţia păsării nu s-a datorat în exclusivitate faptului că a ajuns pe lista de bucate a olandezilor. Floore a descoperit sute de oase de porc ceea ce demonstrează că olandezii mâncau mai degrabă carnea acestui animal, decât pe cea de dodo. Dar tocmai introducerea porcilor domestici, care umblau liberi prin pădurile de pe insulă, a pecetluit soarta păsărilor dodo. Incapabile să lupte cu acest competitor, populaţia de dodo a intrat în scurt timp în declin. Aşa s-a scris sfârşitul unei poveşti vechi de 3 milioane de ani. TIGRUL TASMANIAN A fost un animal pe care străbunicii noştri s-ar putea să-l fă văzut şi să se fi minunat în faţa măreţiei lui. Pentru că a trăit până în anii 30 . Dar ignoranţa şi lăcomia oamenilor au dus la dispariţia sa. Dispariţia tigrului tasmanian se numără printre cele mai tragice şi mai uşor de evitat evenimente de acest gen din toate timpurile. Tigrul tasmanian este un prădător marsupial unic. O creatură care a evoluat izolată în Australasia pentru a deveni în cele din urmă un vânător de top. Era un vânător bine camuflat, cu corpul vărgat, fapt ce i-a şi adus denumirea de tigru. Ştim precis acest lucru pentru că a trăit în Tasmania până în anii 1930. Încă există specimene împăiate şi chiar un film vechi în care este prezentat un exemplar dintr-o grădină zoologică. Tasmania nu a fost colonizată de britanici decât în secolul 19. Ce avea să urmeze a însemnat violenţă şi vărsare de sânge. Nativii din regiune au fost exterminaţi prin violenţă, dar şi de maladiile aduse de albi. Coloniştii britanici au vrut pământul pentru creşterea oilor. Iar tigrul a fost văzut ca o ameninţare pentru ferme. Dar cercetările lui Nick Mooney şi ale altor oameni de ştiinţă sugerează că tigrul nu a fost decât un ţap ispăşitor. Numărul de oi ucise de tigri in comparaţie cu cel al oilor pierdute era graţie proastei organizări. În ciuda acestui lucru, pentru fiecare tigru prins şi ucis se plătea o recompensă. În scurt timp s-a declanşat un adevărat măcel. Până în 1910 tigrul ajunsese deja pe lista animalelor ameninţate cu dispariţia. În mod ironic, vânătoarea nu a dus la exterminare lor completă. Iar picătura care avea să umple paharul demonstrează cum poate cum poate acţiona extincţia asupra unei populaţii de animale aflate deja sub presiune. MARELE PINGUIN NORDIC Pe Terra trăiau câteva milioane de pinguini nordici uriaşi, dar numărul mare de exemplare nu a reprezentat o pavăză în faţa extincţiei. Alca uriaşă s-a întâlnit cu omul, lucru care s-a dovedit fatal. Dacă aţi fi navigat pe Atlantic acum 500 de ani, v-aţi fi întâlnit cu siguranţă cu colonii uriaşe de pinguini. În prezent ele au dispărut în totalitate. Povestea marilor pinguini nordici ne arată cât de vulnerabilă este o specie în faţa extincţiei chiar şi atunci când numără milioane de indivizi. Alca uriaşă semăna puţin cu pinguinul din emisfera nordică. O pasăre de mare, incapabilă de zbor care stă în poziţie verticală - ea a evoluat timp de milioane de ani. Era un săritor extraordinar; se număra printre cele mai performante animalele din toate timpurile în ceea ce priveşte adâncimea şi durata scufundărilor. De asemenea era foarte bine adaptat pentru prinderea peştilor. Procesul de disparitie a început în anii 1500 când europenii au început să exploreze Lumea Nouă şi să exploateze resursele bogate de cod din largul coastelor canadiene. Din întâmplare aici se găseau şi cele mai importante locuri de împerechere ale alcăi uriaşe. Pinguinii trăiau pe mici insule stâncoase din largul coastei. Ei au devenit foarte repede o sursă de mâncare, pene şi grăsime. Au urmat secole de măcel, alimentate de rezerva aparent inepuizabilă de păsări. Cu toate acestea în secolul 19 numărul lor se redusese dramatic. În timp ce numărul lor scădea cercetătorii şi naturaliştii deveneau din ce în ce mai fascinaţi de ei. Colectorii de ouă, furau ouăle ştiind că vor obţine bani buni pe acestea. Până în anii 1840 aceste vietăţi aproape dispăruseră. Aşa că o serie de expediţii ştiinţifice oficiale au fost trimise să vadă ce se întâmplă. Dar ironia soartei a făcut ca eforturile să fie prea târzii, ultimele exemplare de pinguini fiind ucise chiar de vânătorii aflaţi în slujba naturaliştilor. Dispariţia lor datorându-se mai degrabă interesului ştiinţific decât celui economic. Situaţia a devenit de-a dreptul dramatică. Specialiştii consideră că astăzi dispar zilnic de pe suprafaţa Pământului numeroase specii de plante şi animale, multe dintre acestea chiar înainte de a fi cunoscute de om. Pentru a se curma această stare intolerabil de fapte, atât pe plan mondial, cât şi pe plan naţional, au fost elaborate o multitudine de acte normative care să conducă la împiedicarea degradării mediului, a ecosistemelor şi implicit să salveze de la pieire numeroase specii de plante şi animale, printre care: - În anul 1973, 125 de naţiuni au semnat Convenţia Internaţională privind Protecţia Faunei şi Florei aflate pe cale de dispariţie (CITES); - Sub egida Naţiunilor Unite, au fost constituite numeroase rezervaţii naturale; - Au fost constituite organizaţii (Greenpeace) şi partide politice (partidele ecologiste) care militează împotriva poluării mediului înconjurător şi pentru salvarea faunei şi florei, practic a planetei noastre, de la pieire. - Exista o tot mai mare presiune de a impune o interdictie totala asupra importului de papagali salbatici, si orcine vrea sa cumpere un papagal ar trebui sa se asigure ca a fost crescut in captivitate. - Din cauza ingrijorarii mondiale privind soarta soarta elefantilor in 1989 s-au introdus restrictii internationale privind comertul cu fildesul. Ca urmare a acestei masuri, numarul elefantilor africani care traiau in salbaticie a fost de 600000 in 1995. 쥁@