Referat Importanta Biologica A Substantelor Minerale

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Importanta Biologica A Substantelor Minerale si de asemenea puteti face Download Referat Importanta biologica a substantelor minerale

Citeste fragmente din Referat Importanta Biologica A Substantelor Minerale

Importanta biologica a substantelor minerale Fiinţele vii sînt adevărate uzine biochimice, a căror funcţionare se poate realiza în mod optim numai în prezenţa unor cantităţi adecvate de substanţe minerale. Obţinerea unor concentraţii minime ale acestora este obligatorie pentru realizarea unora structuri biologice şi îndeplinirea anumitor funcţii în organism. Ele stimulează marile disponibiliţăţi de care dispune corpul omenesc, pe linie de redrosarea, reachilibrare şi recăpătare a vigorii. Prin modelarea activităţii biochimice din organism,sarurile minerale intervin în adaptarea organismului la mediul înconjurător.Prezenţaunei stări de sănătate perfecte impune acest lucru şi multe din reacţiile de raspuns la solicitarea din mediul ambiant depind de existenţa unor concentraţii minime de elemente minerale.Cu cît gradul de interrelaţie cu factorii externi este mai stresant cu atît uzura organismului devine mai marcată.Menţinerea unei capacităţii de adaptare permanentă depinde în mare parte de desfăşurarea proceselor fiziologice.Aproape că nu exista fenomen biologic la care participarea directă sau indirectă a substanţelor minerale sa lipsească.Insuficienţa acestora afectează rezistenţa corpului omenesc şi poate determina dezvoltarea anumitor boli.Iar depăşirea anumitor cantităţii considerate optime generează afecţiuni la fel de grave.Nu oate substanţele minerale sînt indisponibile vieţii unele avind un rol toxic,chiar si in cantităţii mici.Rolul substanţelor minerale fiind legat de schimburile energetice, reglarea cantităţii de apă în ţesut.metabolismul proteinelor,funcţia de creştere,a echilibrului sistemului nervos,a proceselor de sinteză a hemoglobinei.Pentru desfăşurarea necesităţilor fundamentale ale proceselor biologice celulare,substanţele minerale acţionează în mai nulte modalităţii.Ele acţionează şi din interiorul anumitor enzime,in a căror alcătuire intră. În prezent s-au acumulat noi date privind implicaţiile profunde în metabolism ale unor elemente mai puţin studiaste dar care au un rol destul de important.S-a constatat că substanţele minerale au un rol fundamental în procesul de creştere celulară şi osoasă.În acest sens acţionează:calciul,zincul,manganul.Aportul mineralelor duce la reluarea creşterii fiziologice. Dificitul de substanţe minerale se poate interfera şicomplementa în functie de alimentele vegetale sau animale utilizate în alimentaţie. Reduceri importante ale continutului în elemente minerale pot apare şi prin preluctare tehnologică.cele mai mari perderi se înregistrează la transformarea cerealelor în făină,pierderile fiind cu atît mai mari cu cît făina este mai albă.În unele cari ăpentru prepararea pîinii se folaseste şi unele cantităţii de erlemente minerale.Iar în urma încercărilor efectele au fost mult mai mari decit aşteptările. Influenta acestor elemente minerale asupra stării de sănătate este complexă.Ea nu se rezumă doar la efectul direct al mineralelor,ci influenţează cu activitatea vitaminelor,enzimelor şi hormonilor,pe care o moderează.Data fiind influenţa stimulatorie asupra functiilor organismului,sarurilor minerale utilizate în cantităţii adecvate pot deveni mijloace terapeutioce utile în menţinerea şi Ideia folosirii substantelor minerale în terapia anumitoe afecţiuni s-a conturat în mod deosebit în ultimile decenii.Ea este rodul observaţiilor făcute de-a lungul anilor asupra deficientelor carectabile prin administrarea de minerale,cît şi a cercetărilor moderne care au permis identificarea modalităţilor de acţiune ale acestora. Terapia cu minerale este o proctică veche.Âreferii asupra acestui lucru avem peste 2000 de ani. În ţara noastră relatării despre efectul tămăduitor al apelor minerale datează din secolul I.În de Hristos.În documente sînt menţionate proprietîăţile curative ale izvoarelor de la Germisara,cunoscută azi sub denumirea de staţiunea Geoagiu-Bîi Acest izvor era considerat în mitologie localnicilor avînd calitîţii purificatoare şi energizante,permiţind celui care o beau o refacere completă a organismului. Din aceasta apa sau obţinut produse alimentare bogate în vitamine şi substanţe minerale(calciu,fier,cupru,magneziu)recomandate în reînviorarea generală a organismului cît şi în tratamentul unor avotaminoze. Creşrerea cantităţii de minerale din alimente are şi efecte negative asupra altor principii nutritive. Substantele minerale La fel ca şi vitaminele, substanţele minerale constituie componente alimentare absolut necesare vietii si se gasesc atât sub forma de compusi anorganici, cât si organici. În general, se considera ca pentru alimentatia omului sanatos sunt absolut necesare 16 elemente minerale (tabel I.8.). În organism substantele minerale împlinesc functii importante atât biochimice cât si fiziologice si se afla într-o strânsa interfunctionalitate. Sarurile minerale sunt introduse odata cu hrana în organism. Fiecare element chimic este implicat în metabolismul mineral al corpului omenesc, dar la o supradoza prezinta toxicitate. Substanţele minerale esenţiale Elementul Necesarul zilnic Funcţiile Sursa I.Macroelemente Calciu 800...1200 mg Constituent al oaselor si dintilor, reglarea functiei nervoase si musculare Lapte, produse lactate, fasole, frunzele vegetalelor, etc Fosfor 800...1200 mg Constituent al oaselor si dintilor; controleaza absorbtia vitaminei D Boabe de cereale fasole, mazare, cartofi morcovi, carne, peste, pui, galbenus de ou Sodiu 1100...3300 mg Intervine în functia nervoasa si musculara Sare, carne de vita, pui, sfecla, morcovi Potasiu 1875...5625 mg Implicat în functia nervoasa si musculara Vegetale, fructe, boabe de cereale Clor 1700...5100 mg Implicat în echilibrul lichidelor si electrolitilor, component al sucului gastric Sarea Magneziu 270...400 mg Constituent al oaselor si dintilor, cofactor enzimatic. În vegetale cu frunze verzi II. Oligoelemente Crom 0,05... 0,2 mg Metabolismul glucidel Drojdia de bere, boabe de cereale, ulei de porumb, carne, peste Cobalt 5... 8 µg Antianemic origine animală Cupru 1,3 ...3 mg Faciliteaza absorbtia fierului, antianemic Legume verzi si uscate, fructe, carne, crustacee Iod 150 µg Rol metabolic (regleaza activitatea glandei tiroide ) Sare iodata, animale marine Fier 12 ... 15 mg Constituent al hemoglobinei Patrunjel, salata, spanac, varza, caise, nuci, ou , carne Mangan 2... 5 mg Cofactor pentru hidrolaze, transferaze, participa la sinteza glicoproteinelor Legume verzi, boabe de cereale, carne, peste, produse lactate,ceai Molibden 75...250 µg Creste rezistenta osmotica a hematiilor; intervine în metabolismul proteic Legume verzi, unele cereale, organe (rinichi) Selenium 55 ...70 µg Antioxidant Boabe de cereale, rosii, Ceapa Zinc 12 ...15 mg Cofactor pentru multe enzime Ficat, ou, lapte, boabe de cereale, drojdie de bere Fluor 1,5...4 mg Mareste rezistenta oaselor si a dintilor Apa potabila, ceai, alimente de origine marina Principalele substenţe minerale din organism În organism, unele elemente minerale se găsesc încantităţi mai mari, iar altele în cantităţi foarte mici. Din prima categorie fac parte sodiul, potasiul, calciu şi magneziul, iar în cea de-adoua o gamă largă de minerale cunoscute şi sub denumirea de oligoelemente. În cadrul lor sînt incluse elemente minerale care nu depăşesc 0,05% din greutatea corpului. Ele deţin un rol funcţional deosebit de important. Prezenţa unora dintre ele este obligatoare pentru desfăşurarea aproceselor biologice, motiv pentru care au fost numite şi esenţiale (fierul, zincul, seleniul, manganul, cupru, sodiu, molibdenul, cobaltul, cromul şi flourul), iar altele se găsesc în organism prin simpla conteplaminare a acestuia (aluminiu, bismutul, plumbul atc.), fără a avea vreun rol fiziologic. Oligomineralele esenţiale sînt socotite adesea drept „vitamine minetrale”.Această asemănare se bazează pe faptul că ezcluderea lor din alimentaţie determină unele tulburării specifice,care pot fi înlăturate doar prin adausul de oligomineralului respectiv.Pe de altă parte majoritatea oligomineralelor esenţiale intrî în componoţa unor sisteme enhzimatice cu roluri metabolice fundamentale.Indiferent de cantităţile ce se află în organism,atunci cînd nu se depăşeste valorile fiziologice,majoritatea mineralelor au multiple roluri în menţinerea stării de sănătate motiv pentru care prezenţa lor este necesară. Prezentăm în continuare principalele substanţe minerale din organism urmărindu-se la fiecare în parte,cantitatea şi distribuţia în organism,necesarul fiziologic,sursele alimentare,funcţiile pe care le îndeplinesc în organism,deficienţa şi szrplusul,cît şi indicaţiile terapeutice Sodiul în forma de clorura de sodiu intra în componenta tesuturilor si a sângelui, determina sinteza acidului clorhidric în stomac, normalizeaza echilibrul acido-alcanic, presiunea osmotica, este antagonistul potasiului. Hiponatriemia poate aparea ca urmare a unei diete bogate în potasiu, consumata timp îndelungat, poate fi provocata de vomismente, diaree, transpiratie abundenta, folosirea diureticelor, hipofunctia suprarenalelor. În hiponatriemie moderata apare slabiciune generala, somnolenta, inapetenta; în hiponatriemia pronuntata - voma, diaree, hipotonie, tahicardie, se poate observa pierderea cunostintei, convulsii, creste vâscozitatea sângelui si azotemia. Este daunator si surplusul de sodiu. Persoanele ce consuma clorura de sodiu în exces sufera frecvent de hipertensiune arteriala, prezinta dereglari ale functiei rinichilor, la ele se mareste azotul rezidual în sânge. Norma zilnica în sodiu este asigurata de sarea de bucatarie pe care o contine pâinea (2-3 g), de sarea folosita la prepararea bucatelor si cea consumata în timpul mesei. Ratia alimentara zilnica trebuie sa contina 10-12g clorura de sodiu. Unii savanti considera aceasta norma ca fiind sporita. Este unul dintre cele mai importante elemente minerale aflate in corpul omenesc.cantitatea totală la o persoana adultă este de aproximativ:90g. Cea mai mare parte se gaseste în mediul extracelular.În singe,atinge o concentraţie de 137-147 mEq/l, ce reprezintă un numar de 10 ori mai mare decît cel prezent în mediu.Aproape 25%din sodiul existent în organism se gaseşte fixat în oase neparticipînd decît cu deficultate la schimburile de substanţe minerale.Restul de 85%din soduiul corpului se gaseşte într-o permanentă dinamică,fiind antrenat în realizarea proceselor fiziologice fundamentale. Principala forma sub care sodiul pătrunde în organism este sarea-fie rafinată,fie conţinută în produsele alimentare.Necesarul fiziologic minim de sare pentru organism este de 0,6g7zi.O alimentaţie mixtă conţinind atît produse animale cît şi produse vegetale,fară adaus de sare asigură un raport de 3-4g de sare pe zi.Aceasta este şi explicaţia de ce unele ţări precum Africa,Australia,America de Sud,deşi nu folosesc sarea ca produs rafinat nu prezintă semen ale deficientii de sodium.. În condiţii obisnuite lipsa unui aport sufficient de sodium este greu de realizat intrucit acest element este larg răspîndit în natură. Daca există pierderi suplimentare de sare pe cale digestivă(varsaturi,diaree) sau pe cale cutanată (transpiraţii abundente),necesarul de sodium este crescut proportional ciu perderile existente.La noi în ţară media cantităţii de sare folosită zilnic,de un adult este de 8-10 unităţii de sare folosită zilnic decît dublu necesitaţiilor fiziologice.Suplimentul de sare provine prin adausul de sare rafinat[ hranei pentru satisfacţia necesităţilor gustative.În funcţie de cantitatea de sodium existent în alimente acestea se impart în 3 grupe mari: 1.alimente sarace în sodium,care conţin între zero şi 10 mg de sodium la 100 g de alimente(untu,fructele,legumele) 2.alimente ce conţin mediul de sodium,ce conţin între 10 şi 100 mg sodium la 100 g de alimente.(lapte,peşte,cărnuri) 3.alimente bogate în sodium care contin între 100 si 1000mg de sodium la 100 g de alimente(mezeluri,conserve din carne sărată) Cele mai importante funcţii ale sodiului îmn organism sunt strins legate de păstrarea principalelor funcţii biologice.Împreună cu potasiul participă la reglarea distribuţiei apei în diferite sectoare ale organismului.Orice modificare a concentraţie sale se însoţeşte de o deplasare respunzatoare de apă spre zonele unde nivelul salin este mai ridicat.De asemenea sodiulmai ia parte la repararea echilibrului ionic şi a excitabilităţii neuromusculare.El conferă totodată o mărire a rezistenţii la effort fizic sau nervos.Consumul moderat de sodiu contribute la păstrarea calciului sub formă activă ceea ce este indespensibil pentru ca organismul să facă faţă solicitărilor din mediul ambient. Raţiile alimentare care cuprind cantităţi excessive de sodium(15-30g/zi) determină creşterea tensiunii arteriare.Chiar dacă consumul de sare în limitele fiziologice(pînă la 5 g/zi)dacă organismul prezintă o tendinţă de creştere a valorilor tensionale,cantitatea de sare administrată zilnic trebuie redusă pînă la 2,5g.Acest lucru se poate obţine prin suprimarea pîinii sarate,a conservelor si a adausului de sare in mîncare.În afara favorizării apariţiei hipertensiunii arteriale,excesul de sare grabeşte instalarea insuficientei cardiace(caracterizată prin apariţia de edeme periferice,senzaţia de lipsa de aer la efort fizic chiar şi în repaus,tuse iritativeă rebelă a tratamentelor folosite în afecţiunile pulmonare,astenie marcată,pulsarea vaselor de la baza gîtului)şi evidentiază existenţa unei însuficienţe renale apparent ascunse. Sunt situiaţii cînd concentraţia de sodium din organism creşte în mod exagerat:consumul unor doze prea mari de sare,perfuzii cu solutii saline foarte concentrate,lipsa senzaţie de sete datorită alterării centrului regulator al acesteia, pierderea mai mare de apă din organism faţă de sarurile minerale(arsurii,vărsăturii) În aceste situaţii bolnavii acuză o sete intensă uscăciune a mucoasei, febră, sufocare, stări de nelineşte,scăderi în greutate . Datorită rolurilor fiziologice ale sale sodiul utilizat swub forma de sare este folosit îndeosebi pentru mărirea rezistenţii la efort fizic şi psihice.Este cunoscut că sportivii de performanţă datorită perderilor lichidelor şi sării prin transpiraţie în timpul antrenamentelor sau meciurilor,recurg în perioada de recuperare la un aport crescut de sodium.De asemenea în timpul solicitărilor nervoase s-a constatat că un consum moderat de sodium contribute la păstrarea formei avtive a calciului din organism.Cu excepţia unor situaţii extreme organismul sanătos este capabil de a-şi regal cantitatea de sare menţionînd-o inlimite fiziologice. Este un element mineral de mare importanţă penrtu organism.El se găseşte la un organism adult în cantităţii variind între 140-160 g,ceea ce reprezintă 0,6%din greutatea corporală.Aproape întreaga cantitate de potasiu din corp(peste98%)intacelular si numai aproximativ 2%extracelular.În sînge atinge o concentraţie cuprinsă între 3,5-4,5mEg/l,iar intr—o celulă 150-160mEg/l. Nevoile zilnice de potasiu se apreciată a fi situate între 2-4 g pe zi.Alimentaţia zilnică obişnuită depaşeşte larg aceste cantităţii.Potasiul din organism provine predominant din hrana de origine vegetală.Sursele cele mai bogate în potasiu alimentar sunt:legumele(mai ales roşiile şi cartofii),boabele de ceriale,seminţele de floarea soarelui,fructele(grepfruit,ananas,portocale,mere,struguri,banane).Este de remarcat că atunci cînd raţia zilnică cuprinde mai multe elemente de origine animală(unt,brînză,mezeluri),sau multe produse rafinate(zahar,ulei,amidon)în detrimentul produselor vegetale(fructe şi legume)aportul normal de potasiu scade la jumătate. În organism,potasiul este necesar pentru buna desfăşurare a tuturor metabolismelor.El permite transformarea glucozei în forma sa de depozitare numită glicogen.S-a constatat că pentru sinteza unui gram de glicogen se consumă 0,36 m Mol de K+.De asemenea pentru fiecare gram de azot ce intră în structura proteinelor celulare se reţin aproape 3mEg de kaliu.În metabolismul lipidelor şi proteinilor,potasiul intervine ca activator al unor enzime importante.Prin aceste intervenţii kaliu este un element important esential pentru creştere.Într-adevăr formarea de celule noi se asociază totdeauna cu retenţia de potasiu în celulă.În organismul uman kaliu participă la sinteză fibrelor musculare,stimularea concentraţiei musculare,reglarea activităţii neuromusculare,sinteza unor hormoni(insulina glucagonul,hormonul de creştere),reglarea cantităţii de apă din corp(împreună cu sodiu),modificarea ritmului cardiac,favorizarea alimentării crerului cu oxigen. Reducerea cantităţii de potasiu din organism se întîlneşte în diverse situaţii ca:alimentaţia artificialăfără adausul de potasiu,alcoolism,pierderea potasiului din cauza unor probleme la rinichi.Reducerea concentraţie sangvine a potasiului sub 1nEg/l se însoţeşte de apariţia unor manifestări caracteristice:iritabilitatea,lipsa postei de mîncare,greţuri,sete,slăbiciune musculară care uneori poate sa ajungă pînă la paralizie,balonări.â Excesul de potasiu poate fi datorat diferitor cauze:aport excesiv în condiţiile insuficienţii renale,infecţii severe arsuri,traumatism muscular important.Bolnavi acuză astenie importantă,slăbiciune musculară pină la paralizie a musculaturii extremitaţilor,scadere tensională,palpitaţii,scăderea fregvenâţii cardiace. Ca medicament potasiul este folosit îndeosebi în tratamentul hipertensiunii,datorită efectului sau vasodilatator,el favorizează reducerea presionale.Chiar în condiţii în care consumul de sare este exagerat adăugarea în raţia alimentară a unor cantităţii echivalente de potasiu menţine în limite normale tensiunea arteriară.Japonezii prin obiceiurile lor alimentare consumă o cantitate mare de peşte sarat conservat dar nu au o fregvenţă ridicată a hipertensiunii arteriale deoarece ei mănîncă un număr mare de mere zilnic (bogate în potasiu)Kaliu este utilizat si-n stimularea secreţie de insulină la diabetici cu o formă uşoară a bolii.Pe de altă parte tratamentele cu potasiu face parte din măsurile imediate care se impun în cazul refacerii organismului în timpul sau după enteritele acute.Orice reparare a ţesutului atunci cînd este de proporţii poate fi grăbit prin suplimentarea raţiei alimentare cu potasiu.Acelaşi lucru este valabil şi în cazul arsurilor.În combaterea unor tendinţe de crestere exagerată a pulsului,potasiul constitue un remediu pe cît de simplu pe atît de eficient. Date-importante Este o substanţă minerală. Într-o ierarhie a cantităţii componentelor minerale din corpul uman, calciul se situează pe locul cinci - aproximativ 1000-1200 g în corpul unui om matur. Concentraţia calciului în sdînge este menţinută între 9-11mg%.Valorile sint mai crescute la bărbaţii decît la femei.. Necesarul de calciu în organism Vîrsta(ani) Necesarul(grame) 1 0,7 10 1 10-12 1,2 12-18 1,4(băeţi) 1,3(fete) Timpu sarcinii 1,2(Zilnic) Alimente bogate în calciu Laptele ;I produsele lactate Gălbenuşul de ou Carnea Legumele Fasolea Mazarea Morcovii Castraveţii Varza Fructele Cerealele Funcţiile-organism Funcţia de bază a calciului este de menţinere a structurii scheletului osos, în care se şi află 99 % din totalul cantităţii de calciu din organism. Rezervorul gigantic de calciu depozitat aici se află în stare de echilibru dinamic cu calciul aflat în sânge şi serveşte drept mecanism de tampon pentru menţinerea nivelului stabil al circulaţiei. Acel 1% rămas în afara scheletului are un rol important în procesele de coagulare a sângelui, în cele de generare şi transmitere a impulsurilor nervoase, în contracţiile fibrelor musculare, în activarea unor sisteme enzimatice şi în secreţia unor hormoni. Scheletul propriu-zis nu prezintă un depozit de acumulare permanentă a calciului, ci locul unde se formează cristalele noi de calciu şi se distrug cele vechi. Viteza distrugerii şi formării cristalelor se numeşte viteză de rotaţie şi variază în funcţie de vârstă: la copii, în timpul primului an de viaţă, rotaţia poate cuprinde peste 100% din calciul oaselor, la copii mai mari rotaţia este de 10% anual, iar la maturi acest proces vizează doar 2-3% din calciu anual. Cea mai mare acumulare de masă osoasă poate fi înregistrată până la 25 de ani. La vârsta de 40-50 de ani distrugerea oaselor poate surclasa formarea, masa totală osoasă reducându-se esenţial. Pierderile de masă osoasă încep chiar mai devreme de această vârstă, decurg cu urmări mai grave la femei decât la bărbaţi şi sunt mai frecvente la oamenii scunzi decât la cei înalţi. à acestei categorii, predomină fracturile colului femural, ca urmare a pierderilor de calciu. Interacţiuni Pentru asimilarea eficientă a calciului din tractul gastrointestinal este necesară vitamina D. Stresul şi imobilizarea pot reduce capacitatea de asimilare a calciului în tractul gastrointestinal. Spanacul conţine oxalat care, interacţionând cu calciul, formează un compus neasimilabil - oxalatul de calciu. Este necesar însă să precizăm următoarele: conform unor cercetări, oxalatul conţinut de frunzele verzi ale zarzavaturilor, cum este spanacul, inhibă asimilarea calciului direct din spanac, dar nu poate influenţa asimilarea calciului din alte alimente, consumate concomitent. Acidul fitinic din tărâţele boabelor integrale de grâu, de asemenea, interacţionează cu calciul, formând săruri de calciu care nu se asimilează în tractul gastrointestinal. Asimilarea calciului este influenţată şi de cacao, de boabele de soia şi de alimentele care conţin mult fosfat, inclusiv băuturile-carbogazoase. În stomac trebuie să exite o cantitate suficientă de acid pentru asimilarea normală a unor compuşi ai calciului, îndeosebi a carbonatului. In anumite cazuri se înregistrează o insuficienţă a acidului clorhidric gastric; de obicei, reducerea semnificativă a acidităţii are loc la oamenii care consumă doze mari de preparate antiacide sau alte preparate, cum ar fi tagametul (cimetidin), zantacul, famotidinul, care scade nivelul acidităţii în cazul-ulcerului. Proteinele din alimentaţie, de asemenea, influenţează asimilarea calciului. In cazul unei alimentaţii bogate în proteine, se asimilează aproximativ 15% din calciul introdus oral. Totodată, dacă alimentaţia conţine puţine proteine, se asimilează numai 5% din calciu. Totuşi, organismul are nevoie de sporirea cantităţii de calciu în cazul unei alimentaţii bogate în grăsimi şi proteine; şi este logic să-l asimileze mai bine atunci când are mai mare nevoie de el. Calciul se asimilează mai bine dacă este administrat după o masă uşoară şi nu pe stomacul gol. Cafeaua sporeşte eliminarea calciului prin rinichi. Magneziul poate reduce asimilarea calciului, însă insuficienţa profundă de magneziu poate provoca, de asemenea, hipocalcemia (insuficienţă de calciu în sânge). Fierul poate contribui la asimilarea calciului. Administrarea masivă a calciului fără o cantitate corespunzătoare de fosfor (în raportul 2:1 şi mai mult) poate împiedica sinteza sau asimilarea vitaminei K, fapt care, teoretic, poate reduce capacitatea de coagulare a sângelui. Unele antibiotice, ca penicilina şi neomicina, pot contribui la asimilarea calciului în intestine. Unele medicamente precum hidrocortizonul, preparatele anticonvulsive şi tiroidina pot reduce asimilarea calciului în intestine. Modul-administrari Întrucât masa osoasă a corpului creşte până la 25 de ani, persoanelor de ambele sexe cu vârsta între 11 şi 24 de ani le este necesară, conform normelor alimentare recomandate, o cantitate zilnică de aproximativ 1200 mg de calciu. Sugarii alăptaţi natural consumă între 240 şi 300 mg de calciu din 750 ml de lapte matern şi asimilează cam 66% din această cantitate. Cei hrăniţi artificial consumă aproximativ 400 mg de calciu, asimilându-l în proporţie mai mică (50%) din laptele de vacă; totuşi, cantitatea de calciu asimilat este, practic, aceeaşi. Maturilor de ambele sexe în vârstă de peste 25 de ani le este necesară o cantitate de calciu de cel puţin 800 mg pe zi pentru a preveni şi combate distrugerea oaselor. Femeile gravide şi cele care alăptează au nevoie.decelpuţin1200mg de calciu pe zi. Femeile cu predispoziţie pentru osteoporoză (în familiile cărora sunt înregistrate cazuri de această boală), precum şi persoanele care depun eforturi fizice sau intelectuale sporite, au o necesitate sporită de calciu, iar persoanele imobilizate în urma unei maladii sau răni au nevoie de doze-şi,mai.mari:1500mg.zilnic. Clorura de calciu este asimilată slab de persoanele cu aciditate gastrică redusă, în timp ce gluconatul de calciu şi lactatul de calciu se asimilează în aceste condiţii de 10 ori mai bine. Simptomele.insuficientii Excitaţia, agitaţia, nervozitatea şi iritabilitatea, fragilitatea unghiilor, eczema, insomnia, tensiunea arterială ridicată, paresteziile locale şi junghiurile sau paresteziile membrelor, convulsiile şi starea confuză, depresia, pulsul accelerat, stoparea creşterii, afecţiuni ale gingiilor şi ale cavităţii bucale, distrugerea dinţilor. Simptomele-supradozării Pierderea poftei de mâncare, miastenia, mutismul temporar, pierderea echilibrului în timpul mersului, inhibarea reflexului rotulian (şi a altor reflexe), diferite simptome mintale şi emoţionale, de la dezvoltarea psihozelor (distrugerea profundă a personalităţii şi pierderea legăturii cu realitatea) până la amnezie, depresii şi iritabilitate. Securitatea-sutilizării Dozele de calciu mai mari de 2g pot provoca hiperparatireoza. Glandele paratiroidiene produc şi secretă hormonul paratiroidian. Secreţia acestui hormon are loc în cazul reducerii nivelului de calciu în sânge, provocând resorbţia osoasă (distrugerea, dizolvarea) şi creşterea nivelului de calciu. În cazul administrării calciului în cantităţi mari comparativ cu magneziul şi fosforul din organism, în special în proporţie mai mare de 2:1 în raport cu fosforul, poate fi afectată rezistenţa osoasă. Este necesar ca aceste minerale să fie folosite în alimentaţie în mod echilibrat. Fosforul intra în componenţa nucleotidelor, acizilor nucleinici, fosfoproteidelor, fosfolipidelor, cofermentilor etc. Fosforul neorganic împreuna cu calciul contribuie la formarea oaselor. Fosforul, din componenta nucleotidelor si acizilor nucleici, participa la procesele de pastrare si de folosire a informatiei genetice, de biosinteza a acizilor nucleici, proteinelor, de crestere si separare a celulelor. După calciu, fosforul este cel mai abundent element mineral din organism, aflîndu-se în orice ţesut.Sub raport cantitativ, el reprezintă 1% din greutatea corporală şi un sfert din totalul substanţelor minerale din corp. Din totalul de fosfor existent, 85% intră în structura scheletului, 6% în muşchi, iar 9% în nervi şi sînge. Concentraţia plasmatică a fosforului este, la adulţi, de 3,0-4,5 mg (1,0-1,5 mmol/l), iar la copii de 4-7 mg% (1.3-2,3 mmol/l ). Ea suferă varietăţi în cursul zilei, în funcţie de secreţia hormonilor reglatori şi a aportului alimentar ( cu cît aportul de glucide din hrană este mai mare, cu atît fosforul plasmatic se micşorează;acesta se explică prin utilizarea foforului în procesul de stocare a glucozei.Nevoia zilnica de fosfor este de aproximativ 1,5 g la adult,3g la gravide şi la femeile ce alaptează.La copii aflaţi la prima lună de viaţă,necesarul se ridică la 0,2g e fosfor,pînă la un an-0,4-0,5g,iar ulterior pînă la 2 g pe zi.Ţinînd seama de alimentaţia copiilor în care laptele are un rol deosebit de important,laptele matern are de 2 ori mai mult calciu decît fosfor,în schimb laptele de vacă are poar cu mai puţin calciu decît fosfor. Principalele surse alimentare de fosfor sunt reprezentate de produsele animale: laptele(900mg/l);brînzrtrile(200-800mg/100g),peşte(200mg/100g)pîinea neagră (160mg/100g),pîinea albă(87mg/100g).Produsele vegetale conţin în general sub 50mg/100g.Un regim alimentar echilibrat asigură aproape 800-1000mg de fosffor pe parcursul unei zile. Rolul fosforului în organism este diosebit de important.El împreună cu calciu şi magneziu asigura structura solidă a oaselor şi dinţilor.Pe de altă parte el intervine în numeroase reacţii metabolice ce interesează formarea şi utilizarea grasimilor pentru cerarea energiei,precum şi folosirea proteinelor pentru creşterea şi recuperarea ţesuurilor. În organism magneziul este al patrulea element mineral din punct de vedere cantitativ(20-25g)iar cea mai mare parte se află în schelet sub forma sarurilor de calciu şi fosfor.Scheletul osos conţine jumătate sau chiar mai mult din cele 25g de magneziu care sunt în organismul unui matur; aproximativ 1% se află în lichidele din organism, iar restul în muşchi şi în ţesuturile moi. Acest component mineral se asimilează prost în intestine şi de la 60 pană la 70% din magneziul obţinut din alimentaţie se elimină prin fecale. Dar aceste procente se modifică în funcţie de cantitatea de magneziu conţinută de alimentele consumate. In cazul unei alimentaţii sărace în magneziu, se asimilează până la 75 %. Surse.alimentare Nevoile zilnice de magneziu sînt aproape la 350mg pentru bărbaţi şi 300 pentru femei.În timpul sarcinii şi alaptării femeile au nevoie de 450 mg de magneziu.În primul an de viaşă copilul are nevoie dev 40-70mg şi cînd va avea 10 ani el trebue s-ă aibă 200mg de magneziu. Principala sursa de magneziu sunt reprezentate de cereale(100-200mg/100g produs vegetal)produsele marine conţin pînă la 100-400mg/100g. Cele mai bogate surse de magneziu sunt seminţele integrale, ca alunele, bobul, germenii de grâu şi cerealele nedecorticate. Măcinarea grâului (înlăturarea cojii şi a straturilor embrionului) înlătură până la 80% din cantitatea de magneziu. Alte surse alimentare sunt legumele, spanacul, soia, melasa, făina de grâu, crevetele, moluştele, crabii; în cantităţi mai mici magneziul este conţinut în ficat şi în carnea de vită. Apa dură poate servi drept sursă suplimentară de magneziu şi calciu; însă concentraţia lor în apă diferă mult în funcţie de diferitele zone. Apa obişnuită, de obicei, conţine foarte puţine substanţe minerale de acest fel. Alimente,bogate,în,magneziu 100 de grame Magneziu Cacao 410mg Soia 310mg Migdale 254mg Alune 150mg Ciocolată 140mg Nuci 130mg Spanac 50mg Prune 40mg Banane 35mg Funcţiile pe care le,deplineste Magneziul în organism Magneziul participă, în calitate de cofactor, la peste 300 de reacţii enzimatice cunoscute, incluse în spectrul activităţii metabolice. Producerea energiei, metabolismul glucozei, oxidarea acizilor graşi şi activarea aminoacizilor - toate au nevoie de magneziu. Magneziul participă la biosinteza proteinelor (formarea proteinelor organismului), la transmiterea informaţiei genetice. Concomitent, magneziul participă la transmiterea semnalelor nervoase, sporeşte adaptarea la frig, serveşte drept parte componentă a oaselor şi a smalţului dentar şi, de asemenea, participă la vasodilatare. Interacţiuni - Calciul poate reduce cantitatea asimilată de magneziu, întrucât aceste metale împart între ele sistemul comun de transport în intestine. Raportul dintre cantitatea de calciu şi cea de magneziu în alimentaţie trebuie să fie 2:1. - Cantitatea mare a grăsimilor din alimentaţie poate reduce cantitatea asimilată de magneziu, întrucât acizii graşi formează, împreună cu magneziul, săruri asemănătoare cu săpunul, care nu se asimilează în tractul gastrointestinal. - Alimentele fibroase pot influenţa pierderea unor substanţe minerale, inclusiv a magneziului. Administrarea suplimentară a acidului folie poate spori necesitatea calciului din cauza creşterii activităţii enzimelor, care au nevoie de magneziu pentru o activitate normală. - Fierul poate reduce cantitatea de magneziu asimilată în intestine. - Calciferolul (vitamina D) stimulează, într-o măsură oarecare, asimilarea magneziului în intestine, dar, întrucât acest efect se referă în măsură mai mare la calciu, administrarea suplimentară a calciului poate provoca insuficienţă relativă de magneziu. - Deficitul vitaminei E poate reduce nivelul magneziului în ţesuturi. - Alcoolul, potasiul şi cofeina sporesc pierderea magneziului prin rinichi. - Consumarea cantităţilor mari de zahăr determină creşterea nevoii de magneziu. - Alimentaţia bogată în proteine impune o suplimentare a magneziului, îndeosebi în timpul construcţiei ţesuturilor noi, adică la copii, la cei care practică sportul, la gravide şi la mamele care alăptează. - Magneziul este necesar pentru activitatea normală a vitaminelor din grupul B, întrucât acest metal este un cofactor necesar formării tiaminpirofosfatului, care se formează în organism înainte de a putea fi folosite tiamina şi alte vitamine din grupul B. - La persoanele cărora li se administrează digitală, pot apărea dereglări ale ritmului cardiac în urma insuficienţei magneziului. - Unele preparate diuretice pot contribui la eliminarea magneziului prin rinichi. Această categorie de medicamente include furosemidul. Mod de,administrare Conform normelor alimentare recomandate, dozele de magneziu recomandate sunt de 4,5 mg/kg corp pentru persoanele adulte de ambele sexe. Aceasta ar însemna aproximativ 280 mg zilnic pentru majoritatea femeilor şi 350 mg zilnic pentru majoritatea bărbaţilor. In timpul sarcinii, pentru buna dezvoltare a fătului, e bine să se consume suplimentar cel puţin 20 mg de magneziu. Mamele care alăptează trebuie să consume suplimentar 60 mg de magneziu zilnic pentru a completa cantitatea pierdută prin lapte. Doza necesară copiilor de la 1 până la 15 ani este puţin mai mare decât doza pentru maturi din cauză că la această vârstă are loc formarea oaselor. Conform normelor alimentare recomandate, pentru a preveni deficitul de magneziu la copii, ei au nevoie zilnic de 6 mg de mineral pentru fiecare kg al corpului. Pulberea şi pastilele de dolomit constituie o sursă accesibilă de magneziu. Doza obişnuită este de 1/2-1 linguriţă de pulbere (sau doza echivalentă sub formă de pastile) dizolvată în apă, de trei-patru ori pe zi. Tratarea simptomelor serioase de insuficienţă (care se manifestă, de obicei, numai în cazul eclampsiei - convulsii şi accese ce însoţesc uneori ultimele etape ale sarcinii sau naşterea), a dereglărilor profunde cronice ale tractului gastrointestinal ce împiedică asimilarea normală a componenţilor alimentari, sau, în cazul unor dereglări ereditare rare, a incapacităţii asimilării normale a magneziului din cauze congenitale, trebuie să se facă numai sub observaţia strictă a medicului. În aceste cazuri corectarea dereglării poate necesita administrarea intravenoasă a magneziului în doze foarte mari (3-4 g). Simptomele.insuficienţei Anemia (provocată de distrugerea celulelor roşii ale sângelui), pierderea poftei de mâncare, dereglările ritmului cardiac, inclusiv tahicardia, dereglările psihice, inclusiv excitaţia anxioasă, frica, confuzia mintală, depresia, dezorientarea, halucinaţiile, hiperactivismul, irascibilitatea, nervozitatea; simptome neurologice, inclusiv insensibilitatea, junghiurile, dificultăţile de menţinere a echilibrului în timpul deplasării, ameţelile şi crizele; simptomele musculare, inclusiv convulsiile, tremurul, durerile şi astenia; dereglările tensiunii arteriale; temperatura redusă a corpului; membrele reci. Simptomele.supradozării În cazul funcţionării normale a rinichilor, simptomele toxice se manifestă foarte rar. În caz contrar, simptomele toxice ale surplusului de magneziu pot evolua mai mult la persoanele care administrează magneziul suplimentar. Aceste simptome includ reducerea pulsului, oboseala, xerostomia, miastenia, setea, voma şi senzaţia de greaţă. Securitateautilizării Dacă suferiţi de maladii ale rinichilor, evitaţi administrarea suplimentară a magneziului fără supravegherea medicului. Unele pastile sau pulberi de dolomit, care sunt surse bune şi de magneziu şi de calciu, pot conţine şi metale grele, inclusiv arsenic, plumb, cadmiu, mercu Este un oligoelement esenţial present în toate celulele.Organismul adult conţine aproximativ 3,5 g de fier,la bărbaţii şi de 2,3g la femei.Cea mai mare parte se află în hemoglobină,care este fundamental pentru transportul oxigenuluide la plănîni la ţesut.Acest fier reprezintă 0,34%din greutatea moleculară a hemoglobinii.O mare parte din enzimele cu rol de respiraţie celulară conţine fier,cantitatea acumulată fiind de aproape 10mg. Fierul din alimentaţiie poate fi insuficient în următoarele cazuri: Alimentatia copiilor cu lapte de vaci sau lapte matern(laptele conţine cantităţii mici de fier) Perioada adolescentii(în timpul cresterii în înălâime are mevoie de cantităţi mai mari de fier) Rolul fierului in organism. Fierul este atomul central al hemului si component esential al hemoproteinelor (hemoglobina, mioglobina, peroxidaze, citocromi) (3). Din cantitatea totala de fier din organism, 75% este reprezentat de fierul functional”, aflat in structura hemoproteinelor si cca 25% este fier de depozit, sub forma de feritina sau hemosiderina. Doar o mica parte este legat de proteina de transport (transferina), ca forma de tranzit intre forma functionala si cea de depozit. Fierul este vital pentru toate organismele vii, deoarece participa la procese metabolice complexe. Fierul din hemoglobina este important pentru transportul oxigenului la nivelul celulei, iar cel din mioglobina pentru producerea aeroba de energie necesara muschiului. Alte enzime care contin fier (citocromii si citocromul C), prin participarea la transportul activ si transferul de electroni de la nivelul membranelor, sunt elemente esentiale ale lantului respirator, cu rol in producerea aeroba de energie la nivelul celulei. Creierul este cel mai important loc de concentrare a fierului in organismul uman. In anumite regiuni ale creierului concentrarea fierului este egala sau chiar mai mare decat cea din ficat. Importanta fierului, in timpul primului an de viata, este evidenta, daca se ia in considerare faptul ca 80% din fierul total din creierul adultului a fost depozitat in aceasta perioada. Se stie ca cea mai importanta crestere a numarului de celule nervoase apare in timpul sarcinii, dar continua in primul an de viata. Fierul este esential pentru functionarea creierului. El este important pentru formarea si mentinerea mielinei si joaca un rol insemnat in sistemele dopaminergic. Deficitul de fier duce la o scadere a numarului si sensibilitatii receptorilor dopaminergici D2 si, in consecinta, la o diminuare in transmiterea impulsurilor nervoase cu scaderea performantelor mentale si cognitive (7, 8). Tinand cont de importanta fierului in mielinizare, un status deficitar al acestuia in prima parte a copilariei poate avea efecte pe termen lung in viata adulta (5). Deficitul de fier determina, de asemenea, o crestere a sensibilitatii la infectii . Concentratia fierului din organism este reglata de catre celulele absorbante din intestin, care influenteaza absorbtia acestuia, in asa fel incat sa se realizeze o corelare cu pierderile de fier din organism Alimente bogate în fier Alimentul Cantitatea de fier Ficat 10-15mg/100g Carne 2,5mg/100g Oul întreg 3mg/100g Fructe uscate 3-6mg/100g Varză roşie 2mg/100g Mazarea 2mg/100g Morcovul 1mg/100g Ciuperci 4,5g/100g 쥁`