Referat Reptilele

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Reptilele si de asemenea puteti face Download Referat Reptilele

Citeste fragmente din Referat Reptilele

Reptilele Reptilele au plamani pentru respirat, nasc pui din oua si au sange rece - corpul lor nu produce caldura proprie ci isi ia caldura de la soare. Caldura corpului lor se schimba in functie de caldura mediului inconjurator. Ele sunt animale poichi潬整浲⹥ଠ刋灥楴敬敬愠⁵楰汥慥甠捳瑡ⱡ朠潲獡 ⁡楳猠汯潺獡⹡഍敃猠湵⁴敲瑰汩汥⁥ി Reptilele alcătuiesc o grupă de animale foarte diverse şi colorate, reprezentate pe fiecare continent, cu excepţia Antarcticii. Cele mai bine cunoscute reptile sunt probabil şerpii şi şopârlele, pur şi simplu pentru că au o arie de răspândire mai mare decât crocodilii, broaştele ţestoare şi iguanele, care intră totuşi şi ele în clasa Reptilia. Adevărul este că mulţi oameni nici nu ştiu că broaştele ţestoase sunt reptile. Au fost descrise peste 7 000 specii de reptile, majoritatea trăind în regiunile tropicale şi sub-tropicale. Toate reptilele au corpul acoperit cu solzi. Carapacea broaştei ţestoase este alcătuită dintr-un grup de solzi care au crescut şi s-au întărit mai mult. Reptilele sunt aproape întotdeauna uşor de identificat, datorită unor caracteristici comune care le deosebesc cu uşurinţă de alte animale terestre sau semi-terestre. Cel mai evident semn că un animal este reptilă îl constituie pielea cu solzi care îi acoperă cea mai mare parte a corpului. Toate reptilele au un tip de solzi, iar unele au ajuns chiar să îşi dezvolte aceşti solzi pentru scopuri specifice. Carapacea unei broaşte ţestoase este pur şi simplu alcătuită dintr-un grup de solzi măriţi şi întăriţi, care au evoluat pentru a-şi proteja "proprietarul". Alte reptile au solzii atât de mici, încât nici măcar nu se pot vedea cu ochiul liber. Toate reptilele sunt vertebrate şi respiră aer (chiar şi cele care îşi petrec în apă o mare parte a vieţii). Aproape toate au patru membre, deşi în cazul şerpilor şi al unor şopârle aceste membre nu sunt, de obicei, vizibile. De asemenea, sunt animale amniotice, ceea ce înseamnă că embrionul care se dezvoltă este protejat de o serie de membrane şi o cochilie dură, care împiedică oul să se usuce, oferindu-i în acelaşi timp o formă de protecţie împotriva animalelor de pradă. Într-o oarecare măsură, reptilele se definesc şi prin caracteristicile pe care NU le au, la fel de bine ca şi prin cele pe care le au. Spre deosebire de mamifere şi păsări, care au evoluat tot din reptile, animalele din clasa Reptilia sunt în cea mai mare parte incapabile să îşi regleze temperatura propriului corp şi, în acest scop, depind de condiţiile de mediu. De asemenea, reptilele nu au blană sau pene. Habitat si raspandire Reptilele sunt animale extrem de adaptabile, care au evoluat astfel încât să ocupe o uimitoare diversitate de habitate. Ele trăiesc pe toate continentele, mai puţin în Antarctica. Cele mai multe ţări au cel puţin o specie de reptilă terestră. Reptilele se găsesc în absolut orice tip de mediu, de la cele mai uscate şi mai aride deşerturi până la cele mai umede păduri tropicale. Sunt în special răspândite în regiunile tropicale şi subtropicale din Africa, Asia, Australia şi cele două Americi, pentru că aici temperaturile sunt mai ridicate şi există o mare diversitate de specii cu care se pot hrăni. Şopârla australiană este înarmată cu falduri de piele în jurul capului, pentru a avea un aspect mai agresiv în faţa prădătorilor. Multe specii de şerpi şi şopârle trăiesc în arbori, dar altele preferă să trăiască pe sol, în mlaştini sau în câmp deschis. Există specii precum ţestoasele sau şerpii marini care îşi petrec aproape toată viaţa în largul oceanului. Există chiar şi o specie de şopârlă marină, care trăieşte în Insulele Galapagos, unde îşi petrece o mare parte din viaţă, deşi adesea coboară în adâncuri pentru a se hrăni. Foarte puţine ţări (de obicei, insule) sunt complet lipsite de reptile. Există însă şi ţări unde trăiesc foarte puţin specii de reptile. De exemplu, în Noua Zeelandă nu există nici un fel de şerpi nativi, dar există câteva specii de şopârle, iar acesta este unicul loc unde trăieşte o specie foarte rară de iguană, tuatara. Cum reptilele au nevoie de căldura mediului, aria de răspândire a acestora este limitată de temperatură şi ele sunt din ce în ce mai puţin răspândite pe măsură ce ne apropiem de poli. Chiar şi în zonele cu ierni grele şi perioade îndelungate de frig, există însă multe specii de reptile, care rezistă datorită capacităţii de hibernare. În general, au 4 membre pentadactile, terminate cu gheare. Membrele sunt scurte, prinse pe laturile corpului, încât nu-l pot ridica de la pământ decât foarte puţin, de unde şi denumirea de reptile sau târâtoare. La unele specii, membrele sunt rudimentare sau lipsesc (şerpi). Tegumentul reptilelor este impermeabil şi foarte sărac în glande tegumentare. Ca adaptare la viaţa terestră, pătura externă a epidermei, cornoasă, formează un strat gros şi rezistent, apărând corpul împotriva uscăciunii şi loviturilor. Acest strat formează, la suprafaţa corpului, granule, solzi imbricaţi de diferite forme, scuturi sau plăci. La unele reptile cum sunt broaştele ţestoase şi crocodilii, epiderma produce plăci osoase, care dublează scuturile cornoase, alcătuind o adevărată cuirasă, mai mult sau mai puţin tare. ̝칪 kd Din cauza puternicei dezvoltări a stratului cornos, creşterea animalului este împiedicată, dar acest strat se desprinde periodic prin năpârlire, fie sub forma unei teci continue numită exuvie, ca la şerpi, fie sub formă de petece mari ca la şoprle. La broaştele ţestoase şi crocodili, stratul cornos nu năpârleşte. Pigmenţii sunt produşi ai pielii şi în acest caz culoarea corpului nu se schimbă în legătură cu variaţiile de culoare ale mediului (şopârle, şerpi) sau sunt localizaţi în comatofori puşi în legătură cu sistemul nervos, iar culoarea se schmbă în concordanţă cu cea a mediului (cameleon). La unele specii de reptile inferioare ( Rhychocephalia ), coloana vertebrală este formată din vertebre amficelice, iar notocordul este persistent, ca la peşti. La restul reptilelor actuale notocordul dispare la adult, iar vertebrele sunt, în general, de tip procelic. Capul se articulează de coloana vertebrală printr-un singur condil occipital. Coloana vertebrală este impărţită în 5 regiuni: cervicală, dorsală, lombară, sacrală şi caudală. Numai la ofidieni, lipsindu-le membrele, coloana vertebrală nu mai prezintă aceste regiuni. Regiunea cervicală este formată din mai multe vertebre mobile. Pentru prima dată la reptile se diferenţiază primele două vertebre: atlas şi axis. Vertebra atlas are forma unui inel iar a doua, axis, prin intermediul apofizei odontoide, permite o mare mobilitate a capului. Vertebrele regiunii dorsale poartă coaste bine dezvoltate, iar cele din regiunea lombară variază ca număr şi sunt distincte faţă de cele dorsale. Regiunea sacrală de care sunt prinse membrele posterioare este alcătuită din 2 vertebre prevăzute cu apofize transverse, dezvoltate. Numai la crocodilieni sunt 3 vertebre sacrale. Regiunea sacrală se continuă cu regiunea cadală. La unele reptile (şopârle şi crocodili) o parte din coastele anterioare ale regiunii dorsale se unesc între ele pe linia mediană-ventrală formând sternul. Acestea se numesc coaste adevărate, iar cele rămase libere, coaste flotante. Aparatul digestiv al reptilelor este mai bine dezvoltat decât al amfibienilor. Dinţii se dezvoltă pe maxilare şi mandibulă, iar la unele specii şi pe pe alte oase ale cavităţii bucale: vomer, palatine, pterigoide. Toate reptilele au dinţi, afară de chelonieni, la care fălcile sunt îmbrăcate în teci cornoase, tăioase. După felul cum sunt prinşi pe fălci, se deosebesc trei tipuri de dinţi: acrodont. pleurodont, şi tecodont. La tipul acrodont, dinţii sunt fixaţi chiar la marginea distală a fălcilor, formând un corp comun cu acesta (unele şopârle Agamidae, Chamaeleonidae ). La tipul pleurodont, ei sunt situaţi într-un şanţ de pe partea internă a fălcilor şi sudaţi de acestea ( Iguanidae şi unii ofidieni). Tipul tecodont (crocodili) este caracterizat prin dinţii fixaţi în alveole dentare, ca la mamifere. La reptilele veninoase, o parte din dinţi sunt puşi în legătură cu glandele cu venin. Aceşti dinţi au în lungul lor un canal intern (vipera) sau un şanţ (şarpele cu ochelari) prin care se scurge veninul. Intestinul reptilelor este diferenţia în intestin subţire şi intestin gros, care continuându-se cu rectul, se deschide într-o cloacă, în care se mai deschid conductele urinare şi genitale. Din cauza adaptării la viaţa terestră, tegumentul reptilelor este puternic cornificat, impermeabil, deci nu se mai poate realiza o respiraţie cutanee; plămânii sunt unicele organe de respiraţie, de aceea şi diferenţierea lor prin suprafaţa pulmonară de schimb a gazelor este mult mărită faţă de a batracienilor. Aparatul respirator începe cu ductele sau fosele nazale şi continuă cu faringele, laringele, traheea, bronhii care pătrund în cei doi plămâni. La rinocefali, plămânii au o alcătuire mai simplă ca la amfibieni. La ofidieni, ca urmare a corpului îngust şi mult alungit, funcţionează numai plămânul drept, iar cel stâng este foarte redus. Mecanismul respiraţiei, exceptând chelonienii, este deosebit de cel de la batracieni. Respiraţia se realizează prin lărgirea şi strâmtarea cutiei toracice, fapt care apare pentru prima dată în seria animală. Aparatul circulator este mai bine dezvoltat decât la amfibieni. La majoritatea reptilelor inima este tricamerală, fiind împărţită în două atrii (auricule) şi un ventricul, ca la amfibieni, dar la reptilele inferioare în ventricul începe să se schiţeze un mic perete despărţitor, septum ventricular, care la crocodilieni se definitivează, inima lor fiind tetracamerală. Există două arcuri aortice care se deschid separat în ventricul. Cu toate aceste modificări, la reptile circulaţia sângelui rămâne tot închisă, dublă şi necompletă, ca la amfibieni. Reptilele sunt animale poichiloterme care în zona temperată hibernează. Aparatul excretor este reprezentat prin metanefros ( 2 rinichi). Cele două uretere se deschid în cloacă. Unele reptile au şi o vezică urinară care se deschide tot în cloacă. Reptilele depun ouăle pe uscat, în cuiburi, şi sunt clocite de căldura soarelui. Ouăle, telolecite, sunt protejate de o coajă calcaroasă sau pergamentoasă. Ca urmare a depunerii ouălelor pe uscat, embrionul posedă o anexă, amniosul, în formă de sac, plin cu un lichid, care-l înconjoară, asigurându-i un mediu umed şi de protecţie contra şocurilor. 쥁@