Referat Daunatorii Vitei De Vie

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Daunatorii Vitei De Vie si de asemenea puteti face Download Referat daunatorii vitei de vie

Citeste fragmente din Referat Daunatorii Vitei De Vie

DĂUNĂTORII VIŢEI DE VIE ŞI COMBATEREA LOR 5.1. Dăunătorii vitei de vie 5.1.1. Filoxera viţei de vie - Phylloxera vastatrix Răspândire. Filoxera este originară din America de Nord (reguine Alegani), unde şi astăzi trăieşte pe numeroase specii de viţă sălbatică. în Europa, filoxera a fost semnalată pentru prima dată în anul 1863, în serele din jurul Londrei (Anglia) şi în Franţa (Pujault şi Bordeaux). Treptat filoxera s-a răspândit şi în alte ţări din Europa. în România filoxera a fost observată în anul 1884, în podgoria Dealul Mare, de unde s-a răspândit în toate podgoriile. Descriere:Filoxera prezintă 4 forme şi anume: 1. -forma galicolă; 2. -forma radicicolă; 3. -forma sexupară; 4. -forma sexuată. Forma galicolă are două tipuri: a.) fundafrixul are corpul piriform, de 1,5-2,0 mm lungime, de culoare brună, uşor bombat dorsal şi cu abdomenul subţiat posterior.(Fig. 88). b) fundatrigenele au corpul globulos, de 1,5-1,8 mm lungime şi 1,0-1,2 mm l.iiiine, de culoare galbenă-portocalie. Abdomenul este îngustat posterior. Rostrul Bite lung iar antenele sunt formate din 3 articole, dintre care ultimul este cel mai dezvoltat. Forma radicicolă are corpul oval, de 0,8-1,0 mm lungime, de culoare Variabilă, după anotimp: vara galben-roşcat, iar iarna castaniu-închis. Pe partea dorsală se găsesc 70 de tuberculi mici, dispuşi în rânduri simetrice. Forma sexupară are corpul alungit, de 1,0-1,3 mm lungime, de culoare gilbenâ-portocalie, în afară de mezotorace care este brun-închis. Este singura forma cu aripi, care sunt mai lungi decât corpul. în afară de ochii compuşi, mai are si 3 ocoli. Forma sexuată (femele şi masculi) au corpul alungit, de culoare galbenă, lipsita de aripi şi aparat bucal. Femela are corpul de 0,45-0,50 mm lungime, iar masculul de 0.21-0.30mm. Oul de iarna este eliptic, având chorionul gros, reticulat, de culoare galbenă la depunere iar mai tarziu devine brun-deschis. Lungimea oului este de 0,27-0,38 mm. Oul de vara este elepitic,galben,de 0.18-0.22 mm lungime. Fig. 88 Filoxera viţei de vie - Phylloxera vastatrix a. - femeia galicolă; b. - gală pe frunză, în secţiune cu oua; c. - lăstar de viţă- de-vie cu frunze dăunate; d. - femelă radicicolă; e. - rădăcini atacate (după Bognar şi Huzsian) Biologie. Filoxera prezintă două cicluri bine distincte: a.) un ciclu complet pe viţele americane (Vitis riparia, Vitis rupestris etc.) sau pe hibrizi, prezentând cele 4 forme morfologice: galicolă, radicolă, sexupară şi sexuată. In acest caz iernează ca ou de rezistenţă depus pe părţile aeriene ale viţei şi ca larve pe părţile subterane ale viţei de vie. b.)un ciclu incomplet pe viţele europene (Vitis vinifera) fiind reprezentată în principal prin foma radicicolă, care se dezvoltă pe părţile subterane ale viţei de vie (rădăcini, radicele) şi mai puţin prin forma galicolă, care nu prezintă importanţă economică. Plante atacate şi mod de dăunare. Filoxera este un dăunător specific genului Vitis, trăind pe diferite specii sălbatice şi cultivate: Vitis riparia, Vitis rotundifolia, Vitis califoraica etc. Toate aceste specii nu sunt atacate în aceeaşi măsură. Millardet emite ideea că rezistenţa la atacul filoxerei este o însuşire ereditară a unor specii şi soiuri de viţă-de-vie; singura specie imună la filoxeră este Vitis rotundifolia. Viala şi Ravaz au stabilit o scară în 20 puncte, notând cu zero Vitis vinifera (cea mai sensibilă) şi cu 20 pe Vitis rotundifolia (imună). Cel mai periculos este atacul de pe rădăcini produs de forma radicicolă care înţeapă şi suge seva din ţesuturi. In locurile atacate, ţesuturile se deformează şi se hipertrofiază apărând umflături denumite „nodozităţi" şi „tuberozităţi". Nodozităţile apar pe rădăcinile subţiri (radicele) şi au o formă caracteristică de cioc, iar tuberozităţile apar pe rădăcinile mai groase, având 4-10 mm lungime şi 1-3 mm grosime. Rădăcinile cu nodozităţile se usucă total, iar în cele cu tuberozităţi. ţesuturile se necrozează şi se rup, formându-se porţi pentru pătrunderea diferitelor microorganisme. Viţele atacate se debilitează, au frunzele vestejite, dau producţii din ce în ce mai mici şi în decurs de câţiva ani se usucă. Atacuri mai puternice se constată la viţele europene cultivate pe soluri grele, pagubele pot ajunge la 70-90%. Forma galicolă atacă frunzele de la vârful lăstarilor. In urma înţepării şi sugerii sucului celular, pe partea inferioară a frunzelor apar gale sub forma unor urne neregulate, de mărimea unui bob de măzăriche sau de mazăre. La început, galele au o culoare galbenă-verzuie, iar apoi cafeniu-brunii. Pe o frunză se pot forma 15-30 gale. In urma atacului metabolismul frunzelor este redus, ceea ce determină ca lemnul lăstarilor să nu se matureze. Atacul formei galicole prezintă importanţă pentru plantaţiile de portaltoi, obţinându-se un material de slabă calitate. Măsuri de prevenire şi combatere. Cea mai importantă măsură de combatere a filoxerei este altoirea soiurilor de viţă-de-vie europeană pe portaltoi americane (Vitis riparia, Vitis rupestruis, Vitis berlandieri) sau hibrizii lor. Infiinţarea plantaţiilor de viţă-de-vie pe rădăcini proprii este posibilă numai în terenuri nisipoase (cu peste 60% bioxid de siliciu), unde filoxera nu se poate dezvolta. Fiind un dăunător de carantină externă, se recomandă ca tot materialul săditor viticol să fie controlat şi liber de filoxeră, mai ales asupra butaşilor de import-export. In focare izolate, butucii atacaţi se scot, iar solul se tratează cu diferite substanţe care acţionează sub formă gazoasă: dicloretan, bromură de metil etc. In ultimul timp pentru combaterea formei radicole se foloseşte preparatul Phyllodin R. aplicat în două etape: primăvara, înainte de dezmugurit; în prima jumătate a lunii iunie.Pentru fiecare tratament se aplică câte 180-200 kg/ha. La infestări puternice cu forma galicolă se execută tratamente chimice cu: Carbetox 3 7 CE -0,4%, Sinoratox 35 CE -0,15%, Decis 2,5 CE -0,02%, etc. 5.1.6. Cărăbuşelul verde al viţei de vie - Anomala vitis Răspândire. Este răspândit în ţările din centrul şi sudul Europei, în nordul Africii. în România este frecvent în plantaţiile de viţă-de-vie situate pe nisipurile din Oltenia, Muntenia şi Moldova. Descriere. Adultul are corpul oval, de 12,5-16,8 mm lungime, de culoare verde metalic, cu reflexe arămii sau albăstrii. Antenele şi marginile laterale ale pronotului sunt gălbui. Elitrele prezintă puncte fine şi dungi longitudinale.(Fig. 93). Oul este aproape sferic, de culoare gălbuie. Larva este de tip scarabeid, de 31,2-36,8 mm lungime, de culoare galbenă. Pupa are 18,0-18,7 mm lungime, de culoare gălbuie. Fig. 93 Cărăbuşelul verde al viţei de vie - Anomala vitis a. - adult; b. - frunză de viţă-de-vie atacată de adulţi (după Bonnemaison) Biologie. Iernează în stadiul de larvă de vârsta a Ii-a în sol, la 50-80 cm adâncime şi are o generaţie pe an. Plante atacate şi mod de dăunare. Este un dăunător polifag ce atacă viţa de vie, specii de pomi (în special sâmburoasele), salcâmul, fasolea, secara, porumbul, floarea soarelui, etc. Adulţii rod frunzele sub formă dantelată, rămânând intacte numai nervurile. La invazii, se pot întâlni pe un lăstar 50-100 de adulţi. Uneori pot fi atacaţi şi struguri în formare, precum şi scoarţa lăstarilor. Larvele atacă rădăcinile sub forma unor rosături superficiale. Combatere. Adunarea şi distrugerea adulţilor manual sau cu diferite aparate ie .irrurat insecte. In perioada hrănirii suplimentare. Lirarkia in masă a adulţilor se aplică tratamente chimice cu produse organofosforice: Carbetox 3 7 CE -6,4%, Sinoratox 35 CE -0,1 %, etc. 5.1.7. Ţigărarul - Byctiscus betulae Răspândire. Este răspândit în Europa, Asia Centrală şi America Centrală. In România se întâlneşte frecvent în Muntenia, în podgoria Dealul Mare. Descriere. Adultul are corpul oviform, de 5,5-9,5 mm lungime, de culoare albastru-metalic. cu reflexe verzui-aurii. Rostrul este lung şi puţin lăţit spre vârf. Pronotul este cordiform, prevăzut la mascul cu cîte un dinte lateral. Elitrele sunt pătratiforme. cu striuri longitudinale punctate.(Fig. 94). Larxa are 5.0-8.0 mm lungime, este apodă, de culoare alb-gălbuie, capul brun. Fig. 94 Ţigărarul — Byctiscus betulae adult şi mod de dăunare (după Mirică şi Mirică Afrodita) Biologie. Iernează în stadiul de adult în căsuţe pupale în sol, în frunzarul pădurilor sau în crăpăturile scoarţei butucilor şi are o generaţie pe an. Plante atacate şi mod de dăunare. Este un dăunător polifag, ce atacă frunzele la numeroase specii de arbori: fagul, alunul, castanul, plopul, salcia, arinul, mesteacănul, etc, precum şi diferite specii de pomi: prunul, cireşul, părul, gutuiul, etc. dar preferă frunzele de viţă-de-vie. Atacul este caracteristic: femela cu ajutorul rostrului face o mică incizie la baza petiolului frunzei, astfel că aceasta se ofileşte şi se răsuceşte în lungul nervurii principale, rezultând aşa numitele „ţigări". Numărul frunzelor din care sunt formate ţigările diferă de la o specie la alta; 1-2 frunze la viţa de vie, 5-7 la pomi şi 8-15 la plop, mesteacăn, etc. în cazul unei invazii, frunzele atacate se brunifîcă şi cad, ceea ce duce la scăderea producţiei de struguri. Combatere. Adunarea ţigărilor şi arderea lor. La apariţia adulţilor se aplică un tratament chimic cu produse organofosforice, ce au fost menţionte la alţi dăunători. 5.1.8. Molia verde a strugurilor (eudemisul) - Lobesia botrana Răspândire. Molia verde a strugurilor este considerată ca cel mai important dăunător al viţei de vie, fiind răspândit mai ales în regiunile viticole din Europa Central-Meridonală, în Africa de Nord, Asia Mică, India, Japonia, etc. în România este frecventă în toate podgoriile, producând pagube de 30-50% la toate cele trei generaţii, începând de la înfloritul viţei de vie şi până la recoltarea strugurilor. Descriere. Fluturii au corpul galben-cenuşiu, de 6,0-8,0 mm lungime. Aripile anterioare au anvergura aripilor de 14,0-18,0 mm lungime, sunt de culoare cenuşie-cafenie, cu 3 macule brune (bazală, mediană, apicală), ce alternează cu dungi albastre-cenuşii, având pe margini franjuri fine. Aripile posterioare sunt cenuşii-deschis şi au franjuri fine.(Fig. 95) Fig. 95 Molia verde a strugurilor (eudemisul) - Lobesia botrana a. - adult; b. - larvă; c. - pupă; d,e. - inflorescenţe şi boabe atacate (după Săvescu) Oul are formă eliptică, de culoare gălbuie la depunere şi verzuie înainte de ecloziune. Larva are 10,0-12,0 mm lungime, este de culoare verde-cenuşie; capul, pronotul şi picioarele sunt brune. Pupa are 7,0-9,0 mm lungime, este de culoare brun-verzuie sau cărămizie, protejată într-un cocon. Biologie. Iernează în stadiul de pupă într-un cocon mătăsos sub scoarţa butucilor sau a coardelor viţei de vie, mai rar sub resturile vegetale sau în crăpăturile solului. In ţara noastră, molia verde a strugurilor prezintă 3 generaţii pe an, care evoluează astfel: Gi -de primăvară (mai-iunie); Gn-de vară (iulie-august; Gni-de toamnă (septembrie-aprilie). Plante atacate şi mod de dăunare. Este un dăunător polifag, care atacă peste 20 specii de plante lemnoase şi ierboase, dar cele mai mari pagube le produce la viţa de vie. Atacul este diferenţiat în funcţie de generaţie. Astfel, larvele generaţiei I rod bobocii florali şi inflorescenţele; o larvă distruge 2-3 boboci pe zi, deci 60-80 boboci în timpul evoluţiei sale. Larvele generaţiei a-II-a atacă boabele verzi sau în pârgă (la soiurile cu coacere timpurie), consumând o parte din pulpă, iar larvele generaţiei a III-a rod boabele în pârgă sau coapte. Organele atacate sunt înconjurate cu fire mătăsoase albe, sub forma unor cuiburi. In acelaşi timp, larvele produc în pieliţa boabelor microleziuni, prin care se scurge sucul zaharat, ce constituie un mediu foarte favorabil pentru dezvoltarea ciupercii Botryotinia fuckeliana. In general, se apreciază că soiurile de struguri cu boabe dese şi pieliţa subţire sunt mai intens atacate de molia verde, în comparaţie cu soiurile cu boabe rare şi pieliţa groasă. Sunt sensibile la atacul moliei verde a strugurilor soiurile dovedit: Muscat Ottonel, Chardonay, Riesling Italian, Tămâioasă Românească, Grasă de Cotnri, Pinot Gri etc. Măsuri de prevenire şi combatere. Se aplică un complex de prevenire şi curative. Măsurile preventive se referă la: • Susţinerea viţelor să se facă prin instalarea şpalierilor din beton, iar distanţa de plantare să fie corespunzătoare în funcţie de vigoarea soiului, pentru a se asigura o bună aerisire şi iluminare a plantelor; • Efectuarea în condiţii optime a lucrărilor de întreţinere a plantaţiei şi anume: legarea lăstarilor, copilitul, cârnitul şi distrugerea buruienilor. Aceste lucrări contribuie la mortalitatea oualor şi larvelor, deci o reducere a rezervei biologice a dăunătorului. Tratamentele chimice se aplică la avertizare prin urmărirea curbei de zbor a adulţilor la capcanele cu feromoni sexuali sintetici de tip Atrabot sau la capcanele alimentare (ghivece de pământ sau cutii de conserve în care se pune vin tulbure şi zahăr. Avertizarea tratamentelor se face în funcţie de: Biologia şi ecologia dăunătorului;  8 : # hˆ # hˆ hˆ hˆ hˆ hˆ hˆ " hˆ hˆ hˆ hˆ hˆ : b ˆ Š : ` b ˆ Š ¨ Ê Ì ì hˆ hˆ hˆ hˆ hˆ hˆ hˆ hˆ hˆ # hˆ # hˆ Š Ì hˆ # hˆ # hˆ hˆ hˆ hˆ " hˆ % hˆ # hˆ hˆ hˆ hˆ ) hˆ hˆ hˆ hˆ " hˆ hˆ hˆ " hˆ hˆ hˆ hˆ hˆ hˆ hˆ hˆ hˆ hˆ " hˆ hˆ hˆ & hˆ # hˆ hˆ hˆ hˆ hˆ hˆ hˆ hˆ hˆ " hˆ " hˆ " hˆ hˆ hˆ hˆ # hˆ & hˆ # hˆ # hˆ hˆ hˆ # hˆ hˆ # hˆ hˆ hˆ hˆ hˆ " hˆ hˆ hˆ " hˆ hˆ hˆ hˆ hˆ hˆ # hˆ & hˆ & hˆ hˆ " hˆ hˆ hˆ hˆ hˆ hˆ hˆ "Rezerva biologică în funcţie de soiurile prezente în plantaţie; Fazele fenologice ale viţei de vie; Condiţiile climatice ale anului; **.- Modul de acţiune şi remanenta pesticidelor; Tratamentele se aplică în funcţie de valoarea PED, care pentru acest dăunător este de 100 fluturi (masculi capturaţi)/săptămână/capcană. Schemele de tratament se aplică în funcţie de intensitatea atacului. Se pot adapta schemele: 1+1+1; 2+1+1; 1+2+1; 2+2+1. La soiurile cu coacere timpurie nu se mai aplică tratament pentru generaţia a IlI-a. Pentru larvele din generaţiile I-a şi a Ii-a se pot folosi produsele: Actellic 50 EC -0,1%, Carbetox 37 CE -0,4%, Ecalux 25 CE -0,1%, Nogos 50 CE -0,1%, Onefon 90 -0,1%, Sinoratox 35 CE -0,15%, Reldan 40 EC -0,1%, Zolone 35 CE -0,2%, Vapona 48 CE -0,1%, Decis 2,5 EC -0,03%, Karate 2,5 EC -0,025%, Victenon 50 WP -0,05%, Mospilan 20 SP -0,25 kg/ha, etc. Pentru larvele din generaţia a IlI-a se folosesc produse biologice: Dipel 2xWP -0,05%, Ecotech extra 1,5 l/ha. Se poate folosi şi combaterea biologică prin lansarea viespii oofage Trichogramma embryophagum în două reprize, ce asigură o eficacitate de peste 90%. 5.1.9. Molia brună a strugurilor (cochilisul) - Eupoecilia ambiguella Răspândire. Este răspândită în Europa, Africa de Nord, Asia Centrală, Japonia etc. în ţara noastră se întâlneşte mai ales în podgoriile mai nordice, găsindu-se împreună cu molia verde a strugurilor. Descriere. Fluturii au anvergura aripilor de 12-15 mm. Aripile anterioare sunt galben-deschis, străbătute median de o bandă tranversală trapezoidală, brun-albăstruie. Aripile posterioare sunt brune-cenuşii sau albicioase, cu franjuri pe margini.(Fig. 96). Larva are 10-13 mm lungime, este de culoare brună-măslinie; capul şi picioarele sunt negre. Fig. 96 Molia brună a strugurilor - Eupoecilia ambiguella a. - adult; b. - larvă; c. - boabe atacte (după Săvescu) Biologie. Iernează în stadiul de pupă în scoarţa butucilor sau a coardelor mai groase şi are două generaţii pe an. Plante atacate şi mod de dăunare. Este un dăunător polifag ce atacă peste 90 specii de plante printre care Cornus mas, Viburnum lantana, Ribes grossularia, Ribes rubrum, Syringa vulgaris, etc. Pagubele cele mai mari le produce la viţa de vie. Larvele generaţiei I-a atacă la început inflorecenţele, pe care le înfăşoară cu fire de mătase de culoare albicioasă, sub formă de cuiburi. Mai târziu, larvele rod boabele, mai rar frunzele şi lăstarii. Larvele generaţiei a Ii-a atacă boabele verzi sau în pârgă, producând microleziuni prin care pătrund bacterii şi ciuperci. Boabele atacate se brunifică, se zbârcesc şi putrezesc, mai ales în perioadele ploioase. în anii favorabili atacului, pagubele produse de cochilis pot ajunge la 20-30% din producţie. Combatere. Se aplică tratamente chimice la avertizare, prin urmărirea curbei de zbor a adulţilor la capcanele cu feromoni sexuali sintetici de tip Atrambig. Se folosesc aceleeaşi produse, care au fost menţionate la molia verde a strugurilor. De obicei tratamentele pentru combaterea moliilor strugurilor se execută în acelaşi timp cu cele pentru mană -Plasmopara viticola şi fainare -Uncinula necator prin utilizarea produselor compatibile. Câteva exemple de amestecuri compatibile pentru combaterea manei, fainării şi moliilor strugurilor: Captadin -0,25%+Sulf muiabil -0,4%+Onefon 90 -0,1%; Dithane M 45 -0,2%+Sulf muiabil -0,4%+Decis 2,5 EC -0,05%, etc. 5.1.10. Pirala sau molia frunzelor viţei de vie - Sparganothis pilleriana Răspândire. Este răspândită în toată Europa, precum şi în alte zone ale globului. In ţara noastră este mai frecventă în Banat, iar în ultima perioadă şi în alte podgorii şi centre viticole din sudul ţării. In Moldova, acest dăunător a fost citat pentru prima dată în anul 1988 în judeţele Iaşi, Botoşani, Vaslui şi Vrancea, dar nu produce pagube economice. Descriere. Fluturii au aripile de 20-24 mm în anvergură. Aripile anterioare sunt de culoare galbenă, cu o maculă bazala şi trei benzi transversale brune. Aripile posterioare sunt mai mici, de culoare cenuşie şi cu franjuri pe margini. Larva are 25,0-30,0 mm lungime este de culoare negricioasă-verde, cu numeroase proeminenţe, prevăzute cu negi. Biologie. Iernează în stadiul de larvă într-un cocon mătăsos, sub scoarţă sau în crăpăturile butucilor viţei de vie. Prezintă o generaţie pe an. Plante atacate şi mod de dăunare. Atacul este diferenţiat şi anume: Larvele din primele vârste atacă mugurii şi frunzele abia formate; Larvele de vârsta a IlI-a şi a IV-a rod frunzele de la baza lăstarilor; Larvele de vârsta a V-a atacă boabele. De remarcat este faptul că atacul se manifestă în vetre, în special în locurile joase şi umede. Combatere. In focare se recomandă răzuirea scoarţei exfoliate de pe butuci şi coardele mai groase şi distrugerea prin ardere a resturilor adunate. In zonele de invazii, înainte de umflarea mugurilor se poate aplica un tratament cu unul din produsele: Carbetox 37 CE -1%, polisulfură de bariu 6% sau zeamă sulfocalcică 20%. La apariţia larvelor, când lăstarii au 10-15 cm lungime se fac tratamente cu produse organofosforice sau piretroide, care au fost specificate la molia verde a strugurilor. 5.1.11. Cotarul cenuşiu - Peribatodes rhomboidaria Răspândire. In ţara noastră, cotarul cenuşiu a fost semnalat în anul 1978 în podgoria Bucium-Iaşi, apoi în anul 1979 în podgoria Dealul Mare. In prezent acest dăunător este răspândit în podgoriile Murfatlar, Bujoru, Odobeşti, Recaş, Miniş, etc. Descriere. Fluturii au anvergura aripilor până la 40 mm. La mascul, corpul este mai subţire şi mai lung, iar la femelă, corpul este mai scurt şi mai gros. Antenele sunt pectinate la mascul şi fîliform la femelă. Oul are formă de butoiaş, fin striat lateral, la început de culoare verde-deschis, iar înainte de eclozare, devine brun-roşcat. Larva are lungimea variabilă, între 6-8 mm până la 18-20 mm. De subliniat este faptul că larvele care iernează prezintă o culoare foarte apropiată de aceea a scoarţei exfoliate a butucilor. Biologie. Iernează în stadiul de larvă de diferite vârste la suprafaţa solului, sub frunzele căzute, sub scoarţa butucilor. Are 2 generaţii pe an. Plante atacate şi mod de dăunare. Este un dăunător polifag, dar pagubele cele mai mari se înregistrează la viţa de vie. în primăvară, larvele rod mugurele principal; o larvă poate distruge 8-12 muguri. După pornirea în vegetaţie, larvele se hrănesc cu frunze pe care le rod. Atacul larvelor din generaţia a Ii-a trece neobservat deoarece ele rod frunzele viţei de vie sau se hrănesc cu alte specii de plante (lobodă, susai, volbură etc). Combatere. In cazul că densitatea larvelor este mare, trebuie să se facă un tratament în timpul repausului vegetativ cu polisulfură de bariu -6%. Câd larvele părăsesc locurile de hibernare, se execută al doilea tratament cu produse organofosforice, dintre care insecticidele: Carbetox 37 CE -0.4%, Sinoratox 35 CE -0,15% şi Zolone 35 CE -0,2%, prezintă eficacitate pentru larvele acestui dăunător. 5.1.13. Acarianul roşu al viţei de vie - Brevipalpus lewisi Răspândire. Este răspândit în Europa, America, Africa, Australia, Japonia. In ţara noastră a fost semnalat în plantaţiile de viţă-de-vie din sud. Descriere. Femela are corpul oval, de 0,25 mm lungime şi 0,15 mm lăţime, este de culoare roşie. Corpul este reticulat pe partea dorsală. Masculul este mai mic decât femela. Biologie. Iernează ca femelă, la baza butucilor, în crăpăturile scoarţei coardelor. într-un an poate dezvolta până la 4 generaţii. Plante atacate şi mod de dăunare. Este un acari an polifag, dar preferă viţa de vie. Acarienii se localizează pe partea inferioară a frunzelor, la baza lor şi de-a lungul nervurilor. Ei înţeapă şi sug sucul celular. în urma atacului, pe frunze apar pete galbene, care cu timpul se brunifîcă şi în cele din urmă se usucă. De asemenea, acarienii atacă baza lăstarilor şi ciorchinii. Unele soiuri de viţă-de-vie sunt mai sensibile la atacul acestui acarian. Combatere. La apariţia primelor colonii de acarieni pe frunze se recomandă aplicarea de tratamente chimice cu acaricide ce au fost specificate la alţi acarieni. 5.1.15. Acarianul galicol al viţei de vie - Eriophyes vitis Răspândire. Este răspândit în toate zonele viticole din lume, producând pagube importante. In ţara noastră este răspândit în toate podgoriile, fiind frecvent în primăverile şi verile călduroase şi secetoase. Descriere. Femela are 0,18 mm lungime, iar masculul 0,14 mm; corpul este alungit-venniform, cu segmentele mediane mai late, iar abdomenul prezintă 80 de striuri transversale. Ochii lipsesc şi are numai două perechi de picioare. Corpul este de culoare alb-gălbuie sau roşcat.(Fig. 99). Fig. 99 Acarianul galicol al viţei de vie - Eriophyes vitis adult (după Iacob) Biologie. Iernează în stadiul de adult sub scoarţa butucilor, solzii mugurilor sau pe sub frunzele căzute. Prezintă 3-4 generaţii pe an, din care 2-3 generaţii partenogenetice şi una sexuată. Plante atacate şi mod de dăunare. Este un dăunător monofag, care atacă numai viţa de vie. Acarienii se localizează pe partea inferioară a frunzelor înţepând şi sugând seva din ţesuturi. în timpul atacului, dăunătorul secretă o substanţă toxică, care acţionează asupra ţesuturilor foliare determinând hipertrofierea lor şi apariţia pe partea superioară a frunzelor a unor umflături sub forma unor gale. Din această cauză, acest atac este cunoscut sub denumirea de „băşicare" sau „erinoza" viţei de vie. în dreptul acestor gale are loc o hipertrofiere a perilor cuticulei inferioare şi formarea unor pete păstoase. La începutul atacului, petele sunt subţiri şi de culoare gălbuie-albicioase, apoi devin mai mari, dense şi cafenii, iar spre toamnă cafenii-brunii. La infestări puternice, acarienii pot ataca şi peţiolul frunzelor, mugurii, cârceii şi ciorchinii. în urma atacului, frunzele se îngălbenesc şi cad, iar florile avortează. Soiurile mai sensibile la atacul acarianului galicol sunt: Riesling italian, Cabemet Sauvignon, Chasselas dore, Pinot gris. Muscat Hamburg, iar ca rezistent Fetească albă. Combatere. In plantaţiile puternic infestate se vor aplica tratamente chimice primăvara devreme, în fenofaza umflării mugurilor cu zeamă sulfocalcică 8-10 % sau poilisulfutră de bariu 4%. In timpul perioadei de vegetaţie se fac tratamente chimice cu acaricide selective, pentru protecţia acarienilor prădători. Se pot utiliza următoarele acaricide: Kelthane 18,5 CE -0,2%, Mitigan 18,5 CE -0,2%, Neoron 500 CE -0,1%, Omite 57 E -0,1%, Tedion V 18-0,2%. In general nu se intervine cu tratamente chimice, dacă procentul de frunze ocupate cu acarieni prădători este egal sau superior procentului de frunze ocupate de acarieni. Se poate admite o diferenţă de 20% în defavoarea acarienilor prădători. 5.1.16 Nematodul viţei de vie -Xiphinema americanum Răspândire. Este răspândit în Europa şi Asia. în ţara noastră evidenţă în majoritatea podgoriilor din sud. Descriere. Adultul are corpul filiform, în formă de „V", de 1,7-2,0 mm lungime. Capul prezintă o strangulare Iabială, iar coada este conică. Masculii sunt rari Biologie. Iernează în toate stadiile de dezvoltare. Are o generaţie pe an. In condiţii favorabile de dezvoltare ciclul biologic durează 1,5-2 luni, iar în condiţii nefavorabile dezvoltarea poate dura şi un an. Variaţiile mari de temperatură influenţează dezvoltarea şi densitatea populaţiilor nematodului. Plante atacate şi mod de dăunare. Dăunător polifag ce atacă plantele lemnoase: iasomie, trandafir, specii pomicole, ornamentale şi forestiere: arţar, brad, plop, stejar, precum şi lucerna, căpşunul. Preferă viţa de vie. Din cauza atacului pe rădăcini, plantele stagnează în creştere. De subliniat este faptul că acest nematod transmite virusul scurt-nodării la viţa de vie. Combatere. Evitarea plantării viţei de vie timp de 5-7 ani pe terenuri infestate, perioadă în care se cultivă cerealele. Dezinfecţia solului cu 2-4 luni înainte de plantare cu nematocide, în doze moderate. In plantaţiile de viţă-de-vie pot fî întâlniţi şi alţi dăunători şi anume: Cosaşul ghebos al viţei de vie - Ephippiger ephippiger; Păduchele ţestos - Eulecanium corni; Cicada gheboasă - Ceresa bubalus; Scriitorul - Adoxus obscurus; Gărgăriţa mugurilor - Sciaphobus squalidus; Puricele de pământ - Haltica lythri; Gândacul pământiu -Opatrum sabulosum; Cărăbuşul de mai - Melolontha melolontha; Gândacii pocnitori - Agriotes spp.; Gărgăriţa neagră a viţei de vie - Psallidum maxilosum; Omida păroasă a dudului - Hyphantria cunea; Câinele babei - Arctia villica; Buha semănăturilor - Scoţia segetum; Viespea strugurilor - Vespa germanica; Graurul - Sturnus vulgaris, etc. PAGE * MERGEFORMAT 11 쥁`