Referat Analizatorul Acustic

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Analizatorul Acustic si de asemenea puteti face Download Referat Analizatorul acustic

Citeste fragmente din Referat Analizatorul Acustic

Analizatorul Acustic-Vestibular Analizatorul acustic(pentru auz) şi analizatorul vestibular (pentru poziţia corpului în repaus şi mişcare) sunt situaţi în urechea internă. Fiecare dintre ei are câte un nerv pentru a produce excitaţiile: nervul acustic (cohlear) şi, respectiv, nervul vestibular. Pe traiectul nervului cohlear se află ganglionul Corti, iar pe traiectul nervului vestibular se află ganglionul vestiblar Scarpa. Cei doi nervi se unesc şi formează perechea VIII de nervi cranieni. Nervul stato-acustic se îndreaptă spre trunchiul cerebral, pătrunzând în trunchi prin şanţul bulbopontin. Analizatorul auditiv deţine la unele animale roluri importante legate de orientarea în spaţiu, pentru depistarea surselor de hrană şi la perceperea vorbirii care stă la baza relaţiilor interumane. Urechea umană poate percepe undele sonore, repetate într-o anumită ordine sau succedându-se neregulat (zgomote). Produse prin condensări şi rarefieri ale, aerului undele sonore au trei proprietăţi fundamentale: intensitatea, înălţimea şi timbrul. În ceea ce priveşte analizatorul vestibular, el are funcţia de a furniza informaţi asupra poziţiei şi mişcărilor corpului în spaţiu, pe baza cărora declanşează reflexele necesare menţinerii echilibrului şi poziţiei verticale a corpului, cât şi a schimbărilor de poziţie. La această funcţie mai participă şi informaţiile culese de la receptorii musculari, cutanaţi şi optici. Perfecţionarea aparatului acustic a determinat dezvoltarea unor anexe importante: urechea externă şi medie care nu au nici o relaţie cu aparatul vestibular. Urechea externă cuprinde : pavilionul şi conductul auditiv extern. PAVILIONUL. Pavilionul urechii este situatpe faţa lateralăaacapuluişi prezintă două feţeţi o circumfetinţă. Faţa laterală prezintă în centrul ei o depresiune numită concă, în fundul căreia se află orificiu auditiv extern. Anterior de concă se află o proeminenţă numită tragus În partea superioară şi posterioară a pavilionului se află helixul iar anterior de acesta antehelixul. În partea inferioară a antehelixului se află antetragusul.Faţa mediană a pavelionului este mai întinsă decât faţa laterală. Circumferinţa pavilionului este formată anterior de tragus, superior şi posterior de helix, inferior de marginea inferioară a lobului urchi. Lobul urechi este porţiunea situată în partea inferioarăa acestuia şi nu are în structura sa cartilaj articula. Pavilionul urechii prezintă un schelet fibrocartilaginos, cu fibre elastice, care lipseşte la nivelul lobului. Pe cartilajul pavilionului se prin de muşchii atrofiaţi la om. La exterior se află pielea ce se continuă cu cea care acoperă conductul auditiv extern. CONDUCTUL AUDITIV EXTERN. Conductul auditiv extern se întinde de la orificiul auditiv extern pînă la timpan. În structura sa distingem o porţiune laterală, fibrocartilaginoasă, şi o poţiune medială osoasă, săpată în stânca temporalului. Pielea lui prezintă firişoare de păr, la baza cărora se găsesc glandele ceruminoase care secretă o substanţă groasă gălbuie,numită cerumen, acumularea acestei substanţe duce la formarea dopului de ceară care determină hipoacuzia. Urechea medie sau casa timpanului este o cavitate pneumatică săpată în stîmca temporalului, fiind tapetată de o mucoasă care se continuă anterior, prin intermediul trompei, cu mucoasa rinofaringelui şi posterior cu mucoasa cavităţilor mastoidiene. Mucoasa tapetează şi cele trei oscioare ale auzului. Membrana timpatică, situată la limita dintre casa timpanului şi conductul auditiv extern, se prinde pe osul timpanuli care are forma de inel deschis în sus. Membrana timpanului este de natură fibroasă şi este tapetată pe faţa sa externă de mucoasa casei timpanului. Grosimea timpanului este de 0,1mm. La vibraţii pre puternice, membrana timpanului se poate sparge. Urechea medie este formată, central, din casa timpanului, care are o forma cubică prezentând şase pereţi : Superior – peretele cerebral,numit şi tegmen timpani , este format de o parte a stâncii tempopralului şi vine ăn raport cu lobul temporal al emisferelor cerebrale acoperit de meninge ;perforarea lui, în caz de otite supurate la copii, poate duce la encefalite şi meningit; Inferior – se numeşte jugular; Anterior – se numeşte tubar ; Posterior – se numeşte mastoidian ; la nivelul acestui perete, casa timpanilui comunică printr- un mic canal ososcu celule mastoidiene ; Peretele lateral – se numeşte timpanic ;la acest nivel se află membrana timpanică ce se interpune între ureche externă şi cea medie; – se numeşte labirintic; la acest se găsesc fereastra ovală şi rotundă. Urechea medie conţine în interiorul său un lanţ articular de oscioare care o traversează de la membrana timpanică spre fereastra ovală; ciocala, nicovala şi scăriţa. Ciocanul se inseră pe membrana timpanică prin intermediul unei apofize lungi, numită mânerul ciocanului. Capul ciocanului se articulează cu corpul nicovalei. Nicovala se articulează , în continuare, cu corpul scăriţei. Scăriţa se articulează pe de o parte cu nicovala, iar prin talpa ei, situată la baza scăriţei, acoperă fereastra ovală. La nivelul timpanului se deschide muşchiul tensor al timpanului, iar la nivelul scăriţei muşchiul scăriţei . Muşchiul ciocanului diminuează vibraţiile sonore prea puternice, iar muşchi scăriţei le amplifică pe cele slabe. Urechea internă este formată dintru-un sistem de încăperi, numite labirint osos, săpate în stânca temporalului. În interiorul labirintul osos se află un sistem de camere membranoase care alcătuiesc labirintul membranos. între labirintul osos şi cel membranos se află cel perilimfa ,iar în interiorul celui membranos endolimfa. Labirintul osos este format din vestibulul osos, canale semicirculare osoase şi un melc osos, numit şi cohlee osoasă. Vestibulul osos este o cavitate cu şase pereţi: peretele extern, peretele intern, peretele anterior, peretele inferior, perele superior şi cel posterior. De la vestibulul osos porneşte, spre faţa posterioară a sâncii, un canal îngust, numit apenducul vestibulului osos, prin care perilimfa cominică cu cu lichidul cefalorahidian. Melcul osos este situat anterior de vestibul şi prezintă o formă conică, cu un ax osos central, numit columelă, în jurul căruia melcul osos realizează două ture şi jumătate. Pe columelă se prinde lama spiralată osoasă, mai largă la bază şi mai îngustă la vârf, care se întinde de la columelă până la jumătatea lumenului cohleei şi este întregită de membrana bazilară, a labirintului membranos, care se sprijină pe peretele extern al melcului osos. Datorită acestor membrane, lumenul melcului osos este compartimentat în: rampa bazilară, rampa cohleară, şi canalul cohlear membrana vestibulară şi peretele extern al melcului osos. Ambele rampe, vestibulară şi cohleară, conţin perilimfă şi comunică între ele la vârful melcului printr-un orificiu, numit helicotremă, care apare datorită faptului că lama spiralată osoasă lipseşte la acest nivel. Labirintul membranos este format dintr-un sistem de camere, situate în interiorul labirintului osos, ai căror pereţi sunt formaţi în general din ţesut conjunctiv fibros. Conformaţia labirintului membranos seamănă în general cu a celui osos, numai că vestibulul membranos este format din două cavităţi membranoase: utricula şi sacula. De la utriculă şi saculă pleacă câte un canal endolimfatic, care, prin unire, formează canalul endolimfic comun, terminat printr-un fund de sac endolimfatic. În utriculă se deschid cele trei canale semicirculare membranoase, situate în interiorul celor osoase şi care, ca şi cele osoase, sunt perpendiculare unul pe celălalt. Prezintă trei extremităţi dilatate, numite extremităţi ampulare, şi numai două nedilatate , deoarece una din extremităţile neampulare este comună canalelor semicirculare anterior şi posterior. Din partea a saculei porneşte un canal, numit canalul Hensen, care face legătură cu canalul cohlear situat în interiorul melcului osos pe care nu-l ocupă în întregime, ci numai parţial în spaţiul care corespunde celor două membrane, bazilară şi vestibulară Reissner. Receptori acustici se găsesc la nivelul organului corti, care se întind pe aproape toată lungimea canalului cohlear. Organul lui Corti se află pe membrana bazilară, acoperit de membrana tectoria, acelulară. În centrul organului lui Corti se găseşte un spaţiu triunghiular numit tunelul Corti. Tunelul lui Corti este traversat de fibre dendritice ale neuronilor din ganglionul spiral Corti, care este localizat într-un canal spiralat în columelă. În raport cu tunelul lui Corti se deosebesc celule auditive interne, pe un singur şir, şi celulele auditive externe, organizate pe 3-4 şiruri. La podul bazal al celulelor auditive sosesc terminaţii dentritice ale neuronilor din ganglionul spiral Corti. La polul apical al celulelor auditive se găsesc cili auditivi , care pătrund în membrana reticulară secretată de celulele de susţinere . 쥁`