Referat Bacterii, Drojdii Si Mucegaiuri4

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Bacterii, Drojdii Si Mucegaiuri4 si de asemenea puteti face Download Referat Bacterii, drojdii si mucegaiuri4

Citeste fragmente din Referat Bacterii, Drojdii Si Mucegaiuri4

Pneumonia este un termen general care se refera la o infectie a plaminilor, putind fi cauzata de o varietate de microorganisme, inclusiv virusi, bacterii si paraziti. Adesea pneumonia incepe dupa o infectie a partii de sus a aparatului respirator (o infectie a nasului si a gitului). Cind se intimpla aceasta, simptomele pneumoniei incep dupa doua sau trei zile de raceala sau de durere a gitului. Unele tipuri de pneumonie cauzeaza simptome care dau explicatii importante despre microbul care cauzeaza boala. De exemplu, la copiii mai mari si la adolescenti pneumonia datorata micloplasmei (pneumonia ambulanta) este recunoscuta pentru cauzarea durerilor de git si de cap, pe linga simptomele obisnuite ale pneumoniei. La copiii mici, pneumonia datorata Chlamidiei poate cauza conjunctivita (inrosirea ochilor) cu doar o imbolnavire usoara si fara febra. In pneumonia datorata Pertussis (bacteria care provoaca tusea) copilul poate sa aiba reprize lungi de tuse, sa se invineteasca din cauza lipsei de aer sau sa scoata un sunet ca si cum ar tusi cind incearca sa respire. Pneumonia este o infectie a plaminilor care poate fi cauzata de diferite tipuri de microbi, respectiv bacterii, virusi, ciuperci si paraziti. Desi diferite tipuri de pneumonie tind sa afecteze copiii de diferite grupuri de virsta, pneumonia este de obicei cauzata de virusi. Citiva virusi care cauzeaza pneumonia: virusul gripal, virusul respirator, virusul paragripal, si adenovirusul. Exista vaccinuri pentru prevenirea infectiilor de virusi si de bacterii ce cauzeaza unele tipuri de pneumonie. De exemplu, copiii primesc de obicei imunizare obisnuita impotriva Gripei Haemophilus si Pertussis (tusea), incepind de la virsta de doua luni.  Virusii, precum si bacteriile care cauzeaza pneumonia sint contagiosi si se gasesc de regula in fluidele din gura si din nasul unei persoane infectate. Boala poate fi raspindita prin tuse si stranut, prin intermediul paharelor sau canilor si a vaselor, si prin folosirea tesaturilor si a batistelor. Cercetarile au scos la iveala rolul cosmic al acestor bacterii. La scara planetara cele aproximativ 120 milioane de hectare cultivate cu leguminoase aduc anual in sol din atmosfera peste 10 milioane tone de azot fara nici un effort din partea omului. Pe ansamblul planetei microorganismele produc 108 tone azot asimilabil. Dar nu numai leguminoasele strang azotul din atmosfera. De exemplu arinul este in simbioza cu actinomicetul - Streptomyces alni. In regiunile tropicale cele mai active strangatoare de azot sunt: Desmodium intortum care fixeaza 370kg/ha/an si Crotolaria insakomenis cu 500 kg/ha/an, reprezentand un record deoarece leguminoasele cele mai active strang 150-180 kg/ha/an. La conifere este observata la Libocedrus bidwillii ca in nodozitati se gasesc ciuperci filamentoase capabile sa fixeze azotul molecular. Tot in zona tropicala traieste Pavetta, o rubiacee tropicala care are pe frunze nodozitati produse de bacteria Klebsiella. Exista in natura micorizele – simbioze intre radacina plantelor superioare si hifele unor ciuperci care asigura cresterea viguroasa a ambilor parteneri, ceea ce prezinta o deosebita importanta ecologica si economica. Fie ca sunt ectotrofe, ex: ciupercile Boletusm, Russula, Lactorius, nu fac palarii decat in prezenta simbiontului, iar speciile lemnoase (conifere), capata un spor de vigoare si rezistenta, fie ca sunt endotrofe ex: coacazul (Bruckenthalia), orhideele (mai ales cele saprofite), rudele crinului (Liliacee), rodul pamantului, aceste micorize au o importanta deosebita in viata plantei. Una din cele mai originale plante ierbacee, Sarcodes sarguinea, numita si planta zapezilor, este intalnita in padurile californiene si are aspectul sparanghelului. Florile rosii carnoase apar din mustul zapezii din covorul uscat format din acele coniferelor. Fiind lipsita complet de frunze si traind intr-un sol arid, ea depinde in mod obligatoriu de relatia cu un fung endomicoritic. In intestinul gandacilor care se hranesc cu materie lemnoasa (scilofagi), moliilor, tantarilor, care sug sangele omului, traiesc bacterii care ajuta la fermentatia hranei lor unilaterale, substantele rezultate sunt absorbite de intestinul lor si se raspandesc in corp ajutand la crestere si dezvoltare. De exemplu flagelatele simbionte din intestinul termitelor, descompun substantele complexe din lemn in produsi mai simpli pe care termitele ii folosesc in nutritia lor. La randul lor flagelatele au hrana si adapost astfel ca se realizeaza o asociatie foarte stransa, ambii parteneri neputand traii independent. Ex: soarecii si cobaii isi consuma propriile fecale, deoarece ele contin pilule vitaminizante numite cecotrofe. In lipsa lor animalele mor. Chiar si in intestinul gros al omului exista o mare cantitate de bacterii care imbogatesc in albumina si vitamine hrana pe care o consumam. Vitaminele sunt produse de Bacterium coli si Bacterium bifidum. S-a observat ca algele unicelulare (chlorella), aliment ideal pentru cosmonauti, dau ajutor animalelor. Astfel Tridacna, uriasul scoicilor(200kg), poarta in spatiile intracelulare ale mantalei zooxanthele care ofera scoicii glucoza, aminoacizi si oxigenul rezultat din fotosinteza. La randul ei tridacna ii da CO2 + sarurile de azot si fosfatii pe care ii extrage din apa oceanului. Coralii vietuiesc tot cu ajutorul plantelor inferioare. Algele ce traiesc printre coloniile de polipi preiau CO2 si elibereaza O2. Calciul necesar cresterii coloniei este absorbit de o alta alga cu care coralii traiesc in simbioza. In general in padurile tropicale traiesc epifitele (orhidee, bromeliacee, cactusi), care in conditii normale, neprimind o cantitate suficienta de lumina s-au adaptat la un mod de existenta simbiotic, ducandu-si viata nu pe sol ci pe trunchiul copacilor, la inaltimi variabile, acolo unde gasesc “ochiuri” prin care razele solare se mai pot strecura. Deficitul de substante azotoase pe care nu si le pot procura in mediul lor de viata au facut din frunze adevarate organe digestive la plantele carnivore. Capcanele sub forma de urne (Nepenthes), saculeti (Utricularia), foaie de carte (Pinguicula alpina), peri cu bobite stralucitoare (Drossera), au sucuri digestive care digera insectele. Dar s-a dovedit ca in lichidul digestiv traiesc bacterii si protozoare care se hranesc cu aceste bacterii, planta folosind substantele rezultate din dezintegrarea insectelor cazute in lichidul proteolitic de catre bacterii. Deci se realizeaza un lant trofic simbiotic. Bacteriile dau plantei substantele azotoase rezultate din dezintegrarea insectelor si sunt consumate de protozoare. In apele marilor traiesc lampasii adancurilor, la care simbioza este realizata de bacteriile luminiscente si fiintele din adancuri. De exemplu ibericii folosesc pentru momirea scrumbiilor “ carnea de fuego”, care este fasie subtire de rechin frecat pe burta unui peste (Malacocephalus), ruda cu mibaltul de la noi. Fasia capata dintr-o data o luminiscenta albastruie datorita bacteriilor luminiscente de pe burta Malacocephalului. Pe tarmul Marii Banda (situata intre insulele Kalimantan, Noua Guinee si Timor), traiesc 2 pesti lant si bantu care au sub fiecare ochi 2 umflaturi. In aceste umflaturi traiesc bacterii luminiscente care-i ajuta sa fie fosforescenti printre recifele de corali. Lumina felinarelor bacteriene este atat de stralucitoare incat poti descifra ora pe cadranul ceasului la o distanta de 2m. Pestii unditari folosesc drept momeala un mic glob care lumineaza in intuneric. In glob se gasesc bacterii fosforescente care gasesc aici adapost si hrana. Indusi in eroare, pestii, calmarii si crustaceii se arunca asupra luminitei si nimeresc in gura unditarului. Cel mai perfect, mai puternic si mai economicos far al lampasilor marini este ochiul telescopic al caracatitei. Becul cefalopodei este constituit din straturi deosebite. Lumina este produsa de celulele stratului intern, unde sunt adapostite bacteriile luminoase. Fiind reflectata de celulele argintii ale stratului mijlociu, ea traverseaza capatul transparent al becului si iese afara. “Oglinda” plasata langa bec, amplifica lumina si o dirijeaza asemenea unui far in directia dorita. Sacul cu bacterii comunica direct cu apa marina de unde caracatita si rudele ei isi procura direct din mare rezervele de generatori de lumina necesari felinarului. In lumea furnicilor, care trebuie sa asigure hrana zilnica unui numar de cateva zeci sau sute de indivizi, se observa o simbioza intre ele si paduchii de frunze – afidele, care au o capacitate fantastica de inmultire. Urmasii unui singur afid, ar putea, inmultindu-se, sa acopere intr-un an intreaga suprafata a pamantului cu o pelicula de paduchi de plante. Furnicile acorda o extraordinara ingrijire acestor paduchi numiti de popor “vacile furnicilor”. Afidele sunt mici fabrici de substante zaharoase eliminate prin capatul posterior al abdomenului. Acestea sunt excrementele afidelor, formate din seva plantelor transformata in sirop de zahar care apare sub forma unor bobite care, daca insecta nu e crescuta de furnici ce consuma aceste “bobite de miere”, aduc necazuri plantei astupand stomatele cu o pelicula de lac dulce. Formatiunile cecidologice “galele”, intalnite la stejar, maces, sunt o dovada originala a colaborarii stranse intre lumea animala si cea vegetala. Gheboasele viespi Cynipine obliga planta sa construiasca pentru larvele lor un adapost bun, calduros si trainic si sa le aduca zilnic mancare proaspata. Plantele folosesc aceeasi simbioza. S-a observat ca acei copaci incarcati de gale sunt mai putin atacati sau chiar ocoliti de omizile procesionare si de alti pradatori datorita cantitatii mai mari de onalat de calciu si tanin din frunze. Una dintre cele mai deosebite prietenii este cea dintre pasarea Indicator si viezurele cautator de miere. Pasarea este unicul animal in afara de molia cerii care se poate hrani cu acest produs indigest. Ea reuseste acest lucru datorita bacteriilor simbionte si fermentilor aflati in stomacul pasarii. Pasarea descopera cuibul albinelor tericole (Africa), zboara catre vizuina viezurelui melifer, zbarnaie din aripi, se invarte in jurul vizuinii bursucului. El aude samnalul , iese degraba afara si urmeaza cercetasul care odata ajuns la cuib se ascunde si asteapta. Viezurele distruge cuibul, mananca mierea, lasandu-i calauzei fagurii goliti. Deci fura in comun, dar cel care scoate castanele din foc e viezurele. Acestea sunt doar cateva exemple de simbioze din multimea existenta瀠⁥敔牲⹡č Când să credem şi noi că toate relele din această vară caniculară au trecut, iată că şi-a făcut apariţia un nou inamic public - Bacillus mesentericus - care a pus întreaga presă românească pe jar. S-au făcut afirmaţii panicarde de către persoane cu funcţii de răspundere cum că grâul românesc este infectat de ani de zile cu acest microb... Cum de nu ne-am prăpdit până acum? m-am mirat eu. Căutând informaţii referitoare la acest bacil am dat peste o situaţie surprinzătoare şi... nu prea. În cazul nerespectării unor condiţii igienico-sanitare, acest mesentericus se dezvoltă şi determină la pâine "boala întinderii". Peste tot în lume, aceasta este o situaţie extrem de rară - numai în România este o altă calamitate care ne-a lovit din senin, ca şi ninsoarea, canicula, ploaia, atacul lăcustelor şi cărăbuşilor şi multe altele care arată clar că natura are ce are noi... Ce spun specialiştii? Cotrobăind prin literatura de specialitate (cu care se presupune că toţi... specialiştii sunt la curent) iată ce am descoperit: Cerealele prezintă în mod normal la suprafaţa boabelor o microfloră bogată, formată din microorganisme mai mult sau mai puţin inofensive. Microorganismele se ataşează pe suprafaţa boabelor în cursul creşterii plantelor, al formării boabelor, la recoltare, transport şi depozitare. Această microfloră este inofensivă şi se reduce treptat dacă manipularea şi depozitarea cerealelor se face corespunzător (umiditate <14%, aerare pentru evitarea creşterii temperaturii peste limita normală etc.). În procesul de măciniş, prin curăţirea cerealelor se elimină o mare parte din aceste microorganisme, atât în curăţitoria neagră ? prin îndepărtarea paleelor, prafului, seminţelor de buruieni, boabelor sparte şi a celor alterate ? cât şi în curăţitoria albă ? prin pregătirea şi condiţionarea grâului pentru măciniş. Făina rezultată nu este liberă de microorganisme. Trebuie să se înţeleagă foarte bine că nimic în această lume nu este lipsit de microorganisme, decât dacă este sterilizat şi ambalat ermetic. Făina nefiind sterilă, în ea se regăsesc, în mare, microorganismele din microflora cerealelor. Cu cât extracţia făinii este mai mare, cu atât este mai mare şi numărul de microorganisme pe gram. La fel ca în situaţia cerealelor, dacă se respectă condiţiile de depozitare ? adică umiditatea făinii <14% şi umiditatea relativă a aerului <70?75%, aerarea depozitului etc. ? această microfloră este inofensivă şi nu degradează calităţile tehnologice şi alimentare ale făinii. Fabricarea pâinii şi produselor de panificaţie este de fapt o biotehnologie în care se folosesc o serie de microorganisme: drojdia de panificaţie - responsabilă de afânarea (creşterea) produselor de panificaţie bacteriile lactice - care se folosesc ca agenţi de fermentaţie lactică în cazul fabricării pâinii cu maiele acide, pentru scăderea naturală a pH-ului Pe lângă aceste microorganisme utile, în procesul de fabricaţie apar şi alte microorganisme provenite din făină, sare, apă şi celelalte materii prime folosite. Dacă procesul tehnologic este condus corect şi parametrii (temperaturi, umiditate etc.) sunt menţinuţi în limitele recomandate de instrucţiunile tehnologice, nu se dezvoltă microorganismele dăunătoare (bacterii, mucegaiuri, drojdii). Marea majoritate a microorganismelor sunt inactivate la coacere, datorită temperaturilor mari. Rezistă doar acele microorganisme care pot trece în faza de spori. După coacere, suprafaţa pâinii este practic sterilă, dar în timpul perioadei de răcire şi depozitare, pe pâine se depun microorganisme prezente în aerul incintelor de depozitare şi prin intermediul mâinilor celor care manipulează pâinea. Pentru a împiedica această microfloră de contaminare să acţioneze, se recomandă ca depozitele de pâine să fie climatizate şi umiditatea relativă a aerului să fie de circa 70%. De asemenea, se impune păstrarea unei igiene foarte stricte a depozitelor, precum şi a personalului care manipulează pâinea. După aceste generalităţi privind existenţa microorganismelor în cereale, făină şi în panificaţie, să vorbim puţin despre acest nou inamic public nr.1. Bacillus mesentericus Bacillus mesentericus este o bacterie prezentă în mod normal în microflora cerealelor. În condiţii nefavorabile de mediu (temperatură, umiditate, pH) trece din stare vegetativă în stare sporulată. Dacă cerealele şi făina sunt depozitate la temperaturi şi umidităţi ridicate ? care favorizează dezvoltarea microorganismelor şi în cele din urmă ?încingerea? produselor respective ? încărcătura cerealelor şi făinii cu Bacillus mesentericus depăşeşte limitele normale. Dacă concentraţia de spori depăşeşte 1000 de celule/g apare aşa numita boală a întinderii la pâine. Şi acum puţină chimie... » 摧᩷)ᬀvent întâlnită la făina albă în perioada de vară şi se manifestă efectiv după 24-48 ore după coacere, deci când deja produsul este în mâna consumatorilor. Deşi bacilul care determină boala întinderii este inactivat la temperaturi ridicate, sporii săi rezistă, în general, la temperaturile normale de coacere. După răcirea pâinii, sporii care au rezistat trec din faza sporulată în faza vegetativă şi se multiplică cu o viteză foarte mare. Enzimele produse de această bacterie determină ruperea lanţurilor proteice din miezul pâinii, transformându-l într-o masă cleioasă, cu o coloraţie maronie. În acelaşi timp, miezul are un miros dulceag, de fructe stricate, sesizat la ruperea pâinii. Când boala este mai avansată, la rupere se observă nişte fire foarte subţiri ? are loc întinderea ? deoarece bacteriile sporulate au enzime proteolitice care degradează glutenul şi acesta se întinde în fire. Apoi are loc şi hidroliza amidonului, deoarece într-o pâine bolnavă are loc o scădere a conţinutului de amidon de la 64 la 16%. Ca urmare, în pâine apar goluri, are culoare închisă, atât datorită melanoidinelor cât şi datorită unui pigment cenuşiu produs de bacterii. Boala este mai frecventă vara, răcirea pâinii de la 45C la 25C (intervalul optim de dezvoltare al acestor bacterii) făcându-se mai lent datorită temperaturilor ambientale mari. Prin activitatea acestor bacterii întreaga pâine este alterată şi nu mai poate fi consumată, generând tulburări digestive. Apariţia infectării cu mesentericus este determinată atât de prezenţa acestui microorganism în produs ? introdus odată cu făina şi celelalte ingrediente care au fost infectate ? cât şi de condiţiile tehnologice ce pot influenţa dezvoltarea sa. Într-adevăr, cu cât numărul de spori prezenţi este mai mare, cu atât sunt mai multe şanse ca acest bacil să se dezvolte în pâine. Totuşi, influenţa cea mai mare în dezvoltarea şi multiplicarea sa îl au condiţiile favorabile de mediu. În afară de sursele indicate mai sus o altă posibilă sursă de infectare este pâinea veche din care multe brutării produc crutoane, pesmet etc. Frecvent, aceste produse sunt infectate cu mucegaiuri / spori de bacterii, care se răspândesc rapid în brutărie odată ce produsele au fost scoase din ambalaj. Determinarea gradului de infectare al făinii cu Bacillus mesentericus se poate face în două moduri:  microbiologic (prelevare de probe, realizare de culturi, termostatarea acestor culturi şi numărarea coloniilor)  prin realizarea probelor de coacere şi păstrarea acestora la temperaturi de 30?40oC şi o umiditate relativă de minim 75% (termostatare) timp de 24?72 ore. După cel puţin 24 ore apar primele semne de boală. În funcţie de rezultatele acestor probe de coacere se iau măsuri pentru împiedicarea răspândirii infecţiei. Este o metodă simplă şi la îndemâna oricărui brutar. Este mai uşor de prevenit decât de combătut După cum am văzut, cele mai importante metode de prevenire a infecţiei cu bacterii şi mucegaiuri sunt:  respectarea strictă a condiţiilor igienico-sanitare în sălile de producţie  respectarea instrucţiunilor tehnologice de depozitare, manipulare, transport şi prelucrare a făinurilor şi cerealelor din care se obţin acestea. Pe lângă aceste măsuri se mai recomandă:  Răcirea rapidă a pâinii şi consumarea ei în stare proaspătă  Realizarea de amestecuri ? pentru a reduce concentraţia sporilor sub 200/g se poate amesteca făina infectată cu făină de bună calitate  Fermentarea rapidă a drojdiei ? procesul este intensificat prin reducerea pH?ului la valori de 5,0? 5,2 la care dezvoltarea bacteriilor şi mucegaiurilor este foarte mult încetinită, comparabil cu pH?ul obişnuit de 5,4?5,7. Cel mai uşor aceasta se realizează prin adăugarea a 0,5?1,0% oţet alimentar (9% aciditate) raportat la făină. Acelaşi efect se obţine prin folosirea unei sări acide, cum ar fi fosfatul acid de calciu, în proporţie de 227 g la 45 kg făină (0,5% raportat la făină).  Folosirea inhibitorilor de bacterii şi mucegaiuri ? cei mai utilizaţi inhibitori pentru bacterii şi mucegaiuri sunt propionatul de calciu ? E 282 ? (pentru produsele afânate cu drojdie) şi propionatul de sodiu (pentru produsele afânate chimic), folosiţi în proporţie de 142 g la 45 kg făină (0,3% raportat la făină). Concluzii: Bacillus mesentericus este prezent în mod normal pe suprafaţa boabelor de cereale, deci nu putem spune că grâul românesc este infectat în mod special. E ca şi cum am spune că de ani de zile apa pe care o bem conţine 67% hidrogen... Oricât de neplăcut ar fi, în jurul nostru există o serie întreagă de organisme microscopice, microorganisme. Nerespectarea celor mai elementare norme sanitare şi de igienă determină deteriorarea produselor de panificaţie, iar măsurile de remediere implică un volum mult mai mare de muncă şi costuri decât prevenirea infectării. Păstrarea şi lărgirea cercului de clienţi ai firmei dvs. se poate realiza numai fabricând produse de calitate, cu respectarea normelor igienico-sanitare. PAGE PAGE 5 쥁`