Referat Conifere

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Conifere si de asemenea puteti face Download Referat Conifere

Citeste fragmente din Referat Conifere

PĂDURILE DE CONIFERE Pădurea de conifere este cel mai întins habitat terestru din lume, ocupând o fâşie lată de aproximativ 1.300 km în emisfera nordică. Arborii veşnic verzi de pe această arie întinsă cresc acolo unde este prea frig pentru pădurile de foioase, dar prea cald pentru tundră. Pădurile de conifere care apar în mod natural se găsesc în emisfera nordică. Nu există păduri de conifere în emisfera sudică deoarece continentele sudice nu se extind îndeajuns de departe spre sud. Din această cauză acolo nu există o vegetaţie comparabilă. Pădurile din Noua Zeelandă, Tasmania şi sudul Americii de Sud sunt păduri tropicale temperate, care includ şi conifere. Pentru ca o pădure sau un ţinut împădurit să fie considerat pădure de conifere, trebuie să conţină conifere în proporţie de cel puţin 80 %. O fâşie de arbori Pădurile de conifere formează o fâşie din Scandinavia spre est peste fosta Uniune Sovietică spre nordul Chinei, puţin spre nord de Cercul Polar de Nord şi spre sud de linia de latitudine de 50° în China. Întinderi semnificative de păduri de conifere apar şi de-a lungul lanţului muntos Himalayan, în Georgia (CSI) precum şi în Alpi şi în Pirinei (Europa). În Europa de Nord vegetaţia naturală originală de conifere se întinde dinspre est spre vest, în cea mai mare parte spre nord de linia de latitudine 40° şi spre sud de golful Hudson, dar ajungând doar puţin la nord de Cercul Polar de Nord în Teritoriile de Nord-Vest şi în Alaska. Se mai întâlnesc întinderi semnificative de vegetaţie de conifere în sud de-a lungul Munţilor Stâncoşi de pe Coasta de Vest şi spre vest de preriile centrale. Pădurile de conifere sunt legate în nord de tundra alpină şi de deşerturile de gheaţă, iar în sud, în Asia, de stepă şi de deşert. Taigaua are diferite semnificaţii. Cuvântul „taiga” adesea denumeşte pădure de conifere. Pentru unii taigaua este însăşi pădurea de conifere. Pentru alţii ea reprezintă graniţa nordică dintre pădure şi tundră, numită şi pădure de licheni, reprezentată de genuri de licheni precum Cladonia, Romalina şi Xanthoria. Această graniţă nordică a pădurilor este deschisă, adesea ca un parc, având copaci izolaţi şi tundră pe marginea pădurii. Acest tip de teren este un habitat ideal pentru viaţa sălbatică. Tipuri de păduri Există două tipuri de păduri naturale de conifere în lume: tipul boreal şi cel montan. Pădurea boreală este circumpolară şi este o pădure temperată rece dominată de conifere. Pădurea montană se găseşte la latitudini tropicale şi mijlocii, precum Munţii Himalaya şi Munţii Stâncoşi. În pădurea boreală din America de Nord şi Asia există mult mai multe alte specii de plante decât în zona europeană. Principalele grupuri de conifere întâlnite în pădurile de conifere sunt clasificate în funcţie de acele lor. De exemplu, pinii (Pinus) au ciorchini de ace lungi, iar brazii (Abies), molizii (Picea) şi ienuperii (Juniperus) au ace mai scurte şi mai ascuţite. Tuia (Thuja), chiparoşii (Cupresus) şi falşii chiparoşi (Chamaecyparis) au frunze ce s-au transformat în solzi. Adaptări la frig Coniferele sunt bine adaptate la condiţiile ostile din nord, unde timp de şase până la nouă luni din an temperatura este sub 6°C. Ramurile lor sunt lăsate în jos, permiţând zăpezii, care este în medie între 380-635 mm pe an, să cadă fără a provoca daune structurii arborilor. Frunzele lor sunt transformate în ace sau solzi şi sunt impregnate cu răşină, care împiedică îngheţarea celulelor. Zada (Larix) din Europa şi Pseudolarix din Asia sunt excepţii printre conifere, ele având frunze căzătoare şi acele lor căzând în fiecare an. Majoritatea coniferelor rezistă la vânt, pentru că au fibre relativ spongioase care le permit să se îndoaie şi să se clatine fără a se rupe. Această trăsătură este cel mai bine vizibilă la arborii sequoia uriaşi şi la arborii sequoia roşii (Sequoiadendron giganteum şi respectiv Sequoia sempervirens), care au şi scoarţă rezistentă la incendii. Acest lucru este extrem de util, deoarece incendiile cuprind în mod regulat pădurile de conifere. Scoarţă rezistentă la incendii au şi pinii albi (Pinus albicaulis) şi pinii mari (Pinus banksiana). Nu toţi arborii sunt protejaţi împotriva incendiilor. Însă unii arbori, deşi sunt distruşi, pot profita de pe urma incendiului. Pinul cu noduri (Pinus attenuata) are conuri care pot fi deschise numai la foc. Atunci când conurile, vechi de până la 30 de ani, sunt încălzite într-un incendiu de pădure, seminţele sar afară şi germinează în rămăşiţele bogate în carbon ale incendiului. Noile răsaduri, care cresc repede, acoperă stratul de culoare închisă de la solul pădurii cu verdeaţă. Astfel în timp ce copacii de la care au provenit conurile sunt distruşi, puieţii lor răsar din cenuşă. Solul pădurilor de sub conifere tinde să fie acid, pentru că aici se adună acele răşinoase şi lipseşte descompunerea şi reciclarea substanţelor nutritive, caracteristica pădurilor mai deschise de foioase. Există o gamă specială de plante care se ivesc din patul de ace de pini, precum crucea voinicului (Hepatica) cu florile sale albastre, sau degetăruţii (Soldanella sp), îndeosebi în poieni şi la marginile pădurilor. Petice de muşchi Sphagnum acoperă suprafeţe mari de pământ iar pedicuţele verzi (Lycopodium sp) şi ferigile stau pe trunchiurile copacilor căzuţi. Ramurile mai joase şi lemnul vechi al pinilor nu găzduiesc doar ferigi, muşchi şi alge, ci şi plante cu flori, precum afinul (Vaccinium sp) şi curpenul alpin (Clematis alpina). Umiditatea pădurii de conifere atrage şi ciuperci precum buretele puturos (Phallus impudicus), al cărui miros neplăcut inundă majoritatea pădurilor de pini. Ciuperca conopidă (Sparassis crispa) se găseşte de asemenea în mod obişnuit la solul pădurilor crescând printre acele de pini. O altă plantă de pădure interesantă care are o formă ciudată este cuibul galben sau pipa olandezului (Hypotropa hypopitys), cu florile sale viu colorate. Creştere în tot timpul anului Deoarece coniferele sunt mereu verzi, ele sunt capabile să continue fotosinteza şi creşterea tot timpul anului, folosind puţina energie luminoasă disponibilă. Acest lucru la conferă un avantaj în aceste condiţii, comparativ cu plantele cu frunze căzătoare. Rădăcinile lor nu sunt adânci, ceea ce este esenţial pentru că straturile mai adânci de pământ sunt permanent îngheţate. Acest strat îngheţat de adâncime se numeşte pergelisol şi poate fi gros de până la aproximativ 550 m fiind vechi de mai multe mii de ani, aşa cum s-a descoperit în Alaska, care este acoperită de sol permanent îngheţat în proporţie de 85 %. Solul permanent îngheţat acoperă de asemenea două treimi din masa de uscat a Siberiei şi a Rusiei, care este de 10 milioane de km2. În general, în pădurile de conifere se găsesc numeroase animale sălbatice, dar numărul speciilor este relativ redus. Pădurea de conifere aparent inospitalieră întreţine un număr mare de elani / elani americani (Alces alces) şi reni / caribu (Rangifer tarandus), care apar ambii în America de Nord, Europa şi Asia. Amândoi se hrănesc cu plante: elanii se hrănesc cu plante de pădure în timpul iernii şi cu plante acvatice în timpul verii, iar caribu vara se hrănesc cu ierburi şi iarna cu licheni.   . caribu mascul perfect matur poate să atingă înălţimea de 2,1 m, să cântărească 817 kg şi să aibă coarne de 23 kg. În pădure mai trăiesc şi urşi, pe ambele continente, precum şi lupi şi lincşi prădători, şi castori, veveriţe şi lemingi ierbivori. Un mamifer mare, unic în pădurile Americii de Nord, este puma, sau leul argintiu (Felix concolor), foarte mult persecutat în trecut deoarece în SUA exista o recompensă pentru vânarea lui. În regiunea asiatică, animalul tipic al pădurilor este tigrul siberian (Panthera tigris altaica), dar populaţia sa scade periculos. Poate cel mai răspândit şi mai evident mamifer mic din pădurile de conifere ale lumii este veveriţa (Sciurus vulgaris) care se hrăneşte cu seminţele conurilor de pin lăsând în urmă movile de resturi de conuri care indică prezenţa cămării sale. Insecte de pădure Insectele abundă în pădurile de conifere în timpul primăverii şi al verii, ele hibernând sub forme inactive în timpul iernii. Furnicile, precum furnica roşie (Formica rufa), construiesc cuiburi mari din ace, uneori înalte de 1 m, şi se scaldă afară în lumina soarelui de vară. Cel mai răspândit fluture în pădurile de conifere ale lumii este fluturele Camberweell (Nymphalis antiopa), care hibernează în forma sa matură şi se înmulţeşte pe sălcii. Este un fluture mare şi atrăgător, uşor vizibil în timp ce stă la soare şi zboară prin poieni şi pe poteci. Fluturii ineluş, dintre care se cunosc mai mulţi din genul Erebia, apar în regiunile mai deschise de păduri de conifere şi în regiunile de margine. Aceştia sunt în general fluturi de culori închise cu tente de roşcat, îmbrăcaţi adecvat în culori sumbre pentru a absorbi puţina căldură pe care o oferă soarele la aceste latitudini nordice. Unii dintre fluturii alpini sunt extrem de inactivi, adunându-se în gropi „calde” orientate spre sud şi chiar târându-se la sol în loc să zboare, pentru ca vântul să nu îi împingă departe de habitatul lor. Solurile pădurilor de conifere sunt mai sărace în specii decât solurile pădurilor de foioase. Acest lucru se datorează faptului că solul pădurii de conifere este adesea de culoare închisă şi ştearsă, cu lumină puţină şi fără un strat de arbuşti. Fără o gamă largă de plante sălbatice cu care să se hrănească, nu vor exista insecte. Insectele, care sunt o sursă importantă de hrană pentru multe alte animale, nu sunt atrase de locurile întunecoase, astfel încât singurul grup de insecte reprezentat aici sunt gândacii, ale căror larve găuresc lemnul căzut şi aflat în descompunere. Păsări de pădure Pinii bătrâni goi pe dinăuntru sunt gazde pentru ciocănitoare şi pentru bufniţe, ciocănitoarele găsind destule larve de gândaci pentru a hrăni o familie întreagă. În America de Nord, atât raţa de pădure (Aix sponsa) cât şi raţa lui Barrow (Bucephala islandica) cuibăresc în copaci, cea din urmă adesea alegâdu-şi vechile cuiburi ale ciocănitoarelor. Coronamentul pădurilor este un loc mai bun pentru păsări, pentru că fructele coniferelor – conurile care conţin seminţe – sunt adesea prezente aici. Păsările care au ciocurile specializate în spargerea nucilor şi desfacerea seminţelor, precum forfecuţa (Loxia curvirosrta) şi diferiţii piţigoi (Parus sp), adesea se deplasează în grupuri şi stoluri mici. Atunci când forfecuţele îşi hrănesc puii, ele regurgitează sute de seminţe pe care le-au înghiţit în timp ce căutau hrană în coronamentul pădurii. Omul şi pădurile Pădurile de conifere ale lumii au fost iniţial zone de vegetaţie care au evoluat prin procese exclusiv naturale. Omul continuă să exploateze aceste habitate naturale, astfel încât majoritatea acestor regiuni sunt acum afectate de tăieri şi defrişări, cunoscute sub numele de despădurire. Despădurirea are loc din mai multe motive: pentru eliberarea terenului în scopul agriculturii, pentru comercializarea cherestelei valoroase şi pentru eliberarea locului pentru case şi infrastructuri rutiere. URSS-ul (înainte de a se destrăma) conţinea 20 % din lemnul în picioare al lumii. Siberia însăşi deţine 20 % din pădurile lumii, dar în ultimii 20 de ani şi-a exploatat resursele de pădure la o rată alarmantă, pentru cherestea, petrol şi gaze naturale. Deşi silvicultura comercială nouă este extensivă în unele regiuni, precum Munţii Alpi, nu toate pădurile de conifere tăiate în lume vor fi restaurate (sau împădurite). În Europa şi în America de Nord ţinuturile muntoase care în trecut nu au susţinut conifere au fost acum plantate cu conifere (împădurire), astfel încât în prezent se găsesc acolo păduri de conifere semnificative. Ţelul principal al creării pădurilor de conifere este de a produce o ofertă susţinută de cherestea pentru fabricarea hârtiei şi pentru industria de construcţii. Plantaţiile de conifere sunt cultivate de mai multe decenii, iar industria nu a devenit perfect susţinută. Aceste noi plantaţii de conifere cu pini, molizi şi brazi, create de om , adesea cuprinzând blocuri întregi formate dintr-o singură specie, devin sensibile la boli, la atacurile dăunătorilor şi la ploi acide. O problemă de natură ecologică a cultivării unor întinderi mari dintr-o singură specie în acelaşi loc, ceea ce este contrar proceselor naturale, este că dăunătorii ca fluturele pinului (Panolis flammea), gândacii de ambrozie (Trypodendron sp( şi gândacii negri ai pinului (Hylastes) pot provoca adevărate dezastre: omizile curăţă copacii de acele lor. Preţul plătit a fost pierderea altor habitate pe socoteala silviculturii, precum şi scăderea aferentă a numărului de specii de animale sălbatice care fuseseră tipice pentru regiunea respectivă înainte de transformarea ei. Ultimele rămăşiţe ale pădurii boreale din Scoţia se văd în pădurea de pini din Caledonia, pe coasta de vest. Aici, pinul scoţian (Pinus sylvestris) creşte în formă nativă, răsucit şi contorsionat odată cu vârsta. Noile plantaţii de pini scoţieni din Munţii Scoţiei, după mai multe decenii, seamănă oarecum cu vechea Pădure Caledoniană, dar durează mult până să se stabilească o varietate largă de floră şi faună aferentă. Pădurile de conifere naturale şi cele create de om sunt în multe privinţe complet diferite. Ploaia acidă Întinderi mari de păduri de conifere din Scandinavia şi centrul Europei au fost distruse de ploaia acidă. Acest lucru se datorează agenţilor poluanţi dispersaţi din alte părţi ale Europei. De cele mai multe ori aerul poluat ajunge cel mai repede în vârfurile muntoase. Cea mai dăunătoare parte a ploii acide, care afectează frunzişul coniferelor, este acidul sulfuric care se formează atunci când agenţii poluanţi ce conţin sulf, proveniţi în mare parte din arderea cărbunilor, se combină cu apa de ploaie. Acele pinilor nu rezistă acestui acid. Căderi considerabile de acizi rezultă şi în urma drenării apei de pe terenurile silvice. După ploi torenţiale, aciditatea pâraielor din păduri poate creşte alarmant, omorând peştii. Ploaia acidă determină şi creşterea acidităţii lacurilor, omorând cea mai mare parte a animalelor sălbatice de acolo. Acum există eforturi naţionale şi internaţionale pentru oprirea acestei poluări. NUMPAGES 7 PAGE 1 / NUMPAGES 7 쥁@