Referat Bolile Marului - Prevenire Si Combatere

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Bolile Marului - Prevenire Si Combatere si de asemenea puteti face Download Referat Bolile marului - prevenire si combatere

Citeste fragmente din Referat Bolile Marului - Prevenire Si Combatere

BOLILE MĂRULUI – PREVENIRE ŞI COMBATERE Cuprins: Importanţa şi scopul studierii temei Originea şi aria de răspândire a mărului Cerinţele mărului faţă de factorii de mediu şi tehnologia de cultură Cerinţele faţă de factorii de mediu Cerinţe faţă de lumină Cerinţe faţă de căldură Cerinţe faţă de apă Cerinţe faţă de sol şi expoziţia terenului Tehnologia de cultură Specificul producerii materialului săditor Specificul înfiinţării şi întreţinerii plantaţiilor Tăierile de fructificare Întreţinerea solului Fertilizarea plantaţiilor de măr Irigarea plantaţiilor Îngrijirea recoltelor Combaterea bolilor şi dăunătorilor Particularităţile maturării şi recoltării merelor 3.2.10. Tematica recoltării Agenţii patogeni ai mărului Combaterea integrată a bolilor la cultura mărului Metode agro-fitotehnice Igiena culturală Metode biologice Metode chimice Concluzii Bibliografie Importanţă şi scopul studierii temei Tradiţia şi vocaţia pomicolă a României este foarte veche, aceasta confundându-se cu însuşi poporul român. Sfârşitul secolului XX găseşte ţara noastră printre marile ţări producătoare de fructe din lume însă primul deceniu al mileniului III înregistrează o scădere considerabilă a producţiei. Redresarea producţiei de fructe este condiţionată şi de nivelul cercetării ştiinţifice, al învăţământului de specialitate de toate gradele, a cunoaşterii în general. Între factori care au contribuit la obţinerea de recolte mai ridicate a fost şi protecţia mai eficientă a plantelor. Pentru realizarea producţiilor sporite şi de calitate superioară, lucrătorii şi specialiştii din agricultură au de luptat cu un număr mare de boli şi dăunători, care produc mari pagube producţiei agricole. Pagubele produse de agenţii patogeni au repercusiuni în primul rând asupra calităţii fructelor dar şi asupra cantităţii producţiei pomicole. Măsurile de prevenire şi combatere a bolilor şi dăunătorilor presupun cunoaşterea ştiinţifică aprofundată a acestora. Prin cunoaşterea biologiei şi morfologiei agentului patogen, se poate preciza momentul aplicării măsurilor de prevenire şi combatere, diminuând astfel pierderile produse de aceştia. Un rol hotărâtor în realizarea obiectivelor protecţiei plantelor şi promovarea celor mai eficiente metode de combatere în producţie l-a avut strânsa şi permanenta colaborare între unităţile de cercetare şi organele operative ale Ministerului Agriculturii. Eficacitatea combaterii bolilor şi dăunătorilor constă în folosirea unor aparate şi maşini de mare randament, în îmbogăţirea în permanenţă a sortimentelor fitofarmaceutice folosite, prin sintetizarea de noi substanţe chimice care să împiedice formarea unor rase noi rezistente la acestea. Originea şi aria de răspândire a mărului Centre de origine ale speciilor de Malus sunt arealele geografice cuprinse între Caucaz, Turkestan, Altai, Pamir până în China şi Japonia. Există câteva specii originare din America de Nord: Malus fusca Schneid, Malus ioensis, Brit, Malus coronaria Mill, Malus angustifolia Michx. Centrul genetic cel mai important pare a fi Asia de sud – vest (Vavilov 1951). Cultura mărului acoperă întreaga zonă temperată, cuprinsă între 30-60o latitudine nordică şi 30-70o latitudine sudică precum şi unele zone restrânse subtropicale. Plasticitatea ecologică ridicată a acestei specii a condus la crearea unor soiuri adaptate celor mai diverse zone. Astfel, se întâlnesc plantaţii de măr atât în Siberia şi Nordul Chinei, unde temperatura coboară frecvent până la - 40oC, reprezentate de soiuri ca: Anna, Primicia, Princesa, Galicia etc, cât şi în Algeria, Libia, Egipt, Brazilia, Mexic, Africa de Sud etc unde temperaturile ridicate din timpul iernii fac să nu fie asigurat “necesarul de frig” cu consecinţele cunoscute. În prezent, mărul se cultivă în 84 de ţări, din care 35 în Europa, 25 în Asia, 8 în America de Nord, 8 în America de Sud, 8 în Africa şi 2 în Oceania. Suprafeţele cultivate cu măr au oscilat în perioada 1996-2000 în jurul valorii 7 milioane hectare, fiind într-o tendinţă de creştere, mai ales, pe seama continentelor Asia şi Africa. Producţia de mere media anilor (1996 – 2000) se cifrează la 60 milioane tone, cunoscând o tendinţă permanentă de creştere. Astfel, în 1950 se produceau în lume 13,5 mil. tone (fără URSS), în 1970, 28 mil. tone, (fără URSS), în 1990, 40 mil. tone (fără URSS), în 2000 peste 60 mil. tone. Tabelul 1. Producţia de mere la nivel mondial (tone) Continentul 1997 1998 1999 Total d.c. 57.132.851 56.964.299 59.204.363 Asia 27.336.731 29.503.047 31.968.079 Europa 18.521.515 16.128.807 15.784.238 America de Nord 5.169.397 5.675.000 5.325.000 America de Sud 3.010.804 2.979.554 3.279.371 Africa 1.515.263 1.465.030 1.482.670 Oceania 920.069 809.356 836.000 Ţări mari producătoare de mere sunt: China cu peste 9 milioane tone (media anilor 1996 – 2000), SUA (4,7 mil. tone), Franţa (2,3 mil. tone), Italia (2,1 mil. tone), Turcia (2,0 mil. tone etc). Tabelul 2. Principalele ţări producătoare de mere din Europa (tone) (FAO 2000) Ţara 1997 1998 1999 2000 Franţa 2.473.000 2.208.800 2.061.100 2.308.000 Italia 1.835.190 2.115.470 2.115.47. 2.120.000 Germania 1.602.100 2.276.200 2.025.800 2.127.000 Turcia 1.738.000 1.975.000 2.100.000 2.010.500 Polonia 2.098.279 1.687.226 1.600.000 1.540.000 Spania 942.000 719.000 792.000 810.000 România 664.063 364.619 425.000 420.000 În România mărul este cultivat pe circa 75.000 ha (2000) de pe care se obţine o producţie de circa 600000 tone. Principalele judeţe producătoare sunt: Argeş, Suceava, Mureş, Maramureş, Dâmboviţa, Iaşi, Cluj, Bihor, Bistriţa Năsăud, Bacău, Sălaj, Vâlcea. Tabelul 3. Principalele judeţe producătoare de mere din România (Anuarul statistic, 1998) Judeţul Total din care: Sector privat tone % tone % Argeş 55.055 8,3 44.150 10,8 Suceava 45.603 6,8 29.720 7,3 Mureş 40.474 6,1 11.126 2,7 Maramureş 39.611 5,9 27.239 6,6 Dâmboviţa 39.457 5,6 25.133 6,1 Iaşi 32.123 4,8 14.375 3,5 Cluj 29.466 4,4 11.174 2,7 Bihor 25.591 3,8 16.862 4,1 Bistriţa – Năsăud 25.580 3,8 17.719 4,3 Bacău 25.262 3,8 17.677 4,3 Sălaj 24.203 3,6 16.429 4,0 Vâlcea 23.464 3,5 19.933 4,8 Se constată că la noi în ţară mai mult de jumătate din producţie se realizează în 10 judeţe iar ponderea se întâlneşte în sectorul privat. Comerţul internaţional cu mere (Anuar FAO, 1999) are valori semnificative, ajungând la peste 5 mil. tone, cu o valoare de peste 3,5 miliarde de dolari. Cerinţele mărului faţă de factorii de mediu şi tehnologia de cultură 3.1. Cerinţele faţă de factorii de mediu 3.1.1. Cerinţele faţă de lumină Faţă de acest factor, specia măr are pretenţii moderate, cu excepţia zonelor premontane unde devine ceva mai exigent. Datorită poziţiei geografice a ţării noastre (43o3 şi 48o15 latitudine nordică) se întrunesc condiţii normale din punct de vedere al iluminării. Cu toate acestea, o bună iluminare a coroanelor realizată prin alegerea formei optime, corelarea distanţelor de plantare cu habitusul pomului, amplasarea în teren a parcelelor şi a rândurilor, conduce la obţinerea unor fructe de calitate superioară, cu un surplus de substanţe biochimice şi o colorare mai intensă. Cerinţele mai mari faţă de lumină ale mărului se înregistreză la înflorit şi în ultimile 3-4 săptămâni înainte de recoltare. În condiţii de lumină insuficientă pomii sunt mai sensibili la atacul unor boli şi dăunători, mai puţin rezistenţi la iernare, se degarnisesc iar fructele au o calitate inferioară. Indicele foliar al mărului este cuprins între 2,2 şi 6,1 şi este considerat foarte mic, comparativ cu alte specii, în special cereale. Sistemul de plantaţie influenţează şi conversia luminii solare astfel: - în plantaţiile extensive de măr coeficientul de conversie a radiaţiei solare fotosintetic active este de 1,26-1,31%, iar producţia de 17,6-18,5 t/ha: - în plantaţiile intensive coeficientul radiaţiei solare (k) este sub mediu 1,64-1,90% iar producţia fiind de 23,7-30 t/ha; - în plantaţiile superintensive, k=2,082% ceea ce corespunde unei valori medii precum şi unei recolte de 36,3-37,5 t/ha (V.I. Babuc 1992). O bună iluminare corespunde formelor de coroană zvelte cordon, fus etc. şi celor aplatizate. Formele de conducere şi celelalte elemente tehnologice trebuie să asigure un nivel de interceptare şi distribuire a luminii egal cu necesarul fiziologic al plantei (cca. 700 Kmol m2s-1) şi nu mai mare. Acesta este punctul de saturaţie al speciei măr care se corelează cu cel de compensare. Excesele de lumină la această apecie, pe lângă faptul că sunt inutile, pot avea chiar efecte negative, inducând în condiţii de deficit hidric închiderea stomatelor şi reducerea schimbului de gaze iar în caz de exces hidric intensificarea transpiraţiei. Experienţele proprii ne-au demonstrat că tăierile “în verde” influenţează pozitiv receptarea luminii şi implicit calitatea fructelor. 3.1.2. Cerinţele faţă de căldură Mărul are pretenţii moderate, faţă de temperatură, dând rezultate bune în zone în care temperatura medie anuală este cuprinsă între 8 şi 9,5oC, dar poate creşte şi fructifica satisfăcător şi în regiuni cu temperaturi medii de 7,5-7,9oC. Cerinţele faţă de temperatură diferă de la soi la soi. Soiurile din grupa Starking delicious au exigenţe mai mari faţă de căldură, în timp ce soiurile Frumos de Boskoop, Kaltherer Bohmer, James Grieve, Pătul, Creţesc, Mc Intash etc. sunt mai puţin pretenţioase. Pragul biologic al mărului este de 8oC, iar cel pentru deschiderea în masă al florilor este de 11oC. Temperatura optimă de germinare a polenului este de 21-27oC iar cea minimă de 10oC. Soiurile mai pretenţioase la temperatură au nevoie pentru înflorire de 15-17oC temperatură medie zilnică fapt cu o importanţă deosebită asupra zonării acestor soiuri. În zonele în care aceste temperaturi nu se realizează, producţiile sunt mai mici atât calitativ cât mai ales cantitativ. Media temperaturilor din timpul perioadei de vegetaţie a mărului terbuie să fie cuprinsă între 12 şi 19oC. Soiurile de vară au nevoie de o temperatură medie de cca. 12oC iar cele de toamnă şi iarnă de peste 15oC. Unele soiuri (ex. Granny Smith, Rădăşeni) au nevoie de o sumă a temperaturilor mai mare pentru a-şi matura fructele. Mărul este o specie foarte rezistentă la ger, partea epigee suportând în perioada de repaus –33oC ... -35oC iar cea hipogee –7oC ... -12oC. Rezistenţa la îngheţurile târzii de primăvară depinde de stadiul fenologic: la dezmugurire –5oC până la –6oC; la buton floral –3,9oC; la apariţia petalelor –3,3oC; în plină floare –2,2oC şi imediat după legarea fructelor –1,7oC. Necesarul de frig al mărului (temperaturi pozitive joase 1÷7oC) se situează între 400 ore (Winter Bonana, Anna, Primicia) şi 1500 ore (Northern Spy, Frumuseţea Romei). Majoritatea soiurilor se încadrează în necesarul de 800-1000 ore. Acest necesar de frig are importanţă în a activa unii biostimulatori care au rolul de a scoate mugurii din stadiul de repaus. În situaţia că nu se realizează necesarul de frig se decalează pornirea în vegetaţie a pomilor, înflorirea este eşalonată şi anormală, florile prezintă malformaţii, legarea este slabă etc. Necesarul de frig constituie un factor restrictiv în cultura mărului mai ales pentru zonele calde ale globului. Dacă ne referim la România precizăm că soiurile cu o nevoie mare de frig nu sunt recomandate pentru cultura în Bărăgan sau Dobrogea. La nivel mondial au fost create soiuri cu pretenţii mici faţă de necesarul de frig (Primicia, Galicia, Centenaria, Adina, Marquesa etc.) făcând, astfel, posibilă cultivarea mărului în zone mai calde (Africa de sud, Australia, Brazilia, Chile etc.). O importanţă deosebită pentru colorarea fructelor o are diferenţa de temperatură de la zi la noapte din timpul maturării fructelor. Optim ar fi ca acest contrast să fie de 8-12oC mai ales pentru soiurile care se colorează mai greu (Generos, Jonagold, Rădăşeni etc.). Temperaturile mai ridicate din timpul maturării fructelor ce urmează după perioade mai reci şi umede conduc la apariţi unor deranjamente fiziologice cum ar fi: sticlozotatea, brunificarea internă, arsuri etc.). 3.1.3. Cerinţele faţă de apă Mărul este o specie cu pretenţii ridicate atât faţă de umiditatea din sol cât şi faţă de cea atmosferică. Rezultatele foarte bune în cultura mărului se obţin în zonele unde precipitaţiile depăşesc 650-700 mm bine distribuite în cadrul perioadei de vegetaţie. În condiţii de irigare mărul se comportă bine şi în zona de stepă cu precipitaţii chiar sub 500 mm. Coeficientul de transpiraţie (cantitatea de apă necesară pentru 1 kg substanţă uscată) al mărului este de 170-300 kg fiind influenţat de umiditatea relativă, lumină, temperatură şi vânt. Perioadele de secetă cât şi excesul de apă din sol, sunt greu suportate de măr, portaltoii franc şi cei de vigoare mare comportându-se cel mai bine în aceste cazuri comparativ cu cei de vigoare slabă. Umiditatea optimă a soiului pentru specia măr este de 70-75% din capacitatea de câmp, iar cea relativă aerului de 70-80%. Soiurile din grupa Red Delicious necesitând valori mai scăzute pentru umiditatea relativă (65-70%). Soiurile au o comportare diferită faţă de necesarul de apă existând soiuri cu cerinţe mai mari (Pătul, Creţesc, Frumos de Borkoop, Renet de Canada, Bohmer Kaltherer, Rădăşeni) sau mai mici (Golden, Starkrimson, Jonathan) care pot suporta chiar perioade mici de secetă. Excesul de apă este greu de suportat de către măr şi nu trebuie să depăşească 10-14 zile în perioada de repaus relativ şi 4-5 zile în timpul perioadei de vegetaţie. De asemenea, umiditatea atmosferică ridicată favorizează atacul unor boli foarte periculoase (rapăn), micşorează fotosinteza, prelungeşte perioada de vegetaţie împiedicând maturarea lemnului şi fructelor etc. Soiurile de vară au nevoie de mai puţină apă decât cele de toamnă şi iarnă. Perioadele critice pentru apă: creşterea intensă a lăstarilor şi creşterea intensă a fructelor. Nivelul apei freatice trebuie să se situeze la 1,2-1,5 m în cazul soiurilor altoite pe portaltoi de vigoare slabă şi de 2,5-3,0 m în cazul portaltoilor viguroşi cu înrădăcinare profundă. 3.1.4. Cerinţele faţă de sol. Cultura mărului reuşeşte pe o gamă largă de soluri, atât ca textură (luto-argiloase, lutoase, luto-nisipoase), cât şi ca tip de sol (podzoluri, soluri de pădure, cernoziomuri, aluviuni, negre de fâneaţă), datorită în special multitudinii şi diversităţii portaltoilor. Soiurile de măr altoite pe portaltoi vegetativi cer soluri fertile şi profunde, iar în cazul portaltoilor franc pot fi folosite şi soluri mai sărace, dar bine drenate. Un fenomen important, care influenţează reuşita culturii mărului este cel de “oboseala biologică a solului” mai ales în plantaţiile intensive şi superintensive. În cazul plantării mărului după el însuşi se recomandă luarea tuturor măsurilor pentru a evita efectul acestui fenomen vegetativ. Parametrii chimici şi fizici optimi ai solurilor pentru cultura mărului (după Davidescu, 1992) Simbol Parametrii chimici şi fizici PH Reacţia solului 5,5-7 V Gradul de saturaţie în baze % >60 T Capacitatea totală de schimb cationic (me/100g) 15-20 S Salinitatea (ppm) <200 Na Conţinutul în Na schimbabil (% din total) <5 H Conţinutul în humus (%) 2-3 Na/ha Rezerva de humus(t/ha) 120-180 Nt Conţinutul în N total (%) 0,25 C/N Raportul C/N 10-15 In Indicele de N 3-4 N. as Azot asimilabil (ppm) 50 P Fosfor potenţial asimilabil (ppm Al) 60-80 K Potasiu potenţial asimilabil (ppm Al) 200-300 Ca Conţinutul în calciu (%-CaCO3) 3 Ca a Conţinutul în calciu activ (%) 8 B Bor (H2O-ppm) 0,8-1 Zn Zn (EDTA-ppm) 0,7-1,2 Fe Fe (FeNH4-ppm) 2 As Adâncimea profilului de sol (cm) 100 Ve Volumul edafic util (%) 90 Ss Scheletul solului (%) 5-10 Tx Textura (% argilă) 20-30 Tx Textura (% praf) 15-20 Da Densitatea aparentă 1,5-1,4 Pt Porozitatea totală 40-60 Pa Porozitatea de aeraţie (% din volum) 16-30 Pm Permeabilitatea (mm/h) 2-3 Cau Capacitatea de apă utilă (m3/ha) 2500 RH Regimul hidric Percolativ Nu sunt recomandate pentru cultura mărului solurile compacte, slab aerate, cu exces de umiditate. Alţi factori ecologici deosebiţi de importanţi în cultura mărului sunt: aerul, expoziţia terenului, relieful altitudinea şi latitudinea. Toate acestea au influenţe majore asupra metabolismului, producţiei şi calităţii fructelor (G. Grădinariu şi colab., 1998). Expoziţia terenului preferată de măr este cea sudică, sud-estică sau sud-vestică pentru zonele colinare şi înalte şi cea vestică, nord-vestică şi chiar nordică pentru zonele de stepă. Pe pante mărul se plantează în treimea inferioară sau medie. 3.2. Tehnologia de cultură 3.2.1. Specificul producerii materialului săditor Producerea portaltoilor la măr este relativ uşoară, fiind specia care beneficiază de cea mai largă gamă de portaltoi. Portaltoii folosiţi au fost descrişi în subcapitolul 2.2. Pentru obţinerea de pomi cu vigoare mijlocie şi mare, mărul se altoieşte pe portaltoi franc sau vegetativ de vigoare mare care dau rezultate bune pe terenurile în pantă, slab fertile. Înmulţirea portaltoilor franc se face prin sămânţă în şcolile de puieţi obţinându-se o producţie de peste 250.000 buc/ha. Înmulţirea portaltoilor vegetativi se poate face prin marcotaj vertical (M26, M9) sau orizontal (MM106, M25, A2). Se obţin cca. 80.000 marcote/ha. Portaltoii vegetativi se pot obţine şi prin butăşire în uscat sau verde cu randamente cuprinse între 60 şi 70%. Micropropagarea “în vitro” se face relativ bine la portaltoiul MM106 mai slab la M26 şi greoi la M9. La noi în ţară această metodă se utilizează numai pentru a produce portaltoi liberi de boli virotice, necesari pentru înfiinţarea plantaţiilor mamă. În câmpul I al şcolii de pomi, mărul creşte încet, încât în unii ani puieţii portaltoi nu ajung la grosimea necesară pentru altoire. În aceste cazuri trebuie să ii se administreze îngrăşăminte suplimentare cu azot. Creşterea soiurilor de măr în pepinieră este în general uniformă cu excepţia unor soiuri ca Golden spur, Mutsu, Red Melba, Starkrimson care prezintă un material neuniform. Înălţimea pomilor în câmpul II depăşeşte de obicei 1,5 m cu exepţia unor soiuri spur care ating înălţimi doar de 75-85 cm. Majoritatea soiurilor dau lăstari anticipaţi pe toată lungimea vergii, fapt ce uşurează formarea coroanei încă din câmpul II. Soiurile Mutsu, Red Melba, Starkrimson dau lăstari anticipaţi puţini iar soiurile Idared şi Wagener dau lăstari anticipaţi scurţi. 3.2.2. Specificul înfiinţării şi întreţinerii plantaţiilor Mărul va fi plantat numai în sistem intensiv (500-1250 pomi/ha) sau superintensiv (peste 1250 pomi/ha) şi rar, în cazuri speciale, în sistem extensiv (300-400 pomi/ha), pe aliniamente, pe terenuri accidentate din zonele înalte când se utilizează soiuri şi portaltoi foarte viguroşi. Pentru plantaţiile superintensive se pretează soiurile de vigoare slabă-tip spur (Golden spur, Wagener premiat, Starkrimson) tipul columnar (Wijcik, Wolz, Bolero etc.) şi cele submijlocii şi mijlocii, altoite pe portaltoi de vigoare foarte slabă. Pomii se conduc sub formă de fus subţire, cordon vertical, tufă ameliorată, solen etc. Distanţe de plantare: 3-4 m între rânduri şi 1-1,5 m între plante pe rând. Se plantează pe terenuri fertile, plane. Pentru plantaţiile intensive se pot folosi majoritatea soiurilor aflate în cultură în special cele din tipurile de fructificare II, III şi chiar IV altoite pe portaltoi de vigoare mijlocie. Pomii se conduc sub forme aplatizate, piramidale cu volum redus sau alte forme mai noi: tatura, tesa, etc. Plantaţiile se pot amplasa pe terenuri cu panta mică (<15%). Distanţele de plantare: 4 x 3m sau 4 x 2m. Pentru plantaţiile extensive distanţele de plantare sunt de minim 5 x 4m. Pe terenurile cu pantă mare, se pot înfiinţa plantaţii cu alei de trafic tehnologic (S.C.P.P. Fălticeni ş.a.) evitând astfel manipulările mari de sol foarte costisitoare şi neproductive. În vederea plantării terenul se va pregăti prin: desfundat sau scarificat, fertilizarea de bază (40-60 t gunoi de grajd + îngrăşăminte chimice pe bază de fosofr şi potasiu), dezinfecţia terenului şi organizarea interioară. Urmează săpatul gropilor şi plantarea propriu-zisă. Pentru reuşita culturii este bine să se urmărească toţi parametrii incluşi în tabelul 5. Plantarea pomilor este bine să se facă toamna. Primăvara se va planta numai pe terenurile reci şi grele sau în zonele în care în urma îngheţului survine toamna, foarte repede. Întrucât soiurile de măr sunt în marea lor majoritate autosterile în parcelă se plantează alternativ 2-4 soiuri autofertile (tabelul 6.) alternând câte 6-8 rânduri din soiul de bază cu un rând din soiul polenizator. Alegerea formei de coroană se face funcţie de particularităţile soiurilor folosite la plantare (vigoare, capacitate de ramificare), a portaltoiului (vigoare, înrădăcinare), a pretenţiilor faţă de lumină şi a fertilităţii soiului. În toată perioada de formare a coroanelor, trebuie să predomine operaţiile de modificare şi dirijare a poziţiilor ramurilor de schelet şi semischelet, tăierile reducându-se la minimum. Indiferent de forma de coroană aleasă operaţiile în verde trebuie să predomine faţă de cele efectuate în perioada de repaus. Tabelul 6 Polenizatorii principalelor soiuri de măr (după N. Branişte) Soiul de polenizat Principalele soiuri polenizatoare Ancuţa, Ardelean, Aromat de vară Jonathan, Golden delicious, Starkrimson Delicios de Voineşti Jonathan, Idared, Starkrimson Delia Jonathan, Golden delicious Florina Jonathan, Idared, Prima, Pionier Fălticeni Starkrimson, Golden spur Frumos de Voineşti Jonathan, Idared, Prima Generos Prima, Pionier, Romus 3, Jonathan Golden delicious Florina, Granny Smith, Idared, Jonathan Gloria Jonathan, Idared, Golden delicious Granny Smith Florina, Golden delicious, Idared Idared Golden delicious, Granny Smith, James Griéve, Jonathan Jonathan Golden delicious, Idared, Wagener James Griéve Idared, Frumos de Voineşti Mutsu Red delicious, Granny Smith, Prima Pionier Idared, Florina, Generos, Romus 3 Romus 1, 2, 3 Prima, Pionier, Jonathan, Stark Earliest Starkrimson Florina, Golden delicious, Granny Smith, Idared, Jonathan Wagener premiat Starkrimson, Jonathan, Golden delicious 3.2.3. Tăierile de fructificare Tăierea de fructificare va fi diferenţiată în funcţie de particularităţile soiului, vârsta şi starea fiziologică a pomilor, încărcătura pomilor cu muguri de rod şi este obligatoriu de a se efectua anual. Prin tăierile efectuate se urmăresc mai multe aspecte: menţinerea coroanelor în volumul proiectat, rărirea coroanelor pentru a favoriza o iluminare corespunzătoare în toată coroana, normarea încărcăturii de rod şi eliminarea ramurilor rupte, bolnave, lacome, concurente etc. La începutul perioadei de rodire, în condiţii favorabile de agrotehnică, pomii diferenţiază un număr mai mic de muguri de rod, iar creşterile sunt viguroase. În această perioadă tăierile se vor limita la suprimarea ramurilor de prisos, evitându-se scurtările care provoacă ramificarea, conducând la îndesirea coroanei. Creşterile anuale vor fi dirijate prin înclinări şi arcuiri în vederea garnisiri lor cu muguri de rod. În perioada de maximă producţie pe măsură ce creşterile vegetative devin din ce în ce mai slabe şi încărcătura de rod este mare, intensitatea tăierilor creşte, predominând scurtarea elementelor de schelet, semischelet şi de rod. Prin aceste tăieri se stimulează apariţia de noi ramuri, se restabileşte echilibrul între creştere şi rodire. Tăierea de fructificare va fi diferenţiată în funcţie de încărcătura pomilor cu mugurii de rod. Când aceştia sunt în exces, semischeletul se scurtează mai intens, volumul coroanei poate fi redus mult. Dacă în anii fără fructe pomii se taie intens, ei vor forma lăstari viguroşi, care diferenţiază puţin mugurii de rod. Pentru obţinerea unor producţii mari şi de calitate se consideră că pomii aflaţi în plină producţie trebuie să formeze lăstari cu lungimea de 30-40cm, la fiecare fruct să revină 30-50 frunze, iar ramurile de semischelet să fie tinere (în vârstă de 2-4 ani). Tăierile de fructificare la soiurile standard se efectuează ţinând seama de următoarele aspecte: - se apreciază starea fiziologică a pomilor (lungimea creşterilor, încărcătura de rod, starea fitosanitară); - ramurile de semischelet se tratează diferenţiat la nivelul coroanei. Din partea superioară a coroanei se elimină ramurile de semischelet viguroase cu unghiuri de ramificare mai mici de 30o, care favorizează creşterea, fiind reţinute numai ramurile de vigoare mică şi mijlocie. În partea bazală a coroanei se elimină ramurile de semischelet de vigoare mică şi se păstrează cele cu vigoare mare, oblice cu unghiuri de 30-40o. Ramurile de semischelet rămase în coroană vor fi scurtate corespunzător; - creşterile anuale de prelungire, viguroase (50-60 cm) se reduc cu 1/3 din lungime, iar în cazul când pomii sunt supraîncărcaţi cu rod şi creşterile anuale de prelungire sunt slabe (20-25 cm), acestea se scurtează cu 2/3 din lungime. Ramurile anuale de prisos se suprimă la inel; - ramurile de rod de pe semischelet se tratează diferenţiat în funcţie de tipul acestora şi anume: în anii cu încărcătura excesivă de muguri de rod nuieluşele şi smicele se răresc la 10-15 cm; mlădiţele cu puţini muguri de rod se răresc, iar cele cu mai mulţi muguri de rod se scurtează la 2-3 cm. Vetrele de rod se simplifică, eliminând porţiunile cu coturi şi păstrând 1-2 ramuri de rod; - se suprimă ramurile concurente, cele cu poziţie epitonă, hipotonă şi o parte din cele laterale. Ramurile laterale care se reţin în vederea transformării lor în ramuri de semischelet trebuie să fie distanţate la 30-50 cm; - ramurile “lacome”, care apar în perioada de maximă rodire, ca urmare a unor tăieri greşite sau datorate formării arcadelor de rodire (arcuirea ramurilor de semischelet) sunt tratate în funcţie de poziţia lor; cele care au o poziţie exterioară şi dispun de spaţiu suficient se scurtează pentru ramificare, restul se suprimă de la inel. 3.2.4. Întreţinerea solului Sistemul de întreţinere a solului influenţează regimul hidric din sol, porozitatea stratului superior al solului, dezvoltarea microorganismelor din sol etc. şi prin aceasta are un efect direct asupra dezvoltării pomilor, producţiei şi calităţii acesteia (G. Grădinariu, 1994). Cel mai ridicat şi eficient sistem de întreţinere a solului în plantaţiile intensive şi superintensive, din zonele cu precipitaţii abundente, este înierbarea intervalelor dintre rânduri, combinată cu lucrarea pe rândul de pomi. În cazul înierbării intervalelor se aplică 4-6 cosiri, iar iarba rezultată se lasă ca mulci. Se mai foloseşte ogorul lucrat întrerupt pe terenurile fără pericol de eroziune, sistem în care mobilizarea solului se face prin lucrări superficiale până în luna august, după care se lasă să se înierbeze intervalele. În livezile clasice situate pe pante nemecanizabile solul se lucrează în copcă la 20-25 cm adâncime toamna, iar în perioada de vegetaţie se aplică 2-3 praşile. Erbicidarea pe răndurile de pomi este o soluţie de perspectivă. Se erbicidează o fâşie lată de 1-2 m, funcţie de vârsta pomilor şi lăţimea gardului fructifer, fâşie care se lucrează greu mecanizat. Pentru plantaţiile superintensive se poate folosi şi sistemul de mulcire a solului fie cu materiale organice (iarbă, paie, rumeguş neutru etc.) sau sintetice (folii, ţesături etc.). Pentru majoritatea zonelor de cultură a mărului din ţara noastră se recomandă folosirea benzilor înierbate în alternanţă cu ogorul lucrat, chiar dacă cele mai moderne tehnologii din ţări cu pomicultură avansată recomandă covorul înierbat pe întreaga suprafaţă pentru obţinerea fructelor de calitate superioară. Ogorul lucrat, pe lângă avantajele cunoscute, prezintă multe dezavantaje atât tehnologice, cât şi bio-pedologice şi fizico-mecanice. Această metodă se recomandă în zonele aride, neirigate etc. 3.2.5. Fertilizarea plantaţiilor de măr Fertilizarea în plantaţiile de măr presupune şi o analiză a factorilor care condiţionează absorbţia elementelor minerale de către rădăcini. În prezent, există o serie de elemente care permit conceperea mai raţională a tehnicii de fertilizare, luând în considerare variabilele pe care tehnicile de cultură şi irigaţia le introduc în actualele sisteme culturale În plantaţiile tinere de măr (2-3 ani) dozele de îngrăşăminte ce se aplică trebuie să fie moderate sau chiar pot lipsi, dacă fertilizarea de bază s-a efectuat corect şi solul este bine aprovizionat cu elemente nutritive. Dacă aceşti parametri nu sunt îndepliniţi, atunci se va fertiliza anual cu circa 80 kg N, 60 kg P2O5 şi 40 kg K2O s.a/ha. Odată la 2-3 ani se va administra 20-30 t/ha gunoi de grajd. Se recomandă ca aplicarea acestor îngrăşăminte să se realizeze numai pe rândurile de pomi, în benzi a căror lăţime creşte progresiv cu vârsta pomilor. În plantaţiile pe rod se vor administra 30-40 t/ha gunoi de grajd odată a 3-4 ani, iar anual 100-150 kg N, 60-100 kg P2O5 şi 60-80 kg K2O la hectar, funcţie de fertilitatea solului, încărcătura de rod, vârsta pomilor etc. În funcţie de momentul în care azotul este făcut disponibil se modifică în mod considerabil comportamentul vegetativ şi productiv al mărului. Azotul stimulează producţia totală de substanţă uscată mai ales dacă este disponibil în perioada iunie-iulie, când substanţa uscată produsă este orientată cu precădere spre structurile permanente ale pomilor (tulpină, ramuri de schelet şi rădăcini). Dezvoltarea vegetativă superioară, astfel indusă, determină un mai mare consum hidric, de care depinde rata mai mare a absorbţiei calciului şi potasiului, îndeosebi în intervalul iulie-august. Diferenţierea mugurilor de rod este influenţată net de disponibilităţile de azot în perioada iunie-septembrie a anului precedent. Forma de azot utilizată influenţează în mod considerabil reacţia plantelor la fertilizare, chiar şi în condiţiile aplicării unor doze egale. În general, forma nitrică, stimulează activitatea vegetativă mai mult decât forma amoniacală. Totodată, forma amoniacală favorizează acumularea azotului şi fosforului în frunzele de măr în timp ce forma nitrică conduce la acumularea unor cantităţi sporite de calciu. În general, elementele nutritive sunt furnizate pomilor prin intermediul solului, în diferite moduri: prin aplicare generalizată sau localizată, la suprafaţă sau încorporate. Alegerea între un mod sau altul poate depinde de metodele de întreţinere a solului, metoda de irigare etc. Aplicarea îngrăşămintelor se mai poate realiza la nivelul părţilor aeriene. În toate cazurile, cantităţile de îngrăşăminte ce se vor aplica, vor fi calculate în urma cartării agrochimce a solului, analizelor de fructe şi frunze etc. În urma acestor analize, precum şi altora efectuate mai mulţi ani consecutivi s-a ajuns la concluzia că pentru o plantaţie superintensivă de măr (2.500 pomi/ha), amplasată pe un sol cernoziom cambic întreţinut ca ogor lucrat în zona de N-E a României se recomandă următoarea conduită de fertilizare: N200, P180, K300, Ca250, Mg80 kg s.a/ha, completată cu o normă de irigare de 1500 m3/ha (G. Grădinariu, 1994). 3.2.6. Irigarea plantaţiilor Cât priveşte aportul hidric, ţinând cont de condiţiile actuale şi previzibile, .s-a ajuns la concluzia că irigarea mărului presupune aplicarea de udări frecvente cu norme mici de apă, pentru asigurarea unei cantităţi optime în anumite zone ale sistemului radicular, care sunt în măsură să susţină metabolismul pomilor la un nivel ridicat. Ca urmare este indicat să se utilizeze metode de irigare localizată, la suprafaţă sau subteran, în funcţie de tipul de sol şi mai ales, de condiţiile climatice. În livezile tinere de măr situate în zonele de stepă şi silvostepă, pentru pomi şi portaltoi vegetativi cu înrădăcinare superficială se folosesc 200-250 m3/ha apă la o udare, pentru umectarea solului până la adâncimea de 35-40 cm. Pentru pomii cu înrădăcinare mai profundă se utilizează cantităţi mai mari de apă la o udare (300-350 m3/ha), pentru a se umecta solul pe o adâncime de 50-60 cm. Numărul de udări variază de la 2-3 până la 4-5 funcţie de perioadele de secetă. În livezile pe rod se aplică 4-5 udări cu cantităţi de apă cuprinse între 400-700 m3/ha. Momentele de aplicare a udărilor sunt: înainte de dezmugurit (dacă iarna a fost secetoasă); la 15-20 zile după legarea fructelor; după căderea fiziologică din iunie, în timpul creşterii intense a lăstarilor; la 20-25 zile înainte de recoltatul fructelor şi după recoltare pentru aprovizionarea solului. În condiţiile ecologice de NE a României, pentru optimizarea umidităţii din sol la cultura intensivă a mărului este necesară o normă de irigare de 900 m3/apă/ha pentru metoda de irigare localizată (prin picurare) şi de 1500 m3/ha pentru udarea prin aspersiune deasupra coroanei. Pentru celelalte metode (prin scurgere la suprafaţă) este necesară o normă de irigare de 2000 m3/ha administrate în minim 4 reprize mai ales în perioadele critice pentru pomi (G. Grădinariu, 1994). 3.2.7. Îngrijirea recoltelor Pentru obţinerea unor fructe de calitate şi cu capacitate bună de păstrare este necesar să se intervină prin anumite lucrări care să normeze încărcătura de rod, să prevină căderea prematură a fructelor şi să reducă apariţia unor deranjamente fiziologice în perioada postrecoltă. În cultură există soiuri care îşi autoreglează singure încărcătura de rod, prin căderea fiziologică şi la care nu trebuie intervenit decât prin tăieri. Rărirea manuală se efectuează din faza de boboci florali sau flori scuturate până la cea de fructe legate (cu diametrul până la 1 cm). Această rărire timpurie influenţează pozitiv calitatea producţiei şi stimulează diferenţierea mugurilor. Rărirea mai tardivă, când fructele au 3-4 cm diametru, influenţează pozitiv calitatea recoltei însă are efecte minime asupra diferenţierii mugurilor micşti. Se mai poate efectua o rărire tardivă cu dublu efect: obţinerea de fructe cu calităţi superioare şi valorificarea industrială a celor rărite. Toate aceste metode de rărire manuală se practică din ce în ce mai puţin în plantaţiile industriale, datorită consumului excesiv de forţă de muncă. Rărirea mecanică constă în distrugerea unei părţi din flori sau fructe prin lovituri mecanice succesive cu prăjini căptuşite cu cauciuc, jeturi de apă sub presiune, scuturătorul cu aer comprimat Stormas, vibratorul portativ Homelite cu 1000-1500 vibraţii pe minut (la 30-40 zile după înflorit) – după Costa, 1974. Epoca optimă pentru această intervenţie este când fructele au diametrul de cca. 20 mm. Înaintea răririi mecanice se elimină ramurile pendente care resimt mai slab vibraţiile. Prin această metodă se reduce timpul de lucru cu 8-10% (Baldini, 1986). Şi această metodă este greu de realizat, iar rezultatele nu sunt întotdeauna cele aşteptate ceea ce face să se folosească tot mai puţin. Rărirea chimică este cea mai modernă, mai eficientă şi mai ieftină dintre toate metodele. Această metodă se aplică la măr atât florilor cât şi fructelor şi constă în efectuarea a 1-2 stropiri.Prima în timpul înfloritului iar următoarea la 14-21 zile. În acest sens se utilizează substanţele D.N.O.C., NAD sau Carbaryl. Există şi alte substanţe ce se folosesc tot în acest scop: Geramid, Etephan, Ethrel, Ana. Dintre produsele româneşti, rezultate bune au dat Norchim şi Amid 80, sintetizate la Institutul de chimie Cluj Napoca de către cercetătoarea Teodora Panea. Experienţele s-au efectuat cu mai multe soiuri de măr la S.C.P.P. Iaşi (G. Grădinariu, M. Istrate, 1994, 1995), ajungându-se la câteva concluzii importante: Ž Æ î ü hm hm hm hm hm ̤̀☊ଁņ愀̤摧䷦; 0 † î * Ž Æ þ ␃༃炄师炄愈̤摧㛼n ̤̀☊ଁņ愀̤摧䷦; hm hm hm hm hm hm hm hm hm hm hm hm hm hm hm hm hm hm hm hm hm hm kdj kd^ ”ÿž ú hm hm hm hm hm hm hm hm hm hm hm hm hm hm hm hm hm hm hm hm hm hm hm hm hm hm hm hm hm h ˆ hm hm hm hm hm hm h - nu toate soiurile “răspund” identic la răritul chimic (cel mai sensibil şi cu rezultate contradictorii s-a dovedit a fi soiul Starkrimson); - dozele aplicate trebuie să fie diferite, funcţie de soi şi încărcătura de fructe (tabelul 7); - condiţiile climatice din momentul aplicării influenţează hotărâtor efectul tratamentului; - aplicarea răritului chimic se va efectua numai după cercetări atente, cu mult discernământ, deoarece s-a constatat o oarecare fitotoxicitate mai ales la pomii şi frunzele tinere. Rărit chimic-doze recomandate (după G. Grădinariu, 1995) Soiul Norchim (ml/100 l apă) Amid 80 (Rarex) (g/100 l apă) Golden Delicious 120 80 Wagener premiat 100 60 Idared 80 60 Starkrimson 60 30 O altă substanţă care a dat rezultate în răritul fructelor la specia măr este şi acidul alfanaftilacetic (Rodofix). Acesta se aplică atunci când fructul central din inflorescenţă are un diametru de 10-14 mm. Se recomandă a se folosi acest produs numai atunci când naftilacetamida nu se poate aplica din cauza timpului neprielnic, de exemplu. Prevenirea căderii fructelor înainte de recoltare. Există în pomicultură soiuri ale speciei măr, care datorită unor carcteristici genetice, dar şi datorită unor condiţii ecologice şi tehnologice deficitare, prezintă fenomenul de cădere prematură. Funcţie de aceşti factori pot cădea cca. 20-30% din fructe cu 2-3 săptămâni înainte de maturitatea de recoltare. Căderea fructelor se poate datora acumulării excesive de etilenă sau scăderii conţinutului fructelor în auxină (Wrieng şi Philips, 1973). Pentru evitarea acestui fenomen negativ se efectuează tratamente cu diferite substanţe hormonale. Un produs românesc care a dat rezultate satisfăcătoare este Norchimul. Acesta se aplică la soiurile de măr cu cca. o lună înaintea recoltării în concentraţie de 2000 ppm. Alte substanţe care au dat rezultate bune sunt: naftilacetamida-10 g/100 l apă, 1000-1200 l/ha soluţie, acidul naphthylacetamidă + naftilacetamida-60 g/100 l apă, 100 l soluţie la hectar. Acest tratament se efectuează când primele fructe încep să cadă şi trebuie să fie repetat la 10-14 zile cu un timp de aşteptare de 10 zile. Rugozitatea la soiul de măr Golden Delicious poate fi redusă sau chiar combătută prin tratamente cu preparatele: Golclavc, Regulex (Comerani, 1980) sau acidul giberilic A4+A7,25-50 ml/100 l apă. Acest produs trebuie să fie utilizat după înflorit însă nu mai târziu de 30 zile ce urmează înfloritului. Diminuarea atacului de Bitter-pit se relizează prin tratamente cu clorură de calciu cristalină (0.6+un solvent în concentraţie de 0.05%) sau sub formă lichidă (1%). Se vor efectua 2-4 tratamente cu 30-40 zile înainte de recoltat. 3.2.8. Combaterea bolilor şi dăunătorilor Mărul este una din speciile cele mai atacate de boli şi dăunători. După mai mulţi cercetători (Parker, 1979, Way, 1988) la măr s-au întâlnit 80 de boli, 64 specii de insecte şi acarieni şi 8 specii de nematozi. Aceste cifre sunt într-o dinamică permanentă, din nefericire în creştere. În acelaşi timp trebuie să precizăm că nu toate aceste boli sau dăunători sunt prezente în majoritatea zonelor de cultură a mărului şi nici acolo unde există nu toate provoacă pierderi economice importante. Dintre bolile cele mai importante, pagube sunt provocate de rapăn (Endostigme inaequalis) şi făinare (Podosphaera leucotricha), iar dintre dăunători: păduchele de San José, afide, păianjeni bruni sau roşii, viermele merelor şi alţii. Combaterea bolilor şi dăunătorilor la măr se face prin aplicarea a două tratamente în perioada de repaus cu unul din produsele: Oleoecalux 1,5%, zeamă sulfocalcică 20% sau polisulfură de bariu 6%. În perioada de vegetaţie se efectuează minim 6-9 tratamente, din care trei înainte de înflorit. Primul tratament se face la începutul dezmuguritului, contra gărgăriţei florilor (Anthonomus pomorum) cu Detox 25-0,6%, Carbetox 37-0,4% sau Fosfatox R 35-0,1%. Al doilea tratament se face contra rapănului şi făinării, cu zeamă sulfocalcică 2% sau cu zeamă bordoleză 0,5%+sulf muiabil 0,7%, eventual cu Captan 50-0,25% + Karathane 0,1%. Acest tratament se repetă în subfaza de răsfirare a inflorescenţelor până la deschiderea primelor flori. În locul captanului se poate folosi Dithane M 45-0,2% sau Topsin M 70-0,07%. După înflorit, începând din momentul când la 10-15% din flori au căzut petalele, se mai efectuează încă 4-5 tratamente mixte la avertizare. Precizăm că produsele menţionate mai sus sunt din ce în ce mai mult înlocuite cu altele noi, care se vor folosi conform recomandărilor producătorilor, însă momentul aplicării lor rămâne de regulă acelaşi. În cazul soiurilor cu rezistenţă genetică la boli, de tip vertical sau Vf (Romus 1 şi 3, Prima, Pionier, Voinea, Ciprian, Florina, Aura, Romus 4 etc.), se efectuează numai 6-8 tratamente cu insecticide, eliminându-se complet stropirile cu fungicide. Atunci când se cultivă soiuri cu rezistenţă genetică la boli, de tip orizontal sau poligenic (Generos, Auriu de Bistriţa etc.), în cadrul celor 6-8 tratamente cu insecticide, doar la 1-3 stropiri se introduc şi fungicide. SCHEMA DE COMBATERE A BOLILOR ŞI DĂUNĂTORILOR MĂRULUI Nr. crt. Fenofaza (luna) Boli şi dăunători de combătut Fungicidul şi/sau insecticidul recomandat Observaţii 0 1 2 3 4 1 Dezmugurit (martie) Păduchele din San José (Quadraspidiotus perniciosus) ouă de afide, acarieni Oleoekalux (1,5%); Oleocarbetox 37 (3%); Polisulfură de bariu (6%) Tratamentul se va efectua unde este rezervă biologică, pe timp liniştit, fără vânt sau ploaie 2 Înfrunzirea mugurilor florali (aprilie, decada II) Rapăn (Venturia inaequalis) Focul bacterian (Erwinia amylovora) Turdacupral (0,5%); Zeamă bordeleză (0,5%); Champion 50 WP (0,2%) Făinare (Podosphera leucotricha) Sulf muiabil (0,7%); Kumulus 80 S (0,3%); Bumper 250 EC (0,03%); Microthiol (0,3%) Ouă de acarieni, afide US 1 (1,5%); Apollo (0,04%): Păduchele din San José (Quadraspidiotus perniciosus); molia pieliţei fructelor; insecte minatoare Fastac (0,02%); Diazol 60 EC (0,15%); Chinmix5 SC (0,03%) 3 Înfoierea corolei, buton roz (aprilie, decada III) Rapăn (Venturia inaequalis) Folpan 50 WP (0,2%) Dithane M 45 (0,2%) Delan 750 SC (0,05 %); Merpan 50 (0,25%) Fungicidele sistemice (Rubigan, Systhane, Anvil, Vectra, Punch, Score, etc) au acţiune impotriva rapănului şi a făinării, dar remanenţa lor este de numai 7 zile. Score 250 EC (0,01%); Systhane 12 EC (0,04%); Anvil 5 SC (0,06%); Rubigan12 EC (0,04%) Făinare (Podosphera leucotricha) Sulf muiabil (0,7%); Kumulus 80 S (0,3%) Bumper 250 EC (0,03%) Insecte minatoare, Defoliatoare Decis 2,5 EC (0,03%); Chinmix5 SC (0,03%); Diazol 60 EC (0,15%); Sumi-alpha 2,5 EC (0,04 %); Fastac (0,02%) Numai dacă în anul precedent a fost atac şi se înregistrează capturi în capcane. 4 Începutul scuturării petalelor (aprilie-mai) Rapăn (Venturia inaequalis) Fungicide de contact (Idem T3); Fungicide sistemice+fungicide de contact Sau fungicidele sistemice complexe: Atemi C (0,1%); Systhane CPU (0,1%); Shavit 71,5 F (0,2%); Folicur M 50 WP (0,075%); Stroby DF (0,01%) Dacă regimul de precipitaţii este mai bogat şi condiţiile sunt favorabile infecţiei. Făinare (Podosphera leucotricha) Bumper 250 EC (0,03%) Karathane LC (0,1 %) Kumulus 80 S (0,3 %) Shavit 250 EC (0,05 %) Insecte minatoare (L. blancardella, L. scitella), Defoliatoare (Limantria dispar, Hedia nubiferana), Viespea fructelor (Haplocampa testudinea) Zolone 35 EC (0,25%) Chinmix5 SC (0,03%) Diazol 60 EC (0,15%) Sumi-alpha 2,5 EC (0,04%) Insecticidul trebuie să fie selectiv pentru albine şi cu toxicitate redusă. 5 Fruct de mărimea unei alune, diametrul de cca. 1 cm (mai) Rapăn (Venturia inaequalis) Făinare (Podosphera leucotricha) Fungicide sistemice complexe: Atemi C (0,1%); Systhane CPU (0,1%) Stroby DF (0,01 %) Fungicide sistemice: Systhane 12 EC (0,04%) Vectra 10 SC (0,03%) Score 250 EC (0,01%) Rubigan 12 EC (0,04%) Fungicide de contact: Folpan 50 WP (0,2%) Dithane M 45 (0,2%) Merpan 50 (0,25%) Fungicide antioidice: Bumper 250 EC (0,03%) Karathane LC (0,1%) Kumulus 80 S (0,3%) Shavit 250 EC (0,05%) Dacă plouă se recomandă un produs sistemic + unul de contact. Insecte minatoare, Defoliatoare, Viespea fructelor (Haplocampa testudinea) Zolone 35 EC (0,25%) Fastac 10 EC (0,015%) Chinmix5 SC (0,03%) Diazol 60 EC (0,15%) Sumi-alpha 2,5 EC (0,04%) 6 Fruct cu diametrul de 2-2,5 cm (iunie) Rapăn (Venturia inaequalis) Făinare (Podosphera leucotricha) Idem, tratamentul 5 Păduchele din San José (Quadraspidiotus perniciosus) viermele merelor (Cydia pomonella) insecte minatoare, defoliatoare, afide Fastac 10 EC (0,015%) Sumi-alpha 2,5 EC (0,04 %) Sinoratox R 35 (0,15%) Diazol 60 EC (0,15%) Chinmix5 SC (0,03%) Decis 2,5 EC (0,03%) 7-8 Fruct cu diametrul de 2,5-3,5 cm (iunie) Rapăn (Venturia inaequalis) Folpan 50 WP (0,2%) Captadin 50 PU (0,25%) Merpan 50 (0,25%) Mancozeb 80 WP (0,2%) Dithane M 45 (0,2%) Vondozeb 80 WP (0,2%) Făinare (Podosphera leucotricha) Karathane LC (0,1%) Kumulus 80 S (0,3%) Microthiol special (0,3%) Bumper 250 EC (0,03%) Shavit 250 EC (0,05%) Păduchele din San José (Quadraspidiotus perniciosus) viermele merelor (Cydia pomonella) păduchele lânos (Eriosoma lanigerum) Ecalux S (0,1%) Carbetox 37 EC (0,5%) Reldan 40 EC (0,15%) Ultracid 20 EC (0,2%) Pirinex EC (0,2%) Numai dacă nu s-a făcut tratament cu Oleoekalux şi este rezervă de păduchele din San José sau păduchele lânos. 9 10 Fruct la jumătate din mărimea naturală normală (iulie) Rapăn (Venturia inaequalis) Merpan 50 (0,25%) Dithane M 45 (0,2%) Folpan 50 WP (0,2%) Polyram DF (0,25%) Sancozeb 80 WP (0,20%); Vondozeb 80 WP (0,2 %) Captadin 50 PU (0,25%) Tratament preventiv pentru infecţiile pe fructe sau stoparea infecţiilor secundare (prin conidii). Făinare (Podosphera leucotricha Bumper 250 EC (0,03%) Karathane LC (0,1%) Afugan CE (0,1%) Kumulus 80 S (0,3%) Numai la soiurile sensibile la făinare. viermele merelor, G2 (Cydia pomonella) Fastac 10 EC (0,015%) Diazol 60 EC (0,15%) Dacă este rezervă biologică Insecte minatoare (Phyllonorycter blancardella, Phyllonorycter conylifoliella) Sumi-alpha 2,5 EC (0,04 %); Chinmix5 SC (0,03%) Decis 2,5 EC (0,03%) Acarieni (Panonychus ulmi, Tetranychus urticae) Neoron 500 Ec (0,1%) Kelthane 18,5 (0,2%) Omite 57 EC (0,1%) Mitac 20 EC (0,3%) Danirum (0,06%) -dacă sunt numai adulţi -dacă sunt prezente toate formele (ouă, forme mobile) 10-11 Fructul la ¾ din mărimea normală (iulie-august) Rapăn (Venturia inaequalis) Merpan 50 (0,25%) Dithane M 45 (0,2%) Folpan 50 WP (0,2%) Polyram DF (0,25%) Sancozeb 80 WP (0,20%) Vondozeb 80 WP (0,2%) Captadin 50 PU (0,25%) Făinare (Podosphera leucotricha) Bumper 250 EC (0,03%) Karathane LC (0,1%) Afugan CE (0,1%) Kumulus 80 S (0,3%) Păduchele din San José, G2 (Quadraspidiotus perniciosus); viermele merelor, G2 (Cydia pomonella); păduchele lânos (Eriosoma lanigerum) Insecte minatoare (Phyllonorycter blancardella, Phyllonorycter conylifoliella defoliatoare Ekalux S (0,1%) Pyrinex 48 EC (0,2%)