Referat Maimutele Si Comportamentul Lor

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Maimutele Si Comportamentul Lor si de asemenea puteti face Download Referat Maimutele si comportamentul lor

Citeste fragmente din Referat Maimutele Si Comportamentul Lor

Maimuţele şi comportamentul lor în lumea animală Maimuţele Asemenea oamenilor maimuţele au mâinile şi picioarele special adaptate pentru apucat. La fel ca mâna omului, degetul mare al maimuţei poate fi rotit pentru a se opune celorlalte degete. Maimuţele au o vedere color excelentă mai importantă pentru ele decât mirosul. Ochii lor sunt orientaţi spre înainte, astfel încât au vedere stereoscopică, ceea ce le permite să evalueze cu mare precizie distanţele. Aceasta este o trăsătură esenţială pentru speciile care trăiesc în copaci (arboricole). Analiza mirosului necesită mai puţină energie a corpului. În schimb maimuţele de azi au început să gândească, ele prelucrând informaţii destul de complexe. Macacii şi langurii au învăţat să trăiască alături de oameni şi chiar exploatează această relaţie, jefuind fără teamă recoltele şi furând hrană. Viaţa în familie Maimuţele au dezvoltat o gamă largă de comportamente sociale. Unele sunt monogame, dar majoritatea trăiesc în grupuri în care accesul sexual la femele este determinat de rang. Mărimea grupului este extrem de variabilă. Langurii trăiesc ca masculi solitari sau în cadrul unei adunări, care poate cuprinde peste 120 de indivizi. Maimuţele aurii, mătăsoase negre şi mătăsoasă roşie a lui Pennant au fost întâlnite în grupuri de 80 sau mai mulţi indivizi. Sureliştii din Insula Mentawai şi maimuţele cu coadă de porc sunt monogame şi, asemenea doucilor cu picioare negre din Cambogia, de obicei se întâlnesc în perechi, uneori însoţite de pui. Curăţarea Curăţarea reciprocă şi îngrijirea puilor sunt activităţi importante care servesc pentru menţinerea coeziunii grupului de maimuţe. Când o maimuţă curată caută altă maimuţă de rang mai înalt, ea creează cu aceasta o relaţie de prietenie şi îşi ridică propriul rang în cadrul grupului. Maimuţele caută activ să servească conducătorilor şi să îi mulţumească, pentru a reduce agresivitatea. Curăţarea puilor este în mod normal lăsată în grija mamelor şi rudelor apropiate. Comunicarea Maimuţele folosesc un amestec complex de semnale vizuale şi vocale pentru a comunica între ele. Poziţiile corpului indică de obicei aservirea sau dominanţa, în funcţie de rangul maimuţei. O maimuţă care ia o postură ,,greşită” este bănuită că aspiră la supremaţia indivizilor de rang mai înalt. Culorile strălucitoare de pe faţă, coadă, coapse şi organe genitale transmit mesaje într-un fel de semafor geometric. Astfel maimuţele cunosc întotdeauna condiţia sexuală, rangul şi intenţiile animalelor din jur. Comunicarea verbală este şi ea importantă. Maimuţele de savane, în special, au un repertoriu larg de ţipete; o adevărată limbă. Ele sunt ameninţate din aer de vulturi, la sol de leoparzi şi în copaci de şerpi. În consecinţă acestea au dezvoltat câte un strigăt de alarmă pentru fiecare ameninţare grohăit jos, sacadat, pentru şerpi; o serie de strigăte scurte şi puternice semnal pentru leoparzi; clănţănit înalt – şerpi. Comportamentul social este dominat de procese de învăţare. Maimuţele tinere trebuie să deprindă limbajul corpului şi cel vocal pentru a se integra ca adulţi în cadrul grupului. Limba are rol esenţial în evoluţia noilor specii. Diferenţele de limbaj al corpului, de colorit şi de vocalizări determină grupurile care vorbesc ,,dialecte” diferite să se evite. Limbajul corpului Limbajul corpului la maimuţe poate să inducă în eroare, deoarece pare să fie sexual atunci când nu este. Atât maimuţele femelă cât şi masculii îşi pot îndrepta fesele spre masculii dominanţi, ca şi cum i-ar invita la copulaţie, dar acesta este un gest normal de liniştire. Maimuţele pot să folosească o varietate de expresii faciale pentru a-şi arăta sentimentele şi intenţiile. Descoperirea dinţilor, însoţită de ţipete, arată iritare, dar alte semnale , precum umflarea botului, sunt mai subtile. Această expresie facială este folosită de pui pentru a-şi face mama să îi ridice şi să îi alăpteze. Plecăitul arată prietenie şi lipsă de ostiliate, iar clănţănitul din dinţi indică o atitudine prietenoasă, dar supusă. Hrana Maimuţele consumă o varietate de fructe, frunze, muguri şi lăstari, în funcţie de ce este disponibil în habitatul imediat apropiat. Uneori mănâncă insecte, şi ocazional ouă. Maimuţele mangabey preferă fructele, dar petrec mult timp căutând insecteşi sunt unice în rândul maimuţelor prin obiceiul de a scoate scoarţa de pe copaci. Maimuţele gelada sunt neobişnuite prin faptul că pasc, culeg iarba sau desprind seminţe de tulpini. Mâinile lor sunt adaptate pentru colectarea specializată a hranei, cu degete robuste folosite pentru a scoate rădăcini. Hrana maimuţelor mătăsoase şi a maimuţelor frunzelor include o proporţie substanţală de frunze. Spre deosebire de fructe şi seminţe, frunzele sunt disponibile tot timpul anului, furnizând o sursă constantă de hrană. Deoarece conţin multă celuloză, frunzele mature sunt adesea nedigerabile, sau chiar otrăvitoare. Din acest motiv, maimuţele colobine au o cameră anterioară a stomacului, folosită pentru fermentaţie, în care se produc bacterii celulolitice pentru o predigerare a hranei. Bacteriile au două sarcini: descompun celuloza pentru a elibera energie şi dezactivează multe toxine, permiţând maimuţei să consume hrană care altfel ar fi otrăvitoare. Guenonii ù ᬀîn salcâmii de pe malurile apelor, dar şi în pădurile sau tufărişurile de salcâmi din apropiere. Deşi este mai mare, maimuţa patas evită confruntarea cu maimuţele de savană. Alţi guenoni trăiesc în păduri, şi unde habitatul este bogat, 4- 5 specii pot împărţi aceeaşi regiune, împărţind între ele resursele de hrană. Maimuţa Sykes şi maimuţa albastră, guenonul cu coadă roşie şi maimuţa mona pot fi văzute adesea împreună în copaci, iar maimuţa lui L`Hoest se întâlneşte la solul pădurilor. Cea mai mică maimuţă, talapoinul, locuitor al zonelor mlăştinoase, este întâlnit în pădurile din văile inundabile din vestul Africii centrale. Maimuţa cu nas trăieşte în mlaştinile mangrove, mlaştinile de turbă şi pădurile riverane din borneo şi, deoarece pădurea este inundată, este o bună înotătoare. Masculii sunt de două ori mai mari decât femelele şi au un nas pendular lung, care atârnă peste gură. Nasul este un obiect de atenţie sexuală important. Femelele preferă masculii cu nasul mare şi astfel se asigură că, din generaţie în generaţie, nasul devine tot mai mare. O altă trăsătură bizară este burta mare, umflată a maimuţei. Deoarece solul în Borneo este sărac şi plantele sunt în special necomestibile, maimuţa cu nas are o cameră anterioară specială a stomacului, care conţine bacterii ce descompun celuloza din plante şi fac plantele otrăvitoare digerabile. Babuinii hamadrias Babuinii hamadrias trăiesc în grupuri de câteva sute de animale. Sunt maimuţe extrem de agresive, dar relaţiile din cadrul grupului sunt bine organizate. Masculii rămân în acelaşi clan pe întreaga durată a vieţii lor mature. Femelele, totuşi, adesea îşi schimbă grupul, clanul sau haremul. Babuinul hamadrias mascul este extrem de agresiv faţă de femelele din haremul său, scuturându-le sau chiar muşcându-le dacă nu îi fac pe plac. Totuşi, femelele nu sunt neajutorate. Dacă nu le place masculul dominant, ele încurajează subtil un mascul din exterior să invadeze haremul şi să le fure. Parteneri loiali Deşi societatea babuinilor hamadrias este adesea violentă, relaţia dintre mascul şi femelă poate fi strânsă. Masculii altor specii de babuin prezintă interes pentru femele doar când acestea sunt gata de reproducere, dar babuinii hamadrias formează o legătură care poate dura ani de zile. Această legătură nu este dependentă de sex, deoarece continuă şi după împerechere pe durata sarcinii femelei. Când ajung la maturitate, tinerii babuini masculi caută să obţină un harem propriu. Confruntarea cu un adult matur este periculoasă, astfel încât unii babuini tineri ,,se împrietenesc” cu femele imature din propriul clan. Acest lucru nu provoacă mânia masculului dominant, şi un tânăr babuin poate să ademenească o femelă adolescentă de lângă mama ei pentru a-l urma pe el. Când se maturizează, ea devine prima lui parteneră. Relaţia cu omul Primatele au jucat un rol important în cercetările ştiinţifice care stau la baza medicinii moderne. Maimuţele rhesus şi oamenii au în comun o caracteristică a sângelui numită factorul rhesus. Când o mamă umană cu sânge rhesus negativ are un copil de la un tată cu sânge rhesus pozitiv, atunci cel de-al doilea copil, sau copiii ulteriori, pot, în cazuri extreme, să se nască morţi. Aceasta se întâmplă datorită faptului că anticorpii din sângele mamei atacă globulele roşii din sângele copilului, dacă acesta a moştenit grupa sangvină rhesus pozitivă a tatălui său. Dacă acest fapt se descoperă în timpul sarcinii, viaţa bebeluşului poate fi salvată prin administrarea unei imunoglobuline derivate din sângele maimuţelor rhesus. Efectul este de a împiedica formarea anticorpilor în sângele mamei. Presiunea pentru găsirea unui leac pentru boli precum SIDA a determinat institutele medicale să obţină un număr tot mai mare de primate. Reacţia publicului este critică. Procedurile de cercetare sunt considerate dureroase şi chinuitoare pentru animale şi multe cercetări se dovedesc a fi greşite din punct de vedere tehnic, sau inutile. Ca urmare a presiunilor publice, condiţiile din laboratoare s-au îmbunătăţit şi un sistem de autorizare controlează numărul de animale folosite în cercetări. În prezent există reglemetări stricte pentru tratamenul fără cruzime al maimuţelor destinate pentru a fi sacrificate pentru ştiinţă. În India, maimuţele hulman sunt adorate de hinduşi ca reîncarnări ale zeului maimuţelor, Hanuman, care şi-a ars faţa şi labele în timp ce fura un mango. Şi budiştii tolerează langurii, deşi maimuţele îşi obţin cea mai mare parte a hranei din recolte agricole şi unele grupuri s-au mutat în oraşe pentru a fura din caes şi din magazine. În ciuda acesteia, marţi este şi acum Ziua lui Hanuman, când hinduşii se duc la templele lor şi aduc maimuţelor tradiţionalele jertfe sub formă de hrană. Conservarea speciei Pădurile tropicale sunt distruse cu asemenea viteză încât majoritatea maimuţelor care trăiesc în păduri sunt în pericol de dispariţie. Pădurile din Asia, îndeosebi, sunt defrişate pentru a face faţă cererii enorme pentru lemn de esenţă tare. Ecologiştii pot face ceva pentru a conserva aceste păduri valoroase. Cu excepţia mahonului, care creşte încet, copacii pot fi înlocuiţi şi consumatorii ar trebui să-şi limiteze cerinţele din lemn care provin garantat de pe plantaţii adecvat administrate. PAGE 1 PAGE 4 쥁@