Referat Selectia In Canotaj

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Selectia In Canotaj si de asemenea puteti face Download Referat Selectia in canotaj

Citeste fragmente din Referat Selectia In Canotaj

Caracteristicile selecţiei şi metodologiei antrenamentului din canotaj Caracteristici generale ale selecţiei în canotaj Cerinţe pentru practicarea canotajului de performanţă Criterii de selecţie Etapele selecţiei, pregătiri şi promovări Testele de putere aerobă Selecţia la cluburi şi în şcoli Cerinţe minimale pentru selecţie Cerinţe minimale pentru începători (anul I-M şi F) Criterii medicobiologice de selecţie în canotaj Aspectul somatic Aspecte somatice specifice canotajului Aspectul morfo-funcţional Aspectul neuro-psihic Caracteristici generale ale selecţiei în canotaj Nu numai canotajul are o gamă largă de experienţe în raport cu performanţa, ci toate sporturile despun de multe dintre acestea, unele specifice, altele generale şi comune tuturor. Canotajul, însă, pretinde niveluri înalte ale efortului individual sau de echipă în timpul competiţiei (5’20’’-7’30’’), ca şi necesitatea parcurgerii unor distanţe de 2000m. De aceea trebuie întreprinsă o examinare profundă a cerinţelor canotajului, astfel încât anumite trăsături ale acestuia să poată fi identificate şi, pe parcurs, îmbunătăţite la un eventual tânăr talent descoperit şi selecţionat pentru acest sport. Toţi sportivii cunosc, pe parcursul activităţii lor, numite creşteri calitative, de valori diferite şi la niveluri diferite ale regătirii; numai că, pentru o testare corectă, este nevoie de un asemenea sistem de evaluare care să permită aprecierea stadiului de dezvoltare la care se află juniorul, precum şi a felului în care acesta a progresat, în ritmul său propriu, până în momentul testării. De multe ori acest lucru nu este foarte uşor de realizat. Până în cele din urmă, observarea evoluţiei individuale, împreună cu o serie de teste obiective vor arăta, cel mai probabil, adevărul. În ultimă instanţă, factorii cei mai importanţi în descoperirea tinerilor talente fie cei care joacă rolul determinant în realizarea performanţei la nivel de seniori, fie cei care sunt esenţiali pentru înalta performanţă, deşi şansele lor de îmbunătăţire, pe parcurs, sunt destul de limitate. Cerinţe pentru practicarea canotajului de performanţă În canotaj este esenţială combinaţia acelor surse energetice care trebuie să asigure forţa, puterea şi rezistenţa necesare celor 6-7 minute de cursă. La masculin s-a apreciat că 70% din necesarul de energie provine din surse aerobe, iar aproximativ 30% din surse anaerobe. Cea mai importantă cerinţă, după părerea majorităţii antrenorilor, este îndemânarea, în condiţii de echilibru precum şi deplasare cu spatele la direcţia de mers. Canotajul presupune nişte dificultăţi unice, cu toate că loviturile ritmate şi egale pot da impresia uneori că acestea sunt numai nişte repetări ale unora şi aceloraşi deprinderi. Numai că mişcările complexe ale trupului trebuie înscrise cu mare precizie în timp, pentru realizarea, celei mai importante dificultăţi – coordonarea cu restul echipajului. O problemă în prognozarea talentului celor care au o mică experienţă în canotaj o constituie tiparul loviturii, care este total diferit de tiparele normale ale mişcării corpului. Să ne gândim doar la o comparaţie cu situaţia din alte sporturi, unde un tipar de mişcare, constituit într-o experienţă de mai mulţi ani, se poate adopta destul de uşor la tiparul unei alte deprinderi (cum ar fi alergarea cu lovirea mingii). Un alt factor, la rândul său foarte complex, pentru realitâzarea performanţei în canotaj, este capacitatea de pregătire şi concurs în echipă, lucrând la unison. O performanţă de 6 minute pe 2000 de metri a unui opt de fete a fost comparată, ca dificultate de pregătire, cu un timp sub 4 minute pe care l-ar scoate patru alergători pe 1500m, alergând toţi în acelaşi pas. Este limpede că un canotor de elită trebuie să dovedească o mare capacitate de competiţie, acesta constând într-o participare conformă cu planul corect de cursă, la o capacitate maximă şi printr-o coordonare perfectă cu restul echipajului. Aceste cerinţe sunt comune, în general, tuturor sportivilor de echipă, dar trebuie să avem în vedere că solicitarea în canotaj produce valori anormal de ridicate ale lactatului, de la primele faze şi pînă la finalul cursei. De aceea, un vâslaş care prezintă o toleranţă de lactat scăzută va avea dificultăţi în competiţiile de nivel înalt. Aspectele psiholgice sunt şi ele de mare importanţă în canotaj, începând cu rezistenţa la lecţiile de antrenament solicitate şi de lungă surată, desfăşurată în condiţiile unei situaţii de grup închis şi terminând cu justificarea unei motivaţii puternice pentru a câştiga un concurs sau pentru a suporta durerea resimţită la cotele înalte ale lactatului. Probabil că singurul factor de importanţă capitală în canotaj, măsurabil pe ergometru sau pe apă în timpul competiţiilor, este capacitatatea ergometrică de lucru. În ultimă instanţă, acest factor este rezultatul tuturor cerinţelor enunţate anterior, el definindu-se prin capacitatea vâslaşului de a efectua lucrul fizic necesar. Se ştie că, în canotaj, capacitatea de a se pregăti bine este de mare importanţă, pentru că cel mai repede trege echipajul care s-a antrenat mai mult. Eficienţa pregătirii este dovedită de echipajele naţionale deţinătoare ale locurilor fruntaşe care parcurg zilnic câte 45-50km pe apă, în trei lecţii, pentru a-şi sincroniza mişcările şi a ajunge la acea tehnică ce, în mod aparent nu cere nici un efort. În vederea înmulţirii şanselor de reuşită sunt selecţionate, de regulă acele echpaje care posedă anumite structuri morfosomatice, bazate pe o serie de parametri măsurabili; adesea, succesul unui echipaj în canotaj depinde de potrivirea somatotipurilor, astfel încât să crească posibilităţile de sincronizare. Se ştie că, în prezent, cele mai înalte performanţe, în proba de dublu rame sunt atinse de unele perechi de gemeni din Germania şi Rusia; probabil că numai o clonare ar putea depăşi o asemenea armonie a somatotipurilor, capabilă să creeze acel sitem perfect de pârghii care este echipajul bine echilibrat. Alte cerinţe în canotajul de performanţă sunt caracteristice majorităţii sporturilor; dintre acestea, enumerăm: supleţea, viteza, interesul, entuziasmul, ambiţia, acceptarea antrenorului ca instructor coordonator şi conducător. Criterii de selecţie Aşa cum arătăm mai sus, mulţi din factorii amintiţi sunt specifici şi altor sporturi, de aceea va trebui să identificăm factorii specifici canotajului, în scopul formării de performeri la nivel internaţional. Nu toţi aceşti factori sunt absolut necesari reuşitei, dar unii sunt mai importanţi decât alţii şi astfel se conturează ariile principale de descoperire a talentelor pentru canotaj. Creşteri semnificative ale performanţei au fost atribuite, în special, forţei fizice şi motivaţiei; aceşti factori au o anumită rată de îmbunătăţire la fiecare individ în parte, până la o anumită limită. Totuşi există motive credibile pentru ca tinerii canotori să poată fi astfel pregătiţi, încât să li se reducă acestor factori caracterul limitativ. Atâta timp cât competitorii juniori se apropie, în datele lor fizice, de valorile antopometrice caracteristice vâslaşilor medaliaţi, gama destul de largă a acestor valori nu constituie factori limitativi; în identificarea talentelor trebuie să se ţină seama şi de eventualele schimbări, oricât de minore, ale constituţiei corporale a juniorilor, ca urmare a pregătirii specifice. Dacă discutăm desprre o eventuală îmbunătăţire a tuturor fctorilor, experienţa arată că majoritatea acestora poate fi îmbunătăţită, sub îndrumarea unui antrenor priceput, până la nivelul care să nu mai contituie o limitare pentru performanţă. Acel antrenor care selecţionează canotorii juniori pentru o viitoare performanţă trebuie să ştie să aprecieze corect posibilităţile reale ale acestora, în privinţa atingerii unui nivel înalt la toţi parametrii necesari. De multe ori, o astfel de apreciere nu este foarte complicată.De exemplu,forţa se poate aprecia prin stabilirea tipului somatic şi prin teste de forţă comune halterofililor.În alte cazuri, aprecierea este mai dificilă,cum se întâmplă în stabilirea compatibilităţii echipajelor.Alţi parametri nu pot fi evaluaţi decât prin talentul şi priceperea antrenorului, cum ar fi nivelul de coordonare şi îndemânare. Cea mai uzitată metodă de identificare a talentelor – organizarea de competiţii în ambarcaţiuni mici-este,de regulă,mai puţin edificatoare,avându-se în vedere variaţiile înregistrate la nivelul competiţiilor anterioare, ca şi experienţa tinerilor potenţiali canotori. Dacă, să zicem, rezultatele unui canotor care a evoluat întrucâtva pe direcţia sa de dezvoltare către un nivel maxim sunt superioare unui începător, mai mul credit i se va acorda, potenţial, începătorului. Se pare că unul intre cei mai semnificativi factori în determinarea performanţei în canotaj este necesarul de energie, care, după cum se ştie provine în cea mai mare parte din sistemul aerob (circa 60-70%). Sursa de energie aerobă are avantajul că i se poate determina limita pâna la care sportivul poate să şi-o dezvolte, prin antrenament. 4.Etapele selecţiei, pregătirii şi promovării Unii autori de prestigiu consideră că drumul spre marea performanţă are de străbătut mai multe etape, exprimate prin activitatea de selecţie, pregătire şi promovare în sportul de performanţă. Fiecrae etapă are obiectivele sale precise, ca şi propriile sale mijloace şi criterii de acţiune, toate depinzând de obiectivele propuse. Astfel, o primă etapă, care are ca obiectiv depistarea talentelor şi iniţierea acestora, are în vedere grupe de pregătire sportivă 10 ore săptămânal la cluburi şi 15-18 ore săptămânal la centrele de olimpici, precum şi secţii locale cu sarcini de depistare şi iniţiere, alături de centre de învăţare pe ramuri de sport. Toate aceste forme rganizate sunt prevăzute a avea o durată minimă de un an, dispunând de mijloace şi criterii de acţiune accesibile; astfel, printre acestea amintim şi sistemul de apreciere a nivelului de pregătire fizică generală a elevilor şi de depistare a talentelor, programele de instruire pentru aceste forme şi sistemul competiţional local, la nivelul şcolii. În următoarea etapă, care are ca obiectiv admiterea în forme organizate de pregătire şi instruire sportivă, sunt prevăzute grupele de începători şi de avansaţi ale secţiilor şi unităţilor sportive. Printre mijloacele şi criteriile de acţionare se numără probele şi normele pentru selecţie(generale şi specifice fiecărei ramuri de sport), programele de instruire de ramuri de sport şi sitemul competiţional local şi judeţean. În a treia etapă care are ca obiectiv promovarea şi instruirea sportivă, se prevăd grupele de performanţă ale secţiilor unităţilor sportive, centrele judeţene şi olimpice de pregătire a juniorilor şi loturile naţionale de juniori şi tineret; în mod extraordinar, cazurile de excepţie sunt îndrumate către loturile naţionale de seniori. Printre mijloacele şi criteiile de acţionare, în această etapă, sunt prevăzute probele şi normele specifice nivelului pentru selecţie, programele de instruire pe ramuri de sport sistemul competiţional naţional şi internaţional oficial. În ultima etapă, având acelaşi obiectiv de promovare şi instruire sportivă, dar la nivel înalt, sunt prevăzute grupele de înalta performanţă ale selecţiilor, grupele de nivel olimpic şi internaţional, ca şi loturile olimpice şi naţionale. Dintre mijloacele şi criteriile avute în vedere amintim probele şi normele specifice nivelului pentru selecţie, programele de instruire pe ramuri de sport, sistemul competiţional naţional şi cel internaţional oficial. Testele de putere aerobă Pentru constituirea unui grup de vâslaşi juniori cu potenţială putere aerobă sunt necesare acţiuni largi de testare, deoarece se ştie că numai un procentaj mic al persoanelor testate se poate califica. Se înţelege că testarea trebuie făcută de un personal competent, care să dispună şi de un echipament de calitate garantată; rezultatele trebuie comparate şi cu alte teste. La noi în ţară nu există prea multe facilităţi care să permită o efectuare eficientă a acetor testări, ca să nu mai vorbim de faptul că procedurile de laborator sunt costisitoare şi că testările implică o vâslire la maximum, de preferinţă pe ergometrul de canotaj. Date similare procedurilor de laborator ar mai putea oferi şi testele submaximale, bazate de regulă pe frecvenţa cardiacă, numai că posibilitatea de eroare se ridică, în cel mai bun caz, la 15%. Într-un studiu efectuat recent, numărul ciclurilor înregistrate pe ergometrul de canotaj în cursul unui test maxim de 5 minute au dat informaţii mai bune în privinţa puterii aerobe decât două dintre cele mai comune teste submaximale. În funcţie de gradul de maturizare individual se pot stabili nivelurile puterii aerobe legate de vârstă, şi acesta se întâmplă către 16-18 ani. Atunci este momentul când se poate aplica selecţia pentru o pregătire superioară, în vederea performanţei în canotaj. Valorile convenabile ale putwerii aerobe nu constituie ele singure o garanţie a performanţei, căci urmează să intervină multe modificări în bine sau în rău, sub influenţa tehnicii şi a factorilor psihologici. Pe de altă parte, multe din studiile realizate recent au dovedit clar că nici tehnica excelentă şi nici factorii psihici, oricât de bine ar fi conduşi, nu pot să suplinească un nivel scăzut al puterii aerobe mai ales în competiţiile de nivel mondial. Într-o consfătuire a antrenorilor organizată de Federaţia Internaţională de Canotaj (F.I.S.A) s-au studiat modalităţile de organizare a canotajului la nivel de juniori, în câteva ţări cu sisteme sociale diferite: Marea Britanie, Australia, Canada, Germania şi Spania. În Marea Britanie, ca şi în Australia, unde situaţia este asemănătoare, canotajul la juniori ţine de sistemul şcolar . După terminarea şcolii, tinerii sportivi sunt preluaţi de cluburi, deşi par a se constitui două metode de descoperire a talentelor. Una din aceste metode a fost aplicată recent de antrenorul naţional britanic, care a selecţionat tinerii canotori talentaţi, proveniţi de la nivel reginal pentru a forma echipaje destinate ambarcaţiunilor mai mati de patru şi opt; aceştia au fost selecţionaţi după ce au parcurs distanţe lungi în ambarcaţiuni mici, 25km în dublu. Cealaltă metodă a constat în selecţii făcute de antrenori individuali la nivelul şcolilor în care lucrau, reuşind să scoată medaliaţi juniori şi seniori, după o pregătire a respectivelor echipaje care a durat mai mulţi ani. În Canada există un sistem asemănător în circuitul şcolilor, suplimentat la seniori de o organizare pe plan naţional. S-a remarcat un mic grup de junioare, bine sudat, care a câştigat aurul cu optul care a participat la campionatele din 1979, deşi rezultatul la nivel local a fost de o calitate mai slabă. În Germania, canotajul de juniori este foarte puternic în cadrul cluburilor, el practicându-se mai puţin în reţeaua şcolară. Numărul mare de participanţi facilitează selecţia, prin intermediul unei serii de regate, criteriul de selecţie în lotul naţional fiind performanţa echipajelor pe ambarcaţiuni mici. Spania dispune de un număr mare de tineri canotori, antrenaţi într-un fel de sitem de club foarte complex. Încă de la vârsta de 9-10 ani, copiii sunt îndrumaţi către una din cele două direcţii de dezvoltare: fie către o pregătire cu un caracter mai pronunţat recreativ, în care se organizează totuşi competiţii la intervale regulate de timp, fie- în cazul celor mai buni-către cluburi,ale căror obiective de performanţă tind să atingă nivelul internaţional.Chiar dacă şcoala nu pare să se implice prea mult în acest sistem, graniţele nu sunt foarte clar conturate. Totuşi, despre modul de selecţionare a celor mai talentaţi, la o vârstă atât de fragedă nu s-au făcut prea multe referiri, având în vedere că abia la 12-14 ani sau chiar după înscrierea tinerilor pe une din cele două direcţii de dezvoltare, aceştia încep ă participe la competiţii. Singura explicaţie ar putea fi aceea, dedusă şi din informaţii colaterale, că tinerii selecţionaţi pentru sport nu prea sunt supuşi testărilor, aşa cum am foat noi lăsaţi să credem, la această consfătuire. Mai târziu, selecţia echipajelor de juniori şi de seniori se face, în Germania în exclusivitate pe baza competiţiilor de nivel înalt sau de înaltă performanţă, iar testările nu se produc înainte ca tinerii să împlinească vârsta de 17-18 ani. Revenind la problema testelor, trebuie să spunem că mai există şi alte câteva teste de ordin fiziologic, care implică domeniile particulare de condiţie fizică, adecvată, ele influenţând capacitatea globală de efort fizic în canotaj. Dintre acestea enumerăm pe cele mai importante: pragul anaerob, nivelul hemoglobinei, toleranţa lactatului. Este limpede că şi acestea pot suferi îmbunătăţiri până la anumite limite, ca atare se pot constitui în factori limitativi ai performanţei în canotaj. Chiar dacă valorile – limită ale acestor factori nu sunt încă prea simplu de stabilit, este bine ca antrenorii să folosescă în continuare datele furnizate de cercetarea curentă, ca parte importantă a acţiunii globale de identificare a talentelor. Selecţia la cluburi şi în şcoli Chiar dacă antrenorii au la dispoziţie toate criteriile necesare selecţiei, identificarea talentelor este o sarcină deloc uşoaraă, ea necesitând multă grijă şi atenţie pentru atingerea scopului de constituierea a unui grup sau echipaj. Faţă de alte ţări cu tradiţie în canotaj, numărul canotorilor din România este destul de mic unii dintre aceştia chiar reuşesc să ajungă în competiţii naţionale sau internaţionale fără să fi fost pregătiţă suficient pentru marea performanţă. Faptul acesta contribuie la descoperirea multor puncte slabe din profilul lor de performeri. Dar dacă obiectivul de atins este doar câştigarea unui titlu într-o regată şcolară sau naţională, atunci nici măcar nu mai este nevoie să se aplice criteriile de selecţie pentru competiţiile internaţionale. S-a constatat că majoritatea echipajelor şcolare au o bună coordonare şi probează niveluri destul de ridicate al motivaţiei individuale, în ciuda faptului că timpul de pregătire este limitat. Dacă poate fi aplicată o regulă generală canotajului şcolar, atunci s-ar putea pune în practică şi un set special de criterii. Se întâmplă de multe ori ca viitorii canotori după o evoluţie rapidă în şcoală dacă nu sunt scoşi din acest context să nu se mai coordoneze bine şi chiar să fie întrecuţi de adversarii mai mici. O dată depăşit acest stadiu, măsurătorile, îndemânarea şi testările de laborator pot juca un rol important, pentru că acum este vorba de ambarcaţiuni mai mici, care necesită niveluri aerobe mai mari. În plus antrenorul trebuie să ştie că şi o competiţie de nivel redus îi dă posibilitatea să întrezărească un profil bine format, la unii competitori. În cazul competiţiilor de nivel internaţional nimeni nu-şi mai poate permite să fie mai slab într-un domeniu sau altul; s-au întâmplat situaţii când un competitor foarte îndemânatic, foarte bine motivat, dar cu un VO2 max sub nivelul altuia, să-l întreacă pe acesta din urmă într-un campionat australian. Dar această reuşită este puţin probabil să se mai poată repeta îm vreun campionat mondial de exemplu, unde standardele sunt cu mult mai înalte. Antrenorii trebuie să aplice toate criteriile impuse de canotaj în selecţionarea vâslaşilor pentru viitoarele echipaje; se înţelege că aplicarea acestora va fi diferită în cazul realizării unor performanţe de nivel mai scăzut, faţă de cerinţele impuse de unele competiţii de nivel înalt. Indiferent de nivel,criteriile de selcţie trebuie să se bazeze pe acei factori care cel mai probabil vor limita performanţa la nivelul dorit. Astfel, la începători, factorul tipic limitativ este îndemânarea; aşa sunt lucrurile,accentul trebuie să cadă întotdeauna pe următorul element, pe măsură ce fiecare zonă beneficiază de o îmbunătăţire ajungându-se în final la cel mai limitativ factor- puterea aerobă maximă. În cazul fixării unui obiectiv mai înalt- o performanţă la nivel internaţional, multe din eforturile în pregătire sau în activitatea antrenorului se vor pune mai bine în valoare dacă în această acţiune de descoperire a unor noi talente se va include şi o vastă baterie de teste. Cerinţe minimale pentru selecţie Selecţia în canotaj este specifică acestui sport şi constă în următoarele cerinţe: Starea de sănătate şi capacitatea funcţională, atestate de I.M.S.Bucureşti macrocircuit selecţie la începerea pregătirii; rezultatele investigaţiilor trebuie să fie adecvate practicării canotajului de performanţă. Aptitudinile somatice şi starea de nutriţie, conform normelor F.R.de Canotaj. Rezultatele înregistrate la probele de control. Masculin Nr. Proba Categ. Test 1 Test 2 Test 3 Test 4 Test5 1 R.O 1min/20kg E1 60 65 - - - E2 55 60 - - - 2 Abdomen – 30s E1 26 28 30 - - E2 24 26 28 - - 3 Alegare – 2000m E1 8.20 7.55 7.45 7.35 - E2 8.35 8.15 8.00 7.50 - 4 Vâslit ergo c II - 2000m E1 - x x x - E2 - x x x - 5 Vâslit ergo c II – 1000m E1 x - - - - E2 x - - - - 6 Vâslit ergo c II – 30 sec E1 x x x x - E2 x x x x - 7 Vâslit ergo c II – 90 sec E1 x x x x - E2 x x x x - 8 Vâslit amb. 2x sau 4x E1 - (x) (x) - - E2 - (x) (x) - - 9 Vâslit S 1x E1 - - (x) (xx) (xx) E2 - - (x) (xx) (xx) Feminin Nr. Proba Categ. Test 1 Test 2 Test3 Test 4 Test 5 1 R.O 1min/15kg E1 65 70 75 - - E2 60 65 70 - - 2 Abdomen – 30s E1 24 26 28 30 - E2 22 24 26 28 - 3 Alegare – 2000m E1 10.00 9.35 9.25 9.15 - E2 10.00 9.35 9.25 9.15 - 4 Vâslit ergo c II - 2000m E1 - x x x - E2 - x x x - 5 Vâslit ergo c II – 1000m E1 x - - - - E2 x - - - - 6 Vâslit ergo c II – 30 sec E1 x x x x - E2 x x x x - 7 Vâslit ergo c II – 90 sec E1 x x x x - E2 x x x x - 8 Vâslit amb. 2x sau 4x E1 - (x) (x) - - E2 - (x) (x) - - 9 Vâslit S 1x E1 - - (x) (xx) (xx) E2 - - (x) (xx) (xx) Notă: testele obligatorii se desfăşoară la un interval de 2-3 luni, de regulă într-o bază nautică sportivă; la probele 1 şi 2 se înregistrează numărul maxim de repetări executate corect în timpul probei; la probele 3, 4 şi 5 se înregistrează timpul necesar parcurgerii distanţelor specificate; la probele 6 şi 7 se înregistrează distanţa parcursă în timpul dat (în metri); la proba de vâslit 8(x) se urmăreşte păstrarea principalelor caracteristici ale mişcării de vâslit şi parcurgerea distanţei de 2000m în diferite tempouri; la proba 9 (xx) se înregistrează respectarea celor specificate la punctul precedent şi timpul necesar parcurgerii distanţei de 2000m (cronometrat); cheltuielile legate de cazare şi masă sunt suportate de F.R. de Canotaj, numai pentru tinerii care îndeplinesc condiţiile de la punctele a. şi b. din cerinţele minimale pentru începători; cheltuielile legate de transport sunt suportate de către cluburi; pentru a beneficia de susţinere financiară, cluburile au obligaţia de a anunţa în timp util (10 zile lucrătoare) participarea la acţiune; participarea la testele 1-5 este obligatorie; la testele 2-3-4 pot fi prezentaţi candidaţi noi, care vor susţine probele corespunzătoare nivelului de pregătire şi vor fi apreciaţi conform cerinţelor de la testele 1, 2 sau 3. Tabelul 2. Tabel de calcul pentru dezvoltarea fizică şi starea de nutriţie – Feminin Înălţime(cm%) Înălţime Întins – cm% Anvergură (cm%) Greutate Înalt – 100% 169 9.38 221 95.3 173 94.0 +14 88.2 170 94.4 222 95.7 174 94.6 +13 89.2 171 95.0 223 96.1 175 95.1 +12 90.2 172 95.6 224 96.6 176 95.6 +11 91.2 173 96.1 225 96.9 177 96.2 +10 92.2 174 96.7 226 97.4 178 96.7 +9 93.2 175 97.2 227 97.8 179 97.2 +8 94.3 176 97.7 228 98.2 180 97.8 +7 95.4 177 98.3 229 98.7 181 98.3 +6 96.5 178 98.8 230 99.1 182 98.8 +5 97.6 179 99.4 231 99.5 183 99.4 +4 98.8 180 100 232 100 184 100 +3 la -6 100 181 100.5 233 100.4 185 100.5 -7 98.6 182 100.1 234 100.8 186 101.0 -8 97.2 183 101.6 235 101.1 187 101.6 -9 95.9 184 102.2 236 101.7 188 102.1 -10 94.5 185 102.7 237 102.1 189 102.7 -11 93.2 186 103.3 238 102.5 190 103.2 -12 91.8 187 103.8 239 103.0 191 103.8 -13 90.5 188 104.4 240 103.4 192 104.3 -14 89.1 189 105.0 241 103.9 193 104.9 -15 87.8 190 105.6 242 104.3 194 105.4 -16 86.4 191 106.1 243 104.7 195 106.0 -17 85.1 192 106.6 244 105.1 196 106.5 -18 83.7 193 107.2 245 105.6 197 107.1 -19 82.4 194 107.7 246 106.0 198 107.6 -20 81.1 Tabelul 3. Tabel de calcul pentru dezvoltarea fizică şi starea de nutriţie – Masculin Înălţime(cm%) Înălţime Întins – cm% Anvergură (cm%) Greutate   n Þ ␃愃̤摧ࢬ? hç hç $ $ $ $ $ $ $ $ ” $ kd $ $ $ $ $ $ kdÉ $ $ ð欀嵤 $ $ $ $ $ $ $ $ $ $ $ $ $ $ $ $ $ 4 [ 3 W 3 W 3 W 3 W 3 W 3 W 3 W 3 W 3 W 3 W 3 W 3 W 3 W 愀Ĥ摧℈]ࠀ 3 W 3 W 3 W 3 W 3 W 3 W 3 W 3 W 3 W 3 W 3 W 3 W 3 W $ $ $ $ $ $ $ $ $ $ $ $ $ $ $ $ $ 254 99.2 207 99.0 92 91.1 196 99.5 255 99.6 208 99.5 93 92.1 197 100 256 100 209 100 94 93.1 198 100.5 257 100.4 210 100.5 95 94.1 199 101.0 258 100.8 211 100.9 96 95.1 200 101.5 259 101.2 212 101.4 97 96.0 201 102.0 260 101.6 213 101.9 98 97.0 202 102.5 261 102.0 214 102.4 99 98.0 203 103.0 262 102.3 215 102.8 100 99.0 204 103.5 263 102.7 216 103.3 101 100 8.Cerinţe minimale pentru începători (anul I – M şi F) E1 de 17-18 ani şi E2 de 14-16 ani Cele mai importante dintre aceste ceriţe se referă la: a. atitudinea somatică şi starea de nutriţie conform normelor F.R de Canotaj; b. starea de sănătate şi capacitatea funcţională, atestate de către Institutul de Medicină Sportivă din Bucureşti, macrocircuit selecţie la începerea pregătirii. Rezultatele investigaţiilor trebuie să fie compatibile cu practicarea canotajului de performanţă; c. rezultatele obţinute la probele de control. Acestea trebuie să se încadreze în jurul valorilor prezentate mai jos. Masculin Nr. Proba Categ. Test 1 Test2 Test 3 Test 4 1 R.O. – 1min/20 kg E1 55 60 65 - E2 45 50 55 - 2 Abdomen 30 sec E1 24 26 28 30 E2 22 24 26 28 3 R.O. – 7 min/20 kg E1 - - x X E2 - - x X 4 Alergare 2000m E1 8.20 8.00 7.50 7.40 E2 8.40 8.20 8.10 8.00 5 Ergometru 2400m E1 - 8.40 8.25 8.17 E2 - 8.48 8.32 8.24 6 Ergometru 6 min E1 1500 1600 1700 1800 E2 1475 1575 1675 1750 7 Vâslit în 1x E1şiE2 - x xx xx Feminin Nr Proba Categ. Test 1 Test 2 Test 3 Test 4 1 R.O. – 1min/15 kg E1 65 70 75 - E2 55 60 65 - 2 Abdomen 30 sec E1 22 24 26 28 E2 20 22 24 26 3 R.O. – 7 min/20 kg E1 - x x x E2 - x x X 4 Alergare 2000m E1 10.00 9.40 9.30 9.20 E2 10.00 9.40 9.30 9.20 5 Ergometru 2400m E1 - 9.50 9.40 9.20 E2 - 10.10 9.55 9.40 6 Ergometru 6 min E1 1450 1530 1590 1630 E2 1420 1500 1540 1570 7 Vâslit în 1x E1şiE2 - x xx xx Notă: testele se desfăşoară periodic (lunar), fiind obligatorii următoarele: Testul 1 – la începerea pregătirii; Testul 2 – după 3 luni; Testul 3 – după 6 luni; Testul 4 – la încheierea stadiului, sezonului. La probele 1 şi 2 se înregistrează numărul maxim de repetări executate corect în timpul probei; La proba 3 se înregistrează numărul maxim de repetări executat, distanţa parcursă şi se calculează puterea medie; La proba 4 şi 5 see înregistrează timpul necesar acoperirii distanţelor specificate; La proba 6 se înregistrează distanţa parcursă în timpul dat, în metri; La proba „vâslit în 1x” se urmăreşte păstrarea principalelor caracteristici ale mişcării de vâslit şi parcurgerea distanţei pe 2000m în diferite tempouri. 9.Criterii medico-biologice de selecţie în canotaj Aceste criterii precizează, pe lângă starea de sănătate abesolut necesară unei astfel de activităţi, şi principalele date referitoare la dezvoltarea somato-funcţională a organismului. Principalele indicaţii privind aceste aspecte sunt date de Institutul Naţional de Medicină Sportivă (I.N.M.S) şi ele constituie ghidul de bază pentru toate unităţile sportive româneşti. În privinţa stării de sănătate ea se poate stabili printr-un examen clinic cât mai complet, pe aparate. Dacă apar situaţii pe care medicul sportiv nu le poate rezolva singur el va putea recurge la consultarea cu specialiştii din policlinică şi la diversele laboratoare, pentru stabilirea unui eventual diagnotic şi precizarea compatibilităţii practicării sportului de performanţă. Starea funcţională se referă la integritatea funcţională endocrino- metabolică, neuromusculară, neuropsihică, hepato-renală, hematologică, cardiorespiratorie. Dintre toate organele şi sistemele aparatul cardiovascular şi cel respirator sunt cele mai adaptabile efortului fizic, ele răspunzând cu promtitudine solicitărilor necesare. Cu cât creşte intensitatea efortului de la o etapă la alta, cu atât creşte şi exigenţa la examenul medico-sportiv. Starea de sănătate a sportivilor se bucură de o mare atenţie pe parcursul întregii lor activităţi; aceasta presupune examinări minuţioase în contextul unor probe de efort suplimentare faţă de cele amintite mai sus. 10.Aspectul somatic Este vorba de etapa iniţială a selecţiei,când examenul trebuie să constate nivelul de dezvoltare generală a copiilor, în funcţie de sexul şi grupa de vârstă din care fac parte. Totodată, acest examen trebuie să identifice la copii acele aspecte de dezvoltare firzică ce pot favoriza obţinerea unei performanţe viitoare, pentru a putea fi îndrumaţi către probele respective. Se înţelege că unele deficienţe fizice pot contraindica sportul de performanţă. Pentru depistarea acestora se efectuează anumite examene, aşa cum rezultă în continuare. Examenul antropometric determină statura sau înălţimea corpului. Datele obţinute se vor compora cu mediile pe ţară, pentru a se putea stabili încadrarea copilului în media vârstei sale, dacă este subdezvoltat sau corespunde unei grupe de vârstă superioare. Acest indicator este important pentru aprecierea vârstei biologice. Greutatea se va compara şi ea cu mediile pe ţară, dar se va raporta mai ales la talie pentru a se putea starea de nutriţie. Bustul reprezintă înălţimea cuprinsă între creştetul capului şi suprafaţa scaunului, măsurată în poziţia şezând. Lungimea membrelor inferioare este dată de diferenţa dintre talie şi bust. Aceste măsurători sunt importante pentru orientarea copiilor cu membre inferioare lungi către sporturile ce sunt favorizate de acest parametru, sărituri, baschet şi volei. Membrele inferioare cresc şi se dezvoltă mai mult decât cele superioare. Ele reprezintă la naştere 40% din lungimea corpului şi 96% sin lungimea trunchiului; la vârsta de 3 ani ajung să se dubleze, la 6 ani să se tripleze iar la 12 ani să fie de 4 ori mai mari,iar la vârsta adultă de 5 ori mai mari; în medie membrele inferioare ating la vârsta maturităţii 88cm la bărbaţi şi 82cm la femei. Am insistat puţin asupra evoluţiei creşterii acestor segmente corporale pentru că ele prezintă un interes cu totul special pentru selecţia şi performanţa sportivă din canotaj. Anvergura (alonja sau marea deschidere a braţelor la orizontală) reprezintă lungimea braţelor plus lăţimea toracelui la nivelul umerilor. Copiii cu membre superioare lungi, deci, cu anvergură mare, vor fi orientaţi către volei, baschet, aruncări, canotaj şi box. Până la vârsta de 6 ani, anvergura este mai mică decât talia, dar pe care o va depăşi după această vârstă. Ea reprezintă 92,4% din talie după naştere, 101%la 6 ani şi 103% la 16 ani. LA vârsta maturităţii anvergura reprezintă 106% din înălţime. Ca şi membrele inferioare, anvergura face parte dintre criteriile principale de selecţie pentru canotaj, precum şi pentru eventuala predicţie asupra performanţei sportive a celor selecţionaţi. 11.Aspecte somatice specifice canotajului Categoria Open – norme la valoarea de 100% Sex Înălţime (cm) Înălţime întins (cm) Anvergura (cm) Greutate înalt-100% Feminin 180 232 184 +3 la - 6kg Masculin 197 256 209 101kg Canotaj feminin: Junioare 15-16 ani..............................97% Junioare 17-18 ani..............................98% Senioare..............................................99% Norma pentru aptitudinile somatice şi starea de nutriţie a sportivelor reprezintă media aritmetică a celor patru parametri procentual. Canotaj masculin Morfologic Greutate Juniori 15 ani 95% 73% Juniori 16 ani 95.5% 75% Juniori 17 ani 96% 77% Juniori 18 ani 96.5% 82% Seniori 19-22ani 97.5% 85% Seniori peste 22ani 98.5% 90% Norma pentr aptitudinile somatice la lotul masculin reprezintă media aritmetică a celor 3 parametri. Norma stării de nutriţie se exprimă separat. Normele pentru aptitudinile somatice şi strea de nutriţie nu sunt eliminatorii la concursul naţional individual. Categoria uşoară – valori recomandate Sex Înălţime (cm) Anvergura (cm) Greutate 17-18 ani Greutate peste 18ani Feminin +5la -2 Înălţimea +3 la +8 55kg 57-59kg Masculin 180+6 la -2 Înălţime +6 la +10 65kg 70-72kg La categoria uşoară (F+M) aptitudinile somatice se calculează prin media aritmetică a procentelor înregistrate la înălţime şi anvergură. Un alt parametru – perimetrul toracic în repaus în inspiraţie profundă şi expiraţie forţată este util în aprecierea elasticităţii toracice, care rezultă din diferenţa dintre primetrul toracic în inspiraţie profundă şi cel în expiraţie forţată; cu cât diferenţa este mai mare, cu atât sportivii vor fi mai avantajaţi în sporturile de rezistenţă cardiorespiratorie. Diametrul biacromial şi bitrohanterian indică măsura centurii scapulare şi a centurii pelviene; copiii care dispun de diametre cu valori mari sunt avantajaţi în sporturile de forţă. Proporţionalitatea, armonia în dezvoltare, starea de nutriţie, anumiţi indici de forţă sunt calculaţi prin diverse alte măsurători şi prin raportul existent între diferitele segmente. Dacă se urmăreşte creşterea taliei şi a greutăţii pe vârstă, se cosntată că aceste procese nu respectă acelaşi ritm de dezvoltare; deşi între ele există un paralelism, apar neuniform de-a lungul întregii perioade de evoluţie şi sunt urmate de puseuri mai mult sau mai puţin riguroase. În condiţii normale creşterea şi dezvoltarea corpului se desfăşoară continuu până la maturitate. Intensitatea proceselor şi fenomenelor scade însă treptat, pe măsură ce individul se apropie de sfârşitul periaodei de evoluţie. Procesele de creştere în înălţime se opresc de regulă în jurul vârstei de 17-19 ani la fete şi între 21-25 ani la băieţi; unele creşteri ale dimensiunilor longitudinale la fete, după 16-17 ani sunt total nesemnificative, tot astfel şi la băieţi după 18-19 ani. În perioada de creştere, determinarea vârstei biologice are o mare importanţă pentru cei ce se ocupă de selecţia şi pregătirea sportivă a copiilor deoarece capacitatea de efort a acestora este mai strâns legată de vârsta biologică decât de cea cronologică. De aceea determinarea vârstei biologice este bine să se facă după metode ştiinţifice. În legătură cu evoluţia creşterii în înălţime se pot face anumite prognoze, cu un grad suficient de probabilitate cu condiţia ca această reştere să se desfăşoare normal şi să nu fie tributară vreunei maladii congenitale sau contractate. Aceste prognoze conteaza foarte mult pentru evoluţia sportivă a copiilor, în special a acelora care dispun de dimensiuni somatice longitudinale favorizate pentru obţinerea unor performanţe de valoare. În acest scop se foloseşte relaţia procentuală existentă între media pe ţară a înălţimii la vârsta de 18 ani şi media pe ţară a înălţimii fiecărei vârste cuprinse între 10 şi 18 ani. Nu este recomandabil să se aplice această relaţie procentuală la vârsta de sub 10 ani, pentru că numai după această vârstă încep să se manifeste tendinţele şi transformările organice specifice perioadei pubertare, care contrastează puternic cu dinamica destul de lentă şi uniformă creşterii din ultima parte a copilăriei. 12.Aspectul morfo-funcţional Îndeobşte, specialiştii vorbesc despre existenţa unor factori interni şi externi care acţioneaşă, cu mai mare intensitate în perioada copilăriei adolescenţei şi chiar condiţionează dezvoltarea motricităţii. Fctorii interni constau în caracterele ereditare şi în activitatea marilor funcţiuni ale organismului, în timp ce factorii externi sunt recunoscuţi în condiţiile de viaţă, de muncă socială, de educaţie, de mediu precum şi în solicitările organismului în diversele lui activităţi. Cele două categorii de factori influenţi asupra dezvoltării motricităţii se întrepătrund şi acţionează simultan. Numai că modul în care caracterele ereditare răspund la acţiunea factorilor externi este diferit; în mod concret unele trăsături pot fi cu greu modificate şi numai în limite reduce, în timp ce altele, dimpotrivă. Trăsăturile sau calităţile care pot fi mai greu modificate alcătuiesc grupa calităţilor stabile, iar celelalte grupa caracterelor labile, perfectibile. Aceste precizări au o mare importanţă în selecţie, deoarece ele impun o tratare diferenţiată a candidaţilor în funcţie de caracterul perfectibil sau mai puţin perfectibil al calităţilor pe care aceştia le au şi pe care le impune practicarea sportului ales. În legătură cu nivelul performanţelor din perioada de creştere trebuie să precizăm că acesta este strâns legat de gradul de maturizare al substratului morfofuncţional al calităţilor pe care le impune practicarea unui anumit sport, fenomen care se termină la vârste diferite. În funcţie de evoluţia ontogenetică a acalităţilor motrice de bază, se pot emite indicaţii referitoare la vârstele la care copiii şi adolescenţii pot fi implicaţi într-o activitate sportivă de pregătire pentru marea performanţă. La caotaj se recomandă că ordinea prioritară să înceapă cu anduranţa, apoi să continue cu îndemânarea, forţa şi viteza. Anduranţa sau rezistenţa organică generală este o calitate motrică de bază în canotaj şi ea este condiţionată, la omul sănătos la stadiul de dezvoltare a aparatului cardiovascular; este apreciată din punct de vedere biologic, în consumul maxim de oxigen pe minut. Inima, principalul organ al aparatului cardiovascular atinge volumul maxim de dezvoltare şi cel mai înalt nivel al consumului de oxigen după vârsta de 19 ani, când substratul morfofuncţional al rezistenţei organice generale este considerat suficient de matur pentru a răspunde solicitărilor specifice. Ca şi în cazul altor calităţi motrice de bază, depistarea copiilor şi adolescenţilor pentru acele sporturi care impun cu deosebire prezenţa rezistenţei organice generale se poate face cu mult înainte de vârsta de 19 ani; aceasta înseamnă că pentru practicrea anotajului pot fi aleşi acei copii şi adolescenţi aflaţi în jurul vârstei de 14 ani la fete şi 16 ani la băieţi pentru că atât volumul inimii,cât şi consumul maxim de oxigen ating nivelul de 80% din valorile pe care aceşti parametri le vor avea la vârsta adultă. Îndemânarea, este o calitate motrică de bază care are ca principal substrat morfofuncţional aria motrică scoarţei cerebrale şi analizatorul chinestezic. Structura ariei motrice are la 12 ani acelaşi aspect ca la adulţi, iar analizatorul chinestezic la 14 ani este asemănător cu cel al persoanelor mature. Această maturizare precoce a substratului morfofuncţional al îndemânării asigură posibilitatea prognozării unor performanţe valoroase la sporturile acre necesită această calitate motrică; selecţia şi specializarea se pot face în acest caz destul de timpuriu la gimnastică sportivă şi modernă, patinaj sau sărituri în apă. Exigenţa la selecţia iniţială trebuie să fie foarte mare, deoarece se ştie că dacă până la vârsta de 8-10 ani, copilul nu dă dovadă de îndemânare pentru aceste sporturi, cu greu se poate presupune că o va câştiga mai târziu. În structura noţiunii de îndemânare, noţiune atât de complexă intră mai mulţi factori, ei înşişi putând fi catalogaţi drept calităţi psihomotrice. Printre aceştia putem enumera simţul echilibrului, simţul de oriebântare în spaţiu, simţul de coordonare a mişcărilor membrelor, simţul de coordonare a activităţii grupelor musculare, simţul de analiză şi descompunere a mişcării, simţul de diferenţiere şi reproducere a direcţiei vitezei si amplitudinii mişcării, simţul de diferenţiere şi reproducere a intensităţii contracţiilor musculare. Forţa este o calitate motrică de bază care are ca substrat mofofuncţional sistemul neuromuscular. Având în vedere că băieţii dezvoltă între 10-14 ani o forţă de 56% din cea pe care o vor avea la 20 de ani şi de 92% între 18-20 ani, iar fetele se prezintă aproape la fel 56.2% între 10-14 ani şi 87.25% între 16-18 ani, putem aprecia că atât băieţii cât şi fetele nu pot face faţă într-un mod satisfăcător cerinţelor de forţă mai devreme de 18 ani şi respectiv 16 ani. Totuşi având în vedere că fetele la 14 ani şi băieţii la 16 ani pot dezvolta aproximativ 4/5 din forţa de care vor dispune la maturitate, specialiştii consideră că acest nivel este suficient de ridicat pentru a permite începerea unor antrenamente specifice încă de la aceste vârste. Viteza are ca substrat morfofuncţional sistemul nervos, a cărui structură şi uncţie se maturizează în jurul vârstei de 14 ani. Practic acesta înseamnă că în jurul acestei vârste se poate face o selecţie definitivă a celor care doresc să se dedice sporturilor care impun viteză de reacţie, de execuţie şi de repetiţie. Cel mai bine este că unele elemente considerate promiţătoare, adică cele care prezintă un nivel ridicat al acestei calităţi să fie urmărite încă din clasa a IV-a; se ştie că fetele, la această vârstă realizează 85% din viteza pe care o vor dezvolta la sfârşitul creşterii şi dezvoltării lor somatofuncţionale, iar băieţii aproximativ 75%. Acestea pot fi considerate procente suficient de ridicate pentru a permite o predicţie întemeiată. Detenta este o altă calitate motrică, despre care unii specialişti cred că este o combinaţie între viteză şi forţă, fiind expresia puterii musculare maxime dezvoltate într-un minimum de timp; cu alte cuvinte puterea musculară este văzută ca o calitate a muşchiului sau lanţului muscular ce-i permite acestuia să producă un travaliu în mod exploziv. Conform acestei concepţii, nivelul detentei ar depinde de numărul şi viteza cu care sunt angrenate în lucru unităţile neuromusculare. Viteza ar permite o selecţie primară, relativ precoce; în schimb având în vedere că numărul unităţilor neuromusculare este determinat de masa musculară, rezultă că selecţia trebuie făcută numai în momentul când şi această masă va atinge un nivel de dezvoltare corespunzător. Cercetările din domeniu arată că atât băieţii câtşi fetele prezintă între 14 şi 16 ani o dezvoltare explozivă a acestei calităţi, dându-ne posibilitatea de a putea aprecia că aceşti copii au sau nu au şansa în viitor de a realiza rezultate valoroase la sărituri şi alergări. La sărituri este vorba în special de puterea explozivă a lanţurilor musculare ale membrelor inferiaore şi centurii pelviene, iar la aruncări – de membrele superioare şi centura scapulo-humerală. Mobilitatea articulară este o calitate motrică ce are ca substrat morfofuncţional sistemul osteo-articular şi musculo-ligamentar. Prin mobilitate articulară înţelegem capacitatea de a efectua mişcări cu aptitudine mare; de gradul de dezvoltare a mobilităţii articulare depinde valorificarea celorlalte calităţi şi deprinderi necesare practicării anumitor sporturi. Deoarece depinde foarte mult de elasticitatea muşchilor şi ligamentelor, mobilitatea se poate modifica în funcţie de anumiţi factori interni şi externi care acţionează asupra acestora, cum ar fi temperatura, gradul de oboseală, gradul de antrenament. Mobilitatea este o calitatea motrică ce se poate obţine mult mai uşor în copilărie decât mai târziu, deşi ea atinge valorile maxime abia între 15-16 ani; concluzia este că antrenamentele pentru educarea mobilităţii articulare trebuie făcute cu suficientă insistenţă încâ din perioada copilăriei. Dar nici o dezvoltare excesivă a mobilităţii articulare nu este recomandabilă, pentru că ea ar putea avea efecte negatie asupra perfecţionării celorlalte calităţi motrice, putând duce uneori chiar la instalarea unor deficinţe de postură. 13. Aspectul neuro-psihic Este ştiut faptul că studierea şi aprecierea dezvoltării psihice nu se poate realiza tot atât de lesne precum cunoaşterea şi dezvoltarea motrică. Prima acţiune cu rol orientativ, este informarea indirectă şi discretă asupra antecedentelor normale sau patologice personale şi familiale ale copiilor şi adolescenţilor vizaţi. Afectivitatea, la copii, se apreciază după fondul vesel, blând sau închis şi agresiv. Într-o strânsă legătură cu acesta interesează şi gradul de emotivitate, timiditate sau curaj. Dacă este vorba de copii ceva mai mari, trebuie remarcat simţul demnităţii, datoriei şi cinstei. Un aspect foarte important l studiului dezvoltării psihice îl constitie sitaţia şcolară a celor vizaţi, precum şi dacă ei sunt silitori, ascultători şi respectuoşi, ori leneşi, neatenţi şi recalcitranţi; totodată interesele sunt şi aspectele legate de seriozitate, disciplină, modestie şi generozitate,sau