Referat Mamifere4

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Mamifere4 si de asemenea puteti face Download Referat Mamifere4

Citeste fragmente din Referat Mamifere4

Mamiferele Ursul polar- face parte din ordinul Carnivora, familia Ursidae, gen şi specie Ursus maritimus. Înfricoşătorul urs polar este al treilea cel mai mare carnivor terestru după ursul Kodiak şi cel de Kamchatka. Culoarea albă a blănii sale se contopeşte cu peisajul acoperit de zăpadă. Constituţia ursului polar s-a adaptat perfect condiţiilor aprige de viaţă din tundrele îngheţate. Acest animal puternic, rapid şi cu membrele uşor arcuite poate străbate distanţe uriaşe. Siguranţa în deplasare îi este conferită de mersul caracteristic şi pilozitatea specifică a tălpii. Mod de hrănire şi vânare Principala sursă de hrană a ursului polar este reprezentată de foci de la care consumă de obicei grăsimea, pielea şi organele interne şi numai câteodată carnea. Pândeşte lângă crăpăturile gheţii sau se furişează în apropierea prăzii când grupele de foci se odihnesc la soare. Folosindu-se de laba puternică aplică o lovitură mortală ce distruge oasele subţiri ale craniului focii. La sfârşitul verii, începutul toamnei, urşii polari caută pe malurile apelor cadavre de balenă sau morsă, uneori putând fi observate grupuri de 10-20 de urşi ospătându-se. În această perioadă urşii polari au la dispoziţie o suprafaţă uscată mai mare pentru vânătoare, astfel alimentaţia lor se diversifică, deoarece consumă şi mamifere terestre. Urşii polari trăiesc singuratici se întâlnesc frecvent în preajma cadavrelor. Mod de viaţă Urşi polari trăiesc pe toată suprafaţa Polului Nord, dar cea mai mare parte a timpului si-o petrec pe malurile îngheţate ale regiunilor sudice. Se pare că zonele lor preferate sunt cele în care apa îngheţată şi banchizele mişcătoare întâlnesc malul. La fel ca şi celelalte animale mod de viaţă singuratic, ursul polar este activ practic tot anul, tot timpul zilei petrecânduşi-l în căutarea hranei. Urşii polari sunt foarte buni înotători, sărind în apă cu capul înainte asemănător câinilor, sau alunecând pe spate. Se deplasează în apă de până la 10 kilometri pe oră, folosindu-şi la înot labele anterioare asemeni câinilor, dar, spre deosebire aceştia, nu îşi folosesc labele posterioare. Urşii polari se scufundă în apă cu ochii deschişi, dar nările închise, putându-şi ţine respiraţia de până la două minute. Urşii polari au mirosul extrem de dezvoltat, putând simţi un cadavru de balenă chiar şi de la o distanţă de 30 kilometri. Detectează bârlogul focilor cu toate acestea se găseşte la mai mult de un metru sub zăpadă sau sub pământul îngheţat. Ursul polar este trădat în peisajul acoperit de zăpadă de nasul să negru ca tăciunele. În zilele însorite acesta poate fi observat cu binoclul de la o distanţă de 10 kilometri. Pentru a nu fi descoperit când se furişează spre grupele de foci, ursul polar îşi acoperă nasul cu labele. Iarna temperatura din bârlogul ursului este mai ridicată decât cea de afară, fiind aproape de punctul de îngheţ. Ursul polar poate alerga cu o viteză de până la 40 km/h, viteza medie de deplasare fiind 3-6 km/h. Reproducerea Împerecherea are loc primăvara, perioada cea mai activă fiind luna aprilie, timp în care masculii străbat distanţe mari în căutare partenerelor. Femelele fată o dată la trei ani, după despărţirea de ultimi pui. În perioada octombrie-noiembrie urşii polari îşi sapă bârlogul în zăpadă sau în pământul îngheţat al tundrelor. Acesta are de obicei deschiderea spre pantă sudică, vântul de nord aducând aici mari cantităţi de zăpadă. Cu toate că majoritatea urşilor polari îşi sapă bârlog, numai femelele gestante petrec perioade mai lungi în acestea. Puii se nasc în perioada noiembrie-decembrie. La naştere aceştia au o greutate de 450-900 grame, sunt neacoperiţi de blană ţi au ochii şi urechile închise. Dimensiunile ursului polar sunt: Talia: 1,5 m Înălţimea în poziţie bipedă: 2,4-3,3 m Lungime:până la 2,5 m Greutatea corporală:masculul 400-600 kg, femela 300-400 kg Specii înrudite Cel mai mare reprezentant al familiei este ursul Kodiak din America de Nord cu o lungime de 2,5 metri şi o greutate de până la 800 de kilograme. Jaguarul – face parte din ordinul Carnivor, familia Felidae, gen şi specie “Pantera onca”. Jaguarul este cea mai mare pisică sălbatică a Americii. Astăzi apare foarte rar în libertate deoarece, datorită blănii sale valoroase, a fost vânat intens. El apare în cele mai diverse habitate: teritoriul său de vânătoare se întinde de la jungla deasă prin tufăriş şi păpuriş, până în pădurile de la malul apelor. Îl putem întâlni şi în spaţii deschise unde iarba deasă şi stâncile îi oferă ascunziş în timpul vânatului. Mod de hrănire şi vânare Deşi este bun căţărător, jaguarul vânează pe pământ, în special noaptea. Cu toate acestea, se caţără frecvent în copaci pentru a-şi urmări victima. Jaguarul este foarte rapid pe distanţe scurte, dar oboseşte repede. Astfel, succesul vânătorii sale depinde de observarea rapidă a victimei şi de furişarea în linişte lângă aceasta. Meniul său este alcătuit mai ales din animale sălbatice, a căror dimensiune variază de la cea a unui şoarece până la cerb. Jaguarul este şi un bun înotător, putând prinde broaşte, peşti, ţestoase şi aligatori mai mici. Este un pescar excelent: urmăreşte nemişcat de pe o stâncă sau de pe o creangă peştii, apoi îi loveşte cu laba, aruncându-i pe uscat. Înainte de aş-i începe ospăţul, îşi târăşte victima sfârtecată în culcuş. Mod de viaţă Jaguarul adult trăieşte singuratic, cu excepţia perioadelor de împerechere când femelele şi masculii se alătură pentru scurt timp. Puiul îşi petrece primi ani lângă mamă, după care părăseşte grupul şi îşi caută propriul teritoriu de vânătoare. Mărimea teritoriului de vânare este determinată de oferta de hrană a zonei respective. Dacă oferta este bogată, cum ar fi o pădure inocentă, jaguarului îi este suficient un teritoriu de vânătoare cu diametrul de 5 kilometri. Dacă hrana este în cantitate limitată, cum ar fi în jurul pădurilor exploatate, uneori teritoriul de vânătoare al unui singur jaguar poate depăşi 500 de kilometri pătraţi. Un jaguar marcat de biologi a fost observat cel mai aproape la 800 de kilometri distanţă, pe un nou teritoriu de vânătoare. Dintre cele cinci specii de feline mari, aflate în captivitate: leul, tigrul, leopardul şi leopardul-zăpezilor, toate se încrucişează relativ uşor, în timp ce jaguarul poate fi încrucişat numai cu leoaica. Jaguarul este prima felină mare ce nu toarce. Conform relatărilor indienilor amazonieni, jaguarul iese uneori din pădurea tropicală pentru a se juca alături de copii. Jaguarul şi omul < > B t v h h h h h h h @ t h În trecut jaguarul trăia în regiunile din Arizona şi Argentina, dar datorită vânatului intensiv efectivele au fost decimate sau distruse în totalitate. În cele mai multe ţări, procesul început de vânători a fost exagerat şi prin distrugerea pădurilor în scopul obţineri terenurilor agricole. În Venezuela şi regiunile superioare ale râului Orinoco jaguarul este întâlnit destul de frecvent, în altele însă, este ameninţat cu dispariţia. Conform estimărilor, pe tot teritoriul Argentinei mai sunt doar sute de jaguari, astfel că în curând vor rămâne efectele din grădinile zoologice, ce se reproduc bine chiar şi în condiţii de captivitate. Despre jaguar se spune că ar ataca omul. Conform unei legende, se spune că un jaguar a urmărit un om mai mulţi kilometri, după care a dispărut pe nesimţite, la fel cum a apărut. Din aceasta deducem că a urmărit omul până la limita teritoriului său de vânătoare, iar dacă ar fi vrut să-l omoare , ar fi putut. Reproducerea Ştim foarte puţin despre viaţa de cuplu a jaguarilor din libertate. Multă vreme au fost vânaţi pentru blana lor: în anii şaizeci în pădurile tropicale amazoniene din Brazilia, au fost omorâte mai mult de 1000 de exemplare pe an. Vânătorii au fost preocupaţi doar de găsirea şi uciderea animalelor, fără să-i intereseze modul de viaţă al acestora. Astăzi biologii fac eforturi deosebite pentru a putea observa jaguarii în mediul lor natural, deoarece pot fi întâlnite doar puţine exemplare. Cele mai multe informaţii le primesc de la grădinile zoologice, unde jaguarii se reproduc în condiţii de siguranţă. Se pare că masculii şi femelele se întâlnesc în libertate doar pentru a se împerechea. După împerechere masculul părăseşte femela, aceasta crescându-şi singură puii. Femela naşte 1-4 pui, de 700-900 grame cu ochii închişi. În următoarele săptămâni încep să-şi descopere mediul, iar în jurul vârstei de şase luni merg deja cu mama lor la vânătoare. Jaguarii tineri îşi petrec primii doi ani de viaţă vânând alături de mama lor, apoi o părăsesc şi îşi caută teritorii proprii de vânătoare. Nu este rar jaguarul de culoare complet neagră; tatăl a fost pătat, iar mama neagră. Dimensiuni corporale Talia: 68-78 cm Lungimea: 112-185 cm; coada: 45-75 cm Greutatea corporală: masculul 55-100 kilograme, femela 45-90 kilograme Specii înrudite Rude apropiate îi sunt: tigrul, leul, leopardul şi leopardul-zăpezilor. Tigrul bengalez – mai este numit şi tigrul regal şi el face parte din ordinul Carnivora, Familia Felidae, Genul şi specie Pantera tigris tigris. Frumuseţea şi forţa tigrului regal inspiră respect. Deoarece poate ucide şi animale cu mult mai mari decât el, are renumele de a fi unul dintre cei mai temuţi prădători. Deşi în grădinile zoologice culoarea vie a blănii sale, vărgată negru cu roşu, atrage imediat atenţia asupra sa, în umbra vegetaţiei silvatice, aceasta îl camuflează cu succes. Mod de hrănire şi vânare Tigrii se furişează după pradă sub protecţia întunericului. Sunt iuţi pe distanţe scurte, dar prada rapidă, cum ar fi un cerb sănătos, nu prea o ajung din urmă. Tigrul atacă din lateral sau din spate. Animalele mai mici le omoară muşcându-le de gât, iar pe cele mari le ucide retezându-le gâtul. Vânează gauri (vita junglei) şi bivoli. Un gaur mascul are greutatea de 700 kilograme, ceea ce este mai mult decât dublul greutăţii tigrului. Chiar dacă poate doborî şi animale de o asemenea talie, preferă să vâneze animale tinere sau bătrâne, ce opun rezistenţă mai mică în luptă. Tigrul din regiunea Sundarbanului vânează mai ales cerbi Axis, mistreţi şi şopârle. Mod de viaţă Tigrul umblă singuratic, în special noaptea. Teritoriul de vânătoare şi-l marchează cu urina şi secreţia glandulară puternic mirositoare, acestea atenţionând tigrii din vecinătate. Un alt mod de marcare al teritoriului de vânătoare este smulgerea scoarţei copacilor. Resturile din pradă le acoperă cu frunze, pentru a le putea consuma mai târziu. Habitat Există mai multe specii de tigrii şi îi întâlnim aproape pe toată suprafaţa planetei, în cele mai variate condiţii de mediu. Astăzi, cei mai mulţi tigrii regali trăiesc în India de Est şi Banglandesh, în regiunile silvatice de pe malurilor netede ale Parcului Naţional Sundarban, acolo unde râul Gange se varsă în Golful Bengalez. Îl mai găsim şi în alte zone ale Indiei, dar şi în Nepal şi Birmania. Tigrii au nevoie de teritorii mari pentru vânătoare. Masculii stăpânesc un teritoriu de 55 kilometri pătraţi, iar femelele aproximativ 45 kilometri pătraţi. Deoarece trăiesc singuratici şi nu sunt dispuşi să-şi împartă zonele de vânătoare, chiar şi o populaţie redusă necesită spaţii întinse. Tigrul are multe locuri de adăpost pe propriul teritoriu, alegându-l pe cel mai potrivit la moment respectiv. Un tigru gurmand poate prinde chiar şi treizeci de bivoli pe an. Răgetul tigrului în noapte se aude la mai mult de doi kilometri. Un tigru adult poate consuma până la 31 kilograme de carne într-o singură noapte. Cea mai mare felină din lume este tigrul siberian, ce are cu 100 kilograme mai mult decât tigrul regal. Şi tigrul toarce. În timp ce pisica domestică toarce atât în inspiraţie, cât şi în expiraţie, tigrul scoate acest sunet caracteristic doar în timpul expiraţiei. Spre deosebire de majoritatea felinelor carnivore, tigrul consumă şi hoituri. După prinderea prăzii, tigrul începe să o consume de la extremitatea posterioară. Reproducerea Tigrul regal se împerechează primăvara. Masculul îşi părăseşte zona de vânătoare în căutarea femelei, urmând ca împerecherea să aibă loc pe teritoriul acesteia. Rămân împreună 20-28 de zile, femele fiind fertilă numai o perioadă scurtă de timp, respectiv trei-şapte zile. După această perioadă masculul revine pe teritoriul său. După aproximativ 15 săptămâni femela fată 2-4 pui. Ochii puilor se deschid la 10 zile, femela îi alăptează timp de opt săptămâni, ulterior aducându-le şi mici bucăţi din pradă. După şase luni puii pot fi chiar lăsaţi singuri timp de câteva zile, cât femela este plecată la vânătore. Puii mai mari sunt luaţi de femelă la vânătoare. Tigrii tineri, în vârstă de unsprezece luni pornesc deja singuri la vânătoare, iar la şaisprezece luni sunt suficient de puternici pentru a sfârteca prada. Dimensiuni corporale Lungimea: 2,7-3,1 metri Talia: 91 centimetri Greutatea corporală: masculul 180-260 kilograme Specii înrudite Cunoaştem alte şapte subspecii, acestea fiind diferite prin culoarea blănii. 쥁`