Referat Iguanele.rtf

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Iguanele.rtf si de asemenea puteti face Download Referat Iguanele.rtf

Citeste fragmente din Referat Iguanele.rtf

Iguanele Iguanele sunt soparle pe care zoologii le-au grupat intr-o mare si importantǎa familie, cea a Iguanidelor, care numǎarǎa cam 60 de genuri si peste700 de specii. Nu la intalnim in Europa si nici in Asia sau Africa, ele traind doar pe continentul american. Numai cateva specii au ajuns in insulele Galapagos, Fidji si Tonga si surprinzǎator, in marea insulǎa Madagascar, din Oceanul Indian. Intre iguanele americane, unele au dimensiuni considerabile – 1,50 m si chiar 1,80 m (iguana gigantǎa din America Centralǎa), dar in general, la majoritatea speciilor, lungimea este mult mai modestǎa. Creasta spinoasǎa care le impodobeste capul, spatele si uneori coada la conferǎa aspectul de „mostii preistorici” amintind uneori de micii dinozauri cu coarne din Era Secundarǎa. Amintirea dinozaurilor este intarita de faptul cǎa unele iguane americane ca Basileus plumifrons se pot deplasa intr-un mod de-a dreptul spectaculos si impresionant, ridicandu-se si alergand rapid pe picioarele posterioare. In grupul iguanelor, speciile au aspecte foarte diversificate si adaptǎari biologice dintre cele mai variate. Unele sunt terestre, capabile sǎa trǎaiascǎa in regiuni aride sau chiar desertice (Phrinosoma cornutum, Uma notata), pe peretii stancosi, aproape verticali ai muntilor. Altele sunt arboricole, au culori foarte vii si populeaza padurile tropicale umede. Asa sunt numeroasele specii din genul Anolis, intalnite in insulele din Marea Caraibilor, in padurile luxuriante din America Centralǎa si de sud, in Mexic biologia acestor specii este bine cunoscutǎa, fiindcǎa a fost studiatǎa foarte atent. S-a constatat astfel cǎa existǎa procedee variate de recunoastere intre indivizi din aceeasi specie, de apǎarare sau de intimidare, care se realizeazǎa prin miscari sacadate ale capului si pǎarti anterioare a corpului. Aceste miscari sunt caracteristice pentru fiecare specie. Iguanele isi desfac ritmic pliurile cutanate de sub gat, asa numitele fanoane gulare, punand in evidentǎa coloratia vie si contrastatǎa, isi ridicǎa crestele de pe cap si de pe spate, isi umflǎa corpul. Toate aceste curioase comportamente agresive sunt ritualizate dar, adesea, ele se transformǎa in dispute adevarate. Dacǎa iguanele se hranesc mai ales cu insecte, destule specii au devenit vegetariene, consumand ierburi, flori sau fructe. Inmultirea se face prin ouǎa, majoritatea speciilor americane fiind ovipare, dar existǎa si cateva specii care, trǎaind in zone alpine cu temperaturi scazute, sunt vivipare. Intre acestea din urmǎa amintim speciile de Sceloporus si Liolaemus. Dar exista incǎa enigme carora nu li sa gasit o solutie valabila. Una din cele mai arzatoare este legatǎa de raspandirea actualǎa a iguanelor. Acestea au aparut si au evaluat pe continentul american, unde au devenit un grup dominat de soparle. In afara spatiului american, mai gǎasim iguane doar in insulele Galapagos si incǎa mai departe, in mijlocul Oceanului Pacific, in insulele Fidji si Tonga. In arhipelagul Galapagos existǎa douǎa specii de iguane: una terestrǎa, cealalta maritimǎa. In 1835 cand Charles Darwin cerceta fauna din Galapagos, iguanele terestre (Conolophus subcristatus) erau deosebit de numeroase, dar populau numai insulele din centrul arhipelagului. Iguana marinǎa, (Amblyrhynchus cristatus) este fǎarǎa indoialǎa mai mult interesantǎa, fiind singura soparlǎa actualǎa care coboara in mare parte a se hrani cu alge. Charles Darwin a disecat cateva exemplare si a constatat cǎa stomacul nu contine decat o „tocatura” de alge marine. Fǎarǎa indoialǎa cei care l-au vǎazut pe blocurile de lavǎa neagrǎa, strabatute de crapaturi adanci, din apropierea tǎarmurilor imobile, in carduri compacte de sute de indivizi, prajindu-se la soare, au avut impresia cǎa intalneau niste creaturi evadate din infern. Capul cu botul scurt, ochii negrii, gura mare, creasta, aparent tepoasǎa (dar moale la pipait) care porneste de la gat si ajunge la coada lungǎa, puternicǎa si turtitǎa lateral, labele cu degete lungi, palmate, terminate cu gheare mari, ascutite, corpul acoperit cu solzi, toate intaresc impresia de monstri din era secundarǎa. Exemplarele adulte nu depasesc lungimea de 120-130 cm. Fiecare insulǎa a arhipelagului este un univers in miniaturǎa si are propria sa formǎa de iguanǎa marinǎa, cu dimensiuni si colorit specifice. De altfel zoologii actuali socotesc cǎa Amblyrhynchus cristatus numǎarǎa peste 50 de subspecii. Astfel nu se cunoaste stramosi iguanei marine si nici cum au ajuns in insulele Galapagos, insule relativ recente, astfel cǎa originea ei rǎamane incǎa enigmaticǎa. Probabil cǎa au venit din America de Sud, unde existǎa iguane terestre care pot uneori sǎa strabata apele continentale. Existǎa asemanari dar si diferente anatomice intre acestea si iguanele marine, ultimule sunt insǎa singurele soparle care posedǎa o coadǎa turtitǎa lateral, care favorizeaza inotul. Ele pot inota in mare si se pot scufunda la adancimi de 3-15 m. dar niciodata nu se indeparteaza de tarm la distante mai mari de 300-400 m. Cand coboara in apǎa isi golesc plamanii de aer pentru a anula flotabilitatea si raman in adanc cam15-20 de3 minute. Cand se aflǎa pe uscat, parcǎa nu au dusmani , singuri dusmani aflandu-se in apǎa, in special focile si rechinii. Oamenii de pe „Calypso” au realizat primul film consacrat lumii submarine din Galapagos, eroul principal fiind iguana marinǎa. Ei au incercat sǎa stabileascǎa adancime panǎa la care pot cobori iguanele, testand animalul la adancimi succesive, 15, 20, si in final 28 metri. La aceastǎa adancime, baza toracelui si abdomenului soparlei devenisera aproape plate. S-a realizat apoi, pe un mascul adult, o electrocardiogramǎa pentru a se analiza variatiile ritmului cardiac in timpul scufundarii. Ca la toate reptilele si inima iguanei are doar trei camarute, douǎa auricole si un ventricul, asa cǎa pe osciloscop apareau trei pulsati, cea mai puternicǎa a ventricului, era inregistratǎa. Ritmul normal cardiac este de 45-50 de bǎatǎai pe minut. Insǎa la 15 m adancime, iguana si-a scǎazut ritmul cu doar 8-9 bǎatǎai pe minut, apoi la 4-5. la acest stadiu iguana si-a blocat circulatia sangelui in muschi, acesta circuland doar intre inimǎa si creier, singurul organ care trebuie irigat pentru ca animalul sǎa rǎamanǎa in viatǎa. Adusǎa lent la suprafatǎa, iguana si-a recapatat curand ritmul cardiac normal si, intinsǎa la soare pe stanci, si-a refacut rezerva de oxigen si temperatura corpului. Apele din jurul Insulelor Galapagos au temperaturi destul de scazute, intre 12 si 20 grade C, iar soparlele sunt animale cu sangele rece, depinzand de caldura mediului ambiant. De aceea iguanele marine petrec mult timp lungite la soare, inainte de a intra in apǎa, pentru a se hrani, si dupǎa ce revin din mare, pentru ca temperatura corpului sǎa revina la 35-37 grade C. Perioada de reproducere a iguanelor marine incepe spre sfarsitul lunii februarie. La iguanele marine masculul isi delimiteazǎa un teritoriu pe care-l apǎarǎa si pe care vin femelele, el incercand sǎa le retina in numǎar cat mai mare. Curtea pe care aceasta le-o face este simplǎa, dupǎa cateva miscari ale capului, masculul trece in spatele femelei, o apucǎa cu gura de gat, ii cuprinde trupul cu labele si copulatia are loc. Dupǎa aceasta, femelele se adunǎa in locurile de cuibarit. Acestea nu sunt foarte numeroase in lungul tǎarmurilor si, pentru a ajunge in zonele cu nisip, femelele urcǎa uneori faleze inalte de 50-60 m. Pentru posesia unui loc favorabil sapǎa un tunel de 30-40 cm in care sǎa depuna ouale, femele dau lupte indarjite. Cuiburile sunt atat de apropiate incat se intamplǎa ca o femelǎa aflatǎa in tunel sǎa fie acoperitǎa de nisipul aruncat de o alta, care sapǎa alaturi. Ouale au o coajǎa destul de moale si au nevoie de douǎa luni pentru ca puii sǎa se formeze si sǎa eclozeze. In tot acest timp, femelele raman in preajma cuibului, verificand prin introducerea cozii, existenta oualor, o verificare pur tacticǎa. Insulele Galapagos cu natura lor unicǎa sunt un laborator viu al evolutiei speciilor, un laborator fǎarǎa arhive insǎa, fiindcǎa nu existǎa urme fosile; cu toate primejdiile care le amenintǎa, ele raman un loc miraculos, mai ales pentru naturalisti. In insula Madagascar din oceanul Indian la distantǎa de tarmul estic al Africii in care flora si fauna endemicǎa sunt abundente, traiesc sapte specii de iguane grupate in douǎa genuri, Chalarodon si Oplurus. Ele au dimensiuni mai modeste, 10 panǎa la 30 cm. Chalarodon madagascariensis posedǎa o micǎa creastǎa spinoasǎa, care porneste de la gat si se terminǎa la baza cozii, iar masculii iau adesea pozitii agresive, cu corpul ridicat pe cele patru picioare si capul indreptat in sus, supraveghindu-si teritoriul. In schimb speciile de Oplurus sunt aproape complet lipsite de creastǎa si nu sunt capabile sǎa adopte o pozitie bipedǎa. Existenta celor sapte specii de iguane malgase, unele arboricole, altele terestre, este cunoscutǎa incǎa din 1900, dar nimeni nu a putut incǎa sǎa furnizeze o explicatie acceptabilǎa a prezentei lor in marea insulǎa. La est de continentul american, iguanele se intalnesc numai in Madagascar. Dacǎa s-ar fi raspandit in acelasi mod ca iguanele din Pacific, prin platformele vegetale plutitoare, ar fi trebuit sǎa ajungǎa intai in Africa. Dar in acest continent nu existǎa iguane si nici nu s-au descoperit panǎa astǎazi urme fosile. Unii cercetatori au propus ca iguanele malgase sǎa fie grupate intr-o familie distincta de cea a iguanelor americane, socotind cǎa ele pot sǎa fie apropiate de soparlele Agamide care traiesc in Africa. Pentru a incerca o rezolvare cat de cat acceptabilǎa a enigmei iguanelor malgase s-au fǎacut studii aprofundate, utilizandu-se analiza multifactorialǎa a 500 de repere biologice, pentru a se stabili legǎaturile de inrudire dintre cele sapte specii. Rezultatele par sǎa probeze faptul cǎa aceste iguane formeazǎa un grup monofiletic, adicǎa provin dintr-un singur stramos comun dar care avea clare afinitati cu iguanele americane. La sfarsitul Erei Mezozoice marele continent Gondwana, care ocupa emisfera sudicǎa a planetei, s-a fragmentat. Blocul America de Sud-Antarctica-Australia s-a separat intai de Africa, acum cu 100 de milioane de ani, apoi cu 75 de milioane de ani in urmǎa blocul Antarctica-Australia s-a izolat de America de sud. Iguanele asemǎanǎatoare cu cele din America de Sud ar fi putut sǎa rǎamanǎa izolate pe acest ultim bloc care ulterior s-a rupt. In aceastǎa situatie o specie de iguane asemǎanǎatoare celor din America de Sud ar fi putut sǎa ajungǎa pe o platformǎa vegetalǎa plutitoare, panǎa in Madagascar insula aflandu-se atunci mult mai la sud decat este situatǎa astǎazi. Se stie, de altfel cǎa Antarctica a servit drept punte de trecere, intre America de Sud si Australia pentru o serie de specii vegetale si animale(fagul austral, marsupiale testoase, batracieni)