Referat Aparatul Genital La Pasare

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Aparatul Genital La Pasare si de asemenea puteti face Download Referat Aparatul genital la pasare

Citeste fragmente din Referat Aparatul Genital La Pasare

ORGANELE APARATULUI GENITAL LA PASARE MASCULI Descriere anatomica Se caracterizează în general prin reducerea căilor conducătoare, a organului copulator şi lipsa glandelor anexe. Testicule. Sunt suspendate de plafonul cavităţii abdominale, sub lobul cranial al rinichiului, prin intermediul mezoului testicular. Sunt mult mai mari decît la mamifere, au o formă ovoidă şi o culoare albă-gălbuie. La palpare sînt moi, datorită faptului că albugineea este extrem de fină şi nu trimite septe care să elimiteze lobulii în interiorul testiculului; mărirea volumului testiculului în funcţie de activitate este posibilă datorită acestei particularităţi. Tubii seminiferi contorţi la pasăre sunt mari în diametru; spermatocitele sunt mai mici, dar procesul de diviziune este mult mai rapid. De la reţeaua testiculară pornesc spre marginea dorsală a testiculului canalele eferente, scurte, care vor forma canalul epididimar. Aceste formaţiuni sînt incluse în ţesut conjunctiv şi legate de plafonul cavităţii. Canalul epididimar este foarte scurt şi se continuă cu canalul deferent care are aspectul unui tub extrem de flexuos, cu pereţii subţiri şi de o culoare alburie datorită conţinutului. Este plasat pe faţa ventrală a rinichilor, lateral ureterelor pe care le urmăreşte pînă la nivelul cloacei unde se deschide simetric la limita dintre urodeum şi proctodeum, în apropierea papilei copul ato are, prin cîte un scurt segment denumit canal ejaculator. La extremitatea cloacala canalele deferente prezintă un mic spaţiu ampular ce reprezintă principalul rezervor de depozitare a spermatozoizilor. Mucoasa la acest nivel prezintă un epiteliu glandular comparabil cu cel întalnit în ampulele deferenţiale ale mamiferelor. Canalele ejaculatoare ar putea fi reprezentate prin extremitatea postampulară a canalelor deferente, pînă la deschiderea în cloacă; prezintă numeroase artere şi vene sinuoase plasate în ţesutul fibros al submucoasei, precum şi numeroase sinusuri subepiteliale care se -umplu de sînge în timpul erecţiei. Penisul (sau papila copulatoare). Este plasat pe planşeul ultimului compartiment cloacal, avand la bază orificiile canalelor ejaculatoare. Este format din doi corpi erectili, reduşi, care formează un jgheab acoperit de mucoasă. La cocoş, papila copulatoare are aspectul unui jgheab redus pe care se scurge sperma în momentul ejaculării. La palmipede, penisul are aspectul unui apendice răsucit în spirală (datorită corpilor cavernoşi) şi care delimitează un jgheab omolog canalului urogenital de la mamifere; este plasat într-o cavitate saculară din care este scos prin răsfrangerea acesteia în momentul copulaţiei. La gascan, mucoasa penisului este prevăzută cu falduri circulare ornate cu papille cornificate orientate spre baza lui. Descriere histologica Testiculul La păsări, testiculul prezintă o albuginee elastică, foarte fină, care nu emite septe, astfel încât nu se delimitează lobuli. Nu există mediastin testicular, iar plexul pampiniform este absent. Tubii seminiferi se anastomozează între ei. Epiteliul seminal cuprinde celule de susţinere şi celulele liniei seminale. Spermatogeneza durează mult mai puţin decât la mamifere. Celulele de susţinere sunt implicate în producerea de hormoni steroizi şi în fagocitoză. Ţesutul conjunctiv apare redus în testiculul matur, ocupând spaţiile dintre tubii şeminiferi. La acest nivel, se observă ţesut conjunctiv lax, cu fibroblaste alungite, melanocite, vase sanguine, nervi adrenergici şi endocrinocite interstiţiale (Leydig). Endocrinocitele interstiţiale sunt dispuse izolat sau în grupuri mici, în spaţiile intertubare. Cele mature au un contur poligonal, un bogat reticul endoplasmic neted, mitocondrii cu creste tubulare şi incluzii lipidice, ce conţin precursori ai steroizilorandrogeni. Endocrinocitele interstiţiale reprezintă principalul producător de testosteron. Testosteronul influenţează dezvoltarea canalelor deferente, a caracterelor sexuale secundare şi de comportament. Canalul deferent La păsări, canalul deferent prezintă, la limita cu canalul epididimar, mici grupe de celule care formează glande intraepiteliale. Aceste celule au citoplasmă mai clară, mai vacuolară decât a celorlalte celule. Spre ele se orientează capul spermatozoizilor învecinaţi. Grosimea peretelui canalului deferent creşte progresiv datorită dezvoltării muscularei, care nu prezintă straturi distincte. La extremitatea terminală, canalul deferent prezintă o dilataţie cu aspect de receptacul, înainte de a pătrunde în peretele dorsal al urodeului. Receptaculul conductului deferent de la păsări nu este analog cu ampula canalului deferent, mărirea diametrului datorându-se îngroşării musculaturii peretelui, care proemină în cloacă, formând o scurtă papilă a canalului deferent. Epiteliul canalului deferent apare mai înalt decât epiteliul epididimului neciliat şi mai puţin secretor. Prezintă tendinţe de pseudostratificare. In porţiunea proximală şi distală, celulele epiteliale prezintă o activitate secretorie mai intensă, fiind pozitive pentru fosfataza acidă. Nu există glande accesorii la păsări. La cocoş, în timpul activităţii de reproducere, canalul epididimar şi canalul deferent sunt pline cu spermatozoizi care parcurg drumul de la reţeaua testiculară la cloacă în 1 - 4 zile. La ordinul paseriformelor, extremitatea caudală a canalului deferent prezintă puternice sinuozităţi care formează „glomul seminal". Organul copulator Masculii păsărilor prezintă o papilă copulatoare sau phallus, la structura căreia participă un complex de formaţiuni din componenţa peretelui cloacal. Fiecare canal deferent se continuă cu un canal ejaculator. Canalele ejaculatoare au în pereţii lor numeroase artere şi vene sinuoase, precum şi sinusuri vasculare subepiteliale, care structurează corpi vasculari erectili, dispuşi în straturile profunde ale mucoasei. Epiteliul apare pseudostratificat columnar. In asociere cu formaţiunile erectile ale canalelor ejaculatare, există şi alţi corpi vasculari erectili, dispuşi pe faţa dorsală a urodeumului. Pe podeaua proctodeumului, în apropierea orificiilor ejaculatoare, se găseşte un corp phalic median, flancat de doi corpi phalici laterali, astfel încât se delimitează un jgheab acoperit cu mucoasă. Caudal de corpii phalici, mucoasa formează o pereche de cute, bogate în formaţiuni limfatice, numite cute limfatice. Corpii phalici şi cutele limfatice sunt formaţiuni erectile, bogate în spaţii limfatice şi sanguine. Tumescenta şi erecţia acestor formaţiuni se realizează prin umplerea lor cu un lichid, asemănător limfei, produs de corpii vasculari paracloacali. Corpii paracloacali sunt structuri vasculare situate între pereţii cloacei şi ai abdomenului , irigaţi de artera şi vena pudendă internă. O serie de vase colectoare, căptuşite. de endoteliu şi interpuse între capilarele corpilor vasculari, preiau şi transportă lichidul limfoid la corpii phalici şi cutele limfatice. Corpii phalici (median şi laterali) sunt acoperiţi, de un epiteliu stratificat pavimentos, sub care se găsesc fibre musculare striate. Sperma, eliminată prin orificii ejaculatoare ajunge în şanţul median al phalusului, care se aplică pe orificiul oviductului, în timpul împerecherii. La palmipede (gâscan, răţoi), phalusul este de tip intromitent, având aspectul de apendice răsucit, străbătut de un jgheab seminal spiralat, omolog uretrei peniene de Ia mamifere. în structura penisului la palmipede intră doi corpi fibrolimfatici (stâng şi drept), dezvoltaţi, între care se delimitează un jgheab seminal spiralat. Pe faţa ventrală a phalusului se găseşte un corp erectil elastic, cu un strat intern de ţesut erectil, şi un strat elastic extern. în repaus, phalusul (sau penisul) este adăpostit într-o cavitate situată sub podeaua proctodeului. Porţiunea liberă a phalusului este acoperită de un epiteliu stratificat pavimentos cornificat, cu papile orientate spre originea phalusului. Mecanismul de erecţie la păsări este de tip limfatic, la el participând corpii vasculari paracloacali, care produc lichidul limfoid, pe care îl pompează în corpii fibroelastici ai phalusului. Originea corpilor fibrolimfatici se sprijină pe o piesă fibrocartilaginoasă, situată în pereţii laterali, ventrali ai urodeului şi proctodeului. FEMELE Descriere anatomica La păsări, cu rare excepţii (unele răpitoare), numai ovarul stîng este dezvoltat prezentand un aspect general de ciorchine. în perioada embrionară atît ovarele cat şi oviductele se dezvoltă ca organe simetrice, în stadiul de presupusă „indiferenţă sexuală"; în cursul dezvoltării ulterioare, evoluează numai ovarul şi oviductul stang, iar cel drept stagnează persistînd la păsările adulte sub forma unor rudimente (dacă ovarul stîng este excizat, gonada rudimentară începe să se dezvolte şi va da naştere la un testicul funcţional; acest fenomen determină omologarea gonadei rudimentare cu un testicul a cărui dezvoltare a fost oprită în stadiul embrionar de secreţia ovarului normal). Ovarul. Este suspendat de plafonul cavităţii abdominale, la faţa ventrală a lobului cranial al rinichiuilui. Are aspectul unui ciorchine format din ovisaci în stadii diferite de evoluţie, fiecare din ei fiind susţinut de cîte un mezou propriu desprins odată cu pediculul vascular de pe plafonul cavităţii abdominale. Ovisacii au o culoare galbenă-albicioasă, mai deschisă la cei mici şi cu o nuanţă portocalie la cei maturii. Aceştia din urmă sînt cuprinşi într-o membrană fină bogat vascularizată care, în momentul ovulaţiei, se rupe la nivelul unei zone ecuatoriale, avasculare, numită stigma. Ovulul eliberat este captat de pavilionul oviductului Oviductul. Este prezent numai în partea stingă şi se întinde de la ovar la cloacă. în perioada ouatului poate să atingă 60—70 cm lungime. Este suspendat în cavitatea abdominală printr-un mezou dorsal, puternic, care cuprinde între foiţele lui şi vase sanguine aferente, filete nervoase, precum şi un mezou ventral orientat sagital, care cuprinde între foiţele lui fibre musculare netede orientate înta-nun cordon muscular longitudinal. Pe toata lungimea, oviductul prezintă cinci segmente distincte, deosebite între ele mai ales în ceea ce priveşte structura epiteliului mucos. Fiecare din ele are un anumit rol în procesul -de formare a componentelor oului. Prezentate în sens cranio-caudal, aceste segmente simt următoarele: pavilionul, porţiunea glandulară, porţiunea mijlocie, porţiunea terminală şi vaginul. Schema organelor genitale şi formării componentelor oului la găină: 1 — ovisaci; 2 — calice; 3 — orificiul abdominal al oviductului; i — lig. ventral; 5 — lig. dorsal; 9 — orificiul cloacal al oviductului; a — ovocit (gălbenuşul); b — infundibulul; c — magnum; d —albuşul şi şalazele; e — istmul; / — uterul; g — vaginul; h — cloaca. Pavilionul (infundlibulum) se aseamănă întirucatva cu cel al mamiferelor, are aspectul unei palnii largi prinsă prin marginea superioară de plafonul cavităţii; are rol de a capta ovulul expulzat, iar la nivelul lui se produce fecundarea. Porţiunea glandulară (magnum) este cel mai dezvoltat segment atat în ce priveşte lungimea, cît şi grosimea pereţilor. Mucoasa este plisată helicoidal şi prezintă numeroase glande albumifere care secretă albuşul oului. Porţiunea mijlocie (istmul) prezintă o mucoasă glandulară ce secretă un produs care formează cele două membrane cochiliere. 6 x º º 4 Z h ¨ ð ò ô d cochiliei calcaroase a oului, precum şi a pigmenţilor care o colorează în mod caracteristic pentru fiecare specie sau rasă. Vaginul continuă în sens caudal segmentul terminal şi se deschide în partea dorso-laterală stanga a compartimentului proctodeal; la nivelul ei oul complet format stagnează pînă la expulzare. Orificiul vagimal, dispus în ultimul compartiment al cloacei, este închis temporar (pană la pubertate) de o membrană redusă. Descriere histologica Ovarul La păsări se dezvoltă numai ovarul stâng, ovarul drept rămânând rudimentar. Imediat după ecloziune, ovarul prezintă o zonă corticală, ce conţine numeroşi foliculi, şi o zonă medulară, intens vascularizată. Delimitarea dintre zone dispare în curând. Ovarul este acoperit de un epiteliu germinativ simplu, cubic sau pavimentos, sub care se dispune o albuginee redusă. Stroma ovariană, redusă la ţesutul conjunctiv perifolicular, conţine celule mezenchimale, fibroblaste şi celule interstiţiale. Zona corticală este ocupată aproape în exclusivitate de foliculi constituiţi din ovocite primare şi celule foliculare. în perioada embrionară, ovogoniile se înmulţesc şi evoluează în ovocite primare, înconjurate de celule foliculare şi de o teacă conjunctivă foarte subţire. Până la pubertate, foliculii cresc sub influenţa FSH-ului, devenind foliculi secundari, terţiari, maturi, încât la pubertate toate ovocitele sunt primare. La maturitate, ovulul sau zigotul păsărilor apare foarte mare din cauza vitelusului pe care îl conţine şi care trebuie să asigure nevoile nutritive şi plastice până în momentul ecloziunii. Viteiusul este elaborat de celulele foliculare ale granuloasei. Căile genitale La păsări, căile genitale femele sunt reprezentate de oviductul stâng, fiind lipsite de porţiunea pentru nidaţie, întrucât dezvoltarea zigotului, cuprins în interiorul oului, are loc în exteriorul organismului în timpul incubaţiei. Oviductul se prezintă ca un organ tubular, foarte sinuos, ce se întinde de la ovar la cloacă. Fecundaţia, transportul zigotului şi formarea oului se produc în oviduct. în perioada de ouat. Oviductul prezintă cinci segmente morfo-funcţionale: pavilion, magnum, istm, uterus şi vagina, fiecare segment având un rol bine determinat în formarea oului. în structura peretelui se disting patru tunici: mucoasa, submucoasa, musculoasa şi seroasa. Mucoasa este formată dintr-un epiteliu, cu diferite tipuri de celule, şi un corion, dezvoltat, cu numeroase glande. Mucoasa apare foarte plisată, conferind un aspect de labirint lumenului. Corionul se continuă fără o delimitare, cu o submucoasă subţire, formată dintr-un ţesut conjunctiv lax. Musculara cuprinde două straturi de fibre musculare netede, un strat circular intern şi altul longitudinal extern, despărţite printr-un redus strat de ţesut conjunctiv lax. Seroasa este reprezentată de peritoneul visceral zonal. Pavilionul (infundibulum) prezintă o porţiune cranială dilatată, cu aspect de pâlnie, şi o porţiune caudală, mai îngustă. Are o lungime medie de 6 - 9 cm. în pavilion, ovocitul parcurge a doua diviziune de maturare şi are loc fecundaţia. în porţiunea cranial, peretele oviductului cuprinde trei straturi: - epiteliul peritoneal; - un strat de ţesut conjunctiv, în care sunt diseminate fascicule de fibre musculare netede; - un strat epitelial intern, format, în principal, din celule columnare ciliate. Porţiunea cranială prezintă marginile franjurate, acoperite de un epiteliu aplatizat, ciliat. Mucoasa pavilionului, puternic încreţită, formează cute ce converg spre porţiunea îngustată. Epiteliul simplu columnar conţine patru tipuri de celule: - celule columnare ciliate, nesecretorii, foarte numeroase; - celule mucoase neciliate; - celule secretoare, situate în partea profundă a şanţurilor dintre creste; celulele glandelor tubuîare. La nivelul porţiunii caudale a pavilionului apar glande tubulare, formate din celule joase, cu o cantitate moderată de granule eozinofilice la polul apical. Fibrele musculare încep să se organizeze pe două straturi. Celulele columnare prezintă cili şi, ocazional, microvili sau expansiuni citoplasmatice alungite. Mitocondriile, evidente, tind să se concentreze spre rădăcina cililor. Unele celule ciliate pot conţine granule secretarii electronodense, dispuse în citoplasmă polului apical. Aceste celule sunt considerate un stadiu intermediar între celulele ciliate şi cele mucoase. Celulele secretoare cuprind granule secretarii electronodense şi prezintă aspectele tipice unei intense activităţi secretarii. La polul apical lipsesc cilii, dar prezintă microvili. Celulele mucoase apar diseminate în epiteliul de suprafaţă, lipsind în profunzimea şanţurilor dintre cutele mucoasei. Ele prezintă microvili pe suprafaţa polului apical, care se reduc sau dispar atunci când celula se umple cu secreţie. Uneori, apar prelungiri ramificate şi anastomozate. Celulele glandelor tubulare sunt de două tipuri: de tip I, mai rare, şi de tip II, mai numeroase. Celulele de tip I se caracterizează printr-un reticul endoplasmic rugos, abundent, cu cisterne dispuse bazal şi cu două tipuri de granule, unele cu densitate uniformă, şi altele, mai rare, cu miezul mai puţin dens şi cu un inel periferic dens. Un al treilea tip de celule se caracte rizează prin granule cu densitate variată şi au fost observate la găini, în ultimele stadii ale formării cojii calcaroase. Magnum sau camera albuminogenă ocupă o mare parte din lungimea oviductului şi are rol în elaborarea albuşului. Prezintă un diametru maxim în treimea mijlocie, după care descreşte spre istm. în magnum, gălbenuşul staţionează în jur de 3 ore. Pereţii magnumului apar groşi datorită dezvoltării mucoasei şi straturilor musculare. Mucoasa apare extrem de cutată, prezentând 15-22 pliuri primare, pe care se dispun pliuri secundare şi terţiare, mărindu-se astfel suprafaţa secretorie. Epiteliul de suprafaţă apare simplu, columnar, înalt, conţinând celule ciliate şi mucoase închise. Celulele columnare sunt mai înguste, cu cili la polul apical. Celulele mucoase închise au un nucleu discoidal situat bazai şi o regiune apicală dezvoltată, conţinând numeroase granule secretarii. Cele două tipuri de celule alternează între ele. înainte de trecerea gălbenuşului prin magnum, celulele secretarii apar destinse de granulele de secreţie, mascând celulele ciliate. După trecerea gălbenuşului, celulele ciliate apar mai evidente, marcând celulele caliciforme golite de secreţie. în corionul mucoasei sunt prezente numeroase glande ce apar mai dezvoltate la baza pliurilor, dar se deschid pe toată suprafaţa mucoasei. Glandele se formează prin invaginarea epiteliului de suprafaţă, prezentând un aspect tubular, sinuos, frecvent ramificat. Celulele secretarii ale glandelor tubulare apar columnare înalte, cu un nucleu veziculos, nucleolat, situat bazai. Prezintă microvili pe suprafaţa polului apical, iar în citoplasmă adiacentă se observă granule de secreţie electronodense. La polul bazai se observă un reticul endoplasmic rugos, cu numeroase cisterne dilatate, pline cu un material granular dens. Complexul Golgi apare format din numeroase stive de cisterne, macrovezicule cu material granular şi microvezicule. Mitocondriile sunt numeroase şi au creste evidente. Musculatura magnumului prezintă un dezvoltat strat longitudinal extern, format din fascicule de fibre musculare netede, cu direcţie spiralată, ceea ce face ca gălbenuşul să înainteze prin înşurubare, antrenând secreţia epiteliului, pentru a forma albuşul şi şalazele. Istmul se prezintă ca un conduct îngustat.Pliurile mucoasei apar mai reduse în înălţime, orientate longitudinal şi paralele între ele, fără o direcţie spiralată. Epiteliul apare simplu, columnar, cu celule ciliate şi celule secretoare de mucus. în corion sunt prezente glande tubulare, însă stratul glandular este mai redus decât în magnum. Celulele glandelor prezintă toate aspectele infrastructurale caracteristice unei intense activităţi de elaborare şi secreţie a unor substanţe de natură, proteică şi muco-poliglucidică. Prin activitatea glandelor din istm se produc membranele cochilifere ale oului. Musculatura istmului prezintă stratul circular intern mai dezvoltat, în timp ce stratul longitudinal extern apare mai redus, neorganizat în benzi longitudinale cu direcţie spiralată. Uterus sau camera cochiliferă se prezintă ca o porţiune mai dilatată a oviductului în care se produce coaja calcaroasă, oul staţionând aici circa 20 de ore. Peretele uterusului apare mai subţire, fiind destins de ou. Pliurile mucoasei sunt mai rare, au aspect de frunză, ce alternează cu suprafeţele netede. Epiteliul uterusului apare columnar înalt, cu celule ciliate, cu nuclei dispuşi apical şi cu celule secretoare cu nuclei bazali. în corion sunt prezente numeroase glande tubulare, cu celule ce participă intens la elaborarea sărurilor de calciu ce impregnează matricea proteică a cojii oului şi a cuticulei. Epiteliul mucoasei uterine participă intens la formarea cojii oului, secretând matricea proteică în care se depun sărurile de calciu. în epiteliul uterin există: - celule apicale ciliate, care produc şi secretă componenta proteică a matricei; - celule bazale, ce intră în activitate pe măsura reducerii activităţii celulelor apicale. Glandele tubulare apar grupate şi cuprind 5-7 sau mai multe celule poligonale, care proemină în lumenul glandular, obstruându-1. Glandele uterusului produc, în mai puţin de 24 de ore, circa 5 g de calciu, fapt ce solicită o alimentaţie cu un conţinut adecvat de săruri minerale. Anhidraza carbonică apare foarte activă, catalizând formarea carbonatului de calciu, preluat dintr-o rezervă denumită „osul foliculinic", prezent în măduva oaselor lungi. Estrogenii elaboraţi de celulele interstiţiale stromale din ovar intensifică absorbţia intestinală a calciului alimentar, determinând creşterea calcemiei şi formarea osului foliculinic. Totodată, hormonii tiroidieni şi paratiroidieni joacă un rol important în formarea cojii oului. Musculoasa uterusului apare bine dezvoltată, mai ales la nivelul stratului longitudinal extern. Vaginul este o porţiune scurtă şi îngustă a oviductului, interpusă între uterus şi cloacă. La limita cu uterusul este prezent un sfincter muscular. Mucoasa vaginului prezintă cute joase. Epiteliul cuprinde celule columnare ciliate şi neciliate, mai înalte decât în uterus. Corionul apare lipsit de glande, cu excepţia porţiunii de joncţiune a uterusului, unde există glande tubulare simple, cu celule columnare, ce conţin lipide şi material PAS-pozitiv, lipsind glicogenul. Aceste granule joacă rolul de adăpostire şi nutriţie a spermatozoizilor. In musculoasa vaginului, stratul circular intern este foarte dezvoltat. Formarea oului şi deplasarea sa prin cele cinci segmente ale oviductului durează în medie 24 ore, din care: 0,5 ore în infundibul, 3 ore în magnum, 1 oră în istm şi 19,5 ore în uterus. Deplasarea se produce prin contracţiile fibrelor netede sub influenţa ocitocinei. Bibliografie: Anatomia comparata si topografica a animalelor domestice – E.Pastea 1978 Anatomia animalelor domestice - V. Ghetie 1967 Anatomia topografica a animalelor domestice – V.Cotofan si G.Predoi 2003 Morfologia microscopica a animalelor domestice vol.2 – N.Cornila 2001 PAGE PAGE 7 쥁`