Referat Mierea De Albine

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Mierea De Albine si de asemenea puteti face Download Referat Mierea de albine

Citeste fragmente din Referat Mierea De Albine

CUPRINS: Introducere ........................................................................ ...........p.2 Generalitati............................................................ ........................p.3 Extragerea mierii.................................................................. .........p.3 Mierea de calitate................................................................ ..........p.4 Cristalizarea sau granularea mierii................................................p.6 Pastrarea mierii.................................................................. ...........p.6 Sorturi de miere................................................................... ..........p.7 Mierea florala................................................................. ...............p.8 Mierea extraflorala............................................................ ..........p.10 Mierea de mana.................................................................... .......p.10 Mierea de molid si brad..............................................................p.12 Mierea ca aliment si medicament...............................................p.12 Compozitia chimica................................................................. ...p.14 Concluzii............................................................... ......................p.15   INTRODUCERE: De peste sase milenii de istorie scrisa, mierea si-a pastrat renumele de medicament si aliment.Mierea se numeste un lichid dulce, cules din flori sau din alte parti ale plantelor, preparat si depozitat de albine in faguri. Aceasta poate cristaliza, capatand in acest caz o consistenta solida din care poate fi readusa la cea lichida prin incalzire omogena la temperatura de 35-40° C. Mierea e cel mai sanatos aliment natural si nu degeaba se spune ca pe Taramul Fagaduintei curg rauri de miere. Putina lume stie ca exista tratamente cu miere pentru aproape toate tipurile de afectiuni. Bineinteles ca nu orice miere e buna, atat la gust cat si ca proprietati terapeutice. Mierea de albine este un produs natural complex rezultat al nectarului floral al plantelor si al imbogatirii acestuia de catre albine (Apis mellifera L) cu substante proprii, prin actiunea sucului secretat de glandele acestora. Generalitati Mierea de albine este un produs natural complex rezultat al nectarului floral al plantelor si al imbogatirii acestuia de catre albine (Apis mellifera L) cu substante proprii, prin actiunea sucului secretat de glandele acestora.Albinele produc frecvent si miere de mana, care provine din diverse lichide dulci din planta, dar nu din floare.Productia mindiala de miere variaza de la an la an, cantitatea medie in prezent este in jur de 700.000 t. Este o soluţie apoasă bogată în substanţe zaharoase - până la 80% - reprezentate îndeosebi de glucoză şi fructoză ce provin din nectarul floral, extrafloral, mană şi alte surse, recoltate de albine şi depozitate în faguri. Enzimele, pe care albinele le introduc în nectar, au însuşirea de a scinda zaharoza, maltoza, melezitoza, rafinoza, melibioza etc., acest proces durând ani îndelungaţi. Transformarea nectarului de către albine în miere este însoţită apoi de preschimbarea şi înlocuirea conţinutului de acizi nefolositori, odată cu eliberarea surplusului de apă. Valoarea pH-ului dintr-o miere maturizată variază de la 3-5-5,5, după provenienţa ei floristică. Căpăcirea mierii cu o pojghiţă de ceară la suprafaţa celulelor din fagure contribuie la menţinerea calităţi ei iniţiale, căpăcirea având rolul de a izola mierea de influenţa umezelii din mediul înconjurător. Cu ocazia invertirii nectarului în miere sunt încorporate proteine, materii albuminoide, acizi (formic, malic, citric, gluconic, succinic, acetic), substanţe minerale (fosfaţi de calciu, fier, săruri de aluminiu, stronţiu, cobalt, titan, crom, iod, argint, zinc, plumb, iridiu etc. în cantităţi infinitezimale), substanţe funcţionale de origine organică (enzime, catalaza, inulaza, inhibina), vitamine, antibiotice naturale, hormoni şi polen, mierea neputând fi egalată de nici un preparat farmaceutic sintetic căci ea este o substanţă vie şi direct asimilabilă. Extragerea mierii Mierea extrasă este pusă direct în bidoane înalte, unde după ce se limpezeşte va fi curăţată de resturile de ceară. Mierea filtrată pierde 20-40% din substanţele valoroase (în special particulele fine de polen aflate în suspensie) şi de aceea se recomandă doar maturarea, decantarea şi raclarea cu o lingură sau o spatulă după 3-4 zile de repaus. Pentru a se grăbi maturarea mierii, mai ales dacă extracţia s-a făcut pe timp umed, se aşează în camera de maturare 7-8 kg de var nestins, care absoarbe umiditatea produsă de evaporarea surplusului de apă din miere. După câteva zile, operaţia se va repeta, până când observăm că mierea din maturatoare are vâscozitatea normală. Cea mai bună maturare se face la o temperatură de peste 25 oC, o cantitate mai mare de miere necesitând circa 2 săptămâni pentru încheierea cu succes a maturării. Spuma ridicată deasupra mierii va fi raclată cu o lingură, astfel ca suprafaţa mierii din maturator să rămână în contact direct cu aerul cald al camerei de maturare şi depozitare. Spuma se ridică şi mai bine folosind un prosop umed, dar stors de apă, care se pune deasupra ei, lăsându-l acolo 6-7 ore; în acest timp spuma cu toate impurităţile se lipesc de prosop, după ridicarea prosopului suprafaţa mierii rămânând curată. Dacă mai rămân impurităţi operaţia se repetă, de data aceasta folosind o pânză de tifon. După limpezire şi maturare, mierea se trage în vase şi se comercializează. Mierea de calitate Producerea mierii de calitate este o problemă de prestigiu, criteriul principal de clasare a muncii apicultorului trebuind să devină tocmai calitatea produselor livrate, modul de prezentare, pe sorturi şi pe sortimente, consumatorii ştiind să aprecieze seriozitatea apicultorilor ce ştiu să-i păstreze calităţile naturale. Pentru obţinerea unei mieri de calitate un rol important îl joacă maturarea naturală în faguri, maturarea în afara lor fiind lipsită de aroma specifică pe care o căpătă după căpăcire. Un alt factor deosebit de important este asigurarea familiilor în perioadele de cules cu faguri clădiţi de calitate, cu precădere din cei în care nu s-a crescut puiet, în acest fel evitându-se deprecierea culorii mierii. Nu este permisă hrănire familiilor de albine cu cantităţi mari de sirop de zahăr în ajunul culesurilor, în scopul blocării cuiburilor, scontând pe faptul că nectarul adus ulterior va fi depozitat în fagurii pentru recoltă. Acest fapt nu face decât să deprecieze mierea prin amestecul cu sirop de zahăr, întrucât albinele îl vor muta în timpul culesului din cuib în magazine. Zaharul trebuie folosit doar în perioada de toamnă pentru completarea rezervelor de hrană. Nu se recomandă livrarea mierii direct de la centrifugă, fără o condiţionare atentă. De asemenea, extragerea mierii trebuie făcută după fiecare cules pentru a se obţine mierea pe sorturi de floră care să satisfacă preferinţele şi cerinţele consumatorilor. Mierea poseda o serie de caracteristici senzoriale specifice: aspect (fara spuma, fara corpuri straine vizibile), culoare (de la slab incolor pana la galben-deschis, galben-auriu, galben-portocaliu, galben-inchis, rubiniu, galben-brun, brun-inchis), miros si gust (specific mierii, cu aroma mai putin sau mai mult pronuntata, gust dulce), consistenta (omogena, fluida, vascoasa, cristalizata). Caracteristicile fizico-chimice ce confera calitatea fizico-chimica a mierii sunt prezentate in tabelul de mai jos. Caracteristicile fizico-chimice ale mierii Caracteristica Miere mono- si poliflora Miere de padue Apa, % max. 20 20 Densitatea relativa la 20oC, min. 1,417 1,417 Cenusa, % max. 0,5 1,0 Aciditate, grade max. 4,0 5,0 Zahar direct reducator, in zahar invertit 70-80 60-70 Zaharoza: miere de salcam si de padure: calitate superioara, % max. calitatea I, % max. b) alte feluri de miere, % max. 5 6 6 10 10 10 Substante nezaharoase, % 1,5-5 4-12 Indice diastazic, min. - la mierea de salcam se admite min. 6,5 10,9 10,9 Granule de polen de salcam (la mierea monoflora de calitate superioara) raportate la numarul total de granule examinate, % min. 30 - Hidroxilmetilfurfurol (HMF) (la mierea de calitate superioara), % max. 1,5 1,5 Cristalizarea sau granularea mierii mierii este un proces natural, care nu modifică proprietăţile biologice şi medicinale ale produsului. În funcţie de dimensiunile cristalelor se disting trei sorturi de miere cristalizată: cu granule mari (peste 0,5 mm), cu granule mici (0,5-0,4 mm) şi miere de consistenţă cremoasă (sub 0,04 mm). Cantitatea şi dimensiunile cristalelor sunt influenţate în special de granulele de polen: cu cât sunt mai mari aceste granule cu atât sunt mai mari aglomerările de cristale şi cu atât mai mici sunt cristalele. Temperatura necesară pentru completa solubilizare a mierii cristalizate este de 35-45 grade C. Stratul mai deschis la culoare, mai sfărâmicios şi mai puţin dulce de la suprafaţa unei mieri constă din cristale de glucoză neacoperite de lichidul intercristalin, format în principal din fructoză, apă liberă şi substanţe solubile în apă; acest fenomen este normal pentru sorturile bine maturate, cu conţinut ridicat de glucoză şi scăzut în apă. Prin conservare la temperatura camerei, acest strat dispare. Mierea trecută prin filtre de nisip sau argilă nu mai are polen sau alte substanţe proteice şi deci se menţine necristalizată mult timp. Păstrarea mierii Mierea nu se păstrează decât în ambalaje perfect spălate şi uscate din sticlă sau aluminiu. Nu puneţi miere în ele pe considerentul că au conţinut tot miere. Pelicula veche de miere de pe pereţii vasului conţine germeni de fermentaţie care însămânţează mierea nouă şi aceasta va fermenta la rândul ei, schimbându-şi gustul şi mirosul. Dacă vasul a mai fost folosit şi pe pereţii săi există resturi de miere cristalizată, acestea vor declanşa procesul cristalizării şi în mierea nouă pusă la păstrare. Mierea nu se va păstra niciodată în vase confecţionate din zinc, cupru, plumb sau aliajele lor, deoarece, sub acţiunea acizilor din miere se formează compuşi chimici ce pot da intoxicaţii grave. Nici ambalajele din fier nu sunt indicate, deoarece în urma corodării fierului la contactul prelungit cu acizii conţinuţi de miere, aceasta va căpăta un gust şi un miros neplăcut. Mierea se poate păstra în vase din tablă albă cositorită sau în vase emailate, sau date la interior cu un strat gros de vopsele sintetice. Borcanele cu miere nu trebuie păstrate la un loc cu recipientele ce conţin substanţe ce emană mirosuri neplăcute (vopsele, carburanţi, esenţe, varză murată) deoarece mierea prinde uşor miros. De asemenea vasul cu miere nu se pune descoperit în apropierea unor substanţe higroscopice care favorizează menţinerea umidităţii în aer (sarea) aceasta contribuind la o fermentaţie accelerată a mierii. Mierea ambalată în borcane de sticlă va fi ferită de lumină care-i depreciază calităţile (lucru uşor de observat datorită închiderii mierii). Mierea care a cristalizat pentru a fi fluidizată se va trece într-un vas care se va pune într-o baie de apă fierbinte, în nici un caz pe foc. Nu trebuie încălzită decât acea cantitate care se va folosi o singură dată deoarece mierea încălzită fermentează mai uşor, depreciindu-se. Mierea supraîncălzită conduce imediat la creşterea procentului de hidroximetilfurfurol care, de asemenea duce la deprecierea calităţilor mierii. Temperatura optimă de păstrare este bine să se situeze între 10 şi 20 oC. Sorturi de miere Mierea este produsul de bază al albinelor, componenta principală constituind-o zaharurile, reprezentate îndeosebi de glucoză şi fructoză ce provin din nectarul floral, extrafloral, mană şi alte surse recoltate de albine şi depozitate în faguri. Dupa provenienta, mierea de albine se clasifica in: miere monoflora, si poliflora din nectarul florilor si miere de padure. Mierea monoflora - care provine integral sau in cea mai mare parte din nectarul unei specii de plante (miere de salcam, tei, floarea soarelui, rapita etc.). Mierea poliflora - care provine dintr-un amestec de nectar de pe flori de diferite specii sau dintr-un amestec de miere monoflora (faneata de deal, de ses, de balta, pomi fructiferi, salcam- tei, tei- floarea soarelui etc). Mierea de padure - care provine in cea mai mare parte din sucurile dulci de pe alte parti ale plantelor decat florile, in amestec cu nectarul florilor din padure. In functie de modul de prelucrare mierea de albine se clasifica in: miere de fagure; miere obtinuta prin scurgere libera; miere obtinuta prin centrifugare. Mierea florală Mierea de coriandru - de culoare deschisă, asemănătoare cu cea de salcie, în primele 2 săptămâni de la extracţie are un gust neplăcut, dar lăsată în maturator descoperită, îşi pierde acest miros ajungând o miere suavă excelentă. Mierea de cruşin - este laxativă. Mierea de floarea soarelui - in sedimentul ei granulele de polen ajung uneori până la 100 %. Datorita conţinutului mare de glucoză, cristalizarea se declanşează mult mai repede faţă de celelalte sorturi de miere, uneori chiar în faguri, extracţia ei trebuind să se facă repede. Mierea de izmă – este recomandată pentru afecţiunile de stomac şi intestine. Mierea de iarbă neagră – este bună pentru anemici, clorotici şi în afecţiunile sistemului nervos. Mierea de levănţică - este recomandată celor epuizaţi fizic şi nervos. Mierea de mentă - are aroma mentei şi gust dulce, consistenţa uniformă, vâscoasă, cristalizează în granule mărunte, incomplet. Are culoare verzui-brun roşcată şi se recoltează în cantităţi mari în Delta Dunării şi zonele de inundaţie ale acesteia. Conţine o cantitate mare de vitamina C şi datorită calităţilor nutritive şi terapeutice, se caută pentru consum. Mierea de păducel - este foarte bună pentru bolnavii de inimă. Mierea de pin - mierea de mană a pinului este deschisă la culoare şi consistentă, rămânând transparentă şi fluidă. Mierea de rapiţă - este de culoare galbenă-deschisă, foarte dulce, are un gust şi miros plăcut, cu o consistenţă densă, dizolvându-se greu în apă. Se cristalizează la 10-12 zile de la extracţie, chiar în faguri, luând o culoare albicioasă şi uşor gălbuie. De aceea recoltarea trebuie făcut rapid, la terminarea înfloririi. Mierea de rozetă - face parte din prima categorie, fiind de o calitate excepţională - după gust şi aromă. Mierea de salcâm - din cauza unei cantităţi mai mari de fructoză cristalizează foarte încet )la câţiva ani. Face parte din sortul de miere de calitate superioară, fiind cea mai solicitată pe piaţa externă, datorită aromei şi gustului plăcut pe care îl are. Imediat după recoltare este transparentă, dar culoarea va depinde de culoarea fagurilor utilizaţi la recoltarea ei, putându-se întâlni nuanţe de la incolor la galben-pai sau galben deschis. Ca indice colorimetric, mierea de salcâm este admisă până la maximum 18 nm pe scara Phund, peste această limită, considerându-se miere de calitatea a II-a. Mierea de salcâm are un gust plăcut, dulce, este perfect fluidă, vâscoasă, fără semne de cristalizare. Conţine în medie 41,73 % fructoză, 34,8 % glucoză şi 10 % zaharoză şi maltoză. Are un pH = 4,0 şi nu cristalizează cel puţin 1,5-2 ani şi niciodată total. Aroma pronunţată de flori de salcâm, se întâlneşte la mierea la care s-a introdus o infuzie de floare de salcâm sau cea falsificată. Mierea de salcie - este de culoare galben deschis aurie şi are uneori un gust puţin amărui, având o savoare deosebită, fiind foarte bogată în vitamine (în special B6 şi C). Zaharisirea se face cu cristale mărunte. r s Ñ Ò @ A C D E G H r s Ñ Ò @ A B C D G H U H T U hâ hâ h h h !ităţi liniştitoare fiind prescrisă în afecţiunile sistemului nervos şi în insomnii. Mierea de trifoi - este considerată cea mai bună ca savoare şi prezentare. Este bogată în vitamine (B1, B2, C) culoarea variind în funcţie de specia de la care provine (albă la trifoiul alb pitic, galben-roşietică la celelalte varietăţi). Cristalizează lent. Mierea de verigariu şi cea de salbă - este bună pentru stomac şi intestine, fiind şi laxativă. Mierea de zburătoare - este de culoare deschisă, foarte gustoasă dar, cristalizează repede. Mierea extraflorală Provine din nectarul secretat de alte părţi ale unor plante (cum ar fi porumbul, secara, măzărichea) sau arbori (măr, prun, nuc, tei, plop, stejar, arţar, frasin, mesteacăn etc.), unde se află glande nectarifere asemănătoare cu cele in interiorul florilor. În nopţile răcoroase ce urmează unor zile călduroase, spre dimineaţă, apare această secreţie extraflorală, pe frunzele anumitor arbori, iar albinele se grăbesc să o adune şi s-o prelucreze în miere căci, odată cu apariţia soarelui şi încălzirea atmosferei, partea apoasă din această exudaţie dulce se evaporează, iar albinele nu o mai pot lua. Mierea extraflorală are o greutate specifică mai mare ca mierea obişnuită, iar culoarea sa este puţin mai închisă, conţinând zaharuri valoroase ca fructoza şi glucoza dar şi unele zaharuri inferioare ca dextrina, melezitoza, precum şi săruri minerale în proporţii ceva mai mari ca la mierea florală. Mierea de mană Pentru consumul uman are o valoare deosebită, conţinând multă inhibină (un bactericid foarte puternic) şi săruri minerale (de 12,8-20 de ori mai bogată în săruri minerale decât cea florală), calciul şi magneziul prezentând cel mai mare interes terapeutic întrucât organismul uman asimilează mult mai bine aceste săruri prin alimentaţia naturală decât prin administrarea sintetică. După arborii de la care provine este de mai multe feluri: de stejar, de brad, de molid etc. Secreţia manei e condiţionată de o serie de factori printre care menţionăm:  Factorii interni: factorii genetici ce se transmit fiecărei specii de insecte producătoare de mană.  Factorii externi: factorii meteorologici, solul, expoziţia însorită, altitudinea etc. Factorii biotici: (prădători, dăunători şi paraziţi). Prădătorii (veveriţele, ghionoaiele, ciocănitoarele, piţigoii, sticleţii, viespile, muştele etc.) decimează lachnidele în toate stadiile de existenţă. Pe lângă aceşti aprigi duşmani, insectele producătoare de mană au şi prietenii lor: furnicile de pădure - care le protejează şi le stimulează secreţia de mană. Provine din aceeaşi sursă cu cea extraflorală, mana fiind un produs obţinut indirect, prin intermediul unor insecte din categoria afidelor, psyllidelor, coccidelor, citadidelor şi lachnidelor, care se hrănesc cu sucurile plantelor şi elimină apoi zaharurile de care nu mai au nevoie. Albinele culegătoare adună aceste produse însă pierd foarte multă energie la un asemenea cules şi sunt mai uzate decât cele care culeg nectar de flori. Pe lângă faptul că mierea de mană nu este recomandată pentru iernare deoarece provoacă intoxicaţii grave, degenerescenţă şi necroză, sunt cazuri când, chiar pe timpul verii poate provoca multe neajunsuri. Atunci când mana conţine zaharuri neasimilabile şi mai ales în anii secetoşi, când albinele sunt lipsite de păstură, albinele se pot intoxica datorită consumului sporit de miere de mană. Excepţie face mierea de mană de conifere, care conţine procente ridicate de zaharuri digestibile, albinele de munte fiind obişnuite să consume o astfel de hrană chiar şi iarna. Mierea de mană conţine inhibină, substanţă cu o puternică acţiune bactericidă, iar procentul redus de glucoză şi bogăţia în dextrine şi substanţe minerale o ţin ani de zile în stare lichidă. Totuşi, uneori, mierea de mană este atât de vâscoasă, încât nici nu mai poate fi extrasă din celule decât prin topirea fagurilor în cuptor, deasupra unor grătare, ori prin înmuiere cu apă caldă şi intercalarea între aceşti faguri a unor faguri goi gata clădiţi. Albinele iau din celule această miere diluată şi o întind în fagurii goi, după care aceştia se scot şi se extrag. Mierea de molid şi brad Mierea de molid are culoare verde închis iar cea de brad - galbenă aurie. Ambele conţin 25,68% melezitoză (datorită urmelor de răşină conţinute). Este mult căutată de bolnavii de plămâni şi conţine un puternic bactericid, inhibina, produs al unei enzime. Enzima producătoare a inhibinei este o glucozooxidază care în prezenţa aerului produce din fructoză hidrogen-hiperoxid. Inhibina este cunoscută în medicină pentru efectul ei sterilizator. Când timpul este călduros mierea de brad se extrage cu uşurinţă. Pe timpul iernii această miere cristalizează în faguri şi de aceea nu trebuie lăsată peste iarnă (lasă şi multe reziduuri). Mierea ca aliment şi medicament De peste sase milenii de istorie scrisa, mierea si-a pastrat renumele de medicament si aliment. Mierea se numeste un lichid dulce, cules din flori sau din alte parti ale plantelor, preparat si depozitat de albine in faguri. Aceasta poate cristaliza, capatand in acest caz o consistenta solida din care poate fi readusa la cea lichida prin incalzire omogena la temperatura de 35-40° C. Din punct de vedere chimic, mierea este un anumit amestec de substante organice deosebit de complexe, in care s-au identificat peste 70 de componente, din care - glucoza, fructoza, zaharoza pana la 90%, restul fiind reprezentate prin proteine, acizi organici, saruri minerale, oligoelemente, vitamine, hormoni, enzime, antibiotice s.a. Dupa provenienta, mierea poate fi din nectarul florilor sau de mana. Sorturile de miere monoflorala de nectar cele mai obisnuite sunt: de salcam, de salcie, de trifoi sau lucerna, de tei, zmeura s.a. Sorturile de miere de mana se obtin adesea de la arboretele de stejar sau conifere (molid). Din punct de vedere comercial si indici organoleptici mierea se imparte in doua categorii: miere de calitate superioara (salcam, tei s.a.) si inferioara (hrisca, rapita s.a.). Mierea este un aliment cu proprietăţi medicamentoase recunoscute, putând fi consumată de bătrâni, copii, sportivi, oameni care lucrează noaptea, fie ca laxativ, fie ca aliment energizant, în cazurile de surmenaj, oboseală, neurastenie, boli de inimă etc. Cei care suferă de insomnii, dacă iau seara la culcare 2 linguri de miere într-un pahar de ceai cald de tei, dorm un somn liniştit, tulburările somnului datorându-se în mare parte digestiei grele, unor procese de infecţii latente sau active ce se fac în intestine sau în organism, provocând o stare de nelinişte care turbură somnul. În bolile de ficat, mierea este recomandată întrucât măreşte proporţia de glicogen, fortificând organismul împotriva infecţiilor. Este recomandată chiar şi în diabetul incipient, însă în cantităţi foarte mici, înlocuind zahărul folosit în alimentaţia curentă. În otrăvirile cu ciuperci mierea este salutară, prin înghiţirea unei mari cantităţi de apă saturată cu miere, înlocuind glucoza din organism distrusă de otrava conţinută de ciupercă. În clinici mierea este înlocuită cu glucoza pură, care se dă în acelaşi scop. În amestec cu untura de peşte mierea poate fi folosită în tratarea rănilor. Mierea poliflora obtinuta din nectarul florilor din fanete, majoritatea plante medicinale, are o valoare terapeutica superioara. Cele 70 de substante biologic active continute de miere ii confera o pluralitate de efecte care o fac sa aiba un larg evantai de actiuni terapeutice globale din care enumeram urmatoarele: trofice (intaritoare), fortifiante, tonice, cicatrizante, conservante, protective antigerminative, nutritive, homeostatice (opresc hemoragia), regeneratoare. La aceste actiuni se adauga cele speciale ale plantei medicinale din care provine sau cele specifice ale unor substante identificate (vitamine, enzime, antibiotice s.a.). Mierea este recomandata in tratamentul diferitelor afectiuni, din care cele mai frecvente sunt: rani, arsuri, degeraturi, boli interne (stomac, inima, ficat, bila), afectiuni ale cailor respiratorii (rinite, guturai, sinuzite, faringite, bronsite), boli endocrine, ginecologice, anemii, afectiuni psihiatrice sau neurologice. Mierea nu este recomandata in obezitate si diabet. Compozitia chimica Compozitia chimica a mierii este in functie de compozitia nectarului/nectarurilor din care ea provine si de anumiti factori externi. Compozitia mierii este mult mai complexa decat cele prezentate in tabelul de mai jos. Literatura de specialitate mentioneaza bogatia in minerale (K, Na, Ca, Mg, Fe, Cu, Mn, Cl, P, S, Si), in acizi (acetic, butiric, citric, formic, gluconic, lactic, malic, oxalic, succinic etc.), in enzyme (diastaza, invertaza, glucozidaza, peroxidaza etc.), in vitamine (B1, B6, C, acid pantotenic, provitamina A, acid nicotinic, piridoxina). Compozitia mierii din diverse tari Tari Apa Total zaharuri reducatoare Levuloza Zaharoza Cenusa Acizi liberi Romania 16,5 75,6 38,4 3,1 0,17 - Bulgaria 21,3 71,7 - 1,6 0,25 0,68 Rusia 19,3 - 34,9 1,43 0,20 - Africa de Sud 16,2 - 35,5 0,54 0,33 - Angola 19,3 - 36,4 0,86 - 0,53 Canada 17,5 - 38,8 1,2 - - Uruguay 17,3 67,3 - 4,9 0,15 0,53 CONCLUZII Mierea e cel mai sanatos aliment natural si nu degeaba se spune ca pe Taramul Fagaduintei curg rauri de miere. Putina lume stie ca exista tratamente cu miere pentru aproape toate tipurile de afectiuni. Bineinteles ca nu orice miere e buna, atat la gust cat si ca proprietati terapeutice. In primul rand mierea trebuie sa fie naturala, adica produsa de albine fara interventia artificiala a apicultorului. Unii crescatori de albine dau acestora un fel de sirop de zahar care e prelucrat intr-o miere de proasta calitate. Trebuie ca albinele sa isi ia singure nectarul din flori si apoi sa transforme zaharoza din nectar in glucoza si fructoza. O miere naturala nu ar trebui sa aiba mai mult de 20% apa, fiindca albinele "capacesc" celulele fagurilor si pun mierea la pastrat doar dupa ce apa s-a evaporat in aceasta proportie. Un alt criteriu al recunoasterii mierii naturale este "zaharisirea". Procesul de zaharisire sau cristalizare este cat se poate de firesc si nu reprezinta o deteriorare a mierii. Mai mult, mierea falsificata nu se zahariseste. Este doar o chestiune de gusturi alegerea intre mierea fluida si cea cristalizata: unele natiuni nordice prefera chiar sa consume numai miere cristalizata fiindca li se pare mai gustoasa si este sigur naturala. Pe de alta parte, mierea zaharisita poate fi "dezlegata", adica adusa din nou la starea fluida prin fierberea borcanului intr-o cratita cu apa. Dar, din pacate, mierea astfel de-cristalizata isi pierde unele din proprietati. Exista mai multe feluri de miere. Depinde din ce fel de flori isi iau albinele nectarul (ele culeg si nectar si polen dar mierea rezulta doar din prelucrarea nectarului). Cea mai cunoscuta miere e cea de salcam, care este obtinuta pe la sfarsitul lui aprilie sau inceputul lui mai. Aceasta miere are culoarea albicioasa si aroma specifica. Apoi vine mierea de tei, prin iunie, dar si aici totul depinde de vreme, de temperatura de afara. Iunie-iulie este perioada in care se obtine mierea de floarea soarelui, care are virtuti terapeutice foarte mari, fiind buna pentru cardiaci. Mierea poliflora se face vara din faneata si unii spun ca e cea mai buna la gust. Altii spun ca cea mai aromata e mierea de izma pe care o obtin numai cei care merg cu stupii in Delta Dunarii. Mie cel mai mult imi place mierea de otetar, o miere care miroase a trandafiri; dar aceasta miere se obtine foarte greu si in cantitati foarte mici. Mai exista "mierea de mana" provenita de la arbori ca bradul, molidul, stejarul, fagul. Aceasta este singura miere de culoare inchisa, un brun foarte intunecat. Orice miere este buna, cu conditia sa fie naturala. Si nici o miere nu poate fi judecata doar dupa aspect fiindca gustul este cel care diferentiaza pana la urma o miere de alta. BIBLIOGRAFIE: Diaconescu Ion, “Merceologie alimentara”, editura Eficient, Bucuresti 1998 2. *** HYPERLINK "http://www.mierea-cea-buna.ro" www.mierea-cea-buna.ro 3. *** HYPERLINK "http://www.mierea-de-albine.ro" www.mierea-de-albine.ro 4. *** HYPERLINK "http://www.google.ro" www.google.ro 5. *** HYPERLINK "http://www.educativ.ro" www.educativ.ro PAGE PAGE 1 쥁@