Referat Plante Medicinale

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Plante Medicinale si de asemenea puteti face Download Referat Plante medicinale

Citeste fragmente din Referat Plante Medicinale

Plante medicinale AFINUL Afinul este un arbust mic,cu ramuri anguloase. Frunzele sunt ovate, denticulate, verzi pe ambele fete.Florile sunt verzui rosietice, dispuse cate 1-2 la subtioara frunzelor. Infloreste in mai-iunie. Fructul este o baca albastra cu suc violaceu. Creste in regiuni montane, in paduri de conifere, pasuni, pe stanci, pe soluri silicoase, pana la 2500 m altitudine. BUSUIOCUL Basilici herba - formata din tulpini si ramuri tinere acoperite cu frunze de culoare verde, terminate cu sau fara inflorescente; florile au corola alba sau alburie - roz cu tubul scurt, bilabiata. Mirosul este placut aromat, caracteristic, gustul aromat specific. BRUSTURELE Brusturele creste pe malui de riuri si piraie, in santuri si liziere. Se mai numeste si broscalan, brustur, buedea-ciumei, captalan, clococean, gula-de-balta, lipan, podval-mare, smintinica. Este sensibil mai mare decit podbalul galben, din a carui familie face parte. Frunzele sale devin mari cit palaria, sunt usor dintate si acoperita cu un puf gri de partea inferioara. Florile, in nuante de la alb murdar pina la un roz pal, au forma unor cosulete si sunt dispuse des pe portiunea superioara a tulpinii. Radacinile care au o actiune antitermica si au fost foarte cautate in timpul epidemiilor de ciuma, se culeg inca inainte de inflorire. CATINA Fructus Hippophae -.in stare proaspata se recolteaza fructele intregi, nepatate, de forma globuloasa, izolate sau in grupuri de 2-3, de culoare galbena-portocalie. Mirosul slab, caracteristic, gust acrisor, slab amarui CHIMIONUL Fructele conţin 3-7% ulei volatil format din 50-60% carvona, 30% limonen, dehidrocarvona, dihidrocarveol, 10-20% lipide, 20% substante albuminoide, 5-6% substante minerale, amidon, glucide, rezine, tanoizi etc. CIMBRUL Numit si buruiana-de-balsam, cimbrusor, cimbru-de-cimp, cimbru-salbatic, iarba-cucului, lamiita, sarpun, tamiita, timian, cimbru creste pe pasune insorite, pe povirnisuri si pe liziere inguste si prefera musuroiul mic de furnici de pe cimpii. Are nevoie de mult cladura si mult soare; de aceea ii plac suprafetele pietroase si pasunile alpine unde caldura pamintului radiaza in mod special. In arsita soarelui amezii, din pernitele florilor violete se revarsa un parfum foarte aromat care atrage insecte si albine. Au o mireasma cu totul aparte. Cimbrul a venit la noi in secolul al XI-lea din tarile mediteraneene, iar speciile cultivate si iarasi salbatice se gasesc in gradinile noastre mai cu seama cu cimbru-de-gradina (Thymus vulgaris), numit si cimbru, cimbrisor, cimbru-mirositor, iarba-cucului, lamiita. Aceasta, spre deosebire de cimbrul-de-cimp, ajunge pina la o inaltime de 50 de centimetri. Ambele au acelasi efect curativ. Cimbru este renumit inca din antichitate. Traditia spune: „Cimbru este mai ales repezit, infierbintat si aprins. CINCI DEGETE Planta ierboasa, taratoare, perena, are frunze digitiforme, compuse din cinci foliole sesile. Florile sunt galbene. Infloreste in mai-august. Creste salbatica, prin locuri umede. CIUBOTICA CUCULUI Florile galben – aurii ale acestei specii de ciubotica-cucului raspindesc o mireasma placuta, asemanatoare merii si formeaza o umbrela dispusa pe o tulpina inalta de 10-20 de centimetri, care se ridica din centrul unei reozete. Aceasta varietate se mai numeste si aglica, anghelina, calce, cinci-foi, cizma-cucului, talpa-gastei, tita-caprei, tita-oii, urechita -ursului. Ea creste cu precadere pe cimpiile din zonele deluroase si prealpine. Foarte raspindita Primula eliator, cunoscuta tot sub numele de ciubotica-cucului, dar si de aglici, agrisel sau tita-vacii, creste pe mai toate cimpiile, la margini de paduri si sub tufisuri se poarta pe tulpina inalta o umbrela florala de un galben deschis, ce un parfum slab. COADA CALULUI Este o planta perena, erbacee, lipsita de frunze, cu doua feluri de tulpini. Primavara se dezvolta tulpinile simple, brune, fertile (poarta in varf spice cu spori), inalte de 40 cm. Indata dupa fructificare, aceste tulpini fertile putrezesc si in locul lor apar tulpini sterile de 60 cm, mai subtiri, verzi, mult ramificate, avand ramurile laterale dispuse in verticile. Tulpinile sterile apar la inceputul verii. In jurul nodurilor, tulpinile sterile au frunzulite solzoase, brune, in forma de guleras si niste ramurele aciculare (ca frunzele de pin). Aceste ramurele sunt mai lungi la baza tulpinii si mai scurte spre varful ei, dar nu sunt mai lungi decat distanta dintre noduri, ceea ce face planta in intregime sa aiba infatisarea unui con. In pamant, are un rizom ce creste oblic, purtand la noduri radacini subtiri, precum niste tubercule. Fanete, campuri, ogoare lutoase si umede, maluri cu tufisuri. Cele care cresc pe soluri pur argiloase au cele mai bune calitati curative. In functie de loc, planta are un continut de 3 pana la 16% acid salicilic, care o face atat de pretioasa. Planta care creste pe terenurile fertilizate chimic nu trebuie utilizata. Coada-calului cu ramurile cele mai fine - Coada-calului-de-padure, Equisetum sylvaticum, care creste pe marginile padurilor si crangurilor, are, de asemenea, proprietati medicinale. COADA SORICELUILUI Alte denumri: alunele, braditel, ciuresica, crestatea, crivalnic, garva, iarba-oilor, iarba- stranutatoare, prisnel, rotatele-albe, sorocina. Coada-soricelului este o planta medicinala careia nu putem sa nu-i rezervam un loc in viata noastra. Desi ea constituie sprijinul nostru de baza in unele maladii grave, este considerata in primul rind o planta de leac pentru femei. Ea creste in cantitati mari pe cimpii si durmuri inguste de tara, pe la margini de paduri si de lanuri de cereale. Folrile sunt albe sau trandafirii si au in soare un parfum aromatic, acrisor. Florile trebui culese in soare puternic, caci atunci creste continutul in uleiuri volatile si deci forta lecuitoare. CODITE DE CIRESE Se prezinta sub forma de fragmente subtiri , de 0,5-1 mm, si lungi de 4-5 cm. Sunt cilindrice, insa la cele doua capete se largesc circular. Culoarea este brun –verzuie, frecvent brun roscate. Mirosul este slab caracteristic, iar gustul amarui si astringent. CRETISOARA Cunoscuta in limbajul popular si ca brumarie, cretarel, faina-de-in, palasca, pleasca, raturjir, umbra-muntelui, umbrarul-doamnei, cretisoara creste mai ales la margini de paduri si drumuri, povirnisuri si cimpii umede din zone mai inalte si muntoase. Planta are frunze semicirculare, cu 7-9 lobi, o tulpina tare care nu este foarte inalta si flori galbaen-verzui fara stralucire, ce pot fi vazute din aprilie pina in iunie si chiar mai tirziu. De ziua Trupului Domnului (Joia Verde – sarbatoarea a bisericii catolice, n. tr. ) se implestesc in anumte regiuni cornite din ea, pentru a impodobii fruntea Mintuitorului, acasa, in coltul icoanelor. Frunzele crestisoarei stau uneori culcate la sol, iar dimineata se vede in mijlocul lor o picatura de roua, stralucind o perla. La inaltimi de peste 1000 metri gasim o varietate a crestisoarei care are partea inferioara a frunzelor de o stralucire argintie, si care infloreste atit pe teren calcaros, cit si pe cel de roca primara. In timpul infloririi, planta este culeasa in intregime, iar mi tarziu numai frunzele; plantele sunt lasata apoi sa se usuce in pod. FRUNZA DE NUC Juglandis folium - foliole, oblong ovate, acute sau scurt acuminate, cu marginea intreaga, formeaza frunze imparipenat compuse, cu 5-9 foliole. Sunt glabre pe fata superioara prezentand pe fata inferioara, la jonctiunea nervurilor, peri tectori si glandulari. Lungimea foliolelor este de 6-15 cm, latimea de 3-8 cm, culoare verde inchis pe fata superioara, mai deschise pe partea inferioara, cu tendinta de brunificare in timp. Gust astringent si amarui, este usor aromat caracteristic. GALBENELELE Planta erbacee,anuala, cu tulpina ramificata, tufoasa, inalta de 20-70 cm. Frunzele inferioare aproape spatulate, cele superioare oblongi, lanceolate, atenuate in petiol, lungi de 5-12 cm, mai mult sau mai putin paroase, pe ambele fete, pe matgini usor dintate sau aproape intregi. Flori galben-portocalii sau galben-rosietice sunt dispuse in capitule terminale mari, alcatuite din flori lingulate tridintate, pe margini de culoare galben-portocalie si flori centrale tubuloase. Infloreste din mai pana in septembrie. Radacina este pivotanta. Planta se gaseste in gradini parasite sau cultivate. Calendulae flos – Formata din antodii uscate de culoare galben – portocalie inconjurate de bractee verzi, fara peduncul. Mirosul slab aromat, gust amarui sarat. Se culeg si tulpinile si frunzele. Recoltarea trebuie sa se faca pe vreme insorita, cand puterile curative sunt potentate la maximum. Exista mai multe varietati cu capitulele complet acoperite cu petale, cu stamine de culoare inchisa sau deschisa. Valoarea medicinala este aceeasi. Pot fi culese proaspete din gradina si utilizate. Se culeg din luna iunie pana toamna tarziu. HAMEIUL Este o planta vivace, cataratoare pe arbori.Tulpina lui este aspra, urcatoare si agatatoare, iar frunzele sunt petiolate, cate 2 la nod (opuse) si cu 3-5 lobi, ca si frunzele vitei-de-vie, crestate si cordate la baza. Are doua feluri de flori (mascule si femele). Florile femele sunt formate din numeroase frunzulite galbene-verzui, asezate in jurul axei. Ele sunt grupate in inflorescente de forma ovala (conuri sau strobuli) si au o lungime de 2-3 cm. Florile mascule sunt verzi, dioice, dispuse in ciorchine pe planta. Fructele sunt globuloase, putin turtite, de culoare brun-deschis si cu o grosime de cca 2 mm. La baza bracteelor (frunzulitelor) si pe suprafata frunzelor se gasesc numeroase glande de culoare galben-portocalie, care contin un ulei rasinos, cu miros caracteristic. Creste prin lunci, cranguri, paduri, zavoaie, pe langa ziduri, garduri etc. De la Hamei, se recolteaza varfurile vegetative si conurile femele - Summitates et strobuli lupuli. Recoltarea se face in timpul infloririi, iunie-august. Se culeg in cosuri sau saculete, ca sa nu se preseze si sa nu se incalzeasca. Imediat dupa recoltare, ele trebuie scoase din cosuri sau saci si tinute la umbra intr-o incapere curata, pentru a se racori. Dupa ce se racoresc, conurile se intind in straturi foarte subtiri, pentru a se usca perfect. In nici un caz conurile nu se pun la uscat fara sa fi fost in prealabil racorite (vanturate usor cu mana). In caz contrar, dupa uscare, ele capata o culoare bruna, drogul pierzand din valoare. Astfel uscat, drogul se pastreaza in lazi captusite cu hartie, bine presat, puse in incaperi uscate si intunecoase. IENUPARUL Juniperi fructus – pseudobace oval-globuloase sau globuloase cu diametrul de 5-10 mm, netede, de culoare neagra-albastruie sau bruna-violacee, acoperite cu un strat ceros care le imprima un aspect mat, brumariu. Fructul are in varf o adancitura in forma de stea cu trei brate iar la baza o codita (care uneori lipseste) inconjurata de 6 solzi mici, triunghiulari, bruni. Sub epicarpul subtire se afla mezocarpul carnos, galben-verzui, cu trei seminte tari, mai rar una sau doua, cu muchiile rotunjite. Mirosul este aromatic, mai pronuntat prin zdrobire, gustul dulceag caracteristic, apoi amarui. LAVANDA Lavandulae flos – flori uscate desprinse de pe pedunculii inflorescenţelor, de culoare albastru-violet. Florile au bractee ovate, brune, membranoase, caliciul cilindric, păros şi glandulos, cu peri glandulari unicelulari sau 8-12 celulari, au 4-6 mm lungime şi diametrul de 3-4 mm; de culoare violet cenuşiu cu 10-15 nervuri paralele, cu 5 dinţi mici dintre care doi mai dezvoltaţi. Corola bilabiată, de 5-8 mm lungime, de culoare albastră-violetă, pubescentă şi glanduloasă, cu tubul aproape drept. Labiul superior este bilobat, cel inferior trilobat cu lobii obtuzi. Nuanţa florilor diferă de la albastru-violaceu până la albastru-deschis. Mirosul este plăcut, aromat, iar gustul uşor amărui LEURDA Fiecare primavara aduce sperante in soare si caldura. Ne simtim iarasi veseli si plini de avint, ne bucuram de prima inverzire a naturii si de voiosia lumii pasarilor cu intreaga fiinta, ca de un autentic dar de la Creator. In fata acestei noi splendori verzi, ar trebui sa pasim spre o noua cura de primavara, o curatire si depuratie a organismului care duc la improspatare si inviorare igienica demne de luat in seama. Mai ales leurda, numita si ai-ciorasc, ai-de-padure, ai-salbatic, aiuti, aliu, aliu-de-iunie, leoarda sau leorda, face parte dintre acesti vestitori ai primaverii. Frunzele, de un verde proaspat, lanceolate, lucioase, asemanatoare celor ale lacramioarei, ies dintr-un bulb lunguiet care este inconjurat de membrane albe, transparente. Tulpina neteda, de un verde deschis, impreuna cu potirul alb ajung la o inaltime de 30 de centimetri. Leurda creste numai in cimpii bogate in humus si umede, sub tufisuri, in paduri de foioase si alpine. I se simte puternicul miros de usturoi chiar inainte de a zari planta. El i-a si adus in popor numele de „ai” – salbatic, de padure – insemnind usturoi; acest miros exclude fara nici o indoiala orice confuzie cu frunzele lacramioarei sau cu otravitoarea brindusa de toamna. La inceputul primaverii, multe zavoaie sunt acoperite cu frunze proaspete, verzi ale leurdei. Ele rasar din pamint in aprilie sau mai, uneori chiar mai devreme. Florile devin insa vizibile abia pe la mijlocul lui mai sau iunie. Puternice forte vindecatoare zac in ea si se spune ca si ursii o cauta cind ies din hibernare, pentru a-si curata stomacul, intestinele si singele. Leurda contine in esenta proprietatile usturoiului nostru, numai ca are o putere curativa mult mai mar. Este, de aceea, deosebit de indicata in curele depurative de primavara si ajuta la vindecarea bolilor cronice de piele. LEVANTICA Subarbust inalt de 30-100 cm, cu ramificatii bogate. Tulpina lemnoasa, patrunghiulara da nastere la ramuri ierboase, anuale. Frunzele oblonglanceolate sau ingust-lanceolate, sesile, la inceput sunt de culoare aurie, mai tarziu devenind verzi. Infloreste in iunie-august. Florile de culoare albastra-violacee sunt dispuse intr-un spic lung, subtire si intrerupt. La noi se afla numai cultivata Varfurile florale se culeg in iunie-august, in momentul infloririi, incepand cu anul al doilea. Tot in acest timp se culeg si florile separat, cu varfuri si ramuri. MACESE Este formata din pseudofructele speciilor mentionate. Acestea sunt intregi, cu receptaculul globulos ovoid sau elipsoidal, cu suprafata exterioara intreaga sau zbarcita. La baza pseudofructului se observa resturi de pediceli, iar la extremitatea opusa un disc plan sau conic cu resturi de stile scurte, glabre sau paroase formand un capitul mai mult sau mai putin evident. Au culoare rosie-caramizie, pana la rosu aprins, sunt fara miros si au un gust placut, acrisor. In interior se afla numeroase fructe ( achene ) cu peri aspri care sunt si ele utilizate in terapeutica MENTA Menthae piperitae folium – frunze petiolate, cu petiol lung pana la 1 cm si paros pe partea inferioara. Au limbul oblong – lanceolat, acuminat, lung de 3-8 cm si lat de 1,5-3 cm, inegal dintat pe margini, de culoare verde – inchis pe partea superioara, mai deschis pe cea inferioara, uneori cu nuante rosietice. Pe ambele fete frunzele au perii mici, setiformi, cu numeroase glande. Mirosul este fin, patrunzator, specific, iar gustul este aromatic, puternic, lasand in gura senzatia de racoare placuta. MUSTAR Sinapis albae semen - seminte globuloase cu diametrul de cca. 2 mm, albe - galbui, cu suprafata punctata sau cu ingrosari neregulate, acoperite cu un strat mucilaginos. Uscate, fara miros, gust iute, intepator, caracteristic, prin zdrobire intre dinti. MUSETELUL Alte denumiri: mamorita, maraiul-ciinelui, matricea, moruna, musete-de-cimp, roman, romanita, romasca. Creste pe ogoare, soluri argiloase, cimpii, luminisuri, costise, pe lanuri de cereale, cimpuri de porumb, trifoi, cartofi si sfecla. Valorosul nostru musetel este izgonit tot mai mult din cauza folosirii excesive a ingrasamintelor chimice si a combaterii buruienilor prin erbicide. Dupa ierni bogate in zapada si primaveri cu multa umezeala, poate fi intilnit foarte des. Receptaculul este, spre deosebire de al musetelului salbatic, concav, mirosul deosebit de aromat si placut. Nu cred ca este necesara o descriere mai amanuntita a acestei flori atit de cunoscute. Capitulele florale terminale se colecteaza din mai pina in august, de preferat in orele amiezii. Nu este o exagerare daca citez musetelul ca pe un „leac universal”, mai ales pentru copiii mici. NALBA Casul-popii cu frunze mici (M. vulgaris) – numit si banuti, cas, colacel, covrigel, nalba-salbatica, nalba-rotunda, turtele – creste pe langa garduri, margini de drum, ziduri vechi si grohotisuri de panta, insa numai in imediata apropiere a unei regiuni populate. Daca este gasit vreodata departe de orice asezare omeneasca, este sigur ca acolo a fost odata o casa, o ferma sau o curte. Casul-popii cu frunze mari (Malva grandifolia – M. silvestris) este genreal cunoscut sub numele de nalba, eventual nalba-alba, nalba-de-camp, nalba-mica. Aceste plante, ca si alte varietati de la Malva, sunt raspindite prin gradinile de flori si zarzavat. Ele contin in frunze, flori si tulpini substante mucilaginoase si tanante. Casul-popii cu frunzele mici este o planta tiritoare, putin lemnoasa la baza rizomului. Ea are frunze cu lujer lung, zimtate rotund si flori mici, de la violet la roz pai. Fructul rotunjor arata ca o roata de cas, de aceea numele de „casul-popii”. Nu exista probabil decit putini copii crescuti la tara care n-au mincat aceste „rotite de cas” sau nu s-au jucat cu ele. Florile, frunzele si tulpinile se culeg din iunie pina in septembrie. Inrucat la uscat se pierd din substantele micilaginoase, planta ar trebui utilizata cit se poate de proaspata. Dar si planta uscata mai are suficiente puteri tamaduitoare. PADUCEL Folium Crataegi – frunze variabile ca forma; lat-ovate sau rombic obovate; la baza ascutite sau trunchiate, lungi de 3-5(7) cm, coriacee, pe fata lucioase, verzi, glabre, pe dos de culoare verde mai deschisa, penat lobate sau inegal sectate, cu 3-7 (9) lobi. Lobii care patrund mai mult de jumatatea laminei sunt numai spre varf neregulat simplu sau dublu serati (C. monogyna). La C. oxyacantha frunzele sunt numai cu 3 (5) lobi care abia patrund pana la jumatatea laminei. Flores Crataegi – flori cu peduncul de maximum 1 cm, cu sepale triunghiulare, rotunjite sau ascutite, glabre sau paroase la interior. Petalele rotunde, de 5-6 mm, de culoare alb-crem. Au cca 20 stamine, cu un stil (foarte rar 2). Miros caracteristic, gust usor astringent. Folium Crataegi cum flore – este format din buchetele de flori cu frunze la baza, cu o ramurica de maximum 1 cm. Miros caracteristic, gust amarui. PAPADIA Papadia se numeste in limbaj popular si buha, cicoare, crestatea, floarea-malaiului, flori- galbene, laptuca, lilicea, niparticli, papa-gainii, pui-de-gisca. Aceasta planta, vezuta pe pajisti si toate intinderile de iarba se considerata de multi o buruiana suparatoare, reprezinta pentru omenirea suferinda o planta de leac deosebit de valorasa. Infloreste in aprilie-mai pe toate pasunile, lizierele, cimpiile si orice suprafata cu iara – un covor floral galben canre ne entuziasmeaza an de an. Planta evita locurile foate umede. Are doua proprietati remarcabile: Ajuta in bolile biliare si in cele hepatice. Inainte de inflorire se colecteaza frunzele, primavara sau toamna radacinile. Iar tulpinile in timpul infloririi. Intreaga planta are efect tamaduitor. PATLAGINA Plantaginis lanceolata folium - sunt de forma alungit - lanceolate, ascutite la varf, cu petiol subtire si lung, cu nervuri paralele mai vizibile pe partea inferioara, lungi de cca 20 cm si late pana la 4 cm, cu marginea intreaga sau indepartat denticulata, paroase pana la glabrescente cu petiol lanat paros de obicei. De culoare verde specific, cu pete brune rezultate din uscare in proportie de maximum 10%. Fara miros specific, cu gust acrisor amarui. La noi se admite si amestecul de frunze din cele trei specii (Folium Plantaginis species) care are elementele specifice de identificare descrise la caracterele de recunoastere ale plantei pentru fiecare specie in parte SALVIA Citeva denumiri ale Salviei officinalis: Cilvie, jale, jales, jales-bun, jales-de-gradina, salvie, salvie-de-gradina, salet, salvir, serlai. Salvia, cunoscuta ca o planta din familia labiatelor, provine din Europa de sud si se cultiva la noi in gradini. Planta atinge o inaltime de 30-70 centimetri, florile ei violete sunt dispuse verticilat, deci in cerc, in jurul unei axe comune; frunzele sale opozite, alb-linoase sclipesc argintiu si emana un parfum usor amar, aromatic. Salvia-de-gradina trebuie sa alba partea ei de gradina intr-un loc ferit, insorit. Pe parcursul iernii, o acopar usor cu crengi de molid, deoarece este deosebit de sensibila la ger. O alta subspecie, Salvia pratensis, cunoscuta sub denumirile de buruiana-milcedului, coada-vacii, gavat, jale, jales, jales-salbatic, jales-de-cimp, jales-de-padure, salvie, salvie-de-cimpuri, salvie-salbatica, se gaseste pe povirnisuri, pasuni si cimpii. De departe se vad stralucind florile-i albastrui-violete care raspindesc o mireasma plina de arome. SINZIENELE Exista mai multe soiuri de Galium: lipicioasa (Galium aparine), numita si asprisoara, cornatei, iarba-lipitoare, turtita, este raspindita pe ogoare, cimpii si de-a lungul gardurilor, fiind de aceea combatuta de tarani cu ierbicide. Atinge o inaltime de 60-160 centimetri, are radacina frunzelor verticilata (asezata in jurul unei axe in acelasi nivel) si umbele alb-verzui pedunculate. Datorita tulpinii cu par aspru, aceasta planta este o „cataratoare”, fiind numita de aceea „lipicioasa” sau „iarba-lipitoare”. Dragaica (Galium verum), numita si floarea-lui-Sf.Ion, inchegatoare, sinziene, sinziene- galbene, smintinica, prefera inaltimile, se tine drept, ajunge la o inaltime de 30-60 cetimetrii si are flori galben-aurii cu mireasma puternica de miere. Planta inflorita este culeasa in iulie. Sinzienele (Galium mollugo), numite si dragaica, peteala-reginei, sinziana-alba, au florile delicate, de culoare alb-galbuie, asemanatoare florii-miresei, un parfum amintind usor mierea si se intilnesc foarte des in povirnisuri si pe margini de drum, mai mult culcate la sol decit in picioare in timpul infloririi. Toata florile amintite sunt aproape identice in puterea lor lecuitoare. Se si utilizeaza in acelasi mod. Planta aceasta care creste in cantitati mari a fost data tot mai mult uitatii. SOCUL Sambuci flos - formata din flori mici cu caliciul format din 5 dinti mai scurti decat petalele, cu corola lata de 6-9 mm, alba pana la galbuie, cu 5 lobi rotunjiti. Androceul format din 5 stamine alterne, concrescute cu tubul corolei are antere mari biloculare. Ovarul inferior, triocular, uniovulat se termina cu un disc care poarta trei lobi stigmatici scurti. Mirosul florilor este placut aromat, gustul la inceput dulceag apoi iute. Aceasta materie prima se prezinta sub doua sorturi comerciale: flori de soc nesitate (Flores Sambuci "nicht gerebelt") si flori de soc sitate (Flores Sambuci "gerebelt"), primul sort avand florile cu peduncul, iar la cel de al doilea sort fara peduncul. Fructus Sambuci - formata din fructe globuloase cu suprafata zbarcita, de culoare neagra-violacee, lucioase, cu diametrul de 3-5 mm in stare uscata, de obicei cu 3 seminte ovoidale, brune in interior. Mirosul este caracteristic iar gustul dulceag, slab acrisor. SUNATOAREA Aceasta planta care infloreste la margine de drumuri si paduri, pe dealuri si cimpii, din iulie pina in septembrie, se mai nurneste in limbaj popular si buruiana-de-naduf, buruiana-de-pe-rozor, crucea-voinicului, drobisor, floarea-lui-loan, hemei-de-pamtnt, lemnie, inchegatoare, osul-iepurelui, pojar, pojarnita, sburatoare, sunaica, sovirvarita. Planta atinge o inaltime de 25-60 centimetri, are o tulpina lunga si ramificata si infloreste in cime galbeh-aurii. Pentru a o recunoaste sigur, zdrobiti o floare complet deschisa, va curge astfel din ea o seva rosie. Planta inflorita este culeasa pentru a se pregati din ea ceai si bai, in timp ce pentru uleiul de sunatoare se folosesc numai florile. Credinta populara veche punea seva de culoarea singelui si cu actiune balsamica a florilor in legatura cu singele si ranile Mintuitorului. Intr-adevar, uleiul de sunatoare este eel mai bun ulei pentru rani, caci are efect calmant, antiinflamator si cicatrizant. In zi de Sihziene, simbolui fortelor sfinte ale luminii si caldurii, sunatoarea straluceste in toata splendoarea ei florala unica. Pe vremuri, fetele impleteau din ea coronite, iar cine dansa in jurul focului in noaptea de Sinziene trebuia sa poarte o cununita din sunatoare - coroana de Sinziene. In aceasta noapte plina de mister, fecioarele presarau ramurele de sunatoare pe apa, spre a vedea din inflorirea florilor ofilite cum va fi la anul cu petitorut lor. TEIUL Inflorescentele cu sau fara bractee recoltate la inceputul infloririi de la cele trei specii. Florile speciei T. tomentosa, in numar de 5-10 (15) sunt mai scurte decat bracteele. Bracteele sunt sesile sau scurt pedunculate, de 8-10 cm lungime, 1,5-2 cm latime, eliptice sau lanceolate cu fata inferioara des stelat tomentoase (vizibil cu lupa). Culoarea bracteei este verde – deschis, avand nervura mediana concrescuta cu pedunculul inflorescentei pana la jumatatea ei. Flori galbene – aurii cu 5 sepale verzi – galbui, caduce, stelat tomentoase; 5 petale libere si spatulate si 5-11 parapetale (staminode) mai scurte decat petalele. Petalele si parapetalele sunt mai groase decat la celelalte specii. Staminele 50-80 formeaza 5 grupuri. Ovarul oval, tomentos, pistilul terminat cu un stigmat globulos, cu 5 lobi. Florile speciei T. cordata, in numar de 3-9 (16), sunt dispuse in inflorescente erect divergente sau intinse orizontal. Bracteele mai scurte decat la specia anterioara, de cca 6 cm lungime si 1-1,5 (3) cm latime, sunt eliptice sau lanceolate, membranoase, glabre pe fata superioara, cu peri mari pe cea inferioara, reticulat nervate, cu marginea intreaga. Culoarea bracteei este galbena – verzuie, are nervura mediana concrescuta cu pedunculul florar pana la jumatatea inferioara. Florile galbene, cu diametrul de aproximativ 1 cm caliciul cu 5 sepale libere, ovale caduce, corola cu 5 petale libere, glabre, spatulate si subtiri. Staminele in numar de 30, 40 formand 5 grupuri, au filamentele lungi si subtiri, purtand cate 2 antere galbene; ovar super, ovoid, acoperit cu peri, pistil prevazut cu un stigmat globulos cu 5 lobi. Florile speciei T. platyphylos, in numar de 3 (9), sunt dispuse in inflorescente nutante. Sepalele sunt lungi pana la 6 mm, petalele pana la 8 mm, ovat – oblongi, galbui. Nu au parapetale. La toate speciile mirosul este specific, aromat, gustul dulceag usor astringent, mucilaginos. Florile de la specia T. tomentosa au mirosul mai pronuntat. TRAISTA CIOBANULUI Aceasta planta medicinala foarte valoroasa, care se intitneste peste tot pe drumuri, cimpii, paminturi intelenite, ogoare paraginite, santuri, povirnisuri, cimpuri si gradini de zarzavaturi, este considerata in general o buruiana incomoda. De-abia se aduna undeva o movila de pamint - mai ales and se construiesc case - si imediat apare, aproape peste noapte, traista- ciobanului. In limbajul popular i se mai zice si arior, buruiana-de-friguri, coada-pisicii, pasatel, pascuta, pastele-cailor, punga-babei, punga-popii, pungulita, rapan, straita-popii sau tasculita. Frunzele zimtate neregulat formeaza - asemanator papadiei - o rozeta. Tulpina ajunge pina la o inaltime de 40 centimetri. Perioada de inflorire: martie-noiembrie. Florile, foarte mici, de un alb murdar, sint umbeliforme, alcatuind o inflorescenta in forma de ciorchine; de tulpinitele subtiri atirna micile pastai (fruct capsula) sub forma de inimioare si amintind la pipait de pielea prelucrata. -Orataniile au o preferinta speciala peritru traista-ciobanului. Imediat ce zapada se topeste si vremea se incalzeste, aceasta planta rasare proaspata si verde. TREI FRATI PATATI Viola tricoloris herba – formata din planta intreaga, fara radacina recoltate in timpul infloririi. Tulpina este simpla sau ramificata, acoperita cu peri scurti si drepti; frunzele lungi de 1-3 (5) cm, late de 5-20 mm, pe margini cu dinti obtuzi. Forma lor difera dupa nivelul la care se gasesc. Petalele superioare ale florilor, de obicei de culoare violet – inchis sau deschis, mai rar alb – galbui; cea inferioara aproape triunghiulara este galbena cu dungi de culoare inchisa, iar cele laterale ovale, albe, galbene sau violet – albastrui. Fara miros, gust mucilaginos amarui. URZICA Un medic a aratat odata intr-un discurs la radio ca urzica - numita si urzica-creata, urzica- mare sau urzica-de-padure - este una dintre cele mai bune plante de leac pe care le avem. Deci daca oamenii ar sti ce efect tamaduitor are, n-ar mai cultiva decti urzici. Din pacate sint foarte putini cet care cunosc acest lucru. Urzica este curativa incepind de la radacina, continuind cu tulpina si frunzele si terminind cu florile. Inca din antichitate se bucura de multa apreciere. VISCUL Cine nu cunoaste acea planta care traieste ca semiparazit pe foioase si conifere, fixata cu ajutorul radacinilor sale sugatoare si imprastiate si pe care n-o mai putem indeparta din viata noastra gratie puterii sale tamaduitoare? Ea creste sferic pe ramurile plantei-gazda. Frunzele vesnic verzi sunt pieloase. Fructele, in forma unor bobite, sunt albicioase, putin sticloase, in interior viscoase si lipicioase. Pasarile raspindesc saminta cleioasa, f recind-o cu ciocul de crengi sau eliminind-o nedigerata in excremente. Numai asa este posibila inmultirea plantei, caci s-a dovedit ca saminta ei nu ajunge sa incolteasca nici pusa in apa, nici in pamint. Viscul se mai intilneste in popor si sub alte denumiri, cum ar fi: stoletnic, vase, vasc-de-par, vasc-de-brad. Viscul a fost o planta de leac si farmece inca de pe vremea stramosilor nostri. Este invaluita de mister, tiruizii (preotii celti) o considerau o planta sfinta, un leac universal ce putea sa inlature orice rau. Preotii o taiau cu cutite si seceri de aur in cadrul unor ceremonii festive. Vechii medici naturisti foloseau viscul ca un mijloc excelent si cu actiune sigura in combaterea epilepsiei ROSTOPASCA Chelidonii herba - adica ramurile si tulpinile tinere recoltate in timpul infloririi, fara rizomi si radacini, fara partile lemnoase ale tulpinii principale; frunze verzi pe partea superioara, verzi - albastrui - deschis pe cea inferioara, glabre si moi la pipait. Pe planta se gasesc concomitent flori de culoare galbena si fructificatii imature. La locul de taiere al plantei se observa latexul intarit al plantei, de culoare brun-portocaliu, inchis. Mirosul este neplacut, iritant, gustul amarui. ( / in popor aceasta planta medicinala considerata astazi adesea drept o buruiana otravitoare. Aversiunea epocii noastre moderne fata de rostopasca mi-o pot explica doar prin faptul ca la inceputul industriei medicamentelor au fost condamnate si renegate cu hotarite toate plantele medicinale valoroase, pentru a indeparta poporul de plantele de leac si a-l indrepta spre leacurile pe baza chimica. Rostopasca se dezvolta ramificat, atingind o inaltime intre 30-80 centimetri. Ea infloreste, inceptnd din luna mai, pe tot parcursul verii si pina in toamna. Frunzele sale sunt zimtate si se aseamana cu cele de stejar. Din tulpina si rizom izvoraste o seva galben-portocalie si destul de viscoasa. Rostopasea prefera vecinatatea zidurilor, a gardurilor, a grohotisurilor de panta, precum si livezile sudice. Oricit ar fi vara de secetoasa si marginile de sud ale padurilor de uscate, din planta tot va curge sucul gros, galben-pbrtocaliu, in cantitati suficiente. Dar si in timpul iernii, cind zapada acopera tot, putem gasi rostopasca daca ne-am intiparit in minte locul unde creste. ZMEURA iole ovat-lanceolate inegal dinţate pe margini fără peţiolul principal, de culoare verde pe suprafaţa superioară şi albă sau albă – cenuşie pe cea inferioară. Mirosul frunzelor uscate este plăcut, gustul astringent 쥁`