Referat Nutritia La Animale Si La Plante2

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Nutritia La Animale Si La Plante2 si de asemenea puteti face Download Referat Nutritia la animale si la plante2

Citeste fragmente din Referat Nutritia La Animale Si La Plante2

I La animale: Se realizează cu ajutorul funcţiilor de nutriţie. Organismul animal realizează schimburi de materie şi energie cu mediul înconjurător. Sistemele şi aparatele care contribuie la realizarea funcţiei de nutriţie sunt: 1. Sistemul digestiv: Apare pentru prima dată la celenterate şi este format dintr-un orificiu buco – anal înconjurat de tentacule şi o cavitate gastrică. La viermii plaţi (platelminţi ) sistemul digestiv este format din: Orificiu buco – anal; Faringe musculos; Intestin ramnificat; Sistemul digestiv la oameni La viermii inelaţi sistemul digestiv este format din: Gură; Faringe: ( musculos; ( glandular; Esofag: (guşă; Pipotă; Intestin; La moluşte sistemul digestiv prezintă pentru prima dată o glandă anexă ( hepato – pancreasul ) care elaborează enzime necesare digestiei, dar care are şi rol în secreţia calvarului. La cefalopode intestinul terminal prezintă o glandă numită punga cu cerneală. La artropode sistemul digestiv este format din: Aparat bucal; Faringe; Esofag; Stomac triturator; Intestin; La vertebrate sistemul digestiv este format din: tub digestiv alcătuit din: ( Cavitate bucală; ( Faringe; ( Esofag; ( Stomac; ( Intestin subţire; ( Intestin gros; glande anexe reprezentate de: ( Glande salivare; ( Ficat; ( Pancreas; 2. Sistemul circulator: este de două tipuri: Sistemul circulator deschis ( lacunar ) este format din vase de sânge şi lacune; Sistemul circulator închis este format din vase de sânge şi inimă: La vertebrate sistemul circulator este format din inimă şi vase de sânge care pot fi: ( artere; ( vene; ( capilare; La peşti inima este formată dintr-un atriu şi un ventricul; La amfibieni inima este formată din două atrii şi un ventricul; La reptile inima este formată din două atrii şi un ventricul prevăzut cu un sept la mijloc care î – l împarte incomplet în două părţi; La crocodili septul împarte complet ventriculul în două părţi; Păsările şi mamiferele prezintă două atrii şi două ventricule; 3. Sistemul respirator: Organele respiratorii în seria animală sunt reprezentate de branhii, plămâni, sistem de tuguri care se ramnifică în tot corpul si se deschid prin stigme; La vertebrate organele respiratorii sunt branhiile pentru mediul acvatic şi plămânii pentru mediul terestru. Plămânii pot fi saculiformi la amfibieni şi parenclimatoşi la păsări şi mamifere. În timp ce mamiferele prezintă plămâni cu alveole pulmonare plămânii păsărilor nu au alveole pulmonare. Plămânii reprezintă organele respiratorii. Sistemul respirator mai prezintă şi căi aeriene reprezentate de: faringe, trahee si branhii. 4. Sistemul excretor: A. La nevertebrate sistemul excretor este reprezentat de protonefridii şi metanefridii. Protonefridiile sunt organe de excreţie alcătuite dintr-un sistem de canale ramnificate, prevăzute la capăt cu o celulă cu flamură vibratilă. Metanefridiile sunt formate din tuburi încolăcite care comunică cu cavitatea generală a corpului printr-o p ciliată, iar cu exteriorul printr-un por. B. La vertebrate sistemul excretor este format din rinichi şi căi urinare reprezentate de două uretre: ( Vezica urinară; ( Uretră; II La plante poate fi: 1. Nutriţie autotrofă: constă în sinteza substanţelor organice din substanţe anorganice cu aport energetic. După natura sursei de energie folosită în sinteza substanţelor organice nutriţia autotrofă poate fi: A. Fotoautotrofă, la care sursa de energie folosită în sinteza substanţelor organice o reprezintă energia luminoasă şi se realizează cu ajutorul fotosintezei. Fotosinteza reprezintă procesul prin care se sintetizează substanţe organice cu ajutorul energiei luminoase absorbite de pigmenţii clorofilieni şi caroteinoizi. Procesul de fotosinteză are loc numai în celulele care prezintă cloroplaste cu excepţia algelor albastre, verzi şi bacteriilor purpurii care nu prezintă cloroplaste. Acestea sunt organisme procariote care prezintă clorofila „a”, integrată în membrana fotosintetizatoare. Factori care influenţează fotosinteza: Intensitatea fotosintezei este influenţată şi de compoziţia spectrală având un maxim în radiaţiile roşii; Concentraţia dioxidului de Carbon (CO2). În compoziţia aerului dioxidul de carbon participă cu 0.03%. Temperatura: Optimul termic al fotosintezei este situat de regulă între 25 – 30º C la plantele de origine nordică, iar la cele de origine sudică în jur de 35 – 40º C. Apa reprezintă materia primă pentru fotosinteză şi anume pentru sinteza zaharurilor în menţinerea normală a activităţilor celulare. Sărurile minerale de amoniu, azot, sulfat, fosfat au o influenţă pozitivă, dar numai în concentraţia optimă. " 8 : d f Z à 8 R d r ‚ – h. h. ᨀcâtorva tipuri de bacterii. Aceasta foloseşte pentru sinteza A.T.P. – ului şi a N.A.D.P.H. – ului energia chimică rezultată din oxidarea substanţelor anorganice cum sunt: hidrogenul sulfurat, acidul azotic, fierul şi amoniacul. În funcţie de tipul de substanţe anorganice utilizate bacteriile chemiosintetizante se clasifică astfel: Bacteriile sulfuroase oxidează compuşii minerali ai sulfului, trăiesc în adâncurile apelor stătătoare, intervin în circuitul sulfului în natură. Bacteriile nitrificatoare trăiesc în soluri umede, în apele dulci şi sărate. Sunt reprezentate de nitrit bacteriile ( Nitrosomonos ) şi nitrat bacterii ( Nitrobacter ) contribuie la circuitul azotului în natură. Hidrogen bacteriile; trăiesc în medii puţin aerate in care se eliberează hidrogenul; intervin în circuitul hidrogenului în natură. Bacterii feruginoase; trăiesc în soluri şi ape ce conţin compuşi ai fierului. Contribuie la formarea zăcămintelor de fier de pe fundul apelor stătătoare. Bacteriile metalogene reduc dioxidul de carbon la gaz metan. Trăiesc în mlaştini, în lacuri, în ape de canal şi în stomacul erbivorelor. 2. Nutriţia heterotrofă: Organismele heterotrofe se hrănesc cu substanţe organice gata pregătite de natura vegetală sau de natura animală. Nutriţia heterotrofă este de două feluri: A. Nutriţia saprofită este caracteristică organismelor care se hrănesc cu substanţe organice de origine vegetală sau animală din organismele intrate în descompunere. În grupa organismelor saprofite sunt incluse: numeroase bacterii, ciupercile inferioare, majoritatea ciupercilor superioare. Organismele saprofite absorb substanţele organice dizolvate în apă prin membranele lor. Substanţele organice cu moleculă mare sunt mai întâi transformate ( hidrolizate cu ajutorul unor enzime) în substanţe mai simple şi apoi absorbite. Dintre plantele superioare prezintă nutriţie saprofită planta numită cuibuşorul pământului din familia Orhidee. B. Nutriţia parazită este specifică organismelor din diferite regnuri: Monere, Fungi, Plantae, Animale. Acestea se hrănesc cu substanţe organice pe care le iau din corpul plantelor şi animalelor vii. Bacteriile care se hrănesc parazit produc boli numite bacterioze şi se numesc patogene. Ciupercile parazite produc boli numite nitoze. C. Nutriţia simbiotrofă se realizează între 2 organisme care prezintă relaţii strânse metamorfoanatomice şi de nutriţie. Indivizii care se asociază se numesc simbionţi, iar asocierea se numeşte simbioză. Simbioza poate fi o interacţiune benefică pentru ambele specii, şi în această situaţie poate fi folositoare numai uneia dintre specii. Micorizele sunt asocieri între ciuperci şi rădăcinile plantelor superioare. Acestea pot fi externe sau ectotrofe şi interne sau endotrofe. Micorizele ectotrofe se prezintă ca un monsom care înconjoară vârful rădăcinii fără a pătrunde în rădăcină. Se întâlnesc la: brad, pin, fag. Micorizele endotrofe sau interne. În acest caz chifele pătrund în celulele din scoarţă unde cresc şi formează un fel de ghem. Se întâlnesc la plante din familia orhideelor şi a liliaceelor. În cazul micolizelor chifele ciupercii absorb din sol apa cu sărurile minerale pe care le cedează rădăcinii, iar chifele preiau celulele rădăcinii cu substanţe organice. Lichenii prezintă o simbioză obligatorie între o algă verde sau albastră şi o ciupercă. 3. Nutriţia mixotrofă este specifică plantelor semiparazite şi carnivore. Plantele parazite sunt capabile de fotosinteză, dar îşi completează o parte din substanţele nutritive de la planta gazdă cu ajutorul unor structuri numite haustre. Plantele carnivore sunt plantele verzi care realizează fotosinteza, dar îşi completează necesarul de azot din corpul unor insecte. De aceea plantele carnivore se mai numesc şi insectivore. În flora ţării noastre există o serie de plante carnivore de genul drossera sau iarbă grasă. De asemenea plantă carnivoră este şi otracelul de baltă. Heterotrofia la Animale În regnul animal cel mai răspândit mod de nutriţie este cel heterotrof şi se realizează prin: Osmoză – hrana lichidă difuzează prin toată suprafaţa corpului sau numai prin anumite regiuni. Fagocitoza – în acest caz particulele primitive sunt înglobate în citoplasmă cu ajutorul pseudopodelor. Ingerarea alimentelor pe cale bucală specifică animalelor la care se diferenţiază un sistem digestiv la nivelul căruia au loc următoarele procese: Prelucrarea hranei; Digestia; Absorţia; Sinteza substanţelor proprii în celule; Formarea unui sistem digestiv alcătuit din tub digestiv şi glande anexe a permis creşterea eficientă şi rapiditatea proceselor de digestie. Digestia se realizează cu ajutorul unor enzime numite enzime digestive. PAGE PAGE 6 쥁`